Nici in cele mai crunte clipe ale antibasismului meu militant, desi n-am facut vreodata economie de cuvinte tari, nu m-am aruncat in exhibitionisme penibile echivalente deja viralului “Muie Ponta”, stilizat de snobimea de facebook in “Puie Monta”. Am tone de argumente, inclusiv unele de ordin personal, care, cred, demonstreaza ca Basescu e un personaj nociv. Le-am scris si le-am zis, sper, pe toate. N-am chef sa le repet, mai ales ca i le-au descoperit recent si fosti basisti asumati, deveniti subit, cand a inceput sa se stranga funia la par, observatori scarbiti. Nici Iohannis nu-mi place. De asemenea, am prezentat motivele.
Chiar daca memoria colectiva e subtire, am in creier o multime de momente in care – hai sa fiu amabil – m-am contrat contondent cu Ponta. Nu-mi fac un titlu de glorie nici din asta, nici din vaga-mi contributie la ascensiunea lui politica. Nu e nici primul, nici ultimul. E o chestie de asumare. N-am trairi politice mistuitoare. Asta-i meseria, mi-o fac cum stiu mai bine, din asta traiesc. Asa a fost sa fie pana acum. Am facut-o exclusiv pe barba mea. Sunt convins ca si cei care-l detesta pe Ponta au, la randul lor, motive s-o faca. Si libertatea sa le expuna. Vreau sa le vad argumentele. Insa, atat timp cat unica lor justificare e strigatul de lupta de mai sus, un putoism ieftin la care n-ar trebui sa puna botul nici pustoaicele napadite de cosuri, nu dau doi bani pe ei si pe parerea lor.
Politica nu-i locul in care se confrunta ingerii de pe dric si nici vreun pension de fete mari. Intelepciunea populara zice ca-i chiar curva. Se lupta fara menajamente pentru bani, interese, putere. Manusile, stiu, nu au ce cauta in meciul asta. Dar, atat timp cat (accidental sau nu) sunt parte la joc, o fac cu armele mele.
P.S. Poate voi ati uitat. Eu nu uit niciodata. Sunt un cyborg latent
UPDATE: Apostoli ai Dreptei, mai desconsiderati-i voi, cu elitismele voastre de carton, pe saraci, asistati, needucati, lipsiti de cultura politica si cum va mai vine la gura si-or sa va bata-n turul doi de-or sa va scoata din galosi, superiorilor
Celebrul cuvânt din patru litere mi se pare perfect înlocuit de Viorel Ponta prin propoziția/afirmație ” Klaus Iohannis nu e un om politic, ci un lucru”. Adică se adresează, la fel ca și Băsescu, atât neamțului, cât și votanților săi.
Iată cum ”cel mai candidatul” Ponta vorbește și pentru Iohannis, și încă o face bine…pentru Iohannis. 😛
Așteptăm cu interes ( eu și ai mei ) să se numere în continuare toate proprietățile neamului Iohannis dar și Johannis, de aici sau de pretutindeni și, de asemenea, când și dacă s-a spovedit Klaus într-o biserică ortodoxă.
😀
Exact. 🙂
Mă gândisem la un titlu de genul Epoca Puie Monta pentru 16 Noiembrie… seara. 😀
Dar… propaganda securistă, plină ochi de intelectuali promuiști, va face foamea la scurt timp după ce mafia securistă pierde poziția de dictachior. Nu va mai fi rămas un ros de os decât în tabăra imnurilor și odelor, cea care catalizează procesul de transformare a omului norocos în… dictator de renume mondial.
da ai dreptate desi e de asteptat ca i se faca nasoale pentru ca e favorit in sondaje dar mie mai suspect mi se pare ce s-a intamplat pe facebook mai ales cu monica macovei pe 2 si 3 noiembrie. e suspect pentru ca nu inteleg de ce atata agitatie pentru cineva la care nu se astepta nimeni sa ia peste 3-4 % . oara care a fost scopul ? ca nu cred ca a fost cineva chiar asa inocent sa creada ca are vreo sansa pentru turul 2.
