Dupa o seara de onomastici, ajuns acasa, m-a pus dracu’, in loc sa ma culc, sa citesc asa-zisa explicatie a lui Mircea Geoana pentru dezastrul de acum un an. Desi imi propusesem sa nu mai scriu nimic despre nenorocirea aia, nu ma pot abtine. Fiindca omul asta nu se poate infrana, nici macar in al treisprezecelea ceas, sa caute vinovati peste tot. Numai el nu-si gaseste nici o vina. Ba l-a pus Victor Ponta sa minta, ba-i cereau baronii favoruri, ba-l sfatuiau ai lui sa nu candideze, ba l-au vandut, lui Traian Basescu, Sorin Ovidiu Vantu si Robert Turcescu. Se comporta de parca ar fi fost doar oaspete in drama noastra colectiva.
Draga Mircea, iti scrie randurile astea, convins ca le vei citi, un om care, desi nu credea in tine, te-a sustinut in cel de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale. Fiindca, in ciuda faptului ca era constient ca esti un loser, ca pe barba ta te-ar fi batut si nea Popescu de la REBU, vecinul meu de la etajul unu, nimeni si nimic nu putea dauna acestei tari blestemate mai mult decat contracandidatul tau Traian. Ai nenorocit, prin ingamfarea si inconstienta ta, o tara si esti incapabil sa admiti ca tu, doar tu, ti-ai pus decisiv pecetea pe unul dintre cele mai oribile momente din istoria recenta a Romaniei. Nu Victor te-a trimis la “prietenul” tau Sorin in crucea noptii, nu baronii te-au impins ca arcurile canapelei de pe care te-ai ridicat la semnal ca sa te bati pe burta cu mogulul. Singur ti-ai pecetluit umilinta politica, singur ti-ai batut jos de incredibilul sprijin pe care nici macar tu nu credeai ca l-ai fi meritat si tot singur ai lasat Romania prada poftelor unui iresponsabil. Ai frant destine, ai nenorocit oameni, ai aruncat milioane de conationali in ghearele disperarii si nu vrei sa admiti ca esti unicul vinovat. Singurul lucru intelept pe care l-ai mai putea face, dar n-am sperante ca-l vei si pune in practica, fiindca esti prea las pentru asta, e sa dispari, pentru totdeauna, din viata publica. Nu te gandi la cartile de istorie, esti prea mic pentru ele, nu vei lasa in urma ta mai mult de-o virgula sau un P.S. concesiv in manualele alternative. Esti condamnat sa figurezi la “si altii”…
…imi aduc aminte de “voi chiar credeti ca PSD a vrut sa castige in ’96 si 2008?”
Buna ziua d-le Ciutacu,
Aveti dreptate,din pacate…
E valabil chiar si acum si calificativul dl.Ion Iliescu;ce iti Dumnezeu cand te nasti,asa mori si la 100 de ani…
Cu mult respect pentru Dvs.,
IoanaP
@ bigradu
Daca nu intelegi nimic nu inteleg de ce te mai uiti la mircea badea sau pe blogul asta.
Ar trebui ca cei mentionati sa ia ceva cursuri de deontologie de la Radu Moraru sau Turcescu. S-ar putea infiinta o scoala, iar director sa fie Pora :)).
Deci Domnu’ Ciutacu nu aveti studiile necesare ca sa sustineti deschis pe cineva.
Curva, chiorul si poporul
Corec! Excelent articol!
Va rog sa-mi permiteti chatul, m-am enervat. Incerc eu sa scriu “obiectiv si corect”, si despre cei care-mi plac (nu prea exista) cat si despre cei care nu-mi plac. Pai sa incep cu cea mai inalta functie in stat, nu?
Dl. presedinte Basescu:
– a terminat o scoala medie, nu are studii superioare
– in cariera sa profesionala de marinar si comandant de nava stationat la Anvers, nu a impresionat prin salvarea eroica a navei din vreo furtuna, ci s-a remarcat ca unul dintre cei mai abili “cel putin” turnatori la securitate, ca sa il includ prin asta si pe Stolo in discutie
– in cariera sa politica este cel mai prost – de cate ori? – ministru al transporturilor al tuturor timpurilor, vezi autostrazile, aeropoartele, garile si liniile ferate ale Romaniei
– tot in cariera sa politica, este cel mai dictator presedinte ales democratic al tuturor timpurilor, vezi Boc-Johannis, FMI, Strategia Nationala de Aparare
– vorbeste doar o romana stalcita si o engleza de balta
– integritatea sa este clar demonstrata de casa din Mihaileanu, casa fiicei Ioana, campania electorala a fiicei EBA, afacerile fratelui Mircea.
