– Insuportabilul ăla de Lăzăroiu (cătuia-i voi reaminti pe vecie cum stătea el în poziţia ghiocelului în birou la Tucă să mănânce şi el de la Jurnalul Naţional o pâine la şi pentru CURS) ne anunţă sec că Băsescu l-a sunat pe Tăriceanu să-l cheme la o guvernare comună fiindcă nu-l recunoaşte pe Antonescu drept lider. Nimic despre Patriciu, corupţie, notariatul nevesti-sii, grupuri de interese, Energy Holding, valize cu bani şi subminarea economiei naţionale în afacerea Sterling…
Foto, provided by sinapse
– În dorinţa oarbă de a-l răsturna pe Crin din fruntea PNL, după ce şi-a împrumutat consultanţii de imagine şi campanie lui Băsescu, sobrul şi educatul Călin a ajuns să se preteze la nişte acţiuni politice de două parale. Dacă el îşi închipuie că liberalii adevăraţi îi vor ierta vreodată afrontul de a se pune capră în faţa celui care a vrut să desfiinţeze ultimul partid istoric din România, se înşeală amarnic. Şi nici Crin nu se va simţi bine, ca viitor politic, dacă îi va da şah lui Traian şi ăla va acepta.
http://www.youtube.com/watch?v=MNKInZjliLU– La aproape trei zile de la închiderea urnelor, continuă să curgă mesajele scrise de tipul “l-am votat pe Băsescu numai ca să vă văd vouă feţele”. Nu pot decât să mă plec în faţa unui argument atât de redutabil pentru a-ţi decide viitorul. Ah, ba nu! Mai e ceva. Portocaliii ştiu că nu există bani de salarii la stat şi de pensii nici măcar pentru ianuarie 2010, d-aia şi vor să împartă guvernarea cu alţii. Ei bine, când şi dacă o să intrăm în incapacitate de plată, votanţii entuziaşti ai Băsescului şi neamurile lor să se ducă să le dea o pâine ăia care le-au spus că din cauza mogulilor, în general, şi a lui Ciutacu, în particular, n-au ei pulovere pe gât. Sau la ăia de-afară care cică ţin ţara pe banii lor trudiţi. Sau la Chirtoacă, la Chişinău…
UPDATE: În cadrul marelui discurs pacificator-adormitor de astăzi (în timpul căruia s-a dat pe surse băieţilor verificaţi din sistem şi detaşaţi temporar în mass-media consemnul la frontieră pentru Vântu), Băsescu a ţinut să elogieze încă o dată aportul celor din diaspora şi contribuţia lor politico-economică la propăşirea ţărişoarei. Ştie el de ce. În ordinea paralelă de idei, până acum, Crin joacă bine.
Tariceanu a demonstrat inca odata, daca mai era necesar pentru neavizati, ca nu valoreaza mai mult decat papionul . Un zero politic fara nicio perspectiva . Si-a facut-o cu labutza lui si nu-mi ramane decat sa-i urez drum bun!
Va deveni probabil un prezervativ ,folosit si aruncat la canal de Basexul.Mona Musca este inca un exemplu viu.
@cernobit: clar, din cauza mea e o nenorocire-n tara. impusca-ma! de mult ma intreb daca esti tampit, isteric sau doar joci foarte bine un rol.
Am in familie rude care lucreaza la stat sunt in concediu fara plata si am auzit ca eu sunt pro Base, sincer va spun am crezut ca mi se face rau.Adica tu esti in Co fara plata, ti-au taiat 15% din salariu si tu zici ca esti pro Base?
Asa sa-i lasam sa fie condusi de Base.Eu fiind in mediul privat mai supravietuiesc o per.Corect????
bec nu poate crea precedente ,de aia a si respins contestatia…ei sunt pusi acolo cam de forma si sa nu incurce pe altii!base trb lasat sa isi rupa gatul singur sau sa il termine ai lui,daca baietii de salon din psd si pnl au stat si au crezut ca base e un nimeni,uite a demonstrat nu ca e destept dar stie sa castige orice mijloace ar folosi!ca o sa intram intr-un joc cretin de al lui e clar dar trebuie gasit ceva si hartuit pana va ceda nervos si va face o greseala ,asta e sigur ca o va face dar trb provocat la sange si nu cu politeturi si fineturi de salon!
