Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Înapoi, fără nici o plăcere, în mlaștină…

Înapoi, fără nici o plăcere, în mlaștină…

Ne-am întors azi-noapte, am dormit pe furatelea, suntem chiauni, stare care, probabil, va mai dura pana maine seara inclusiv (azi prestez în reluare la Vorbe grele). Impresiile de vacanță (foto: Vlad) o să le scriu abia după ce ne așezăm pe moale, la casa noastră. Până atunci, pe foarte scurt, câteva vorbe despre teme care am remarcat că au stârnit comentarii în perioada absenței noastre din țară.

– Amenințările lui Ion Cristoiu, cum că pleacă de la Antena 3 și rămâne doar editorialist la Jurnalul Național, mă lasă rece. Nici măcar puterea de a mă scârbi nu mai are acest om despre care aș fi preferat să-mi amintesc numai lucrurile bune prin care a marcat istoria postrevoluționară a presei. Războiul lui (fals) cu Mircea Badea e, după părerea mea, încă un jalnic pretext de a-și lua viteză cu scandal, așa cum a făcut-o de fiecare dată. Dacă aș fi condus eu Trustul Intact, ceea ce nu se poate întâmpla niciodată, aș fi anunțat, cu toate riscurile de imagine, rezilierea unilaterală a contractului, motive sunt căcălău. Altceva nu mai am de adăugat.

– Reducerea până la jumătate a contractelor managementului și vedetelor de la Realitatea nu mă bucură deloc. Orice tăiere de bugete și/sau închidere de ziar/radio/tv e un semn de lipsă de sănătate financiară a media și de adâncire a crizei. Dar nu pot să nu remarc tăcerea penibilă a celor care aplaudau frenetic, la începutul anului, știrea potrivit căreia Intact a redus cheltuielile cu 20% și dădeau comunicate de presă triumfătoare că, spre deosebire de concurență, ei măresc lefurile cu 11% din respect pentru angajați. Dumnezeu nu bate cu parul.

– Evoluția scandalului Ridzi, cu toată dezvoltarea media aferentă, denotă că nu mai avem nici un licăr de speranță privind însănătoșirea și/sau reformarea clasei politice. Tinerii parveniți în poziții publice importante nu-s cu nimic deosebiți, cu excepția vârstei, de cei cărora le-au tras scaunele de sub cururi. Cât despre mirarea că-l susțin pe Cătălin Tolontan în demersul lui politico-jurnalistic, nu văd care-i neclaritatea. Sunt momente în care suntem în total dezacord, la fel cum există evenimente în care părerile noastre converg. Aici suntem pe aceeași undă…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

81 thoughts on “Înapoi, fără nici o plăcere, în mlaștină…

  1. domnule ciutacu cu ce impresie ati ramas despre senatorul sova?va intreb pentru ca locuiesc in colegiul care l-a ales

  2. Ancheta pornita de Tolo, nu cumva a avut ca scop (initial) sa o loveasca pe EBA ca sa sangereze Traian? Ca sunt un pic surprins de ineficienta…Traian nu are niciun bandaj. Unde ati gresit? Nu de alta, dar sa nu o dati si data viitoare in tribune.

  3. @Zeus: Tolo este chiar ultimul om pe care l-as suspecta de interese politice anti-Basescu. daca nici macar acum nu sangereaza Traian Basescu (imagine, campanie, presedintie), atunci unul dintre noi e orb. si cred ca tu esti ala.
    @Andrei: baiat destept, comportare decenta.

  4. Nu este prima dată cand Cristoiu procedează aşa, la fiecare plecare a lui de la vreun ziar sau televiziune s-a lăsat cu scandal. ca să faci din ig-zag o unealtă de răzbunare mi se pare neprofesionalism. Faptul că pleacă de la Antena 3, la fel şi pe mine mă lasă rece din moment ce acord din ce in ce mai putin timp dezbaterilor politice, scarba mea a ajuns la cote maxime. Prefer s-o vad pe Sexy braileanca cantand decat pe Cristoiu spunandu-mi cat de ”jmechera e EBA” si ce minte luminata poseda

    Despre madam Ridzi: este clar ca traim intr-o tară cu o societate canceroasa in stare de motastază, am mai spus-o

    Bine ai revenit.

