Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Două momente, un singur președinte

Două momente, un singur președinte

Geoană nu are absolut nici o scuză că, în condiții de anormalitate scelerată, s-a găsit el să facă pe deșteptul și să se ducă-n crucea nopții premergătoare dezbaterii la Vântu acasă. Când știi că Băsescu te așteaptă la prima cotitură, a-i da benevol muniție e echivalent cu a te autodetona. Nu contează că pulimea nu știe cine-i Vântu. E bogat, deci e hoț. Dacă o să piardă alegerile, nu are absolut nici o scuză.

Băsescu a comis-o grandios cu faimosul jurământ pe Biblia roșie că n-a dat nici cu pumnul și nici în plexul copilului, la Ploiești, în 2004. În cazul în care n-ar fi dat în el și ar fi știut că nu există riscul de a mai exista încă un rând de imagini, s-ar fi jurat pe ochii din cap și pe toată familia că-i curat ca lacrima de mamă. Dacă va câștiga alegerile, să-i facă statuie lui Vântu că i l-a predat cu fundiță pe Geoană.

UPDATE: Voi vota duminica asta; cu ură şi cu scârbă. Urăsc că am ajuns să trăiesc într-o ţară unde trebuie să te justifici cu cine şi de ce te întâlneşti. Refuz să intru-n jocul lor securistic. Şi mi-e scârbă de toate gunoaiele cu pretenţii intelectuale care cauţioneză un derbedeu. Care derbedeu conduce prin teroare o ţară de moluşte. Nu dau doi bani pe Geoană. Iliescu a fost chiar blând. Dar Băsescu trebuie să plece.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

423 thoughts on “Două momente, un singur președinte

  1. De multa vreme mi s-a confirmat raspunsul la o intrebare. Oare T.B. crede ca poporul roman este prost. Am ajuns la concluzia ca raspunsul este afirmativ. Dupa 22 noiembrie am afirmat ca voi sustine opiniile Domnului Antonescu. DA voi merge sa votez NU pentru T.B.

  2. In alta ordine de idei, cine dracu decide in tara asta unde sa se duca un om sau altul ? Cine dracu decide pe cine sa viziteze Geoana si pe cine nu ? Omul este liber sa faca ce vrea el, sa viziteze pe cine vrea, la orice ora, in orice timp. Abia il astept pe Vantu dupa 7 decembrie sa vina cu acele dezvaluiri din care multi vor afla adevarul acestor mizerabile acuze aduse de un bolnav psihic, de un frustrat ce ne-a reprezentat atat amar de vreme.

  3. 1. notabila replica aceea cu “Cunosc panica unui om care, probabil, l-a sprijinit să iasă din ţară” – se referea la Omar Hayssam? Cunoaste panica din proprie experienta?

    2. cat despre juramantul pe biblie … trebuia pusa si varianta cu palma … nu doar plexul si pumnul.

    3. si nu in ultimul rand … prestatia lui Turcescu … cred ca a luat o cutie de Furazolidon inainte de emisiune …

  4. privind zbaterea, nu dezbaterea, de aseara, m-a cuprins iar amaraciunea ca nu crin a fost cel sortit sa-l ia la maciuci pe chiorbaliul duhnitor, sa-i scoata pe nasul ala transpirat cei cinci ani de presedinte-zero-barat, de presedinte-securist, betiv, curvar, hot, mincinos si, mai ales, sperjur, sa-l dezbrace in direct, in fatza lumii, aratandu-l in toata hidosenia sa de fiara chinuita si deformata de o singura pofta: puterea cu orice pret. nu vreau sa spun ca geoana a fost absent, ba chiar a avut momente in care m-a surprins placut, si-mi permit aici sa speculez, atribuind momentele de buna stapanire a verbului tot influentei lui crin. speculatia este pur subiectiva, crin fiind omul pe care-l plac si mi-l doresc intr-o zi in fruntea tarii. geoana a fost destul de inteligent sa-si studieze si/sau sa asculte sfaturile aliatului sau, punctand in unele momente cheie.