I-aş lăsa să moară singuri timp de trei ani, să dovedescă ce pot, ce capabili sunt ei !
PNL-ul diapare dacă marşează la măgăriile lui Băsescu, în plus are marinarul pe cine să dea vina, încă şi încă o dată acelaşi scenariu.
Victor, nu te amai enerva cu toti basescienii.Vor incepe sa urle in curand
Ce aveti toti cu Base? Criza n-a adus-o Basescu oameni buni!!! Nu v-a indemnat Basescu sa va imprumutati de la banci!!! Spuneti ca a avut la dipozitie 5 ani si n-a reusit mare lucru, ar fi reusit daca nu ar fi trebuit mai intai sa repare ce se stricase pe vremea lui Iliescu. Si nu inteleg de ce va luati de Base si PDL ca au avut toate institutiile statului de partea lor, dar in 2004 cine a organizat alegerile, nu PSD? De ce a castigat tot Base? In legatura cu cei din diaspora, nu va mai luati de ei, atata timp cat sunt cetateni ai Romaniei si conform constitutiei au drept de vot, lasati-i sa voteze (multi dintre ei sigur ar vrea sa se intoarca), iar Basescu era pe primul loc si pana sa se adune voturile din diaspora. Daca totusi emigrati, Oricum nu cei inteligenti ar emigra din cauza ca a castigat Base, pentru ca mai multi dintre ei l-au votat pe Basescu si nu pe Geoana. Un sfat: N-aveti de ce emigra deoarece criza e mondiala…unde va veti duce de ea nu veti scapa!!!
P.S.: voi va cititi mesajele inainte de a le trimite? Unii dintre voi sunteti cam agramati, sincer si n-o spun cu rautate.
Cu stima si respect.
@tullio ramonte
Uau !
In sfarsit cineva care citeaza din liberali.
Mai vreau !
Draga Victor,
Ma uitam ieri la TV si am inceput deja sa vad aroganta “baietilor destepti de la PD-L”. Se contureaza inca cinci ani plini de acest gen de comportament.
Pt. Stefan si cei care vor sa miste ceva impotriva celui mai populist presedinte:
mesajul de mai jos l-am primit ieri, pe mail. Cu parere de rau, dar nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece in privinta faptului ca CCR va da vreun verdict favorabil contestatiei PSD-ului. Eu subscriu.
“Dragi Romani,
Sunt un roman care traiesc in aceasta tara si care mi-am exercitat dreptul constitutional si democratic de a-mi alege presedintele tarii. Am votat atat in turul I, pe 22 noiembrie, cat si in turul II, pe 6 decembrie, pentru SCHIMBARE.
Romania este in pragul unei dezbinari. In urma alegerilor din data de 6 decembrie, s-a „decis” in mod fraudulos ca Traian Basescu este castigatorul alegerilor. Dar probabil ca nu ati observat ca toate institutiile statului au functionat pentru Traian Basescu, inclusiv B.E.C., servicii secrete. Pot spune ca am intrat intr-o noua era a comunismului. Stiti foarte bine ce a facut Traian Basescu in cei 5 ani de cand este presedinte. Si daca nu mai vreti sa retraiti clipele de dinainte de 1989, va chem pe data de 21.12.2009, zi in care Traian Basescu trebuie sa depuna juramantul pentru noul mandat castigat fraudulos, in Piata Revolutiei din Bucuresti, la ora 10:00 pentru a incepe o noua revolutie, o revolutie de schimbare a acestei dictaturi. Traian Basescu trebuie sa inteleaga ca va fi „ciuruit” de romani, exact la 20 de ani de la caderea regimului ceausist, regim din care a facut parte si pe care vrea sa-l instaureze acum.
21.12.2009
PIATA REVOLUTIEI
BUCURESTI
!!! JOS COMUNISMUL !!!
!!! JOS BASESCU !!!”
Victor, pentru retarzii care si-au decis viitorul (sumbru) ca sa-ti vada tie fatza, te rog frumos: fa-ti o fotografie cu tine razand. Cu toti dintii, cu gura larg deschisa. Pune-o pe blog, ca si asa lumea nu te-a vazut niciodata razand, si zi-le urmatoarele: “Special pentru votantii lui Basescu, fatza lui Victor Ciutacu in 2010, cand se va uita si el la fetzele lor.”
