Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Frânturi din România politică de astăzi

Frânturi din România politică de astăzi

– Insuportabilul ăla de Lăzăroiu (cătuia-i voi reaminti pe vecie cum stătea el în poziţia ghiocelului în birou la Tucă să mănânce şi el de la Jurnalul Naţional o pâine la şi pentru CURS) ne anunţă sec că Băsescu l-a sunat pe Tăriceanu să-l cheme la o guvernare comună fiindcă nu-l recunoaşte pe Antonescu drept lider. Nimic despre Patriciu, corupţie, notariatul nevesti-sii, grupuri de interese, Energy Holding, valize cu bani şi subminarea economiei naţionale în afacerea Sterling…

Foto, provided by sinapse

– În dorinţa oarbă de a-l răsturna pe Crin din fruntea PNL, după ce şi-a împrumutat consultanţii de imagine şi campanie lui Băsescu, sobrul şi educatul Călin a ajuns să se preteze la nişte acţiuni politice de două parale. Dacă el îşi închipuie că liberalii adevăraţi îi vor ierta vreodată afrontul de a se pune capră în faţa celui care a vrut să desfiinţeze ultimul partid istoric din România, se înşeală amarnic. Şi nici Crin nu se va simţi bine, ca viitor politic, dacă îi va da şah lui Traian şi ăla va acepta.

http://www.youtube.com/watch?v=MNKInZjliLU

– La aproape trei zile de la închiderea urnelor, continuă să curgă mesajele scrise de tipul “l-am votat pe Băsescu numai ca să vă văd vouă feţele”. Nu pot decât să mă plec în faţa unui argument atât de redutabil pentru a-ţi decide viitorul. Ah, ba nu! Mai e ceva. Portocaliii ştiu că nu există bani de salarii la stat şi de pensii nici măcar pentru ianuarie 2010, d-aia şi vor să împartă guvernarea cu alţii. Ei bine, când şi dacă o să intrăm în incapacitate de plată, votanţii entuziaşti ai Băsescului şi neamurile lor să se ducă să le dea o pâine ăia care le-au spus că din cauza mogulilor, în general, şi a lui Ciutacu, în particular, n-au ei pulovere pe gât. Sau la ăia de-afară care cică ţin ţara pe banii lor trudiţi. Sau la Chirtoacă, la Chişinău…

UPDATE: În cadrul marelui discurs pacificator-adormitor de astăzi (în timpul căruia s-a dat pe surse băieţilor verificaţi din sistem şi detaşaţi temporar în mass-media consemnul la frontieră pentru Vântu), Băsescu a ţinut să elogieze încă o dată aportul celor din diaspora şi contribuţia lor politico-economică la propăşirea ţărişoarei. Ştie el de ce. În ordinea paralelă de idei, până acum, Crin joacă bine.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

291 thoughts on “Frânturi din România politică de astăzi

  1. in primul tur am votat cu crin, in al doilea tur am votat cu geoana in speranta ca macar copiiilol mei le vor merge mai bine in tara lor.eu vreau sa intreb de ce a *votat* diaspora cu traian basescu?asa de bine le mergea pe vremea lui basescu incat ei au plecat din tara si iau mai dat o sansa sa-si bata din nou joc de fraierii care au ramas in tata asta.mi-e scarba de tot ce se intampla in romania. am ajuns ca pe vremea lui ceausescu ne este frica la locul de munca sa avem o alta parere decat cea a sefului care ati ghicit, sef egal PDL-ist.eu chiar am crezut ca nu o sa ne mai complacem in situatia asta si in 6 dec cand am avut ocazia chiar se va schimba ceva dar m-am inselat. lor tot bine le merge noua tot rau, sa se verifice si resita urna speciala din gara de nord unde intr-o zi normala nu sunt mai mult de 30-50 de calatori, cred ca si asa e prea mult iar in 6 dec. au fost cateva mii.

