Esti aici:
Prima pagină > Blog > Delatiuni cetatenesti de bine > Dumitrescule, recunoşti că eşti mistreţ?

Dumitrescule, recunoşti că eşti mistreţ?

UPDATE: Cu mulţumirile de rigoare adresate ascultătorilor noştri şi băieţilor cu ochi albaştri care ne citesc, salut promptitudinea Fiscului. Două firme (una, între timp, vândută) controlate, două procese verbale ca lacrima încheiate astăzi.

În campania electorală, acuzatorul de moguli s-a dus într-o seară la Realitatea să vizioneze în direct, odată cu restul poporului suveran, palma pe care i-a dat-o unui copil în 2004 şi să răspundă, în beneficiul aceluiaşi suveran de popor, la întrebarea de largă respiraţie “aţi fost vreodată la Grivco?” Ulterior, în cadrul amplului şi costisitorului proces de splălare a imaginii sale, aflat în vastele studiouri ale fostei garsoniere a lui Dan Diaconescu, fostul viitor preşedinte l-a ameninţat, cu subiect şi predicat, pe Răzvan Dumitrescu. Sigur, el va spune că doar l-a informat.

Astăzi, Realitatea sărbătoreşte muncitoreşte a cincea lună de control de la Fisc. Şi face, normal, tot ce-i stă în putinţă să scape şi să-şi deblocheze situaţia financiară. Unii semnează apeluri de solidarizare cu soarta tristă a unui trust cândva mişto. Alţii îl pupă-n cur pe tiran, în direct şi la o oră de vârf. O a treia categorie e dipusă, româneşte, la compromisuri profitabile. Aşa că primul extras din căciulă e Răzvan Dumitrescu. Om care tocmai ce-a rămas cu o singură oră din cele două de emisie şi, ca să nu se simtă singur, s-a trezit cu inspectorii ANAF acasă. Ca să-l controleze, pe el şi pe nevastă-sa luată-n pijama, dacă firma pe care prestează neplăcut ochilor preşedintelui la Realitatea n-a comis cumva vreo samavolnicie evazionistă. De pe 22 aprilie şi până azi, nimic. Da’ nu-i închid procesul verbal, că poate se sparge-n anchetă la nervi şi recunoaşte că-i mistreţ…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

102 thoughts on “Dumitrescule, recunoşti că eşti mistreţ?

  1. Asa a inceput circul si-n ’89, nu?! Tot cu o “vizita” a militienilor-securisti la unu’ acasa (atunci era László Tőkés – deh, nu se strangeau oamenii pentru unu’ mai de doamne-ajuta 🙁 ) … Poate de data asta incepe in Bucuresti! Si de data asta scarba de Basescu si neamu’ lui poate nu mai scapa asa ieftin! Pentru el e un fleac sa-l ciuruim! Asta trebuie ars pe rug, cu tot neamu’ lui de securisti ordinari!

  2. Coane..eu cred ca la cat se asculta telefoanele in Cocalaria si cate “cartite” sunt plantate prin redactiile ziarelor,ne putem astepta la orice..Acum, daca a fi mistret inseamna sa cedezi la amenintari cu copiii si familia e una..dar daca o faci doar pentru ca tocmai vanatorul ti-a luat urma pentru ca lasi in urma mari dare de “cacat” atunci e altceva.Parerea mea.

  3. Momentan, Romania este stat unitar. Eu cred ca Romania ar trebui sa fie federala, sa se imparta in “Landuri” sau “regiuni”.

    Din cateva motive:

    1. Romania e o tara mare. Comparativ, e ceva mai mica dar la aceeasi scara cu Spania, Germania sau Italia, si alea-s federale.

    2. Dat fiind ca Romania se compune din 3 provincii istorice care mai mult de doua treimi din istoria lor au fost independente. Transilvania a fost principat autonom si in cadrul Austriei/Imperiului. Moldova a fost separata de T.R. de la 1300 la 1860. Deci 550 de ani, pe cand unite au fost doar 160 de ani. Ca sa zic asa, natural noi am fost impartiti, si unitarismul a fost impus. E bine sa nu-ti ignori istoria.