    insa momentul “dezvaluirii” vizitei de noapte la resedinta alizeului, lansat de catre limbricul alcoolist, l-a prins cu chilotii in vine pe mircica. cum sa numesc faptul ca mircica, stiind cu ce cacat de om are de-a face, stiind bine ca o felie (prea) groasa din electorat pune botu’ si se delecteaza sugand cu nesat astfel de “dezvaluiri”, si-a permis sa-si duca fundu’ ala, in puterea noptii, acasa la alizeu, cazand astfel, nonsalant, in capcana pusa la cale de doi oameni cu nume de vanturi? naivitate? prostie crasa? intr-o tara normala, cacatul ala nu si-ar fi permis sa-l ia la intrebari pe geoana de ce, pe cine si la ce ora a vizitat pe cineva, dar noi suntem departe de-a fi o tara normala. tara normala incerci s-o creezi dupa ce ajungi la putere, mircea geoana, pana atunci esti nevoit sa joci pe terenul asta accidentat si minat, cu gropi pline cu cacat portocaliu, si-n poarta caruia sta capo di tutti, mana-n cur cu restul gastii de hiene nesatule si manelisti uitati la soare. de votat am sa votez impotriva lui gollum, pentru ca vad ca asta-i soarta noastra. noi mai mult practicam votul impotriva, decat cel pro. voi vota pentru ca vorbele lui bassse de la sfarsit, “eu si poporul roman vom moderniza aceasta tara” mi-au facut parul perie. vai de curu’ nostru.

  5. Se pare ca dezbaterea de aseara ne a dat semne clare ca dl. Geoana habar nu are despre Romania. Tot insista ca meseria sa este cea de diplomatic, dar, sincer, nu ne a dat confirmarea acestui aspect. Infine, trist! Dl. Basescu intr adevar nu a vorbit despre ce a facut si ce nu, dar si a asumat esecurile.Cred ca o afirmatie facuta aseara a fost de relevanta: <>. Asta este adevarul, un bun diplomat nu ar trebui sa aiba niciun fel de emotii si ar trebui sa fie mai informat. De ca va mirati ca s a vorbit de Vantu si de Popa???Foarte bine ca s a vorbit despre ei. Se pare ca doar unu a iesit mai putin patat in confruntarea de aseara…nu credeti? Au fost cam copii aseara: Geoana ii reproseaza lui Basescu ca a adus tara in prapastie. Dl. Geoana stiti ca traim de aproximativ un an o criza mondiala sau dvs. o stiti numai pe cea din Romania acum pt campanie?? Dl Geoana spune ca nu e la putere si nu raspunde la mai multe argumente…dar cine este al doilea om in Statul roman?? Iliescu??! Dl Basescu se pare ca s a pregatit, dar doar a povestit si Romanilor nu le a mai promis nimic. Vrem o tara condusa de Johannis cum vor Geoana si Antonescu???? Eu vad un viitor gri cu oameni care ar trebui sa acopere functii in cultura (Johannis) si nicidecum functii de rang inalt. Nu l sustin pe Geoana si nici pe Basescu, dar ma tot intreb de cateva saptamani si ma mai intreb pana duminica dimineata ce este mai putin rau pt Romania si pt Romanii. Dumnezeu sa ne ajute!

  6. Aseara s-a intalnit hotul cu prostul … cui sa-i dai in cap cu stampila Doamne ??!!?? Nu cred ca se putea ca Romania sa traiasca alta senzatie…

  7. “Democracy is being allowed to vote for the candidate you dislike least.” – Robert Byrne

  8. si eu, care credeam ca postati toate comentariile, inclusiv cele care nu va sunt totalmente favorabile… sau nu este blogul dumneavoastra?

    si culmea: va admir si imi place both cum ganditi si cum scrieti…

    cu drag,

    ratoiu

  9. Aveam multe de comentat….dar ce ai scris tu insumeaza perfect sentimentele mele.Nu mai am chef de vot,de nimic.”Dezbaterea” de aseara a i-a aratat pe amandoi exact cum sunt….2 pustani care se cearta ca la gradinita pe o jucarie…mai trist ca jucaria asta e Romania….

  10. de ce i l-ar fi predat vantu pe geoana cu fundita? eeeehheeee… vrea sa fie sigur ca… aha. poate asta e vantu

  11. Imi pare rau pentru Geoana, dar a comis-o. Ce drcaului a cautat el la Vantu in toiul noptii? Nu stie ca sloganul lui Basescu este cu mogulii? Geoana nu stie ca romanii ii percep pe cei bogati ca fiind niste corupti ? Cum sa te duci la 12 noaptea la un mogul acasa cu o zi inainte de confruntarea electorala cand tu stii ca serviciile secrete sunt mai active ca in perioada ceausista Pur si simpul Geoana si staff-ul acestuia i-au dat pe mana lui Traian basescu ocazia sa mai ia inca un pumn de voturi de la nehotarati.
    A nu se intelege ca nu-s de acord cu intalnirea Geoana – Vantu, numnai un om bolnav la cap ar crede ca intalnirea este in afara legii.

