Excelenţei sale Traian Băsescu, preşedintele României
Domnule preşedinte,
Întrucât astăzi v-aţi depus conştient candidatura, Antena 2 tocmai a primit o solicitare oficială de timp de antenă pentru campania electorală din partea domnului Sever Voinescu (purtătorul dumneavoastră de cuvânt în campania prezidenţială), eu realizez unica emisiune politică a postului, iar dumneavoastră mă onoraţi cu atenţia constantă (atât pe blog, cât şi la Vorbe grele), scurtez birocraţia. Răspund personal.
Dincolo de suprinderea că nu domnul Valeriu Turcan vă reprezintă-n campania electorală (sper că e bine cu sănătatea) şi că de pe hârtia trimisă de domnul Voinescu lipseşte referirea la bunul simţ, vreau să vă asigur, domnule preşedinte, că invitaţia publică pe care v-am făcut-o în repetate rânduri rămâne deschisă. Înclin să cred că faptul că, în cei doi ani şi jumătate de existenţă ai emisiunii, nu aţi reuşit să ajungeţi la mine-n studio a fost cauzat de programul dumneavoastră încărcat.
Dat fiind că sunt o fire mai boemă, aspectele financiare ale competiţiei electorale (în general) şi ale candidaturii dumneavoastră (în particular) nu mă interesează şi aş prefera să nu ne încărcăm cu asemenea amănunte nesemnificative pentru amândoi. Veridicicatea informaţiei vă poate fi confirmată imediat şi de stafful electoral al fiicei dumneavoastră, domnişoara Elena Băsescu, astăzi europarlamentar. Din acest motiv, reglăm doar aspectele strict jurnalistice ale eventualei dumneavoastră participări la emisiunea Vorbe grele, realizată de mine şi difuzată de Antena 2.
Sunt un om de cuvânt, domnule preşedinte. V-am promis public egalitate de tratament cu restul candidaţilor şi, dacă mă veţi ajuta, îmi voi onora promisiunea. Întotdeauna o fac. Pe cale de consecinţă, deoarece domnii Crin Antonescu, Hunor Kelemen, Sorin Oprescu şi Mircea Geoană au avut la dispoziţie câte o oră pentru a se prezenta poporului suveran, iar domnul Corneliu Vadim Tudor a acceptat deja, de principiu, invitaţia mea, vă rog să-mi comunicaţi, domnule Traian Băsescu, ziua când să vă aştept în studioul Antena 2 din complexul expoziţional Romexpo. Fiindcă eu nu fac emisiuni în altă parte nici măcar de dragul dumneavoastră.
Cu amendamentul că singura mea condiţie prealabilă este (ca şi-n cazul anterior al Elenei Băsescu) nici o condiţie, cu speranţa că resentimentele umane bilaterale nu trebuie să vă umbrească şansa de a participa la singura emisiune tv din România cu creştere de 40% în ultimul an calendaristic şi cu precizarea absolut necesară că acţionarul majoritar al Grivco patronează şi Antena 2, vă aştept la o discuţie liberă.
Cu respectul cuvenit egalităţii de şanse pe care o datorăm tuturor candidaţilor,
Victor Ciutacu
- [poll id=”27″]
Victor, nu e posibil sa mai faci o emisiune de 2 ore cu marinarul ? Hai mai … poate pentru tine o sa fie obositor, greu, plictisitor … dar de dragul nostru, al telespectatorilor incearca sa te sacrifici odata. Asa mi-ar placea sa-l vad tavalindu-se in chinuri pe marinar fata in fata cu tine. Intr-o ora nu e timp suficient, mai sunt si pauzele publicitare … macar 2 ore intregi fara intreruperi. Sunt sigur ca daca punem mana de la mana si facem mai multe maini putem plati noi mogulului banii de publicitate pt. timpul ala numa sa nu ne intrerupeti emisiunea.
Am votat ca nu vine! Este prea las sa vina…
Si daca totusi vine, ar fi necesara o emisiune prelungita si cu un tonomat de zile mari. Dar la sange.Si nu cu mistocareala si hahaituri. Ci cu intrebari la obiect si fara raspunsuri pe dupa ciresi. Sunt curios…
Ii place in ultimul timp sa-si auda propria voce in timp ce vorbeste.
