Dincolo de faptul că au confirmat pas cu pas dezvăluirile înregistrate ale fugarului inculpat Ghiță Aurelian Sebastian, audierile de ieri, de la Comisia SRI, lasă câteva lucruri în aer. Până ce voi primi niște lămuriri de la mult mai pricepuții domni Eduard Hellvig și Adrian Țuțuianu, îmi permit să scriu cum văd eu traducerea din română în română a spuselor înțelepte.
Cheltuielile, o parte importantă, au fost suportate de doamna general. Aceste relaţii au la bază calitatea de foste colege de facultate a dnei general cu dna Rizea. Concediile au fost raportate conducerii SRI în conformitate cu procedurile interne. Chiar dacă nu avem o încălcare a legii, avem cel puţin o raportare deontologică din partea ofiţerilor când sunt în excursii cu parlamentari sau oameni de afaceri. (Adrian Țuțuianu)
Dat fiind că alți oameni au fost umflați de pe stradă, în condiții similare, pentru cazuri asemănătoare, sub acuzația de luare de mită, să-nțelegem că nu aceeași lege se aplică ofițerilor SRI și că, dacă ei plătesc o parte a cheltuielilor, cu aprobarea/înștiințarea superiorilor, totul e OK? Dacă da, unde se termină deontologia și de la ce procent de cheltuieli în sus începe șpaga pentru ofițerii de informații? E-n leasing, ca la plagiat?
Familia Coldea a prezentat documente justificative, cu privire la suportarea de către dânşii a cheltuielilor deplasărilor…s-au prezentat facturi şi chitanţe. Mă veţi întreba sunt sau nu reale, nu am putut astăzi să clarificăm dacă sunt reale şi mă şi gândesc dacă comisia poate cere mai mult, de exemplu ANAF-ului să verifice. Nu sunt indicii că ar fi documente false. Ar putea fi făcută o verificare aprofundată de un organ de cercetare penală. (Adrian Țuțuianu)
La două săptămâni de la izbucnirea scandalului, statul român, unde SRI este pilon (și) în lupta pentru combaterea evaziunii fiscale, ne anunță că prim-adjunctul instituției nu a încălcat legea (d-aia a și fost repus pe funcția de unde se suspendase înainte să-l treacă în rezervă) deși nu are instrumentele necesare să afle dacă o factură a fiscalizată sau nu? ANAF cu ce se mai ocupă?
Sebastian Ghiță nu a fost ofiţer acoperit, un argument adus de SRI e legat şi de jurământul depus în 2012. A fost prezent în calitate de persoană care avea informaţii de interes pt securitatea naţională. (Adrian Țuțuianu)
Un om de afaceri civil, care derula contracte comerciale de informatizare a SRI, deținea, încă dinainte de a fi ales parlamentar și de a ajunge în Comisia SRI, informații relevante pentru siguranța națională? În ce calitate?
La prima intrebare cred ca stiu eu raspunsul…Spaga incepe de la caltabosi in sus, in cazul fostilor ministri, sau de la o rochie in sus in cazul fostilor magistrati…
Recomand un articol foarte bun care ilustreaza situatia din agentie.
http://www.gorjnews.ro/opinii/cum-s-a-umplut-directorul-sri-de-patrie-a-posteriori.html
Semnatarul a fost coleg cu rezervistul sef.
Victore draga, Romania este un stat esuat, nici dracul in persoana nu ne mai salveaza. Asa o serparie cred ca l-a speriat si pe Putin. Cred ca si de-ar fi sa cucereasca toata Europa, pe noi ne-ar ocoli, ca aici nimeni n-are nici o regula, Cred ca de-aia nici turcii nu au indraznit sa ne cucereasca la propriu ca au inteles ca aici e “spital de nebuni”. Intrebarile tale sper ca sunt retorice, nu cred ca astepti vreun raspuns. Daca-l mai chemi pe Basescu in emisiune, poti sa-i transmiti ca e mic copil pe langa Werner. Si mai cred ca de asta nu vom scapa cu una cu doua . mai am ganduri da’ le las pe alta data. Succesuri !
il stiu pe semnatar 🙂
Victore,
Pana acum vad ca marile scandaluri de coruptie ale SRI implica tandemuri SRI – PSD: Coldea – Ghita si Anaconda – Rizea. Ca sa nu mai vorbim ca mai apare si Maior in povestea cu Ghita. Or mai fi si altii de pe la alte partide, dar pana acum PSD conduce detasat.
Ce nu inteleg eu este: de ce se plange PSD de SRI? Au oameni extrem de apropiati de SRI (pe langa cei de mai sus mai exista si . Giorgian Pop, printre altii, care era asa de apropiat ca mai avea putin si ajungea sa fie platit si de SRI pentru serviciile aduse) si n-ar trebui sa li se intample atatea nenorociri (despre care spun ei ca li se intampla).
Pe alta parte, inocenta lui Dragnea cu privire la ordonantele lui Iordache ar fi laudabila daca nu as avea impresia distincta ca minte de mai are putin si-i cade mustata.
Acum cativa ani spuneam ca lui Antonescu nu trebuie sa-i faca nimeni nimic; trebuie lasat sa vorbeasca si se ingroapa singur. Asa s-a si intamplat (evident cu putin ajutor de la Dragnea si de la Ponta).
La fel si la Dragnea: nu trebuie sa i se faca nimic. Si-o coace singur, cu manuta lui, ca la lucrul manual.
Nu știu dacă ar fi o soluție să ne ia Trump în custodie, ca să existe o minimă nădejde de îndreptare și aflare a adevărului… Văd că omul se ține de cuvânt și cu zidul (zău că nu mă așteptam!)… Ehei, la câte ziduri se ridică aici, între noi și noi, fie și numai la figurat, putem da lecții și Americii!