Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > De ce muşcă maidanezii din Radu Duda

De ce muşcă maidanezii din Radu Duda

L-am avut invitat recent pe Radu Duda. S-a comportat decent, nu-i deloc rău ca interlocutor, dar continui să nu cred în şansa lui de a fi ales preşedinte al României. N-are partid mare-n spate, n-are structuri serioase, n-are nici charisma necesară să convingă poporu’ că-i mai tare ca mitocanu’. Mai e şi ginerele Regelui Mihai, ceea ce-l face profund nefrecventabil pentru ghiolbanu’ românesc tipic.

Faptul că mie mi se pare că nu va conta decisiv în economia jocului poate fi perceput ca o părere de consumator de politică, de om care trăieşte (şi) din asta. Dar nu pot să nu remarc că, de la momentul lansării candidaturii sale, omul ăsta e o ţintă perpetuă pentru toţi mâncătorii de căcat prezidenţial cu lopata. Tradiţionalii lătrăi la comandă acţionează ca de obicei. La semnul stăpânului, sar la jugulara duşmanului indicat. Ultimul dintre ei în ordinea aderării la plutonul de execuţie, care-l acuză ca ar fi produsul sistemului, este, ironia sorţii, ditamai disidentul de Primăverii Volodea Tismăneanu. Că puiul de kominternist n-are nici o urmă de ruşine nu mă miră, dar lectura textului de astăzi, coroborată cu toate isteriile talibanilor portocalii din ultima perioadă, mă face să mă întreb dacă nu cumva am greşit eu şi Radu Duda chiar ar putea să-l incomodeze pe tiran.

UPDATE: Fain mort, mişto pomană. Se strânge laţul! Niciodată n-au stat mai rău. Iar băieţilor care au postat sondajul li s-au muiat grisinele şi l-au dat iute jos. Dar şi-au revenit între timp şi iar l-au săltat. Opriţi-vă, bă, că mă dor ochii!

UPDATE LA UPDATE: Finul intelectual de casă al Jucătorului îmi face nesperata onoare de a-mi răspunde pe blogul lui fără cititori. Cică nu ne-am vorbit niciodată şi se declară oripilat de limbajul meu. Dacă tot veni vorba, eu nu mă întâlnesc cu oameni fără caracter decât accidental şi sunt grobian pe bani privaţi. El îşi renegă trecutul şi e libidinos de slugarnic faţă de Băsescu pe bani publici.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

133 thoughts on “De ce muşcă maidanezii din Radu Duda

  1. Pai asta e criteriu, ca-l ataca basesciotii? Pana una alta il incurca pe Crin si il trimite pe prostanac in turul doi unde il haleste mitocanu’ cu fulgi cu tot.

  2. Buna ziua d-le Ciutacu,

    Dl.Crin Antonescu trebuie sa invete temeinic sa lupte si sa lupte cu adevarat sa castige.Printul Radu n-are nici-o sansa(el nu poate in mod real sa si-o ofere) ,iar de Basescu TREBUIE sa scapam.Geoana nu o sa castige(poate daca aveau altul ar putea castiga).
    Isterii ,latraturi,muscatorii o sa existe din plin.

    Va doresc numai bine.
    Cu acelasi respect,
    IoanaP

  3. E imbucurator ca betivanul si portocaliii scad conform previziunilor.
    Dar mi-e teama de gesturile disperate clocite in mintea lui bolnava: un razboi, ceva, o diversiune moldoveneasca…
    – Totul depinde de cata lesa i-a lasat Unchiul Sam.

  4. Eu cred ca lui Traian Basescu ii este destul de clar ca oricine va ajunge in turul 2 cu Basescu , VA CASTIGA, deoarece nimeni nu-i va da votul , iar la al doilea tur de scrutin , electoratul lui Traian Basescu , va absenta convinsi ca basescu va castiga , sau il vor abandona .

  5. @victor: slabut calinescu. balbait, inca plin de el, deja nu mai spune ceva interesant. s-o feri baiatu’. cred de altfel ca si audienta a fost pe masura.
    spre sfarsitul saptamanii pot afla cat de “curat” e sondajul cu pricina. deocamdata, ma cam mira procentele psd-ului.

  6. Victor,

    Tocmai am scris ieri pe blogul meu doua cuvinte despre Radu Duda, pentru care am toata stima. Dar ma intreb de ce si-a trecut in CV ca a absolvit Harward si KEnedy.
    Nu ti se pare putin un gest romanesc (MADE IN ROMANIA).