  12. Dupa reactiile multor cetateni cred ca T.B va ajunge “sa-i faca statuie lui Vantu ca i l-a predat cu fundita pe Geoana”.Nu ma incanta ideea, dar ma incanta “fundita”. Dar despre asta voi scrie mult mai tarziu; sa nu credeti ca scapati asa usor, cu o singura remarca.

  13. Eu ma afiliez fara probleme la aceasta categorie a pulimii (sunt purtator de asa ceva). Asta nu inseamna ca automat ma voi lasa pacalit si manipulat de manevrele comuniste si profund securiste ale unui “mic si rau basescu” si ale lobotomizatilor din jurul lui. Nu e nimic nou in manevrele pe care le aplica raia portocalie. Oricine stie sa citeasca ii recomand ‘Filosofia lui Dostoievski’ de Nicolai Berdiaev. Aici veti gasi explicate toate metodele folosite de comunisti pentru instalarea comunismului in Rusia inca din secolul 19. Sunt toate metodele pe care sceleratul basescu le foloseste acum : mitul luptei continue contra asupritorilor poporului (actualmente moguli), mitul apararii interesului poporului oropsit(desi cei din jurul lui basescu sunt cei mai bogati dintre romani) si in plus ca prima metoda de racolare, acreditarea ideii ca daca esti de partea lui poti face orice, legea nu ti se mai aplica:„în esenţă, învăţătura noastră înseamnă negarea
    cinstei; prin dreptul franc la necinste, rusului[romanului] îi va fi mai uşor să se
    desfete”. Stavroghin îi răspunde : „Dreptul la necinste, — astfel toţi
    vor veni la noi, nimeni n-o să rămînă pe dinafară”.Op cit pag. 97 si analiza metodelor comuniste ale basescului poate continua dar nu e loc aici…

  14. Ciutacule,

    Eu sunt din pulime, am auzit ce e pe media despre acest SOV. Nu stiu ce afaceri are dintr-un motiv f. simplu: nu spune. Totusi, eu nu inteleg cum dracu’ non-pulimea (adica politricuii) graviteaza in jurul lui si parca le-ar face vraji mai ceva ca Mudava din anii ’90. Si toate astea, de la un individ care , din cate am inteles, n-are nici un fel de educatie formala. Penibil ! Frustrant ! Macar aia din UE au ceva facultati la purtator.

    Fiara.

  15. pompa de benzina de la palatul Cotroceni era a lui patriciu, acum este de la rafo. nu-i asa, papusica udrea? ca tu alimentezi acolo. da’ benzina aia e pe baza (sau pe acid) de abonament? sau pot sa vin si eu, din brasov, sa ma bag o tura la boxe la cotroceni? si, auzi, scumpi, ce cifra octanica are? benzina, fa, n-ai facut la chimie in liceu, ce dracu’…

  16. Cand l-am auzit aseara pe Geona spunand ca a fost la Vantu, a cazut ceru pe mine. Nu vreau sa par paranoic cu teoria conspiratiei, dar oare nu a fost un troc intre Vantu si Basescu..? daca or fi aranjat astia doi si “prostanacu” a muscat. Eu il chem la mine si tu ii faci poze. Oricum ar fi, greseala lui Geoana e impardonabila, cum naiba sa te duci la ala cand stii prea bine ca toate serviciile sunt cu ochii pe tine. Nu a intrebat pe nimeni din staful lui, daca lui Iliescu ii dadea un telefon, ala ii spunea din start ca e cea mai proasta alegere.

  17. Singura satisfactie a serii a fost faptul ca Basescu ne’a confirmat indirect cele petrecute atunci la Ploiesti.
    Altfel, pentru un ochi avizat, mi s’a parut cea mai slaba dezbatere de pana acum.

