Motto: “Votu’ obligatoriu e ca ăla care intră într-un bar cu un căcat în mână şi zice uite în ce era să calc” (Dragoş Boţa)
Adriana Săftoiu şi Elena Băsescu, un soi de suflete-pereche despărţite de ceva şcoală şi nişte divergenţe de familie, militează, fiecare cu posibilităţile pe care le are, pentru introducerea prin lege a votului obligatoriu. Cică ar fi vorba de conştiinţă civică bazată pe frica de amenzi. Reiterându-mi opoziţia faţă de această japcă, pe motiv că la Revoluţie ne-am câştigat şi dreptul de a decide dacă avem chef să mergem la vot, vă întreb pe voi ce părere aveţi şi de ce. Ei par pregătiţi.
[poll id=”21″]
UPDATE: Cezare, dacă tot se scapă ăla mic pe el, puneţi-i pamperşi
Eu as fi de acord.
Cu o conditie:
sa se introduca prin lege
si obligativitatea de a-ti baga un c_cat in gura
inainte de a ridica nivelul poluarii atmosferice
cu imbecilitati si enormitati impotriva bunului simt
fatza de intamplarea de a te fi nascut ca umblator in doo labe.
astept ca in tara asta sa devina obligatorie respectarea codului penal sau al celui rutier. abia dupa aia sa vorbim de obligatia de a vota
Cele doua cred ca traiesc intr-o alta tara. Daca pe pisi Eba o inteleg ca ii placu mesajul de pe buletinul de vot, la doamna Saftoiu aveam pretentii. Am mai scris si intr-o alta postare, o sa ma repet:
Votul obligatoriu inseamna PROSTITUIE! Daca cetateanul nu vine la vot intrucat nu l-a convins nici un canditat, obligandu-l sa vina si sa voteze inseamna sa se prostituieze. Sau poate veni si in loc sa voteze, sa faca clasei politice traditionala urare “MUIE, BA!”
Pe cel mai behehe, dacă nu reintroduc şi comunismul n-au făcut nimic!
Eu una voi plăti amenda cu mare plăcere, iar dacă nu-mi permite bugetul aşa ceva, o voi lua-o la sănătoasa, undeva, cândva, numai să nu mai aud de partide politice şi de obligaţia de a behăi în cor! E mai plăcut behăitul pe cont propriu!
Eu zic ca ar fi necesar sa urgentam lucrurile pana la toamna pentru votul obligatoriu. Poate cu ajutorul lui Dumnezeu scapam de ….. Victor stie!!!
Iesiti din casa cetatenilor. Validati’ne pentru inca 4 ani de furt si spaga! Aveti tupeul sa ne ignorati? Atunci o sa va dam amenzi ca sa va usture’n cur.
astia incep sa isi bata joc de noi? eu am 19 ani si de la 18 ani de cand am primit dreptul la vot nu am votat. va intebati de ce …postul acesta este unul dintre motive. cand voi considera ca exista un om politic care sa merite votul meu atunci voi vota (poate se baga nea’ Ciutacu sau Badea in politica).
Pentru mine o lege care ne obilga sa mergem la vot inseamna inceputul unei mici dictaturi, ei ne baga pumnu’ in gura sa votam si tot ei candideaza….unde mai e dreptul meu de a alege?
Votul a apărut ca o modalitate de desemnare a reprezentanţilor care să exercite puterea în numele poporului. Puterea rezidă în popor, dar nu poate fi exercitată de toţi deodată. Aşa s-a ajuns la soluţia reprezentării. Din moment ce aleg, înseamnă că persoana respectivă mă reprezintă. Dacă nu, nu! Aşa că dreptul meu de a-mi exercita puterea nu poate fi transformat în obligaţie. Asta ar însemna inclusiv modificarea Constituţiei!
vot, vot, vot,
pentru ce?
pentru 22milioane de buletine de vot,
pentru bani aruncati in vant(la cos, pardon),
ce matematica cunosc oamenii astia,
nu mai suntem de mult multumiti de matematica
pe care o practica in “bugete”, asa ca nu ne mai mira sau impresioneaza nimik,
tot noi in turma cu capu jos in iesle la iarba si ei sus acolo cu matematica lor,
unde 1 de la noi 1 de la …(UE) = 2 la ei in buzunar,
al dvs eu,
Ne mai gandim. Intotdeauna este bine sa cumpanesti de 7 ori si sa decizi abia dupa aceea.