    Stima pentru el ramane dar nu cred ca are sanse in fata consacratilor. Iar noi nu suntem ca americanii.

    Succes,
    Sergiu

  7. Leprele portocalii latra pentru ca simt ca de fapt exista pericolul ca Principele Radu sa determine prin simpla sa candidatura o schimbare uriasa si vizibila in politica romaneasca.Inchipuiti-va cum s-ar simti marlanul de Basescu la o confruntare cu Principele,ce efort i-ar trebui (si ma indoiesc ca i-ar reusi)sa para si el cat de cat un om normal care nu scoate mascari pe organul vorbirii.Basescu simte ca-i suna ceasul.Criza politica continua,interna si mai nou externa,nesiguranta si lipsa totala de incredere a cetatenilor in Stat(datorata im principal tot lui)si mai nou criza economica,fac deja ca din ce in ce mai multi oameni sa-si de seama ca s-au inchinat la un zeu inchipuit.Iar cand apar personaje politice ,oameni tineri si educati, de genul Principelui Radu si lui Crin Antonescu cetatenii votanti incep sa realizeze ca se poate si altfel.Ceea ce-i face pe maidanezi sa latre la ei este ca sunt naturali si credibili.Cand vorbesc nu au nimic din pretiozitatea lui Geoana,sau din afectarea golaneasca a actualului.Nu stiu cu cine voi vota,nu inca,dar dincolo de calculul pe care il fac si eu ca fiecare(sa nu dispersez voturile,care sunt sansele etc.)stiu ca unul dintre cei doi va fi alesul meu.Si ca de data aceasta se prea poate ca fiecare vot sa fie cu adevarat un glont.In inima golanelii si marlanei care ne-au transformat viata intr-un iad!

  8. da! d-nul Ciutacu fix cu d-nul Duda va vota. asta,daca nu va alege sa boicoteze alegerile.

  9. are putina dreptate..prea vorbesti la pertu cu toti..situandu-i pe o scara mai jos de tine.
    Dar ..asta sanctioneaza publicul, nu eu.
    Recunosc ca ti-a inchis gura cu raspunsul postat.

  10. @psihologu’: daca nu te opresti din chat, pleci sa polemizezi cu Tismaneanu.
    @Sergiu: am zis eu c-a facut bine?
    @Nu.sNormala: intelegi prost. Ciutacu voteaza – daca o face – cu Crin.
    @frodos: n-ati vrea sa va faceti o insula a voastra, plina de obiectivitate?
    @Darius: grija dumneavoastra fata de credibilitatea mea e emotionanta.

  11. Ce nu vrea sa “sesizeze” Tismaninski este ca dansul il acuza pe principele Duda de exact “bolile” de care sufera el insusi. De la “carticelele” scoase pe vremea cand iliescu devenise “practicabil” din vina de Vadim pana la “praful in ochi” al acuzarii Comunismului varianta “finala” realizat de unul crescut pe “genunchii” cominternului. Nu de alta dar in “marele raport” victime precum Parintele Staniloaie sunt tratate de COLABORATORI ai comunistilor si securitatii.

    Totusi cum se face ca din “un om al stangii democrate” asa cum il descria pe “frecventabilul iliescu” Tismanisnki in “marele soc” acesta ajunge “dezonorant” pt principele Duda care “lucru bine-stiut ca domnia sa a detinut functii copios remunerate ca “amabassador-at-large” oferite de guvernarea Iliescu-Nastase?”

    Nu tot de la “jupanul” ilici pretenul sau Liiceanu si-a “tras” editura mai “moka” asa?

    Asta e LOGICA “intelectualilor basiti”. Intresant ca acolo unde-si “produce” elucubratiile nu permite si comentarii. Asta spune mult despre mentalitatea sa de “portocala mecanica”.

    Nu imi ramane decat sa-i amintesc acestui asa zis anticomunist si asa zis intelectual ca nu oricine se poate lauda cu vreo “placere intelectuala” in dialogurile cu Iliescu ca apoi sa “scuipe” pe aceasta placere. Tine de educatie si caracter.

    Si pt ca in updateul sau face o referire la doamna Monica Lovinescu si la “vadimismul cronic” trebuie sa-l asigur ca principala caracteristica a vadimismului este simpla schimbare de optica fara nici o jena practicat de vadim cu cei pe care i-a injurat in prealabil. As spune ca Tismaninski il copiaza aproape perfect pe acesta din urma.