P-o parte aş vrea să se aleagă praful şi pulberea de ţara asta. Ne merităm soarta. Şi vorba lui Mircea Badea: aş vrea ca PSD şi PNL în unanimitate să voteze guvernul dorit de bolnavul ăla de la Cotroceni, să facă ce vrea el cu liota lui de sclavi pupincurişti. Domnule Lăzăroiu, nu-l cunoaşteţi pe Crin ca lider val partidului sau vă este frică să-i daţi un bip?
Ieri in emisiune ai zis ca ne inviti la MAI sa mancam o ciorba ? Pentru ce data a ramas stabilit ? 🙂
Esti si sunteti penibili. Nu imi vine sa cred cum ati trecut asa usor peste esecul proiectului vostru.
Ciutacule, daca vrei ca la viitoarele alegeri, cand vor fi ele, sa nu mai iasa Basescu va trebui sa vii cu ceva constructiv nu distructiv.
Scriai mai ieri ca nu ti-a dat nimeni nimic si ca ai facut totul singur. Tot singur ai ajuns consilierul lu Musetescu?
Asta e diferenta intre tine si Tolontan, pentru tine votantii lui Basescu sunt detestabili, pentru Tolontan sunt doar romani cu idei si valori diferite. Ai putea macar sa reflectezi la asta o clipa inainte sa-i critici pe cei difierti tie pentru ca pana la urma nu ti-a dat nimeni intelepciunea absoluta sa stii cine e drept si cine nu.
poftim??? cu 30% in parlament, tot el pune conditii cu cine sa negocieze? dar oameni buni, e vorba de viata noastra! o sa stam 22 de milioane la cheremul unui om paralel cu realitatea??? alo, nu avem guvern, e criza, ne e foame, nu avem timp de orgolii de-astea… pai daca tot balamucul e din pricina unui singur om, ori schimbam balamucul, ori schimbam omul.
Acum vorbind si mai serios , cat de mari credeti ca sunt sansele sa ne transformam in urmatorii ani intr-o dictatura , o conducere a presedintelui cu poporul , moment in care faptul ca esti logic sau inteligent nu prea te mai ajuta mult in argumentatii . Pot sa faca si un CNA al blogurilor si ne pun atunci pumnul la toti in gura , nu as fi mirat sa incerce .Poate ca este bine sa ne caram din tara asta , chiar daca credem ca pt un an doi ne putem sigur descurca si in acest climat slinos .
ai dreptate!!!!!!!!!!!!!!!!!
La timisoara s-au schimbat jandarmi la ora 19.00, tura care trebuia, desi in primul au fost doar doua ture de jandarmi pentru intreaga ziua de votare, acum culmea au trebuie schimbati cei care au fost schimbati la ora 14.00? Cred ca peste tot in tara s-a petrecut asa.
La sectia speciala din gara de nord din timisoara au votat 2080 de cetateni, daca va uitati in statistica celor de la calatori, daca au fost in cea mai buna zi de duminica 1000 de calatori in 24 de ore si culmea domnul presedinte de sectie este membru PD-L.
Papionul strâns de alţii dăunează grav sănătăţii.
Mă întreb Geoană va rămâne preşedinte. Evident susţinut de grupul de la Cluj şi poate de la Palat. Aş paria că da. Ce sac de box bun ar fi încă cinci ani.
Dacă nu avem adversari, să-i inventăm.
@Victor Ciutacu: “…notariatul nevesti-sii…”
Astept cu rabdare sa se vorbeasca si despre notariatul Ioanei Basescu , unde plateste (legal) taxa de protectie toata pedelimea .Daca s-ar face sapaturi , am afla ca e unul dintre cei mai de succes notari din Bucuresti.
Victor,
Uita-te la asta, te rog! E tare de tot! NO COMMENT!
@un roman
te rugam sa-ti sfatuiesti confratii portocalii ce sa faca,daca emigram noi nu mai are pe cine sa fure comandandantul vostru suprem si gasca lui,intuitia imi spune ca majoritatea alegatorilor sai nu sunt cine stie ce platitori de taxe
Parerea mea e ca, atat dvs, colegii dvs cat si Basescu si camarila lui sunteti egal responsabili de invrajbirea romanilor, de polarizarea acestei societati, de scandalul si tot showul din ultimii ani.
