O parte dintre caracteristicile pe care i le atribuie judecătoarea celui mai faimos arestat al momentului le îndeplinesc, spre exemplu, şi eu. Televiziunea m-a făcut suficient de notoriu şi de persoană publică, formator de opinie m-au poreclit unii care n-au loc de mine prin ziare, iar diverse persoane particulare (care nu ştiu dacă, însumate, alcătuiesc măcar o categorie socială) mă cred pe cuvânt de onoare sau pun bază pe ceea ce scriu/vorbesc.
Să înţeleg că acest complex de însuşiri mă face arestabil imediat? Că tot s-a apucat Vanghelie, misterios cum îl ştim, de propăvăduit la televizor iminentele săltări ale unor “importanţi” din mass-media, fix cât să genereze o nouă isterie într-o ţară oricum bolnavă cu nervii. Dacă pe argumentul că-n aproape 40 de ani de viaţă n-am făcut nimic ilegal nu contez, mă-ncurajez, totuşi, că nu prea le am eu cu bisericile şi donaţiile şi că nu-s chiar vreun aisberg al presei româneşti.
Mai mult, aici
UPDATE: De la 21:30, pe Antena 3, ediţie speciala “Sinteza zilei” pe această temă
Se poate citi undeva textul integral al motivarii judelui in cazul lui Gigi? Cred ca e fascinant.
Vezi cat de eficiente au devenit sistemele de justitie si de siguranta publica in Romania? Dupa ce au eradicat orice fel de delincventa, acum se pot ocupa nestingheriti de… sa le spunem dedicatii 🙂
Da, te fac arestabil “datorita” magistratilor scoliti pe bancile ceausiste si sustinuti de ala, stiti voi care. Ieri cred ca l-am auzit pe un procuror, la o televiziune, cum se victimiza cum ca a primit amenintari din partea familiei Becali ca va fi dat afara din magistratura. D-aia ma uit din ce in ce mai putin la chestiuni serioase la televizor, te fac sa te simti frustrat si te trec fiorii.
poate or sa te cheme astia cu “cagulatii”
Hehehe, să mai zică vreunul că presa noastră nu e destul de săltată.
stai linistit , nu esti tu in vizorul lor.
Da,trăim într-o ţară în care nu mai putem fi siguri pe nimic.De altfel în acest sens suntem puşi să concluzionăm “oricui i se poate întîmpla,nimeni nu este apărat împotriva abuzurilor,a bunului plac”.
Dacă au dorit să-i dea o lecţie lui Becali pentru că nu a respectat lege(asta se suţine) atunci cel care este pus să aplice legea de ce nu respectă procedura penală(în acest caz)? vrei să sancţionezi un abuz cu un alt abuz?
Două sunt ipotezele :
-fie nu ştiu carte(şi această mi se pare plauzibilă,izbindu-mă te atăta necunoaştere a legii);
-fie sunt ticăloşişi nu le pasă no doresc să dea măcar o aparenţă de legalite.
Am rămas vineri şocată la Palatul de Justiţie din oraşul meu,la intrare se face control riguros identic celui de pe aeroport(avocaţii şi juirsconsulţi prezintă doar legitimaţia).
Pe vremea lui Ceauşescu,nu se adoptaseră astfel de măsuri şi eram în plină dictatură.
Un lucru este cert,cu toate măsurile de intimidare şi de reducere a tuturor vocilor potrivnice regimului,-SE TEM,SE TEM FOARTE TARE!
Andronic acest consultant iluminat ne da si numele care se pregatesc : sov, ciuvica, srs. Nu figurezi. Inca.
@Mos Califar: e varianta cea mai vehiculata, dar nu singura; se brodeaza
in vizorul lor este Ciuvica, VAntu si cel care cerea probe de la Ioana Basescu, Sorin Roşca Stănescu.
Ei sunt periculosi..tu doar vorbesti despre ..ei isi mai baga si coada.
Asa ca stai fara frica..nu o sa te aresteze tocmai pe tine. Nu reprezinti un pericol pentru El:))
Pe tine o sa incerce sa te discrediteze.. prin tot felul de mesaje de la diversi.
La tine lucreaza Udrea:)). Si apropo..fii destep si taci din gura.
Iti dai seama ca romanul nu este prost. Asa ca stai linistit. Romanul lucreaza pentru tine.
