Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Ruperea USL. Ziua când toți ies întăriți

Ruperea USL. Ziua când toți ies întăriți

UPDATE: Gata, s-a rupt și-n acte lanțul de iubire. Liberalii și-au tras rezoluție-n patru puncte. Cel mai mișto e, dacă-i adevărat, ăla care dă libertate la alianțe-n teritoriu cu partidul lui Băsescu. Așa cum v-am anunțat, unealta Iohanis a venit iar la oraș ca să aibă de unde pleca acasă.

crin-antonescu-si-traian-basescu1

Azi e ziua în care, la declarațiile de final, toți actorii politici din piață vor ieși întăriți. Și când se întâmplă, de fapt, ceea ce vrea (cam) toată lumea. PSD să rămână singur (mă rog, cu plombele politice de rigoare) la guvernare și pe culoarul stângii la prezidențiale, PNL să iasă din coaliție și să-și susțină candidatul din opoziție, UDMR să ceară (iar) mult, PPDD să negocieze de pe poziția unui partid care contează la vot (nu din disoluție), PDL să conteze (fie și într-o alianță pe Dreapta) în meciul pentru Cotroceni. Până și cvasiinexistentul PMP al lui Băsescu are, dacă Antonescu joacă tare până la capăt (în definitiv, ce ar avea de făcut?), de câștigat. Nu mai vorbesc despre televiziuni, care au o pâine de mâncat.

ponta_hunor

În rest, toată lumea dă ipocrit ochii peste cap, deși nu se întâmplă nimic ieșit din comun. Românii-s nostalgici după partidul puternic și liderul autoritar. N-au cultura guvenării de coaliție și punct. Așa că mai rup una. Din ’97 încoace, tot așa o ținem. Fiecare s-a combinat cu fiecare și au făcut împreună praf combinațiile.

UPDATE: Doi – Rușanu și Chițoiu – dintr-o lovitură, DNA îi curăță partidul lui Crin. Doar n-o să intre în campania electorală pentru prezidențiale cu elementele astea reprobabile, corupte și vândute stângii corupte, alături de el

Comentarii

comentarii

Similar Posts

23 thoughts on “Ruperea USL. Ziua când toți ies întăriți

  1. PSD se pare ca se “plombeaza” cu UDMR. Daca imi aduc bine aminte, parca in 2012 la referendum UDMR si-a tinut oamenii acasa. Acum PSD ii pune iar la guvernare.
    Bravo dle Ponta!
    Antonescu, desi se pare ca are ceva vorbe si aranjamente facute, a pierdut sansa sa devina presedinte. Nu cred ca cineva normal la cap mai poate avea incredere in el dupa iesirile de zilele astea.
    Bravo dle Antonescu!

  2. ia sa vedem, acum cand o sa-i salte DNA pe o multime de liberali o sa fie tot politia politica a lui basescu? 🙂 o adunatura de tembeli impotenti, cu 80% faceai legi sa ramana 2 partide si te durea la basca pe urma 50 de ani. vorba unui clasic : astia de prosti ce sant nici sa fure nu stiu!

  3. ” o adunatura de tembeli impotenti, cu 80% faceai legi sa ramana 2 partide si te durea la basca pe urma 50 de ani.” mentalitate de comunist. au facut de i-a rupt ue pe cocoasa!

  4. Acum inteleg si io, ca ultimul din turma, de ce a fost demisionat Chitoiu! Antonescu discutase “probleme de securitate nationala” cu javra de la Cotroceni!!! Rusanu o fi facut parte tot din aceasta tema sau e doar asa, un favor facut betivului national de catre DNA?

  5. Si aici apare, din nou, Ion Banica cu celebrul refren “Praful s-a ales de tottt !”. Am zis mai demult tot aici la tine ca nu o sa mai votez si asa am sa fac, in ciuda convingerilor mele. Este (cumva) o autoflagelare datorata faptului ca nu am cu cine sa votez si decat sa votez vreo prostie, mai bine deloc. Plus ca, de la o vreme, pretuiesc pana si alea 5 minute necesare unui vot 😉 In rest, pace si dulceata si poate dam faliment intr-o zi ca sa avem parte de un reset al tarii, cu revolte, fugari si tot ce presupune asta…

  6. nu-l plang nici pe Rusanu nici pe Chitoiu. cum nu ii voi plange nici pe viitorii pesedisti luati pe sus in prime time. si ma voi bucura teribil cand, da Doamne, cateii astia se vor intoarce impotriva stapanului lor, lipsit de parghiile cotroceniste.

  7. @victor, faimoasa ordonanta e semnata si de Ponta si de Voinea. se lasa cu o orgie judiciara.

  8. Poza nr.2 e TARE!!!! in casti sigur se vorbea portugeza si hunor era siderat de acuratetea notizelor :-)))))) Oare e voie de date share pe facebook?

  9. Ba victore sunt curios si eu de un lucru, ca sigur citesti comentariile de pe aici. Cum mama dracului poti sa stai la masa cu nils jnecher ala…dovedit ca a mintit ca un ordinar inventandu-si tot felul de scoli si titluri fara nici o legatura cu realitatea? Cum sa-l mai chemati la televizor pe un asemenea impostor? Nu ma mir ca el vine ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca e un monument de nesimtire. Dar, totusi, cum sa-l mai invitati voi?