  2. dak ne`am strange in piata revolutiei cei 5 mil 200 care am votat contra base,s`ar remedia ceva? l`am da jos pe marinel? visez,nu? 🙁

  3. Ptr. diaspora a fost un simplu joc pe calculator. Nici unul dintre oamenii de acolo nu mai stie precis ce se intampla aici. Or sa-si dea seama (cu greu) atunci cand neamurile din Romania or sa le ceara bani ca sa aiba ce sa manance. De bine ce traiesc…

  4. Lupta politica genereaza monstri. Nu e o noutate.Noutatea este ca dupa ce Basescu a frant, a fracturat Romania in doua, partidele politice o faramiteaza bucata cu bucata.De ce? Pentru suprematie sau pentru a scapa de sacrificare pe altarul justitiei impartiale. Cum adica? Il consideram pe Calin “un om de caracter” care a trecut peste greutati ce pareau insurmontabile, si a rezistat eroic si a luptat pentru o Romanie curata. Acum Basescu a “reusit sa se urce pe spinarea lui” (cum zice un comentator)si se pare ca nu are cum sa scape decat daca face pe “capra” pentru Basescu.
    Si pentru a-si atinge scopul mai “rupe” o portiune din Romania, si poate se va bate in piept de isprava lui.

  5. Domnul Ciutacu, va sugerez sa va interesati cate cetatenii au fost acordate anul acesta. mai ales in a doua jumatate!

  6. Pntru ce 5.000.000 + de votanti ai marinarului:

    Stati acsa! Nu emigrati nici macar in Uganda deoarece daca o faceti le veti injumatati coeficientul IQ mediu pe natiune.

  7. Niciodata in cei 20 de ani de “capitalism” nu am simtit o GREATA mai mare si o DEZAMAGIRE mai mare.
    Nu mai sunt atat de tanara ca sa emigrez si sa o iau de la capat in alta parte(ptr. ca asta a fost primul impuls luni dimineta), dar nici prea batrana cat sa nu mai pot spera ca dupa acesti 5 ani care vor fi infernali, ne va veni mintea la cap. Poate dupa un sfert de secol de comunisti si securisti vom putea alege si un liberal adevarat!

  8. Sunt convins ca daca Antonescu se mentine pe pozitie iar aripa Tariceanu il da jos de la conducerea partidului ptr. a se alia din nou cu PDL-ul, victoria lu Basescu va fi deplina asupra oricarei posibile alternative democratice in Romania. Dupa cum se stie, Basescu tocmai a anuntat prin canale subterane, ca vrea sa-si insuseasca cu statut deplin PNT-CD-ul. Dupa aceeasi schema o sa procedeze la fel si cu PNL-ul.
    Nu stiu daca aceste randuri sunt citite si de altcineva decat cei care posteaza in mod obisnuit sau mai sporadic pe acest blog, totusi eu fac un apel catre greii fosti sau actuali membri ori simpatizanti ai PNT-CD, inclusiv catre dl. I. Diaconescu, surorile Coposu, D. Cornea, etc. sa ia atitudine, sa iasa in fata si sa se opuna cu toate fortele lor acestui atac miselesc din partea noului dictator al Romaniei asupra valorilor crestin-democrate, si a celor liberare.
    Daca acest impostor reuseste sa-si atinga scopurile, atunci Iliescu este razbunat. Toate manevrele din anii ’90 de distrugere a partidelor istorice isi vad astazi atinse tintele. Din pacate, astazi sunt foarte, foarte multi romani, ~5 mil.
    care nu reusesc sa-si dea valul jos de pe ochi si sa-l vada asa cum este. Dar aceasta nu este decat o consecinta a inculturii si primitivismului civic si politic care caracterizeaza aceasta natie.