  18. haideti sa fim seriosi,aseara mi-am dat seama de un lucru:SOV este de partea marinarului!Geoana a picat in cursa ca un “prostanac”,si peste toata tevatura cu vizita ;eolianul a mai si iesit aseara la realitatea sa anunte ca Geoana este prietenul lui dar au convenit sa ascunda asta din ratiuni electorale.Pai,daca ati convenit sa ascundeti,de ce iesi tu cu 3 zile inainte de vot sa il prezinti pe Geoana ca un mincinos in fata poporului ce se benocla in fata televizorului asteptand sange?Din pacate,am o previziune sumbra….Basescu ne va mai conduce 5 ani,Geoana a avut toate atuurile dar nu a stiut sa-si joaca cartile

  19. Victor, cumva vizita lui Geoana la resedinta lui Vantu este o capcana pe care Basescu a pregatit-o via Vantu ?

    Inca sunt stupefiat, cum poti sa fi atat de prost, cand presa tuna si fulgera despre moguli, tu sa faci o vizita “de relaxare” la unul dintre ei ?

    Oaia atenta la invitatii.

  20. Dezgustul fata de oamenii politici a ajuns la cote de nesuportat! Nu mai pot!

    Ce naiba a fost in capul lui Geoana cand s-a dus la Vantu acasa cand stia deja poezia lui Basescu cu dusmanii tarii “Voiculescu, Vantu si Patriciu”?! Greu de inteles o asemenea gafa…

    ‘Noroc’ cu prestatia exasperanta a lui Basescu care mi-a reamintit de ce TREBUIE sa ma duc la vot si sa transfer votul meu pentru Antonescu catre Geoana.

    Nu sunt o persoana religioasa, dar, in momentul de fata, ma rog la toate divinitatile planetei sa nu fiu nevoit sa-l vad pe Basescu inca 5 ani de acum incolo.

  21. Augustin, pe decembrie 4th, 2009 la 02:12 cică: Edit Comment
    * Intelege cineva ce-a vrut Traian Basescu sa zica aseara prin* CEEA CE EU LE PROPUN ROMÂNILOR ESTE O GUVERNARE A POLITICIENILOR PENTRU POLITICIENI *?
    O fi vreun mesaj cifrat, o clipa de sinceritate absoluta sau … gura pacatosului? * ( Augustin )
    * BĂSESCU ESTE O MEDIOCRITATE ISTEAŢĂ CU PROBLEME MORALE … *…
    Parcă-am vrea şi nişte date, detalii, despre firma aia din Constanţa care-a câştigat nu ştim amănunte ce, contract cu ruşii… ca să vezi… Rusia… Deci Geoană n-are ce căta pe la ruşi, c-aşa a decis * zăusu *, da mnealui are voie după bunu-i plac, orice… sau, cum ?? De ce aflarăm abia acum despre acel contract ? Nu e informaţie de interes public ? E o ştire menită numai ca să acopere 5 ani de mandat de * succesuri *, sau mai mult de atât… ? Întrebăm, că dacă nu ştiurăm , nu că am ştii la acest moment mai mult… Mai are multe de ascuns Băsescu… ?? Le vom afla când vom găsi… Flota ?
    Concluzii:
    – nimic nou să fi spus şi acest Băsescu… parcă a fost plecat în * turism ecumenic * 5 ani şi-a ajuns aşa, * deodată * cu.. pluta pe Dunăre… ne crede proşti, d-aia tace mâlc când vine vorba să-şi * descrie * cei 5 ani de mandat degeaba !
    – marinarul continuă să cerşească voturile … femeilor din mediul rural… ca să vezi, până acum, habar NU avea de ele, sau, le apostrofa, cum s-a-ntâmplat în perioada inundaţiilor când s-a zburlit la o bătrână, doar văzurăm limpede pe toate posturile TV;
    – tot NU a spus Băsescu ce anume-l leagă de această Elena Udrea de care nu scapă… oare de duduia nu-şi fac timp cei de la * Caţavencu * că doar e o caţă, una de-o impertinenţă cum n-a văzut România, da ne-a băgat-o pe gât Băsescu, din * grijă faţă de popor *…
    – toată suflarea mioritică se-ntreabă, oare cum se numeşte boala de care suferă Macovica… că făcea aşa… cam cum arată, se manifestă, consumatorii de Ecstasy… intrase-n transă mai întâi, apoi deodată-n nişte trepidaţii… săracaaa… nu i-o fi uşor…
    – * puternicul * Băsescu, cel care l-a etichetat pe Geoană drept , citez * un om slab *, am încheiat citatul, NU a reuşit s-o convingă pe Nutzi să stea acasă cu soţiorul ei, ştiind că-i dăunează la imagine… halal * bărbăţie *…
    – l-aş fi întrebat pe toarăşul Băsescu : câte coşuleţe cu alimente a pregătit, putând eventual să apeleze la duduia Udrea, ca sponsor, pentru masa de Crăciun a copilaşilor din România ? Spune cu nesimţire că e pregătit, că ştie, că face că drege…
    Zâi să te ia dracu că ştii exact numărul familiilor la ai căror copii NU vine Moş Nicolaie şi nici Moş Crăciun iar mămicile nu le pot dărui… poveşti băsescinene cu şi despre… moguli , Băsescule !
    Ştie Băsescu, * preşedinte al tuturor românilor *, cât costă o sticluţă de Panadol, o cutie de vit. C… că nu se prescriu pe reţete gratuite sau compensate, ce preţ are un kg de clementine… nu poci spune portocale că m-apucă nervii nervoşi… ştie oare * zăusul * ? Sau ştie numai cât costă siliconările şi hălăduirile prin cluburi ale odorului EBA, aterizată pe la Bruxelles numai pentru că e fata lu tata ? Ăsta e om ??? Ăsta???!!!
    – ura cu care continuă să vorbească… vorbe, să împroşte cu mizeriile fătate de mansarda lui troglodită, la adresa lui Adrian Năstase, spune tot… Păi în zilele când mamele NU au bănuţi pentru pacheţelul copilului la şcoală, acestea îi roagă de sănătate lui … Adrian Năstase, NU marinarului căruia puţin îi pasă de acest aspect, căci cornul şi laptele, NU Băsescu le-a dat… el timp de 5 ani şi-a căpătuit DOAR fiicele şi a avut grijă să NU deranjeze Famiglia PD-L prea tare, da vrea voturi… Asta da, culme a nesimţirii !
    În fine… vine Ziua Votului, 6 Decembrie 2009 ! Apoi… 7 Decembrie, Băsescule… NU nouă ne-a promis Vântu oareşce, Băsescule… nu nouă…
    Sibilla
    http://sfinx777.wordpress.com/2009/12/04/bate-vantu-ntruna-auzi-basescule-bate-vantu-si-pentru-tine-suiera-vantu-sov-sov-sov/

