Românii îşi merită soarta. Unii (bugetari) sunt laşi. Le e frică să protesteze, să nu cumva să fie următorii pe lista concedierilor. Alţii (angajaţi ai societăţilor de stat) sunt curve. Stau la fereală, poate nu i-o lovi şi pe ei valul. Şi unii, şi alţii permit celui mai sinistru regim politic postrevoluţionar din România să-i calce-n picioare. Şi să-i ameninţe, cu degajare, la tv, prin gura ministrului cu nume de diavol care mă face să-mi treacă dorul de Ceauşescu şi de toţi politrucii lui, că-i mai aşteaptă încă o curbă de sacrificiu; şi mai cruntă decât asta de acum. Cred că e loc de mai mult. Dacă aş fi Băsescu, după cele două zile de fâs sindical, aş ieşi la Cotroceni şi aş anunţa că, până s-o petrece vreun miracol economic, toţi angajaţii de la stat vor fi plătiţi cu salariul minim pe economie, iar pensia va fi unică, la nivelul venitului minim garantat. Eu mă predau. Pierd vremea aiurea, n-am pentru cine…
Aşa este!Ai dreptate până la un moment dat; Mă număr printre acei bugetari care nu au facut azi grevă fiindcă chiar şi o zi tăiată din salar conteaza şi fiindcă oricum nu mai conteaza!Oricum o să aplice reducerile salariale, cu sau fara greva! Nu mai am speranţă de mai bine în ţara asta!La cei 26 de ani ai mei privesc optimistă doar spre alte meleaguri , străine unde în scurt timp o sa-mi caştig existenţa şi un trai decent!O să-mi fie mai bine, aici viitorul nu sună deloc bine!
nu fi trist si dezamagit victore ca poporul roman este ca mocanita,mai asteapta ca si “mamalichii”explodeaza si avem un noroc baftos,ca atunci cand da in foc,iese si cu sange, oricum suntem singurii care au mai platit cu sange,in loc sa fim corecti si uniti si drepti cand trebuie
Un oarecare şeitan, ne zice că dacă nu merg măsurile vor ave grijă să le amplifice; din anul viitor… eu cred că deja gândesc ei de anul ăsta să o facă iar dacă nu o fac vor duce impozitele spre mărire
Oricum din câte văd măsurile astea au început cu Grecia si se întind punctat în toată lumea ca şi cum se pregăteşte terenul pentru o soluţie unică şi a toate salvatoare;
Abia acum se poate vedea că mitingu, hoarăismele şi dansul a fost tot o cacialma, oamenii au venit pentru ceva şi de fapt a fost o mică chermeză socială cu accese de furie imberbă; asta fiindcă sindicaliştii au avut grijă ca puterea nici măcar să fie prinsă în freamătul vremii; suntem mai rău ca n vremea lu ceaşcă în care se mai auzeau şoapte, azi cuvintele nu mai au valoare iar strigătul doar simulează revolta; se pare că am ajuns în stadiul de a nu mai fi capabili să ne folosim tăria ideii de cratos; am rămas la stadiu de demos dar claustraţi iremediabil într o neputinţă a laşităţii, într o orbire a lipsiei coeziunii societale şi mai mereu într o lehamite cu iz de lene a minoratului…
Dacă azi nu se mai iese în stradă aceasta pare a fi consecinţa unui ieri tiranic, efectele anilor dinainte de 89 se văd acum şi actuala „clasă politică” se pare că ştie astfel exploatându le la maxim sau cum cea mai mare ticăloşie
Lumea asta se pare că a fost pregătită pentru dezastrul de azi fie prin cinismul tiraniei fie prin amăgirea democraţiei, restul ideologiilor colaterale au fost doar o nuanţă a evidenţierii acestora;
Am fost pavlovizaţi atâta amar de vreme ca să fim neputincioşi înaintea tăvălugului ce deja s a instaurat şi spre a accepta robia care îi urmează…
În 89 a fost o descătuşare înnăbuşită la vreme spre a nu se mai putea repete, apoi golaniada, o altă aparenţă de protest, s sfârşit sub mineriada cu ochi albaştrii iar acum este totala încremenire înaintea ticăloşiei celui mai antinaţional şi celui mai fără de Dumnezeu regim politic evidenţiant pentru întreaga „clasă politică”
Am vrut integrare în UE, prin NATO şi uite ne au băgat pe gât un fmi care deşi a recunoscut că tagma jefuitorilor nu se leagă decât de naţiune şi pe cei bogaţi îi protejează nu s au luat nici un fel de măsuri împotriva actualei caricaturi satanice, ba mai mult UE le dă frâu liber; oare cum îi lasă creştin democraţii din UE pe aceşti impostori să fie în rândurile lor? Pentru interesul de a avea voturi în legislativul european… oare?
