Cât de complexat trebuie să fii ca să suni într-o emisiune tv ca să spui că nu eşti complexat? De-aseară îmi pun întrebarea asta şi nu-mi pot răspunde. Încerc să-mi dau seama ce resorturi intime te pot împinge pe tine, premierul unei ţări aflate pe buza prăpastiei (într-o perioadă în care practic amanetezi la FMI întreg teritoriul ei şi procurorii umflă de pe stradă un şef de serviciu în funcţie), să te ceri la televizor ca să anunţi populaţia că nu te ridicai pe vârfuri la poză, ci ţopăiai. Vă spun, cât pot fi de sincer la ora asta, că mă simt din ce în ce mai inutil. Am impresia că vorbesc degeaba. Îmi vine să-mi bag picioarele. Ţara asta-şi merită conducătorii.
Înălţimea Ta, simte-te bine, răcoreşte-te! I-ai scuipat seminţe-n cap lui Vida.
P.S. Revin cu întrebarea mea nevinovată de aseară, că deocamdată n-am primit un răspuns valid: “Aţi spus că veniţi să discutăm în emisiune nu despre Manţog. Să înţeleg că vă e teamă sau nu vă lasă domnul Traian Băsescu?”
UPDATE: Încă o opinie
@somebody
Mie sincer Boc mi se pare depasit de situatie, dar ma enerveaza jurnalistii care toata ziua il critica pe el sau pe base si cand sunt fata in fata ei parca se topesc
@Alina
Tu ai o problema. Unde l-am laudat eu pe Boc?
@cola. Berlusconi si-a “ajustat” complexul. Din cate imi amintesc eu si-a tras un implant de par.
@milushca
hihihihihi!!!
Berlusconi inca’si mai “trage” complexul, sa fii matale sanatos:D
baiiiiiiiiii! am cosmar io ori a intrat iar Piticu’ ?????????????? !!!!!!!!!!! P-asta-al doare rau ibricu’!:(
e reluare!!!! uffff!!! mare noroc c-a terminat psiho-filozofia in sec.XVIII!!!
Ma scuzati! Dar chiar eram ingrijorat!
Victore , sper sa-mi dai voie sa spun aici asa:”d-le” Boc sunteti un mare nenorocit si nu dau nici 2 bani pe licentele dvs caci sunt degeaba. Daca ii considerati pe toti boi, va anunt oficial ca nu suntem cu totii boi si desi noi astia, care practic nu putem schimba mare lucru, suntem tratati la fel, va spun ca nu muscam gogosile dvs. Eu personal, mi-as dori sa va pot spune tet-a-tet ca ma pis pe gitaturile pe care le emiteti.
PS. Victor, daca am sarit calul, nu aproba postul. Sincer nu mai pot. Nu mai pot sa ma mentin in limitele decentei.
erata – gitaturile = guitzaturi
Boc in emisiunea lui Gadea parca e Oana Zavoranu/Magda Ciumac. Adica are reactie tip catza lovita in onoarea ei de cucoana bine. Cu reactii de genu “Ba nu eu, ba tu!” si “da da, si tu esti prost, si urat si etc”. totul se petrece pe fatza, fara nici un fel retinere, fara vreo aparenta, Boc s-a facut de ras, a facut de ras institutia pe care sustine ca a absolvit-o, orice regula de bun simt si demnitate umana.
exprimare de prim mistru al unei tari, absolvent de studii superioare printre altele: “n-are legătură nici cu teoriile elementare de natură empiristă, ăia care în secolul XVIII se uitau la un om cum arată şi-i spuneau dom’ne e bun sau rău, pentru că arată mai mic sau mai mare”…nu se poate asa ceva, e inadmisibil, simt cum mi se face rau fizic. eu nici in clasa a 7a nu ma exprimam asa.
de la o baza ieftina (o poza) s-a ajuns la o discutie serioasa,care, asa cum se poarta la romanica, trebuie sa fie injurioasa si semidocta.
