Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 2 > Cum mi-ar sta cumătru cu nea Trăian?

Cum mi-ar sta cumătru cu nea Trăian?

ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ ȘI SCRIPTUL

Am făcut-o și pe asta! Unii spun c-am făcut-o europarlamentar, alții c-am picat la pace. Unii zic c-am fost mârlan, alții că am încercat s-o intimidez. Toate părerile astea, la un loc, pe care le respect, dar atât, îmi întăresc ideea c-am făcut o treabă bună. Și-am generat într-o oră de emisie știri cât toți închipuiții într-un an.

Unii – puțini, evident (ziare.com, JN, Cotidianul) – s-au prins cam cum e cu știrile, majoritatea – nepricepuții și frustrații – nu. E al dracului de grea meseria asta…

UPDATE: S-a trezit și Realitatea. Evident, vărsau cărăbuși bălțați dacă scriau numele emisiunii pe care au avut-o în curte și n-au fost în stare s-o lanseze-n eter.

UPDATE LA UPDATE: Gata, s-a terminat cu șmecheria! S-au sesizat ai mei, şi Mediafax (care bagă şi video). Văzui, într-un promo de largă respiraţie, că are și Cristoiu o exclusivitate cu ea duminică. Fiecare cu exclusivitatea lui, că doar am convenit că facem agenda şi suntem cel mai democratic trust de presă din lume…

MAMA LU UPDATE: S-a deşteptat (mă rog, e un fel de-a spune), după juma’ de zi, şi Oficina de Net a Jucătorului. Fiindcă, probabil, curul august de pupat nu răspunde la sms, iar ei nu ştiu dacă-i de bine sau de rău, au dat-o neutră, de pe Mediafax. La fel şi Oficiosu’. Și o părere care mă bucură sincer…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

231 thoughts on “Cum mi-ar sta cumătru cu nea Trăian?

  1. Cred ca TRU va invidiaza sincer! El nu a reusit inca o astfel de performanta jurnalistica uriasa! Poate o sa primiti si un premiu international pentru profesionalismul debordant si pentru satisfactia nemarginita de a fi vorbit cu una care e fiica unuia si care amandoi sunt un dezastru pentru noi toti! Intradevar felicitari asa interviu si asa invitata mai rar! Penibil!

  2. @ Frumoasa adormita din padure:

    Ati pus punctul pe “i”!!
    “…astia “”normali” au vazut o fata care vrea sa faca mult bine, dar se loveste de prejudecata oamenilor”. EXACT ASTA NU TREBUIA SA SE INTAMPLE!

  3. @ Frumoasa adormita din padure:

    P.S. Iar celor “subtili” nu le-a folosit la nimic, decat, eventual, la cresterea tensiunii arteriale-asta in masura in care poate fi considerat un “folos”.

  4. O emisiune civilizata, nu au lipsit intrebarile oarecum acide. Ce sa mai profesionalismul si-a spus cuvantul. Niciodata nu vor ajunge cei de la realitatea sa faca asa ceva; ei sunt in stare doar de intrebari despre limbi straine. Emisiunea mi s-a parut reusita, ma bucur ca am vazut-o in reluare la 02:45, ma gandeam sa nu ratez. La mai mult si la mai mare.

    PS: Acum cred ca ar trebui sa-l inviti si pe cumatru nea Traian… :))

  5. Domnule Ciutacu, este absolut hilar, in campusurile din SUA marijuana permisa???? Habar nu are ce vorbeste, politia este in toate campusurile cu ochii pe un astfel de comportament. Iar in Virginia, unde se afla James Madison Unviersity unde a studiat domnisoara, este pedepsita posesia de marijuana.

    A se vedea:
    http://www.norml.org/index.cfm?wtm_view=&Group_ID=4570

    Macar faceti dumneavoastra informarea corecta, daca i se popularizeaza prostiile.

  6. @ ionut:

    INSIST sa-ti pastrezi parerile pentru tine in ceea ce-i priveste pe cei “total contra Elenei”!!! Doar n-ai vorbit si pentru mine, nu?!

