Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > From complicated relationship to single

From complicated relationship to single

”PDL a fost unul democratic atât timp cât a fost condus autoritar de un singur om“

Amintiţi-mi şi mie, că mi-a scăpat, dacă aţi mai văzut un preşedinte de ţară cu apă caldă la robinet care-şi anunţă pe facebook despărţirea de un partid pe care, constituţional, nici măcar n-are voie să-l susţină. Şi indicaţi-mi, dacă puteţi, nişte linkuri unde aş putea să citesc eventualele reacţii publice ale Comisiei Europene, Parlamentului European şi omologilor săi vestici la dramoleta în urmă căreia Traian Băsescu şi-a schimbat statusul de la complicated relationship la single.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

67 thoughts on “From complicated relationship to single

  1. N-am mai auzit asa ceva pe planetuta si cred ca nici nu vom auzi vreodata. Acesta este barbatul de stat care ne reprezinta pe fiecare dintre noi, fara sa vrem chiar, in fata lumii, care ar trebui sa medieze intre fortele politice? Mie mi-e si jena sa ma uit la filmare, e clar ca nu mai are simtul ridicolului.Intr-un impuls de masochism m-am uitat pe pagina aceea unde altii-s alaturi de presedintele lor: elogii si mandrie de la sustinatori! Vai, cu cine traim in tarisoara…

  2. Titlul e minunat. Motoul, de asemenea.
    Linkuri cu cerinţa nu cred că există sau că vor exista, dar sper că mai avem europarlamentari USL…

    P.S. Mai avea puţin şi plângea spre final, şi nu cred că făcea parte din rol, ca de obicei. Omul e instabil, dar asta nu-i deloc o noutate.

  3. APEL DE URGENŢĂ

    Să fie dus la un ospiciu ori la vreun spital
    Traian, că-i tare tulburat si lipsit de vlagă ,
    Iar carnea-i tremură pe el şi miroase a cal ,
    Căci din armăsar feroce, a ajuns … dârloagă !

  4. Cretinul statului merge din drama in drama.
    Va trai si clipa in care nici bOC, nici Udrea, nici baiatul de mingi, mereu, nu-l vor mai vizita la… brutarie. 😀

  5. Jenant! Cu toate astea ma bucur enorm pentru Romania, si-o merita din plin. E tara care mi-a furat 25 de ani din viata.

  6. In linii mari si fara lacrimi, am revazut o noua montare a melodramei “Draga Stolo”, cu acelasi actor in rolul principal.
    Ce ma socheaza pe mine la acesti oameni (pedelistii) este ca ei nu stiu sa piarda, sunt invatati DECAT sa castige. Ei bine, viata le demonstreaza (si sper sa o faca si mai mult in viitorul nu prea indepartat) ca nimeni nu a fost,nu este si nu va fi invingator etern!! Cat despre reactii externe sau linkuri la coana Europa….ai rabdare, e weekend, oamenii se relaxeaza,de maine incolo sa vezi ce lovituri vor da Monika cu Barosso si Reading!!!

  7. D-le Ciutacu,

    Ar trebuii sa se traduca mesajul in engleza si germana si sa fie difuzat la Antena 3 de cateva ori pe zii ca sa vada si “partenerii” europeni de ce romanii l-au vrut si multi il vreu in continuare plecat din functia de presedinte.

    Cu stima
    Cornel

  8. LOL. “it’s complicated”…
    Victor, da’ esti FB-addicted rau. =))

    Cind l-am vazut p-ala cu “adio”, m-am gindit la ceva
    telenovelistic cu background audio de la Gaz pe foc.

    Am si eu o dorinta: cind li se vor imputa si tiranului
    si cabinetului boc (pe persoana fizica, inclusiv rudelor
    si afinilor) miliardele de euro imprumutate pe barba
    noastra de la FMI fara referendum ?

  9. ca baselu are mansarda praf,asta se stie .dar, ca nimeni din cei care-l sustin si ii urmaresc circurile nu iau nici o masura ,e grav de tot.

