De când m-am trezit, îmi răsună urechile de îndemnuri patriotarde. Ţara, îngheţată până-n măduva aeronavelor înţepenite pe Otopeni, pare a sărbători cu de-a sila şi de a se bucura cu forţa de Ziua Naţională. Eu sărbătoresc prin muncă, exact ca-n fiecare an, că viaţa la particular e pe bani reali. Aşa ne-au învăţat comuniştii că se face şi tind să ne oblige fascistoizii portocalii. Doar că, în timp ce primii înfiinţau locuri de muncă, ăşita de azi le desfiinţează, dar nici nu-şi achită obligaţiile sociale.
Nu-mi plac efuziunile forţate şi nu cred că foloseşte la ceva să-ţi strigi în gura mare mândria de a fi cetăţean român. În primul rând, pragmatic, fiindcă nu văd nici o şmecherie în a fi român. Şi nici nu mi se pare mai înălţător, mai de bonton ori mai profitabil să fii român decât surinamez ori cetăţean al Insulei (arhipelagului?) Kiribati. În al doilea rând, pentru că nu văd nici un merit în a te fi născut într-un spaţiu geografic oarecare, fie el şi România. Naşterea e rezultatul fizic al unui act sexual, iar fătul (ulterior, omul) n-are nici măcar un rol consultativ. Iese din mamă şi gata, n-are de ales. Şi iese exact acolo unde se întâmplă să fie localizată geografic, la momentul durerilor facerii, mama. La mine s-a întâmplat ca locul naşterii să fie România, la soră-mea – actuala Ucraina, la prietenul meu (cetăţean român) Yilmaz – Turcia. Nici unul dintre noi nu-mi pare a fi mai român decât celălalt şi nici mai virtuos, merituos, hărăzit de Ăl de Sus, indiferent cum ne place să-i spunem. Ne achităm cu aceeaşi conştiinciozitate de obligaţiile pe care ţi le impune statutul de cetăţean român şi, uneori, se întâmplă să beneficiem de drepturile ce decurg din calitatea noastră oficială. N-avem nici o contribuţie la performanţele obţinute pe plan mondial de conaţionali de-ai noştri şi, în egală măsură, nu suntem cu nimic vinovaţi de (sau complici la) nevolniciile făcute de alţi cetăţeni români.
Ca orice român, ţin extrem de mult la părerea mea. Dar, în egală măsură, preţuiesc şi contraargumentele de tip logic ale partenerilor mei de dialog. Aşa că m-aş bucura să citesc, în subsolul acestui text, de ce ar trebui să mă mândresc că sunt român şi nu mi-am dat eu seama până acum. Dar, repet, fără lozinci patriotarde ieftine…
http://www.youtube.com/watch?v=7WBUg4UeYAUUPDATE: Fără nici o tendinţă de generalizare, cred că filmuleţul pe care tocmai l-am adăugat spune multe despre “cultul” sărbătorii naţionale la români.
Multumim, Victor. Nu strica putina normalitate in ziua asta, cand pe televizor vezi numai indemnuri penibile in a ne mandri cu romanismul nostru. Cel mai frumos este sa observi cum tot entuziasmul asta va disparea complet maine, ca si cum n-ar fi existat vreodata.
Numai bine!
De ce ar trebui să vă mândriți, domnule Ciutacu? Habar nu am, logica nu-mi oferă nici un răspuns de bun simț. Poate ar trebui să aveți o urmă de bucurie la gândul că mai există câțiva oameni dispuși să suporte flegme, că mai sunt în jurul dvs. persoane care se străduiesc să mai stea în picioare. Despre mândrie, nimic… Nici măcar amintită aluziv, „bontonistic”…
Normal, asa ziceam si eu! Fascistoizii portocalii si guvernul Boc sunt de vina ca angajatii unui cotidian lucreaza si in zilele de sarbatoare si sambatele si duminicile!