    3. Exista bariere naturale serioase, mai ales intre Transilvania si restul.

    Cateva beneficii:

    1. Fiecare regiune istorica si-ar putea gestiona mai bine, economic si administrativ propria ograda, decat se face de la centru. O regiune cat un Land e dimensiune optima de teritoriu care poate fi administrat cu succes, nu greoi cum e acum, de la centru. Deci tara ar fi mai bine si mai ieftin administrata.

    2. Ar aparea niste lideri veritabili, cei ai regiunilor, legati de problemele din teritoriu. E nevoie de acesti oameni. Germania de acolo isi tot trage Cancelarul, din liderii Landurilor. Si la noi, chiar, primarii marilor orase devin premieri, de obicei. (acest fapt e un indiciu ca tara are nevoie de lideri regionali) Cum ar fi daca un bun administrator ca Klaus Johannis ar gestiona cu succes nu un orasel ca Sibiul, ci o regiune: Ardeal? Ar fi o regiune infloritoare. Iar Johannis ar avea “Campul de manifestare” perfect.

    3. Ar fi mai putina coruptie, pt ca ar disparea colcaiala de birocratie si politicianism ne-transparent “de la judet”.

    4. Ar mai disparea din baronii locali gen Mazare sau Fenechiu sau clanul acela din Craiova. Pentru ca baronii de obicei stapanesc cate un judet si deci o populatie de sub 1 milion de locuitori, prin influenta clanului lor. In momentul cand numarul de oameni creste, el va pierde sefia, in favoarea unui lider regional mai mare, ales in mod transparent, nu prin santaje si mici cu bere si deci mai competent, si cu timpul deci vor disparea baronii.

    Cateva conditii necesare:

    1. Regiunile sa aiba autonomie limitata la economie administratie si chestii de genul asta. In mod special, Transilvania trebuie tratata cu grija. Sa se ia alte masuri dupa modelul rezolvarilor etnice din alte state federale occidentale, pentru a preveni tendintele secesioniste.

    2. Regiunile sa aiba o populatie de minim 3 milioane de locuitori, si un minim de suprafata, pentru a nu ne trezi ca devin fieful unui baron local. De exemplu Dobrogea e prea mica, risca sa devina fieful cuiva, de ex. Mazare; de aceea ar trebui sa se includa si Galati-ul si Braila in cadrul regiunii respective, pentru a mari numarul populatiei.

    3. Sa nu se faca multe sub-diviziuni ale acestor regiuni. Sigur, regiunile trebuie sub-impartite, la randul lor, dar trebuie facuta ca in occident, cu simplitate si transparenta, ca sa nu complicam si mai mult sistemul.

    4. Nu trebuie mai mult de 6-7 regiuni, altfel devin fiefuri ale baronilor, fiind prea mici si deci influentabile.

    Mic istoric: Actualul sistem cu judete mici a fost facut de Ceausescu, care avea nevoie sa controleze tara nu eficient, ci politienesc. Anterior lui Ceausescu, Dej avea niste judete ceva mai mari, nimite regiuni.. Erau cam cat 2-3 judete unite, fiind 12 la numar, in total. Nu sunt fezabile azi, deoarece sunt mici si ar deveni imediat fiefuri. Anterior lui Dej, Regatul Romania era impartita in judete mai mici decat cele de azi, care probabil nu aveau decat menirea sa mentina statul -plin pe atunci de minoritati- unitar si deci sa evite secesiunile.

    O posibila lista de 6 regiuni: Muntenia, Moldova, Transilvania, Dunarea de Jos si Dobrogea, Banat, Oltenia.

    Dpdv al minoritatilor: In Europa Occidentala exista multe regiuni cu tendinte secesioniste, si in Spania, si in Italia, si totusi toate statele europene si-au pastrat integritatea. Si Spania are Catalunia si Galicia regiuni care vor independenta ( Tara Bascilor e un caz special). Dar la noi in afara de Harghita si Covasna, deci doua judete cu minoritate, restul tarii nu manifesta nici o tendinta de separare.

