În lumea tuturor certitudinilor, vă invit la un scurt (și plictisitor, știu) exercițiu de logică.
- În februarie 2010, Victor Ponta câștigă președinția PSD, în urma unui congres pe care contracandidatul Geoană îl caracterizează ca fiind fraudat cu ajutorul lui Sebastian Ghiță. Pentru cei cu memoria scurtă, adunarea aia selectă de la Romexpo, cu vrăjitoare aduse de Pandele, cu Vanghelie alergându-l pe Ponta, amenințându-l că-i rupe o mână și-l bate cu ea la cur și acuzându-l pe ColdRea că trage sforile, cu Dragnea jucător misterios în culise și cu Oprișan băgând capul în poza echipei cîștigătoare după ce declarase în gura mare că a votat cu Geoană.
- Peste doi ani, adică în 2012, conform procurorilor DNA, Ghiță, la vremea respectivă deja acuzat în mediile politice că-l controlează și îl finanțează pe premier, e atât de disperat că nu prinde un loc pe lista de candidați ai PSD Prahova (într-un USL strivitor electoral), încât e nevoit să-l plătească pe Ponta cu 220.000 euro (bani ulterior ajunși la Blair) ca să se lipească și el.
- În 2016, după modelul Olguței Vasilescu (show Goran Bregovici, tot din 2012), piatra de încercare a noii strategii DNA de culpabilizare a vârfurilor clasei politice pe infracțiuni la limita limitei Codului Penal, Victor Ponta este urmărit penal pentru primirea de foloase necuvenite constând în acumularea de capital de imagine în an electoral.
- Nici Olguța Vasilescu, nici Victor Ponta nu au păstrat banii pentru ei; mai mult, sumele nici n-au trecut prin conturile/posesia fizică a lor. Prestatorii și beneficiarii logici ai finanțărilor obținute, dacă te iei după procurori, ca rod al unor infracțiuni, Goran Bregovici și Tony Blair, nu sunt pe listele de martori audiați de DNA sau pentru care s-ar fi cerut înființarea de comisii rogatorii.
- Pe modelul ăsta, greșesc dacă spun că orice lider de partid care decide componența finală a listelor electorale și orice politician care adună voturi inclusiv în urma unor evenimente publice pe care le organizează (zilele orașului X, oricare ar fi ăla, spre exemplu) pot fi puși lesne sub acuzare pentru infracțiuni asimilate corupției? Și că orice om politic relevent poate fi pus sub control judiciar, cu înfrânarea libertății de mișcare și a celei de exprimare, călcându-se în picioare prevederile constituționale care-i garantează cele două drepturi fundamentale?
P.S. Ordonanța procurorului DNA care l-a pus sub control judiciar pe Sebastian Ghiță în alt dosar penal, document în lumina căruia deputatul are interzis să ia legătura cu orice angajat al postului de televiziune pentru care lucrez, e în continuare în vigoare. Și nici unuia dintre noi nu ne-a trecut prin cap să ne căutăm reciproc. Fiindcă nu suntem imbecili…
struti, capre, ciocolata, acu’ intalniri cu tony blair. rup astia coruptia in doua… cat circ, cat penibil. auzi – control judiciar. ma mir ca nu i-au dat si 30 de zile preventiv ca oricum devenise obraznic pe feisbuc.
o mai coabita domnul ponta?
În SUA, de exemplu, un fermier din Texas, care contribuie financiar la cheltuielile de campanie electorală ale preşedintelui, poate spera la un post de ambasador într-o ţară ca România, fără ca acesta să fie diplomat de profesie. Singurul criteriu de numire este aportul financiar la campania preşedintelui.
În Absurdistan, fosta Românie, aşa ceva este faptă penală. Cel puţin în opinia DNA-ului. Sunt curios care va fi decizia judecătorilor în cazurile Ponta şi Olguţa Vasilescu. Este adevărat că nu ştiu dacă banii lui Sebastian Ghiţă au trecut prin conturile PSD-ului înainte de a ajunge în contul fostului premier britanic.
Tot în Absurdistan, fosta Românie, nişte hoţi recunosc faptul că au furat multe milioane de euro şi au dus la PDL bani cu sacoşa, pentru campania prezidenţială a lui Băsescu. Nimeni nu investighează.