  5. Eu nu acuz pe nimeni. Nu sunt procuratura. Imi dau cu parerea. Asa am privit eu situatia (fiind, recunosc, pe “baricadele” basesciene). Sti care e treaba cu ziaristii: nu am nicio problema cu un ziarist care vine mai intai de emisiune si zice: NU IL INGHIT P’ALA si dupa aia i-o da la cap de sare in sus. La fel cu un ziarist care zice: SUNT SUPORTERUL ALUIA si apoi vine si zice ca ala a inventat apa calda. De la astia sti la ce sa te astepti. Imi e jena de aia care sunt “obiectivi”, dar gasesc la “ala” (oricare ar fi “ala”…de la Basescu la Neil Armstrong) numai rele. Asa cum nu exista oameni care aiba doar bune, nu exista nici oameni care sa aiba doar rele. Corect?

  6. Am urmarit cu interes stirile din ultimele zile care au scos la iveala numai competenta si aplicarea catre munca a tinerilor deputati si deputate, senatori si ministri. Ministerul condus de doamna Ridzi a platit mai multe zeci de mii de euro pentru o scena de lemn care mai era si achitata déjà de Media Pro. Domnul Boureanu incercand sa ii ia apararea in comisia de ancheta il catalogheaza drept prost pe domnul Banicioiu de la PSD si ii submineaza autoritatea doamnei Gorghiu cu apelativul domnisorica. Asta in timp ce domnul Robert Negoita declara ca nu ar fi angajat-o pe Monica Ridzi nici sa vanda pufuleti si senatorii chiuleau pe branci de la sedinte – in frunte cu prezidentiabilul Crin Antonescu care a a participat numai la 2 voturi in plen desi au fost organizate 213 sedinte de votare.

    Cool nu? Tanara generatie e identica celei vechi numai ca s-a nascut mai tarziu. Sunt formati de ei , adusi de ei si sustinuti de ei – daca n-ar fi asa n-ar fi fost acolo.

  7. Cam scurt concediul, raportat la densitatea prostiei politice din anul asta.

  8. nu mi-a placut niciodata cristoiu,asa ca nu ma suprinde atitudinea lui.il vad ca pe un cameleon batran care si-a pierdut instinctul de camuflaj.se adapteaza dupa peisajul pitoresc al balariilor politice gafand.
    te citesc si-ti urmaresc emisiunea,dar nu am facut niciun comentariu pana acum,nu stiam ca le citesti:).
    am ajuns sa privesc televizorul cu ochii goliti de speranta.sa privesc politicienii in ochi si sa le vad ceafa,nu au nimic de oferit,au doar de luat.e un bagpulim ce a cuprins clasa politica indiferent de culoare.
    bine ca avem cuvantul liber,ca putem sa dezbatem…oricum nu ne asculta nimeni.

  9. In cazul Ridzi s-a ajuns la prosteala pe fata…
    Urmaresc blogul lui Tolontan si nu-mi vine sa cred modalitatea in care raspunde madam Ridzi la intrebari… Tu o intrebi de mere ea raspunde de pere…Si o face in vazul lumii…

  10. AAA… CA UITAM…
    Am citit azi pe jurnalul.com un articol care sugereaza ( ca nu da date concrete) cum ca Chilian a fost amenintat, mai mult sau mai putin voalat si in diverse modalitati pentru ca s-a alaturat miscarii – Go, go, Ridzi…
    Nu stiu cat e de adevarat ce se scrie acolo, dar daca e, cred ca trebuie musai sa pornim o revolutie ca ne ia dracu pe toti mai devreme de cat credeam…

  11. bine ai revenit! astept sa te mai asezi in peisaj, ca multe vorbe grele ar fi de spus si comentat.