Ca tot esti apropiat de fotbal,Victor se poate un pronostic pentru turul 2 ? eu cred ca diferenta o sa fie ca in 2009 la fel de mica dar nu sunt sigur pentru cine
Fratiwere, imi place “despre” tine, esti pe val zilele astea!
Suficiența si superioritatea autoproclamată a celor inchipuiți de dreapta a dus la rezultatele din primul tur.
Comentariu la update-ul tau: in caz ca n-ai aflat s-a gasit solutia – cica sa voteze doar aia culti in cap. Si cine determine cine-s culti in cap si cine nu? Cica tot ei.
“Dreapta” din Romania anului 2014. Se intoarce roata istoriei in materie de idei la unii. Actualmente e prin anii 1800 dar inca putin si auzim ca avem nevoie doar de un voievod si gata. Si ala ales tot de ei. Ca sunt culti in cap…
Draci, am uitat: daca NU l-ai votat pe Johannis in turul 1 [sau pe Udrea si mai ales Macovei] inseamna ca esti prost sau mai nou tigan [de parca a fi tigan e o insulta dar in fine…].
E un inceput bun sa ma convinga sa merg la vot in turul 2…
Perceptii externe
romanii nu stiu sa discute pe argumente. indiferent de subiect fiecare in parte este convins ca el le stie pe toate si toti ceilalti sint prosti daca nu gindesc ca el. nici macar nu poate accepta ca cineva are o alta opinie. chiar daca ii vei da argumente nu se va obosi sa le caute vreodata sa vada daca chiar exista iar ca raspuns nu are decit injuraturi si jigniri.
dupa cum am spus in trecut sint campionii lipsei de constiinta nationala si sociala. situatia existenta in 1945 isi cere tributul si astazi si probabil si in urmatorii 100 de ani daca vor mai exista ca natie deoarece se pare ca s-au hotarit sa se autodistruga. sint singurii pe aceasta lume care nu realizeaza ca orice actiune are consecinte!
Ce mai scriu apostolii:
Normalitatea monicai macovei dansand tango cu radu moraru
“Nu ascund, mie mi-a placut mult acest moment final al emisiunii in care Radu Moraru a avut-o ca invitata pe candidata prezidentiala Monica Macovei. Nimic excesiv, crispat, contrafacut acolo. Poate ca altora nu le place, e dreptul lor. Dar mie acea muzica si acel dans imi apar ca sfidari ale sluteniei unei campanii care ii ignora pe oamenii reali, cu ale lor framantari, nostalgii, dorinte, aspiratii, melancolii. Suntem satui de minciuni si istericale, ne este dor de ceea ce putem numi frumusetea pierduta a sinceritatii.
Eu zic ca nu mai e de ras, e patologic
Bine punctat, domnule Ciutacu cu update-ul! Cat pe ce sa-i ciuruiascu si Werner pe amaratii nepriviligiati de soarta. Oamenii astia care formeaza partidele si-au abandonat meseriile pentru care s-au pregatit in tinerete si fac politica de ani de zile. Isi imagineaza ca meseria e ca mersul pe bicicleta. Dau de trei ori la pedale si gata sunt profesionisti beton. Tine-ti-o tot asa! Bafta!
Am stat si m-am gândit: ăștia din ACL sunt nemți toți, intelectuali din cap până-cizmă și mai bogați ca Sfânta Vineri! Îi cheamă Anastachen von Ploiesti, Falhenheim von Arad, Smetterling von Suceava:))) Si toți au absolvit Universitatea din Dresda, ”Magna cum laudae”. Sunt de fapt niște afaceriști pe care i-au prins prezidențialele fără candidat și cu partidul pe avarii, așa că au cumpărat un ambalaj nou, Marele PNL și ne vând un neamț second-hand!
telectualii de dreapta si hipsterii o dau intr-o sole mio “de ce n-a intrat cutare si cutare in turul 2. invectivele la adresa alorlalti curg, dar, precum a u spus-o multi, inclusive dumneavostra si Tolontan, s-a vazut azi esecul acestui stil aproape nazist de a face politica.Dragilor de dreapta care va dati de ceasul mortii, habar nu aveti de democratie demos egal popor. Deci poporul a iesit si a votat, iar pentrul dreptul lor de a vota liber inclusiv cu un cretin sunt gata sa fac pe dracu in patru. Aici ne despartim eu si pretinii mei de dreapta rau de tot.
