UPDATE: 10 ani de parnaie si confiscarea sediilor televiziunilor, plus a tuturor proprietatilor certe si a activelor din strainatate, se cheama executie. Sentinta asta n-are nici o legatura cu dreptatea. Parca-i viol cu talharie, combinate cu trafic international de droguri si de carne vie.
Ăsta nu-i un text pentru cei care au numai certitudini. Nu scriu pentru depozitarii umorilor politice. Mă lasă rece și inflamările, și ideile preconcepute. Încă există o categorie de oameni care mă interesează. Cei care gândesc cu propriile capete.
N-am avut o relație privilegiată cu Voiculescu. El nu s-a topit niciodată după mine, eu l-am evitat cât am putut. Cadrul personal a fost exclus, cel profesional a fost extrem de soft. Am rezistat atâta amar de vreme-n trust, de unde am plecat fără ca măcar vreunul dintre noi să simtă nevoia unei discuții de final, fiindcă Voiculescu nu s-a băgat peste mine. Tucă m-a apreciat și m-a învestit cu încrederea lui, iar Gâdea, trebuie să recunosc, a ținut foarte mult la ideea lui de a-mi oferi posibilitatea să fac o emisiune. La ziar mi-am făcut treaba, la televizor am făcut cifre care, transformate-n bani, acopereau cu vârf și îndesat costurile emisiilor realizate și-i rămânea mogulului suficient pe deasupra. Să plătească destui oameni care, din varii motive, atunci nu performau, dar care azi pozează-n campionii pereni ai ratingului.
Eu și Voiculescu n-am reușit să strângem o medie de o întâlnire față-n față pe an. Pentru că, pe de o parte, ca un capitalist de sistem ce se afla, omul discuta cu directorii societăților (ceea ce nu mi s-a întâmplat să fiu), iar, pe de altă parte, eu m-am străduit să nu fac personală o relație pe care nici unul dintre noi n-a dorit-o. Șase ani, cât am avut emisiune pe două dintre posturile din Intact, nu l-am invitat niciodată. Și, o scriu fără să clipesc, nici el nu s-a autoinvitat. Nici măcar vreo aluzie subtilă, prin intermediari, n-a făcut. Ce spun băieții, că datorită faptului că au avut libertatea de a vorbi a crescut Antena 3, e perfect adevărat. Da, cu amendamentul că relația Voiculescu-Băsescu devenise ireparabilă. Și, da,cu remarca mea răutăcioasă că, la capitolul antibăsismului din Intact, se aplică perfect zicerea istorică a ilegaliștilor de odinioară “puțini am fost, mulți am rămas”.
Despre proces, o să încerc să fiu cât de concis pot. Pentru că lumea deja știe. A fost o mascaradă, o execuție publică împănată cu argumente populiste și cu termeni care să-i inflameze pe săraci și pe proști împotriva bogatului care le-ar fi luat pâinea de la gură. Grivco, societate comercială care funcționa legal, nu omul Voiculescu, a cumpărat de la stat ICA, o altă societate comercială. A achiziționat acțiuni, nu active (terenuri, clădiri etc). Asta înseamnă, incluzând (desigur) și activele, angajații (cu lefuri cu tot), activul și pasivul societății, necesitățile investiționale. A luat-o ieftin? Da, foarte ieftin! E ilegal să cumperi ieftin? Nu! E ilegal să dai șpagă la stat ca să-ți vândă ieftin. A probat cineva vreo dare/luare de mită? Nu! Există vreo depoziție a vreunui inculpat că a fost presat de un anume decident politic să subevalueze patrimoniul ICA în favoarea Grivco sau că, după privatizare, a beneficiat de vreo subită generozitate a lui Voiculescu? Nu! Banii, pentru acțiuni și investiții, au venit dintr-un cont bancar și s-au dus într-un alt cont bancar. Cu raportare obligatorie la toate organismele specializate ale statului. După ce fuseseră, în prealabil, produși din activități comerciale și impozitați de același stat. Unde-i spălarea de bani? Nu e! Valoarea prejudiciului, stabilită la 60 milioane euro, ar fi hilară dacă n-ar fi tragică. Să spui că Voiculescu a beneficiat în 2002, când valoarea terenurilor nu se compara nici măcar cu aia de azi, de o pleașcă socotită la valoarea din 2008, vârful bulei imobiliare, e dovadă de rea-credință, nu de prostie. Se face caz de finanțarea trustului de la ICA. Profund fals, manipulator cu rea-credință. Clădirile și/sau terenurile ICA au fost puse gaj, în favoarea Antenei 1, nu a Antenei 3, pentru garantarea unei linii de credit, nu a unui credit. Banii stau, în cazul ăsta, la bancă. Beneficiarul poate trage din ei când are nevoie. Și-i pune la loc, cu dobânda aferentă, după ce nu-i mai folosesc. A executat Raiffeisen un singur activ din curtea ICA? Nu! Deci beneficiarul a achitat obligațiile, banca și-a încasat dobânda, a plătit impozite la stat.