Dvs si colegii dvs ati reusit sa manipulati si sa innebuniti de cap aprox 5 mil de romani, Basescu si ai lui au facut exact acelasi lucru.
In realitate, nici Basescu nu e dictator sau mai stiu eu ce, nici Geoana nu aducea comunismul iar.
E doar o lupta intre gashti, intre doua gashti care vor sa fure, atata tot. Parerea mea !
Se vede ca a fost folosit echipamentul STS numai din declaratiile lui Videanu.Initial a sustinut ca au primit datele prin sms…apoi a intors placa si a zis ca prin telefon, iar varianta de astai e ca membrii lor din sectiile de votare faceau copii ale proceselor verbale, sunau la sediul lor judetean si comunicau rezultatele, la sediile judetene datele erau introduse in tabele excel si apoi comunicate la centru.Aici urma centralizarea si prezentarea cifrelor….Deci la 21000 de sectii de votare existente rezulta ca pedeleii au receptionat intr-o ora 21000 de apeluri telefonice…nemaipunand la socoteala prelucrarea datelor…cred ca nici toate institutele de sondare+institul national de statistica nu reuseau performanta asta intr-un timp atat de scurt….sa fim seriosi…nu inteleg cum de isi permit sa ne creada atat de prosti.P.S. Multi lideri pedelisti in ultimile 2 zile au sustinut ca ei nu aveau cum sa fraudeze pentru ca nici macar nu au avut membri in toate sectiile de vot….pai daca n-ati avut dragi pedelei,cine va omunicat datele respective? RUSINE RUSINE RUSINE
Tariceanu face o greseala enorma,era singurul partid care putea face o opozitie clarasi care ar fi putut accede la guvernare cind in tara va urla lumea de foame.
iar cei care au votat ca sa iti vada tie fata,o sa ajunga sa iti vada toti c..l,implicit si noua ca noi mai si gindim si nici de foame sau de locuri de munca nu ne plingem.
@maralogu_digital: eu n-am fost parte a nici unui proiect politic. l-am vrut dat jos pe nociv, n-a fost sa fie, nu ma imbat cu apa rece cu minunile asteptate de la Curtea Constitutionala. da, singur am ajuns consilierul lui Musetescu, exclusiv pe o relatie personala si pe faptul ca omul a dat dovada de caracter atunci. adica imediat dupa ce m-a lasat pe drumuri imensul caracter CTP fiindca scriam lucruri deranjante pentru pesedisti.
Pai, domnu’ Ciutacu, e simplu, nu? Basescu face exact ceea ce face de n’spe ani de cand e in politica: DISTRUGE TOT. Si-a gasit cai troieni in PNL si e pe cale sa intre in cetate. Dupa ce se va fi aliat cu “pacifistii” din PNL, va gasi iar motive sa se certe cu ei (plus ca are niste “dosarele” puse de-o parte pentru zile negre)… si sa vezi atunci…:) Bucatelele de PNL ramase se vor razboi, se vor alia, se vor separa… Parca am mai vazut scenariul asta…:)
Domnule Ciutacu va rog sa-i intrebati dumneavoastra sau cei din trustul dumneavoastra, pe cei de la PDL: Domnilor daca tot vreti guvernare de dreapta, de ce nu-i lasati pe cei din PNL sa faca guvernul? Ei fiind singurii de dreapta din acesta tara. PDL-ul cred eu ca sunt in stanga stangii chiar. Asa ca sa ne lase cu aburelile. Unii dintre noi mai stim cine sunt ei cu adevarat.
De prin urnele din Suceava…
tullio ramonte
PNT a fost partid de centru stanga in momentul in care s-a infiintat! Liberalii erau numiti “rosii” deoarece erau radicali de dreapta, iar conservatorii erau “albi” deoarece erau moderati. PNT-CD a fost identificat ca partid de dreapta dupa 1990, in primul rand ca era opozitie la FSN(PDSR+PD(L)).
Către Martalogu digital
Multumesc pentru compliment în numele ciuruitilor,
Sper că dacă cu discernământul şi siguranta care te caracterizează l-ai votat pe cel mai iubit fiu al poporului, măcar să fi un bugetivor. Dacă nu eşti, o să-şi simţi buzunarele penibile peste vreo două trei luni.