@Camelia – dacă nici la 26 de ani nu ai priceput ce cîştigai cu preţul unei zile, du-te liniştită…
Dar te rog frumos, nu te deranja să votezi!
Aici e vorba de gena Victore, de acea gena care a permis tuturor sa se pise peste noi de la balcon, fara s-o mai plimbe: triburilor venite de-aiurea, turcilor si nemtilor, rusilor si americanilor, prin multinationale sau nu. Egoist, ma bucur ca nu voi mai apuca vremurile in care Europa va munci pentru patronii asiatici. Voi fi oale si ulcele si nici macar nu voi cere sa fiu inmormantat. Nu stiu daca voi mai putea sa suport si alte valuri de pisat… Sa ma arunce dracului in apa, prin Mallorca, sa intoxic pestii cu neamul prost ce sunt!
@iulian n. Stiu ca nu e valoare o zi dar sunt sigura ca nu castigam NIMIC semnand o hartie ca fac azi greva! Il las pe ei sa faca jocurile si plec de aici sa mi fac jocul meu! Cat despre vot,nu i-am votat niciodata!
Am scris cu cateva zile in urma ca asta se va intampla.Toata conducerea bugetara este portocalie si nemernicii au gasit prilejul sa se afirme ,in organizatiile locale,care ameninta mai tare si care isi tine mai bine salariatii la respect.Dar lumea este proasta ,in loc sa se mire cum sa pupe mai consistent si mai eficient un cur de sef, mai bine si-ar fi asumat repararea unot nemernicii.
Oamenii sunt prosti!Ma omoara lasul asta de Boc cu investitiile pe care le va face.Nu vreau investitii!Nu vreau lucrari cu devize umflate pentru clintela politica!Deja pe plan local pentru toate fantanile lor arteziene si pentru toate pavajele (pt.ca astea au fost lucrari pedeliste ,sa ia ochii la prosti)au umflat taxele locale .Nu le mai ajung banii ,infatuatii pamantului!
Mi-e rusine ca apartin unui asemenea popor de curve unde fiecare asteapta ca celalalt de langa el sa intre in greva ca sa-l parasca sefului in semn de nespusa adoratie.Hai sictir tutoror zdrentelor oportuniste!Dureros este ca majoritatea sunt femei si sunt din alea care pozeaza in mame si sotii onorabile!
Maestre, imi pare rau dar acum nu ai dreptate.E fostre posibil ca toata sefimea portocalie sa ii fi speriat pe oameni, pe principiul “vrabiei din mana”. Principial este ok punctul Dvs de vedere, dar practic….
Asta este doar parerea mea, si nu va impieta cu nimic asupra placerii cu care va citesc si va ascult seara de seara
Multumesc pentru rabdare
Florin
TARA DE MACHO DE DAMBOVITA, CARE STIU DOAR SA RAGAIE BERE SI SA SI-O TRAGA CU TOATE CELULITOASELE !!!
MERITAM TOT CE NI SE INTAMPLA !!!…
DOAR ATAT NE FAC ASTIA ???…CAND NE ALINIAZA SA NE EXECUTE ?????????????
Domnu’ Ciutacu, de ce va mirati asa domne?