@Tracul Liber: esti penibil, n-ai inteles nimic si-o dai in ieftinaciuni. iar eu nu mai am nici chef, nici rabdare sa polemizez cu peretii.
cred ca mandria de “a fi” inca in romania, pentru cei care au alternativa, ar trebui sa fie tratata simptomatic sau considerata, in urma lipsei diagnosticului, ca o excentricitate…”mandria de a fi” este un nonsens, “mandria de fi devenit” ar putea fi un tel pentru generatiile viitoare ale unei romanii posibile
Alta data abia asteptam 1 Dec. , anul acesta mi se pare o zi ca oricare alta, la Timisoara unde locuiesc, ploua cu galeata si nu pot decat sa ma gandesc ca in acest an si vremea plange la cum a ajuns tara aceasta… Noi suntem romani!
Te rog sa dezvolti acest lucru vineri. As aprecia asta.
NU sunt mandru ca-s roman. Mi-e rusine daca e sa ies ‘afara’. Macar nu sunt singurul care gandeste asa.
@victor: cele spuse de tine au logica si nu vreau sa cad in patetisme incercand sa te conving de contrariu. mult mai interesant mi se pare “reversul” medaliei: daca nu te poti mandri ca esti roman, CU ATAT MAI PUTIN ITI POTI EXPRIMA SILA FATA DE TARA, cum, din pacate, o mai fac unii…
ps: am zis tara, nu conducatori.
@brazvan: tara in sine, ca spatiu geografic delimitat de niste frontiere, nu are, nici ea, vreo vina sau vreun merit.
@Tudor: a facut-o Badea aseara, fara sa avem vreo intelegere prealabila, poate o sa incerc si eu sa abordez subiectul.
Buna ziua,
Sunt mandru ca sunt roman, iar sensul care il are aici “mandru” este de a fi onorat, multumitor ca Dumnezeu a hotarat sa ma aseze aici, pe aceste mealeaguri. In plus, sunt onorat ca am avut inaintasi ca Stefan cel Mare, Mircea cel Batran, Mihai Viteazul etc, care si-au inteles menirea si au actionat in consecinta. Nu pot sa uit ca acest pamant a fost udat cu sange, sange al unor oameni care aveau ceva sfant in ei.
Tara aceasta este mostenirea pe care ne-au lasat-o, si sacrifiul lor ma determina (sa nu spun ma obliga) sa lupt la randu-mi pentru ea, asa cum voi putea.
singurele dati cind ma incearca sentimente de mindrie nationala sint cele in care iau cunostinta de povestile din spatele unor premiati la olimpiade, de povestile inventatorilor, cercetatorilor, de povestile campionilor olimpici, mondiali etc. in fapt sint emotionat de mirarea cum au reusit acesti oameni sa devina mai mult decit le-a rezervat tara asta, si cum in, de multe ori, naivitatea lor, mai au puterea de a se afisa cu eticheta nationala. poate pentru ei e de inteles, caci adeversarii lor competitionali sint validati de sistemele care-i au in incluziune, si, printr-o raportare similara, se vor si ei ca elemente apartinatoare ale unei natiuni. iar cea romina le e cea mai la indemina.
in rest si-n schimb, tot rominii spatiului meu de desfasurare sint cei care il voteaza pe basescu, tot rominii sint cei care au consacrat expresiile “se poate si mai rau”, “merge si asa”, tot rominii sint cei care iti amarasc bucata asta de viata…suita poate continua.
de citiva ani am invatat ca patria mea, societatea mea e una raportata la gesturile mele si la citeva persoana apropiate.
Victore,
eu empatizez cu tine fara sa vreau si stiu ca in adancul creierului tau nu crezi (chiar ) asa. Pai pozezi si tu in hita Contra, ca cica atitudinea asta creste respectul “la baieti”. Hm… Insasi opinia “potrivnica” e ecoul unui patriotism voit estompat.
Iti place al naibii de mult sa fii original. Asta e meteahna ta. Sa nu fii tu in randul prostimii s sa nu te aliniezi, fiindca dauneaza la blazon.