    Daca era vreo urma de ironie pe care n-am sesizat-o, scuza-ma, da’ nu cred ca-i cazul.

  7. Ce s-a ajuns in tara asta! Sa se laude cineva ca avut-o invitata pe EBA! Este uluitor! Mai rau de atat nu se poate! Cred ca Base e foarte multumit ca v-ati pus cu botul pe labe in fata fiicei lui! E o mare diferenta intre a fi amabil si deschis intr-un interviu si intre a fi extaziat si lingusitor!

  8. @Victor

    Scuze. Nu esti surd. Ramane de verificat daca treaba cu salariul normal de la Luxten nu a fost o minciuna sfruntata.

  9. @somebody

    Daca vorbeam si pentru tine probabil iti mentionam si numele, lucru care, evident, nu s-a intamplat. Scuza-ma daca te-ai simtit lezat sau chiar atins de parerea mea, insa atunci cand am spus “cei care sunt total contra…”, am incercat sa-mi pastrez obiectivitatea, ori se poate deduce din cele scrise de tine ca nu faci parte dintre cei vizati de a doua parte a propozitiei.

  10. Mie tot la Prigoana mi-e gandul. Nu cred ca e strain de aceasta intrevedere. Si mi-e rau, cand il vad in plutonul din spatele lui Base.

  11. Facem pariu ca-n emisiune la Cristoiu va repeta o buna parte din ideile expuse aseara si nu numai?

  12. @ alina
    “de aseara v-ati pierdut dreptul sa mai fiti tonomat”, “penibil”

    mai alinutzo, dar cine esti tu de dai asa sentinte? arcul de triumf, varfu omu’? arati aceeasi intoleranta ca unul care, mai sus, il trage de urechi pe ciutacu pt ca “nu ai facut-o de kakao pe eba”…

    deci voi de asta va uitati la o emisiune sau alta; ca sa vedeti cum cei care nu va plac voua sunt executati in public; sau ca sa primiti confirmarea ca parerile voastre sunt puse in practica de altii la valoare de adevar absolut…

    deci, alina, daca tu zici ca ciutacu e “jenant” tu si alti intoleranti care mergeti pe ideea ca daca un personaj nu va place voua nu tre sa apara la antenele mogulului, cum sunteti?

    eu nu votez sigur cu eba dar vreau sa apara la tv toti candidatii; sa-mi fac o parere, sa-mi verific parerile anterioare etc; cei ca voi nu tre sa se uite la tv, la emisiuni in direct (unde se poate intampla orice) ci doar la dvd-uri – ca acolo veti vedea exact ce vreti voi!!! :))

  13. @ daniel
    Nu ma intereseaza analizele tale de psiholog ratat si nici parerile tale total aberante!

  14. Alina,SuKaRiT, Petru Avram, Mishulescu,Johnson, Mihaela Petrescu, RHODY, Ruxi…inca-i bine, mai sunt sperante…

  15. @ionut:
    “3. in final, cei total contra Elenei(ca mine), care si-au imbunatatit simtitor pararea despre fica presedintelui” – Am doua chestiuni de spus:
    1. Aberezi sau ai facut un sondaj de opinie in randul lor?!
    2. Mi-a provocat mai multa scarba prin autovictimizarea permanenta (specifica familiei) decat mi-ar fi provocat prin stalcirea limbii! Deci adauga a 4-a categorie , a celor care erau si s-au convins ca trebuie sa fie impotriva acestui fel de pitzipoance!

    @Victor:
    Nu stiu intentia ta de aseara dar ti-a iesit perfect emisiunea! Daca erai mai dur, vuiau azi deontologii ca n-ai bun simt!

  16. @ Victor
    Imi cer scuze pt scurta polemica creata, am sa o inchei aici !
    @ Prof. Dr. Petru Avram licenţiat în privit la TV
    Mesajul catre tine ( ultimul, de altfel ), suna cam asa, pentru ca nu vreau sa fiu “excesiv de original”: “Fii destept, ca tara geme de prosti!” . Sper sa il intelegi corect si sa nu’l percepi ca pe un atac la persoana, ci ca pe un simplu indemn.