  10. Nu pot sa va indic ceea ce nu exista, dar afirmatiile domnului Hrebenciuc si anume ca trebuie sa anuntam cancelariile occidentale inainte de a recurge la o noua suspendare, inseamna mult pentru cei care mai aveau o indoiala asupra statutului Romaniei in UE…
    Cat despre Traian Basescu, tulburarea de personalitate de tip borderline este descrisa amanuntit in tratatele de specialitate…

  11. Cat tupeu pot avea Udrea si Basescu!!!
    Ei contesta orice rezultat care nu le impune vointa!
    Pai, daca lui Basescu nu i-a fost rusine sa nesocoteasca 7 400 000 de voturi, de ce sa-i fie rusine lui Udrea sa incalce 2 330 de voturi ale unor foste slugi, care dormeau cu poza ei sub perna?

  12. Incredibil! Vor contesta pana cand li se va da raspunsul care sa-i multumeasca!

    Ei, buldogi, nu mai inchideti niciun ochi cel putin o saptamana!

    Turul 2 ar fi adus un castigator imposibil de contestat!

  13. Daca s-a inchis vana de la buget, se imprastie ca potarnichile si gasca de profitori. Asta dovedeste si adeptii carei doctrine sau mentalitati erau. Talharirea bugetului statului, asta era religia lor de baza. Atata doar mare atentie, ei se vor metamorfoza. Astia sunt niste cameleoni, nu dispar niciodata, decat daca ii omori. Ca pe orice parazit de altfel. Sa nu credeti ca ati scapat cumva de ei. La revolutie a fost omorat numai Piticu’ si cu Leana. Doar atat.

  14. Romania este unica d-le Ciutacu. Dupa cum presedintele este unic. Cat despre anuntul paracios, dat de Basescu aseara pe facebook, pare mai degraba anuntul unui socru mic, lasat cu rapandula in fata altarului, de un mire cam prostut, care s-a desteptat in timp ce isi lega papionul.

  15. Cred ca stiam toti acest lucru despite acest Calau al Romaniei Basescu! Sunt uimit dar am vazut nenumarate exemplar de dictator communist care a batjocorit alegerile(a furat si a castigat cu serviciile secrete) vechea Securitate dar cu stema de romanie noua…. Pe cine apart ei ca interesele poporului roman nu cred ! USL nu va lua nici o atitudine si aici se termina sloganul dreptate pana la capat! Sunt la ciolan mai e de ros asa ca dai draku pe cetatenii ca mai e pana la votul urmator. PDL nu poate face alegerile fara sa strife hotii nici cu 5000 de pdl-Sti care au fost o haita de infractori si au jefuit aceasta Tara dand partea lui Zeus! Ne merit am Soarta! Romani dormiti linistit I ca Basescu vegheaza 😉

  16. Nu cumva e aceeasi tara in care un presedinte de tara (Iliescu) aparea pe afisele electorale impreuna cu un candidat (Nastase) la functia pe care primul urma s-o elibereze?

  17. Caseta ar trebui tradusa in cateva limbi de circulatie internationala si difuzata in UE,SUA, alaturat cu articolul din constitutie care INTERZICE acest lucru.

  18. Bietul Boc a fost autoritar? Ca eu asa am inteles de la plangaciosul Basescu. Ca doar acum si-a dat in petic pdl-ul, deoarece Blaga nu e autoritar. Deci toti pana la Blaga au fost autoritari!??? Inclusiv Boculet, cel ce reproducea spusele lui Base si nu indraznea sa nu respecte indicatiile marinerului?

  19. “Cinstitul” este asta care a fugit cu vapoarele si cu 7 milioane jumate de voturi la referendum, el nu a fugit cu urnele. Cel mai mare bandit, spanul preacinstit.

  20. penibil rau omu,saracu nu are simtul ridicolului o sa mai numere astia voturi pana iesi printesa blonda ca altfel nu mai are parte de nebunii 😀

  21. Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi!! Mi-e jena cand stiu ca asta e guvernatorul Romaniei. Baseste in continuare numai baseli…

    Prosti sunt parlamentarii ca nu dau cu el jos odata pentru totdeauna. Sunt oameni lasi, care uita ca au in spate voturile a 7,4 milioane de cetateni… uita ca au ajuns acolo prin voturile noastre si pentru a ne reprezenta.