Ceea ce ma enerveaza pe mine sunt insa campaniile anti-vot facute din orgoliu infantil, de pe pozitii privilegiate de formator (premeditat sau nu) de opinie si bazate pe teoria desertaciunii(gen Badea).
Unii au prea multe certitudini (idei fixe)si prea putine incertitudini rezolvate.
Eu as fi de acord cu urmatoarele conditii:
1) Sa existe pe buletinul de vot optiunea: ma abtin.
2) Sa nu mai poti sa votezi decat la sectia unde esti arondat(am obosit sa tot vb de prb cu autobuzele cu votanti).
3) Daca nu esti in localitate sa nu ai chef sa votezi sa depui o declaratie simpla, fara notar sau alte abureli, la primarie, ambasada sau unde te gasesti tu in momentul ala intr-un termen de 3 luni sa zic.
Daca o sa avem optinuea “Ma abtin” nu va mai putea nici un politician sa ne dea cu flit si nu se vor mai bucura ca niste cintezoi.
Desi in principiu e o prostie sa obligi pe cineva sa isi exercite un drept(nu o obligatie) asta poate ar urni lucrurile intr-o directie sau alta.
Parca era democratie si se respecta dreptul de a vota sau nu. Sa ni se impuna atunci si candidatul optim pentru a-l alege. In cazuri extreme (spre exemplu: persoanele aflate la reanimare sau daca in ziua respectiva te simti foarte rau) iti trebuie scutire de la medic pentru a nu-ti da amenda? Eu una nu am mers la vot pentru ca am considerat ca nu am pe cine sa aleg. In cazul acesta ce trebuia sa fac daca votul era obligatoriu?
Mai e de gandit; cred ca o obligativitate impusa acum, ar aduce dupa sine culmea, o si mai mare frauda!Gica va sta acasa, nu va merge la vot, dar bazandu-se tocmai pe o obligativitate a acestuia, cineva poate da cu batul in dreptul lui si pune un buletin in urna.Gica nu va zice nici pas, ca doar n-o fi nebun sa plateasca eventuala amenda pentru neprezentare.
Daca se face obligatoriu votul se vor anula o gramade da buletine pline de injuraturi. Deci pe undeva ne vom intoarce de unde am pornit. Pensionarii or sa fie primii care or sa inghita galusca asta, saracii
ai de capu meu, pai daca astia voteaza asa ceva, inseamna ca tre’ sa scot bani frumosi din buzunar pt “moftul” meu de a nu merge la votare :))
n-am fost la recentele alegeri si nici n-am de gand sa merg prea curand. asa ca, hoooo, lasati legile astea “istete” la o parte! nu va e suficient ca v-ati indeplinit visul? don’soara EBA , stai cumintica in bancuta ta, ca si-asa ai mintea “odihnita” (am citat-o pe miss inteligenta) :))
Mai mult o intrebare: De ce nu putem sa votam on-line? Adica ne plimbam banii dintr-un cont in altul on-line dar nu putem sa votam?! Daca tot se arunca la fiecare alegeri bani pt un nou soft(pe mine asta ma depaseste) de ce sa nu poti sa votezi cu un ID si o parola, pe care sa o poti schimba?!
Dar probabil ca asta e sf in ro.
Ala acolo in imagine e Base…!? inconjurat de (in ordinea de pe tricouri) Pisi aka Paris Hilton de Romania aka fata lu’ tata , urmata de Robocop T4 model Ridzi,Elena Udrea aka Mata Hari.
Lipseste din imagine nesimtita de Ana Maria Pătru sau dinsa nu se vede fiind la un nivel inferior cu berea pe cap?
NU vreau sa votez obligatoriu! La ce hal de clasa politica este, mi se pare o mare, foarte mare jignire sa ma oblige toti hotii, coruptii sau idiotii sa votez o parte dintre ei!!
Nu exista partid in Romania care sa nu aiba macar cativa membri acuzati/condamnati pentru furt, trafic de influenta, colaborare cu securitatea, aranjare de licitatii, angajari pe pile, abuz in serviciu si, in anumite cazuri, chiar lipsire de libertate.
Cand o fi unul ca Obama candidat aici, merg sa votez, ba chiar o sa fiu voluntara la el in campanie.
Pana atunci, este inca o mare nesimtire a unor nesimtiti de politicieni. Hai, ce masina sa imi iau nu dati obligatoriu? Fir-ar de tara locuita de toti nenorocitii!
