Esti aici:
Prima pagină > Blog > Mintea mea, în gândul ei... > De ce trebuie să fiu mândru că-s român?

De ce trebuie să fiu mândru că-s român?

De când m-am trezit, îmi răsună urechile de îndemnuri patriotarde. Ţara, îngheţată până-n măduva aeronavelor înţepenite pe Otopeni, pare a sărbători cu de-a sila şi de a se bucura cu forţa de Ziua Naţională. Eu sărbătoresc prin muncă, exact ca-n fiecare an, că viaţa la particular e pe bani reali. Aşa ne-au învăţat comuniştii că se face şi tind să ne oblige fascistoizii portocalii. Doar că, în timp ce primii înfiinţau locuri de muncă, ăşita de azi le desfiinţează, dar nici nu-şi achită obligaţiile sociale.

Nu-mi plac efuziunile forţate şi nu cred că foloseşte la ceva să-ţi strigi în gura mare mândria de a fi cetăţean român. În primul rând, pragmatic, fiindcă nu văd nici o şmecherie în a fi român. Şi nici nu mi se pare mai înălţător, mai de bonton ori mai profitabil să fii român decât surinamez ori cetăţean al Insulei (arhipelagului?) Kiribati. În al doilea rând, pentru că nu văd nici un merit în a te fi născut într-un spaţiu geografic oarecare, fie el şi România. Naşterea e rezultatul fizic al unui act sexual, iar fătul (ulterior, omul) n-are nici măcar un rol consultativ. Iese din mamă şi gata, n-are de ales. Şi iese exact acolo unde se întâmplă să fie localizată geografic, la momentul durerilor facerii, mama. La mine s-a întâmplat ca locul naşterii să fie România, la soră-mea – actuala Ucraina, la prietenul meu (cetăţean român) Yilmaz – Turcia. Nici unul dintre noi nu-mi pare a fi mai român decât celălalt şi nici mai virtuos, merituos, hărăzit de Ăl de Sus, indiferent cum ne place să-i spunem. Ne achităm cu aceeaşi conştiinciozitate de obligaţiile pe care ţi le impune statutul de cetăţean român şi, uneori, se întâmplă să beneficiem de drepturile ce decurg din calitatea noastră oficială. N-avem nici o contribuţie la performanţele obţinute pe plan mondial de conaţionali de-ai noştri şi, în egală măsură, nu suntem cu nimic vinovaţi de (sau complici la) nevolniciile făcute de alţi cetăţeni români.

Ca orice român, ţin extrem de mult la părerea mea. Dar, în egală măsură, preţuiesc şi contraargumentele de tip logic ale partenerilor mei de dialog. Aşa că m-aş bucura să citesc, în subsolul acestui text, de ce ar trebui să mă mândresc că sunt român şi nu mi-am dat eu seama până acum. Dar, repet, fără lozinci patriotarde ieftine…

http://www.youtube.com/watch?v=7WBUg4UeYAU

UPDATE: Fără nici o tendinţă de generalizare, cred că filmuleţul pe care tocmai l-am adăugat spune multe despre “cultul” sărbătorii naţionale la români.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

220 thoughts on “De ce trebuie să fiu mândru că-s român?

  1. Am o mare rugaminte la tine – te rog ca in calitate de redactor-sef la Jurnalul National sa desemnezi pe cineva din redactie care sa monitorizeze stadiul lucrarilor pe ultimii 65 de km din autostrada A2 adica Cernavoda- Constanta. Astia au promis ca la sfirsitul lui 2011 va fi gata. Ar fi o mare chestie daca s-ar pune punct la o investitie ce dureaza de 20 de ani. Ce zici , te bagi?

  2. Incercarea mea: eu pe 1 Decembrie nu sarbatoresc nimic. Familia mea a ramas in Romania, asa ca si in cazul in care as fi avut ceva de sarbatorit, nu as fi avut cu cine.
    Pentru mine 1 Decembrie e o zi ca oricare alta. Dar as putea sa-ti spun ce as putea sarbatori: acea atmosfera unica, data de siguranta, glume, familiaritate, mancare specifica, pe care o simt la petrecerile cu prietenii si familia din Romania si pe care nu le-am descoperit deloc aici, in strainatate. As mai putea sarbatori faptul ca nu suntem o colonie sau o provincie dintr-un alt stat, ci unul separat, cu dezavantajele (enorma povara a autoguvernarii) si avantajele (unicitatea) sale. As mai putea sabatori unicitatea limbii in care vorbesc si care mie personal, in calitate de traducator, imi asigura painea zilnica. Si cam atat. Am cautat cu adevarat niste argumente, fie ele si imaginare, insa doar atat am reusit sa gasesc. Dar intrucat eu pe 1 Decembrie nu mai sarbatoresc nimic demult, pentru nici cei dragi mie si nici cunoscutii nu mai sarbatoresc demult nimic, cum as putea eu singura sa petrec si sa ma bucur?