  9. Daca PNL-ul intra la guvernare si se pupa pe bot cu basescu in maxim 2 ani acest partid va disparea.

  10. Mai frate, baiatu’ asta lazaroiu e o rusine pt rasa umana. Eu persoana mai jegoasa si mai neingrijita, n-am pomenit! Dupa blocuri la mine in cartier sunt niste boschetari care i-ar putea da dlui purtator de vorbe, lectii despre cum sa iese in public. Nespalat, neras de-o vesnicie, slinos la par si cu o dantura de-a dreptul scarboasa, daca-ar fi salariatul meu, eu l-as trimite in padure, inainte de-a ma imbolnavi de ficat. Va imaginati cum o mirosi, el si gura lui, in timp ce discuta indeaproape cu cei din jur?! Fereasca Dumnezeu!

  11. Domnule Ciutacu,
    Faptul ca ati citit comentariul meu si m-ati invrednicit cu un raspuns(comentariu) in ciuda faptului ca e critic si ironic ,tot ma flateaza.Nu am nici pe departe rigoarea unui ziarist,dar in memoria colectiva fostul FSN,condus de iliescu,se identifica,sunteti de acord,cred,cu PSD.Faptul ca ulterior s-a desprins o ramurica numita PD,nu modifica esential datele problemei,asa incat o afirmatie de-ale mele ca basescu e produsul PSD,sa fie calificata drept o esclusivitate.O stire in esclusivitate,tot dupa umila mea parere de neprofesionist in ale jurnalismului,implica o stire nestiuta de altii,ceea ce cred ca nu e cazul aici.A se vedea si aici

  12. Oana draga singura solutie e sa ne stringem cei ce nu l-am votat pe Basescu si sa-l dam jos. Nu vreau sa ma mai conduca un hot, nu vreau sa plec eu din tara mea, sa plece el. Ca numar suntem mai multi decit ei iar ca inteligenta ii depasim, victoria ar trebui sa fie a noastra.
    Atentie ca postacii aplaudaci au primit ordin sa ne lase in pace poate ne calmam singuri dar serviciile ne monitorizeza

  13. @ Oviudiutzu: ms! eu tot sper sa se mai faca ceva.. asta o sa ne distruga.. abia astept sa se vaite astia kre au votat pro base k n`au locuri de munca sau mai stiu eu ce.. pe mine nu ma afecteaza momentan criza. sa dea dumnezeu sa fie tata sanatos,dar ma intreb ce se va intampla atunci cand o sa trebuiasca sa ma intretin fara ajutorul lui… mai bne de jumatate din colegii mei au votat pro base. explicatia: ca nu vor sa ne conduca comunistii. oare se gandesc la urmari?k tocmai de un comunist o sa avem parte?:( trist..

  14. Ovidutzu draga, si eu mi-am pus problema cum naiba de un singur om, este adevarat, foarte viclean, poate sa tina in sah de atatia ani,o natiune intreaga? Cum naiba de poporul asta, nu si-a gasit un conducator reprezentativ? Doar daca nu cumva chiar asta este reprezentativ ptr. cea mai mare parte a
    romanilor? Cei mai multi romani se regasesc in
    “calitatile” acestui personaj de-a dreptul sinistru. Tocmai de aceea cand Basescu a lovit un colpil, a mai castigat cateva puncte electorale. Cand a insultat niste ziaristi, sau cand fura telefoane, ori se urca la volan dupa ce a consumat alcool, era absolut sigr ca natia romana a cazut in extaz in fata vitejiilor lui. Cum el nu face economie la astfel de acte de bravada, tare mi-e teama ca popularitatea sa va creste, exact acolo unde marlania, grobianismil,fariseismul, mitocania sunt ridicate la rang de virtute. Cand ai un popor de manelisti,de consumatori de seminte cu lanturi cat un odgon la gat, ori de oameni foarte saraci, atat la propriu cat si la figurat, care isi dau voturile pe niste galeti, ori sunt manati la vot ca vitele la taiere, parere mea este ca nu sunt mari sanse de a scapa de cosmarul pe care-l traim de cand Romania a intrat noua “epoca de aur”