Cat despre imprectii, baietii astia se pare ca uita ca elitle noastre, istoric vorbind, cu anumite exceptii notabile, nu prea s-au inghesuit sa moara pe altarul patriei, ci mai degraba aia numiti”prostime, pulime, asistati, etc”.
Eu si multii alti netragem exact din acesti oameni si, ca intelectuali de stanga, am votat constient cu VP. E alegerea mea si nu permit nimanui sa conyteste dreptul meu de a vota si cu foca de la circ. Pacat ca pentru dreptul meu tocmai ca nu votez ca ei hipsterii nu prea vor sa se agite. Ei o tin langa cu atitudinea asta fascista”daca nu esti cu noi esti impotriva noastra si nu merita sa existi”. Parca cu asta a inceput un dement si 12 ani mai tarziu lumea intreaga era in ruine, nicht wahr?
Hai sa fim seriosi, eu am prieteni buni, inteligenti si educati care au votat Ponta din motivele lor, la fel de pragmatice ca ele mele, care am votat Iohannis.
Apoi multi oameni voteaza nu analizand rational niste date, ci doar prin modul in care candidatul se identifica cu ei, ceea ce este perfect acceptabil in lipsa de altceva. In fond nu este vina oamenilor ca nu se fac dezbateri pe teme de interes real, adica economie, finante, politici sociale, externe, etc. Televiziunile aleg sa faca rating pe acelasi model ca Libertatea si Click: spioni, trafic de copii, cate case are fiecare si din astea.
Asa ca mai usor cu prostimea care voteaza asa si pe dincolo, nu oamenii sunt prosti ci informatiile care li se livreaza. Garbage in, garbage out.
Altfel, facand abstractie de istorie, resetand momentul zero la inceputul campaniei, Ponta a castigat lovind sub centura: uite palatul in care stau parintii lui Iohanis, numai Ponta va protejeaza pensiile, si tot asa.
Unii spun ca asa e la razboi, important e sa castigi. Eu nu sunt de acord absolut deloc, sunt ferm convins ca modul in care castigi spune multe despre cum vei conduce mai incolo. Basescu este cel mai bun exemplu, iar cine isi imagineaza ca Ponta o sa fie altfel este foarte naiv, ca sa nu spun prost.
Stimate domnule Ciutac,
(‘u lipseste din alint nu din analfabetismul celui care se numara printre analfabetii votanti)
Nu mi’ai placut niciodata … nu ma intreba de ce, pur si simplu NU mi’ai placut … pana acum, cand nu ma intreba de ce, parca am inceput sa te plac … si nu la modul sfintei mu|! In ultima vreme ai inceput sa cresti ca si carater real, pentru ca ai ales sa nu mai tragi cu pusca ce avea gloante oarbe numindu’le pompos “vorbe grele”, ci ai inceput treptat sa iti aduci aminte de cozile la portocalele pe care le vedeai doar de Craciun in vremea in care “intelectualii” muj|st| de azi (am voie sa zic si eu asta daca un presedinte a putut, desi mai voalat ca el) mancau pita alba cand tu ca si mie primeai pita neagra pe cartela. Blestemul acestui popor este ca romanul are minte scurta si atunci cand ii e cald lui, personal, mai deloc. Vreau doar sa iti multumesc pentru ca ai timp sa spui ce eu nu am, pentru ca din pacate nu din asta traiesc. Intri in blogroll’ul meu de azi inainte si iti meriti locul! 😉
@ice4you: bine ca m-ai descoperit si acum. mai bine mai tarziu decat niciodata 🙂
altfel, cu riscul de a te dezamagi, nu m-am schimbat decat in sensul de a fi devenit si mai cinic
“Curs” de 4.7x pentru accize. Doar asta si ar trebui sa fie un argument suficient, pentru ca nu este vorba numai de bani, ci si de tupeu si nesimtire. Nu stau sa explic de ce si cum, pentru ca sunt convins ca stii “mecanismul” stabilirii lui si “logica” folosita.