  17. @somebody & Alina & Petru Avram: ca va deranjeaza atitudinea mea e o poveste si sunteti cat se poate de liberi s-o scrieti. ca va apucati, insa, a tria si a categorisi voi persoanele care scriu aici devine deranjant si, daca nu va opriti, o sa va saturati de jucat la perete.

  18. Domnule Ciutacu cum am văzut eu emisiunea !. Matale trebuiea sa faci audienta sa nu te
    rejecteze mogulul.Nu ca mori de grija asta, da asta este. Juna trebuie sa câştige voturi. Aşa ca a fost ca in mitologia Greaca. Segventa din legendele Olimpului : Sisif. Adicătele matale ai tras la greu sa duci pietricica pe vârf sa înţelegem ceva si noi pe tembelizor. Pietricica (EBA)nu si nu, cum o scapi se duce jos cat mai jos la poalele dealului. Asta a fost emisiunea in viziunea mea.
    Nu regret, am avut si revelaţii.
    Am inţeles ca intelectual este ăla care care a făcut o facultate, este intelectual, eu de 35 de ani nu am considerat ca sunt intelectual chiar daca am terminat o facultate. Doamne ce prost am fost. EBA dixit!!.
    Si a mai spus!!! Ca deşi merge in parlamentul Europei sa rezolve problema energetica nu ştie nimic de chestiune. Corect sa înveţe!!! Ce mă pune pe mine pe gânduri este ca a fost sau este CONSILIER LA LUX TEN, LUX TENUL ăsta nu e cu energia!!!????

  19. Da, ce de stiri ati generat! In SUA marijuana nu e legala, iar Romania e dintre putinele tari democratice care inca criminalizeaza CONSUMUL de droguri. Adica avem o legislatie comunista si stupida pe tema asta. Un profesionist se documenteaza inainte de interviu si se pune la punct cu aspectele legale – diferenta dintre tratamentul legal al consumului si al comercializarii drogurilor etc.). Nu ca EB ar fi Nixon, dar asta nu exclude profesionalismul din partea dumneavoastra. Iar rinjetul satisfacut cum ca beizadeaua v-a facut onoarea de a veni la emisiune ne jigneste pe toti.

  20. @ alina

    “@ daniel
    Nu ma intereseaza analizele tale de psiholog ratat si nici parerile tale total aberante!
    De Alina ”

    multumesc pt aprecieri; replica ta vadeste apucaturi de adevarata doamna, “ce puii mei” (cum zice bendeac)

    trec peste faptul ca democratia inseamna nu doar plutoane incolonate pt aceeasi opinie si imi doresc sa fie cei mai multi care sa creada ca desi parerea lor e “frumoasa, desteapta si devreme acasa” nu e / nu trebuie sa fie singura.

    “ura viscerala cladeste dictaturi si cimitire” – proverb evreiesc

  21. Va multumesc ptr. posibilitatea de a ne exprima sincer parerile deoarece ce s-a intamplat aseara cu aceasta EBA a fost oarecum socant ptr. unii dintre noi, care mai asteptam o schimbare si care credem ca trebuie sa fie si oameni si valori mai presus de dorinta de a fi in gratiile cuiva, de bani, de vanitati si de meschinarii. Eu speram ca dumneavoastra sa fiti un astfel de personaj dar nu e treaba mea ce faceti, eu doar am tinut sa va spun ce gust amar mi-a lasat interviul acela. E ca si cum oricine intra in contact direct cu acea familie rusinos prezidentiala, simte o nevoie incontrolabila de a se ploconi, intr-un fel sau altul.
    In ce-i priveste pe cei catalogati a fost doar un meritat si firesc drept la replica.

  22. Victore, la mine in cartier se zice asa: te-a tradus gagica!

    O ora ai vorbit cu ea despre nimic, adica fix despre nimic, iar cand urma sa o intrebi cam ce e cu candidatura .. adica ce stie ea despre Parlamentul UE, a dovedit ca nu stie nimic … pacat ca nu ai intrebat-o de la inceput de ce candideaza. E paralela cu tot …

    Te-a tradus!