Ma rog, sa admit…admiterea…nu-i exclus sa ai dureri de cot sincere la adresa iubirii de patrie. (cumva, nici nu ma mir). Dar ai putea macar sa taci din gura, de ziua nationala, daca tot simti astfel. O tacere semnificativa, in locul unui sirag de vorbe cu efectul efervescent al fasolelor cu carnati, a?! Zci si eu o parere. Sterge-o fuga, ca e prea realista :D)))))
@A: ma bucur ca tu stii mai bine decat mine ce-i in mintea mea. aveam nevoie de un reper
Sunt adeptul parerii tale Victor si nu e vorba ca nu am sentiment fatza de romania sau de istorie,dar sa fiu mandru ca am vazut lumina zilei aici nu reprezinta o performanta. Doar aia dinaintea mea au construit locul pe care marsaluiesc acum si multora dintre ei nu stiu daca sa le multumesc sau nu. Sunt devotat tzarii si asta nu pentru acesti oameni din prezent care nu stiu sa ne conduca si sa aprecieze idealistii, ci pentru cei dinaintea mea: Eminescu, Caragiale, Henri Coanda, Lucian Blaga, C. Brancusi, Nadia Comaneci si multi altii.
PS: nu cred in sentimentul de mandrie fatza de tzara atata timp cat tu nu ai motive sa fii mandru de tine personal. Cred ca numai in sentimentul de bine pe care il ai ca te’ai nascut intr’o tzara care nu te face de rusine. Ca doar un alcoolist nu poate spune: “Sunt mandru ca sunt roman” , asta pentru ca eu cred ca de exemplu multi devin alcoolisti datorita insucceselor…deci sigur nu sunt mandri de un pasaport romanesc…am 18 ani si vreau sa ma fac jurnalist, dar in tzara noastra nu am ce spune despre sport (pt ca eu pe sport vreau sa ma axez). Te salut si ai grija de tine!
Ar trebui sa fiti mandru ca sunteti roman doar daca traiti in perimetrul Romaniei, ca numai al 15 km dincolo de acest perimetru ati putea risca sa fiti huiduit, si daca cumva mai faceti parte si din tagma portocaliilor aveti sansa sa se arunce in Dvs. cu pietre. De ce? Pentru ca, uite, chiar si in 1 Decembrie, de Ziua Nationala este atata dezbinare intre oameni, incat nu se mai suporta.Nu se suporta pentru ca 1 Decembrie nu starneste nici un ecou profund in sufletele lor pentru tara. Trist!
Victore,
O sa incerc sa raspund provocarii tale.
Deocamdata sunt depresiv si dedic proprietarului si cititorilor acestui blog cantecul “Vantul prin Duzi”, muzica: Cristian Paturca, versuri: dr. Barbi.
Cine pleaca ultimul sa stinga lumina!
Scuze mai sus am scris fara sa vreau :”cred ca numai in sentimentul de bn pe care il ai ca nu te’ai nascut intr’o tzara…” fara “ca” ala de la inceput ar fi trb sa scriu.scuze.salutari
Nu sunt de acord cu tine. Nu e o zi oarecare şi ar trebui să fim mândri că suntem români, aşa cum fiecare naţie îi cu mândria ei. E, vrem sau nu vrem, un soi de familie mai mare. Nici nu găsesc că are rost să-ţi explic de ce. Ai dreptul la opinia ta (pe care o bănuiesc a fi un pretext ca să scoţi de la cititori argumente pro-patriotism sănătos). Problema e că “mândria de a fi român” nu ar trebui să fie o chestie “de argument”, ci “de sentiment”. Sentiment adevărat – dacă mai ştim ce-i ăla… Şi mai cred că atunci când vom găsi calea să fim mândri că suntem români vom reuşi să facem să meargă lucrurile şi aici.
La mulţi ani 🙂
Trebuie sa ai sentimente duse pana la incapatanare sa fii mandru ca esti roman, cand statul prin reprezentantii sai se straduieste din rasputeri sa simti contrariul.
Iar azi, presedintia nu da doi bani pe ziua Romaniei si pe onorurile militare, executivul nu poate reprezenta presedintia fiind doua institutii distincte.