  12. Rog a se corecta “Sunt momente în care avem suntem în dezacord”; de la oboseala.

  13. Ei,sufera si Cristoiu de vedetism,retraieste momentele de scandal din tineretile sale la tabloidul EVZ.Si cu cine sa faca asta decat cu cea mai in voga persoana din Romania in acest moment Mircea Badea.

  14. Cristoiu a fost un ciudat mereu; i se pune pata din te miri ce: o privire, un scarpinat … era pe vremea lu’ Tuca, invitati:
    Cristoiu si Crucisatorul (presei romanesti), pe vremea mineriadelor, discutie adanca. Cristoiu rabufni: “Io plec din emisiune. Ce se uita asta(CTP-ul) asa urat la mine? “

  15. Ridzi e victima blondei, totul se trage de la carnetul de partid si apropierea excesiva de zona fierbinte controlata de carnatzareasa.

  16. observ că este omniprezent Cristoiu în mass-media. apare inclusiv în poza pusă la categoria “DESPRE” – de pe blogul dumitale.

  17. Bine ca te-ai intors domnule pentru ca blonda naravasa de la EvZ a inceput sa urle ca disperata sa nu se duca lumea la vot ca e dreptul lor sa n-o faca de parca i-a aliniat cineva pana acum cu arma la spate impingandu-i spre sectiile de votare.Daca vrea dansa sa nu voteze n-are decat dar in momentul in care indemni lumea prin repetarea acestei variante sa te ia de exemplu inseamna ca ai un interes.
    Oricum la prezenta marita pica Basescu asta o stie si un copil de clasa a 3-a.

  18. Aha ! Bine ati revenit …cu picioarele pe pamant, pe pamant romanesc!
    Imi pare rau de d-nul Cristoiu incerc sa-i gasesc o scuza, de pilda “il strange cineva cu usa”,oricum nu-l credeam in stare de la “inaltimea” domniei sale, sa intre in polemici cu M.Badea, mult mai tanar si cu mai putina experienta in presa.
    Pentru noi, “prostimea”, e tragic sa vedem ca probe evidente, facturi, contracte, martori, sunt ignorate de PD-L, in cazul Rodzi.E ca si cum, toti vad ca e negru dar o singura persoana zice ca e alb.Iar DNA-ul tace probabil pana la alegeri.
    Ei, d-abia astept raportul pe justitie ! Si astept sa o vad invitata la emisiunea dvs. pe presedinta Asociatiei Magistratilor din Romania dar si reprezentanti ai Barourilor.E tragic ca “micutu'” face pipi pe justitie.Si ce se poate intampla intr-un stat cand puterea judecatoreasca este slaba? Cine castiga?

  19. Te-ai molesit cu totul in vacanta asta,GATA!FI RAU!FI TALIBAN!(taliban…,dom-le ce vremuri,ce vremuri)
    PS:Zi tu daca nu am dreptate:-))

  20. Haoleo! :”Tigania”( asa cum a numit-o C.Preda) continua. Ridzi zice ca a semnat ca primaru’.Pai, sa se duca la primarie, n-are ce cauta in Minister. Este o falsa problema aruncata de Ridzi: Cand a selectat firmele trebuia sa se informeze, n-are importanta subcontractarea atat timp cat plata dubioasa s-a facut catre firmele contractante.Deci acest raport contractual se contesta MINISTER-FIRMELE SIAMEZE (acelasi sediu, acelasi administrator)si nu subcontractarea. Si daca a semnat, sa raspunda, este reprezentanta unui minister ce naiba si bunica-mea raspunde in fata legii pentru ce-a semnat! Chiar ne tine de prosti?

  21. Ramane un mister prin ce farmece l-au sedus amazoanele EBA, Ridzi si mai ales Elena Udrea pe Ion Cristoiu. Prin inteligenta, moralitate sau profesionalism? Mi-a scapat ceva sau n-am ce sa mai caut in peisajul asta?