si oricat ar incerca teodorescu sa pastreze o linie cat de cat normala, nu are sanse. pentru ca e un rau, unul cu barba. boohoohoo, Faraoane, Supremule uite, omu negru cu sacu mare, face misto de mine…nu e vorba ca intri intr-o emisiune in direct. se practica. dar motivul pentru care a facut-o e pueril, ba nu, pardon, e ilustrativ pentru mentalitatea celor care ne conduc, intervenim atunci cand interesele NOASTRE sunt in joc (desi mult mai calomniatoare ar fi afirmatiile vis a vis de comportamentul sau politic, daca ar fi false). Si daca pentru el Teodorescu, adica unul care cat de cat are o notorietate, e un nimeni, un suport oarecare pentru pilozitatea faciala, atunci cum crezi ca e vazut cetateanul de rand?
Nu va opriti oameni buni. Spuneti lucrurilor pe nume. Unii poate se vor trezi si vor vedea in ce tara traiesc. RESPECT pentru tine, Badea, Stan si Gadea. Cu oameni ca voi mai este o speranta….
uf, m-am mai calmat.
in alta oridne de idei, Victore am o mare rugaminte la tine. Daca ajunge Boc vreodata la tine in emisiune, te rog cere-i din partea mea (contribuabil cu drept de vot) sa-ti dea o definitie a cuvantului empirism si, asa rapid, 3 nume de psihologi din sec 18. :)) sau hai, macar unu. Daca anu e in stare, intreaba-l daca a auzit vreodata in vietzisoara lui de Wilhelm Wundt si daca are idee cam in ce perioada a vietzuit acest distins nene. Cam atat din partea mea 🙂
Tara arde si boc se piaptana
Pacat de tara asta,se duce rau in jos cu acesti oameni
Gata cu toate problemele.Tara este pe drumul cel bun,am traversat zona de turbulente si primul ministru a trecut comanda pe pilot automat.Si atunci ,in lipsa de ocupatie,da o tura (telefonica) pana la antena 3 ca sa-si repereze onoarea,atacata de un domn cu barba care spune elucubratii si multe prostii pe metru patrat.Si ca sa ne arate cu cine s-a pus domnul cu barba,tine sa ne avertizeze ca esentele tari se tin in sticle mici(sa intelegem ca o fi duhul din lampa?) si de asemenea,ca nu a putut ramane impasibil cand cineva-acelasi domn cu barba-,l-a facut “ou cu troaca de otet” si cu aceasta ocazie aflam ca,cu toate ca “poate edita perfect cateva fraze intregi”,conform spuselor unui clasic in devenire,se pare ca fraza asta nu i-a iesit din prima.Lasand gluma la o parte,nu mi se pare normal,ca intrand in dialog intr-o emisiune live,un prim ministru sa se adreseze unuia dintre invitati cu apelativul “domn cu barba”,in conditiile in care i s-a adus la cunostinta despre numele persoanei in cauza sau sa intelegem ca toti purtatorii de barba sunt demni de dispret,nu merita nici macar sa li se rosteasca numele sau acesta ar fi nivelul maxim de polemica de care este capabil?Stiam ca o functie impune un anumit comportament,un anumit limbaj(parca elevat se chema),cu atat mai mult intr-un spatiu publicImaginati-va daca “domnul cu barba” s-ar fi adresat interlocutorului cu apelativul “domnule pitic”;dar s-a simtit diferenta de clasa.Mistocareala este pentru cercuri restranse,spatii private,cand se petrece intre persoane cu un anumit status social.Si care se respecta pe sine.Incerc sa inteleg ceva din ce se intampla in tara asta,dar imi este tot mai greu.Impresia mea este ca totul se intampla la “misto”,ca mistocareala a devenit un mod de viata,un mod de a trai,de a conduce,ca marea majoritate a cetatenilor acestei tari,suntem priviti ca niste indivizi retardati,care pun botul la orice li se arunca in fata de catre cei,care vremelnic,au ajuns sa ne conduca..Raman cu un gust amar fata de ipostaza in care a fost pus dl.Teodorescu.Si imi aduc aminte de spusele unui alt clasic in viata-Are scoala.Si la ce-i foloseste?In aceasta tara,a fi scolit,a avea pregatire si expertiza,a devenit ceva demn de dispret.A fi manelist,e lucru tare.Fara numar….