Pai care ar fi domne alternativa?
Fostul aliat al PDL, PSD-ul lui vanghelie, geoana, nastase, mitrea, aura vasile, hrebenciuc?
Fostul aliat al PDL, PNL-ul lui motocicleanu, david, nicolai, orban, mireille mathieu-gargara?
Actualul aliat PDL, UDMR?
Actualul aliat al PDL, Uniunea santajatilor din Romania?
PRM-ul lui vaccin tudor si al oanei zavoranu?
PC-ul “investitoarei” Grapini si al “profesorului” Voiculescu, fostul salas al inexprimabililor Piedone si Bideu?
Cine sa inspire incredere, domnu Ciutacu?
Voi mass-media mafiotilor pro-sau anti prezidentiali vantu, paunescu bros, patriciu, voiculescu?
Badea se lamenteaza ca nu se face un miting serios cu dansul pinguinului. Dar jurnalism profesionist angajat se face alaturi de Bianca lui Bote si Sorinel Pustiu, sau cu clipuri hazlii de pe youtube?
Si in fond, care popor sa-i dea jos pe basescu si pdl?
Ala complet tiganizat pe care l-ati “educat” voi, mass-media? Ala ptr care hotia si spaga au devenit ceva normal?
Vor iesi cand va fi prea tarziu, vor iesi de foame!
Dl Ciutacu, rabdare. Lucrurile se vor cerne de la sine (one way or another).
Te predai? Dau petrecere!!!!!! Incepi sa gandesti – incepi sa fii om.
pai e greva, nu e miting, e mai low key! miscarile vor continua, cei mai speriati vor prinde si ei curaj, pana la urma nu va mai fi cale de intoarcere. nu va fie frica, Boshe Pica !! : )) Traiasca Romania !!!
Maitre, tocmai de acuma incolo cei ce au mijloacele trebuie sa lupte, sa mobilizeze pe cei ce se vor a fi mobilizati. Fii pe pace! Sintem multi! Inevitabilul se va produce! Se va cerne griul de neghina! O sa cam sara singele din noi, da’ va merita!
@Pisica & Rromania tiganeasca: un sincer si calduros duceti-va-n pula mea!
Aş fi preferat să nu citesc asta, Victore. Sunt bugetar şi sunt în grevă. Poate sunt naivă. Dar azi nu mă predau. Chiar dacă nu ne mai susţineţi nici voi.
Buna ziua d-le Ciutacu,
Stiti cata dreptate aveti?!ENORMA!!!!
De ce “sa mai avem putintica rabdare”?Mai suportam?
Pentru unii e o intrebare retorica,dar pentru mine nu…
Va doresc din tot sufletul numai bine,
IoanaP
Alooo, Victoras, rabdare, rabdare. Asteapta si-o sa vezi ce frumusete o sa iasa prin toamna, copacel, copacel. Cu cat presiunea e mai mare cu atat e mai mare BOOMUL:-)
Vad ca mai exista cretini pedelepre care nu au priceput ca se darama totul si vor fi striviti si ei.
Sper sa nu renunti la lupta. Eu nu pot renunta la speranta de normalitate. Ar insemna sa ma declar moarta. “A vegeta” nu inseamna a trai.
Eu sunt in greva si reactionez impreuna cu prietenii din miscarea violet impotriva abuzurilor basesciene. Cu ce rezultate? Vom vedea in timp.
Ce nu inteleg eu este motivul lui basescu de a ne determina sa le “dam in cap”. Si prin anuntul ca in 2011 vor taia inca 50% nu face decat sa provoace la violenta. Ce urmareste?
Oriunde in lume , daca se intampla ASA CEVA , oamenii ii calcau in picioare si le spargeau capetele …
Suntem unici in DOBITOCENIE SI LASITATE !!!!!!!
Suntem un popor de penibili!!! Vor plati toti si sunt niste lasi toti………suntem un popor care isi merita conducatorii…..Mi-e rusine ca traiesc aici!