  22. Interesanta poza:)
    Mlastina numita Romania se adanceste pe zi ce trece, ma minunez ce-mi aud urechile cand deschid tv-ul, comisia parlamentara in cazul Ridzi e cea mai tare, ar trebui sa se faca un reality show cu personajele respective, ceva de genul: “Ca la noi la nimeni!”
    Welcome back:)

  23. Era bine sa-l dea afara pe Cristoiu din trustul Intact , oricum omul a fost un infect toata viata lui , un pupicurist.Acum are Basescu un om al lui chiar in Intact si poate sa spuna ce vrea fara sa coste vreun ban.
    Am o nedumerire , daca poti sa ma lamuresti : acum cateva saptamani citisem pe blogul unui copil care scria aici , cum ca tu ziceai de Mircea Badea ca e un tembel sau ceva asemanator.El sustinea ca discutia s-a purtat pe yahoo messenger si atasase chiar un printscreen.E adevarat? Ai scris asa ceva? Pentru ca daca ai zis asa , e bine sa-l urmezi pe Cristoiu , la tine nu pentru ca ai fi probasescu ci pentru ca nu-mi place la tine un lucru.Esti dinamovist si am vazut ca o spui ca si cand te-ai fi nascut superdotat. 😛

  24. Pentru astia, care nu mergem in concediu, cele trei emisiuni (Vorbe Grele, Sinteza Zilei si In gura presei) sunt ca o racorire, dupa o zi de munca fara satisfactii materiale.
    Fara acestea n-am mai avea energia pentru rutina de a doua zi.

  25. Cu tot respectul…de ce te-ai intors? Chiar nu-ti era bine departe de toate mizeriile astea? In fine, daca tot te-ai intors iti urez “bine-ai revenit”, si-acum…la treaba!

  26. Bun revenit pe plaiuri politice, atentie ca pateaza si streseaza!
    Am vazut-o pe ridzi vehiculand sume, cu tva, fara tva, sute de mii de euro, si sa mor io de nu repeta exact vorbele lu’ a mare a marinarului, a avut bunul simt sa se opreasca taman cand urma sa ne plezneasca cu cuvintele “vanzari anterioare”! M-am cutremurat!

  27. Daca ati fost in concediu in afara tarii si v-ati si deconectat de tot de Romania, va inteleg socul resimtit la reintoarcere. Stiu , e cu adevarat socant. Ca un dus rece.
    Bine ati revenit in Tigania ,pardon, Romania !

  28. Bine ai revenit sanatos!
    Despre tov. Cristoiu nu stiu ce sa zic! Imi place sa cred ca este un joc al trustului Intact, dar nu m-ar mira daca-ar lua-o razna, sau daca s-ar vinde tiranului.
    Cat despre madam Ridzi, iti pot spune ca este “copil mic” pe langa ce se fura prin tara si stiu ceea ce zic. Se dau tunuri de milioane de euro, asa ca nu m-ar mira daca acest scandal s-ar stinge, fara vreo masura luata impotriva Ridzipoancei.
    Astept sa treaca vara, dar tare ma tem ca, dupa cum stau lucrurile, TRAIAN BASESCU va castiga lejereanu inca un mandat la Cotroceni!
    In rest, MOARTEA USOARA CAPITALISMULUI ROMANESC! La iarna sper sa avem cu o REVOLUTIE ADEVARATA, ca va fi foame mare!

  29. Nu va e teama ca ‘Romania termitelor’ in colonii
    va va sapa pana la nimicire; doar asta este scopul?.
    Dar se pare ca a revenit Artagosul, Recalcitrantul,”Derbedeul” care isi va infige coltii in ‘termitele’ astea si-i va tracasa sau ii va termina.
    Sa dea Dumnezeu! (Bun venit intregii familii!)