    Si pt ca tine de “vadimita cronica” am reusit sa citesc Jurnalul dnei Lovinescu in care ni se explica “ascensiunea” lui patapievici (alt pui de cominternist de marca de la noi) care initial se lauda la aceasta ca tatal sau fusese detinut politic. Exact aceeasi filozofie a minciunii ce se regaseste si la dansul.

    A se SLABI deci tovarase Tismaninsky.

  12. @Pentru Obiectivii de aci’
    Asa de obiectivi sunteti incat va pierdeti in subiectivitate!

  13. eu mi-am spus odata parerea legata de acest om…nu inteleg de ce vrea presedintia!? nu mi-a adus nici un argument valabil decat ca s-ar vrea un mic rege intr-o tara si mai mica..parerea mea

  14. Deocamdata, România nu are nicio universitate printre primele 500 de universitati din topul mondial.

    Tismaneanu este profesor universitar la Univ. Maryland in USA, aflata pe locul 37 in topul mondial. Cred ca nu e cazul sa facem o paralela Tismaneanu/Ciutacu si nici sa “analizam” comentariile celor care abia stapanesc gramatica elementara.

    PS. D-le Ciutacu, scopul oricarui jurnalist care-si respecta semenii si pe el insusi este sa fie credibil si respectat.
    Dvs va remarcati, din pacate, numai prin mitocanie, lipsa de respect si injurii. Un comportament demn de cel care va plateste

    Imi pare rau ca am pierdut timpul aici. Stiu ca o sa stergeti postarea dar e de ajuns ca ati citit-o.

  15. @Darius: sper ca aveti macar atata demnitate incat sa va si tineti de cuvant

  16. stau in suedia de aproape de 30 de ani si constat ca intr-o tara ca asta functioneaza monarhia cu tot regimul semicomunist din ultimii 70 de ani , flexibilitatea politicienilor , puterea economica adunata in mainele unora de bun simt si real patrioti , au creat o tara de invidiat si f. greu de ajuns.europa la vremea aderarii suediei la eu a impus tarii o criza artificiala numai pt. a reduce suedia la nivel european in imposibilitatea europei de a se ridica la nivelul acesteia.Dl ciutacu este un fin observator si cu mare capacitate de intelegere si filtrare a evenimentelor politice si alaturi de dl. stan contribuie f.bine la formarea de opinie in ro.
    continuati asa si in cam 30 de ani , pe care eu nu mai apuc sa-i traiesc , romania va deveni o tara de dorit in care sa traiesti.
    numai bine si mergem mai departe.

  17. am spus si cand si-a anuntzat candidatura ca e o absurditate si din pct nostru de vedere ca si al casei regale.nu ma intereseaza ca si-a falsificat studiile nu ma intereseaza ca e din fundul Moldovei nu ma intereseaza nimic altceva decat faptul ca este declarat printz prin aliantza ce-i drept,dar calitatea lui e de membru a unei case regale.si din pct unei case regale nu ai cum sa conduci un sistem total opus principiilor regaliste.atat am avut de spus

  18. Acum, ca tot sunt aici si mi-ai deschis pofta de vizite, am dat o mica raita pe blogul d-lui Tismaneanu. Nu stiu, iar dl. Vladimir Tismaneanu nu a putut sa ma lumineze, cum il cheama inca pe Ministrul Culturii. Conform blogului vizitat “Toader”, daca te deplasezi pe blogul junelui, fiul tatalui, il cheama “Theodor”. Nu m-ai invitat la nici o tuica, Victor Ciutacu, dar nici dupa o damigeana nu mi-as permite sa-ti spun Vasile…

  19. Ti-au cam prins si tie mirosul..maidanezii astia:>> Sa nu te trezesti cu rabie 😐

  20. Daca romanii voteaza iar cu inaptul ala de Basescu,atunci si-o fac cu mana lor.Si atunci mai multa mila merita un criminal in serie decat poporul asta de cretini.
    Chiar nu ii duce capu` deloc pe aia 32% ?O treime dintre votanti contribuie la un prezent de rahat si la un viitor si mai de rahat…
    Daca mai are cineva dubii ca sfarsitul lumii e aproape,le are degeaba…

  21. Buna asta
    Scopul oricarui jurnalist este sa fie credibil si respectat. Din putul gandirii.

    Nu Darius. Scopul oricarui jurnalist este adevarul. Asta daca e jurnalist. Nu “interpretarea adevarului” si nici “demonizarea” unui tert.