    Nota: Nu ar fi exclusa pastrarea statului unitar, dar cu reimpartirea administrativa in regiuni mari (aceleasi descrise mai sus), cu autonomie serioasa. Nu mai spun ce se intampla in actuala situatie cu judete, e un jaf total, si un management catastrofal, care il simtim cu totii. Ne intrebam adesea de ce la noi e mai rau decat la altii. Poate actualul sistem de judete e unul din motive.

    Deci, dupa mine, sistemul administrativ de acum trebuie inlocuit imediat, cu una din doua:

    1. ori regiuni federale de tip Land,

    2. ori aceleasi regiuni cu multa libertate de miscare.

  4. Regret…
    Regret ca Revolutia nu m-a prins cu 5 ani mai in varsta pentru a face ceva sau acum sa fi avut cu 5 ani mai putin pentru a pleca din tara.
    Regret ca tata m-a invatat ce-i patriotismul, nationalismul, demnitatea, bunul-simt, scoala, iubirea, respectul. Ma voi duce cu ele ca un anonim.
    Regret ca nu am iesit la primul tur de scrutin, la vot in 2009.
    Regret ca nu am puterea sa dau in judecata primarii care nu-mi onoreaza contractele.
    Regret ca nu m-am tinut de fotbal.
    Regret ca nu sunt liberal si regret ca sunt social-democrat.
    Regret ca Romania a intors armele in 1944 si regret ca Mihai Viteazu a fost asasinat in 1601.
    Regret ca la intrarea in Lopadea Noua placuta are numele romanesc dat cu spray negru si nu am avut si eu un spray negru.
    Regret ca mi-am distribuit intotdeauna profitul pe dividende platind astfel impozit a doua oara si regret ca am platit intotdeauna impozitele la timp, desi imi lasam familia fara bani.
    Regret ca ascult Realitatea FM unde lumea isi pune intrebarea care-i blocheaza pe toti: “si daca pleaca astia, pe cine sa punem in loc?”. Le raspund singur, in masina: “PE ALTII!”.
    Regret ca nu sunt la fel de inteligent ca B Teodorescu, V Ciutacu, M Badea, R Banciu.
    Regret ca nu am facut niciodata un sport de contact si, astfel, aveam curajul sa-l plesnesc pe cefos cand arunca in plina strada punga de la McDonalds.
    Regret ca eu si sotia mea nu avem curajul sa aruncam in tara asta un copil.
    Regret ca am apucat sa tin cu Steaua.

    si,
    nu in cele din urma,
    …regret ca nu am spiritul de a iesi in strada si de a da dracu’ cu ei de pamant, cu toti.

  5. Pun si eu o intrebare asa ….retorica ….
    Chiar nu se pot da jos acesti oameni care isi bat joc de noi ???
    Udrea continua sa-si plimbe gentile pe la guvern iar Videanu rade ca un cretin , zeflimitor …
    Chiar asteptam sa moara cineva sau sa vedem DRAME ???
    Urmatorii sunt copiii …

  6. Dragă Doamne-Doamne.
    Până acum, anul ăsta, i-ai luat de pe acest Pământ pe dansatorul meu favorit, Michael Jackson, pe actorul meu favorit, Patrick Swayze, pe cântăreţul meu favorit, Stephen Gately şi pe actriţa mea favorită, Farah Fawcett. Voiam doar să ştii că politicianul meu favorit e Traian Basescu. Toate cele bune!

  7. Victor
    sper din tot sufletul ca impreuna cu “ai nostri de la Antena 3” veti fi alaturi de Razvan Dumitrescu. Este unul din cei mai indragiti realizatori si nu cred ca merita sa fie lasat la mana jegurilor; chiar daca este la concurenta nu-l lasati singur. Ca nu se stie niciodata…

  8. Razvan nu-i mistret.Razvan profita cat poate de legile din Romania in timp ce asculta obedient(la fel ca 99% din presa) de indicatiile mogulului,mogul care si-a facut averea cel putin dubios(la fel ca 99% din moguli).Dovezi-putine,deoarece in marasmul moral al Romaniei dupa 1990 lupii (securistii si odraslele lor)au fost pusi stapani la stana.Pe langa ei sau strans si alti oportunisti care astazi ne dau lectii de morala si caracter.Intr-un staat de drept se condamna pe baza de probe,dar intr-o democratie originala FURAM CU LEGEA-N mana