Cred ca asta e un rezumat bun si reflecta calitatile sale manageriale. Next, al doilea om in stat, Geoana fiind la “si altii”, este Nutzi.
– a terminat o facultate particulara de drept ca si majoritatea politistilor, precum Soric
– fiind de meserie avocat, din cauza faptului ca nu are notiuni elementare de drept, pierde procese in care este chiar parte, vezi Olguta Vasilescu
– a reusit sa se faca de ras printr-o lipsa crasa de cultura generala, vezi “presedintele Norvegiei”,
– integritatea dansei este etalata mai ales prin geamul Q7-lui prin niste pantofi cu toc oferiti in dar sinistratilor, ca sa nu mai vorbim de parcari,
– limbi straine?
Next ar fi pe lista mea Boc, dar oare sa-mi mai pierd vremea cu el?
Goana a vandut presedintia, n-am nici cea mai mica indoiala. Ponta nu stia de vizita lui la Vantu. Era negru de suparare in pauza dezbaterii. Sunt inregistrari, uitati-va. GEONA S-A LASAT cumparat cu mult inaintea dezbaterii, iar noi toti am fost fraieriti de T. B. PE FATA. iar liberalii de doua ori.
Cine e Geoana? Mai vorbim despre un om , un prostanac orgolios? n-ar trebui.
@zigzag
Faceti o mare eroare.
Nu are presedintele Romaniei a taia ceva cuiva; nu are nici competente in economie. Nu are a conduce ceva; eventual un sef de stat in fata garzii de onoare.
Ca marlanu´ asta face, este o alta problema; anume se cheama incalcarea Constitutiei.
In legatura cu Voicu & Co vedem si astazi cum este. Da´ de iglas nimic? Da´ de blaga nimic?
Totu-i praf; nici cu ailalti nu era altfel!
Da´ era mai soft…
De presedinte sigur nu era bun.
Mai Geoana te apuci dupa un an sa dezgropi mortii? Ma asteptam daca tot vrei sa vorbesti sa spui…ma numesc Geoana sunt un mare prostanac sunt naiv si a reusit sa ma faca pilaf Base cu vrajeala lui de ,,La Chilia-n Port,,.Lasa-ne mai Geoana,despre tine ne-am lamurit. Lasa-l pe Ponta in pace ca e mai istet si smecherit decat tine. Ce blestem pe tara asta ca a trebuit sa aleaga dintre doi fraieri un presedinte.
De la boierul nemilos, regele lacom, evreul rapace pînă la mogulul înşelător sau politicianul care “suge sângele poporului”, mentalul nostru colectiv a fost modelat să perceapă realitatea denaturat, românul manifestându-se plin de ură la adresa “Celuilalt“, aproape niciodată conştient de boala care îi macină sufletul. Percepţia generalizată este că tot ce este malign în societate se datorează “altora“, în timp ce noi, “nevinovatii” suntem personaje angelice.
In aceasta postura se afla si Geoana, incapabil de a intelege implicatiile gesturilor sale.
Un binecunoscut sociolog, Serge Moscovici, formula în mod expresiv această tendinţă a ignorării realităţii: “Istoria este nemiloasă cu oamenii. Mai întâi îi leagă la ochi.” Iar celor mai mulţi le place jocul! Întunericul este cel mai bun mediu în care să ne ascundem defectele! Lumina nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată la modă!
Pai a avut dreptate Ion Iliescu cand a spus ca Mircea Geoana e un prostanac .
@duda: Dvs. votati de regula?
Poate ca nu era “cel mai” bun, dar in comparatie cu ce avem, incontestabil era mai bun. Macar putea sa-i zica lui Sarkozy ce avea de zis in franceza, nu apaream IN HALUL ASTA de milogi.
Functia de presedinte asa cum o vedeti Dvs. si sunt convinsa si altii, cel putin vreo 5 milioane, e una potrivita pentru tari bananiere si regimuri politice cam demodate. Seful unei tari VA si MA reprezinta, in fata lui Merkel, a lui Sarkozy si altora.
Iar eu una nu sunt nici chioara, nici betiva, nici ciorditoare si nici ordinara.
