Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 3 > Un mare elogiu nevăzuţilor. Making of

Un mare elogiu nevăzuţilor. Making of

V-a plăcut cum s-a văzut la televizor, ieri seara, emisiunea de pe Podul Basarab? Bănuiesc că da. Arăta, oricâte pete-n soare am căuta, a transmisie din alţă ţară. În timpul live-ului, la un moment dat, o prietenă mi-a scris că parcă-i butaforie, că Bucureştii nu au cum să arate aşa, indiferent câtă lumină ar slobozi Oprescu-n noapte.

Ei bine, pentru asta s-a muncit ca la balamuc şi s-au alocat resurse (financiare, de creaţie şi marketing) cum eu n-am avut vreodată parte în cei câţiva ani de televiziune pe care i-am bifat. Cameră pe Primăria Capitalei, cameră în macara, camere fixe şi mobile, car de transmisie, satelit, maşini (şi nu puţine), zeci de oameni s-au implicat direct în povestea asta frumoasă. Nu vreau să mă întorc la conţinutul emisiunii, e la libera opţiune a fiecăruia să-l aprecieze ori să fie deranjat de el. Doresc să fac o reverenţă pentru oamenii care, prin determinarea lor, v-au adus în case o transmisie de calitatea uneia de secol XXI din ţările cu apă caldă curentă la robinet.

Sunt nişte “anonimi”, coordonaţi senzaţional de Trestiana Cristian, care au plecat acasă la fel de modeşti şi neştiuţi cum au venit şi pe care, probabil, n-o să-i vedeţi niciodată sub reflectoare. Au fost sprijiniţi fără nici o rezervă de echipa primarului general şi s-au pus, fără nici o fiţă, în subordinea echipei mele. E treaba (şi interesul) oricărui post care se respectă să investească în transmisii referenţiale, e obligaţia mea morală să mulţumesc public tuturor, să le mai spun încă o dată că sunt onorat să le fiu coleg şi să-i asigur că vineri seară am simţit că deasupra noastră a fost doar cerul.

UPDATE. Sms de la Jenica Stănciulescu, producătoarea emisiunii Vorbe grele: “Principalul merit îl are Nelu Dumitru, şeful transmisiilor live. El a hotărât amplasarea camerelor (primărie, macara etc.) şi tot ce a ţinut de transmisie. E foarte, foarte, foarte bun. El are tot meritul”

Comentarii

comentarii

Similar Posts

65 thoughts on “Un mare elogiu nevăzuţilor. Making of

  1. deja stii parerea mea. emisiune A+;
    vacanta placuta si oricit ar fi de
    tentant, nu ramineti p-acolo de tot 😉

  2. BRAVO celor care au produs acest pasaj!
    BRAVO celor care au produs emisiunea!
    BRAVO tuturor celor care fac ceva concret, fara televiziuni, alaiuri si taieri de panglicutze!
    Am fost pe pasaj si ma mai duc si pe seara(sa fac seria a 2-a de poze).Imi place si abia astept sa vad cum se va aseza traficul pe ruta noua.Locuind pe Titulescu, daca nu se rezolva cu masinile stationate langa trotuar(ocupand 1/2 dintr-o banda) va fi o problema.
    Inca o data BRAVO(inclusiv placuta de pe pilon).

  3. Frumos elogiu adus echipei ce participa la realizarea emisiunii. Apropos, tu si Sorin Oprescu intotdeauna vorbiti pe un ton ridicat, fara a va certa, sau era zgomotul orasului care va bruia? Oricum, mi-a placut mult emisiunea si desigur, Sorin Oprescu.