    Suspendarea este imperativa in momentele de genul asta. Calcarea Constitutiei Romaniai atrage dupa sine consecinte, asa cum s-au exprimat liderii USL in nenumarate randuri. Sa vedem, daca o sa treaca la suspendare sau nu.

    Ceea ce a basit acest Base, este o incalcare FLAGRANTA a Constitutiei si a ceea ce se numeste un stat de drept.

    SUSPENDARE !!!!!!!!!!!

  22. Odata cu schimbarea status-ului de pe facebook,presedintele ne anunta fosta e curva,ii pute gura,nu mai e tinara si in general nu se mai ridica la standardele morale inalte ale presedintelui.Asa ca,fantele stafidit,dar cu pretentii de playboy,ne ameninta ca ne va arata el cu ce panarama de ultimul racnet o sa se onoreze.Nu ne va ramine decit sa spunem:
    “-Ce gagica si-a tras ciumetele asta!Si noi o ardem pe rapandula asta de Rexona…”
    Cu alte cuvintele,va coagula intr-o noua formula de dreapta toate fortele cu nazuinte europene si nord-americane latente din societatea romaneasca,bineinteles cei ce fug cu urnele n-au ce cauta in noua dreapta elitista(etilista?),nu?
    Deci,va fi in opozitie cu PSD,cu PNL si cu vechiul PDL,care nu e cel nou,Noul PDL,cel ar fi trebuit sa fie cel al udrei.Ar fi fost nou daca era condus de Udrea,e vechi si de porc cu Blaga!
    Eu,de abia astept sa-i vad pe cei din comisia de numarare a voturilor de la conventia de ieri cum jura pe biblia de pe capota masinii!As fi satisfacut cu asta si cu ceva dosare pentru cei ce au facut opozitie udrei.Pentru mine ar fi de ajuns,nu mai vreau dreptate pina la capat.La biblia de pe capota si un pic la brutarie,merge si asa.Nasolu sa ii rezolve pe astia din garda veche si USL-ul pe cei din gasca udrei.EHHH?

  23. Victore,
    Daca ma gandesc bine, parca imi aduc aminte de un presedinte in functie care a aparut pe afisele electorale de la alegerile locale ale unui partid.
    Si daca ma gandesc si mai bine, acelasi presedinte a candidat pe listele unui partid, de doua ori (cand era in functie) la alegerile parlamentare.
    Dar cred ca nu se pune pentru ca Facebook nu era pe vremea aia si probabil ca la Cotroceni apa calda nu curgea la robinet.
    Sau poate pentru presedintele ala era voie, constitutional vorbind, sa sustina partidul respectiv, dar pentru asta nu e voie, pentru ca asa spune un “smecheras de mana a doua”.
    Acum incearca sa compari ce a SPUS un presedinte cu ce a FACUT altul si spune-mi conlcuzia ta.

  24. Asta reprezinta o tara de atita amar de vreme ? Un mitocan frustrat.Nu ca as fi avut alta impresie in ultimii ani , dar atita sila mi-a produs vazindu-l aseara …

  25. Nu, presedinte de tara nu o sa vedeti. Dar nici insul ala nu mai e presedinte de tara. E un gauleiter pus de cancelarul europei sa stea cu ochii pe untermenschen von rumanien. De-aia nu o sa sufle o vorbulita cohorta de imbecili care macina vorbe frumoase pe la comisie. Cam atat am avut de spus despre javrele externe.
    Despre aia din romanica ar fi multe de spus, dar mi-ar lua cateva ore. De la schelelaiturile haitei udriste care urla ca au fost furati cu urna ( oooooo, ce bine m-am simitit, vorba ungurului “Dumnezeu nu culca-te”), la bucuria lu antonescu care, in caz de divort cu nabadai, reintregeste el dreapta cu dulaul, felicitandu-l calduros si gretos. Nu mai vorbesc de mister ponta, care o sa coabiteze mult si bine cu purtatorul de camasa in zeghe cu vestuta de pescar.
    Astept cu nerabdare sa-i vad pe la ani, dna si alte institutii pe fesenistii aia ordinari care l-au tradat pe il comandante. Sper sa inceapa chiar cu vamesul, ca nu stiu daca toate faptele s-au prescris. Ooooooo, ce dixtractie urmeaza…Intarata-i drace. 🙂