Dar Victor Ponta este vinovat… Este vinovat pentru faptul că a avut 70% din voturile românilor şi a mers cu capul plecat să se înţeleagă cu Băsescu. A acuzat Sistemul şi apoi l-a promovat.Astăzi, Sistemul îl rade.
Dupa ce Ponta, pe mana lui, cu 70 % in spate, si-o fura din toate partile, nu prea ma mai ia durerea de dinti in ce-l priveste ! A facut lucruri bune guvernul de la condus (oricare dintre ele, ca era ca la Boc, se numerotau.. desi, la Boc alta era situatia, acolo bassescu ni-l punea iar, dupa ce-l dadea jos Parlamentu’); dar, politic, daca dai cu tesla de podea, te astepti sa sara aschii… unele, chiar in zone sensibile !
Ca Ghita a ajuns mogul si pe motiv de “SRI”, iar nu ma strabate : nu era el, era altu’ ! Poate mai cinic, poate mai egoist !
Ma amuza, insa (e circ, nu ?!) deci, pot sa “ma rad”) ca basssescu gaseste audienta la RTv… Da’ e alt subiect, tangential, da’ nepretabil la detaliere… pierdere de timp…
Ma deranjeaza ca edilu’-sef (sau un sef de partid, ca tot aia e… conteaza culoarea, anvergura e diferentiata doar in ce priveste afisarea pe teve a evenimentului cu respectivu’ la denea) e luat, de cele mai multe ori, pe motiv de “n-are motz la basca”, si mai putin de d-alea nasoale (pe care, de multe ori, le stiu si copiii de gradinita). Cazu’ Dragnea, ca e mai cunoscut, e reprezentativ : nu conteaza alea cu TelDrumu’ de care au aflat toti, e puscariabil c-a vrut ce-au vrut aproape 90 %, la Referendumul din 2012.; si a actionat in sensul asta. Nu conteaza ca ala din curticica indemna la ceva neconstitutional, nu conteaza ca viri-Monica a dat niste cifre d-o ameteau si pe ea cand cu “fraudele”…
Ce nu vede “tanaru’ frumos…” e ca ingradirea unui drept al cuiva i se poate aplica si lui; fiind pe feibuc, tanaru’ crede ca pe el n-o sa-l ajunga; si, oarecum nu greseste… deocamdata; aia “mari” se bat doar intre ei… Poate veni, insa, o vreme cand tanaru’ ala o sa scrie doar in gand (cum faceau si parintii lui, pe vremea lu’ Ceasca, langa caloriferu’ polar, ascultand Europa Libera); si-atunci s-o mira cu citate din mondeni celebrii : “pai ce facuram, mai nene, ma ?!”
Romania dupa doi ani cu Iohannis incepe sa semene cu tara minunilor, explorata de Alice… si nu in sensul bun !
Ma mira cum mai are tupeu unu’ neinregimentat “sistemic” sa candideze la ceva… orice…. Ca-l salta Codrutza si daca-si face treaba… ce i-o trebui ?! Bun, inteleg ca unii n-au meserie… da’ aia care au, ce-ar cauta intr-o cloaca d-asta ?! Inteleg ca Ghita trebuie sa ramana, ca Ponta trebuie sa ramana… daca nu raman, ii perpelesc “binomii” ca pe micii traditionali. Inteleg si ca vin unii, cu tresele ascunse sub camasa – e ordin de zi pe unitate, se executa, nu se discuta ! Nu inteleg de ce sa ma strabat individual d-o treaba sau alta; ca suntem mioritici – la dracu ! – asteptam apusu’ de soare, nu punem mana pe retevei, sa- rezolvam pe “bacii ungureni” (fara conotatii)….
Ce ma ingrozeste e ca, daca i s-a intanmplat lu’ Voiculescu, daca i se intampla lu’ Ponta, lu’ Ghita, atunci unde incepe sa fie treaba asta de ni se-ntampla “dimocracy'” !? Mai e vreo sansa sa fie ?!
haha – daca pana si lui tolontan i se pare ca miroase un pic, e clar ca a inceput sa puta rau :))
Intelegerea mea este ca Ponta/PSD au vrut sa-si faca publictate/campanie electorala cu ajutorului lui Blair. Pentru asta trebuiau sa plateasca o suma de bani lui Blair pe care fie nu o aveau fie nu voiau sa o plateasca.