  3. fi sincer,in 1986 cand STEAUA a castigat cupa campionilor,ai fost mandru ca esti roman?

  4. Draga Victor, cum sa fii mandru ca esti roman daca n-ai experimentat cele necesare? Imbraca-te tu, frumos, in treningul nou si cu pantofii de costum si urca-te in masina sport adusa din Germania, da maneaua la maxim si mergi la o nunta,claxonad in cinstea miresii. Da spirtoase pe gat, injura-ti (sau mai bine carpeste-ti nevasta) si apoi, cand o canta Veta Biris, ai sa vezi cum ti se invartoseza mandria in tine. Si-ai sa vezi tu, cum vine de la sine identificarea ta cu Mihai Viteazu sau Stefan cel Mare. Ca poti sa fii mandru de simpla si naturala imprejurare ca esti roman trebuie sa ai un anumit ,,nivel”.
    Foarte faina ,,toleranta” fata de userul de mai sus.Tot din toleranta am ras cu hi,hi,hi si nu cu ha,ha,ha.

  5. de ce sa fiu mandu? ca avem magazine de vise? ca avem foamea in stomac ? ca nu am 1 ban un buzunar? ca nu imi gasesc un loc de munca ..cacat de romania pacat de ce avem ca alti stiu doar sa distruga si atat… nimic mai mult…. de ar fi Ceausescu bine am mai duce-o …

  6. Mi-e SCARBA ca m-am nascut din niste CRETINI care s-au apucat sa se puie in TIRANIE, SARACIE si UMILINTA! Mi-e SILA ca sunt obligat sa traiesc langa VIERMII astia infecti! URASC ROMANIA, pentru ca mi-a facut si imi face numai RAU si nu pot sa scap de aici!

  7. da victor.. sunt de acord cu ce ai spus.. dar nu inteleg de ce ai pus si video’ul acela cu baietii astia care “o lalaiesc” . IMi place hip hopul, ascult foarte mult hip hop si pot sa iti arat piese de 10 ori mai bune decat piesa respectiva

  8. sunt mindra ca sunt rominca si sunt fericita ca am parasit tara care nu a stiut sa ma aprecieze

  9. Mie de sarbatoarea nationala mi s-a luat. Si nu pentru ca m-ar fi cuprins moda cu bagatul in propria tara ci pentru ca a devenit mai mult un moft. Unul nejustificat pentru ca cel putin in cazul meu tara nu mi-as adus nici o placere …

  10. O tara e ca un organism uman -un sistem cibernetic cu reactie inversa. Daca un subsistem nu functioneaza, incet, incet e afectat totul. Viata cam peste tot e pe bani reali, munciti. Doar Bursa functioneaza cu bani fictivi! Si, in zilele noastre, guvernul PDL si presedintia. Platiti de noi sa munceasca bine. Daca lucrurile merg prost, e vina lor, a celor de azi, nu a celor din ultimii 20 de ani, 50 de ani sau a…dacilor si romanilor. In istoria romanilor au fost si perioade bune! De acelea putem fi mandri! Nici unul dintre cei care s-au cocotat vremelnic in fruntea tarii nu sunt reprezentativi pentru noi.

  11. salutare la toti care ati mai ramas prin tarisoara,de si nu vad de ce ati mai ramas…Pe tine ,pe Badea si pe Gadea va respect si va apreciez .Ati ramas ultima reduta impotriva termitelor portocalii ,dar si ei la randul lor “tonomatele lor” gen: sarpele cu clopotei= RADU MORAR care vezi doamne are un proiect la rds .cred ca stiti cu totii ce proiect are nu?
    sa va scoata din grila de programe ale rds daca fac lucru asta atunci o sa ma transfer cu restul populatiei la alta firma de cablu…Tara lui popey marinaru…
    Apropo de 1 decembrie am un mare sentiment de “bucurie”m as bucura ca un emo cu lama la vene sau de pe un bloc :))
    ce naiba sa sarbatoresti? imi aduce aminte ca sunt roman si nu am avut si eu noroc sa ma fi nascut prin Trinidad Tobago ca si aia traiesc mai bine decat noi…
    sSi ca natie suntem praf ,ne pune cine vrea in ce pozitie doreste ,daca tot il avem pe AtomBoc la care nu trebuie sa te chinui s ai dai o “gingie”vine natural in dreptul “sufletului” ce respect sa ai de la cei din Occident si cine i de vina ?
    Noi =poporul roman …Tara arde si Boc mai taie o panglica+pensii+salarii,dar ne clatim ochii si ne trece de foame cand admiram formele “sculptate”parca ale Bianacai a lu’Bote si stam si inghetam ,dar vedem topul tarfei din vestiarul fotbalistilor si uite asa mai trece un an si iarasi se face 1 decembrie si in incheiere cum zice bunul nostru prieten Mircea Bade :SUPERB