@myvoice
1. Mi-e teama ca inteleg mai mult decat crezi tu;
2. Incerc sa privesc critic ceea ce se spune/scrie in media si nu vrea sa fiu genul de om care vine cu ideile lui si pleaca cu ideile altora (decat atunci cand ideile mele sunt gresite);
3. Ai face bine tu sa-ti scoti nasul din fundul lui Victor nu de alta dar daca esti dispus sa suporti mirosul totusi ar trebui sa te gandesti ca il jenezi pe Victor
@Victor
Nu m-am uitat prea des la ABC, dar urmaresc money.cnn.com pe net. Am observat ca atunci cand fac comentarii asupra unei companii care este parte din grupul lor (extins) sau este concurenta cu una din companiile din grupul lor au intotdeauna grija sa mentioneze acest lucru (adica sa-i atentioneze pe cei care citesc ca parerile lor ar putea fi influentate de apartanenta lui CNN la un grup de interese).
Mai e un lucru: surprinzator sunt mai pesimist decat tine. Tu zici ca nu se poate mai rau ca Basescu. Eu zic ca se poate. Uita-te in jur, ca te invarti in lumea politica. Chiar crezi ca nu se poate mai rau?
@bigradu: eu te sfatuiesc sa deschizi larg ochii, sa urmaresti talk-show-uri politice (nu site-uri economice, daca tot vorbim de politica) inainte sa acuzi din nestiinta oameni ca se comporta asa cum o face breasla lor pe plan mondial si sa te obisnuiesti cu ideea ca Mos Craciun nu exista. si, in general, sa incetezi a te mai chinui sa ma convingi ca ticalosul ala de Basescu si acolitii lui ar fi frecventabili, ca iti irosesti energia de pomana.
Adevarul ca “arheologul” Geoana a fost taxat mai abirtit decit biletul de tramvai al unui student sarac. Totusi, n-as fi crezut vreodata ca un politician ce candideaza la functia suprema ar putea sa-l priveasca pe Turcescu ca pe seful inchizitiei medievale si sa simta nevoia sa-si faca fitzuici. Cred ca daca trebuia sa dea si o proba de chimie ar fi zis ca pe fostul presedinte il cheama Vasile Iliescu.
Geoana a dat aceste explicatii idioate crezand ca “fiind sincer”, “neprihanit”, “de buna-credinta” dupa parerea lui,va ajunge la “intelegere” din partea oamenilor si acestia vor ajunge sa-l aclame pentru “intentiile” lui bune, si in felul acesta numele lui tot va apare in istoria postdecembrista a tarii.Baram atat!.
probabil ca il roade rau si de mult timp pe domnul Geoana mistoul care se face pe seama lui, si de-asta acum nu a mai rezistat si a simtit neaparat nevoia de a se explica. Nu va banuiam nici o clipa, domnule Geoana, ca ati fi mers la Vantu la spa, jacuzzi sau masaje erotice, stati linistit… insa nici nu va banuiam ca ati fi mers dupa subiecte inainte de examen…
@big radu: poate ca mentionarea faptului ca respectivele companii tin de grupul lor de interese are ceva de-a face cu standardele de transparenta pe piata de capital, daca tot urmariti asa intens posturile economice?
Pe langa faptul ca e una sa influentezi pe cineva sa investeasca banii lui munciti in tine, tu fiind marele comentator economic neintinat, si cu totul altceva sa formezi o opinie despre cum si cine ai vrea tu jurnalist, cetatean sa te conduca, ca sa nu ma acuzati si pe mine de anumite miresme, va sfatuiesc sa clarificati inainte daca money.cnn face anuntul la care va referiti din proprie initiativa, ca eu una fara prea multa cultura economica am dubiile de mai sus.
Cat despre maidanezul de Basescu si ai lui, sa inteleg ca Dvs. va simtiti reprezentat bine?
Inca o confirmare ca Nea Iliescu este un fin cunoscator … 😉
In tara asta se pare ca prea putine persoane mai sunt in stare sa isi asume propriile esecuri. Domnul asta imi inspira o nemarginita greata.
Victor,
Nu incerc sa te conving de nimic.
M-am uitat la talk-show-uri politice. De cativa ani constat ca sunt cam aceleasi personaje care discuta aceleasi subiecte: unii critica altii lauda; depinde de orientarea “mogulilor”.