Eu zic ca e printre primii daca exista o lista a jurnalistilor ce urmeaza a fi “anchetati”
Vorbele Grele se transmit de la Jilava celula A2 de la 20 cu o ora mai devreme pentru ca realizatorul sa poata ajunge in timp util la Sinteza Zilei de la Rahova Celula A3…cu Badea(orele 23 si 5 min)e mai dificil doar daca cei de la Poarta Alba ii asigura un avion dus intors la Bucuresti oricum va avea o emisiune de dimineata in sezonul estival…in tandem cu Ciuvica atunci cand acesta are bilet de voie de la Livada de Piersici loc unde i se acorda sansa sa-si reduca pedeapsa…si sa scape eventual si nebatut.
@johnson: zambesc amar…
Corneliu Vadim Tudor scrie:
“Cu fiecare zi ce trece, Basescu se face tot mai porc. Romanii vomita cind ii vad capul ala mic si tuguiat, cu o fata schimonosita si cu niste ochi de betivan smecher. O asemenea aratare nu s-a mai vazut in Istoria Romaniei. Acum, golanul iar a cazut in patru labe, datorita scandalului imens declansat in jurul Serviciului Secret al MAI si al mafiotului Puiu Popoviciu. Toata lumea minte, bineinteles: cei doi ofiteri de la UM 0215, Vadim, presa etc. Numai el, Basescu, spune adevarul si e o victima. E inutil sa-l mai bage cineva in seama – avem de-a face, deja, cu o problema de patologie. Individul e bolnav: minte asa cum respira. Problema e a spionajului american, care a facut sef de Stat dintr-un vierme de rahat. Am inteles ca a plecat batrinul negustor de ace, brice si varice, Nicholas Taubman, dar n-a mai ramas nimeni in Ambasada SUA? Nu mai exista nici un diplomat, sau functionar care sa transmita la Washington efectele catastrofale ale instalarii, fortate, a acestui infractor dezgustator si nebun, in functia de presedinte al Romaniei? Nu-si dau seama americanii cit au inceput sa-i urasca romanii (ca si ucrainienii, de altfel) fiindca au impus ,,regimuri portocalii,,, conduse de niste impostori nerusinati? Vor curge multe riuri de cerneala pe tema asta, nici o grija. Lumea nu e deloc proasta, cum o cred agentii CIA parasutati in diferite puncte ale globului. in 1945, rusii l-au instalat pe dr. Petru Groza. in 2004, americanii l-au instalat pe Traian Basescu. Puteti compara si dvs.: unul era un boier si un om de spirit, altul e un bisnitar si un derbedeu. Acelora care ne pot spune ca atunci, imediat dupa razboi, s-au umplut puscariile cu oameni nevinovati le vom raspunde ca nu Petru Groza e vinovat, ci trupele sovietice de ocupatie, intr-o tara care pierduse razboiul. Pe cind acum mor si mai multi oameni decit atunci: unii de foame si boli, altii se sinucid, iar foarte multi pleaca din tara, umilindu-se pentru o bucata amarita de piine. Hotarit lucru: aceasta tara ispaseste un blestem istoric! Cit va mai dura acest cosmar, cu stirpitura vaporeana pe tronul lui Mihai Viteazul si Alexandu Ioan Cuza?”
@Ticu Isari: asta-i oportunism, incearca sa se suie pe valul de revolta
Partea rezolvata e ca Basescu a fost adus
la starea de disperare.
Partea la care mai avem de lucrat e ca trebuie adus
la starea de frica.
Momentan isi permite orice pentru ca i se permite orice.
Daca i se va da senzatia clara
ca s-ar putea sa bata gongul de 20 de ani,
am impresia ca se va domoli.
Daca gandesc eu prea uman si de fapt nu se va domoli,
nu mai conteaza: odata ce ne-am mobilizat,
n-avem nici un motiv sa ne oprim inainte de vreme.
Nu vi se intampla nimic,asa ar insemna sa ma umfle si pe mine si pe altii pe care-i stiu ca de 4 ani ii cara zilnic marinarului bate de baseball in dinti de i s-au zguduit creierii.
Basescu are grija lui si-a famigliei lui anul asta,de la anul nu mai garantez in caz ca-i mai prosteste o data pe ametitii de romani.Sper sa vina la vot baietii informati si cu ceva mai mult discernamant.
@Anca: cum scrii cu Bold? vreau sa stiu.Multumesc
Eu cred ca halul asta de motivare nu face decat sa-i ajute pe avocatii lui Becali, asta daca judecatorii de la recurs nu sunt chititi( si ei ) sa-l infunde cu orice pret. Cred ca Becali o sa fie eliberat totusi.Efectul a fost creat : Ciocu’ mic, altfel… Si daca nu va fi eliberat ,imaginati-va ce va fi in sufletul lui daca va trebui sa-si petreaca sarbatorile de Paste la bulau.