  4. felicitari !
    La fel de ireal l-am perceput si eu ,azi dimineata,desi eram chiar pe el!
    ce pacat ca o “fatuca”impartea manifeste sa ma trezeasca la realitate cum ca “nenea Base” a facut ce se vede, nu Oprescu !!!
    astia sunt intr-adevar dusi rau de tot cu capu’

  5. In primul rand, emisiunea a zburat efectiv —
    acum eram la minutul 1, acum iti luai la revedere!
    Poate ca si in sensul asta a fost de mare ajutor
    realizarea tehnica absolut impecabila,
    in sensul ca fiecare secunda informa si verbal, si vizual
    despre vreun coltisor de lucrare luat din toate unghiurile.
    ASA SE FACE O EMISIUNE INFORMATIVA!
    Densitatea informatiei/unitatea de timp: 100 de puncte!
    Traducerea vizuala pentru a-l ajuta pe bizon
    sa-nteleaga ce naiba i se-ndeasa pe gat: 100 de puncte!
    Calitatea tehnica si artistica: 100 de puncte!
    Prezentarea invitatului: 1000000 de puncte! 😀

    EFECTIV RADIA SORIN OPRESCU!
    Am avut doua reactii de maaaare mare contrast:
    pe de o parte-mi venea sa-l strang in brate —
    am eu slabiciunea mea pentru fericirea simpla si sloboda,
    de om sincer de la zambetul cu riduri nedesenate cu pixu’
    pana la batista din buzunaru’ de la piept 🙂 –,
    pe de alta parte simteam nevoia de-o pusca
    si-mi venea non-stop in cap aceeasi intrebare:
    Chiliman, asta-i omu’ de care nu-ncapi tu?!

    Oricat de umflat cu pompa ar suna —
    si ma doare exact in spate daca asa suna 😀 —
    pana la ora asta pot sa spun lejer si fara dubii
    ca minunatia de-aseara a fost cea mai draga emisiune/2011!
    Aplauze si-n public, Victor!

    De retinut replica doctorului pe faza cu bugetul ciuntit:
    Cu bani stie s-o faca oricine,
    important e sa stii s-o faci fara bani.
    🙂
    (citat aproximativ, da’ conservator de esenta)

    Chiliman…,
    (de fapt lasa, te-njur mai bine la mine pe blog,
    sa nu fac mizerie-n casa la altii. =)) )

  6. A fost exceptional ! Un demers jurnalistic de nota zece.Ai fost in mare forma. Iata cum se face presa !

  7. îmi scot pălăria în faţa tuturor! Sincer nu m-am aşteptat să văd aşa ceva, cu toate că-mi curge apă caldă la robinet (acuma nu-i nici un bai că mi-o produc singur…). Felicitări echipelor reunite. De protagonişti nu mai am nimic de zis. Subiectul (podul) e minunat. Să vă bucuraţi de el voi Bucureştenii! Poate, de’ n-oi muri prea iute, m-oi bucura şi io.
    Banzai!
    PS. O “strigătură” (inspirată de apa caldă şi de robinet) ca de la “roacher” la “roacher junior” pentru Vlad.
    ” Am acasă, pe pereţi
    postere cu “megadeţi”
    si apă de la robineţi…
    refren: Nă-na, nă-na (în loc de chitare “turate”)”
    Concediu plăcut!

  8. Daca nu o sa te autodepasesti, urmatorul premiu APTR pentru cea mai buna emisiune de intervoi, il vei lua pentru emisiunea de aseara.

  9. Mon cher,ok,nu te mai scutura de praf,ca v-a iesit GENIAL,tzie,voua,noua,si inca mai am orgasmul de spitz direct in pi…tbullul Dezvoltarii.Rugaminte mica…Badea…adu-i aminte ca lacatushii lucreaza in mm sau masuri mai mici…putzin de por favor…NU am reusit sa dau de el …paranoia sau selfdefense….CE VOIAM SA ZIC DE FAPT ESTE CA EXISTA“revolutzionari“mult prea multi care au stat sub pat cu shoricelul shi acum se bat in piept cu statutul lor….EU am fost acolo si nu am pretentii,am facut-o pt mine,tine noi ,restul,nu conteaza…dar vezi tu ma sacaie un pic totusi cand imi vine unul si imi ragaie ca el este…Bine baietzi ,o prima ,ca a-tzi fost viteji si gata PA!!!NU PENSIE VIAGERA!!!!!Cine a fost ranit…sa-i dea dumnezeu sanatate… dar restul!?Muncesc de imi sar capacele pe 1200 lei si altyii incaseaza 3000 pensie pt sters praful sub pat.DE CE NU AI SPUS PANA ACUM!?(intrebarea curenta)pai pentru ca nu am ADN de capusha…Baietzi,CIUTACULE si BADEO pe ei!
    P.S. Sper,ca sa mai npot crede in voi…ca nu suntetzi la pensie…