Suntem un neam de manelisti si uitam de la mana pan` gura. in 2004 i-am injurat pe psdisti si am strigat in gura mare , traiasca basescu .
Oare cat de senili puteti fi incat sa credeti ca daca in acest moment ar venii psdul la putere ne-ar fi mult mai bine.Cu siguranta s-ar fi luat aceleasi masuri dar cu o alta denumire .
Parerea mea e ca nu s-ar schimba nimic indiferent de cine ar fi la putere in acest moment ca e psd, pdl, pnl. Nici unu din cei enumerati nu ar lovi in clientela politica si in sursele de finantare la care majoritatea viseaza.
ti-am citit mai deunazi argumentele care te-au facut si te fac in continuare sa ramai in tara.
imi pare rau, eu nu mai am putere sa rezist. Efectiv mi-au luat orice posibilitate de supravietuire, ce sa mai zic de un trai decent.
Si nu ma refer doar la partea materiala.
Am absolvit 2 facultati din dorinta de a acoperi o cat mai vasta arie in care sa-mi pot desfasura activitatea si degeaba…
prin modul guvernului de a trata problemele, mi-au distrus orice sansa de a profesa in tara.
Pana mai ieri nu ma batea acest gand, dar acum sunt hotarat sa plec. Am actionat ca atare si am fost placut surprins sa vad ca sunt mai cautat in afara decat aici. In ultimii ani am avut cateva ocazii sa plec (nu la initiativa mea) dar nu am facut-o din mai multe motive, unele regasindu-se si printre ale tale.
Acum am luat eu initiativa si sper sa nu ma razgandesc.
Imi este jena ca traiesc intr-o tara pe care, cu toate eforturile, nu pot s-o ajut.
Ma simt neputincios.
Nu reusesc sa ies din itele tesute intr-un sistem putred si infect de la cap pana la radacina.
Poate ma voi intoarce. Poate.
¨ @Pisica & Rromania tiganeasca: un sincer si calduros duceti-va-n pula mea! ¨
In sfarsit o vorba care merita spusa cu glas tare !
Din pacate Victore poporul roman in majoritaea lui a fost , este si va fi un popor de lasi , curve si betivi , ce dracu pretentii putem avea de la el ? – Cu parere de rau o spun dar cred ca am avut dreptate plecand din tara si va sfatuiesc sa faceti la fel . Lasati-i ca se merita unii pe altii .
asta e Romania toti stau in casa poate vor scapa…avem un popor de lasii si retardatii
Mah astia se comporta cu Romania ca un alcoolist agresiv cu propria nevasta si Romania nu riposteaza. O bate si o injura si ea se ascunde si il justifica. Mah da cand zic aia ca Tariceanu a marit ca un cretin salariile si pensiile de ce nu se gaseste un retardat (ca si ala poatea atata) sa-i spuna ca si preturile au crescut ca frantzu. Si ca de obicei citez din Marin Preda “..tu-i mortii ma-sii!” de basel si pedel …
chiar vreau sa le mai scada cu 50% salarile si pensile, sa vad atunci daca o sa mai aiba unde locui?
Domnule Ciutacu,
Arhi-pudibond, cum as putea/s-ar putea sa fiu catalogat dupa ce se va citi ce voi scrie acum (zic asta pentru a ma auto-denunta in acest sens), zic ca nu mi-a placut vocabula emisa de dumneavoastra catre aia doi ale caror pareri postate v-au suparat. Nu se face, macar pentru ca zisele persoane – alea doua – nu o merita.
La subiect: asta este “poporul” care urmarea – ca si mine, dar eu aveam atunci 14-15 ani, totusi… -, cu rasuflarea taiata, “Ceaiul de la ora 5”.