A fost Voiculescu securist? Dacă mă întrebați pe mine, ca și Băsescu, da. Dar nu asta s-a judecat în instanță. A făcut avere inventând penicilina, îndulcitorii fără zahăr sau iphone-ul? Nu, a prosperat, bazându-se pe banii strânși până-n Revoluție, pe relațiile dezvoltate în timp, dar și pe influența politică, din activități de comerț. Nici asta nu s-a judecat. A greșit că n-a predat trustul de presă șacalului politic Băsescu? Nu, asta i-a prelungit supraviețuirea. Dac-o făcea, era de mult executat, ca și Vântu. A ales să se bată, într-un care pe care cum n-a mai existat altul după Revoluție, cu el. Și a pierdut. Pentru că nici un exponent, fie el și la vârf, al Sistemului nu poate câștiga bătălia cu Sistemul. Orice produs are un ciclu de viață. Al lui Voiculescu a expirat.
Era de asteptat sa se intample asta. In Romania cand faci multe milioane de euro trebuie sa-ti asumi toate riscurile.
Mi-a placut de dv intodeauna.Sunteti unul din putinii jurnalisti plecati de la antene ,care nu ati aruncat cu noroi in fostul dv patron.Asta arata ca aveti caracter,in comparatie cu fostii dv colegi plecati pe la alte televiziuni!Si mi-a placut ca v-ati luat la tranta cu isterica de Sorina Matei!
@bogdan
Ai uitat sa mentionezi ca din bugetul anual livram oficial o suma ca si contributie la bugetul UE . Nu suntem doar beneficiari de fonduri UE . Facem si plati oficiale catre acest buget. Fiecare tara membra face asta . Evident procentele sunt diferite . Noi fiind ca o insecta fata de statele bogate , dam mai putin . Dar TOT dam .
Acum pune in balanta fluxul pe acest circuit .
Ce iese si ce intra . Si desigur in ce conditii.
La iesire e totul clar , banul pleaca fara prea multe conditii.
La intrare , multe conditii . Fondurile UE nu sunt pt oricine . Ai nevoie de consultanta specializata pt dosar . Daca te apuci singur de dosar , ai pus o .
Domnule Ciutacu,lasand la o parte decizia Instantei si intregul dosar ICA,despre care nu imi pot exprima parerea asa cum ati facut-o dumneavoastra din simplul fapt ca nu an cunostinte juridice si nici nu am studiat dosarul,eu privesc situatia dintr-o alta perspectiva.Elementele pe care eu le am acum sunt urmatoarele:Dan Voiculescu a fost condamnat la inchisoare cu executare iar afacerile familiei probabil vor intra in mare dificultate,urmare a deciziei de confiscare a acelor bunuri.Eu as vrea sa va intreb urmatorul lucru:Incepand de astazi se mai poate vorbi despre Imperiul Antena 3?Si credeti ca dupa ziua de ieri jurnalistii care probabil nu vor mai fi platiti la nivelul de dinainte de condamnare vor continua sa se lupte cu aceeasi incrancenare pentru cauza domnului Dan Voiculescu?Parerea mea este ca Antena 3 a pierdut batalia cu Traian Basescu si ca ultimul mogul din ciclul Vantu-Patriciu-Voiculescu a pierdut de asemenea razboiul cu presedintele.
Victor app de cladire si contractul de inchiriere: decizia instantei precizeaza in clar faptul ca se confisca respectivul imobil liber de sarcini. Adica – daca inteleg eu bine – contractele de inchiriere sunt nulificate.