S-a gasit un om de afaceri care a platit suma din conturile personale sau ale firmei, fara sa o treaca prin conturile lui Ponta/PSD, ca donatie pentru un candidat/partid, asa cum cred ca ar fi fost normal.
In schimbul acestei plati DNA spune ca Ponta/PSD i-a asigurat un loc de parlamentar acelui om de afaceri (banuiesc ca este Ghita, care oricum isi “cumparase” locul cu mult timp inainte, tot de la Ponta).
Ar fi fost mai usor si mai corect ca omul de afaceri sa doneze banii la Ponta/PSD si acestia sa-l plateasca pe Blair. Mai mult, pare sa fie suspect de asemanator cu cazul Orban.
Din pacate, modul in care au facut-o pare sa semene cu spalare de bani si spaga si arata disponibilitatea politicienilor (si dorinta lor) de a lucra cu bani negri.
Mai sunt cazuri din astea: constructorii lui Basescu care faceau munca patriotica de curatire de gunoaie sau de zapada, constructorii Olgutei care, la fel, faceau munca patriotica in Craiova, etc.
Eu am invatat ca “There ain’t no such thing as a free lunch”; atunci cand exista cineva plateste iar cel care beneficiaza de acel free lunch va plati, mai tarziu, mult mai mult, direct sau indirect.
In concluzie, toata lumea se mira ca politicenii si partidele declara ca cheltuiesc in campanii sume derizorii cand toata lumea stie (si in special jurnalistii) ca sumele sunt cu cateva ordine de marime mai mari. Doar ca, ne miram si nu facem nimic. Acum cand DNA se investigheaza aceste situatii politicienii se plang ca “se trage din toate partile”.
@Constantin
Diferenta in fermierul din Texas si omul de afaceri din Romania este ca fermierul din Texas contribuie financiar la campania candidatului, donand bani in contul de campanie al acelui candidat.
In cazul de fata, omul de afaceri din Romania a platit un serviciu direct prestatorului de servicii (Blair) care a facut o campanie de imagine (scurta si indirecta, dar bine tintita) pentru Ponta/PSD. In felul asta s-au ocolit conturile PSD, ceea ce le creaza o problema. Iar problema nu este a lui Ponta/PSD; este o chestie generalizata la toate partidele.
Bănuiesc că acest exercițiu de logică nu este destinat unor minți de procurori, fiindcă ar însemna să stricați orzul pe gâște. Bravilor lucrători din DNA, aflați sub înțeleapta conducere a lui Kovesi, le sunt familiare doar exercițiile de ticăloșie. Aduse la o astfel de perfecțiune, incât și SRI (sic!) a simți nevoia să se delimiteze de ultima mârșăvie marca DNA. (dacă îmi aduc bine aminte, și în iunie 2015, la prima acuzare a lui Ponta, din comunicat lipsea precizarea „cu sprijinul SRI”…)
@Bigradu
Şi eu am subliniat în postarea mea că era normal ca banii pentru Blair să treacă prin conturile PSD-ului. Pe de altă parte, cred că eşti în eroare atunci când spui că S. Ghiţă l-a plătit pe Blair. Din cele apărute în presă se înţelege că o fundaţie l-a invitat şi plătit pe Blair. Acea fundaţie strângea fonduri de la diverse persoane, probabil şi de la S. Ghiţă, şi-i folosea conform statutului. Din momentul în care banii au intrat în contul fundaţiei nu mai putem vorbi despre banii lui S. Ghiţă, ci de banii fundaţiei. S. Ghiţă are calităţile de donator, fondator şi administrator unic al fundaţiei? Nu ştim. Poate că alţii au gestionat banii. Dacă eu donez bani unei fundaţii sunt şi responsabil cu utilizarea lor? Există dovezi cu privire la faptul că S.Ghiţă a făcut nişte manevre în sensul celor spuse de DNA sau sunt doar suspiciuni? Cum demonstrezi faptul că acei bani au fost donaţi de S Ghiţă pentru ca acesta să fie nominalizat drept candida la alegeri? Ei erau prieteni. V. Ponta era invitat la postul de televiziune RTV (deţinut de S. Ghiţă)… Şi acest fapt este generator de capital politic. Unde ajugem? D. Voiculescu era candidat şi invitat la propriul post de televiziune… Înţelegi absurdul situaţiei? Elena Udrea finanţa la negru EVENIMENTUL ZILEI şi beneficia de susţinere…
Bigule, daca Ghita dadea banii prin conturile PSD-ului, era juma’te de PSD la parnaie acu’, pe legislatia romaneasca !