  9. In timp ce ascultam melodia “Acolo este tara mea”interpretata de Tudor Gheorghe (text: Nenitescu) am dat cu ochii de articolul domnului Ciutacu publicat in JN cu titlul “O tara in genunchi” si brusc m-am trezit din reverie, lovindu-ma de realitatea dura chiar sinistra in tara.M-am frecat la ochi, ca am crezut ca n-am citit bine titlul, si un strigat s-a rupt din sufletul meu; chiar a ajuns tara mea bogata, frumoasa “in genunchi”! Cine a putut cauza aceasta stare? Si am ajuns la concluzia ca blestemul si dusmanii tarii sunt proprii ei conducatori in frunte cu Traian Basescu.
    Am oprit CD-ul si am citit articolul intr- suflare. Si de data aceasta am inteles ‘de prima’ fara sa caut explicatii pe la Goooagal! ca am, in fata mea, o sinteza concentrata, dura, dureroasa, sinistra a situatiei din tara, care depaseste cu mult ceea ce se numeste curba de sacrificiu.Cele opt paragrafe prezinta o realitate zguduitoare.La ora actuala deci, eu numai am acea tara de vis despre care canta T.Gheorghe, ci am o tara plina de ‘lupi’, de ‘vulturi’ care o devoreaza. Sunt intr-o tara osandita la starea aceasta.Ultima propozitie a articolului este punctul culminant al deznadedii, dezamagirii,si care din pacate este descurajatoare:”O tara care nu e-n stare sa se ridice din genunchi e condamnata de istorie la tiranie…”.NU!!! se poate sa nu ne putem ridica!!!!!

  10. @Cine te-a lovit cu bata?: deci Razvan trebuie pedepsit ca i-a facturat lu’ Vantu productia si realizarea emisiunii. fiindca Vantu e, am convenit impreuna cu presedintele Romaniei, un nenorocit. pe cale de consecinta, Dumitrescu a furat sigur si el 🙂

  11. Mai draga Victor, cu riscul de-a deveni enervant… I-am scris si lui Dumitrescu ce ti-am scris si tie. Aveti grija de familii, scoateti-i din raza de actiune a acestor caini. Acolo ataca orice criminal. Unde stie ca te loveste cel mai dureros. Cu cat ii veti inghesui mai tare cu atat sunteti mai mult in pericol. Si nu voi, ci familiile voastre. Asa se-ntampla de cand e lumea lume.
    Ieri s-a daramat Mitul lui Basescu! De cel neinvins, iubit de popor, curajos dezamorsator de orice conflict. Dar Basescu inca nu s-a daramat si va lovi in adversari negru de furie, cu orgoliul sangerand, misheleste, pe la spate, asa cum ii este caracterul.

  12. multumim de informatie, Victore. nu mor caii cand vor cainii, si ticalosii vor plati, mai devreme sau mai tarziu. un om destept nu cedeaza asa usor, si mai ales, tine minte multa multa vreme – asta nu trebe sa uite gasca mafiota de la putere .. ca memoria noastra e mai solida decat a prostimii mituite cu galeti portocalii.

  13. @anonamemouse: n-am nici banii, nici dorinta, nici asentimentul lor ca sa-i scot din tara.

  14. Numa strig de grija ce v-o port. E dreptul meu sa strig. Asa ca sa stiti ca unii isi fac griji. Nu ca mi-as permite sa va dau indicatii. Strig eu … nu ma baga in seama.