Sa ne traiasca – ca tot se vorbea mai sus despre mass-media !
traim in plina dictatura.de exemplu la finatele din orasele din jud alba suna telefonul din doua in doua ore sa se raporteze cati oameni fac greva…
Solutiile in acest moment nu pot fi decat individuale(efectul lor necesita timp)…miscarile in masa sunt perfect inutile fara conducatori `curati`,ce se intimpla la noi e doar un act dintr-o piesa infernala la nivel global
Stiti ce-mi doresc cel mai mult? Sa moara de foame, sa se chibuie, sa planga, sa urle, sa manance paine cu sare si apoi sa lesine de durerea prostiei ca au fost lasi, s-au lasta manipulati, nu au putere, ambitie si constiinta. Profesorii se manjesc azi, nu aveti idee cati bani se fac la bac. Apoi restul sunt mici in strigatul lor, asta doar pentru ca slabiciunea pune stapanire pe fiecare suflare din tara asta mizera. Si mai sunt cativa rataciti ca noi care tipa in gura mare, dar raman resemnati. Sunt multi cei care mananca seminte, cei care scuipa pe strada, cei care merg dezbracati, cei care au masini scumpe dar arunca mizeria sociala sub pres…sunt mult mai multi ei. Noi suntem in plus in tara asta…hai sa-i lasam si sa plecam. Dar unde? Din cauza lor nu ne primeste nimeni. Si atunci ce facem????? Speram? Nu mai putem! Tipam? Cine sa ne auda? Cu disperare spun: NU EXISTA SOLUTIE VIABILA! Apropos, de ce nimeni nu mai spune nimic despre referendumul organizat de chior? Oare cati bani s-au cheltuit? Aaa, da, chiorul stie romanul e prost si uita! Eu m-as duce peste el, ce treaba are Boc? Mi se pare ca si sindicatele manipuleaza. Ce dracu imi mai dau cu parerea, oricum este non-sens. Da, suntem un grup de perfecti, dar traim intr-o tara plina de gunoaie!
M-am saturat de minciunile lui Basescuy ca o sa facem ca o marim etc.Aceste cacaturi ar trebui sa se termine , cu tot respectul va zic ca avem o tara frumoasa dar nu stim cum sa avem grija de ea .O zi buna la toata lumea
@Andrei
Mai Andrei asteapta ca si tu ti-o iei
Si-o s-o iei atât de tare ca o sa cazi din picioare.
Du-te si te-mpusca !
@Rromania tiganeasca
Asta e pseudonimul tau cu care semnezi informarile sau etnia din care te tragi ?!
Dca ai gura plina de KAKAT portocaliu, inghite-l
,nu veni sa ni-l versi noua aici!
Sictir !
Rezolvarea problemelor tarii se poate face numai eliminand (democratic desigur) hegemonia partidelor parlamentare, care sunt convinse ca va trebui sa alegem de fiecare data pe cineva dintre ei, si ulterior sa-si faca alianta de guvernare conform propriilor interese.
Solutia este sa aplicam ideea islandezilor, care au facut acum sase luni un partid fara politicieni si au castigat alegerile din capitala tarii lor.
Noi avem timp pana in 2012 sa formam un partid din cetateni care nu au facut parte din niciun partid din 1990 pana azi,dar sa fim exigenti la adeziuni si sa nu cedam impulsurilor, pentru ca actualii politicieni vor cauta sa penetreze noua formatiune
De la politicienii actuali(din toate partidele) nu ne putem astepta sa se lustreze singuri, SA-I AJUTAM CU ARMA OFERITA DE DEMOCRARIE
Daca societatea civila va propune o astfel de solutie curata, populatia va veni la vot masiv si va acorda credit noilor veniti, penalizand fara echivoc politicienii actuali
@de treci codrii de arama: aici doar eu am dreptul sa injur ca un birjar, calmeaza-te!
Si pe cine ai vrea sa votam noi, poporul asuprit. Pe comunisti? Sau pe moguli? Cam astea sunt optiunile, tonomate.
Ma io nu-s in tara, da-mi pasa. Atata am putut io sa fac, sa plec.