Atunci să voteze o lege care îi obligă pe ei la plata daunelor şi împlicit la demisie, în cazul nerespectării unei singure promisiuni electorale…îndiferent de context.
Numai atunci aş fi deacord!
Sunt de parere ca pentru Votul Universal a curs mult sange si multe suflete au fost chinuite, din care cauza (macar din respect ptr aia) ar trebui sa cam mergem la vot …
Totusi, aici, la dvs. pe site, am votat ” V-ati stricat la cap “.
De ce ? Foarte simplu.
Intr-o democratie este INTERZIS sa interzici !
Cu atat mai mult cu cat, in Romania, vad ca minoritatea (27%) vrea sa impuna majoritatii (73%) aplicarea unor masuri punitive.
P.S. Si cine vrea sa impuna Votul Obligatoriu !? Doua “doamne”… Te apuca toata sila…
@ de acord
nu vreauuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu !
Vot obligatoriu?! Poate intr-o tara, pentru niste oameni, nu intr-o zona populata avand pretentii de tara si nu pentru niste jecmanitori analfabeti. Dar, prostul daca nu e si fudul…
Traim intr-o tara in care :
1 ) s-a ajuns in situatia sa dai spaga ca sa intri la un interviu (caz real , subsemnatul )
2 ) trimitem o masina agramata sa ne reprezinte in Parlamentul European prin voturi cumparate (masina cica ar fi ca candidat indepentent (cacofonie dorita ) )
3 ) nu avem drumuri , sosele , etc
4 ) Furtul este ridicat la rang de lege
Asa ca nu trebuie sa ne mai miram de ce oameni avem in fruntea tarii si de ceea ce vor sa ne impuna . obligatoriu sau nu acel vot oricum poate fi furat .
un pic de off-topic : Cand se infiinteaza Partidul Derbedeilor ? Pe asta sigur am sa il votez .
Traiesc in Romania si MI-E SCARBA de treaba asta
ar fi o mare smechereala. si nu la alegeri, ci la referendumuri(gen dat jos baselu”), unde validitatea scrutinului depinde, daca nu ma insel, de prezenta la vot. in rest… ozzy osbourne are dreptate. s-ar folosi de numele noastre la sfarsitul zilei. deci… un “nu” hotarat votului obligatoriu!
IN ROMANIA SE VA INTRODUCE VOTUL OBLIGATORIU ATUNCI CAND VA ZBURA PURCELUSUL CU MARUL IN GURA DE PE TAVA CU VARZA CALITA {MIE ASA I-MI PLACE} POLITICENILOR LE CONVINE ABSENTEISMUL. CU CAT SE PREZINTA MAI PUTINI LA VOT CU ATAT SE POT “CUMPARA” VOTURILE MAI IEFTIN{UNA ESTE SA CUMPERI 3% DIN 16 MILIOANE SI ALTA 3% DIN 5 MILIOANE}. DE ACEEA CRED CA AR TREBUI SA NE DUCEM TOTI LA VOT SI DACA NU AVEM SIMPATII SA LE FACEM “DEDICATII”.
@abc
votul “ma abtin” e destul de soft. eu zic sa mergem pe varianta hard: “votul contra”.
adicatelea un catindat obtine de un exemplu 10 voturi pentru si (iaca pozna) vreo 11 voturi contra. scor final: -1 vot. asa ca stai matale catindatule acasa. hai pa, pa, pa, pa, pa
mai victor. la inceput n-am avut nimic cu fata basescu. pana la urma la ea totul se reduce la educatie. face ce-a vazut in casa. nu m-a deranjat nici c-au votat-o niste pedelisti la “impuse”. pentru ca daca te uiti bine la ceilalti alesi duminica, nu e mare diferenta, in general vorbind. adica fiecare e mai mult sau mai putin prost, mai mult sau mai putin civilizat, mai mult sau mai putin scolit, mai mult sau mai putin hot, mai mult sau mai putin pregatit. diferentele sunt doar de paliere, nu de numar de sinapse. m-a deranjat, insa, profund, nesimtirea lu’ ritzi. la fel cum incepe sa ma deranjeze nesimtirea elenei. ca te-a scos tac’tu parlamentar european e una. dar ca-ti iei in serios rolul cand toata lumea vede cat te duce capul, e altceva. imi spunea cineva ieri, legat de subiect, “e si ce? se duce acolo si tace”. inclinam sa-i dau dreptate. ce a inceput ea, insa, sa faca, nu e bine. s-ar putea sa se duca la parlamentul european si s-o ia aia pe post de stand-up comediant. adica seara, sa stea parlamentaru’ in patu lui si sa studieze ce are maine de facut. si sa se uite pe program si sa vada ca o sa “cuvante” asta mica. il vad sunand-si prietenii din parlament – “vii maine mah? nu? de ce? hai fraiere ca iar vorbeste aia din romania. o sa fie cool”… pacat. nu de ea. ci de copiii nostri. eu unul imi cresc baietii educandu-i ca daca nu-ti convine ceva, trebuie sa te ridici si sa vorbesti. nu ca noi, niste labagii care batem curu cu gura si nu facem nimic. in general vorbind. pentru ca cei care fac sunt prea putini. si sunt, oricum, niste derbedei. dupa interventia lui boc mi-am adus aminte de golanii lui iliescu din ’90. si ma-ntreb care-i diferenta dintre ei.