Un efect de ecou ar fi binevenit.
Nu vine. N-are coaie sa faca asta. Si mai ales la Romexpo. Fugi de aici! 🙂
Va veni. De ce? Pentru ca, tipul nu mai este demult zdravan la cap si, la fel ca peste tot unde merge, va incerca sa ne vanda aceleasi idiotenii. Fireste ca nu va purta un dialog civilizat si, ma tem, nici nu va raspunde la intrebarile ce-i vor fi adresate! In nemernicia lui isi va promova aceleasi deliruri. Sper ca tu, Victore, sa fii destul de stoic sa-l poti suporta!:)
vine pt ca nu are coloana vertebrala! a reusit sa ne faca sa nu mai credem in scuze; le-a manjit de basestit!
Nu si nici nu vreau sa-l vad.
Nici eu nu cred ca va veni. In fond, Sever Voinescu a adresat respectiva cerere directoarei executive a postului Antena 2, probabil sperand sa-i fie alocat timp de emisie pe la Brancu, sau alte emisiuni tampitele ca targetul matrozului (scuze, nu vreau sa va jignesc colegii, dar parerea mea este ca emisiunea Dvs. se “potriveste” in Antena 2 fix ca elefantul la olimpiada puricilor).
As fi extrem de curioasa daca Voinescu a trimis o cerere similara si la Antena 3…
Invitatia: excelenta. Prestatia in cazul “da”: idem (nu-s mama omida, dar cred sincer asta. Raspuns: “nu”.
Bineinteles ca nu.
Si chiar daca vine, iar vor urla ca din gura de sarpe talibanii ca ai fost prea bland cu el.
Asta numai in cazul in care marinelul nu va indrazni sa iti arate pisica, la care o vei scoate si tu pe masa, sa se vada care o are mai lunga. 😀
Nenea Victore, am o stire de ultima ora! Vine Base la tine la Vorbe grele, dar in echipa: Nuti, Boc si Ridzi!
Nu vine pentru că e prea laș să poată sta de vorbă cu un jurnalist cu portocale, și care, în ciuda faptului că nu-i deloc deloc căzut în freză după el, Supremu’ , a fost fair cu fiică-sa, în emisiune.
Nu vine și pentru că, aidoma ”colegilor” lui, Idi Amin, Pol Pot, Augusto Pinochet, etc, și nea Trăian Balamuc- Împăratu’ Mării Negre urăște oamenii (minus ”lotul Romavia-ICR”) cu mai multă școală decât are tot neamul lui , și pe ziariștii care nu-l adoră din toate unghiurile, cel puțin atât de mult și de bine, precum o face iscusitul scribălăul Coiu.
După ce o țară întreagă l-a văzut pe penibilul prezident că-i place al dracului de tare la Mărulă, pe canapea, Severică o fi decis că asta-i calea pentru tura asta de alegeri, și o vrea să-l vâre la Ilinca Vandici în emisiune. Asata e!:)
La tine nu are curaj să vină. Nici la Țuțu în emisiune nu se riscă, pentru că, acolo, mai vin invitați din când în când, și psihiatri.
nu vine,il trmite pe Sever Voinescu cu discursul memorat.:D
Cu ceva timp in urma cand D-l Ciutacu astepta niste raspunsuri de la D-l Boc scriam ca dumnealui nu este numai analist politic, jurnalist de investigatie, jurnalist vizionar ci si ‘jurnalist visator’cu ochii deschisi, ca doar nu a mancat Boc ciuperci otravite sa raspunda “derbedeului dracului”(scuzati-ma!). Nu vreau sa ma repet dar dupa parerea mea toata stradania Dvs. de a da un raspuns care sa se inscrie in canoanele impuse de Presedinte, este zadarnica.”Resentimentele umane bilaterale” sunt mult mai puternice la Basescu, ca ‘scarba’ Dvs.Acest aspect se completeaza si cu faptul ca D-l Ciutacu are pretentia ca Basescu ” sa fie incantat de invitatia dumnealui”. Cred ca tot Sever V. va declina “sansa de a participa la singura emisiune TV cu crestere de 40%…”.