Trecand peste acest incident, ma ingrozeste gandul ca, in dorinta netarmurita de a nu ceda puterea chiar in mod simbolic, acesti portocalii vor incalca tot: Constitutie,lege, morala, respect pentru cetateni.
Experimentat pe propria piele,nu pot trai in alta parte,nu-mi place mancarea din Franta ,Italia,nu-mi place stilul prea inghetat al nemtilor,care se vede si in haine,nu-mi place duritatea rusilor,imi place sa fiu turist,atat.Daca raman prea mult intr-un loc,incep sa le vad si metehnele ,prefer sa pastrez amintiri frumoase in legatura cu ei.De aceea nu pot sa emigrez,stiu ca nu as rezista prea mult acolo,m-as simti intr-un anume fel singura.
@Iulia Musat: am sperat ca voi citi argumente, nu sentinte. se pare ca m-am iluzionat
aaa si mai e ceva. sint excedat de stefani, de mirci, de mihai viteji…cind ai un sfert de creier, automat iti vin in minte exemplele astea (si aproape numai astea). si alea cu singele varsat, cu mosteniri lasate, validate, consolidate, sacrificii…oricum e ceva stupid in fiinta oamenilor, de obicei o crima poate inalta un popor.
cum e asta, sint mindru ca stefan cel mare i-a macelarit pe polonezi? ia sa incercam si varianta contrara…parca nu mai da asa de bine.
Sunt mandri ca sunt romani doar cei care se simt romani. Daca in venele cuiva nu curge sange romanesc nu are cum sa simta romaneste si de aceea ii pute tot ce inseamna datina romaneasca. Eu m-am saturat de ipocritii care mananca o paine alba in Romania si scuipa pe tot ce inseamna ea si cand ajung in strainatate nici nu vorbesc in romana, ca le e rusine? De ce sa le fie rusine? De sangele lor? Mie nu mi-e rusine, pentru ca oricat ar fi de greu si de rau, aici e tara in care au murit si sunt ingropati strabunii mei. Cine n-are strabuni aici e normal sa nu dea doi bani pe Romania. Si n-are nici o legatura cine ne conduce cu patriotismul, cum vad ca insinueaza mai multi, deasupra la ce am scris eu. Daca vine Dan Diaconescu o sa fim mai patrioti? Sau daca vine Becali sau Ponta?
Zi de zi gasesc tot mai putine motive de a ma mandri ca sunt romanca (dimpotriva, as putea spune). Ceea ce s-a intamplat azi la parada militara prin onorul care i s-a dat lui Boc in loc de a i se da lui Geoana, mi se pare a fi sfidarea democratiei si recunoasterea acestei dictaturi incipiente de catre capii armatei.
R U S I N E !!!!
Unul din motive ar fi urmatorul: in momentul in care i-am vazut cum plangeau cantand, m-am simtit mandru. La sfarsitul meciului m-am simtit si mai mandru ca la Campionatul Mondial va fi Romania.
Nu as putea fi mandru ca la CM este de exemplu Africa de Sud, nu ma atinge in nici un fel.
Ca o completare la CM de fotbal m-as fi uitat cu mai multa placere, mandrie, emotie daca era Romania…
probabil ca voifi acuzat de falsitate dar nu-mi pasa: sint MANDRU ca sint ROMAN istoria cea adevarata a tarii si poporului asta imi da dreptul si-mi alimenteaza sentimentul! sint MANDRU ca bunicul meu a murit undeva langa odessa si ingrasa pamantul rusiei sint MANDRU ca unchii mei unul partizan si altul preot grecocatolic au incercat sa lupte ………as mai putea sa insirui destule dar NU SINT MANDRU ca sint conational cu indivizi care-si spun romani si dau alte dovezi!NU sint MANDRU ca am un asemenea presedinte,NU sint mandru ca sint flamand si descult,NU sint MANDRU ca, copii mei vor fi segregati de cei unguri,NU sint MANDRU ca s-a politizat si laptele mamicilor ….dar SINT MANDRU CA SINT ROMAN!!!!!!!!!!!si asta nu mi-o ia nimeni!!!!!!!!!!!