  26. Gollum,asa imi place mie sa-l alint,purta o vestutza la anuntzul istoric pe care l-a facut…dle presedinte de 8 luni autoemanat,aia este clar o vesta de salvare pe care un adevarat comandant de nava,asa dupa cum de multe ori ne-ati spus-o,nu si-o poate parasi cand se afla in pericol de naufragiu …RUSINE ! …. da,totul are un pret in viata si a venit scadenta,sau cum ar spune licuriciul:…”time’s up!” ….;) …

  27. Daca Baselu e ignorat pana in 2014 e mort-mort si posibil si la brutarie.
    In PDL pula pentru ca nu a iesit presedinte cine voia el. Sa formeze alt partid peste un an sau doi…. e fix cucu. In afara de asta serviciile, DNA, judecatori si cine mai vrei tu stiu acum ca nu au ce face cu un om mort politic asa ca sa ne dam pe langa noul val.

  28. Dupa ce Ponta nu de multa vreme spunea ca regreta ca l-au suspendat pe Basescu , acum il aud pe Crin , ca “desi ar putea fi niste derapaje ale guvernatorului-presedinte” , totusi , nu vor face demersurile pt. suspendarea sa … ! 😳

    Pai eu le-as transmite la eunucii astia doi , ca daca tot stau tremurand , cu pantalonii-n vine , in fata lu’ madam Merkel , eu le ofer cadou si doua paie , ca sa aibe cu ce-i sufla in … dos lu’ Basescu , asta asa … , ca programul sa fie complet !!! 🙄

  29. N-as fi crezut ca-i asa de emotiv. Ma bucur c-a dat tampenia asta pe goarna. Prostul nu e prost destul pana nu e si fudul.

  30. Domnule Ciutacu,ar trebui ca un europarlamentar roman să distribuie la toţi parlamentarii europeni şi la membri Comisiei Europene cîte un CD cu discursul şi postarea lui Băsescu pe Facebook,însoţite de pasajele din constituţie care au fost încălcate. Postul Antena 3 ar putea face un sondaj in rîndul oficialilor europeni în legătură cu încălcările Constituţiei pe care le face Basescu,asta ca să-i saturăm odată să-l mai susţină şi să-i pregătim pentru o nouă suspendare. În legătură cu starea psihică în care se află Basescu,eu o văd în felul urmator: este ca un copil psihopat care simte că i se fură jucăriile încet dar sigur,azi PDL-ul,mîine Generalii, poimîine Justiţia,Preşedenţia si Serviciile secrete.

  31. @bigradu: oricat s-ar fi straduit, Iliescu n-a atins nici 10% din penibilitatea ridicolului asta

  32. @asaa pe 24 March 2013 la 14:18:

    corect e “scîrbili alea de politicieni”
    ne-au furat 20+ ani de viata.

    @violet: soro, poate ai observat, poate nu,
    dar cind a mers la pupitru de-a cuvintat
    la adunarea lor (nu stiu exact, ca n-am vazut
    ieri congresul lor, ci disparat, secvente),
    a fost un prim-plan pe mina lui dreapta;
    e, dupa parerea mea, mina aia tremura in
    momentul in care a strins pupitrul (a sprijin).
    Cred ca stia (o fi fost informat) si tremura de nervi.

    Apropo, la rigoare, daca a intrat un fost p.m. la
    ghe-patru, de ce n-ar putea si un tiran demis ?! 🙂

  33. @bigradu. Daca imi aduc aminte bine legea electorala in legatura cu prezidentialele, basescu, cand a candidat in 2009, a candidat sub sigla PDL, din nou.
    Este perfect normal ca un alt presedinte sa sustina un anumit candidat in campania electorala la prezidentiale, avand in vedere ca acel presedinte a ajuns in fucntie sub sigla partidului al carui candidat (sustinut de el) ii apartine.
    Intelegi?