  15. Nu ma mai mira nimic,are o gramada de polite de platit si mi-e groaza sa ma gandesc cine va urma,ca prea v-a lasat in pace pe voi cei de la ANTENE.Sper ca pe 19 sa se schimbe ceva,nu pot sa cred ca suntem asa de dobitoci si mai stam cu gura casacata la TV.Daca tot ne ameninta cu Grecia,nu pot decat sa ma inclin in fata poporului grec,plin de unitate,mandrie si patriotism.Vreau sa devenim o noua Grecie,cu salariu mediu de 2200 euro pe luna si cu,pana acum o luna, al-13-lea salariu dat in 2 transe si a-13-a pensie.Vreau sa fim greci pana in maduva oaselor,sa invatam sa facem turism,sa zambim pe strada si sa ne permitem sa facem pauza de 2 ore la pranz pt. a lua masa cu familia.DA,VREAU SA DEVENIM DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE GRECIA.
    Oare nu se autosesiseaza cei de la UNICEF,poate chiar ANDREEA MARIN,Ambasador UNICEF si care este implicata in proiectele cu Pampers,pt vaccinul polio,daca nu ma insel,sa il reclame pe stiGmatul PRESedinte cu privire la declaratia plina de rautate despre cati pampersi cumpara romanii,de unde a dedus el ca nu au nevoie de bani trusou,alocatii,etc.I-as face cadou de ziua copilului mii de pampersi folositi pe care i-as depune in fata palatului unde inca locuieste,dovedind un inalt respect si consideratie,asemenea sentimentelor domnIEI sale,catre populatia acestei tari,indiferent de varsta,ocupatie,sex si greutate…

  16. Geniale Si Actuale!

    Sa zicem ca esti un idiot, si sa zicem ca esti membru al parlamentului. Dar asta inseamna deja ca ma repet.
    Mark Twain

    Eu cred ca o tara care incearca sa prospere prin stabilirea de taxe mari este ca un om care, stand intr-o galeata, incearca sa se ridice tragand de manerul acesteia .
    Winston Churchill (!)

    Un liberal este cineva care se simte indatorat fata de aproapele sau, si care datorie, este de acord sa o plateasca din banii tai.
    Gordon Liddy

    Democratia trebuie sa insemne mult mai mult decat doi lupi si o oaie, care voteaza ce sa manance la cina.
    James Bovard (!)

    Ajutorul extern trebuie inteles ca un transfer de bani de la oamenii saraci din tarile bogate catre oamenii bogati din tarile sarace.
    Douglas Casey

    Guvernul este o mare inventie, prin care toata lumea se chinuie sa traiasca pe cheltuiala altora.
    Frederic Bastiat

    Daca tu crezi ca sistemul de sanatate este scump acum, stai sa vezi cat va costa cand o sa fie gratuit!
    P.J. O’Rourke (!)

    In general, arta de a guverna consta in capacitatea de a lua cat mai multi bani de la o parte de cetateni, pentru a o da in diverse moduri, altora.
    Voltaire (!)

    Nici o viata, libertate sau proprietate nu este in siguranta, atat timp cat aparatul legislativ este in sesiune.
    Mark Twain

    A vorbi nu costa mai nimic, in afara cazului cand o face parlamentul.

    Raul inerent al capitalismului este impartirea neechitabila a bogatiilor. Bunul inerent al socialismului este impartirea echitabila a saraciei.
    Winston Churchill

    De ce are nevoie tara asta: mai multi politicieni fara loc de munca.
    Edward Langley

    Un guvern suficient de mare, incat sa-ti dea tot ce ai nevoie, este suficient de puternic sa-ti ia tot ce posezi.
    Thomas Jefferson

  17. Asta merita poporul acesta! Daca 5 milioane si ceva de oameni au pus botul la caterinca lui “Chivas” trebuie sa suportam consecintele incompetentei! Bine ca sunt in regula Posta si cu sarea; sa le dea la bugetari sare ca doar nu au nevoie de bani.

  18. Vantu a inteles prea bine cum bate vantul. Daca Base iesea din Cotroceni, sigur nu pleca singur pe mare. O solutie adevarata nu cred ca avea nici papagalul de Ge_oana. Si asa au cazut la pace in camera de SPA, Ge_oana sa stea in asteptare iar Vantu sa bata o vreme in retragere pana cand bourenii vor iasi pe miriste la mugit ca nu mai au ce paste. Restul il stiti mai bine… salariul minim pe economie + drepturi de autor cu 1.5 % impozit.