  15. Ma intreb daca as fi preferat ca Geoana/PSD sa fi castigat alegerile si sa fiu cu teama in suflet ca Antonescu/PNLul sunt aliati cu niste smecheri care au fraudat alegerile cot la cot cu basescu reusind sa-l “depaseasca” pe acesta din urma. Constat un lucru pozitiv care a iesit din toata mizeria asta electorala: Geoana si PSDul sunt aliati pe care Antonescu se poate baza ca nu il compromit. Eu cred ca PSD nu a fraudat alegerile cu “directive” de la centru. Fraudele PSD (care au fost)au fost “loco”, din reflex …. si nu au fost fraude majore.
    Daca PSD reusesc sa obtina refacerea alegerilor, e bine. Daca nu, atunci alianta formata PNL/PSD/UDMR ar face bine sa fie unita si sa steie in opozitie.
    Voi, cei 5.2 mil care ati votat schimbarea, daca basescu va vrea cu forta, apai va rog sa-i aratati voi ce inseamna sa fie presedintele vostru:
    -cereti-va dreptul la un trai decent! Salarii pe masura preturilor si a TVAului basescian.
    -iesiti in strada, faceti greve!
    -ati votat pentru UN PRESEDINTE/GUVERN CARE SE LUPTA CU CRIZA SI SCOATE ECONOMIA LA LIMAN.
    Deoarece basescu se vrea si presedintele vostru sa faca bine sa isi miste curu si sa scoata tara din criza.Nu o face? FACETI DEMONSTRATII DE STRADA!
    -cei care si-au pierdut asfacerile datorita impozitului forfetar, faceti manifestatii (ca fermerii) si cereti sa va dea Boc de lucru!
    NU MAI STATI SI RABDATI INCA 5 ANI PENTRU CA NU
    TRAITI O VESNICIE!
    CERETI-VA DREPTURILE AZI! NU IN 5 ANI!
    Sa vada chiorul ca nu e asa usor sa fi presedinte!

  16. am si eu o poza asemanatoare pe blog, numai ca resprectivul candidat e bugs bunny.cred ca era mai pluripotent ,chiar daca e un doar personaj imaginar.

  17. D-nule Ciuatcu puteti face rost de 5 milioane de cereri de azil politic de la ambasadorul S.U.A. sau poate OSCE ca tot nu s-au fraudat alegerile ?
    Sa vina cei din OSCE sa traiasca sub conducerea lui basescu fara locuri de munca ,cu superpreturi la piinea cea de toate zilelor ,cu copii care s-au lasat de scoala ca nu au avut cu ce se incalta si imbraca …

    Sa traiasca si OSCE-ul bine ca si noi

    Rusine celor de la BEC ;

    In strada Romani sa ne cerem drepturile si sa facem 5 milioane de cereri la CEDO pentru ca ne sint incalcate drepturilela o viata normala

    Cum pot sa am un presedinte unul care bate copii ,care fura celulare ,care consuma alcool si se urca la volan ,care face propuneri cu tenta sexuala ziaristelor ,etc.

    As vrea ca d-nul Vadim si d-nul Becalii sa aduca in Consiliul Europei valabilitatea prezentei tov.EBA care probabil a fost prototipul furtului electoral de acum

  18. Rigiditatea politica, orgoliul nemasurat si demagogia nu pot insemna drept coloana vertebrala, aviz Crin.

  19. DRAGII MEI CIURUITI,NU FITI CREDULI ULTIMA CARTE TREBUIE JUCATA. SE APROPIE DECADA A TREIA A LUNII DECEMBRIE,OBLOJITI CU APA OXIGENATA URMELE
    IMPUSCATURILOR ADMINISTRATE DE BASESCU SI CAMARILA LUI,FORMATA DIN PORCI MINCINOSI PRECUM A SPUS BERCEANU,SI REPETATI EPISODUL.

    DACA NU.PE NOI VA SCRIE ,FOAME,MIZERIE,
    TACAMURI DE PUI SI FRATII PETREUSI.