  23. Domnule Ciutacu,
    Adevărul e că sunteţi un geniu !
    Cât despre eba asta ţi ” atitudinea ” ei ce-o tot trâmbiţează aiurea-n cucuruz, sărmana, apăi fătuca asta ori e proastă ori e… proastă, a treia variantă nu există.
    Independentă… ” noi ăştia din partid ”, care partid :))
    Bubuie şi mai şi duhneşte, că doar e fata lui tata şi… atât. Mai e cineva pe care să nu fi convins încă de asta ? :))
    O cam priveaţi aşa… cu-n fel de… milă… oare şi-o fi dat seama zăusul, căci ea, e fifi înaripata, drăgălaşa …
    ” Nu ştiu să răspund ”… dar a răspuns la ceva ? :))
    România nimănui, trosneşte de ebe şi blonde cu hormonii pe gene şi unicul neuron rătăcit prin cluburi, herghelii şi… hai-hui, vai steaua noastră…
    Cică nu ştiază demazela ce-i cu ecstasy, fază la care o umfla râsul până şi pe ea, mda..
    Vorba unui coleg, de mai sus : ducă-se şi lasă-ne, că-i mai ruptă de realitate decât boc şi jioana la un loc, poate cu vanghelionsky să se-nhaite de-o croazieră pe Dunave, să ciripească între ei, şmenarii…
    Felicitări, Domnule Ciutacu !
    stimă şi respect,
    Sibilla
    P.S. nepotul meu zice să adaug că de azi, toţi liceenii cu drept de vot şi nu numai, vor vota eba, pe motiv de … legalizări ierburi în şcoli, căci noi campusuri nema nişta :)) Singura chestie la care duduia a răspuuuuuuns :))

  24. a fost ok emisiunea, oricum sunt convins ca orice ai fi intrebat-o sau oricum te-ai fi comportat, ar fi continuat sa-si recite poezia. cat despre invitata, destule intentii bune, cam naiva si slab pregatita. apropo, ai fi putut s-o intrebi ce atributii are PE si cum se creaza legile Uniunii, ca am impresia ca d`soara crede ca PE e un fel de amazing race sau survivor…

  25. @Alina: viitoarea compatimire si/sau polemica va avea loc pe blogul tau

  26. @SkyNet

    Daca citesti cu atentie comentariul meu o sa observi o sintagma care ar putea sa te surprinda placut, insa o sa ti-o pun eu in atentie pentru a nu te mai deranja:”eu cred”.
    In consecinta, nu a fost decat o opinie cat se poate de obiectiva, cu scuzele de rigoare pentru folosirea categorisirii si folosirea unor cuvinte ca: cei, toti etc…expresii care ar putea deranja!

  27. adevaru’ e ca & pe mine m-a cam socat emisiunea de-aseara. intr-o tara “cilivizata” ar fi fost normala o asemenea emisiune,un asemenea demers sau dialog…dar la noi problemele este cu totul diferite. adica nu poci sa mimez cilivizatia,normalitatea,democratia intr-o asemenea tara nenorocita & criminala. nu poci sa ma fuck ca am un dialog normal cu niste nemernici & criminali care au nenorocit pe veci un popor intreg. eu nu poci asa ceva! e prea de tot! nu poci k sa fiu calm. simt nevoia sa fiu vehement. uitati-va cu arata tara asta cu poporul ei cu tot,pt. numele lui D-zeu!

  28. @cristu: intr-o tara normala EB n-ar fi fost la televizor. N-ar fi fost nimic. Pana si in Italia trebuie sa faci ceva (macar sa te culci cu un politician) ca sa intri in atentia presei care se ocupa de politica. Nici macar acolo nu ajunge sa fii ‘fiica’. Aseara, ca unii dintre cei care au scris, n-am rezistat mai mult de citeva minute (punctul final: zimbetul patern al domnului Ciutacu la explicatiile despre minunatia de fan-club EB din tara lui Pinalty si explicatia ‘eu am ce am cu tac-tu’).M-a facut sa ma gandesc la Gluma lui Kudera, daca va spune ceva, Domnule Ciutacu: viata merge inainte, EB ia voturi si de la tinerii care vor marijuana (desi apoi din PPE va sustine contrariul), iar dumneavoastra ramineti cu incredibila usurarate a inteligentei prost folosite. Poate si cu un pic de ‘litost.’