Bogdan Teodorescu e cu o mie de clase peste boc si nu merita sa fie jignit de mr. know it all.
Parerea mea e ca Boc a invatat de la Zeus. Va amintiti de ala mic si cu capul mare?
Asta ne reprezinta, nu cred!
d-le ciutacu,reflexul ridicarii in varful degetelor picioarelor (stangu’-dreptu’)a domnului aluia de la cluj ,ce vorbeste mult si prost ,cu 3 fuckultatzi,nu vi se pare ca reprezinta de fapt acel joc de picioare pe care-l au si papusile care sunt trase de papusari iscusitzi?cum cine-i papusaru’?
Victore, tre’ să-i mulţumeşti lu’ Andra.
Io-i mulţumesc, a fost pe fază. :))
Ca prim-ministru nu cred ca e necesar sa isi justifice pozitia din poza, mai ales sa te ceri pe post ca sa explici de ce ai iesit asa in cadru, si nu imi vine sa cred ca mai vb de libertatea la exprimare si se injoseste in halul acesta in direct! Rusine…
Nu, romanii nu merita astfel de conducatori (nici macar asocierea cuvintului cu persoanele, lejer boccii, vag spanchii si… vai de capul lor, nu se potriveste).
Felicitari pentru norocul (educat) prin care l-ati facut la nudul gol pe vertically challenged-ul Boc. Victorie facila, totusi.
Toate emisiunile postului Antena 3 (exceleaza “sinteza zilei”) sunt bolnave de “sindromul basescu”, iar temele emisiunilor sunt deseori puerile, mistocarii de cartier. Mi-e scarba!
Daca un om are talpa unui picior COMPLET la orizontala iar cu celalalt incearca sa se ridice , nu va salta in veci in inaltime, caci e imposibil.Daca cineva este un Toma Necredinciosul, poate sa consulte un ortoped sau o persoana care n-a uitat complet geometria.Doar o minte ce nu depaseste 10 neuroni va lua de buna gaselnita , iar dimensiunea de circ ieftin , pe o tema ieftina, cu un limbaj pretios de ieftin , o vor gusta doar tagma shmekerilor de Ferentari.
@Danutz draga, accept sila ta dak bagi si tu ceva argumente.Deocamdata, “anti Basescienii” astia pe care ii blamezi dumneata, discuta actuala guvernare si actuala presidintie. Nu-i PDl-ul la guvernare? Ti se pare matale cum ca ar fi ok si ca acesti domni sunt setati la creierii capului asa doar de dragul euroiului. Lasa-ma-n durerea mea si nu-ti mai consuma energia sa combati neste chestii evidente. Nu o sa te jugnesc desi , sincer, imi vine a;l dracu s-o fac. Pun o frana crestinesca si zic eu ca esti de buna credinta matale. Desi in secunda 2 voi sti exact ca sunt naiv (dobitoc) sa cred asta.
PS. Discursul meu contine intrebari retorice!!!
Mare om Stephen Fry:
“People always mock things that they can’t understand. That’s why they mock John Major being Prime Minister – nobody can understand how it happened.” (A Bit Of Fry And Laurie)
Cam pe-acolo suntem si noi cu Boc.