  20. de parca toti cei care sunt la sectiile de votare sunt membrii “reali” ai partidului pe care il reprezinta. Ma bucur daca multi cred asta. Unii sunt facuti membrii peste noapte si apoi trimisi la sectii – unii nu au citit in viata lor o carte stiintifica, poate literatura siropoasa. Asa ca pot sa taca cu usurinta si sa se fraudeze (si de partea PDL si de partea PSD)

  21. Ce metoda de a anunta o problema care priveste o problema existentiala!Demential!De parca doar din “intamplare” isi aduce aminte D-l Ciutacu: “Ah, ba nu!” Normal ca in acest fel, cu aceasta exclamatie si cu negatia puternica ne-a starnit curiozitatea si abia asteptam sa-si continue gandul. Si iar ne serveste un fel de “amanunt” anuntandu-ne: “Mai e ceva”. Ne face sa ne tinem aproape respiratia: “oare ce surpriza ne asteapta”?. Si urmatoarea fraza
    ne zbarnaie in cap:”Portocalii stiu ca nu exista bani de salarii la stat si de penii nici macar pentru ianuarie 2010″. Acest enunt facut asa, ca fapt divers, rupe din sufletele noastre strigatul disperat:”Dumnezeule ce se va intampla cu noi”.E sfasietor! Judecata D-lui Ciutacu ca “d-aia si vor sa imparta guvernarea cu altii”este justa, dar foarte trista. Acea parte a populatiei care l-a votat pe Basescu cu frenezie “sa se duca sa le dea o paine” ca pana acum tot numai pe “moguli” i-a invinovatit pentru anumite lipsuri si nevoi.Amaraciunea si ironia lui D-l Ciutacu se concentreaza intr-o propozitie simpla:”din cauza mogulilor, in general, si a lui Ciutacu, in particular, n-au ei pulovere pe gat”.Ce expresie! Semnele de punctuatie, respectiv cuvintele intre doua virgule, subliniaza si mai clar aceasta amaraciune. Dumnealui nu ii poate ierta nici pe “aia de-afara care cica tin tara pe banii lor truditi”. Cata vehementa! Felicitari!

  22. Ce ma distreaza videanu si calculele lui. Cica la Paris au putut sa voteze 3500 de oameni, fiecaruia luandu-i 75 de secunde.
    Eu am locuit in Paris intre 2005-2007. Am prins acolo referendumul din luna mai pentru suspendarea baselului. imi aduc aminte ca eram cu fiul meu, atunci in varsta de 4 ani. eram vreo 40 de persoanela rand, eu eram cam al 10-lea si pe asta micu` il dureau picioarele. l-am luat pe umeri si am stat la rand pana mi-au amortit umerii. adica vreo 20-25 de minute. apoi am intrat in ambasada (in renovare atunci) si am cerut un formular de declaratie pe propria raspundere. am iesit (pentru ca nu mai aveam loc inauntru) si am completat-o in curte. apoi am intrat, am stat la rand sa o depun si sa primesc stampila. am intrat in “cabina”, am votat, am mai stat putin din ou la rand sa-mi recuperez pasaportul (la aceeasi coada se primeau si cei nou veniti si cei care votasera si doreau sa-si recupereze actele dupa votare). deci toata distractia a durat cam 40-45 de minute.
    faceti voi calcului si vedeti daca va da 1 minut si 15 secunde ale lui videanu.
    nevasta-mea a zis ca asa imi trebuie daca am vrut sa imi fac datoria de cetatean.

  23. liberal….
    – membru de 12 ani….am trecut prin multe campanii (in 2004 am luat teapa Basescu…si acum o mai simt!)
    – PDL – o adunatura..(in campania pt parlamentare, colegiul nord Pitesti, aveau delegati la sectiile de votare camatari…dar pe post de ziaristi! Doar pt intimidare..!
    – 06 Decembrie – am votat Geoana! ( dar nu si PSD)
    – am o afacere (din 12 angajati…au ramas 2)..probabil ca am s-o inchid!
    – cat de grava poate sa fie situatia in Romania? (membrii Garzii Financiare Arges..merg cu chitantieru’n brate’ sa stranga ce mai pot…simpli agenti)