  19. Dragi pupincuriști băsiști, dacă mogulii erau așa de șmecheri și așa de mari dușmani ai zeului vostru, cum îi creditați, nu ar fi avut niciun fel de problemă să vorbească între ei și azi iarnă, să mi ți-l scoată pe Băsel din cărți. Nu sunteți toți așa inteligenți cum vă credeți (eu sincer cred că sunteți aproape toți crâncen de proști, și-s dispus să și verificăm asta, comparativ — eu și voi în fața unui test de inteligență, ce m-aș distra) ca să nu puteți fi manipulați, nici românii așa de bogați să facă diferența între banii pe care nu i-a dat PD-L (serios, n-au împărțit bancnote, se știe; vă rog să nu râdeți) și cei pe care i-ar fi putut da mogulii răi, și foarte bogați. Deci “argumentele” pică ca muștele când le dai cu aerosol. Sunteți atât de proști, că ați merita nu să vă fure toți ăștia ce vă fură acum, în timp ce voi executați limbi de sus în jos și de la stânga la dreapta pe posterioarele lor, ci să-i lase și pe cei din “opoziție”, să le dea bani mogulilor să vă fure (ceea ce s-a și întâmplat de câteva ori) și să mai importe și niște oligarhi ruși și niște bancheri americani să vi-o tragă și ăia. Mă enervați din când în când, dar prostia voastră mă răcorește bine de tot.
    PS: postacii să nu se simtă jigniți că de ei mi-e chiar milă. N-aș suporta să le rânesc sentimentele, după ce le-a dat Dumnezeu și așa vedere îngustă și micime spirituală. Ups! Am zis “rânesc sentimentele”? Rănesc, da, “rănesc sentimentele” asta vroiam să scriu.

  20. Basescu este o caricatura,cel mai abject personaj din politica mioritica de rahat de dupa 1989.

  21. Victor,

    Iti multumesc pentru sustinere.Le multumesc si celor care in acest spatiu al comentariilor sprijina libertatea de opinie.Traim vremuri in care aceasta devine din ce in ce mai pretioasa si,desi am 20 de ani in presa,nu imi amintesc sa fi traversat o perioada atat de bizara,macar ca atmosfera…Acum ,cu privire la Realitatea,va asigur ca voi sta aici cat timp simt ca imi pot face meseria.Asa am procedat cu locurile de munca in acesti 20 de ani…cred ca am la activ vreo 10 demisii!Apropos,surse bine informate mi-au zugravit un mecanism prin care ziaristilor li se asculta legal telefoanele:cineva face o plangere pentru instigare la dezordine sociala(motiv-o emisiune,o declaratie a unui invitat sau un comentariu al realizatorului) si se da mandat pe siguranta nationala.In astfel de cazuri se asculta nu numai telefonul respectivului,intra in baza de date si toate persoanele cu care impricinatul a vorbit!Acum,referitor la atmosfera din presa,din trusturi…Remarc cu o placuta surprindere ca au sarit in ajutorul meu cei de la concurenta…Apropos Victor,ai vazut vreun rand din partea colegilor mei de …”banca”?Acum, sau dupa amenintarea presedintelui-unica in spatiul European?Nici eu….Dar poate ca nu m-am documentat bine:)

  22. =)))))
    Stelos!!! ‘tz dea D-zeu sanatate, daca chiar ii e imposibil a-ti implini dorintele!!!
    Am ras cu lacrimi!
    Domnule Ciutacu!
    Pe blogul d-voastra rezista poporul roman facand haz de necaz!
    Macar si atat, daca altfel nu putem, si va suntem indatorati!

  23. cel mai ticalos dintre ticalosi isi da cu parerea despre omenia altuia.ne-am incredintat destinele unui bandit.pe asta ni l-au ales ,cu el vom defila.acest ticalos va face in continuare ce va vrea muschiul lui inca 5 ani.asta suntem-un popor fara speranta.

  24. omu asta ii malefic,tipic romanesc vai de voi daca imi revin 🙂 …………acum sa le multumim celor 5 milioane 2 sute de mii care l-au votat sa le dea D-zeu sanatate cat ii doresc si chiorului,acuma sa-i vad pe toti imbracati in portocaliu , cu pungile cu ulei si faina,prostii dracului ei inca nu au inteles ca in viata nimic nu-i gratis si cine-ti vb frumos te f..e cel mai bine,eu unu chiar ma bucur ca-i haos poate se mai intampla o revolutie sper,nu ca ar veni altii mai buni da macar scapam de astia 😛

  25. Mare jigodie Basescu asta al nostru.
    Am o parere buna despre Razvan Dumitrescu. Cred ca, daca-i spunea dinainte lui Basescu: “Vezi ca o sa arat filmul in care tu lovesti un copil”, nu mai venea marinerul la el in emisiune.