@Danutz – stiu ca e e complicat pentru tine, daca nici emisiunile de pe antene nu le pricepi, desi oamenii aia vorbesc corect romaneste – dar intreaba si tu portocaliii tai – ce e cu imprumutul ala de la FMI .. la ce ne foloseste .. si cine ne baga pe noi sclavi la cine ? e o intrebare interesanta crede-ma, chiar daca nu stii – fiindca copiii tai vor fi capsunari pe plantatii stapanite de boci si basesti, si abia atunci vei intelege cata minte ai avut pe vremea asta ..
@ Paratraznete – nu te chinui. Boc nu mai merita nicio intrebare legat de licenta lui in psihologie. Aseara a spus ca regreta ca in Romania se iau licente pe blat Cretinul naibii se referea exact la dumnealui. Deci, ori e fenomenal de bou, ori ne considera pe noi fenomenal de boi. (tind spre varianta 2).
Bai Bocule, discursul tau de aseara te-a suntat direct. A dovedit , fara tagada, ca n-ai nicio legatura cu pshihologia , mai dobitocule! De fapt nu aveti nicio treaba cu administrarea unei societati.NU mai incercati sa ne demonstrati ca va pasa caci, NU VA PASA! Va doare fix in cele 3 litere! Va intereseaza numai persoana proprie caci stiti instructiunile primite (din departari). De aia nu mai aveti scrupule , caci va bazati pe EI. Si spuneti : ” ei stiu ce fac, pot sa o faca, asadar, ni se rupe “. Cred asta d-le Boc si d-ta stii ca am dreptate.
Doamne Dumnezeule unde s-a ajuns…
@ Anca
Chiar aşa de neînţeles ţi se pare Boc?
Mi-e mila de tara asta numita Romania.Daca “oameni “ca:Gadea,Ciutacu,CiuvicasaiBadea sunt formatori de opinii ,atunci nu putem spune decat ,ai mila Doamne de Romania.
@USA – da tie cine-ti formeaza opinia ? Jay Leno ? ma indoiesc .. badea e cu doua clase peste .. stie si el, si stim multi. sau canalele de stiri serioase ? numeste unul ..
mai,cine-si mai aminteste rahatu’ de angajament al lui Base de a veni trimestrial in piata sa dezbata,cica problemele?a fost doar 1 data
sa-mi bag…pai nu-s cu politica…liberalii minteau ceva,faceau jumate,base&co au mintit mai mult si au facul un rahat
D-le Ciutacu, va admir si va urmaresc ori de cate ori am prilejul.Ceea ce afirmati e exact cum percepem si noi, oamenii de rand, toate marsaviile facute de cei de Sus!..Cat depre ,,ridicarea”pe varfuri a premierului, eu zic ca si cu ocazia acestei suiri tot mic e, ca si cum s-ar sui in jos!!!asa ca, mai bine sa-si puna tocuri.Ceea ce e esential pt. premier e faptul ca nu-si da seama ca oricum nu se vede de dupa Base, care-l tine dupa cortina, oricat s-ar aburca.Va urmarim cu interes in continuare!
Lui Boc i se trage de la Basescu, in toata tarasenia asta cu inaltimea. Daca imi aduc aminte, o gluma prosta pe seama inaltimii sale a facut-o chiar Basescu. Ei bine Boc a luat asta in serios, gandind poate, ca marele ctitor al carierei lui de premier, face din cei 1,65m ai sai, un handicap. Zelos cum il stim, momentul nefericit pentru el, a fost cand l-a surprins presa “trisand cumva”, in tendinta lui de a fi mai voinicel. Toata tevatura asta care s-a iscat, inclusiv telefonul in direct la antena 3,nu face cinste nimanui, ci numai audienta. Ar fi cazul sa ne ocupam de lucruri mai serioase. Cand te gandesti ca totul a plecat de la Basescu si cate altele, in goana lui de ridiculizare a tot ce se afla in preajma sa. Oare este o “intentie premeditata”?.Scuzati pleonasmul!.
pentru USA-1:48- Mai “intelectualule ce esti”,Ciutacu,Tudor.Gidea,Ciuvica,Teodorescu sunt formatori de opinie si inca foarte buni.Fata de Badea am mari rezerve si inclin sa cred ca ai dreptate.