Da-i halucinant cum stati la taiat. Da’ va omoara pe rand pe toti. Unde-i aia cu stat national unitar? Popor unit in cuget si simtitire? Solidaritate. Toti impreuna. Macar nu stati sa va taie. CA VA TAIE MAAA!!! Nu pricepeti?
@Pisica
Tu chiar daca ai vrea sa gândesti, nu ai cu ce.
Singurul neuron pe care il posezi se disipeaza, asa ca apuca-te de coada si da-te de-a berbeleacu.
Zât in p…matii !
@Fantazian: eu as prefera sa nu fiti imbecili. da’ n-am noroc in viata
STAM SI VORBIM , scriem pe pereti ,pe garduri ,in frunte…asa de tare ii mai afecteaza pe guvernanti??romanii au uitat cum e sa fii unit sa lupti pt cauza ta pt viitorul acestei tari si a copiilor care or sa traiasca in tara asta .Tara condusa de comunisti care au invatat de la pcr cateva lucruri : ca se poate fura de la stat cel mai usor, ca trebuie sa citesti mult si sa nu aplici si ca trebuie sa nu gandesti ci sa stepti ordine de la partid.Ce e mai grav ca sunt tinerii f multi doar o adunatura de oi proaste , animale fara pesonalitate.De fapt si turmele ale de bivoli cand sunt atacate se mai unesc si lupta sa si salveze puii, noi suntem mai lasi ca o turma de boi.
@Victor C.
Imi fac mea culpa !
La mine în municipiu transportul în comun e blocat, idem ambulanţele, spital închis, la primărie, poştă şi trezorerie – închis. S-au umplut trotuarele de cerşetori şi aurolaci semn că nici patrula nu se mai deranjează.
Greva e o chestie nouă: pentru salariaţi, pentru organizatori şi pentru massmedia flămândă. Nu explodează, nu arde şi nu moare violent nimeni…
ei, nu e chiar atat de simplu… adica doar curve sau lasi. cred ca situatia e mai nuantata. pot exista implicatii care depasesc strict existenta persoanei bugetare care poate sa protesteze.
pe vremea lui ceasescu, unii isi asumau o pozitie antisistem si suportau consecintele, in timp ce altii preferau sa tina capul jos si sa injure comunismul in sinea lor. probabil ca acum ne vine usor sa-i numim lasi pe cei din urma, insa nu stiu daca teama pentru propria persoana e singurul motiv care i-a tinut acolo.
cateodata, putinul pe care il mai ai este indispensabil, iar a risca sa-l pierzi ar fi o dovada de inconstienta, mai ales cand depind si altii de venitul tau, asa mic cum e.
m-am convins (pt a cata oara…) ca natia romana e compusa din curve si lasi (popor de homosexuali – stiu, ma veti injura… si eu sunt roman si-mi asum cele afirmate)!!! handicapatilor, nici n-aveti idee ce cataclism ne paste! habar n-aveti cat de groaznic va fi de prin septembrie incolo! va bucurati acum la 5 lei si veti muri de foame la iarna! in momentele astea fie ar trebui sa fim sute de mii la usa palatului victoria si la cotroceni, fie ar trebui sa fim in granita si pe aeroporturi cu rucsacul in carca! am trait sa aud un sef dintr-o structura de forta a statului care sa spuna “si ce putem face?”… pai, in mortii ma-tii, ia atitudine ca anu’ trecut cand va dadeam prognoze cu ce dezastru ne paste imi spuneati ca-s nebun! urla indignarea in mine…
Nici vorbă, ce salariu minim? Să ne donăm salariile şi pensiile pe un an! În avans! Ţara e la ananghie! Şi să-i trimitem telegrame multiubitului. Puţin patriotism, ce naiba! Eu m-am decis, îi fac un cadou. Aici…
bogatii ..de ce nu sunt verificati?? s ar recupera miliarde de Euro, trebuie sa luptam pt banii nostri furati de asa zisii oamnei de afaceri
http://www.youtube.com/watch?v=JHERzmvW9nc
@Paratraznetul Fanica: geme tara de scuze si motive intemeiate