  10. Mi-e sila… Tocmai l-am auzit pe dl. Ludovic Orban comentand situatia…In alta ordine de idei cum sa iesi de la guvernare cand fie si numai statistic lucrurile stateau bine… Dl Antonescu ii cere demisia Premierului… Cat tupeu… Sigur, el a uitat sa si-o dea dupa referendum

  11. In politicul romanesc toata lumea se inhaita cu toata lumea si la sfarsit cu nimeni. Da-l ma-sii de interes national si de public alegator… Dar in ziua de alegeri toti pretind incredere si rabdare. Din 2003, de cand am drept de vot, si pana acum le-am dat dintr-amandoua. Le-as mai da, dar nu mai am. Numai buletine de vot ne-valide din partea mea la urmatoarele scrutinuri.

  12. @George: daca nu mai invit mincinosi, nu mai fac emisiuni. nu pot vorbi singur, ca Badea 🙂

  13. Domnule Ciutacu, in seara aceasta m-ati lasat perplex prin exprimarea unei satisfactii deosebite privindu-l pe dl. Antonescu cand a spus ca poate merge la domnul Basescu si de 120 de ori pe zi(daca am retinut eu bine).Sunt prea buimac pentru a-mi exprima o parere despre iesirea din USL a liberalilor. Cu ceva luni in urma erati de acord cu afisarea ,,mofturilor,,dansului in respingerea oricarei relatii,chiar oficiale, cu dl. presedinte dovedind in acest fel certitudinea ca alianta (struto-camila cu PSD) a fost facuta impotriva ,,dusmanului comun, Basescu.Prin veselia dv. alaturi de manifestarea placerii d-lui Antonescu de a se intalni,acum, de 120 de ori cu domnia sa, repet, m-ati lasat perplex. Cum sa interpretez ,,genialitatea,, dv. in aceasta situatie de rasturnare cu 180 de grade a pozitiei dv.fata de dl. Antonescu ?

  14. “Nu mai vorbesc despre televiziuni, care au o pâine de mâncat.” Ba ar trebui sa vorbiti de televiziuni !

    Asta e marea problema d-le Ciutacu, televeziunile. Ca ele ii promoveaza, politicienii astia nu vin la usa sa ceara voturi, tot pe sticla sunt inaltati de la Iliescu la revolutie, Constantinescu la ProTV-ul lui Sarbu/Calinescu, Base’ la ProTV/Antene respectiv Realitatea.

  15. Cred ca in sfarsit am inteles…Am stat 2 saptamani in Piata Universitatii la temperaturi de pana la -20 pentru ca singurul partid cu care simpatizam, PNL in speta, sa imi testeze rezistenta la frig.
    Cat de prost sa fii sa repeti greseala PNTCD ? As putea pune pariu ca va avea aceeasi soarta..Dar cat de prosti sa fie cei 300 din Delegatia Permanenta,DP-Double Penetration?, trista asemanare cu numarul spartan, astfel incat sa voteze toti iesirea de la guvernare?
    Inteleg toate motivele iesirii, intr-adevar PSD ii considera anexa, a luat crema ministerelor pentru ei, etc… dar daca iesi de la guvernare in acest moment in care juma de tara a zis Muie Basescu si esti si susceptibil de relatii cu mai sus amintitul personaj, vei lua o clanta de zile mari la alegeri, cred ca sub 5%, ceea ce reprezinta sinucidere.

    In logica faptelor pare ca doar Tariceanu a ramas cu capul pe umeri restul par a fi niste Monica Tatoiu incrucisati cu Andreea Tonciu.
    Pare si mai clara legatura Antonescu-Basescu acum cu anchetarea lui Chitoiu…se auzise ca Mr.Chitoiu va trece la PSD impreuna cu vreo 17 PNL-isti, Antonescu a vb cu Basescu si ecce DNA.
    Nice move Antonescu.

  16. Bine spus, este o situatie din care toata lumea are (cel putin intr-o prima faza) de castigat. Practic Antonescu si-a cam dat foc la valiza, cred ca era mai eficient pentru el sa fie dat afara de la guvernare cu forta cat mai tarziu cu putinta si pana atunci putea face semi opozitie ca si pana acum.

  17. Va multumesc dle Ciutacu(m-am trezit din buimaceala/e ora pranzului) ca nu m-ati lasat in ceata.Cred si nu cercetez ce spuneti ca un parlit si profan cititor de blog al unui geniu arogant.Prin comentariul facut la ora 8;41 imi dati speranta ca am inteles(totusi) veselia dv. privind cele 120 de ore de solicitari de intalnire a lui Antonescu cu Basescu, ce vor fi in viitor.Va multumesc.

  18. Iete ca l-a bagat in oala si pe Cristian David … lista pare deschisa sau usa ?! S-au rupt lanturile de iubire si cad zalele ?

  19. esti sigur ca arestarile astea sunt pentru curatenie? ca basescu ii curata partidul lui antonescu? ca antonescu e mana in mana cu basescu? din punctul meu de vedere, mi se pare nu da bine ca cineva (in speta antonescu), sa fi avut langa el atata timp si sa fi promovat niste hoti si corupti. deci daca prin asta urmareste sa deratizeze partidu’, cred ca obtine efectul invers.

    parerea mea e ca cineva (nu spun cine) incearca sa decredibilizeze pnl prin toate arestarile astea, pentru ca altcineva (nu spun cine) sa poate urla in gura mare ca “uite cati hoti aveti in partid!! hotilor!!” candva pe la sfarsitul anului (nu spun cu ce ocazie).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.