Eu mor de dragul Romaniei, am iesit din tara de cateva ori in diferite locuri dar de fiecare data cand veneam in tara ma simteam ca si cum as lua o gura mare de aer dupa ce mi-am tinut respiratia, cu toate acestea in momentul in care imi voi termina studiile doctorale plec de aici. Aici sistemul este de asa natura incat nu-ti permite sa te dezvolti profesional, noi nu mai avem domeniu de cercetare asa ca ne indreptam spre alte zari unde iti este permis acest lucru. Conducatorii nostrii doresc sa ajungem o tara de analfabeti in loc sa ne permita sa ne dezvoltam pentru a ajunge o tara de experti.
Pai nu stiu ce contaargumente valide ar putea oferi cineva intreg la cap. Ceea ce ai scris este perfect corect, bine argumentat si cat se poate de real. Aceasta efuziune tampa legata de ziua tariosarei mi se pare chiar mai patetica decat Boc acceptand onorurile in locul prostanacului…Over&out (ca poate citeste si Soeic)
@Victor N-aş îndrăzni 🙂 Te stimez pentru ce faci, oricare ţi-ar fi opiniile. Atâta că lucrurile… “neargumentabile” nu pot fi argumentate 🙂
eu sincer de abea astept sa treaca ziua asta. ma enrveaza bucuria aia tampa de la tv. ma enerveaza atitudinea ipocrita a oamenilor la care in genral nu le pasa dar azi ii strapunge fioru’ national..mi se pare absolut genial ca presedintele romaniei nu este in tara de ziua romaniei.. m-am oripilat si m-am speriat cand am vazut la tv parada de la bucuresti, atunci cand au prezentat dotarile…ma simt mai in pericol acum ca le-am vazut si cand ma gandesc ca daca ar fi vreo problema de asa natura, pe alea le-ar folosi… e bine ca in sfarsit, aproape de anii 20, cand lumea era la cu totul alt nivel, am reusit si noi sa unim niste principate, venind la alba iulia in opinci.. glorios de-a dreptul.. La multi ani
Permiteti-mi d-le Ciutacu sa raspund d-lui Pantilimon:
@C. Pantelimon: de ce judecam atat de usor, si mai ales fara sa cunoastem? pare sa fie atat de la indemana..cui foloseste oare?
numai bine!
Cred ca ar trebui sa ne mandrim cu ceea ce noi insine facem, ca romani. Fata de faptele altora putem avea numai recunostinta.
Imi aduc aminte de vorbele lui Nicolae Iorga:
“..pe aceste doua temelii se sprijina marirea tainica a unui neam: amintirea totdeauna vie a trecutului si constiinta datoriei, indeplinite de toti si in fiecare clipa”.
Recunostinta fata de ceea ce au facut altii pt noi si ceea ce facem noi insine pt tara.
@ Krinos
Cu riscul sa te dezamagesc, daca ii intrebai pe Mihai Viteazul, Stefan cel Mare sau Mircea cel Batran daca au facut ce au facut pentru Romania, iti radeau in nas 🙂 Departe de mine gandul sa te jignesc, dar ai nimerit fara sa vrei probabil, in cel mai gaunos stereotip posibil. Ideea de patriotism si romanism legate de numele celor trei “medievali”. Personajele respective, habar n-aveau de Romania, nu aveau constiinta nationala (nu o spun in sens peiorativ, asta era situatia in acea perioada) iar motivatia din spatele actiunilor lor sta de cele mai multe ori in circumstante foarte specifice, determinate de avere, de intarirea puterii personale si securizarea tronului, tratate si conventii regionale cu puternicii epocii, etc. Patriotismul, “faurirea” Romaniei dodoloatze, din pacate nu figura pe lista de prioritati a sus amintitilor.
Recomandare…incearca niste surse de informare alternativa, carti si tratate de istorie moderne, vei fi surprins cat difera de ce am invatat in cartile de istorie.