Păcat că sunt şi victime colaterale.
Romanilor care au votat cu basescu doar pentru ai vedea cum se oftica domnii Ciutacu,Badea,Stan si restul celor de la antena, as vrea sa va informez ca nu acesti domni va stabilesc voua taxele si impozitele ci basescu cu gasca lui.
Voi sa fiti ingrijorati de locurile voastre de munca nu ale lor pentru ca intotdeauna se vor gasi oameni sa-i asculte.
Faceti o pauza si respirati adanc,sunt legi nescrise mult mai valabile decat cele facute de oameni.Mai devreme sau mai tarziu totul se plateste.Da,e greu pentru psd-isti sa accepte ca poti sa ai dreptate,iar justitia sa nu ti-o dea.De ei a depins sa avem un stat de drept,de ei in frunte cu iliescu,si ce-au facut?Astea sunt roadele lor,de ce protesteaza?Asta au semanat si acum a rodit,recolta splendida,sa nu mai protesteze,sa si-o culeaga,s-o rumege.Cu ce autoritate morala vin ei acum sa strige hotii,cand de la ei s-a pornit aceasta sarabanda a cumpararii voturilor.Acum dau vina pe diaspora,trebuie,bineinteles sa gaseasca un vinovat,altul dacat ei.Ideea de a veni diaspora sa guverneze,habar n-au cat e de valabila.Nu sunt insa sigura ca cineva onest ar fi dispus sa repare ceea ce au stricat,poate iremediabil,niste hoti care acum striga hotii.Fac parte din diaspora atat de hulita acum,responsabila de raul tarii,de parca Geoana era un dumnezeu(nu pot scrie cu litera mare,ar fi o blasfemie).N-am votat,nu aveam cu cine,iar daca as fi fost obligata n-as fi votat PSD,groparul Romaniei.Pentru situatia mea personala n-am dat niciodata vina pe cineva,am luat orice greutate ca pe o provocare si cu ajutorul Domnului am incercat s-o rezolv.Pentru situatia tarii,insa nu poti ierta,n-ai dreptul sa ierti,tu ca individ esti trecator,tara insa e ceva sfant,nemuritor,iar cei care au calcat-o in picioare,facand-o sa fie identificata cu hotia si coruptia,vor plati odata si odata.Acum nu platesc,e un mic avertisment,sper sa inteleaga ceva.Dar e putin probabil ca vor intelege.Pana acum eram revoltata cand se zicea de romani ca sunt hoti,acum a venit vremea sa ne asumam calificativul,se recunoaste la nivelul cel mai de sus.Astia suntem,de la vladica la opinca,ce ziceti aveti chef sa schimbati ceva?Intrebarea se adreseaza in primul rand JUSTITIEI,de ea depinde totul,cu o conditie:politicul sa nu se mai amestece,altfel in locul lui geoana,maine va fi altul,macar la asta sa se gandeasca cei de care depinde semnalul de inceput.
Oricum se va termina isteria asta cu alegerile, un lucru este sigur : peste 5 ani, jumatate dintre romani vor spune cu satisfactie : ,, V-am spus eu! “. Asta pentru ca, oricine ar fi iesit, lucrurile tot rau ar fi mers. Guvernarea sau guvernarile viitoare vor fi la fel ca si campania asta, pe sistemul datului la geoale, chiar daca o tabara va veni cu vreo idee buna pentru tara, cealalta o va respinge din start.
cu foarte mare interes asteptam sa vad anunturile dupa vot-care mai de care mai suparat ca au pierdut sau castigat si acum urmeaza sa demonstreze daca pot sau pot face ceea ce au promis:
PROSTINDU-NE PE NOI, impartiti in 2 cete, fiecare cu jumatatea lui de tara – cate 5 milioane pentru fiecare, deci egalitate si apoi exteriorul pentru Basexu,
asta e- am ajuns sa fim condusi de preferatul celor ce traiesc bine(dar in alte tari)
Cred incontinuare in Crin Antonescu!Il admir pur si simplu.Macar atat am castigat.un mare om ,un adevarat politician!Felicitari Crin!
cel mai scarbos mi se pare ca apar multi care sa aplaude diaspora, de parca ar fi o specie superioara, imaculata, si imposibil sa manipulat de televiziunile mogulilor; ei au citit si au vazut multe la viata lor…pacat ca au citit si au vazut mai mult in alte tari!
sa traiti bine!
in alte tari?
suna bine ca slogan, dar in fapt, in viata de zi cu zi – traiesc bine – cei ce nu traiesc in Romania, condusi de cel ce-l meritam si pe care l-am votat,
La 20 de ani dupa revolutie, observ doar ca poporul asta mai are putin si “ajunge din urma” fanaticii din orinet.