In privinta acolitilor care sunt sau nu frecventabili: Udrea din care categorie face parte? Parca o invitasesi la emisiune (e adevarat ca s-a dat lovita).
erata: aeroporturile
dumneavoastra in cine mai aveti incredere? pe cine ati vota daca ar avea loc alegeri?
– De necrezut … ce a putut sa spuna Geoana.(excelent articol)
– De necrezut … inca exista oameni care cred ca basescu inca mai prosteste oameni @big radu
@bigradu: te faci ca nu pricepi. in Romania, in domeniul talk-show-urilor politice, e exact la fel ca peste tot in lume, doar ca noi suntem singurii care ne punem cenusa-n cap. Udrea e frecventabila fix cat timp e demnitar al statului si sta pe bani publici. la fel ca orice omolog de.al ei, de orice alta coloratura politica
La cati vinovati a gasit, va dati seama cum ar fi “controlat” puterea ?
Cel mai trist este ca a fost sustinut de oameni politici mult mai buni ca el.
eu vad putin altfel lucrurile..distantandu-ma de zona asta politica..eu vad in mircea geoana un om foarte trist, cu sufletul incarcat, care simt permanent nevoia sa se scuze, sa lamureasca ceva, poate chiar pe el insusi… evenimentele de anul trecut l-au marcat. acum spune doar tamepnii..imi pare rau pentru dansul
Bai frate!
Voi il faceti vinovat pe Geoana! Dar ca o jumatate din tara nu a crezut ce a vazut cu ochii; si anume ca marlanu´ l-a plesnit pe copilul ala nu se pune? Ca au fost pixeli albastri? Si Funebru, calculator, om de stiinta, cu laboratorul LUI la München, specializat in viteza de mana la DDD, care a convins o juma de tara ca a fost un fals ceea ce vedeai, s-a uitat?
Acum, saptamana trecuta, marlanu motaia la Summit si vine lazaroiu sa ne spuna ca nu dormea; se gandea. Si iar juma de popor crede.
Ba acum avem si dusmani ai poporului. Victor Ponta si Victor Bostinariu. Ca ne face pe la Parlamentul European. Ca aia se iau dupa Ponta.
Si iar o juma de tara ii credula.
Si voi il criticati pe Geoana…
la ‘vb grele” cu el!!!
meritam si noi o…zi decenta de doliu.
unde pui ca avem ocazia sa plangem mortul…impreuna cu mortul.
Geoana n-a avut niciodata calitatea de presedinte nici in PSD si nici in Romania, din simplul motiv ca o larga majoritate votanta nu-i in stare sa inteleaga menirea reala a unui presedinte conform prerogativelor Constitutiei. Insa oricit de mult au furat triada BVB si Baconschi la Paris, masa de 4 milioane de votanti aroganta, superficiala si ipocrita l-au adus pe Zeus la cirma Romaniei.
Geoana este un diplomat de cariera scolit in medii sterile de lasitate politica, dar cu o scara de valori in care cuvintul dat si greseala de orice fel este asumata in mod real.
PDL-ul lui Zeus a readus la rang de cult “valorile” de afirmare tipice perioadei staliniste si cumulat cu incultura generala a masei votante, care confunda in mod evident guvernarea cu presedentia, rolul Parlamentului si justitiei cu interesul politic al partidelor, a facut dintr-un individ oportunist, intrigant si mediocru, dar cu mult tupeu si mincinos un “lider de marca” – Basescu.
Romania este perceputa deplorabil in Europa datorita liderilor sai incapabili si primitivi, concluzia fiind una singura: daca ati ales oameni corupti si incapabili (care reprezinta imaginea reala a unei tari), atunci nu puteti peste nici un an sa va plingeti ca o duceti rau.
@Lory
Super comentariu!
@Iordachel Gudurau: si nu ti se pare de acuzat unul care, chiar si dupa ce o tara intreaga l-a vazut pe tiran plesnind copilul ala, s-a dus gramada la Vantu, dupa copiute, ca sa piarda ulterior lamentabil niste alegeri pe care le-ar fi castigat si foca de la circ? iar la un an dupa, in loc sa-si prezinte scuze in genunchi celor pe care i-ai nenorocit, da vina pe toata lumea in afara de el…
Din pacate cam genul acesta de politicieni a generat aceasta tara.
Romania e o cauza pierduta din toate punctele de vedere.
Romania functioneaza fiind impinsa din spate de catre unele institutii financiaro-militare internationale.