    Despre “pseudo profesori” care “manipuleaza” adevarul precum tismaninski cu sau fara locul 37 mondial al Universitatii sale nu mai discut ca tine de PROBITATE MORALA si COMPETENTA.

  22. @ Darius : Si ce daca e profesor la University of Maryland ? V-ati intrebat cit l-a costat? Va intrebati citi studenti are? Va intrebati cine-l sprijina? Va intrebati ce va ajunge dupa ce Basescu si sleahta pesedisto-pedelista isi va lua zborul?
    Si nu inteleg de ce sinteti asa de pornit? Si pe ce? Si pe cine?
    ICR este ce? Matale care “stapinesti ” gramatiaca, poate ne explici si noua cine esti si ce vrei corect din punct de vedere gramatical!
    Si sa raspunzi, amice, sa nu te faci ca nu mai treci pe-aici , ca nu te crede nimeni!
    Tismaneanu e un neica nimenea la University of Maryland!

  23. @Darius,Nu.sNormala
    A fii profesor la o universitate de renume nu inseamna a stapanii adevarul absolut nici macar pe aproape. Daca ai cunoaste putin din realitatea de azi ti-ai da seama de aceste lucruri, fara a ne “insarcina” pe noi cu revelarea adevarului banal spre divina ta cunoastere. Esti un materialist incurabil.
    @Nu.sNormala esti o gica contra a opiniilor Imperiului Ciutacesc, imi pare rau pentru tine!

  24. Sunt un pic uimit de naivitatea unor oameni care cred ca statutul de profesor al unei universitati te fac detinatorul adevarului absolut,in aproape orice problema! Not by a long shot!

  25. Dom` Victor, ar fi cazu` sa te ocupi putin de acest infect pui de criminal bolsevic !
    Si nu numai de el !
    Nimeni nu scrie de un alt tata criminal : a lui Patapievici !
    Sa stie lumea pe cine se bazeaza viitorul dictator !

  26. @Kartouche: consider ca are rost sa implicam familiile in povestea asta urata

  27. Doar pentru ca pe blogul lui matale se afla si acel hiperlink ce ma trimetea cu iuteala gandului spre gandurile kominternutzului, facui click si ma trezii cu productia tismaneana intre ochi.
    Dupa preambulul in care dumnealui ne indeamna (imperativ) sa ne culturalizam, apare si prima intrebare a susnumitului: “Cum ar putea fi dl Duda acest ins fara de prihana, salvator mesianic nascut din spuma marii, transparent, diafan, ethereal si inalterabil etic precum roua diminetii, cind este lucru bine-stiut ca domnia sa a detinut functii copios remunerate ca “amabassador-at-large” oferite de guvernarea Iliescu-Nastase?”
    Lasand la o parte ca dimensiunea interogatiei acopera restul retoricii tismaniene, ma intreb si eu ca inginer ce ma aflu, fara veleitati de filosof de opereta comandata, de ce incepe domnul Tismaneanu de la jumatatea problemei? S-a stabilit deja cumva ca este necesar un astfel de personaj mesianic si acum doar trebuie sa-l cautam?! Plus ca, fie si indeplinind in trecut functii copios remunerate de guvernarea Iliescu-Nastase, dumnealui n-a facut decat acelasi lucru de care a beneficiat si Tismaneanu, sub alt patronaj, e dreapt, dar care se recomanda ales in mod direct de catrea acelasi electorat care i-a dorit si pe cei de dinainte.
    Na, ca am purjat o chestie aidoma la structura cu a domniei sale!

  28. @Andrei_viitor_jurnalist: nici macar Basescu nu sare pe el ci minjitii carora le e frica de ce o sa pateasca daca nu mai ia o tura minjitorul sef!
    (sa nu va ginditi la prostii, minjirea se poate face cu orice materie prima sau prelucrata! )

  29. grobianul e grobian, indiferent daca e pe bani publici sau privati. poti sa fii grobian sau sa nu fii, depinde de caracter.