  26. Dom’le… sa controleze Fiscul (impartial cum e) si pe cei care au palate poleite cu aur si iau ajutoare sociale si firmele d-nului Videanu…si pe-ale d-nului Cocos…Sa execute silit marii datornici…

  27. Ce se mai aude cu acuzaţiile alea de fraudă? Că doar nu suntem atât de tâmpiţi să credem că au existat fizic cinci milioane de voturi pentru Băse. Ete că ar fi momentul ca bugetarii poliţişti şi bugetarii procurori să-şi facă treaba.

  28. Basesculeee ! Mi-e scarba te tine ! Mi-e scarba de Boc ! mi-e scarba de Udrea ! Mi-e scarba de PD-L ! Mi-e scarba de aerul pe care-l respiri ! DECI MI-E SCARBA DE TINE SI DE TOT CE TE INCONJOARA !

  29. Din nou Update-ul D-lui Ciutacu ma face sa mai scriu cate ceva ce mi se pare important si semnificativ in vanarea lui R. Dumitrescu:
    Ziceati ca Fiscul sta pe capul celora de la Realitatea Media de vreo 5 luni.
    Pai, ar fi cam 5 luni de cand Dumitrescu l-a invitat la emisiunea Realitatea TV pe Basescu, cand cu intrebarea daca a fost la Grivco, mai ca l-a facut pe Tiran K.O.
    Nu cumva de atunci ‘se trag clopotele’ cu evaziunea fiscala? Sa dau in balbaiala cand am citit de FRAUDA FISCALA de la RTV- in valoare de 6.200.000 lei! Si Fiscul a identificat 15 angajati cu ‘bube in cap’-evaziune fiscala in valoare de 840.000 lei noi, printre care si R. Dumitrescu si dornici de actiune rapida si ‘eficienta’/dornici de sange,le-a facut PLANGERE PENALA la DNA (nu stiu daca si lui R.Dumitrescu) maram pentru ca isi luau bani nu din contracte de munca ci din contracte incheiate intre propriile firme si Realitatea Media. Si un individ, nu i-am retinut numele
    pune intrebarea retorica: “Sa fie oare asta…una dintre cauzele isteriei “politicii postului” – de agresivitate lipsita de scrupule fata de Presedinte si fata de tot ce se misca in Guvern?Ohne Worte!

  30. Ce parşiv e frate fiinţa asta. Cum are el talentul să vorbească despre lucrurile astea cu zâmbetul pe faţă, iar mai apoi să-şi înfigă ghearele adânc în om…

  31. Iar s-a trezit “un baiat de bine” (13 May 2010 la 10:41) sa-mi foloseasca nick-ul…!
    Daca sunteti asa de mandrii , baieti , de ceea ce scrieti , de ce nu iesiti “cu pieptul in fata” sa-i vedem si noi pe titularii inteligentei …?

  32. Lua-l-ar dracu’ pe Basescu, pe Boc, pe Udrea, Videanu si toti smenarii inculti si imbecili care ne conduc! Acum vorbeste Chiorul si zambeste satisfacut, in timp ce incearca sa ne convinga cat de necesar este sa le dam banii din pensii si salarii! N-ar fi mai bine daca i-am da pe ei de-a dura si daca i-am face sa impartaseasca soarta lui Ceausescu? Pentru ca o merita de mii de ori! Sper sa-i vad pe toti tepeni, nenorocitii dracului!

  33. Luati aminte! Astea sunt vremurile, si omul e sub vremi. Sa nu gandesti! Daca gandesti, sa nu vorbesti! Daca vorbesti, sa nu scrii! Daca scrii, sa nu semnezi! Daca semnezi…sa nu te miri…

  34. “O a treia categorie e dipusă, româneşte, la compromisuri profitabile.” Poate voiai sa scrii “… dispusa, româneşte, la compromisuri …”. Asta e doar un mic “rautacism” (vorba lu’ Gica Hagi). Imi amintesc ca l-ai criticat candva pe unul din “telectualii” (ador vorba asta) lu’ Base, ca nu scrie corect gramatical. Cred ca era vorba de Sever Voinescu.