Ati esuat si voi Victore ca presa, nu prea ati reusit deloc sa deschideti ochii oameniilor.
Asadar Victore pentru Romania mai e doar un tic tac.
Tic.. tac… tic.. tac.
@bigradu:
Dragul meu , eu n-o sa intru in polemica cu tine pe niste comentarii ale tale , cu substraturi mai-mult-decat-evidente : nici Basescu nu e bun , nici “mogulii buni” nu sunt buni , dar NICI CEILALTI (dupa opinia ta) adica contracandidatii lui Basescu si “mogulii rai” . 🙄 Asa ca ,de-aici , concluzia logica (pe care subtil o promovezi) este ca “CE NAIBA MAI ARE ROST SA-I SCHIMBAM PE UNII CU ALTII CA TOT AIA (???!!!) E …. !!!” Hmmmm , parsiva logica … 😈
In alta ordine de idei , eu de fapt pt. altceva am vrut sa-ti scriu ; pt. o afirmatie de-a ta care iar “m-a dat pe spate”:
“Pe de alta parte mie nici Antonescu nu mi se pare ca a rupt gura targului. De fapt cred ca pregatirea lui si abilitatile manageriale sunt foarte limitate. Cred ca o eventuala alegere a sa in functia de presedinte ar duce la o noua deziluzie.”
Deci dupa tine , presedintele UNEI REPUBLICI PARLAMENTARE (parca asa suntem noi ca tara , potrivit Constitutiei ?!) , ar trebui sa aibe “CALITATI MANAGERIALE” …????? Hai ca “m-ai spart” … Adica Ronald Reagan (actoras de “mana a doua”) ,Václav Havel (scriitor) , Lech Wałęsa (biet electrician in port) si multi altii , au putut fi MARI PRESEDINTI , care SI-AU RIDICAT PROPRIILE TARI la un nivel DE DEMNITATE si RESPECT ne-mai-intalnit de ani buni !!! 🙂 Iar dupa RIDICAREA MORALA , a urmat aproape imediat , si ridicarea economica , toate acestea FARA NICI O LEGATURA cu simtul managerial ci , DOAR , cu DEMNITATEA , MORALITATEA si , mai ales , BUNUL-SIMT !!! 😉
De altfel , daca ai citi Constitutia , ai constata ca ATRIBUTIILE PRESEDINTELUI n-au nici cea mai mica legatura cu “manageriatul” ci , in primul rand , “cu moralitatea” , pt. ca acesta sa poata fi:
“… GARANTUL independenţei naţionale, VEGHEAZA la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, exercită funcţia de MEDIERE între puterile statului, precum şi între stat şi societate.”
… si , as mai spune eu , ca pe langa o persoana CURATA MORAL (in PRIMUL RAND !!!!!) , presedintele ar mai trebui sa fie si o persoana cu un CARACTER PUTERNIC (atentie !!!! , am zis “CARACTER puternic” si nu “persoana puternica”, adica dictatoriala , care sa fie inconjurata de servicii discretionare , represivo-punitive , de manipulare si control … !!!) .
Chiar ca si foca de la circ. Prestatia lui Geoana e tot din registrul nu recunosc nimic, nici chiar cu dovada in fata, sau pe romaneste “a o tine de coarne si a zice ca e ciuta”, de altfel tot in acelasi registru ca si explicatiile lui Funeriu, repet, cercetator in chimie, nu cum ne spunea in biofizica.
Diferenta insa, si aici are dreptate Iordachel Gudurau dupa parerea mea, e ca unul e un biet “altul” care ne-a dezamagit, iar Basescu negociaza credite pe care le platim noi si copiii nostri inca nenascuti, “formuleaza” strategii de aparare nationala prin care ne disciplineaza programul TV, numeste pe Boc in functia de prim-ministru, pe fie-sa notarita si / sau europarlamentar, pe frate-su stapanul comertului cu arme, pe una care e “frecventabila” dispatcher peste miliarde de euro, pe “un baiat” ministrul care asigura siguranta noastra pe strazi si tot asa.