Da-o dreacu, bre, daca si p-asta ne facem ca n-o intelegem, atunci e cazul sa ne retragem respectul reciproc…Pe motiv de “imi injuri inteligenta !”
(Daca nici tu nu accepti suceala – si, crede-ma, te consider inteligent ! – , atunci chiar vorbim degeaba ! E prea pe sub masa, nene, nu pe motiv de Blair ala a luat CDR-u’ 70 %….pe otiv in chema “basssescu”, ce dracu ne facem ca nu intelegem !
(si, vorbind ca de la economist la economist, spalarea de bani are alta definitie; Ghita n-a dat bani murdari, sa-i spele Blair… vorbesti cuvinte, da’ macar pune si ghilimelele, sa stim ca vine de la DNA citatu’:)))
Si ca s-o lamurim : nu vad de ce, trecand prin conturile PSD sau netrecand p-acolo, treaba are implicatie penala !
C-asa, puteau sa zica astia, “procurorii-vietii”, ca i-a dat Ghita o masa la carciuma din Dubai lu’ Ponta, si d-aia l-a pus ala pe liste…. coruptie grava, intrece eadees-u’ si Maiicrosoftu’ cumulate !
Da’ mai grav e, poate, ca Ghita a dat banii aia fara facilitati fiscale (donatia nu e subventie, n-are diminuare de impozit); cum ar veni, si asa, si cu banii dati ! Chiar nu l-o fi consiliat nimeni fiscal in treaba asta !?
Da, omul de afaceri de succes Ghita, ii da lui Ponta 220.000 de euro ca sa-l puna pe lista (desi lista era facuta de organizatia locala) sa poate castiga si el, 48.000 de euro in 4 ani de mandat.
@Constantin
Nu cred ca e relevant cine a dat banii cui si nici macar cazul particular nu este relevant. Cred ca ceea ce spune Victor in titlu (“Cum scoți de pe piață orice politician român care te încurcă”) este relevant pentru modul in care politicienii din toate partidele folosesc bani negri pentru campanie, in modul asta expunandu-se investigatiilor DNA.
@Daniel-Altul
Ca de obicei, tu le stii mai bine. Prima intrebare este daca banii intrau in conturile de PSD, de ce intra la bulau doar jumatate de PSD si nu tot PSD-ul?
Pe de alta parte, intelegerea mea este ca fiecare din noi poate face donatii unui partid. Ar fi preferabil ca aceste donatii sa fie facute pe baza unui contract de donatie/sponsorizare si banii sa intre in conturile (de campanie ale) celui pe care-l sponsorizam. Altfel apar probleme ca cele ale lui Ponta si Orban.
In cazul Ponta, Ghita a dat bani unei fundatii (dupa cum spune @Constantin), care l-a platit pe Blair sa vina in Bucuresti sa mimeze ceva treaba si sa-i faca imagine lui Ponta, care dupa aceea il pune pe Ghita pe liste (pentru imunitate) si, cand ajunge PM, ii mai faciliteaza niste contracte cu statul. Nu ma pricep, dar procurorii spun ca nu e bine (spalare de bani, cumparare de influenta, abuz in serviciu, etc.). Dupa cum am spus mai sus, tu stii mai bine.