  29. “independenta lu’tata”! supeeeeeeeeer,fara nici un comentariu.

  30. @ alina
    – dreptul la replica (cel putin in acceptiunea jurnalistica si juridica) se refera la exprimarea unei alte abordari pe un subiect, la dreptul la aparare al celui vizat de un articol etc) si, prin definitie, nu se permite insultarea jurnalistului sau / si folosirea de invective;
    – “te compatimesc”, zici tu; si ce daca?, zic eu
    – sa stii ca de injurat nu e greu; dar se poate exprima o (alta) opinie si fara insulte; culmea e ca eu sunt convins ca poti… :))

  31. Nu-mi amintesc Victor ( daca asa spunea “Elena” …) sa fii fost asa de bland cu vr’un invitat… ti-e frica si tie de tac-soo?!? N-ai mai fost arogant si genial si aveai o ocazie magistrala, dar tu ai vrut s-o iubim pe duduia si ne-ai invitat s-o si votam! Sper sa fie mai consecvent Cristoiu! La ce-ai spus tu am fost foarte atenta si am auzit tot, la ce-a spus dudia n-am avut cum sa inteleg ca se impiedica in buze! A desigur cu mult tupeu!

  32. tinerii pe care-i cunosc eu sunt extrem de comozi. sunt mult prea comozi pt a se deplasa la vot,iar iarba &-o pot procura c-un efort mai mic decat cel care implica folosirea stampilei blestemate. de-aia nu-mi poci explica cine Dracu’,in tara asta,s-ar deplasa la urinele de vot pt EBa?! cat de bou,prost,ticalos sau criminal poti sa fii,k sa pui botu’ la mistocareala beizadelei prezidentiale???!!! iar asta-i valabil pt. tonti candindantii ieuroparlamentari care este.

  33. La fel ca altii care si-au spus parerea cred si eu in subtilitatea dvs si in inteligenta prestatiei. Daca ati fi fost muscator,vehement, centrul atentiei -ar fi mutat pe mitocania de care ati fi dat dovada si nu aveam prilejul sa admiram mediocritatea invitatei in toata splendoarea ei. E saraca cu duhul si nu are nimic de-a face cu politica si nici cu viata reala. Dar multi tineri lipsiti de modele sunt la fel de confuzi si imbratiseaza modelul dansei. Stim cu toti cum stau lucrurile in Romania, 90% ne-am angajat pe pile dar important e sa rezisti. Nimic nu e relevant din ce a spus, nu are pareri, este sablonista si disciplinata bine de partid. Gaselnita asta cu independenta i-a servit-o vreun cineva consultant si a zis sa incerce. In rest, de bine, sa fie sanatoasa ca e important si sa mai creasca dar sub auspicii mai serioase. Si pentru ca tata nu i-a calauzit primii pasi si nu ii impune nimic poate a venit timpul sa o faca cineva.

  34. Ma asteptam… Domnul Ciutacu! Ati avut o sansa pe care ati ratat-o!
    Ha … asta imi aduce aminte de vremea… nu departe de acu’ doar cateva luni cand ma cenzurati daca ziceam ceva de … bine!

  35. Deci chiar nu mai pot! Ma dor creierii cand vad cum se chinuie sa-si spuna poezia si cum se lauda cat e de intelectuala! Oricine cu bani, ca in cazul ei, poate sa studieze si la Oxford, deci va roooogggg, lasati-ma cu dobitoaca asta ca nu mai pot! Va admir nervii, dle Ciutacu!

  36. Intrebare parsiva: la oficiosu’ de se face ca n-a auzit de tine nu lucreaza si o anume blonda ? Sau nu se pune cand e de kko pe la ei p-acolo ? Zic si io nu dau cu parul.