Avand in vedere c-a demonstrat ca-i tut… cand ar fi putut castiga doar stand acasa si tacand din gura cam 2 saptamani… nu stiu daca viitorul nostru ar fi fost mai luminos… Sigur, acum nu-i cu certitudine luminos, si chestia asta o stiam cu totii ( cel putin astia de pe-aici) inca de atunci… Dar eu unul, nu cred ca Geoana ar fi fost “The ONe” . Sigur… tu zici: Mai rau ca Basescu nu se poate…Eu zic: Poate ca n-am aflat inca…
am citit si eu ce a scris lumea la comentarii si cred ca am de pus o intrebare logica:
nu se gandeste nimeni ca PSD-ul nu a vrut sa castige alegerile?
poate stiau ca tara e in hazna si atunci l-au propulsat pe Geoana, cred ca ar fi in stare de orice ca sa ajunga seful statului (a se vedea alianta cu PDL pentru a ajunge seful Senatului).
e pacat pentru noi, cei care traim in tara, ca s-a intamplat sa fie Geoana contracandidatul lui Basescu, dar totusi e posibil sa fi fost lasat special sa candideza ca sa nu castige.
EXCELENT, Nostradamus!!!!
Excelent raţionamentul tău! Bigradu nu e suficient de subtil, deşi se vrea a fi.
Cât îl priveşte pe Crin în analiza ta, portocaliii sunt DISPERAŢI că nu vrea la guvernare cu ei.
Încă o dată, jos pălăria, Nostradamus! 🙂
In 2009 a fost pentru prima oara cand am votat impotriva vointei mele pentru ca asa mi-a cerut partidul si am zis, hai s-o fac, poate scapam de “marinel”. Dar gata, finita la comedia! Daca presedintele meu nu intra in turul 2, nu ma prezint la vot!
esti un ipocrit,ziaristule!te-a pus NASTASE sa dai in geoana?cutu,cutu…
@radu: la asa politician, asa postaci, unul mai prost ca altul
cei care au votat basescu au dat dovada ei insisi de prostie si acum dau vina pe geoana. cu ce ar fi fost mai bun geoana daca isi pregatea o minciuna sau daca ne-ar fi servit scuzele pregatite de stafful lui de doi lei?
prefer un om onest unuia smecher sau care stie sa se vanda. asa nu mi se vor vinde ulterior gogosi.
bine spus, nostradamus: “DEMNITATEA , MORALITATEA si , mai ales , BUNUL-SIMT” ne-ar urni din fundatura in care ne aflam.
Victoras, iti plangi soarta nenorocita. Daca Ciulica se facea prezident te-ntorceai si tu la minister; da’ ti-a frant viitorul. Numai ca tu confunzi viitorul tau frant cu viitorul tarii (careia intr-o ultima si singura generozitate prostancul i-a mai lasat o infima sansa).
@Che Gargara: mai ai multi frati pe-acasa? daca n-as sti cat sunteti de ticalosi, v-as suspecta nedrept de prostie
ba… de ce nu am strans noi semnaturi pentru foca de la circ? si inca ceva, geoana e la mana marinarului, prea le face ca la carte, oare cat de prost sa fii sa-l servesti pe marinar chiar si din inconstienta (dar eu zic ca nu), cand ii crapa maseaua in gura mai tare, vezi actiunile lui din ultimul an.
@bigradu
Din punctu meu de vedere, tu intri in categoria despre care Mircea Badea spunea ca trebuie ignorati, ori bati in masa ori in capul tau tot aia se aude BA SE SCU. Referitor la remarca ta jignitoare cu privire la cat de mult il aprob sau nu pe Victor Ciutacu, ea (remarca) dovedeste atunci cand argumentele dispar se incepe atacul personal (va suna cunoscut?). Acum daca eu nu-l cunosc personal pe d-l Ciutacu si deeacea ma adresez dansului cu respect, si ca de cele mai multe ori avem aceeasi opinie nu stiu daca ar conta asa mult pentru tine. Tocmai deaceea pun din cand in cand si eu un comentariu pe blogul asta, si da cand am avut alta parere am spus-o, si mi-a fost postata. Te invit sa incerci sa postezi un comentariu critic pe blogul Elenei Udrea, sa vedem daca amare.
Ingrozitor !!! Suntem foarte dezbinati.Vad asta in fiecare zi si pe atatea bloguri.Oameni buni,nu-i bine sa ne infierbantam atat de mult pentru niste oameni carora nu le pasa de noi.Politiciennii nostri chiar sunt mafioti,aproape toti.Dle Ciutacu,uimitor ce analist realist sunteti!!!Dvs,mai mult ca multi dintre noi,faceti ceva pentru desteptarea constiintelor.Si daca mai sunt printre postaci unii care nu inteleg e numai vina lor.