Mihai Viteazul, Stefan si Mircea au merite? Absolut si fara indoiala…doar motivatia lor este discutabila 🙂
Back to topic,
Nu cred ca avem motive sa fim mandri pentru ca suntem romani. Este destul sa te uiti in jurul tau sa iti dai seama ca nu ai nici macar un motiv pentru asta. Daca este sa gandim la rece, vom vedea ca polonezii au mai multa demnitate, ungurii sunt mai descurcareti, cehii si slovacii sunt mai gospodari, sarbii si croatii au stamina mai puternica…noi cu moldovenii suntem ca pana purtata de vant in Forest Gump 🙂
La urma urmei, apartanenta la o natie, nu ar trebui sa iti dea dreptul la mandrie…vorba ta, nu ai nici un merit ca te-ai nascut aici, sau intr-un loc anume. Mandria exagerata a americanilor mi se pare o tampenie nejustificata…cu toate ca la ei functioneaza, am impresia, ca un drog..ca un afrodisiac.
Cred ca singurul lucru cu care suntem datori Romaniei este sa o respectam. Nu trebuie sa o iubim, nu trebuie neaparat sa fim mandri de ea, doar sa o respectam.
Nu “trebuie” sa fii mandru ca esti roman. Poti fi daca vrei, nu trebuie.
Cand urmaresti 2 echipe iar una dintre ele e reprezentanta romaniei atunci iti doresti oarecum sa castige romania (faci cu inima pe final de meci). Parca te gadila ceva cand vezi un roman pe un podium primind medalia de aur.
Mai, tine un pic si de nevoia de apartenenta la un grup.
Poti fi mandru pentru unele lucruri poti fi mai putin mandru pentru altele. Nu e ori alba ori neagra.
Mie imi pare ca mandria adevarata e un sentiment pozitiv. E bine sa mai simti din cand in cand cate ceva. Cand incepi sa deviezi in directia ca natia mea-i mai tare ca natia ta deja nu mai vorbim de acelasi lucru.
In concluzie, nu trebuie sa fii mandru, daca esti bine, daca nu iar bine. Oricum, problema e mult mai de nuanta.
Nu ma mandresc ca sunt si roman. Dar nici nu ma rusinez! Mie imi este indiferent!
Da! ai dreptate cu acest articol…eu voi incerca sa-ti dau cateva argumente impotriva afirmatiilor tale…dar mandrie…e prea mult spus…Pentru mine a incerca sa fiu mandru ca sunt romana (ca nu-mi iese deloc) tine de normalitatea sociala…tine de identitatea sociala…eu traiesc afara…lumea te intreaba de unde esti…nimanui nu-i pasa daca iti place sau nu sa fii roman…mandria de a fii roman tine de ideea de ajutor comunitar…daca mai multi romani ar avea acest sentiment pe bune (nu declarativ cu lozinci cum ai spus tu) Romania ar fii un loc mai bun…este o parere…marile tari cu economia care duduie au cetateni cu un ridicat nivel de patriotism…in sensul bun al cuvantului…in sensul comunitar al cuvantului…Mandria de a fii roman (daca ar fii pe bune si ar fi realizata de mai multi indivizi) ar fi parte din paradigma “ajuta-ti vecinul”.
Argumentul final ar fii ca daca vrei sa ai un trai de viata normal, intr-o tara normala…a avea o identitate a apartenentei (nu trebuie sa neaparat Romania, poate fi cartierul tau, etnia ta, religia ta) este important pentru psihicul fiecaruia…altfel toti ne-am simti pierduti…Trebuie sa te simti parte a unui lucru daca vrei cu adevarat sa schimbi acel lucru…Parerea mea…Acum nu spun ca tot sa fie mandri ca sunt romani (daca nu au de ce)…DAR SPUN CA TOTI TREBUIE SA SIMTA CA SUNT ROMANI (FIE CA VREM SAU NU VOR…ETICHETA DE ROMAN E PE FRUNTEA NOASTRA ORIUNDE NE-AM DUCE IN LUMEA ASTA)
m-am hotarit, sint mindru de cei 15 km inaugurati azi, sint mindru de dotarea de ultima generatie a armatei romine, sint mindru ca sint contemporan cu rimo-libidinosul baconski, sint mindru ca realizarea unui pasaj de 1-2 km dureaza 4-5 ani, sint mindru ca exista un mindruta care are o singura idee (aia cu muncitul, de parca toti sint impostori ca el la locul de munca; am citit-o acum 10-12 intimplator in rahatul ala de fituica, dilema, si acum a repetat-o in emisiunea lui gidea); sint mindru de programul turistic al elenei udrea (de la psd la pnl si acum la pdl, dar ce, credeati ca ma refer la evolutia prostiei ei cu turismul ecumenic, balnear prin bucuresti, ciclist?), sint mindru de tara cu mai multi oameni cu minte de oaie decit insesi oile.