  22. Lume…A bagat cineva de seama cat de bine sta matrozul cu memoria ? Bineinteles cand vrea si are interes.Cat de repede si exact si-a adus el aminte de un text obscur, de acum haaat 10 ani cand se dadea socialist.Si- aadus aminte pana si contextul in care l-a rostit.Cand a fost vorba sa-si aminteasca daca a lovit sau nu un copil asta Basescu nu-si mai aminteste.E adevarat, poate, ca pe Geoana il poate face din vorbe orice cocalar cu tupeu si ca din punctul asta de vedere Geoana e un om slab.Problema e ca noi liberalii, noi votantii lui Crin nu votam emotional ci pe baza de analiza rece.Ne-au ajuns 5 ani cu Basescu.Inca 5 cu el la Cotroceni si data viitoare nu vor mai fi alegeri ci poate lupte de strada si insurectie sa-l dai jos.

  23. domnule Ciutacu, ce este cu cazul acela despre care a amintit domnul Tudor? citesc ceva acum pe blogul lui Adrian Nastase. va rog, faceti astazi cunoscut cazul, e ultima zi de campanie, s-ar putea sa conteze, ar fi pacat sa nu se afle.

  24. Intradevar domnul Geoana a facut o greseala cu vizita de la miezul noptii, dar pt mine nu are nici o relevanta. Basescu este o persoana periculoasa. Am trait pana la 28 sub un dictator, nu mai vreau sa mai traiesc cu frica. Sper din toata inima ca de data asta romanii vor veni la vot si vor vota libertatea.

  25. pai da, Geoana numai din bulan poate castiga, ca doar nu din inteligenta. sa speram ca va avea norocul sa castige 1-2 % peste 50.

    nu mai e nimic de zis pentru el. bine ca premierul e johannis si ca se face guvern cu liberalii. in rest, que sera sera. 😛

  26. Veridică bănuiala lui Cristi (De Cristi pe 4 December 2009 la 10:47 am) Se vede şi după ceea ce se întâmplă la trustul media pe care-l stăpâneşte. Nu au întors armele, doar le-au şlefuit.