Vanghele ii citeste gandurile lui Basescu, sunt confectionati cam din acelasi material cu IQ uri similare.O explozie de forta din partea lui Basescu ar fi mai mult decat benefica.
Crin Antonescu:
“Clanul Băsescu” manifestă nervozitate şi agresivitate
“Mă tem că azi putem vorbi de clanul Băsescu. Avem priveliştea jalinică a unui partid PDL patronat şi condus în realitate de Traian Băsescu, care a adus, pentru prima dată
, la vedere în structura de vârf, în structura guvernamentală, interlopi, care nu au fost încă săltaţi, aşa cum au fost Becali şi Popoviciu, şi mă refer în primul rând la Costel Iancu. Avem, de asemenea, o perfectă solidarizare a domnului preşedinte Băsescu personal, a rudelor domniei sale, a susţinătorilor săi politici, în jurul încercării de a îngrădi accesul presei la investigarea acestor lucruri şi în jurul încercării de a contesta dreptul presei de a face asta, a încerării de a intimida presa să facă asta”, a spus liderul PNL, citat de Mediafax.
Antonescu a subliniat
şi că manifestările fratelui preşedintelui seamănă cu cele ale unui membru de clan, întrucât acesta a recurs la diferite ameninţări la adresa lui Mugur Ciuvică. Mai mult, preşedintele liberal este de părere că un astfel de comportament este inacceptabil într-o ţară membră UE.
“Observăm, azi, după aproape cinci ani de mandat, că domnul preşedinte Băsescu n-a reuşit prin intermediul insitituţiilor pe care le-a controlat, DNA, Parchet şi Ministerul Justiţiei, în perioada de început, să câştige un centimetru în lupta împotriva corupţiei şi constatăm că era şi greu. Dincolo de cazurile discutate şi legate de domnia sa, casa din Mihăileanu şi alte episoade care ne arată clar că preşedintelui însuşi nu respectă legea şi se prevalează de mecanismele obscure ale corupţiei, asistăm azi la o discuţie publică despre afaceri şi posibile beneficii ale familiei preşedintelui”, a susţinut Crin Antonescu, în cadrul celeiaşi conferinţe de presă.
@johnson: in sfarsit, s-au trezit! a iesit cu un comunicat si Voiculescu
NU VOI INTELEGE NICIODATA LIMBAJUL FOLOSIT IN JUSTITIE. ASA SUNT EU ,MAI PROST, CA DACA ERAM DESTEPT, MA FACEAM JUDECATOR SI AVEAM PENSIE 2000 LEI NU 900 [DUPA 24 ANI DE MUNCA IN SECIE DE FORJE]
@horya
Gasesti aici tag-urile html.
Nu puteam sa-ti scriu direct, ca le activeaza blog-ul automat.
@Victor,
Si ce daca se suie pe valul de revolta? Cine s-o faca? Cei care au adus Romania in pragul dezastrului in ultimii 20 de ani?
Oricum, va statea bine impreuna la Madalin:)))
In weekend e mai multa liniste in eter,mesajele se pot auzi mai bine chiar si pe la tzara !
Dar asta nu inseamna ca trebuie4 sa iasa doar in zilele cu soare,daca si-a facut echipa atunci sa iasa “la bataie” ca doar n-o sa le faceti voi toata treaba si-asa v-ati expus zic eu eroic,in multe momente.
Mai Victor,pai sa gandim logic;ce ziaristi nu ling de unde scuipa Zeul?
Cumva cei de la mogulul Voiculescu? ma intreb.
In primul rand, aplauze pentru Antonescu!
Trebuie sa recunoasteti ca-i minunat.
In al doilea rand, doaaaaaaaamne pazeste:
iacata ce facura oamenii astia cu numele ALA
pe parcursul unei pagini.
Pale-what?
Singura solutie, domnul Ciuvica sa faca plingere penala impotriva lui Mircea Basescu pentru amenintarea cu moartea facuta in direct la adresa dinsului in transmisiune directa la Antena3, semnata si de martori din studioul. Daca nu se ia plingerea in seama de catre autoritatile romane, Domnul Ciuvica sa se adreseze la CEDO. Apoi, intocmit un material in limba engleza foarte documentat cu toate furturile, smenurile si jongleriile financiare trase de Basescu in toti acesti 19 ani de zile in numele GIP si cu toate NUP date de procurori obedienti clanului Basescu. Care sa fie remis Parlamentului Ruropean, CEDO, Amnesty International, Asociatia Mondiala a Jurnalistilor, Asociatia Internaitonala a Avocatilor, ONU si mediilor nationale de presa si guvernelor din Franta, Italia, Germania, Anglia, Spania. Nu va lasati pe o ureche, cind un mafiot ameninta cu moarte o face pentru a-l avertiza pe cel in cauza ca, va trece efectiv la punera in aplicare a acestei ameninatri daca cel amenintat continua sa faca dezvaluiri incendiare despre el.
incercare
multumesc frumos :*
foarte buna reactia d-nului Crin Antonescu. a venit un pic cam tarziu,dar e bine si-asa. aceste manifestari violente & grobiene ale clanului Basescu trebuiesc puse la punct de catre cineva cu greutate in politica romaneasca.