@ Victor Ciutacu
Nu trebuie, dar ajută.
Atunci când există un ţel, parcă foamea trece mai uşor.
@Bibliotecaru: a fi mandru ca esti roman nu mi se pare vreo nobila aspiratie, iar tel nici atat
Ma gandeam ca sunt mandru de fratele meu care a absolvit acu’ cativa ani la o mare universitate din Anglia si este cercetator cu rezultate remarcabiel la un mare institut de cercetari in USA. Ma gandeam ca sunt mandru de mama care si-a crescut singura cei doi copii si a facut sacrificii ca sa primim educatie. Ma gandeam ca sunt mandru ca exista un post TV (A3) care ne sustine sperantele. Ma gandeam ca sunt mandru ca am ajuns om respectat si ca toti ai mei sunt la fel. As putea fi mandru pentru ca inaintasii mei s-au sacrificat ca noi sa avem o Romanie “dodoloata”. Si, de ce n-as fi?! Pentru ca aleatoriu s-a nimerit sa fie niste “basinosi” la conducere? Apa trece, Romania ramane!
Raspuns: pentru ca daca esti roman, ai mari sanse sa fii ortodox, iar daca esti ortodox, ai mari sanse sa il cunosti pe Dumnezeu, iar daca il cunosti pe Dumnezeu, ai avut un rost in lume!
“Noi nu suntem un popor orfan, nu suntem culesi de la cresele Europei” – Ce soarta (Adrian Paunescu)
@virgil: deci, daca esti catolic si polonez, n-ai sanse sa-l cunosti pe Dumnezeu si, pe cale de consecinta, nici un rost in lume. asta-i argumentul suprem pe care-l asteptam, multumesc mult!
D-le Ciutacu,
Mise pare ca mult mai patriotic ar fi sa ne vedem de treaba in alta tara si sa nu mai platim taxe si impozite in Romania.
In asa fel eu cred ca am avea o contributie mult mai importanta la starpirea coruptiei si graba insanatosire a tarii.
Dupa aceea ne putem intoarce ,si cu experienta acumulata acolo unde valoarea este apreciata si pusa cu adevarat la lucru, sa incercam sa construim de la zero.
ziua internationala a tarii
N-am sa repet comentariul la postul anterior, desi probabil ca raspundea mai bine la intrebare. Simt ca sunt mandra de a fi romanca, si astfel imi e greu sa argumentez logic ceva irational prin definitie precum un sentiment. Probabil ca mandria mea nu e justificata, cu siguranta nu logic.
Chiar daca tot mai multi imi dau motive sa imi fie rusine ca sunt romanca si sa le dau dreptate romanilor care tin mortis sa vorbeasca cu mine nemteste (la fel de prost cum vorbesc si romana de altfel) si sunt cativa pe aici, eu una voi continua sa port ii pe sub costume si sa spun cu fruntea sus ca vin din Romania. Chiar daca asta se incadreaza la categoria “kitsch” sau mai stiu eu ce.
@ Victor
Stiu ca nu ai nevoie de sfaturi pentru Vorbe Grele 🙂 dar imi permit sa-ti fac o sugestie. Ar fi foarte interesant (cel putin pentru mine) daca l-ai aduce pe Neagu Djuvara ca si invitat.