  24. Dragilor, eu am renuntat la un popor asa de plastic descris de PATAPIEVICI inca de la 1 septembrie. Am votat la ambele tururi de scrutin in tara, ca am avut niste treburi pe aici. Vreau sa va spun ca nu ar trebui sa denigrati chiar asa de tare pe cei din diaspora, pentru ca daca romania ar fi votat categoric impotriva lui basescu, atunci GEOANA ar fi castigat detasat : aduceti-va aminte ca HREBENCIUC a spus ca orice ar fi votul diasporei nu va aduce decat o influenta de 0,4 %. NU mai vorbesc de comentariile lui RADU TUDOR si MUGUR CIUVICA, pline de bun simt, care spuneau ca ar fi practic imposibili rasturnarea rezultatelor anuntate de exit-poll! Il cunosc personal pe MIREL PALADA si am mari dubii ca un om care a estimat perfect alegerea lui OPRESCU si ce s-a intamplat in turul 1, poate sa dea asa un mare rateu la turul 2 ! Si, au mai fost inca 2 institute ! Daca nu ar fi fost 5.200.000 de romani conform acceptiunii dlui PATAPIEVICI,care sa nu fi votat cu capul “ne-frecat”, ca sa il citez pe MIRCEA, nu am fi fost aici. Cat despre muritorii de foame care l-au votat pe basescu din diaspora… intr-un fel ei sunt de inteles, pentru ca au plecat din tara pe vremea lui ILIESCU, si acuma… ce sa faca ? Sa il voteze pe GEOANA ? Insa, daca sunt asa de ferventi sustinatori, oricum strainatatea nu ii mai teloreaza prea mult…nu inteleg de ce nu fug ei acasa, frumusel, ca uite, acuma… le-ai iesit alesul, nu mai e ILICI: e FOARTE BINE IN romania ! Inca o data, eu am renuntat deja la poporul asta caracterizat perfect din pacate de PATAPIEVICI, si … traiesc linistit, sau macar asa voi incerca, in GERMANIA !

  25. Domnule Ciutacu,

    Va deranjez cu o intrebare. Cine face scandal in momentul de fata? Crin Antonescu cel cu bun simt sau Basescu?

  26. Ce aveti fratilor cu toti bugetarii,unii lucreaza cu copii cu handicap,ce sa facem cu acesti copii?Am o intrebare,noi am fost nevoiti sa ne luam 6 zile concediu fara plata,dar ei parlamentarii si restul de oameni “binevoitori”din conducerea acestei tari le au luat?

  27. @Simona : nu avem buget fiindca de foarte multi ani nimeni nu s-a preocupat cu bunastarea economica a tarii.

    Si pentru asta sunt responsabili toti cei care la un moment dat “au guvernat”.Incepand de acum urmeaza un sir lung de imprumuturi renovate si renegociate,vanzari de resurse, etc.Un exemplu este Rosia Montana, l-am auzit chiar si pe Geoana facand lobby…Poate totusi urmasii nostri mai au o sansa,sa recurga la conceptul de “Odious debt”…asta e

  28. Unde este coruptia si criza ? Puteti vedea nernorociile facute de UDMR-isti. Intrati pe pagina hotlovestudio.com si veti avea subiecte bomba tot anul.

  29. Profunda tristete mi-a blocat ordonarea gandurilor,apoi a venit o amintire despre frica de dinainte,crisparea fetelor romanilor nu mai este o amintire. De ce se repeta istoria? De ce se inverseaza valorile? De ce a avut loc o involutie,dupa “revolutia” din 1989? De ce nu avem cu totii grija de copiii nostri,ca sa nu traiasca la indigou propria noastra viata? Domnule Ciutacu,n-am fost nicicand mandra tare de romanii mei,caci mi se par molateci si prea elastici din coloana si cu “bube” la genunchi,dar acum sufar cumplit pentru o mare parte din ei. “Cu cine te-asemeni te-aduni”,deci nu o sa le fie nicicand rusine ,pentru optiunile lor,niciuneia dintre parti. Nici mie nu mi-e rusine cu “ai mei”,chiar daca par infranti,chiar nu suntem infranti si poate vom reusi sa traim si vremuri mai bune,vremuri in care sa ne gandim mai profund ca rezistenta trebuie sa-si spuna cuvantul in final.Raman fidela emisiunilor dvs si Antenelor in general.