Poate il salta maine pe Badea vreun mascat. Au fost in stare sa bage saitul de cultura in duba si nu pot gasi ceva pe persoana lui Badea? Mai au la dispozitie 24 de ore sa faca o clica ad-hoc Monica, Luluta si Oprea sa gaseasca ceva nasol in Codul Penal. E de vazut!
P mine nu ma intereseaza ca a fost condamnat Voiculescu, ceea ce ma intriga e faptul ca astia incearca din rasputeri sa inchida un trust de presa care le-a fost ostil. Vad ca si fanii “statului de drept” au asta printre cele mai mari dorinte ale lor. Cenzura lui Ceausecu a fost un blanda in comparatie cu astia, primii isi faceau doar meseria, dar fanii basistii ar face-o gratuit, din placere, asa inteleg ei democratia. Cand a fost arestat Puiu Popoviciu (ginerele lui Dinca, cel care l-a salvat pe Basescu dupa decontarile ilegale de la Anvers), “statu’ de drept” ne zicea ca ce vina are si ca a dat de lucru la foarte multi oameni, ca are vina ca a investit? Acuma vad ca vor sa inchida firme si asta e cea mai mare dorinta a lor. Nu pot sa nu remarc faptul ca regimul din anii 50, alaturi de parintii lui Patapievici, Tizmaneanu si altii a facut acelasi lucru pe care il fac actualii alaturi de Patapievici si Tizmaneanu.
Eu cred ca Antena 3 va supravietui. Pe mine altceva ma face sa cred ca ceva s-a schimbat. Confiscarea extinsa se cheama. S-a creat precedentul. Cei ce vor urma ar cam trebui sa se ingrijoreze, cand se va incepe sa se calculeze prejudiciul. Basistii care au bagat mana in Caraiman , cred ca o bleastama pe judecatoare aia pentru ce a facut. Asta e. Porumbelul a iesit si zboara! Sper sa nu fii fost off topic!
Salutare
Vrea sa judec cu propriu-mi cap si nu prea am cum, ca n-am acces la informatiile relevante. M-am tot uitat prin presa sa vad si eu cine sunt proprietarii de drept pentru terenurile si cladirile confiscate si nimeni nu parea capabil / dispus sa spuna! O fi vreo persoana juridica? Ori Dan Voiculescu, pe persoana fizica? Ca dupa ce aflam asta mai putem intelege si altele.
Au oamenii ăștia de la DNA niște evaluatori…unul și unul!
ICA este evaluat de ie la 60 mil. Euro.
tot ei au evaluat, în 2004, prejudiciul în dosarul Flota la 384 mil. doalri. În 2007 s-au mai gândit ei mai bine și l-au reevaluat la 0(zero) dolari. Adică, 16 mineraliere dispar din proprietatea statului român, iar prejudiciul este evaluat la zero de DNA. ICA este evaluată la 60 milioane euro.
Ce mai rămâne de spus?
Eu cred ca, indiferent cine va fi presedinte din 2015, Traian Basescu nu va prinde urmatorul Paste in libertate.
@IDiana
Si eu cred la fel.
@brazvan
Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia.
Soarta Antenelor depinde de cine va fi presedinte .Pana la alegeri sunt sustinute de guvern ,are nevoie de un “pumn de otel” impotriva opozitiei. Daca vine Ponta ,atunci se merge cu dreptatea pana la capat si Antenele vor avea viata ,daca nu, D-zeu stie ce va fi .Taratul pe la tribunale a matrafoxatului si a bandelor lui de smenari dau subiecte bune Antenelor si celorlalte posturi ,romanii au nevoie de satisfactii si vor sta cu ochii in televizor,creste ratingul ,ramane publicitatea ,supravietuiesc toti .
Nu inchide nimeni A3, victmizarea penibila pe care o fac jurnalistii de acolo, unii (cu imprumuturi de la Varan) practic in rubedenie cu el, e pentru ca se tem ca zecile de milioane pe care le are Voiculescu de dat statului sa nu se rasfranga si asupra buzunarului lor, prin manta. In esenta, pentru bunastarea lor se tot agita si mint, si instiga lumea la un alt ’89. Chestiune de-un penibil infinit! A fi impotriva puterii (relativa, pentru ca ea se schimba) nu-ti da un drept divin de existenta. Cum spunea si Badea de atatea ori, ei activeaza in economia de piata, daca Voiculescu n-o sa-si mai permita sa tina Antenele, vine altul. Sau pleaca ei, nu e nicio drama. Sunt profesionisti, iubiti de public, au unde. Nu s-a nascut jurnalismul cu A3 si nu va muri odata cu ei, de-ar fi sa se duca.
