După ce, ani de zile, au terorizat lumea în slujba securiștilor, au distrus familii și au frânt destine, detașații în presă ai statului de drept pișă ochii că i-a dat Budeanu în primire cum pun la cale linșajele, la o plasă de beri, prin spelunci. Și, în loc să se
News Tags: procurori
Republica autonomă Martorii lu’ #rezist, zonă liberă de conștiință
Băi, martorii lu' #rezist, #nextlevel, #văvedem și care mai sunteți pe felie, nu vă mai alintați că voi sunteți poporul. Sunteți câteva zeci de mii la nivelul unei țări de aproximativ douăzeci de milioane, jalnic de puțini pentru nemulțumirea generală pe care o clamați și vă țin isonul niște magistrați
Mecanismul infernal prin care securiștii stăpânesc o țară întreagă
Ghiță nu spune că e nevinovat. Ba, mai mult, recunoaște complicitatea la măsluirea unor dosare penale și, implicit, că a colaborat intens cu Sistemul. Și, dacă mă întrebați pe mine, n-a fost nici prima, nici ultima oară. Execuția lui Vântu (cu înregistrări și acuzații de amenințare/șantaj) s-a făcut fix
Cum strânge Cioloș gunoaiele; 8 din 23 până acum, în doar 8 luni
DNA îi reține pe marii retrocedatori, judecătorii îi trimit repede acasă
Nici unul dintre componenții ultimelor două loturi de retrocedatori celebri trimise la arestare nu rămâne la beci. Atât Ioan Oltean, Crinuța Dumitrean & co, acuzați în dosarul șpăgilor din biserica de la Chitila, cât și Remus Truică, Dan Andronic & co, acuzați în ancheta privatizării prin retrocedare a unei bucăți