  30. Basescu mu8sca din Radu Duda pentru ca este singurul expus oficial si este nemuscat in comparatie cu ceilalti 2-3.Cu cat se vor apropia alegerile si Antonescu va creste in sondaje el va fi cel care va capta intreaga atentie a maidanezilor iar Duda va fi slabit din inclestarea coltilor…asta e politica lui Basescu…isi monteaza latraii sa nu le lase contracandidatilor cu sanse reale niciun moment de respiro iar el va poza in omul rational,calm,detasat de lupta politica.Asta pana la turul 2 atunci cand va intra personal in scena si va incerca sa-si devoreze finalistul pe fondul epuizarii nervoase a acestuia.De aceea in finala ar fi bun Crin Antonescu,pe el nu l-ar putea face din vorbe,din mistouri,din acuze marlanesti pentru ca Antonescu sub figura de adolescent ascunde o nebanuita fortza a REPLICII INSTANTANEE,pe loc i-o intoarce marinarului,din rever la fileu…Oricat ar incerca Basescu sa-l atraga in discutii tehnice la ultimile intalniri televizate Antonescu va stii sa se replieze acolo unde se simte perfect si anume in altercatia verbala pe teme politice.Daca Basescu va evita aceasta zona va fi din start descalificat chiar in ochii propriului electorat care va simti ca liderul da semne de frica.Fatal !

  31. cu trei la suta cat are, il scoate pe crin atonescu din turul doi. adica face joacul lui basescu, si dv, ziarist cu felr si nas nu v-ati prins ce specimen e d-l duda. pt dv vad ca nu mai conteaza ca e pe lista sprijinitorilor securitatii, si ca a balbait o motivatie absolut penibila pe tema asta. pana si cv sau e…”usor eronat”. oare toate astea nu v-au aratat cine-i personajul si ce rol mizerabil joaca aici?

  32. Dacă totuşi îi va veni mintea la cap, Alteţei Sale, şi va renunţa să mai candideze, dacă sondajele nu-i vor oferi şansa să intre în turul II, oare spre ce tabără va marşa? Pentru că dacă totuşi candidează, şi e anti-oricine (Băsel, Geonel, C. Antonescu), va face ca şansele oricăruia dintre (pe care l-ar prefera D-sa) cei trei potenţiali candidaţi care ar ajunge în turul II să se reducă. Şi aici e un risc pentru potenţialii săi votanţi, nu pentru Alteţa Sa.

  33. Ionut, observ ca tu nu prea intelegi ceea ce citesti:> Eu am spus de rau de maidanezi..in fine, vise placute.. :))

  34. Sper ca profetia lui Brucan cu cei douazeci de ani necesari democratizarii romanilor sa se confirme in 2009.Romanii si-au dovedit totdeauna flexibilitatea si adaptabilitatea.Precum Ceausescu isi implinea cincinalele in patru ani si jumatate,asa si noi ar trebui sa reusim a cladi un regim democratic dupa 20 de ani, precum cei din vestul Europei se tot incapataneaza s-o faca de sute de ani.Douazeci de ani ne-am tot taiat singuri craca de sub picioare.I-am lasat pe altii sa fure crezand ca acestia o fac pentru binele nostru.Le-am dat cu tifla celor din afara granitelor ce incercau sa ne invete cum s-ar putea trai in Romania ca in occident.Am stat ca o bomboana pe coliva si nu ne-am trezit inainte ca criza economica mondiala sa dea navala peste noi.Ne amagim cu o clasa politica total aservita mariei sale BANUL. In ochii lor sclipesc doar euro si dolarii care trebuie transferati in conturile personale.
    Nu au nici un fel de jena acesti mitocani si sfideaza nu numai bunul simt al romanului dar si credinta neamului.Cu cat este mai sfanta lumina PDL-ului lui Flutur venita pe bani publici dela Ierusalim,decat cea venita de la partiarhia romana?
    Sa nu-mi spuneti ca nu sunt bani publici. Ba sunt ,caci ei provin de la privatii PDL-ului din afacerile cu statul.Ne plangem ca tineretul transforma o sarbatoare religioasa in desmat.Ne ducem in discoteca sa dam din fund si sa bem bere.Ne ducem la malul marii sa luam lumina in loc sa pasim in biserica si sa ne inchinam in fata unui lacas sfant.Ni se ofera un spectacol grotesc de ” Sa traiti bine!” doar ca sa se faca pe placul conducatorului.Suntem orbi si nu vedem ca ei nu ne vor la urne( ei vor doar pe cei ce-i sustin) ci doar sa ne distruga lasandu-ne a ne sfasia intre noi.Se merge pe principiul dezbina si condu.
    Daca vrem sa traim la fel atunci sa luam lucrurile cum sunt.
    Daca vream altceva atunci sa invatam imnul national si sa-l cantam oridecateori simtim nevoia: Desteapta-te romane!