Tot ce a fost confiscat si pus subsechestru are legatura cu terenurile si cladirile ICA si cu Voiculescu personal. Si totul pentru a se putea recupera prejudiciul. Spunea Kovesi acum cateva luni, la TVR, ca organele abilitate recupereaza doar 5% din prejudiciul decis de instante. Foarte putin! Din fericire, am inteles ca in Noul Cod Penal liberarea conditionata e legata indisolubil de achitarea prejudiciului. Are Varanul de unde, sa nu-l plangem.
Legat de justetea sentintei, pe care putini o pot evalua (eu nefiind unul, evident), la A3 a aparut marti (dupa terminarea procesului!) un expert DNA, dat afara de la Mures pentru diverse, care a spus ca a vazut-o el pe experta contabila DNA ca plangea pentru ca o obligase procurorul de caz sa umfle prejudiciul si ca de fapt ea nici nu e experta contabila. Doua manipulari ieftine-ieftine.
Daca respectivul avea aceasta informatie si presupunand ca nu fusese plecat pe luna pana dupa terminarea procesului, de ce nu i-a contactat pe avocatii apararii pentru a fi chemat martor in instanta? Probele nu se aduc la televizor, procesul e in instanta, nu la Gadea. Unu.
Doi. Experta DNA Aurelia Nicolae este expert CECCAR, doar ca inactiv fiind angajata DNA. Profesionistii de la A3 au aruncat pe piata aceasta vadita minciuna, fara sa o verfice, dovedind astfel cat de mult tin ei la adevar.
Ca un PS ca fapt divers, daca nu-i prea mult. Lasand la o parte oportunitatea unei astfel de decizii luate atunci, dar ce face A3 este atentarea la siguranta statului. Nu trebuie sanctionata pentru asta, de acord, dar asta e efectul minciunilor lansate de ei. Ei nu pun intrebari, ci dau sentinte, ca un veritabil tribunal al poporului.
“Investitia initiala a grupului Renault s-a ridicat la aproximativ 50 milioane USD, suma cu care francezii au cumparat 51% din actiunile celui mai important producator de autoturisme din România”.Mai ieftin cu vreo 15 milioane de euro decat ne povesteste DNA intr-un raport de evaluare al ICA si pe baza caruia DV si alti 8 insi sunt condamnati la ani grei de parnaie cu executare,plus sechestru si confiscare a caselor si conturilor bancare.Pentru ca aici e cheia intregii “afaceri”.Dupa logica DNA si al judecatoarei vorbitoare de limba engleza si invitata de Ziua Americii la chermeza de la Ambasada SUA ,cei care au privatizat intreprinderi pe 1 USD ar trebui executati ,iar urmasii urmasilor lor ar trebui condamnati la munca silnica pe mosiile lui Culita Tarata,Adrian Porumboiu sau,de ce nu,pe cea de la Nana!
pentru toti cei care se grabesc cu arestarea lui basescu eu va sugerez sa va potoliti cu graba asta.Daca ne uitam la astia care sunt acum in puscarie (Nastase ,Vantu,lotul “fotbalistilor”)vedem ca instrumentarea dosarelor a durat ani buni,in speta 6-8-10 ani.Dupa cate stiu baselu nu are inca vreun dosar pe rol deci mai e mult de asteptat.Va apuca sigur sa voteze si in 2018,in libertate.In concluzie nu va mai grabiti fetelor asa
Recunosc ca articolul asta m-a linistit. Este tulburator in ceea ce priveste modul in care a fost condamnat (m-au trecut fiorii cand am citit sentinta), dar faptul ca mai sunt oameni care pot judeca la rece si care pot povesti la subiect cat pot ei de obiectiv, imi da sperante ca nu sunt totusi singura intr-o lume in care toti fac “bascalie” pe net de aceasta condamnare odioasa. Si sper, ca intr-o zi, dreptatea, si nu simulacrul asta de judecata, sa se aplice lui Basescu. Nu ma voi bucura la modul dement, dar cu siguranta as simti ca lucrurile mai au sanse sa revina la normal. Iti multumesc, ma bucur ca ai ramas…la fel:)
@Vlad D.