    🙂

  34. Victore,
    Daca eu am facut un comentariu la obiectul postului tau ai si tu curtoazia de a raspunde la obiect, nu schimba subiectul dupa cum iti convine.
    Comentariul meu era despre unul care a spus vs unul care a facut. Iar tu il condamni pe ala care a spus nu pe ala care a facut.
    Oricum, este o atitudine interesanta din partea unuia care traieste din vorbe. Cum ar sa te trezesti ca ai incalcat legea doar fiindca ai vorbit?

  35. @2shy
    N-ai priceput nimic. Era Iliescu pe afisele electorale PSD in 2004; alegerile locale

  36. Astept cu intres jihadul DNA si PG impotriva PDL-istilor “tradatori”,incepind chiar de miine dimineata,25.03.2013.Ce poate fi mai simplu : au dosarele finalizate sau in lucru si va fi foarte simplu,ca tot primesc ordin de zi pe unitate.Doar ieri si azi au fost zile de glumite.De miine se ride cu pofta,va fi mai tare decit PDL-ionul !

  37. Ah, ce fericire,
    Ah,ce multumire ,
    base s-a-mbracat
    In vesmant vargat.
    Pregatit sa fie
    Pentru brutarie .
    In sfarsit ,abia acum votul nostru s-a materializat ,daca aveam legislatia corespunzatoare il suspendam rapid .S-a muncit mult,cred , pentru acest rezultat ,nu ma intereseaza pdl ,ma bucur ca a fost invins basescu si lovit chiar in suflet cum nu se astepta Ma uitam la Stolojan ,avea o privire cu multe intelesuri ,stia ca udrea pierde A fost impiedicat sa fie presedinte ,acum i-a venit si lui randul si l-a lasat pe basescu fara de partid .Multi si-au dat mana sa-nvinga aripa lui Blaga .
    Ca si MRU nici basescu nu va reusi sa faca un partid ,de acum pe tot ce pune mana se usuca ,parjol in jurul lui ,este o otrava .

  38. Misto ca la final il bufnea plansu’ ! Asta da barbat de stat !
    Pe d-alta parte, faptu’ ca Iliescu ne-a vrajit in trecut (aia cu “ultimu’ pe liste” mi-o amintesc, p-asta cu “pe afise cu Nastase” nu mi-o mai amintesc… o fi pentru ca nu ma interesa ?!?), nu e argument ca si chioru’ s-o faca ! Si, revenind : 7,5 milioane i-au spus maaars; acu’, i-au spus si-ai lui (probabil, din alte motive, ca aia nu zic “mars” la ciolan); daca si Iliescu a facut-o in trecut pe naspa, e istorie – acu’, ca asta “se face” pe ea de Constitutie, e prezent ! Care o fi mai culpabil ?!
    (PS : L-am injurat in barba si pe Iliescu, ca si-a batut joc de sperantele din “89, da’ mai aproape mi-e asta de-acum… cand o fi si bassss la Elias – sau la Jilava – poate m-o cuprinde si compasiunea… astept, am rabdare, am timp…Pana atunci, insa, discutam despre ce e : asta le face, si nu e nici la Elias, nici la Jilava !

  39. Sunt intru totul de acord cu D-l Ponta, problemele noastre sunt in primul rand in Romania. In afara de Ministrul de Interne nici un alt inalt oficial roman (nici Domnia Sa) nu a avut nici barbatia si nici patriotismul necesar pozitiilor ocupate de dansii in stat (nu am pomenit de demnitate nationala din realism). Cu Constitutia violata in public si purtarea Insemnele nationale ajunse in Scoala romaneasca infractiuni de moravuri usoare, dansii incearca sa ne convinga ca nu este inca momentul sa se respecte legea pe principiul ¨te mai violez o data si pe urma te las¨! Fiindca a venit vorba, stie cineva cine este Ministrul Invatamantului?

  40. @Mihaela: ca si prestatia personajului
    @bigradu; spre deosebire de mine, asta si faptuieste

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.