  35. @ironickq: si Basescu e pe lista aia, dar vad ca nu deranjeaza prea tare

  36. In gandul au aparut câteva date suplimentare care confirmă bunul simț:

    La întrebarea „Chiar dacă sunteţi indecis sau credeţi că nu mergeţi la vot, căruia dintre următoarele partide sunteţi înclinaţi să îi daţi votul”, răspunsurile s-au grupat astfel: PSD – PC – 28 la sută, PNL – 17 la sută, PD-L – 16 la sută, PRM – 15 la sută, EBA – 6 la sută şi UDMR – 3 la sută, adică nu ar trece pragul parlamentar.
    Veştile sunt proaste pentru încrederea alegătorilor în coaliţie, trei sferturi dintre intervievaţi declarând că ţara merge într-o direcţie greşită, în timp ce doar 15 la sută cred că lucrurile merg într-o direcţie bună.

  37. P. Lucescu a comis-o iar, la Dumitrescu-n emisiune. Cică Băselu’, îi furat în sondaje de Vadim şi Becali. Deci să înţelegem clar: electoratu’ Băselului e de aceiaşi factură cu a celor doi înfrăţiţi! Atunci… Bineeee!

  38. Domnule Ciutacu, eu cred ca monarhia constitutionala cu o constitutie liberala ar fi o solutie decenta pentru actuala stare de marasm politic din tara. Totusi, consider candidatura “principelui” o mare eroare a Casei Regale, datorita sustinerii date de Majestatea SA Regele Mihai.Duda este liber sa candideze ca orisicare “simplu certatean” dar, prin implicatiile politice pe care aceasta candidatura o are asupra “sanselor monarhiei”,gasesc candidatura catastrofala.Acele persoane din Casa Regala care au aceptat asemenea prostie ori, nu(mai) au minte ori sint rau intentionate.
    Elucubratiile lui Tismaneanu nu merita nici un comentariu.Am avut ocazia sa vad cite parale face acest personaj, aici la Washington.Consider ca a comenta supusele acestui “saltimbac” constitue o pierdere de timp.
    Domnule Ciutacu, as dori sa va sugerez sa mai rariti subiectele “irelevante” de pe blog cu subiecte intradevar semnificative in realitatea contemporana.In aceasta ordine de idei, va atrag atentia asupra “razboiului” care a inceput intre cei care vor sa impuna, prin persuasiune, “NOUA ORDINE si GUVERN MONDIAL” si cei care vor sa prabuseasca aceasta amenintare la adresa umanitatii, pe care o reprezinta “bancherii internationali, papusarii din umbra”.Cititi declaratia celor 20,recenta, acolo sint in citeva articole prefigurarea “noii ordini”.Mai mult, seful IMF a declarat recent ca “noua ordine incepe sa devina realitate”. Lumea se indreapta spre o confruntare serioasa,domnule Ciutacu,este timpul ca si “spiritele treze” ale natiei sa ia nota.

  39. @Nu.sNormala
    Te rog sa ma ierti pentru indrazneala mea de a nu-ti intelege cugetarile, de altfel pline de intelepciune. Cu speranta ca imi vei accepta umilele scuze, te-as ruga sa ma scutesti de placerea uimitoare de a ne comenta comentariile.

  40. Bine i-ai zis lui B tiran!
    Nu vezi ca imi e teama sa mai zic ceva de el, cum postez o critica pe net cum imi creste traficul la blog.
    Sincer domnule Ciutacu, mie imi e frica de Traian Basescu si gasca lui.
    Maine poimanine ne trezim cu un Patriot Act la noi in tara, mai ales ca SRI ii tine isonul si ne ameninta cu teroristi.
    Din pacate pentru ei sunt prea multi oameni care au vazut multe, din pacate pentru noi ne lipseste curajul.
    Suntem la un pas de ce a fost inainte de ’89.
    Iar daca interesul national va fi cel al maselor indobitocite de capitalism si consumism e clar ce ne asteapta.
    Iar de data asta nu va fi “viitorul luminos” in fata ci salvarea de “viitorul negru”.
    Acum nici antenele nu sunt nevinovate ca atata prostie promovata ca acolo nu am vazut nici la concurenta.
    Nu inteleg cum poate organizatia Dan Voiculescu spune ca promoveaza valorile nationale cand la antene nu vezi decat sani, manele, funduri si kitsch.

  41. Stiti dle Ciutacu, eu am vrut sa ii fac cadou un comentariu dlui Tismaneanu dar vad ca nu am cum sa postez comentarii. Sau poate nu vrea dansul sa-i fie comentate postarile. :mrgreen:

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.