  10. Doar ..”FelicitarI,superb si pt. Domn’ Primar” ,vacanta placuta (daca o sa vrei sa ajungi pe aici ((check ip)) nu o sa regreti)

  11. Educatia dv. si a primarului dr. S. Oprescu, adevarat act revolutionar astazi, au pus in miscare fortele care au facut posibila emisiunea cu adevarat speciala de ieri seara. Delicatetea cu care ati prezentat colaborarea dintre echipa A3 si echipa primariei Bucuresti mi-au aratat ca mai exista omenie si colaborarea este posibila daca oamenii sunt de calitate. Ceea ce este emotionant.
    Parca priveam la o televiziune din Elvetia, simbolul meu de civilizatie.
    L-am votat pe dr.Oprescu atunci cand a candidat impotriva lui Basescu. Acum m-am bucurat pentru dr.Oprescu chiar daca, desi bucurestean, nu mai locuiesc in Bucuresti de cinci ani.
    Cu siguranta s-a bucurat si Elena Udrea careia primarul Oprescu i-a confirmat spusele: “de cand PD-L e la putere, tara toata e un santier”. Doar ca uite, cu dr. Oprescu primar, fetele bune n-are noroc la panglici.
    O bordura n-a pus si Oprescu ăsta.

  12. E bine ca-i elogiezi pe cei nevazuti, dar ce faceti cu cei vazuti, ca va pleaca toate valorile din trust ?

  13. Bravo, tie si echipei uite ma ca se poate occident si in Romania. In contrapondere l-au biciuit astia pe Boc si l-au trimes astazi la Cluj ca face si el un drumeag pe acolo de-i zice centura Clujului si nu a sosit bine ca l-a si luat lumea la intrebari:-unde sunt despagubirile? Boculet a uitat sa dea banii oamenilor asa ca a rupt-o la fuga.Ha Ha Ha.

  14. Cum adica ?! Eu asteptam cu nerabdare s-o vad pe Paula Rusu si cand colo… Mi-ati stricat sfarsitul de saptamana ! 🙂 Chiar n-ati putut s-o pastrati ?

  15. Ei, ” asta-i muzica ce-mi place!”, emisiune rara, luminoasa , oameni pozitivi si de buna-credinta, pasajul asta necesar, elegantissim si rezistent , sistematizare urbana, a disparut , in sfirsit, o zona ca-n “Misterele Parisului”.
    Sa ne bucuram nitel.

  16. Aveti inclinatii pentru televiziune.Nu renuntati.Politicieni ca Oprescu si cetateni ca noi au nevoie de o televiziune care sa prezinte si altfel puterea.
    Felicitari tuturor, inclusiv viitorului candidat. Sper sa o tina tot asa.

  17. Deci, la editia XXII a premiilor APTR, stiti, un premiu va este deja rezervat! Emisiunea a fost un eveniment, de lumina, de competenta, de seriozitate! Si stiti ceva, sunteti norocos si inteligent! Desigur, admiratie si pt echipa din jurul dvs! Inca o data felicitari, aseara ati mai dat peste cap fierea unora din presa! La mai mare!
    Cam cat de penibil boc, cu rahatul ala de centura de 3 km, terminat in 5 ani? Eu n-as fi facut asta, dupa emisiunea dvs de aseara m-as fi pitit naibii intr-o gaura de sarpe mic si-asi fi vrut sa ma inghita pamantul cu totul!