eu unul i-as rupe doi dinti din fata asteia inainte sa plece la bruxelles. ca daca are o gaura in gura, nu mai vorbeste. e chestie de look, ce dracu’.
Dle Ciutacu, va rog sa ma iertati dar vreau sa fac si eu o “aroganta”…
Dle Ciutacu NU MAI POT cu reclama aia la Rosia Montana…!
Undeva, candva, poate chiar la “Vorbe Grele” chemati, va rog din suflet, pe cineva sa ne explice de ce din 800 tone de aur si 1.200 tone de argint Romania primeste DOAR 4 miliarde $ !!??
Un calcul scurt, ingineresc, facut la pretul de piata al aurului (nu la cel de specula, care e mai mare) ne arata ca Romania ar trebui sa castige de 4-5 ori mai mult, si in euro nu in dolari !!!!!!!!!!!!!
Revenind la subiectul dvs. de azi si trecand la vorbirea directa :
Cum plm sa va mai voteze lumea cand ne furati tot ?
Punem pariu ca daca votati legea Votului Obligatoriu PD-L si PNL nu mai intra in Parlament ? … intre noi fie vorba, PNL nu mai are mult.
Asta daca va mai trebuia un motiv ptr care oamenii nu mai ies la vot.
Am citit intr-un numar al revistei “Lumea Magazin”, daca o fi adevarat, ca in Rusia, pe buletinul de vot, exista optiunea “Vot împotriva tuturor”. Impotriva tuturor candidatilor. Chiar se spunea cã tipul acesta de vot/buletin de vot a fost declarat constitutional de Curtea Constitutionala a Rusiei. Tare as fi curios sa aflu amanunte…
Buna ziua d-le Ciutacu,
Este o magarie,o blasfemie cred,sa obligi prezentarea la vot!Ne-am castigat dreptul,prin revolutie,sa avem DEMOCRATIE!Daca se obliga votul,unde este aceasta DEMOCRATIE!?!Am trait si in epoca trecuta 33 de ani,traiesc si in epoca asta, si nu-mi vine sa cred!
Au tiparit 22 milioane de buletine de vot?!Trebuia sa voteze si nou-nascutii?!
Avem niste conducatori dementi,cu siguranta,care au hotarat asta.Sunt atat de multi oameni amarati si ei au cheltuit bani pe hartie,care nu e buna nici la WC!Sper sa aflam(OARE?!) cine sunt vinovatii.
Va doresc din tot sufletul,asa cum imi doresc si mie,un Week-end placut si sa auzim numai de bine!
Cu deosebit respect,
IoanaP
Cred că nu mai durează mult până când va râde lumea pe stradă de cei care au votat (minoritari, orişicât…).
Foarte bine combat brunetele mele preferate! Deşi, dacâ nu e voie să dai banuţi celor care se execută, de ce să iei de la abstinenţi?
@ abc
Daca pui stampila de 2-3 ori si specifici ca pe aia ii detesti cel mai mult, te abtii chiar semnificativ.
Daca toate buletinele ar fi ulterior scanate, s-ar putea face adevarate cercetari sociologice privitoare la parerea poporului.
Ex. 27% au votat cu un partid, 11% detesta Partidul X, 11% detesta partidul Y, 50% detesta pa toti si-i injura pe toti.