Prin aceasta “invitatie” D-l Ciutacu din nou dovedeste ca are curajul…(nu-mi vine cuvantul potrivit pe mana)sa i se impotriveasca Tiranului fata in fata si nu numai prin intermediul sticlei, pe care seara de seara ii transmite ‘cate un compliment’. Ce-i putem dori D-lui Ciutacu? Sa-i tina Dumnezeu ‘naravul’ si sa reuseasca sa contribuie semnificativ la inlaturarea Tiranului. Bravo!
diferenta dintre voi doi consta tocmai in sloganul electoral,respectiv existenta sau inexistenta bunului simt.privind astfel problema,cred ca prezidentul va veni dar voi fi profund dejamagit de faptul ca il veti trata ca pe un invitat ales si nu veti avea tupeul sa ii spuneti in fata ceea ce credem multi de multa vreme,adica MARS MA.
Vine.
La tupeul si disperarea lui, vine ca sa te faca sa intelegi ca nu-ti va fi viata usoara daca ajunge presedinte.
Vine, ca sa iti faca propunerea in direct sa intrii in slujba lui, ca sa te discrediteze si sa te sape in emisiunea ta.
Ai uitat ce spunea Francisco Goya:
“Somnul ratiunii naste monstrii?”
Cu asta ne confruntam noi astazi, iar tu o sa ai privilegiul sa te confrunti in direct.
Eu insa cred ca ai suficiente coaie sa te tina.
Cat despre PD-L cred ca citatul din Valeriu Butulescu este cel mai potrivit:
” În disperare, naufragiaţii se agaţă unul de altul şi mor în grup compact. Naufragiul ridică la cel mai înalt nivel coeziunea socială.”
Pariez pe tine! 😉
Sinzi
Pe Voinescu asta nu-l mai cheama si Cotoi? Sever Voinescu-Cotoi? De ce nu vine toata liota: Placintã cu Brânzã, Cocos (Udrea), Cotoi si Hoarã?
Vine. Vine la oricine il cheama si-i da timp pe sticla. Vine sperand ca “te face”. Probabil va incerca sa-ti faca vreo faza similara cu ce i-a facut Udrea lu’ Turcescu. Dar, vorba poetului: Viseaza, nu-l treziti:))
Sunt convins ca va veni, pentru ca e un animal politic si vine la sange dupa miros 🙂
Ca Sa Ce, d-le Ciutacu? Sa-l bagam in mortzii masii? O facem de cateva ori pe zi. Sa-i ascultam gangavelile politice? Foarte mult a gresit mass-media ca l-a mediatizat atat de mult. Si ma refer la posturile care conteaza, Realitatea TV si Antena 3; unde se rasucea carmaciu’, hop si reportaju’. Black Propaganda pentru el era cea mai buna. Si inca ceva. Inviti pe cineva care are bunul simt sa spuna “d-nul Vantu, d-nul Voiculescu, d-nul Patriciu” si nu Vantu, Voiculescu, Patriciu, Iliescu, Hrebenciuc. Masa nu l-a invatat ‘bunele manere’, iar la bordel…asta e barbat?
O sa vina si-o sa incerce cu tupeu sa te puna la punct 😀
Nu vine. Ce rost ar avea? Îl pomeniţi atât de des, încât prezenţa i-ar fi de prisos. Oricum, e prezent- cu sau fără voinţa sa la aproape toate emisiunile. Da’ poate-şi va trimite vreun lacheu să latre cât de bun e…
O sa vina!N-o sa vina!O sa vina!…
Daca vine ce-o sa spuna?!Ca mai vrea un mandat ca sa lupte impotriva sistemului iar membrii familiei sale se imbogatesc prin vanzari anterioare.
Daca nu vine demonstreza ca nu ii place sa fie pus in situatii delicate si trebuie sa ofere explicatii de ce 5 ani a luat leafa pentru “hahait”.
daca nu pregatesti emisiunea adica sa ai intrebari (si raspunsuri argumentate nu vorbe) la toate acuzatiile pe care i le aduci prin emisiuni mai bine te retragi, adica sa fi la fel de indulgent ca, cu elena basescu
va veni ca să demonstreze ca are curaj, cu toate că putem să ne aşteptăm şi să refuze in stilui caracteristic.
intrebi daca vine basecu la “vorba grele”.
pana una alta vedem ca faci emisiune cu eternul antenist ciuvica si…oana. la mai mare! e incurajator totusi ca tinzi spre “altceva”
🙂
Victore,
Am raspuns da pentru ca mi-as dori sa-i pun intrebarea urmatoare:
Care este diferenta intre ….
