Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Robocop is back in (dirty) business

Robocop is back in (dirty) business

1989: Revoluţia anticomunistă îl găseşte pe Theodor Stolojan adjunct al Direcţiei Aport Valutar Extern din Ministerul Finanţelor, structura prin care Securitatea încasa facturile aferente produselor exportate de societăţile de comerţ exterior.

1999: trei oameni de afaceri, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu şi Gelu Tofan, decid să înfiinţeze, formal, un consorţiu care să depună, la Ministerul Industriilor, condus de Radu Berceanu, o ofertă pentru preluarea controlului companiei (de stat) Petrom. Negociatorul operaţiunii (care n-a mai avut loc), desemnat în numele consorţiului, era Theodor Stolojan. Acelaşi personaj care, pe vremea uneia dintre multele candidaturi la Preşedinţie ale lui Ion Iliescu, a dat năvală peste Ocean să participe la lansare şi să arunce-n eter famioasa zicere “recunosc şi salut valoarea oriunde ar fi ea”. Nici Voiculescu, nici Vântu şi nici măcar Tofan nu treceau drept nişte foşti disidenţi ai regimului comunist, iar percepţia publică asupra modului în care aceştia îşi construiseră imperiile financiare era cel puţin umbroasă.

2010: cumătru cu interlopul Bercea Mondialu şi europarlamentar popular, Theodor Stolojan depune, la Comisia de petiţii a Parlamentului European, un raport prin care sprijină gestul de includere a mass-media, la capitolul Vulnerabilităţi, în strategia de siguranţă naţională, al aliatului său politic Traian Băsescu, om politic în favoarea căruia, de altfel, s-a şi retras din cursa prezidenţială în 2004, după ce în prealabil a dat cu capu-n geam când a vrut să scurteze drumul către o glorie statală pe care n-o va dobândi niciodată. Drept argumente în sprijinul răfuielii cu presa, personajul invocă, între altele, acuzaţiile de colaborare cu Securitatea aduse proprietarilor celor două trusturi de presă considerate ostile lui Traian Băsescu, Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vântu, precum şi calitatea lor de miliardari. Atribute care nu păreau a-l incomoda în vreun fel când îi mirosea a ţiţei de stat în nările private.

UPDATE Înţeleg că, mai nou, trebuie să fiu scos vinovat, alături de alţi colegi de-ai mei, pentru ipoteza că s-ar fi putut ca, la un moment dat, în urma acestui scandal, România să fie supusă unei proceduri de infrigement pe tema libertăţii presei. Ca să n-avem vorbe suplimentare, scriu şi aici ce i-am spus lui Dan Tapalagă după apariţia articolului de pe Hotnews. Am fost de acord să susţin petiţia privind scoatere presei din strategia de siguranţă naţională şi atât, în conformitate cu poziţia mea public exprimată în scris şi în emisiunile pe care le-am realizat sau în care am fost invitat. Sunt de acord, în continuare, să susţin orice altă iniţiativă similară care ar servi aceluiaşi scop, dar nu am nici o treabă cu infrigementul invocat. Procedurile sancţionatorii de acest tip sunt exclusiv ale politicienilor.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

63 thoughts on “Robocop is back in (dirty) business

  1. Ciclic-bolnavul “dragă stolo” s-a transformat de multişor într-o moluscă politică. Mă întreb, cvasi-retoric, cine şi cu ce îl şantajează. Ştiu cine, am o oarecare bănuială şi cu ce.

  2. Draga Stolo mai are ceva treaba si apoi tatucu’ Stalin,pardon,nu asa il cheama ,il va trimite sa faca vreun accident sau ceva sa iasa din peisaj. Sunt curioasa ce va face Nadejda…O avea pistol?

  3. Stolo e un dobitoc! Evident, cu coarne!
    A fost primul care a spus, răspicat, la ora de Finanţe – pe când era ministru – că statul are tot interesul să nu dea pensii! (nu spun asta din auzite, ci din calitatea de martor ocular)

  4. Inainte de 89′ doi tineri utecisti de mare viitor, Stolojan si Isarescu au facut o vizita in China. A fost facuta si o ‘fotografie de familie” cu ocazia asta. Ulterior nu s-au prea placut.

  5. excelent articolul. chiar daca n-o fi chiar asa scarbos ca Boshe, cu siguranta e tzinut de coaie cu niscai dosare ‘under cover’ de sus numitul…

  6. o zdreanta de om acest dragastolo, un pupincurist si un securist nenorocit acum ce se vrea si disident cumva, te rog daca se face o petitie sa ne-a trimiti pt.ca sigur ne vei regasi acolo, BRAVO colegilor tai din trust pentru toate materialele publicate luna aceasta despre PERSONALITATI UITATe, pe fb suntem o gramada care nea-m inscris pe un site ROMANIA ASA CUM MI-O DORESC, emisiune buna diseara.

  7. “DRAGA STOLO”ai vazut ce s-a intamplat de 1DECEMBRIE la BUCURESTI,le-am traso,dar ce s-a intamplat la ALBA-IULIA de ZIUA NATIONALA?..caci eu am atipit,iar prosti astia nu m-au informat..Sa sti ca e grav,ne-au fluierat si pe noi si pe PONTA si ar m-ai fi ceva l-am vazut acolo si pe MINERU..care?..cum care COZMA…dar tu ai fost acolo,sper ca nu..nu mai BASE,l-am vazut la televizor si l-am vazut si pe DIACONESCU cu otveul lui..bai STOLO pa astia traba sa-i ascundem,dar astalalt VADIM a fost?..nu,nu cred,ce dracu BASE,doara avem antenele noastre si sti tu ca nu misca nimic in tara,fara sa stim noi..da ai dreptate,numai ca s-ar putea sa o patim si noi,cu cate nedreptati am facut..stai linistit poate murim si atunci am scapat….PS CIUTACULE te saluta un ardelean din ALBA-TARTARIA si la mai mare. SARBATORI FERICITE.

  8. Stolojan este un om gretos si permanent oportunist.Pacat ca liberalii s-au lasat pacaliti candva de el.Dar si intre liberali sunt multe “taratoare”.Poate va reusi Dl Antonescu sa-i vada la timp.

  9. Atata vreme cat vor fi numiti ministri pentru interes politic, iar ‘recunoasterile’ rentru campania electorala vor fi din ce in ce mai generoase, lucrurile nu se vor indrepta intr-o directie normala.

  10. Singurele 2 ipostaze in ncare mi-l amintesc pe robotel sunt discutiile lu’ tata de acum vre-o 10 ani cum ca asta’i omu’ care taie’n carne vie( intre timp mi’o da ca ploua) si telenovela Fetele Marinarului: alegeri

  11. Conjunctura a facut ca traian sa devina presedinte Pentru acest lucru este vinovat stolojan.

  12. Va rog,sa nu i mai spuneti asa “domnului “Stolojan mai bine ii spune ti omul de tinichea sau lichea ca sa rimeze…
    Are fata asta de conserva expirata un bulan de nu ai vazut asa ceva ,tot timpul a fost prin posturi caldute iar acum cand tara ii in rahat trecut de genunchi ,el ne explica cum si ce ar trebuie facut sa scoatem tara din rahat pe care fie vorba intre noi ,nu noi am adus o in halul asta ,dar vreau sa va propun un pariu:pe ce punem pariu ca in 2012 tot ratatii astia o sa ajunga la putere?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.