  27. Nu exista nici un eufemism suficient de bland, pentru gafa impardonabila a lui Geoana ( pentru ca a fost gafa , ce mai tura-vura…).
    Nici nu pot gandi logic si pragmatic ,incercand sa ghicesc , cat va inclina balanta rezultatului alegerilor , acest gest de-o imaturitate politica inimaginabila.
    Daca a fost o cursa ( asa cum banuiesc ) , “jos palaria” regizorului acestui moment politic.
    A fost asul din maneca lui basescu.Clar .
    Si o dovada in plus , ca baietii cu ochi albasti ( asa cum am mai spus in alte postari anterioare) , sunt inca la datorie alaturi ,….dar nu de noi.
    Daca totusi , Geoana castiga ( ceea ce ma indoiesc destul de tare , in acest moment) ….este Tare…
    Dar, cred ca basescu ii “va lua fata” cu cateva procente , nu multe ….dar suficiente si necesare pentru inca 5 ani .
    Asta e.
    Din pacate , suntem romani intr-o tara care inca ,..nu e a noastra.

  28. In aceasta dimineata, oameni imbracati in portocaliu si purtand insemnele PDL imparteau in zona Ferentari ziarul “Ziarul” in care era poza lui Geaona cand s-a intalnit cu Vantu…

  29. Cred in teoria conspiratiei.Mai cred ca intre Basescu si Vantu este un joc murdar.Geoana este prins la mijloc din cauza credulitatii sale.Totodata nu se putea intimpla asa ceva decat cu tradarea unuia din stafful de campanie a lui Mircea Geoana.In fine avem de ales intre un sarlatan si un credul (asta ca sa nu folosesc caracterizarea lui Iliescu).Voi vota pe cel care sper sa invete din greselile sale,VOI VOTA SCHIMBAREA.Domnule Geoana!va dau votul meu,sperind ca bunul simt de care dati dovada,va va face sa invatati ca politica este un joc murdar pe care inca nu il stapaniti.Va conjur sa invatati ceva de la liderul politic liberal Crin Antonescu.Invatati sa fiti un adevarat combatant,sa fiti dur si categoric cu cei ce folosesc jocul murdar drept adevar absolut.Cu speranta ca votul meu nu va fi in van,va urez succes!

  30. si eu cred ca e blat,dar nu cu vantu ci cu geoana insusi…care poate va fi facut de baselu premier…
    apropo de emisiunea de aseara…l-ati facut victima pe bou-reanu sarind cu totii pe el,mai ales ciuvica(omul cred ca e pe medicamente)
    cred ca degeaba v-a atras atentia teodorescu

    oricum,victore,ai ramas singurul corect cu nota aia 7-7,ai demonstrat ca esti rational inainte de a fi patimas

  31. Isi mai aduce cineva aminte ca se vorbea de niste liste cu cei care au scos bani de la FNI pe ultima suta de metri? Va mai intrebati atunci de ce Vantu le “aluneca” tuturor si nimic nu-l poate atinge? Va indoiti ca astfel are mai multa putere ca Geoana si Basescu la un loc? Vantul nu tre’ sa izbeasca-n panze chiar acum…. scutura barca numai de-un “memento”….Si nu mai pot cu Boureanu, Hoara, Sulfina…Va apreciez stapanirea de sine! Dac-as fi eu in platou cu vreunul dintr-astia nu m-as putea abtine sa nu le indes zambetul ala tampit pe gat!

  32. Basescu si vantu i-au intins o capcana si pentru a-si respecta renumele dat de Iliescu,Geoana si-a luat-o in freza rau de tot!

  33. pai,stiu ca am dovezi ca netul si telefoanele mele sunt urmarite de parca as fi terorist…de ce sa ma mire ca lui Geoana i se stie orice miscare???