  30. Bine ati revenit!
    Intrucat mesajele mele pe site-ul Sinteza Zilei nu apar , abia asteptam sa reveniti.Stiu ca Oana Dobre este o ziarista pe care o cunoasteti si cu care colaborati.
    As fi vrut sa fac un comentariu la emisiunea in care Oana Dobre nu a fost in cea mai buna forma.Faptul ca jurnalista argumenta pe teme de comunicare cu profesorul Teodorescu, mi s-a parut lipsit de profesionalism.A spune ca a nu participa la vot in toamna este un vot de blam pentru clasa politica este ca si cum ai accepta ca Presedintele Romaniei este exponentul doar al unora dar nu al tuturor romanilor , asa cum face acum Basescu.Indiferent cine va candida la alegerile prezidentiale va trebui sa dovedeasca respect fata de toate categoriile de romani, fie ei bogati sau modesti, fie ei din tara sau strainatate.
    BASESCU NU VA FI VREODATA PRESEDINTELE TUTUROR ROMANILOR.
    Daca nu vom intelege acest deziderat, ne vom alege cu acelasi clan , Udrea, Ridzi,Anastase,Videanu, Pogea,Boc, si care ne vor toca marunt inca 5 ani asa cum au facut-o si pana acum la ordinele si indicatiile pretioase ale presedintelui Basescu.
    Sa vad atunci cine ne mai canta prohodul, caci astia nu au nici un Dumnezeu.

  31. Cred ca astia care pleaca pe afara si se si intorc in frumoasa Romanie sint masochisti. Parvenitii se exclud ! Ei de fapt(parvenitii) pentru asta traiesc in Romania, sa se uite lumea la ce masini/haine/ceasuri/… si-au mai cumparat. Zic ca tarisoara se identifica pina la 100% cu ziarul “Libertatea” (sau daca preferati “Cancan”). Cam asta se vede de afara.
    Eu nu inteleg cu naiba mai suportati tot jegul ala (cu jegosii care-l produc)? Sinteti maso !Chiar nu mai este scapare de la tortura ?Nu mai e nimeni in stare sa aduca o speranta? Va consumati energia, viata, tineretea poate traind asa. Merita? Cred ca pentru voi da. Eu am decis ca nu merita. Numai bine.

  32. bine ai revenit batrane!! perfect de acord cu chestiunea Cristoiu…..m-a scarbit si bulversat…pentru inceput Mircea mi s-a parut ca supraliciteaza dar acum dupa alte dovezi de curvie am reevaluat si sunt de acord ….fratilor da-ti o lectie astia mai tineri din trust si stopati ca acest “guru” sa va mai dea lectii si sa ne bulverseze si pe noi telespecatorii vostrii fideli.

  33. Bine ai revenit. Si mie imi pare rau de situatia creeata in cazul Cristoiu. Il admiram destul de mult, si`l aparam, am prieteni care`l cunosc prin intermediul media, de multa vreme, si care mi-au spus despre el, cand il laudam, ca este mare “shulfa de om, desi pare inocent si naiv cateodata”.
    Bine ai revenit ! Te asteptam si la Sinteza Zilei

  34. de boc ce mai zici?..ca ai deschis ditamai categoria cu un singur post si multe promisiuni..

  35. “încă un jalnic pretext de a-și lua viteză cu scandal, așa cum a făcut-o de fiecare dată.”
    In sfirsit, cineva care punctul pe “i”. Nu stiu de ce pina acum nimeni n-a mentionat asta.
    Imi aduc aminte cum Cristoiu ajunsese guru in rapiri la OTV, apoi a poposit la ANtene, de unde a inceput sa critice OTV.
    Asa ceva nu e deontologic.

  36. A STI se scrie cu 1 I , STII cu 2 .A FI se scrie cu 1 I , FII cu 2 , Zeilor … !

  37. Salutare Ciutacu-le,
    bine ca esti back 😀 >:D:D<

    P.S. cat de aiurea poate sa fie cristoiu.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.