  37. am o intrebare care se leaga mai putin de EBA si mai mult de o atitudine generala a politicienilor romani – de ce acum e de bon ton sa fi de acord cu legalizarea marijuana dar in acelasi timp sa te impotrivesti sinuciderii asistate? in fond sinuciderea asistata nu e un concept creat pt oamenii care nu vor sa se bucure de viata ci pt cei care sufera o agonie inutila. prin acest procedeu, mult mai util societatii decat legalizarea unor substante care ard neuroni, cei mai-sus mentionati ar putea beneficia de un sfarsit demn. dar aici presupun ca intervine inca odata teama politicienilor de BOR, organism care la noi are mai multa influenta in politica interna decat vaticanul in italia. sper sa-mi luati in considerare intrebarea

  38. Acum 2 saptamani am fost la Comana-Giurgiu unde se organizeaza anual Sarbatoarea bujorului, ma rog asta conteaza mai putin. Ideea principala e ca am intalnit-o pe EBA. Nu sunt om politic, nu ma pricep la politica dar ca om Elena mi se pare super ok. Felicitari pentru emisiune Victor si tine-o tot asa

  39. ca de obicei, ciutacu se lauda de unul singur in timp ce aplaudacii de serviciu ii tin trena 🙂 Penibil.

  40. Victor, cu cat crezi ca ai contribuit la cresterea ei in sondaje si, eventual, la vot? In procente.

  41. mishulescu, alina, somebody, felicitari ! si alinei, in mod special, ca l-a ,,citit ” din prima pe ultrasul portocaliu daniel….
    Genialul ne-a dezamagit pentru ca nu era stilul lui sa se poarte cu manusi cu aceasta nulitate, care din asta a castigat teren pe drumul spre Bruxelles ;revin, nu trebuia s-o faca pe cavalerul, trebuia s-o trateze egal, ca pe orice persoana care vrea aceasta functie…dar sa se transforme brusc dintr-un leu intr-un soricel, si in fata cui ? ce gusturi la barbatii destepti !????

  42. Victore dincolo de alte consideratii…pana la urma ai vrut sa-i arati lui taxu ca marlaniile tatalui in general nu trebuie sa afecteze viata copilei(de 29 de ani).Asa imi explic aceasta emisiune.Sa nu cumva sa constati insa ca ai facut superrating si ca vei fi tentat s-o mai chemi ! Mingea e in terenul tau.

  43. In PLOIESTI nu s-a receptionat bine Antena3 incepand de la 21.05.. a trebuit sa dau sonorul la maxim, oricum nu se auzea mai deloc….o fi fost vreo interventie a “tatalui meu”? (care este la cotro)
    apropo, repetarea asta “tatal meu” (ca nu zice niciodata tata) e ca si cum ar vorbi de Dumezeu… Doamne iarta-ma!

  44. una din cele timpuri: un secretar de partid isi incepe spiciul cu fraza “de fata suntem numai ingineri si intelectuali” parca revin ecouri…Ce nu a-ti inteles este metoda “comandant de nava”, conform careia, daca te supara un marinel, il debarci pe o insula pustie, de ex.Bruxelles. Traitori de Bucuresti! stima totala!

  45. La un asemenea interviu, ma asteptam in revistele de moda, de arta culinara. A fost ca la Agentul Vip. Ciutacu nu e Brancu si nici nu are motive sa devina! Problematica s-a invartit in jurul tatalui, al relatiilor sentimentale si nu in jurul aspiratiilor politice ale tinerei domnisoare. Cu nici un alt posibil europarlamentar discutia nu s-ar fi rezumat la atat. A parut o biata copila nedreptatita de statutul parintelui ei. E ditamai femeia, care pare ca se alinta intre plusuri, care nu poate emite ori sustine puncte de vedere decat prin prisma interesului tatalui ei. E ca o prelungire a lui Basescu. Nu asta ma interesa sa vad. Este un candidat cu sanse sa ma reprezinte la nivel european. Si cred ca, dle Ciutacu, pe acest aspect trebuia sa puneti accent. A fost can-can, cu trimitere la tatal atotputernic. El o foloseste drept unealta in interesul lui, iar dvs ca unealta impotriva lui. Asta e miza EBA!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.