Cred ca nu ar mai trebui sa fie vot obligatoriu (poate doar formal). Lumea s-ar duce cu voiosie la vot.
daca au nevoie de foi mazgalite si injuraturi de foaie sa se dea legea. praf se va alege!
eu ma intreb cum se va aplica tehnic,adica daca sunt plecat in Uagadugu in vacanta imi dau amenda?sau daca ma loveste masina si stau 5 zile in coma si ma trezesc apoi,sau daca firma la care lucrez ma trimite in finlanda sa rezolv ceva,etc.duduile filozoafe daca propun ceva n-ar putea sa si spuna cum s-ar face,sau ele nu sunt in stare decat de enunturi:mda,ar fi bine sa fie bine.
pe fond o tampenie atata timp cat functioneaza principiul majoritatii care n-are nicio treaba cu prezenta la vot,da’ poate vor sa-l aboleasca.
@ Bogdan MM, !!!! @Anca (cea indragostita de Crin) !!!!
Din pacate (pentru campania lui Antonescu)
Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) a concesionat, anul trecut, firmei Marine Resources Exploration International SRL, care face parte din Rompetrol Holding SA, 9000 de kilometri patrați in Marea Neagra, pentru explorarea resurselor de namol sapropelic.
Daca Antonescu nu da dovezi si garantii clare ca nu este papusa lui Patriciu … va fi foarte greu sa treaca de 17-18%.
(EU NU insinuez ca ar fi papusa lui Patriciu, spun doar ca ASTA ESTE O PERCEPTIE IN FORMARE)
Patriciu si Vosganian ii stau ca pietrele de picior.
Nu ne poate impune nimeni sa mergem la vot, ma duc doar daca vreau s-o fac, si DA o voi face insa ca si pana acum, o fac doar sa votez impotriva lui Basescu, e singura placere pe care o am cand merg la vot, sa stiu ca nu i-am dat votul meu, ba chiar ca l-am dat la altul. Obrligati sa votam prostia din Romania? e absurd….
daca pe Adriana Saftoiu o inteleg – cred ca multi nehotarati obligati sa voteze s-ar indrepta catre PNL, Elena Basescu iarasi ma surprinde. Oare chiar sa nu faca priza cu realiatea si sa intelega ca a ajuns in PE prin masina de vot PDL? Daca ne-am fi dus toti la vot cat la suta din votanti ar fi reprezentat cei 200000 de votanti ai ei? Cati bani iar fi trebuit sa adune macar 3% din 17 milioane (adica 500000 de voturi)?
E o prostie obligativitatea votului. Vreau sa am dreptul sa aleg daca votez sau nu.
Fac ceva pe statul roman care ar urma sa amendeze pe cei ce nu vin la vot si care ii prediaza pe cei care voteaza de 2 ori.
Victore…si tu dar si Badea o dati de colo colo cu dreptul asta de a nu vota.Sigur ca la Revolutie ti-ai castigat toate drepturile stand acasa si nefacand nimic pt asta mai putin acele drepturi prevazute a nu le mai avea prin aparitia diferitelor Legi.Poti in continuare sa nu mergi la vot,poti sa omori pisici stalcindu-le in bataie in casa scarilor de la bloc,poti dai unui copil de 7 ani sa traga un fum-doua de tigara…multe poti…Poate si Badea sa spuna in fiecare seara pe post ca aia care au o parere justa dar diferita de a lui sint trepanati si imbecili…
NU ASTA E PROBLEMA…Problema este sa stim,daca nu…sa invatam sa actionam(reactionam)cu cap acolo unde situatia o cere si anume,daca esti (total)nemultumit de o anumita parte a clasei politice si vin peste tine niste alegeri sa ai deja un raspuns la intrebarea : Ce fac acum,o fac pe teribilul si arat lumii ca mi se rupe pana la urma facand astfel jocul celor de la putere care ghici ce-si doreste de la tine nemultumitule ! Exact,sa stai acasa si daca se poate sa convingi cat mai multi s-o faca pt ca ei se feresc ca dracul de nemultumiti prezenti la vot ori tu ai si cealalta varianta,de a-ti exprima nemultumirea prin vot si de a convinge si a-i destepta pe nemultumiti sa faca la fel explicandu-le ca nu plictisul,resemnarea,teribilismul si lipsa de reactie le va solutiona nemultumirea,ca in primul rand ei singuri trebuie sa penalizeze prin vot prestatia in batjocura a ACELEI PARTI A CLASEI POLITICE si ca nu merita ca ei,cei nemultumiti si multi sa le dea altora privilegiul de a-i sanctiona.In felul asta responsabilizezi clasa politica,ceilalti care vor veni vor avea in memoria recenta faptul ca prezenta lor la conducere se datoreaza multimii nemultumite pe ceilalti care au refuzat sa mai fie tacuti,care AU REACTIONAT Victore.Suna deontologic dar de aia li se rupe astora,pentru ca stiu bine ca absenta la vot a celor multi ii avantajeaza,apelurile la vot ale lui Basescu sint total false,va intinde cursa si voi cadeti frumos in ea.Basescu nu vrea multimea nemultumitilor la vot,el stie ca fanii si sustinatorii lui vin oricum si ca astfel cele 30-40 procente oricum le are.O prezenta masiva la vot l-ar arunca cu adevarat sub un 25 la suta si de aici pana la prohod e un singur pas.Concluzia : Ai dreptul sa nu te duci la vot dar oare in anumite circumstante ce tin de interesul tau si-al altora foarte multi…merita sa ti-l exerciti ?