Dosarele “Flota”, “Casa din Mihaileanu”, “Bercea Mondial-Mircea Basescu-trafic de influenta”, ar fi doar trei exemple care imi vin acum in minte.
Ar avea cu ce sa-l agate, totul ar fi sa se si vrea asta.
@Emil
Mai usor cu manipularea pe scari. Despre Aurelia Nicolae s-a spus la A3 nu ca nu e expert CECCAR (expert contabil, pe romaneste), ci ca nu e expert ANEVAR (expert evaluator), lucru pe care l-a recunoscut si DNA-ul. E alta mancare de peste. Cat e de semnificativ in cazul dat, astept s-o spuna cineva care se pricepe mai bine decat mine, dar hai sa nu apelam la metoda Basescu “nu-i adevarat ce-ati auzit voi, e adevarat ce va spun eu c-ati auzit.”
@Diana
Cum spuneam,nu va mai grabiti fetelor… Despre dosarul flota dupa cate stiu e aproape ingropat,prejudiciul a fost evaluat la 0 iar in asta cu bercea mondialu nu are nici o treaba nu am auzit decat de fratisu,nu exista dovezi directe importiva lui.Si oricum cei care ganditi asa simplificat prea mult problema.Nici in rusia lui putin nu se aresteaza in 2-3 luni un om doara asa ca vrea cel(cei) care se afla la puere.
@Vlad: tu chiar crezi prostiile pe care le postezi?
Mi se pare ca dosarul ALRO e cel mai tare argument ca Boicotescu sa intre la răcoare….ALRO a fost mândria economica a României iar Boicotescu a pus-o pe lista neagra pentru a o putea vinde mafiei ruse.
Fetelor,prin reducere la absurd,pornim de la premisa că Voiculescu într-adevăr a fost condamnat in urma unui verdict,dincolo de orice dubiu.Justiția iși va demonstra independența judecînd si condamnînd la fel de aspru toate celelalte privatizări,spălări de bani,evaziuni,deturnări, indiferent de culoarea politică a impricinaților?Mă tem ca ,nu?
Și,dacă da,prin comparație,dacă Voiculescu a luat zece ani,cît va lua Atoatebăutorul?
Da Victor chiar cred.Nu stiu ce anume consideri tu ca ar fi “prostii”.E absird sa credeam ca daca vine altcineva presedinte,sa zicem ponta, basescu intra la inchisoare in cateva luni.Sigur va dura ani.Nu detin informatii despre stadiul in care sut dosarele in care este iplicat si domnia lui,poate tu ca jurnalist ne ajuti.Chiar am cautat pe net sa vad,dar nu am gasit mare lucru.
Nu vreau sa umlu rubrica asta cu posturi dar tocmai mi-am amintit ca am un prieten care are un proces legat de o banala amenda de prin 2011.A avut pana acum vreo 4-5 termene,a fost chemat in sala,are un dosar de acte de vreo 3kg si tot nu s-a rezolvat.Asta este sistemul,asa merge,cu avocat cu termene ,cu amanari etc.
Nu la intratu-n parnaie al Basexului ma refeream
@Vlad
Iti dai seama ca daca era Camelia Bogdan, procesul se termina foarte repede, pentru ca nu i-ar fi admis prietenului tau nicio proba?
@marelealb: știu că-mi purtați de grijă. asta-i tot ce puteți?
@Intrigat, eu nu manipulez pentru ca n-am cum si nici nu-mi doresc. “Ce tie nu-ti place altuia nu-i face”.
“DNA minte, Aurelia Nicolae nu e expert CECCAR”. http://www.antena3.ro/romania/sinteza-zilei-prezinta-dovada-ca-dna-minte-aurelia-nicolae-nu-este-expert-262852.html
Ayrealia Nicolae este expert CECCAR inactiv. N-a sustinut nimeni ca Aurelia Nicolae e expert ANEVAR, pentru ca nu e. Expertul ANEVAR din dosar este Mihai Papasteri, el s-a ocupat de evaluari.
Nu stiu cum cineva poate pune la indoiala manipularile antenei 3:
(sursa: stenograme DNA)
Camelia Voiculescu (proprietarul trustului Intact): ”Deci puțină victimizare… Știi? Pentru că oamenii cu care vorbim noi sunt de natură tabloidă. Ei așa gândesc, lor așa trebuie să le dai senzația. Ne trebuie o victimizare deștept făcută.