Poate ca daca boculet eramai inalt avea mai multa demnitate si mai putine complexe .
Emil Boc este doar un pitic de gradina , gradina fiind a lui traian basescu ! 😛
Eu nu sunam NICI MORT la televiziune ca sa spun in direct ca nu sunt complexat ca sunt un pitic si nefericit ca sunt o piticanie .
A fost tare si faza aia in care se suie pe o treapta , ca sa para mai inalt decat Mugur Isarescu . 😉
Mai baieti, Boc asta nu e nitel masochist??
Sunt clujean (nascut la Gherla). Daaaaa, stiuuuu!!!! Ma cred superior, mai bun ca restul romanilor din sud sau moldova, sunt molcom etc. Toate niste bullshituri.
Nu imi place de Boc si nu mi-a placut niciodata nici macar ca si primar.
A facut multe greseli si va mai face, asta e clar.
Dar “deotologii” si “moralistii” si “instruitii” si “politologii” si “analistii” din studioul Antenelor, veniti din publicul emisiunilor “minunate” a lui Ionescu, Capatos etc. nu aveau altceva de facut decat sa vada subiectul foarte important pentru tara : Boc pe varfuri!. :))
Sunteti JENANTI, stimabililor. Inteleg ca nu v-ati gasit un loc de munca onorabil si ca v-au dat afara de peste tot si numai antenele va mai suporta, dar fiti “adevarati”.
NU toti suntem asa prostii astia din CJ, am scapat de ei – au ajuns la Bucuresti :D.
Pe viitor poate Boc ca avea si ciocu mic, ca joc de glezne vad ca face.
as vrea sa stiu si eu cine este acest domn Ciuvica? parca nu-mi aduc aminte de el “de bine”!!!!!!!!!!
Referitor la Cluj , Domnule Ciutacu , despre orice cursa cu taxiul costa mai mult de 52 000 (5.20 ron) . Ca idee Km costa 1.9 ron+ 1.9 ron pornirea + aceasi taxa pe minut . Sa fiu si mai exact , cursa dintre centrul a doua cartiere ( oricare ar fi ele costa minim 15 rom ) . Cat despre accentul domnisoarei Basescu va reamintesc ca nu are rost sa se faca atata caz (si d-voastra pronuntati ‘da’ inloc de ‘de’) .
P.S. NU sunt ULTRAS PORTOCALIU . Nici mie nu imi plac dar n-am ce face . Si nu mai fiti asa aroganti fata de ceilalti cetateni ai Romaniei din afara Bucurestiului (ca idee , e cea mai jegoasa si urata Capitala a Europei).
Obraznicie dusa la maxim urmata de masacru !
Uite ca a avut dreptate EMIL BOC, exista cineva mai mic ca el!!!)))
Domnule Ciutacu, doua intrebari pentru dumneavoastra:
1.daca impartim 20 miliarde de euro la 20 milioane de romani, rezulta, pentru fiecare, o datorie de platit de 1000 euro, fara a mai lua in calcul dobanzile aferente; cei 800000 someri, cum vor plati(suporta) aceasta datorie? dar pensionarii?
2.Daca ZEUS (“Omul suprem”)isi da demisia in mai, spre exemplu, se organizeaza alegeri prezidentiale in iunie? Cine-i va tine locul-cumva Geoana? Daca Geoana va candida la presidentie, va fi presedinte interimar Roberta anastase?????????
pe idaca boc e suparacios…..anastase cum sa fie? pupincuristii……
Da cinei bunoaca aia de trei metri?
C E T Ă Ţ E N I !