Nu putem accepta o opinie contrara noua, cand cineva incearca sa aduca argumente destul de pertinente este considerat sluga a mogulilor, inadaptat, etc., sa nu mai aduc in discutie jugnirile.
Bravo Romania, ai conducatorii pe care il meriti.
Către Bogdan,
Felicitări,
Deci dreapta după tine este roşie…..
Şi tot din radicalismul de dreapta s-a realizat reforma agrară. Pentru că liberalii aştia de dreapta au dorit o redistribuirea moşiilor boierilor. Fascinat. Curat dreapta înainte apoi împrejur cu ieşirea prin Sărindari.
Cine se simpte furat si nereprezentat corect sa spuna da sau nu.Trebuie sa facem ceva pentru ca sunt disperati pentru ei si pentru toti ceilalti bagati pana in gat in aceasta FRAUDA masiva a alegerilor.VREM ADEVARUL SI HOTII SA PLATEASCA.Sa cerem europarlamentarilor nostri sa faca demersuri si sa spuna adevarul in PARLAMENTUL EUROPEAN.
Tariceanu vrea sa implineasca visul lui Basescu asa cum i l-a retezat in 2005 . Dintr-un calcul cel putin meschin , acela al revenirii in fruntea PNL .
I s-a tot reprosat lui Basescu trecerea rapida de la stanga la dreapta si lipsa oricarei doctrine clare . Ce e corect in repros e ca nu prea il intereseaza doctrina . Trecerea pe dreapta a facut-o dintr-un calcul simplu : orice tara democratica are doua partide mari , unul pe stanga , unul pe dreapta . Ca sa faca din PD un partid mare nu putea tanji decat la dreapta (PSD pe stanga e greu de clintit) . S-a dus unde a gasit locul liber si a crezut ca poate pune de o alianta cu PNL mult mai stransa decat “D.A.”-ul (un partid). A incercat tot ce e posibil , dar n-a reusit . PNL a rezistat (culmea , sub conducerea lui Tariceanu) . Acum acelasi domn care a salvat 4 ani de zile liberalismul romanesc face o gafa uriasa , care-i va servi lui Basescu PNL pe tava (daca intentia se materializeaza) . PNL se apropie de extinctie daca apuca pe drumul acesta si dreapta politica va intra ireversibil sub influenta lui Basescu pentru 20 de ani de acum incolo . Ca vechi simpatizant liberal , nu pot uita ce a facut Tariceanu pentru partid , de aceea (daca citeste ce e scris aici) il conjur : ganditi-va bine !
Nu pot sa cred in intelepciunea batranilor de la Curtea Constitutionala care vor valida voturile date altfel decat din constiinta proprie a alegatorilor,voturi date prin frauda si manipulare.Nu cred ca politicienii,indiferent de doctrina
politica,vor vrea sa depolitizeze institutiile statului,institutii care vor ramane departe de competenta si profesionalism si vor functiona in continuare pe baza culorii carnetului de partid aflat la putere.Nu cred ca justitia va ramane departe de influenta politicienilor si dreptatea va umbla in continuare in Romania cu capul spart.Nici prin minte nu-mi trece ca scap de senzatia ca telefoanele sunt ascultate,ca unii nu au alta treaba decat aceea de a urmari pe cineva si ca frica pune stapanire pe tot ce misca.Nici in visele mele cele mai frumoase nu-mi pot imagina ca tinerii din tara asta au vreo sansa reala in aceasta tara ocupata politic ca pe timpul dictaturii ceausiste si cu tristete constatam mereu ca batranii nostrii nu au o batranete linistita.Caut si nu gasesc indeajuns de normala reactia intelectualilor si a liderilor de opinie civica cu privire la democratia in derapaj a Romaniei.In aceasta situatie,celor care credem in libertate si democratie,nu putem decat sa luptam cu mainile goale si cu o galeata de vopsea,cerand libertate si democratie,nu stiu daca suntem multi sau putini,dar pentru toate exista incredere si credinta. .