In sfarsit, plata de EUR 200k nu cred ca este doar o spaga pentru Ponta. Parerea mea (subiectiva si neavizata) este ca suma este doar o particica dintr-o serie mult mai lunga. Ar fi prea ieftin ca Ponta sa se “vanda” doar pentru EUR 200k (nu ca altii s-ar vinde mai ieftin)
@Bigradu
Din punct de vedere penal, trebuie să admitem că este foarte important cine dă banii. România Liberă scrie că banii nu au fost daţi de S. Ghiţă, ci de o firmă controlată prin interpuşi de către S. Ghiţă. Cum o fi stabilit DNA-ul că cei care au donat bani fundaţiei (care nu este a lui S. Ghiţă…) sunt nişte interpuşi? Au recunoscut? Sunt dovezi în sensul ăsta? Dacă tu eşti prieten cu sus numitul, ai o firmă şi faci o donaţie unei fundaţii care ajută un politician , şi el prieten cu acesta, atunci rezultă că tu eşti un interpus? Ca să fii interpus, nu crezi că ar trebui să se demonstreze că afacerea nu este a ta? în speţa de faţă, tu ai convingerea că s-a demonstrat?
De ce sunt eu aşa de pornit? Simplu: Cocoş a recunoscut că a furat şi a dus bani la PDL pentru campania prezidenţială a lui T. Băsescu. A spus câte găleţi, geci şi pixuri a plătit dar nimeni nu anchetează. Iar în cazul lui V.Ponta se face filosofia şmenului… Hai, bre… În sine mea, poate că şi eu mă gândesc că s-ar putea să fie ceva necurat în afacerea asta cu Blair, dar fără probe nu mai vreau să admit. Mai ales că m-am convins de faptul că în cazul altora, CU PROBE, nu se întâmplă nimic. Cineva ne ia de proşti şi ar trebui să spunem că nu este cazul.
PS La întâlnirea cu Blair a fost şi Buşoi… Blair l-a vizitat şi pe MRU care era premier….
Bigule, am obosit sa-ti dau argumente… cedez primu’… nu c-as fi mai inteligent ca tine:)))
Constantin intelege si spune corect, ca cineva ne ia de prosti… D-aia, ca sa par un pic mai destept, cedez la “analizele” cu Bigu’… c-am si eu o limita, obosesc cand e cu basseala ieftina ! Dl. Constantin a punctat exact ce trebuie (la noi, alba e neagra, iar negrul e alb); de completat, insa, ca venirea lu’ Blair p-acilisea nu e, ca a fostului lui sef, dupa frumusetile patriei (si ma refer la natura, nu la faptu’ ca romancele sunt renumite); ala glasuieste contra cost – daca se gaseste cine sa-l plateasca, bravo lui; si bravo platitorului, c-are de unde !
Ca exemplu : daca-i zic lu’ Bigu’ ca e destept, genial si irefutabil, se pune ca i-am dat o spaga verbala ?! Pe argumentul “procurorilor vietii”, ar cam fi, c-a avut un avantaj nepatrimonial ! Da’, continuand, eu fac (auto)denuntul, si scap (raman si cu epitetele de i le-am atribuit, traiesc linistit pana la adanci batraneti din ele !); Bigu’ intra la parnaie, c-a luat spaga verbala… Nu ca blestem, da’ la d-astia, si parnaia ar fi benefica; pe modelul stagiului militar de pe vremuri, unde cunosteai prostia in forma pura, la varsta corecta.
Acu’, ca vin in cohorte diversi oficiali de la Uncle Sam sa ne spuna ce nu e bine, si ce e rau, nici nu mai conteaza… noi dam cu mucii in fasole la asta cu Blair, da’ uitam ca luam lumina nu de la Ierusalim, ci de la Washington….pare sa ne placa, pe stilu’ “o zidim pe Ana, si dupa ne (pre)facem Icari”
Dreptate avea unu’ dintre Bratieni : “o enigma si un miracol”… miracolul inca il asteptam. pare-se !
Sa-ti raspund, totusi, bigule, la o nedumerire (pe repede-nainte, ca oricum e pierdere de timp !) : juma’te din juma’tea cealalta e deja acolo…. (as fi ras, dar, desi-mi plac mult glumele mele, zic ca e un subiect aproape tragic !)… iar cealalta juma’te, aia ramasa e cu ei, se vede ca e cu botu’ pus pe labe (as zice de Dragnea, da’ mi-e ca-mi spui ca e argumentata mizeria respectiva, asa ca ma abtin; astept cu interes d-alea cu TelDrum, sa ma contrazic singur… promit s-o fac, da’ nu cred s-apuc in viata asta !)