@Anca : exact . Face pentru ca poate! Si Clinton a facut ce a facut pentru ca a putut!
Dar acum nu “mai poate” nimeni asa ceva la Casa Alba. Pe Clinton l-a iertat populatia daca l-a iertat si nevasta. Dar Casa Alba a fost cistigata ulterior si datorita discursului in legatura cu morala si forta exemplului.
@ johnoson: sa inteleg ca deja s-a instaurat OMERTA ?
@ subiect: De ce nimeni nu cere demisia boului care a emis hotaritea justitiara bazindu-se pe elemente stict emotionale si nu faptice? Eu sint un nimeni care striga aproape in pustiu? Heloooo, societate civila?!Sau iar lasati cartoful fierbinte jurnalistilor de la Antena 3 mult huliti. Ca , societate civila, in fond, ia ma da-i in ma-sa de boi, daca nu stiu sa taca dracu’ din gura , voi asteptati sa vedeti care se urca pe val, mama voastra de lasi!Sa va dati toti demisia , ca habar n-aveti ce responsabilitati aveti sau macar ce inseamna cuvintul responsabilitate.
Requiem for a dream….Lol! Cred ca deja subconstientul meu e foarte afectat de toate porcariile astea. Am visat azi noapte ca am fost angajata de Voiculescu sa-l asasinez pe Vantu, fiind foarte revoltat ca acesta a adus in tara tramvaie cu lift (iti dai seama ca nu avea cum sa concureze cu asta)…shushu. Apropo, l-ai vazut pe Basescu ce izolat era la Strasbourg? Cred ca numai noi il luam in serios. Mie mi-a fost mila de el.
Victore, multumim pentru vestea bune din Update.
@ramo
hi,hi,hi,ce curva-i viata asta sa ajungem sa-i plangem de mila tiranului,eu sincer si daca o sa fie scuipat si alungat cu pietre din cotroceni nu cred ca-mi va smulge vre-o lacrima…sau nu…ma mai gandesc…dar cred ca nu!
Ma bucur ca Antena 3, probabil si Realitatea au pus mai mult accentul pe ceea ce se petrece in lume weekendul acesta..si nu au continuat sa dezbata arestarea lui Becali.
orice soricel se crede dinozaur.
fi fara grija.
L-am urmarit pe basel in conferintza de presa !!!???? Auzind ce spunea , prima data mi-a venit sa zic — Saracan de tine , nu te mai faci bine !!!! Dar a urmat apoi intrebarea unei …….., tute e prea putzin , vestita SORINA MATEI —- Sarmana de ea , asta e saraca rau cu duhul , l-a intrebat ce-a vorbit cu Obama ???!!!! Cristoiu zicea de ,,fatuce ” , Doamne , dar asta e induioshator de fatuca !!!!!
Ciutacule,
Cum ma plictisesc duminica asta, m-am bagat in www si am cetit si eu asa, la misto Declaratia Univ. a Drepturilor Omului. Pe langa faptul ca toate arestarile astea incalca legile de la noi (asa cum va agitati voi – gaoazarii), se incalca si textul mai sus mentionat. BRRRR…Dar in principiu ai dreptate: nu stii cand te asteapta masina neagra (acum e Mercedes Vito dupa ce a inceput cu Volga trecand pe la Dacia alba model ’97 – cu gratar in fata). Ciuvica e deja veteran , nu ?
Bafta multa !
Fiara.
Oricum nici Obama nu-si posteaza singur Weekly Address-u’,
asa ca eu am sa-i colectez constant declaratiile lui Antonescu.
Merita sa le raspandim. Suna omul asta intr-un fel anume.