PS Către Bogdan
Poate poţi să concepi că prin secolul XIX erau două stângi, una liberală şi una marxistă sau socialistă. Dar cred că e prea subtil pentru tine.
@costin: Nu sunt frate cu nici un portocaliu si Basescu nu e ”comandatul meu suprem”. Daca nu-ti place sa primesti sfaturi, f. bine nu le lua in seama. Eu doar mi-am spus parerea cum o faci si tu si altii. Deosebirea dintre mine si multi de aici e ca eu ma informez din mai multe surse tv si nu numai, voi stati cu ochii doar pe antene si pe realitatea. Si poate ca votantii lui Basescu nu sunt platitori de taxe(asa cum scrii), asta pt ca multi inca nu si-au terminat studiile, dar ne gandim la viitor, si nu inseamna ca nu putem avea o opinie.
Cu stima si respect.
l-am votat pe Basescu,ceea ce nu ma impiedica sa va urmaresc si nu rareori sa fiu de acord cu unele puncte de vedere ale d-voastra.Nu pot insa sa inteleg patima oarba de o parte sau alta a taberelor politice in care din pacate va place,uneori,sa va lasati antrenat.
Ma bucur ca nu am nimic de-a face cu jumatatea asta de tara de manelisti, hoti, lingai, profitori, indobitociti, curve, muritori de foame, securisti,informatori, bisnitari, nespalati,Sinteti niste viermi si va meritati soarta , imbecililor.Ati fost in stare sa votati in fruntea tarii pe cel mai josnic specimen care exista pe lumea asta.Era si greu (din 2 variante ati ales-o pe cea mai proasta)! Dintre un potential hot(Geoana) si un securist infractor (Basescu) dovedit ati ales hotul. Dupa chipul si asemanarea marii voastre majoritati. O tara este puternica, cinstita , curata, daca si poporul este la fel.Uitati-va unde sinteti (vai de mama voastra!) si o sa vedeti cum sinteti ca specimene. Ati ridicat popoul si acum nu faceti nimic altceva decit sa asteptati sa va arda presedintele vostru. Sinteti in faza preliminariilor, cind inca mai aveti un pic de voce , dar in scurt timp o sa va bage chestia si atunci vocile se transforma in strigate de durere.Pina una alta faceti ce stiti mai bine: furati un pic de la vecini, prieteni, platiti-va restantele la intretinere si mai luati-va un GSM la 1 euro in promotie.Imbecililor, va meritati soarta, ra^melor! Respect lui Ciutacu, Gadea, Crin Antonescu si in mai mica masura lui Mircea Badea.
Nu degeaba au “votat” 5 mil si… cu Basescu…totiiiiiiii…ii seamana !!
Manechinuitu’ nu doreste altceva decat scindarea partidului, cei care vor ciolanu’ il vor sprijini la chemarea portocaliilor, ca mai apoi sa revendice pozitia de sef! Orbit de acest proiect nu vede ca se anticipeaza destramarea pnl si integrarea acestuia in pdl. Si asta e un proiect, al altuia!
@un roman
Problema nu sunt creditele de la banci facute de mine, ca nu am. Problema o constituie creditele de la banci si FMI facute de Baselu’ in numele meu.
Dle Ciutacu,
Imi permit si eu sa va pun niste intrebari , cu speranta macar unui raspuns , si va multumesc :
1.Cine a aprobat ( in parlament unde au fost PNl si PSD ) ca romanii din Moldova sa voteze presedintele din alta tara ???
Stiu ca sunt romani , dar si eu la fel , si de ce NU am votat si noi in Moldova???
2.De ce au votat stimabilii rezidenti romani din Spania ( care au contribuit cu 12 miliarde de Euro la PIB-ul Spaniei ) , ca doar Nu au plecat din Romania de trai bun …
Si de ce ne condamna pe noi la traiul cu un presedinte care NU este al meu ??
3.Va raspunde vreodata cineva – de exemplu pentru RECUNOASTREA – de pe film – al lui BOc ca au datele de la STS ???
Nu ne mai ramane decat emigrarea… TARA ASTA NU ARE VIITOR….