  18. @bubulea: Macar acum putem cu totii sa ne dam seama ca A3 e intr-adevar o familie. Si nu zic asta intr-un sens peiorativ. N-ai vazut toate editiile speciale unde sunt majoritatea antenistilor? Aia e familia. Pe cine nu vezi acolo, exista o posibilitate foarte mare sa-l vezi plecand. Motivele nu le cunosc si nu incerc sa-mi dau cu presupusul. Stiu doar ca cei care au plecat de-a lungul timpului nu au fost incapabili si penibili, ci au plecat doar pentru ca nu faceau parte din ‘familia A3’. Exemplele sunt elocvente in sensul asta: Moise Guran, Sorina Matei, Vlad Petreanu si mai nou Paula Rusu. Nu-mi pare nici unul a fi neprofesionist, insa ceea ce-i leaga e faptul ca n-a fost nici unul in compania ‘familiei’ pe la editii speciale Sinteza Zilei sau alt fel de evenimente organizate cu vreo ocazie speciala. Ar fi fost bine daca ar fi inceput sa dea afara (dupa caz, sa lase sa plece), persoanele incapabile si penibile gen Mandruta, dar atata timp cat jenantu’ ala se afla ades in compania ‘familiei’ e mai greu… Macar e o veste buna ca vine Carmen Bruma la A3, ca sa nu mai ‘familia’ la concurenta :). Poate o face vreo emisiune cu Badea, ca s-o fi plictisit saracu singur la masuta aia de aproape 7 ani.

  19. RESPECTUL si CONSIDERATIA mea TUTUROR participantilor la emisiune …!!! 😛

    10+ si de la mine !

    Reverente … ! 🙂

  20. Am pierdut emisiunea dar o voi vedea in reluare. Din comentarii se pare ca a fost un adevarat succes. Abia astept sa o vad. Mare fan 😀

  21. pe mine, dincolo de tot… m-a frapat un cadru in care era mana stanga a dr Oprescu 🙂 e genial.

  22. avea si Oprescu niste baieti care se ocupau de imagine… cred ca au intrat in vacanta, data viitoare poate scoate si el miinile din buzunar cind se intoneaza imnul national

  23. Ramane ce v-am amintit in mailul anterior adaugand faptul ca la 1 Iulie se inaugureza magistrala de metrou 1 Mai-Laminoru. Asa ca Doamne Ajuta la o transmisie Live Marca Ciutacu-Oprescu si de acolo ca tare mult mi-ar placea. Sanatate multa cu duiumul!

  24. domnule ciutacu stau si va urmaresc de mult pe antena 3 si-mi pun o atrebare ,nu simtiti ca va luptati cu morile de vant ,nu simtiti ca popurul roman nu m-ai are vlaga ,tu stii sau ai o explicatie la asa ceva ,daca nu ati spun eu parerea mea care este au ramas an tara toti pupincuristii care timp de cel putin 10 ani au fost precum slugile la un palat regal,eu ma bucur ca este asa ceva cand trebuia sa-si spuna punctu de vedere ,sa arate ca traieste an -tro tara democratica le-au pupat mana acum sa-si pupe propia cruce pe care tot ei sio platesc trezirea oameni buni si din prostie sau din betie ..sincer ami pare nespus de rau sa ascult minciunile puterii cat si aopozitiei trezirea oameni buni la drepturile care vi se cuvin antro lume civilizata ….lasati pupatu caci astazi pupi mana maine te pupa ai tai rece ..anchei prin ati spune victor ami pare rau ca am participat la revolutie,ami pare nespus de rau ptr acei tineri care au murit …si ptr ce ca sa traim tot an minciuna..sunt plecat de 10 ani din tara si nu cred ca osa ma antorc curand ..te salut si succes an continuare

  25. Victore, mai ia si tu o pauza! Esti in vacanta! Vezi si tu de familia ta, ca merita!
    Las ca nu ne portoclaizeaza astia in doua saptamani 🙂
    Macar in concediu sa te dedici familiei asa cum te dedici slujbei in restul anului!

  26. Eeee…ASA DA !!!

    Ce de borduri ar mai fi pus pus videanu

    (caci veneau de la el…se intorceau banii

    la firma lui…etc.) ca altceva nu am vazut

    in vremea lui…!

    DA, ma bucur, sunt mandra ca am ales

    OPRESCU pt. Bucuresti… si o voi face din

    nou !!!