Un pic mai devreme , Bocut si haita si-au depus icrele, pardon ,listele electorale si un ziarist il intreba cum vor proceda pdleii cu votul la doua capete ???AUZITZI AICI RASPUNS DE NETOT AJUNS P.M.— DIN PACATE , ORICE ROMAN NU ARE DECAT UN SINGUR VOT SI DIN NEFERICIRE ,,,,,,,,,bla, bla ,bla ????!!!!!Lasa , bai Bocut , ca rezolvatzi voi cumva si cu doua voturi , nu ???????, mortzii mamii voastre !!!!!!!
este acum o editie Speciala , niste bolovani toti invitatii , numai Pieleanu ce este mai realist.. ceilalti vb politic.. sunt dezgustat.. niste pitici. Ce s-or lua de Basescu , ca se lauda el.. nici macar nu s-a laudat. parca ar stii ei ce s=a discutat acolo. Mi s epar niste copii mici care sunt gelosi pe vecinu ca el are o bicicleta noua si incearca sa-l discrediteze.
Nu ca Basescu ar fi fost salutat cel mai mult acolo.. dar nici comentarile astora.. sunt de tot rahatul. Imi este jena de cine vine al tv.
Jos Basescu, am uitat sa va zic.
Domnule Ciutacu între ideea de justiţie şi Gigi aleg justiţia – evident lucru – care automat înseamnă dreptate (nu graţiere) chiar şi pentru el. Vreu justiţie nu asociaţie de scenarişti.
@Anca
Ţi-am raspuns la comentariul de la postarea anterioară.
An ca asta nu cred ca au vazut ochii nostri pana acum,io zic D-ne fereste da s-ar putea ca acum sa fie adevarata revolutie pe fondul crizei si a incapabilor care ne conduc s-ar putea lasa cu jale.si de-o parte si de alta.I-ai tot omului si nu o sa faca scandal ,atingete de stomacului lui si o sa ai parte de ce-i mai rau.asa ca unii de sus s-ar putea s-o incaseze rau de tot pt ca numai o scanteie trebuie ca sa zboare butoiul in aer..nu-mi vine sa cred nici acum ce mi-a fost dat sa aud zilele trecute la televizor s-au inmultit cazurile in care mamele isi abandoneaza copii din simplu motiv ca nu mai pot sa-i intretina.D-ne in ce lume traim.
@codeus
Perfect de acord. In sensul asta ziceam si eu
ca e mai bine sa ia atitudine intelectualii,
care de bine de rau se stiu abtine de la brutalitati,
decat sa asteptam sa iasa pe strazi “oamenii dintr-o bucata,”
Insa (ca sa-i raspund si lui Petru) avem viziuni foarte ciudate
despre prudenta si despre ce si in ce masura este banuiala.
Nu zice nimeni sa aruncam cu bolovani, sticle si borcane
inainte de vreme.
Trebuie doar sa aratam ca suntem in garda
si ca suntem multi.
Pai, in acest caz, insusi presedintele ar fi trebuit arestat si educat, cand a luat telefonu’, cand a jignit, cand a hahait! Ca mai formator de opinie decat marinaru’ n-a vazut nici parisul! Sa fim seriosi, la gargarisme de-astea numai imbecilii pun botu’, ailalti se-nchina, isi scuipa-n san si spera in schimbari. Care schimbari nu vor sa vina, deoarece tara asta nu s-a becalizat, cum eronat s-au temut delicatii, ci sa basescizat, asa cum multi nici nu-si dau seama! Si bine face procuratura ca mai salta din jurnalisti, ati vazut ca pana si marinaru’, in marea-i sensibilitate, a bagat de seama ca unii si-au pierdut simtul umorului in ceea ce-l priveste! Na, acu’ sa le revina! Mama lor de loaze, in papuci si-n pijamale, cu mascatii pe-acoperis si spiru’ la usa, c-asa-i in bandustane! Si sa nu ne irosim energia, maine incepe o noua saptamana tumultoasa!
“o persoană publică, recunoscută în unele medii ca un formator de opinie, multe dintre conduitele acestuia fiind exemplu de urmat pentru alţi cetăţeni – cum ar fi apropierea sa de Biserică”, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei sectorului 1de arestare a lui becali ! deci regimul basescu se teme de formatorii de opinie ! solutia ? la zdup !
Ma tem ca ieri nu ati dat chiar cea mai buna fotografie de la Summit !…
@lupi- pai il au pe dragutu’ de flutur, cica-i un adevarat magician cand e vorba de liste, alegeri, voturi! Cam la fel cum a facut cu gripa aviara, mai stii?! De-a omorat el milioane de pasari nevinovate, sub pretext de gripa, de-au ramas muritori de foame sute de mii de amarati de sateni, care mai mancau cate-un ou, ca-n punguta cu doi bani si care nici azi n-au inteles cu ce-au gresit!