Daca va fi ales presedinte Victor Ponta, credeti ca va fi in avantajul romanilor ca in urmatorii ani sa fie condusi la toate nivelurile de reprezentantii unei singure forte politice?
Nu de alta, dar mai sunt doi ani pana la urmatoarele alegeri parlamentare.
Dacă-i intrebi pe ăștia care-s cu diaspora-n gura toată ziua,cine e prim ministrul propus de
Iohan,stie careva?Sau stie,dar nu prea are curaj să spună pt. că dacă spune mai pierde neamțul niște voturi.
Vă aduc eu aminte.Predoiu,și nu e ăla de la servicii,ci vărul udrei,fost ministru in guvernul Boc!
ICE4YOU; sa dea al de sus sa n-ai dreptate cu mintea scurta ca ne-am ars.
Sunt de accord ca in Ro in politica si pe lnga ea trebuie doza de cal de cinism, ca altfel risti lobotomizare; stiu ca nu va pasioneaza concurenta, dar se pare ca unii exact asa au ajuns, sa le fie de bine, dar I-am taiat de pe lista.
Cat despre teama de a fi condusi top to bottom, uitati-va ce pateste Obama. Personal, coabitari si alte smecherii d-astea le urasc; l-am iertat pe VP pentru ca s-a trezit si ii intuiesc o anumita siretenie balcanica cand I-a acceptat pe procurorii basisti, care fie isi rup singuri gatul, fie vor servi cu fanatismul convertitului pe noul boss.
De aceea, la sistemul nostru e de preferat sa avem o rotativa guvernamentala cat de cat complete si nu coabitari si alte marafeturi.
Faptul ca in campanie se da la gioale…cand luptau McCain si Obama si-au dat la gioale tapan de tot si nimeni nu s-a mai oripilat, asa ca hai sa lasam fair play-ul ca nu merge, ca om care a mers in 3 campanii la munca de jos va spun ca mironosismele nu isi au locul; trebuie sa fii sarmant si dur, ferm si lingau, miel si leu. Totul este sa stii cand si cu cine.
Zice lumea ca vom alege intre un plagiator si un flatline. La cum a ajuns politica in UE azi(sa nu uitam asta, NB) ne trebuie o vuun vulpoi tare siret sa traga si pe turta noastra ceva, nu sa ne dea la cotoaie. Sau traiti hipsterilor si distinsi corifei ai dreptei ca Wernerica are siretenia si duplicitatea necesara sa faca fata pe la Bruxelles? Cine crede ca pe acolo e lapte si miere nu cred ca vede ranjetele crocodililor, in special din PPE, maretii promotori ai neoliberalismului autoritar, austeritar si neocolonialist. CA SA NU MAI VORBIM DE PERICOLELE DIN EST SI LUPTA PE CIOLANUL CHINEZESC. GANDITI PUFOSILOR, GANDITI…
@Radu:
Aveti dreptate, cele mai bune perioade din istoria recenta a Romaniei au fost cand un singur partid detinea intreaga putere.
Eu inca mai am nostalgia guvernarilor Roman, Vacaroiu, Nastase, Boc II/III, cand toti trageau la aceeasi caruta.
Propun totuși sa discutăm despre viitor: cum ți se pare tandemul Ponta -președinte și Tăriceanu -premier? Avantaje / Dezavantaje.
Buna seara. E prima oara cand scriu un comentariu dar m-ati i. Eu il detest pe dl. Ponta pentru ca am facut un doctorat pentru care am muncit in fiecare zi timp de 4 ani.