  30. Draga Victor. Scriu acum, pentru ca stiu ca aprobi comentariile. Nu e nevoie sa-l si publici, e doar o aducere la cunostiinta.
    Ai spus azi, la Gadea, despre unde se completau declaratiile. Da, la Haga la consulat am votat eu. si nu, nu am votat cu Basescu. Mai bine-mi taiam o mana. La Haga, innaintea intrarii pe poarta consulatului, era un nene care ne inmana declaratiile iar in curteera o masa plina cu pixuri. Completa toata lumea declaratiile acolo, iar la intrarea in sectia de votare, fiecare preda obiectul muncii. Ce-mi pare bizar, le toate alegerile a fost asa, la Haga sunt 2 sectii de votare. Ambele in aceeasi cladire, in doua camere alaturate, separate de un zid. Cineva rauintentionat, si cu concursul celor de la consulat, ar putea foarte simplu sa voteze in ambele. Iese pe o usa si intra pe cealalta. Din ce am vazut acolo, insa, functionarii pareau cinstiti. Ce luase cel mai mult timp, a fost completarea listei cu votantii de catre d-soarele de acolo. Lista pe care trebuia sa semnezi, ca ai votat.
    Sper ca informatia furnizata de mie sa-ti fie de folos, oarecum. Si de ce nu, adevarul sa triumfe.
    Cu stima,
    Alex.

  31. Buna ziua domnule Ciutacu. Vreau sa fac o propunere daca tot au decis cei de la Curte sa se renumere voturile eu zic sa se faca aceasta numaratoare LIVE si am terminat ;). I-am terminat si noi pe ei asa cum zicea domnul Videanu….si vedem noi dupaia cine pe cine a ciuruit…da nu oricum sa fie numaratoarea asta ci cu politie (curata, adica sa nu fie de lui nimeni) cu judecatori sa fie facuta la sange. Dak e o idee buna….faceti o propunere postului Antena 3 si celorlalte televiziuni, pt ca dumneavoastra aveti putere mai mare putere decat mine, astfel sa vada toti romanii cine este PD-L-ul cu Basescu lui cu tot.

    Multumesc,
    Cosmin

  32. Fiecarei sectii de votare i se aloca un anumit numar de buletine de vot, daca acestea se termina se aloca de la o alta sectie alte buletine de vot. In Franta la sectia cu 3700 de voturi exprimate cate buletine de vot au fost alocate si de unde au fost aduse alte buletine de vot ?

  33. Daca dumnealor tot fac investigatii oficiale, persoanele fizice care nu si-au exercitat drepturile cetatenesti au vreo posibilitate de a verifica daca apar ca votanti?

  34. Incredibil, aia 9 sefi de la “constitutionala” au zis ca numara bec-ul da’ acu la tv vad (in direct) ca numara bej-ul. Parca s-a spus (cre ca e legea) ca “verdictul” il da bej-ul catre aia 9 dupa ce ajung TOATE buletinele. Hopa, n-au ajuns. Acu se numara, pana acu s-o mers pe incredere? Duminica am bilet la avion, nu cred ca ma mai intorc.

  35. Victore, eu nu am fost la vot, in ambele tururi. Poti sa m-a lamuresti de ce apare TB in deptunghi de PDL???. Parca era independent si presedinte in acelsi timp? Te rog, “ixista o explicatie”?

  36. Facand haz de necaz cel mai bun banc care l-am auzit in ultimele zile :
    Ce inseamna PSD si PD-L?

    PSD=Presedinte Seara de Duminica
    PDL=Presedinte Dimineata de Luni

    Adevaru ca in ultimii 5 ani cam asa a fost :))

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.