Pentru a cîta oară am fost minţiti şi furaţi ?! A cîta oară se dovedeşte că singura grijă a aleşilor noştri e să-şi vadă de interesul lor personal şi singura lor soluţie la problemele economiei e să jupoaie şapte piei de pe noi ?! Pentru a cîta oară haita politică ne fură voturile pentru a ajunge să ne fure avuţia şi viaţa, ale noastre şi ale copiilor şi ale nepoţilor noştri ?!
Ce mai aşteptaţi de la bandele politice care se ascund după doctrine şi programe trase la indigo şi fac promisiuni pe care nu au de gînd să le ţină, şi asta nu o dată ci de fiecare dată cînd ne-au păcălit să-i votăm în cei 20 de ani ?! Cît să tot alegem între mai multe rele posibile sperînd că nu vom fi dezamăgiţi ?!
Cît mai continuăm să ne jucăm de-a democraţia într-un sistem electoral stupid, cu legi strîmbe şi prost aplicate, cu instituţii ale statului care nu funcţionează sau, atunci cînd funcţionează, servesc tot interesele excrocilor politici ? Putem accepta ca o bandă ajunsă la cîrma ţării, aleasă de 70% din 31% cetăţeni prezenţi la vot ( adică 18% susţinere !!! ), să decidă asupra viitorului nostru şi al copiilor noştri pe mulţi ani după ce mandatul lor expiră ?!
Cît mai acceptăm o justiţie aservită intereselor de gaşcă şi aplicarea legilor în funcţie de vremea probabilă ? Cît mai plătim magistraţi şi poliţişti ca să apere tot gaşca de la putere şi să patroneze reţele de interlopi şi cămătari ?
Cît mai răbdăm vinderea pe nimic a bogăţiilor ţării şi chiar sacrificarea teritoriului naţional în schimbul unor avantaje economice de care profită doar o mînă de profitori, urmaşi ai nomenclaturii de partid şi de stat comuniste ?
Cum se numeşte acela care nu învaţă din greşeli şi continuă să repete la nesfîrşit aceeaşi prostie cu mereu acelaşi rezultat: legitimarea unei bande de tîlhari la conducerea ţării, spolierea avuţiei naţionale şi adîncirea sărăciei şi disperării noastre ?!
Da, se poate numi şi român, dar cuvîntul potrivit este “PROST” !
CE PUTEM FACE ?
Politicienii sînt obligaţi să se supună procesului electoral, altfel nu au legitimitate fiind contestaţi de ceilalţi politicieni. Ei fac din alegeri circ şi sursă de profit pentru acoliţii lor, cheltuind sume exorbitante ca să ne ascundă realitatea: orice am alege, tot aceeaşi haită politică e la putere şi îşi vede nestingherită de interesele proprii, lăsindu-ne pe noi să ne zbatem în sărăcie şi lipsuri pînă la viitoarele alegeri.
În timp ce ei pot să promită verzi şi uscate în campaniile electorale, pentru ca apoi să declare cu seninătate că acelea erau “ promisiuni electorale “ şi că nu se simt obligaţi să şi le onoreze, noi nu ne mai putem retrage votul odată dat iar procedurile legale de revocare a mandatului unui ales sînt poveşti.
Dialogul electoral de pe buletinul de vot se reduce la alegerea celui mai mic rău dintre cele posibile, cu posibilitatea interpretării intenţiei de vot. Politicenii şi ţucălarii lor din media acuză chiar şi 75% din electorat că nu ştie să voteze sau că e indiferent.