Alexandru Popa (consilier pe probleme de comunicare): ”Ne-am victimizat deja! Ne-am victimizat foarte tare de două zile…”
@Emil
Manipularea displace indiferent de unde vine. Am auzit cu urechile mele ce a spus la A3 fostul expert de la Mures, care intr-adevar parea ca stie care-i treaba; nu ma intereseaza ce spun jurnalistii care stiu mai mult sau mai putin cum stau lucrurile cu expertizele. Iar ce face Camelia Voiculescu cade pe teren fertil: oameni satui de 10 de basism si care folosesc orice pretext sa-si exprime ura fata de acesta. Multi oameni.
Mie mi-a fost foarte clar ca Voiculescu va fi condamnat foarte repede indata ce am vazut inregistrarile date de Antena 3 cu fratele lui BASESCU si clanul lui Bercea! Insa nu mi-am imaginat ca se va incerca inchiderea Antenei 3. Voiculescu a fost executat politic, practic el este detinut politic la acest moment. Imi doresc sa-l vad pe basescu la puscarie pentru tot ce a facut
OK, dar asta nu e presa si cu atat mai putin independenta. E o camarila care incearca sa-si apere interesele, mascandu-le (prost) in interes national. In viziunea lor, statul de drept coincide Voiculescu liber sa-si faca mendrele. Se folosesc de numele pe care si l-a facut A3 ca pavaza pentru patron, care, sa-mi fie cu iertare, nu-i ajunge lui Basescu nici pana la genunchi. Cum spunea CTP, lui DV ii place sa pozeze istoric: el anuntand suspendarea presedintelui, el facand guverne, el, in vila sa, cu tabloul in spate ca un general de armata. El, singurul adversar al lui Basescu. Nu e deloc asa.
Ca sa inchei, spune bine dl Ciutacu: Voiculescu a pierdut lupta cu sistemul, el fiind dintotdeauna bine infipt in el.
Nu stiu ce intelege Victor Ciutacu prin sistem, probabil ca pentru el sistemul e Basescu. Eu cred ca sistemul nu e Basescu, el doar e ferit de el prin natura imprejurarilor.
Sistemul e cel care i-a inventat si pe Voiculescu, si pe Basescu. Altfel, bati campii si te inchini la statui de mucava
Perfect de acord si ca bat campii. Dar stofa lui Basescu e diferita de cea a lui Voiculescu, de asta unul e de 10 ani presedinte, celalalt la inchisoare. Iar Voiculescu nu e primul care a cazut si nici ultimul. Si e foarte bine ca se intampla asa.
Sunt convins ca Basescu, in grandomania sa, e foarte multumit de cum a fost pictat, ca un Zeus care tese intrigi si hotaraste soarta oamenilor. Si ce poate fi mai vanitos pentru cineva decat sa spuna ca i-a tinut piept lui Zeus? 🙂 Dar asta e doar o poveste pentru naivi. DV nu e decat un infractor ajuns la capat de linie, ca Nastase. Istoria ii va retine astfel, oricata minciuna ar fi insamantat ei.
Emil: toti sunt nasoi si grandomani, da numa’ unu e domnu’ presedinte, am inteles, nu mai munci cu texte lungi sa tot repeti o fraza simpla.
Si uite asa pe fondul distragerii atentiei Kovesi isi facu serviciu secret fara ca nimeni sa zica ceva.
Constantin singurele cratere din romania de dupa `89 au aparut in bugetul statului plus ca pentru restul esti obligat de legislatie sa ai asigurare… Hai sa nu vorbim despre alba ca zapada… Nu de alta dar se supara lazaroiu…. Povesti… Pai hai sa nu bagam pe nimeni in puscarie pt ca bani furati de la stat puteau sa putrazeasca in buget si nu mai ramanea decat un deseu economic numa bun de ars la cet uri in loc de combustibil… Si tot ne alegeam cu ceva… E incredibil ce argumentatii sf gasiti…
s-a tot vorbit in media despre tunul care l-a dat Voiculescu cu ICA dar n-m auzit pe nimeni vorbind despre spalare de bani caci pentru asta a fost condamnat Voiculescu la 10ani si tot pentru asta s-a dispus sechestru pe toata averea caci altfel se dispunea sechestru doar pe ICA.poate sa-mi spuna si mie cineva in ce a constat spalarea de bani in cazul Voiculescu?de unde proveneau banii negri si cum I-a spalat?