  27. Scuze…in afara temei…

    P. Rusu si M. Guran au fugit la bani de la buget… Sunt mai siguri?…Cumva mai multi?… Sau ei s-au simtit a 5 roata la caruta
    Antenelor ?… Nu prea au fost siguri pe ei ?

  28. Hai ca aveti un primar general brici.Are vorbele la el,e cu sarm,replica si ce mai vreti dumneavoastra.In sfirsit bucurestenii au ales pe cine trebuie.Va invidiez !
    Victore emisiune excelenta dar o lipsa mare de politete. Unde a fost ” PORA” ? Ce drac se deschide ditamai podul si asta lipseste,nefiind invitata de primarul general ? Asa ceva nu se exista !
    Vacanta placuta !

  29. Bravo pentru Domnul Oprescu, a aratat romanilor ce inseamna o lucrare europeana si care e directia spre care tindem. Cat de cei care spun ca e inceputa de base’, vreu sa le zic ca pun ramasag ca dak o termina tot el, mai dura vreo 5 ani si tot nu iesea asa.

  30. Cornelius Ryan descria in cartea sa “A Bridge Too Far” incercarile aliatior de a captura podul de la Ahrnem in cadrul operatiunii Market-Garden. Citeva zeci de ani mai tirziu, doctorul Oprescu aliat cu o mina-doua de constructori reuseste dupa lupte crincene sa ofere gradinarilor o cale demna – podul Basarab – de a aduce legume pe pietile capitalei (operatiunea market-garden II). Istoria deci se “repeta”. Oare de ce? Simplu: deoarece ceilalti primari s-au remarcat doar prin ucidrea a 80.000 de maidanezi, prin bordurarea inutila (pentru cetateni, dar extrem de utia pentru propriie buzunare) a trotuarelor pline de gropi neprietenoase cu pantofii oamenilor, etc. Doctorul a readus situatia investitiilor si realizarilor unei comunitati la normalitate. Acest lucru extrem de important, chit ca extrem de banal in tarile “cu apa calda la robinet”, merita intr-adevar elogiat intr-o emisiune de nivel. Bravo Victore, dar deasemena bravo Doctore!

  31. Emisiunea a fost superbă ! Totul ! Sunt convins că au transpirat mulţi că să iasă aşa frumos, dar s-a meritat. Cu atât mai mult cu cât au fost implicaţi oameni din echipe diferite. Încă o dovadă că atunci când totul se face cu profesionalism şi bine organizat, iese calitate. Sunt sigur că ptr. cei care au fost implicaţi în realizarea acestei emisiuni, acest articol echivalează cu o sticlă de şampanie “bubuită” la sărbătorirea succesului. Despre Oprescu numai de bine – mare om, mare caracter.
    Sunt sigur că va câştiga din nou Primăria Capitalei şi merită din plin acest lucru. Concediu plăcut !

  32. sunt placut impresionat de nivelul de civilizatie si profesionalism din emisiunea de aseara.nu stiu de ce cei din alianta de la guvernare si-au spalat creierele dupa ce au ajuns la putere si au uitat ca se mai poate gandi cu propriul creier.
    FELICITARI

  33. vad ca au aparut fluturasi jegosi marca pdl ce ne spun ca intai zamislitorul pasajului basarab e basarab bassescu.cata micime, ce jeguri.ar trebui si biblia schimata, atunci dumnezeu n-a facut el totul, a fost basescu inainte care s-a luptat cu sfintii sa faca el totul in tara asta, si Revolutia(doar multi de vaza pdlisti de azi precum berceanu,videanu, olteanu,basescu erau in FSN ,nu?) si Revolutia si pastele m. lor de idioti.

    apropo, ieri seara antena 3 a facut f. bine ca, printre mutiplele fumigene , sa se focalizeze pe cazul Blejnar.trebuie batut fierul cat e cald, trebuie gasit firul si desirat tot acest ghemotoc al gastii numite pdl.io i-as spune, adaugand udmr, coalitia fascista!!!

  34. mie mi-a placut transmisia,a fost fain,ok,beton,s-a vazut foarte bine la televizor si sa o tineti tot asa,sunteti cei mai tari.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.