Domnule Ciutacu,nu stiu cat urmariti site urile propagandei de dreapta…dar eu am inceput sa ma uit pe ele asa ca sa mi formez o idee.Ma uit mai ales la comentarii.Ce zice Antena 3 de Basescu e alint dom le.Pe hotnews si altele zici ca e Ponta Antichristu si rezultatul unei relatii intre Stalin si Mussolini..sa urasti cu atata putere tre sa fii dus tare cu pluta…pe politicieni ii inteleg ca au interese..da oameni obisnuiti care sa fie impotriva cuiva in asemenea hal n am mai vazut..fara nici un argument urla ca descreieratii ca vine Apocalipsa cu Ponta premier..sa moara in chinuri el si toti votantii,sa le dam foc sa i omoram.Astia is in stare sa ti dea in cap numa daca zici ca Ponta nu e dracu.Pe de alta parte toti urla ca apara democratia.Eu din cate stiu in democratie poti sa fii si comunist daca vrei ,sa sustii ca dacii aveau aparate de zbor ca dl Funar.Cat timp nu incalci legea si drepturile altora e bine.Eu democrati de care sa ti fie frica n am mai vazut…da poate sunt eu mai tanar si nu fac parte din elite..
Simt nevoia să vă contrazic.
În România, nu avem un electorat real de dreapta, pentru că nu există pătura mijlocie. Mai mult, nu avem politicieni de dreapta în partidele poreclite “de dreapta”, pentru că toate figurile reprezentative din aceste partide provin di n rândul bugetarilor. Este adevărat, unii foarte bogaţi, dar nu din salariul de la stat, ci din şmenuri. Valabil şi pentru milionarii socialişti. Toţi sunt ciorchine pe banii de la stat, cu mici excepţii, fireşte. Cum să fie C. Antonescu sau K.Iohannis de dreapta? Cum să fie S. Ghiţă sau L. Dragnea de stânga? Averile nu-i recomandă. Daţi-le dracului de case, nu în asta constă averea. Şi pentru că tot există paranoia cu serviciile secrete, putem avansa următoarea presupunere: unii sunt „acoperiţi” de dreapta, alţii sunt „acoperiţi” de stânga şi circulă pe contrasens din motive de opotunitate. O dreaptă adevărată putea fi legitimată de un Ţiriac, un Porumboiu, un S. Ghiţă, un L. Dragnea sau, în anii 90, de un Raţiu. În anii 90, am votat cu Raţiu pentru că speram… Astăzi nu mai am niciun motiv să votez cu o dreaptă adevărată, aşa cum am definit-o mai sus. Nu mă calific pentru pătura mijlocie, sunt un salariat şi aşa voi rămâne. Prin forţa împrejurărilor am devenit un om de stânga. DAR UNDE-I STÂNGA? Eu nu cred în autoproclamare: avem steag roşu şi suntem socialişti. Dar un progran de stânga aveţi, bre? De exemplu, autoproclamţii de dreapta, conduşi de bugetarul Boc , au desfiinţat contractul colectiv de muncă la nivel naţional (mare bucurie pentru milionarii de toate culorile); autoproclamţii de stânga ,care conduc România de 2 ani, au luat măsuri pentru îndreptarea situaţiei? Că la timpul respectiv erau fraţi cu muncitorimea… Răspuns: NU! Cu tot respectul, domnii Ghiţă, Porumboiu sau Ţiriac nu vor un asemenea Contract, pentru că-i încurcă. Îi înţeleg, pe cuvânt. Dar asta este Stânga mea sau Stânga lor? Cu ce mă atrage pe mine Stânga? Roşul de pe steag este nimic. Nu tăiem pensiile! Dacă vă respectaţi poporul, nici n-ar trebui, bre. Asta nu trebuie să fie promisiune, ci obligaţie.
Vreau să votez Victor Ponta, Stânga, şi are două săptămâni să mă convingă. Dar nu cu lozinci gen Unii vor Transilvania, astăzi, iar joi se înţelege cu UDMR-ul… Că aşa a lăsat să se înţeleagă G. Frunda… Cică PSD-ul este mai flexibil în privinţa autonomiei. Cineva mizează pe prostia mea? Asta-i buba! Dumneavoastră insinuaţi că cei care votează „Dreapta” se consideră elitişti… Greşit, părerea mea. Ăia de votează aşa-zisa Dreaptă sunt în mare majoritate cetăţeni de stânga, dar nu o votează pentru că nu o simt ca fiind Stânga lor. Dacă patronatul iese din Stânga, în mod sigur şi cetăţenii vor reevalua eşichierul politic. Patronii nu au ce să caute pe Stânga pentru că o viciază. Cum vă explicaţi dumneavoastră următorul fapt: România are un mega partid de stânga, dar nu mai are sindicate adevărate? Le-au făcut praf. Toţi. Şi le merge bine. Dacă pe Stânga erau mai puţini patroni, spre deloc, alta era situaţia.