@Vlad D.:
Mi se pare mie sau dosarele in care este implicat Traian Basescu au fost puse in “stand by” pe perioada exercitarii functiei de presedinte al Romaniei, invocanduse o asa-zisa imunitate?
Nu cumva Traian Basescu isi incheie cel de-al doilea mandat de presedinte al Romaniei in decembrie 2014?
Ghiciti ce i se va intampla dupa!
Deoarece nu ma omor cu urmarirea posturilor “de stiri”, de nici o “culoare”, incerc sa raman distanta si obiectiva, sa n-am prejudecati si sa privesc lucid situatia ( in limita posibilitatilor mele de intelegere si a timpului disponibil). In consecinta, n-am cum sa-l cred nevinovat pe Voiculescu, atata timp cat a fost condamnat definitiv, ii cunosc “activitatile” din ceea ce s-a tot prezentat in ultimul sfert de secol. Nu cred ca-ti trebuie foarte multi ani de scoala ca sa-ti dai seama cam cat de cinstit/onest/sincer/patriot este. Pe mine ma frapeaza altceva: eu n-am avut timp de pierdut pe Facebook, dar in ultimele zile n-am mai rezista presiunii mediatice la care ne supune A3 si am intrat pe paginile principalelor lor vedete ( Gadea si Badea). Am scris si eu cateva comentarii, fara sa insult, fara sa calomniez, fara sa folosesc un vocabular injurios, doar ca am prezentat punctul meu de vedere, punct care, evident, era opus liniei postului, adica a celor care se doreau a ne fi inoculate si bagate fortat pe gat. Nestiind care-i treaba, in naivitatea mea de comentator sincer si idealist, dupa doar o ora-doua, nu mai mult, m-am trezit banata si cu comentariile sterse de acolo. Recunosc ca m-am mirat. Apoi am citit mai bine si m-am lamurit ca toate comentariile care nu sunt pe linie, sunt sterse si interzise. Cel mai evident este daca citesti ultimele comentarii de pe conturile distinsilor jurnalisti, vezi ca majoritatea acestora sunt critice, apoi, la cate un interval de timp, aceste comentarii dispar si raman cele laudative… Bravos, jurnalistilor deontologi!!! Nu ma astept sa publicati acest comentariu, este vorba de fostii dvs. colegi si prieteni, va inteleg…
Dinana vrei sa facem pariu? raspunsul-aproape nimic.oricum mult mai putin decat se asteapta unii.Observ multa tensiune,multa incrancenare (urmaresc si pargina lui mircea badea) din partea multor oamnei.La fel a fost si in 2004 (anti nastase) la fel si in 1996(anti iliescu).Intotdeauna exista speranta de mai bine si mereu realitatea de dupa ne pica greu.Uitati-va si la bugari,mereu alegeri,mereu sperante,lumea iese in strada si apoi se dovedeste ca cei ajunsi la putere sunt niste hoti.Dosarele lui base or fi ele pe “stand by”,dar dupa schimbarea presedintelui mai trebuie schimbati si judecatorii(cu scandalul de rigoare)si abia apoi vom mai vedea ce va fi.Mai e mult pana departe…
@Ancuta T: ma misca sincer idealismul tau manifest 🙂
De la Voiculescu la doamna din Suceava dusa la DNA pentru marea dare de mita, Roamania a scapat de toti cei care aduceau prejudicii tarii. In sfarsit am ajuns la un apogeu nesperat al corectitudinii si al onestitatii in tara asta. E un progres scufundat intr-un delir inimaginabil.
Justitie independenta, e minciuna pe care, personal am auzit-o de atat de multe ori in atat de diverse contexte incat am ajuns sa ma intreb daca cei care gandesc ca ar putea exista asa ceva, chiar mai au speranta ca cineva e de acord cu ei.
Pasim din ce in ce mai mult pe un drum cu orizonturi intunecate, orizonturi lipsite de prea mult optimism si inghetate in niste mentalitati preconcepute.
Cand ei se cearta poporul are de castigat. Cand ei se inteleg intre ei si isi favorizeaza fiecare afacerea noi avem de pierdut.
Esti bun!