Astept, tot intr-o viata viitoare, si juma’tea din “noul penele” la morisca aia deneaista (ca, la pedelisti, nu e cu “juma’te… acolo sunt d-aia d-au dat parnos – nu “imagine” – si sunt, bine-mersi-cu placere !); pedelistii fiind, totusi, “juma’tea plina” in nou-ala, iar eu fiind, macar in intentie, un optimist sceptic, imi pariez totu’ ca nu se va intampla…
Al cui o mai fi DNA-ul zilele astea?
Cand o sa ajungem oare sa discutam si de ceea ce conteaza cu adevarat? Sunt si lucruri romanesti care ne pot incarca cu energie pozitiva! Sunt atatea locuri frumoase de vizitat in Romania!
Cand o sa consider ca trebuie sa scriu despre altceva
Zic, dpv-ul meu, sa scrieti in continuare despre astea de intereseaza. Ca despre bubuli n-are rost, am aflat de la Pavel Corut despre ei.
Apropo : e plin netu’, mai ales partea romaneasca, de informari din Thassos; nu zic, e naspa sa te trezesti dimineata cu focul la usa – da’ la aia focul a izbucnit natural, cu fulgere; la noi, inundatiile anuale sunt cu cauze artificiale (padurile alea nesalvate de tanaru’ frumos, obosit dupa salvarea Rosiei Montana).
Am fost anu’ asta p-acolo : m-am incarcat cu energie d-aia pozitiva de zice site-u’ care scrie mai sus. M-am descarcat rapid, cand, prin tarisoara, am vazut gaborii “plantati” la “prinzatoare”, in boshcheti. E drept, nefiind vitezoman, n-am avut incidente neplacute; da’ m-am “reintegrat” rapid, dupa ce ma linistisem placut in insula in cauza (si pe tot drumul, la greci si la vecinii sudici bulgari, unde nu era tipenie de “prinzator” d-ala).
(PS : Am citit anul trecut si postari d-astea de vacanta. Inspirate, starnitoare de chef de drum. La ce spune ala cu nume de site, mi-aduc aminte de patania lui Gheorghe Visu, pe care multi il credeau “tanar debutant” in filmele cu tigani de la MediaPro….)
(Alt PS, pentru postacu’ cu nume de site : am fost, in week-end, intr-o locatie d-aia de zici; mi-am rupt teava de esapament in drumu’ de pana acolo. Du-te dumneata, bre, la “locuri frumoase de vizitat”, eu merg in service, sa repar stricaciunea – de, nu toti avem “sufrajerii pe roti”, n-avem in plan sa facem drumetie rutiera pe Jepi Mici !)
Nu v-ati prins??? Luluta Kovesi e unguroaica, si ca o unguroica nascuta-n Romania si care se respecta ea ureste din tot sufletul ei Romania si pe romani. Si de aceea din functia de sefa a DNA distruge tot ce poate distruge in tara asta: Parlament, Politie, Armata, mediu de afaceri romanesc prin arestarile cu iz de politie politica, dosare trucate si trase de par, pe care le instrumenteaza institutia pe care o conduce. Daca Luluta Kovesi nu va fi demis cat mai urgent posibil si va fi lasata sa-si duca la bun sfarsit opera, cu complicitatea SRI atunci statul roman se va dezintegra iar ungurii din Kovasna si Harghita isi vor obtine autonomia. Ar fi interesat de stiut daca Luluta Kovesi detine si cetatenia ungureasca???
@gelu: dincolo de multele ei defecte, e nascuta Lascu
Nimic nu ne mai miră.
@Gelu: Nu cred ca Luluta Kovesi actioneaza de capul ei. Papusarul e altul!
Felicitări pentru emisiunea de-aseară! A fost așa cum ne-ați obișnuit: vie, incitantă, neconvențională… o plăcere! 🙂