Soluţia : SĂ NU MAI ALEGEM PE NICI UNUL DINTRE EI !!! Cum facem asta ? Anul acesta avem două scrutinuri electorale cu miză mică pentru noi, cetăţenii de rînd dar cu miză imensă pentru politicieni. Trebuie să mergem la vot ca să nu îi lăsăm să se aleagă doar cu lătrăii din partid şi cu disperaţii cumpăraţi, aşa cum îsi fac de pe acum socotelile. Dar acolo ne desenăm, undeva într-un spaţiu liber din interiorul buletinului de vot, un dreptunghi în care scriem „NU AM CE SĂ ALEG”/ „MI-E INDIFERENT”, apoi ştampilăm şi băgăm în urnă. Deşi nu se încadrează în cazurile legale de anulare a votului, buletinele vor fi anulate de servitorii politicienilor din circumscripţiile electorale. Dar nu e tot una să îţi anulezi votul scriind măscări sau ştampilînd la întîmplare sau să îl anulezi exprimîndu-ţi clar şi fără echivoc intenţia de vot. În proporţie de masă şi la cererea candidaţilor perdanţi, votul astfel exprimat poate duce chiar şi la anularea alegerilor ! E legal, e uşor şi e eficient: nu vor mai putea să interpreteze în proppriul interes intenţia de vot şi nu îi vom mai legitima la cîrma ţării cu procente ridicole de reprezentare. Dacă la alegerile de anul ăsta facem aşa, se vor gîndi de trei ori înainte să ne propună candidaţi pătaţi sau să ne mintă în campania electorală !
Să restabilim raportul de forţă în societate şi să le arătăm cine e şeful !
alegerilor ! E legal, e uşor şi e eficient: nu vor mai putea să interpreteze în proppriul interes intenţia de vot şi nu îi vom mai legitima la cîrma ţării cu procente ridicole de reprezentare. Dacă la alegerile de anul ăsta facem aşa, se vor gîndi de trei ori înainte să ne propună candidaţi pătaţi sau să ne mintă în campania electorală !
Să restabilim raportul de forţă în societate şi să le arătăm cine e şeful !
Boc este o “vinitura” , nu este clujean. Doar face numele de “clujean” de rusine. Este de fapt din Rachitele o fundatura unde creste numa’ rachita. A venit la Cluj sa faca “istoria” pe vremea raposatului. La vremea aia, daca nu le cam aveai cu stiintele exacte, si iti facea placere sa discuti despre “socialismul stiintific” faceai Facultatea de Istorie. Boc cel micut nu a stat mult pe ganduri si s-a apucat sa “dea din coate” sa se ridice si el in ochii “dumnezeilor” vremii: s-a apucat sa scrie articole in ziarul local declarandu-si dragostea lui eterna Partidului Comunist si Conducatorului Iubit.Asta cam prin 1987… L-au prins anii de dupa revolutie un parlit de profesoras de istorie la “liceul de invatatoare” din Cluj. Nu mai intru in detalii cum a facut baietelul din rachitele facultatea de “legi” , oricum el isi spune jurist si spera sa-l credem. Petit-ul boc s-a gandit ca ar putea sa-si puna la bun folos cunostintele vaste acumulate prin scolile prin care a inotat ca rata prin apa si a ochit primaria! Punct ochit punct lovit! Pe langa asta, a prins mare drag de Arhivele Statului de la Cluj unde a invatat despre bisericile care aveau pe vremuri in gestiune casele din centrul Clujului, familiile vechi care s-au “stins” fara urmasi sa revendice imobilele pe care le-au avut in centrul Clujului … Baietelul minune din Rachitele imbinand cele doua istoria si primaria impreuna cu finul Alin Tise opt case (prefectul de Cluj) au inceput o afacere de milioane: “maritatul” caselor din centru cu miri dornici de insuratoare (“revendicatori” cu tzidule proaspat scoase de la sfat, cartile funciare, notari, etc.. )Acuma afacerea a luat amploare si mai mare de cand baietelul minune a pus mana pe “jucaria” de scos legi …
Da, da, parca sunt Morocanosul si Balbaila… de Alba ca Zapada ce sa mai vorbim! E deja cu marul in gat!
propun sa trimitem la B.E.C. voturi anti Base in plic semnat olograf sa aiba ce numara 5,5 milioane de plicuri, plus diaspora masluita.