  34. Basescu vorbeste de Moguli, iar el este mana in mana cu Vantu. Realitatea a jucat cu Basescu, lucrurile s-au vazut cu ochiul liber. Ca sa creasca in sondaje, Vantul si Basescu au facut un plan. L-au scos din joben pe Nicolae Popa (de care vantu stia unde este). L-au chemat pe Geoana acasa la Vantu, au facut poze si apoi l-au rupt. Metode securisto-comuniste. Geoana a fost lucrat si isi merita porecla de Prostanac. Chiar si asa voi vota cu el, pentru ca nu vreau ca astfel de securica ca Base sa ne mai conduca. Victore, mai nou pe forumuri PDLeii lanseaza faptul ca Geoana este omul lui Basescu si ca au regizat totul pentru a iesi Basescu. Deja este prea mult pentru mine.

  35. Buna ziua dle Ciutacu,

    Asa neghiob,cu sinceritatea lui,cum e,il votez pe dl Geoana.Greselile facute din sinceritate se pot corecta-oricine poate gresi din asta.
    Dar “greselile”planuite,marsaviile facute cu deplina implicare cum face boul de basescu,nu se pot sterge si nu le putem ierta. Ce sa fac,sa-l las pe sarpele de basescu sa-si bata joc de noi toti inca cinci ani?Doamne fereste!
    Nu stiu ce are SOV,dar parca vrajeste pe toti;cred ca basescu stie si cate basini(iertati-mi termenul) trage Vantu-are timp si oameni sa le numere,zau.Ma scarbeste total acest basescu;nu i-a fost teama sa jure pe biblie ca n-a lovit copilul?Nu s-a gandit macar la familia lui?E un ordinar,nu ii e frica nici de Dumnezeu.Va spun eu ca daca pierde alegerile,o sa fuga aproape toti de langa el,ca potarnichiile si o sa-i pise mereu ochii de-adevaratelea, plangand in pustiul in care va trai.

    Cu acelasi respect,
    Ioanap

  36. Geniala dezbaterea, pe cand stabileste Udrea sau careva din gasca ei un record de tupeu vin astia sa-l doboare lejer.Prestatia lu` Geoana fff slaba, l-a prins basescu de vreo 3 ori ca nu stia despre ce vorbea, ceea ce a fost foarte jenant.Basescu nota 10 adica a facut ceea ce stia el si anume sa-ti intoarca portofelu in fata, a vorbit de ce vrea sa faca de cum vrea el sa reformeze in principiu orice dar nu a zis nimic de esecul guvernarii sale.Plus ca la ce intrebari i-a pus Geoana lui Basescu se vedea blatu` de la o posta…adica ai atatea sa-l incoltesti pe crucisator si tu il intrebi ce a facut in 5 ani de mandat??????

    P.S. filmuletul lui Basescu de la mitingul acela unde l-a lovit pe copil a aparut si prin Spania la televiziuni si a avut niste comentarii de-ti era mai mare “dragul” sa fii roman si chiar de data asta pe buna dreptate comentau asa oamenii.

  37. iertare: Nu era nici o urgenta cu arestarea aluia. Ce, nu se putea rezolva treaba maine, dupa alegeri ? Era, careva sa zica, urgenta si de miez de noapte (bine punctat de Base)?

    concluzie strict personala: Geoana a fost chemat la Vantu pentru un PONT. Fie ceva cu care sa il compromita pe Base, fie o avertizare a unui atac compromitator al lui Base.

    O fi Geoana cum o fi,de la prostanac la atat de amabil sa fuga repede la orice invitatie nocturna, dar………iertati-ma iarasi daca aberez, dar NU E SINGUR

    faptul ca toti l-au sfatuit si s-a dus la Vantu acasa imi dovedeste ca ceva a fost de spus, URGENT si EFICACE pentru campanie. restul e tacere.

    iar ca Geoana nu a spus (si un cred ca va spune) ce s-a vorbit (ca de masaj si relaxare nu cred ca fu vorba), asta nu e nici semn de prostie, nici de discretie sau bune maniere…e semn de

    va rog, stie careva unde este aleea iacta ?

  38. Tot cu Geoana votez .
    Putea sa se intalneasca si cu trei moguli….pt mine asta nu conteaza

  39. “Ce ați făcut domnule președinte în noaptea de 31 decembrie 1972 /1 ianuarie 1973? Vă aduceți aminte numele de Doina Lecușescu? Vă aduceți aminte de cele întâmplate atunci? Ar trebui să vă aduceți aminte deoarece atunci ați fost tăiat pe față, semn care se vede și azi. Ar trebui să vă aduceți aminte! Dacă nu, vă voi ajuta!”

    copy/paste de pe blogul lui Andrei Badin. inteleg ca s-a intamplat ceva foarte grav, este vorba de un viol si niste consecinte grave, care bat pana in zilele noastre. nu lasati subiectul sa moara. azi e timpul sa-l afle tot poporul. maine e tarziu!