  12. DRAGA VICTOR HAI SA FACEM CEVA SA SCAPAM DE CRETINI ASTIA CARE NE CONDUC HAI SA IESIM IN STRADA SA LE DAM FOC LA GUVERN SI LA PARLAMENT (DA ESTE URAT DAR ESTE SINGURA SOLUTIE SA SCAPAM )

  13. 1. Mi-as dori, sa nu mai vad sateni atat de trogloditi, atat de indobitociti de saracie si alcool.
    2. In legatura cu mandria de a fi roman, mi-am adus aminte de un scurt episod pe care vreau sa-l povestesc :
    la scurt timp dupa revolta muncitorilor brasoveni din 15 noiembrie 1987 impotriva comunistilor,in frunte cu Ceausescu, ( brasovean fiind )am plecat cu parintii la Bucuresti la niste rude, cu trenul. Cand am vrut sa ne intoarcem , era coada mare la casa de bilete din Gara de Nord iar pana la plecarea trenului spre Brasov nu mai era mult timp. Asa ca am intrebat la casa , ca, daca il pierdem pa asta, cand avem urmatorul tren. Cand oamenii care stateau la rand au auzit ca suntem brasoveni, au strigat cu totii entuziasmati si cu un soi de admiratie, sa intram in fata sa ne luam biletele. Parca eram vedete :). Acuma, stiu ca suna ca o compunere de clasa a IV-a, dar atunci am fost foarte mandru ca sunt brasovean.

    P.S. Cu exceptia unor mari personalitati romanesti , cum ar fi: Brancusi, Coanda , Poenaru,Vuia, Eliade,Enescu,Eminescu,etc sau contemporani , Nadia, Hagi, Nastase, n-am motive sa fiu mandru ca sunt roman, ba din contra.

  14. Chestia cu mandria de a fi Roman, Belgian, Italian, etc, o consider la randu-mi o tampenie. Cu toate astea consider ca fiecare dintre noi romanii, inainte de a afirma lucruri pro si contra despre romani, ar fi intelpt sa reflecteze asupra citatelor de mai jos:

    …dacă priveşti România prin ochii lui Sancho Panza, un ţăran plin de vitalitate, cu simţul realităţii, vezi un ghetou neocomunist, fără perspectivă politică, fără viitor, trăind o confuzie şi o improvizaţie totală. Un destin aproape tragic.

    Dacă priveşti prin ochii lui Don Quijote, vezi o ţară cu o taină imensă, capabilă să dăruiască şi celorlalţi. Depinde prin ce ochi o priveşti. El s-a îndrăgostit de Dulcineea nu din văzute, ci din auzite.

    Eu, la fel, m-am îndrăgostit de România, nu din văzute, pentru că îţi vine să te sinucizi dacă ieşi acum pe stradă, ci din ce-am citit şi din ce mi-au povestit alţii despre ea.

    De ce a scris Gheorghe Brătianu că poporul român e un miracol? De ce nu a spus că e un gunoi, cum fac cei de acum, care l-au decapitat şi pe Eminescu?

    Scormonesc vulgaritatea în operele lui ca să-l desacralizeze, să-l biologizeze pe scriitorul despre care Cioran spunea că şi Buddha ar fi gelos pe biografia lui.
    …………………………………

    Poate ca acesti oameni frumosi suntem noi si am uitat. Suntem reeducati astfel incat sa ne blestemam conditia de romani, sa purtam cu umilinta aceasta haina pe care Dumnezeu a dat-o fiecarui neam prin care este un popor aparte.

    Omul frumos se afla printre noi, el doar trebuie sesizat, recunoscut. Numai ca nu mai avem aceasta capacitate de a recunoaste frumosul din noi. Intalnirea este o marturisire despre felul cum poti sa fii surprins intr-un imperiu al uratului de ghiocelul frumosului. Dan Puric

  15. Felicitari pentru exemplificarea video.
    La o mare parte dintre romani sarbatoarea se rezuma la bautura si mancare …

  16. Chestia cu mândria asta e cam ca aia cu lauda. Mai bine să ți-o spună altul. Practic,poți fi mândru de ceea ce au făcut alții. Și poți,făcându-ți treaba să îi faci pe cei care urmează să fie mândri de ce lași tu în urmă. Îmi sunt simpatici englezii, dar nu cred că sunt mândri de cum sunt ei acum, ci mai degrabă de isprăvile lui Trafalgar. Poți fi mândru de ce faci, dar e lipsit de substanță să fii mândru de ceea ce nu depinde de tine.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.