Cu el ai putea foarte bine deschide o discutie despre ce inseamna Romania, si a fi sau a nu fi mandru ca esti roman. De asemenea este unul dintre primii care a promovat “demitizarea” istoriei nationale si cred ca ar fi nu numai interesant dar si extrem de folositor pentru tineri sa priveasca asupra istoriei Romaniei din perspective noi.
Va multumim, va multumim, ca ne lasati sa flamanzim, sa flamanzim!
Titlul este dintr-un cantec de-al lui Cristian Paturca.
O sa incerc sa raspund provocarii lui Victor Ciutacu.
Nu o sa o iau de la pasopt incoace.
Sunt mandru ca am fost contemporan cu Revolutia Romana din 1989.
Aveam 18 ani pe atunci.
Nu o sa uit niciodata ce am simtit in acea perioada.
Am un feeling ca si in acest Decembrie o sa simt la fel.
Sunt mandru ca sunt contemporan cu Traian Basescu, Elena Udrea, Emil Boc, Roberta Anastase & Co. (BUBA Romaniei)
Am ocazia sa imi canalizez ura si sa ma dezvolt pe contra-atac.
Florin Calinescu spunea: “Privesc viata ca pe un boxer mult mai puternic decat mine, care ma stalceste in bataie. Dar bucuria de a-i da si eu din cand in cand cate un pumn este inegalabila.”
Sunt mandru de faptul ca actuala putere ma umileste in tara mea.
Sunt mandru de faptul ca securistii imi citesc blogul si mailul.
Sunt mandru ca Iuliu Maniu, si multi alti romani mari, nu au un mormant.
“Este bine ca nu se cunoaste unde este mormantul lui Iuliu Maniu, astfel el vegheaza asupra noastra ca ingerul” spunea Petre Tutea.
Cristian Paturca canta: “Mandria si blestemul de a fi roman”.
Sunt mandru de ultimile cuvinte rostite de Maresalul Ion Antonescu.
Ultimul nostru cuvant care va fi si cand il vom exprima?
Hai ca poate-mi iau si ceva injuraturi…Mie mi se pare normal sa ai sentimente de mandrie pentru ceva ce ai facut tu,pentru meritele tale sau chiar si pentru ale inaintasilor tai,dar aia e altfel de mandrie.Simplul fapt ca intamplarea te-a aruncat pe lume intr-un loc sau altul,nu aduce motive de mandrie unui om normal,ci doar aceluia care nu are alte motive de mandrie si le preia pe ale altora din spatiul sau vital….din satul sau,din orasul,judetul sau pana la urma din tara sa. Ori asta e o chestiune prost inteleasa si des intalnita,si anume trairea revelatiilor de grup:sunt mandru ca si X e mandru(spirit de turma),sau daca moda e sa zici ca esti mandru,atunci esti si tu,caci asa da bine.Mandria fara motiv sau pentru ce au facut altii e prostie,sau fudulie,care e tipic romaneasca si inseamna o mandrie fara motiv,prosteasca.De exemplu,eu sunt mandra ca am participat la mitingul tau si al lui Mircea Badea,ca am avut “mandria” de a arata ca nu ma las calcata in picioare,sau sant mandra de educatia pe care i-am dat-o copilului meu,pentru felul in care e apreciata azi de altii,sau pentru ca imi ingrijesc parintii la batranete asa cum ei m-au ingrijit si crescut cand erau tineri.Sunt chestii normale,nimic iesit din comun,dar pe care daca le faci,te poti simti mandru.Notiunile astea usor abstracte:neam si tara,si-au pierdut valoarea patriotica,au devenit banale,fiind uzitate mult prea des si fara rost.Asta nu inseamna ca nu am si sentimente normale de apartenenta la ceva….numai ca acum,acel ceva nu ne mai apartine….tara asta nu ne mai apartine.
@virgil: eu sunt buddhist. Deci ma regasesc printre acei putini romani care nu si-au gasit rostul in lume:)
Intotdeauna mi-a displacut legarea identitatii nationale de o anumita religie.