  40. Ciudat ca o mare parte se declara deranjata de vizita lui Geoana la Vantu , si mai putin afectata de cei 5 anisori din mandatul “de isprava” a presedintelui !?

  41. Stimate domnule Ciutacu,

    urmaresc emisiunea sinteza zilei cand am “dispozitie politica” preferand alte emisiuni cu tematica politica.
    am trait cu impresia ca toti invitatii din acea emisiune sunt oameni verticali si nepartinitori, jurnalisti impecabili aflati in slujba binelui. si cum raul cel mare este basescu, atunci binele este sa il vorbim sistematic de rau. datorita domneavoastra am hotarat sa votez cu crin antonescu doar ca sa scap de acest rau absolut.
    numai ca aseara parca mi s-a luminat mintea. va urmaream cu placere pentru ca subiectele de care le discutati imi erau necunoscute, nu stiam “faptele” si aflam doar parerile. si parerile din gurile dumneavoastra de retori desavarsiti erau pe placul urechilor mele.
    aseara insa s-a schimbat macazul. am vazut faptele si am vrut sa aud si parerile specialistilor.
    va marturisesc sincer scarba viscerala care m-a cuprins vazand iritarea dumneavoastra, a jurnalistilor nepartinitori (sau ca sa folosesc un mircism, deontologi)dupa victoria clara a lui basescu. cum ati putut dupa toate gafele monumentale ale lui geoana sa intretineti sarada penibila din emisiune, cand toti invitatii au tras cat au putut sa-l scoata pe acesta “castigator”?! de ce nu ati avut bunul simt sa recunoasteti ca basescu a maturat pe jos cu geoana. da domne’, a fost mai bun in dezbatere, ceea ce nu inseamna ca o sa fie mai bun presedinte recunosc. toti ati simtit ca geoana pierde, toata lumea a simtit lucrul asta, si cu toate astea ati jucat o partitura care nu va face cinste si care pentru mine se traduce printr-un singur cuvand: DEZINFORMARE.

    aseara a fost momentul in care domnule ciutacu, vorbele grele au devenit vorbe usoare.

    cu dezgust,

    Cezar

  42. Geoana si telespectatorii in ceata = Efectul serviciilor secrete, santajul lui Basescu asupra lui Vantu si coincidentele
    Este fraier cel ce crede in COINCIDENTE! Nicolae Popa era demult monitorizat de serviciile secrete ale lui Basescu. Locotenentul lui Vantu, Popa Nicolae, a fost arestat la timp pentru Basescu. Lui Vantu i sa pus in vedere ca daca nu-l sprijina pe Basescu Nicolae Popa va depune marturie la procesul sau si nu o sa-i fie bine.
    Prin urmare Vantu a gasit un pretext sa-l atraga pe Geoana acasa la el si apoi tot Trustul sau a publicat pozele cu Geoana intrand la Vantu. Normal ca Geoana a fost lucrat iar lui Vantu i s-a promis protectie de catre Mafiotul Basescu, care in realitate nu are nimic cu Mogulii, el fiind cel mai mare hot si Mogul din Romania.
    Geoana a fost cinstit ca a fost la Vantu acasa dar nu a stiut sa gaseasca o CONTRA care sa-l trimita pe Basescu in ceata! Geoana nu este atat de spontan si de bandit ca Basescu, care nu are nici un scrupul. Trebuia sa spuna ca a fost la Vantu ca sa afle informatii cum a ajuns Basescu presedinte cu sprijinul lui Vantu si de cate ori s-au intalnit Basescu si Vantu. Geoana mai are insa sansa unor declaratii de presa in care sa clarifice lucrurile! Puteti observa ca Realitatea TV il sprijina deja pe Basescu!

  43. Nu il mai vroiam pe basescu! Deloc! L-am votat pe Crin in primul tur. Dar saptamana asta il aleg pe Basescu. I-a dat clasa lui Geoana. Mi-e egal cine iese presedinte, dar numai de a dracu, ca sa vad ce se intampla in urmatorii 5 ani, il voi vota pe Basescu

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.