De acord, politica este curvă. Dar la câţi bani învârte nu ar trebui să fie mai stilată? Referitor la Stânga, are o mare problemă: când îşi dă chiloţii jos miroase a jeg. Ăia de o refuză nu sunt neapărat elitişti, au doar simţul mirosului mai dezvoltat… Cu privire la Dreapta, nu mă pronunţ, NU O VĂD , probabil că nici nu există. Aşa-zisa Dreaptă este doar o boarfă mai spălată…
Îmi cer scuze, am scris mult, aş mai avea, nu vreau să abuzez.
Se poartă scrisorile, luaţi-o ca pe o scrisoare.
Cei mai simpatici sunt bugetarii de dreapta.Răscoliti un pic fb să vedeți pe unde își fac vacanțele,aruncați un ochi în parcările instituțiilor publice șamd.
Stimate domnule Ciutac,
Iti multumesc pentru faptul ca m’ai bagat in seama, nu ca ma simt mai interesant ci ca imi dai speranta ca poate exista inca o posibilitate de comunicare intre oameni care gandesc mai mult decat la nivel primata. Faptul ca te’am descoperit abia acum probabil ca se datoreaza orgoliului ca m’am nascut destept si frumos, doua defecte cu care am inceput sa ma obisnuiesc. Nu ai cum sa ma dezamagesti cu cinismul atata vreme cat este unul inteligent … iar aici deocamdata stai bine! Ne citim in continuare … poate intr’o zi dau si o bere la Capsa.
@Radu – nefericirea face ca romanul are mintea scurta, dovada sta uitarea granitelor de pe Jiu dinainte de 1918. Dincolo de rahatul servit pe post de caviar intelectual, pericolul descentralizarii statului unitar este mai mare ca oricand, cati vad oare asta?
In rest, doamne ajuta la toti si noua mai mult!
Semneaza: Un ardelean.
Domnule Ciutacu – inca is foarte indecis relativ la turul 2. Cred ca va castiga Ponta la limita – 51%.In cazul in care aveti sansa sa ii luati un interviu lui Ponta inainte de alegeri as fi tare curios sa aflu, ca presedinte al tuturor romanilor, cum va adresa asteptarile celor 49% votanti ACL – cum va rezolva problema faliei din societate – cum ii va multumi si pe ardeleni, si pe cei de dreapta, etc
Va multumesc
“Sunt convins ca si cei care-l detesta pe Ponta au, la randul lor, motive s-o faca. Si libertatea sa le expuna. Vreau sa le vad argumentele.”
Chiar credeti ca nu sunt argumente ?
E un impostor, un plagiator, un prefacut, un mincinos, un om cu doua fete, un protector de corupti, un arogant, un parvenit, un incompetent etc.
Exemple de fapte si intamplari care sa exemplifice aceste “calitati” sunt din ’96 cand era avocat de firme “selecte” si pana mai ieri cand spunea ca romanii care au stat la coada in strainatate au fost adusi cu autocarele ca a doua zi sa se dezica si doar sa-l traga de urechi pe Corlatean in loc sa-l demita.
Acum ca Iohannis s-ar putea sa fie la fel nu il schimba pe Ponta sau il face mai bun !
Legat de P.S., consider si eu ca e gresit sa invinovatesti oamenii mai mult decat e cazul si e oricum pagubos, n-ajuta la nimic. Nu e neaparat vina lor ca sunt saraci, nu e neaparat vina lor ca n-au repere, ci e o culpa generela.
E de ajuns sa ne uitam la BOR, care are o putere fantastica, si-n bine, si-n rau, cum in loc sa cultiveze credinta adevarata a multora, s-o canalizeze spre teluri mai inalte, o exploateza vanzandu-le iluzii si inrobindu-i.
Din pacate, politica BOR e politica de stat.
Pe Boc nu are dna nimic cu sa-l agațe?Nici macar chestia cu afacerile bărbatului amantei?