dc tot traim intr-o tara babaniera democratica ar trebui sa am dreptul sa nu votez nu?altfel plecam cu toti din tara. Si am si io o intrebare de 10 pct. Cine puii mei se duca sa voteze legea asta a votului obligatoriu?Who gives a f*ck anyway
“Boc este produsul presei. A fost un gentleman fata de presa, de aceea spun ca a fost o scapare pe care acum o regreta.” Domnule Ciutacu v-a impartasit personal Boc ca ar avea macar o unda de regret fata de “dobitocul dracului”? Bine ca vorbeste “tati” in apararea micutului
@Jonson
Subscriu
@Johnson: eu nu-s de acord nici cu absolutismul lui Mircea, dar nici cu mobilizarea cu japca. daca si cand am interes si cu cine sa votez, ma duc. daca nu, nu. detest orice încercare de a fi constrâns.
REFERITOR LA UPDATE
CEZARUL firmelor de curatenie s-a reprofilat pe sters piticii si stapanii lor la gura? (evident, dupa ce se dezvoltase pe directa lins in base – obligatorie in PDL)
Iata cat de obiectiva e presa clujeana, referitor la “derbedeu…” (merita sa cititi).
La asa premier, asa presa, domnule Ciutacu!
In rest, aceeasi admiratie de la Cluj!
@Victor@Johnson
Dar stimulat? Suporti?
daca votam ca in postul precedent, se pune?????
Dreptul de a alege este un DREPT şi aşa trebuie să rămână. Obligaţia de a merge la vot e o inepţie.
Totuşi, observ că în ultima vreme se pune în mod greşit semnul egal între absenteismul la urne şi absenteismul politic.
Ceea ce este cu adevărat îngrijorător la noi este absenteismul politic şi nu absenteismul la urne, este gravă apatia generală a populaţiei faţă de fenomenul politic, ceea ce face ca nici o încălcare a consituţiei şi legilor de către politicieni să nu fie taxată în nici un fel.
Asta e cu adevărat grav. Pentru că absenteismul la urne, perfect justificat, neînsoţit de alte forme de manifestare politică şi de opoziţie faţă de acest sistem politic putred nu ajută la nimic.
Nemernicii tot se aleg şi îşi clamează victoriile electorale chiar dacă o să se ajungă să-i voteze doar familiile lor. Şi fiind aleşi ne conduc pe toţi.
Soluţia nu este să băgăm capul între umeri şi să credem că, dacă n-am mers la vot, am realizat cine ştie ce grozăvie. N-am realizat nimic.
Sigur, n-am mers la vot pentru că nimeni de pe liste nu merita să fie votat, dar absenteismul la urne este doar un efect al crizei politice şi nu soluţia ei.
70% din populaţia cu drept de vot este călcată în picioare de forţe politice care reprezintă cel mult 30% din electorat. Este nefiresc.
Noi cei 70% trebuie să găsim puterea de a ne ridica în picioare şi a face curăţenie în clasa politică. Dacă alegem doar să nu ne ducem la vot, situaţia nu numai că nu se va îmbunătăţi, dar se va înrăutăţii de la mandat la mandat.
Vom ajunge cât de curând în mod concret să fim conduşi de toate curvele şi peştii care se perindă pe la televizor şi se pozează prin revistele colorate.
Asta vreţi?
@Presa clujeana: imi place sa cred ca nu toti ziaristii clujeni sunt tampiti ca baietasul ala care n-a vazut emisiunea, da’ o comenteaza cu patos si-i da o limba de control gnomului, ca poate mai are loc in schema la oras.