    Un fan, al tau, nu al lui Sever Voinescu.

  35. Tara a intrat in criza. Baselu in criza de nervi. Toata simpatia pentru Razvan Dumitrescu.
    Ii miroase cumva a Tirgoviste Chiorului?

  36. Sunt alaturi de voi! Desi am prevazut inainte de prima alegere tendinta spre dictatura a marinarului si confuzia dintre o tara si un vapor (pe care n-a stat, totusi, decat vreo 12 ani, dupa propria marturisire!), datorita voua mai putem respira in mizeria in care ne afunda incompetenta si iresponsabilitatea prezidentului – vorba D-nei Judecator Pivniceru. Am urmarit cu uimire modul in care prezidentul parea cazut din Luna in Romania condusa de el de vreo 6 ani spre dezastru !!! Si mi-am amintit de domnul acela cu mustata care-si zicea medic psihiatru!

  37. Traim vremuri grele, nimeni nu si le doreste. Protestam si spunem ca e vina celor de la conducere, atunci sanctionati aceste persoane la vot, dar ajutati conducerea sa isi indeplineasca misiunea : Sa iesim din criza!

  38. Domnilor imi este sila de zilele pe care le traim, acum realizez ca tot efortul meu din decembrie 89 a fost zadarnic ,istoria se repeta.traim doar alti ani , oameni sunt aceiasi, cu aceleasi obiceiuri si apucaturi.marea batalie se da pe cit de bine poti sa scunzi cit de hot si de bandit esti.politicieni isi bat joc de noi iesind pe la diferite televiziuni si ne spun ce baieti buni sunt iei, dar pe alta parte isi fac treburile lor si toate astea se intimpla pt bani si putere.criza este facut tot de politicieni ca nu le mai ajung banii si averile,si cind vad ca nu se mai poate apeleaza la romanul de rind si ii taie salariul si pensia,nici comunisti cit de nemernici spunem noi ca au fost nu au facut asa ceva ce fac astia acum.eu unul nu vreau sa platesc criza pt ca nu eu am facut-o .sa plateasca politicieni cu averile lor ca acolo sunt banii.

  39. numai să nu i vină vreo idee marinelului şi să impună programe stricte la unele televiziuni or să le desfiinţeze şi să înlocuiască tvr cu oteveu sau labeunu

    ce penibilă îi ţara în care oteveu a ajuns chermeză marinărească

    cât despre fisc, păi dacă nu mere cu dna sau cu cnsas sau cu altele punem fiscu pe urmele criticilor marinelului nu i aşa…

    nu înţeleg de ce marinaru nu reactivează închisorile comuniste fiindcă metodele de intimidare şi de răzbunare sunt aceleaşi

    oare ce o fi fost în conştiinţa celor ce l au votat pe marinel? dacă or fi avut aşa ceva la momentul acela

  40. Dar nu inteleg ce va mai mira ca se petrec astfel de lucruri, chiar ati uitat in ce tara traim? Parca ar fi prima data cand asa ceva se intampla…
    In societatea australiana se vorbeste de “complexul macului – cum incearca cineva sa se ridice deasupra gloatei si evenutal sa faca si opinie separata, cum e “taiat”. Nu se doreste decat o masa omogena si obedienta.
    Nu credeti ca ne intreptam spre acelasi complex?

  41. Oare mai este cineva in tara asta de care nu s-a luat Presedintele?Ma refer la cei care nu-i impartasesc faptele “de vitejie”.Ne-am obisnuit cu jignirile acestuia,sunt nedemne de un presedinte de stat.No comment……..Poate ca ne-a ajuns “cutitul la os” acum….

  42. anaf-u’ la om acasa… Nici macar mafiotii nu-si baga familiile in rahat. Omu’ asta n-are scrupule. De fapt, de cand zicea ca legea ii lege si pentru ma-sa trebuia sa ne fie clar. Dar nu, ca la noi “batman! batmat!”.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.