Iti trimit ce scrie la … pe mailul blogului (ca numai pe asta il stiu)
Nu de alta, dar vreu sa fie luat prin surprindere si nu ca EBA a carei echipa citise in pregatirea raspunsurilor toate intrebarile de pe blog!
Daca nu vine atunci nu are coaie
Buna seara d-le Ciutacu,
Foarte concis ce i-ati scris.Dar ,trebuie sa dam cu zarul:vine-nu vine,vine-nu vine…ca te poti astepta la ORICE de la el.Dar ce mi-as dori sa vina!!!
Cu acelasi respect,
ioanaP
Chiar sunt curioasa cata doza de tupeu are-n el.
Oricum, nu prea mai face rating nici la TVR.
In alta ordine de idei, sloganul de campanie “de bun simt” il dezavantajeaza total, cetatenii nu-l pot asocia mental cu bunul simt, orice, dar nu bunul simt.Toti vorbesc de campanie, nimeni nu mai supravegheaza guvernu’ilegal(din umbra).
Referendumul imi aduce aminte de CDR, atunci cand a venit cu propunerea de a mari pragul de intrare in Parlament a partidelor si tocmai CDR nu a mai atins procentul de 5 %.
Asa cred ca o sa se intample si acum: reduce numarul de parlamentari iar PD-L se va trezi in opozitie si cu un numar redus de parlamentari. Daca se va supara, noul presedinte poate declansa si olecuta de anticipate, reducandu-i si mai mult pe PD-L -isti.
Cine-i adversarul lui Basescu?
Nu se poate si un sondaj cinstit?
nu fii nebun… nu il accepta in emisiune, sa dispara de la conducerea tarii… ca ministru a furat, ca presedinte nu a putut …
Personal, din perspectiva unui tanar antreprenor basescu si toate intrigile lui nu au facut decat sa adanceasca criza…
Poate nu el este responsabil direct dar o intrebare imi staruie in minte…
DOMNULE PRESEDINTE, CUM SE FACE CA AVEM BANI DE LA UE SI NU II CHELTUIM. DE LENE. DIN PROSTIE?
raspunsul e simplu, noi suntem prosti nu voi, noi suntem prosti ca acceptam o situatie care ne face rau si nu luam masuri
@Fiara
Astept opinia Dvs.
cu stima,
IoanaP
nea Ciutacule,
ia uite o monstra de prostie la presedinte si te rog sa o publici cu caractere de 48 in ziar:
In legea referendumului se specifica clar ca un referendum care modifica Constitutia, ceea ce daca a bagat unicameralul ne aflam in aceasta situatie, se face doar prin lege
uite citatul din lege, ca Base e varza si shleahta lui de incompetenti de la cotroceni:
“CAPITOLUL IV
Dispozitii comune cu privire la desfasurarea referendumului
Art. 15.
(1) Obiectul si data referendumului national se stabilesc dupa cum urmeaza:
a) prin lege, in cazul referendumului privind revizuirea Constitutiei, cu respectarea art. 147 alin. (3) din Constitutie;
Am votat NU, dar la tupeul lui de tiran nu m-as mira sa-ti faca o vizita, unde sa-si etaleze “gogosile ” electorale. Desigur ca o sa-ti aduca un kil de lamai, ca doar i-ai zis ca ti-e scarba de el. 🙂 Si daca tot am inceput sa glumesc , te sfatuiesc ca la sfarsitul emisiunii cand presupun ca o sa fii pachet de nervi , roaga-l sa se uite mai de aproape la ochii tai umezi si fute-i un cap in gura.
Publicitate.
Ce caterinca! 😀
N-o sa se coboare Zeus sa vina in birlogul lui Felix. Omu’ vrea la Cotroceni ca sa-si dea aere de superioritate.
Daca vine, va accepta o emisiune libera, fara intrebari si raspunsuri prestabilite?
Sa nu fim rai…! Prefer ca domnul Basescu, dupa ce va pierde alegerile, sa fie intretinut tot din bugetul de stat, adica din banii contribuabililor, cu o conditie insa, sa fie pus la pastrare, de partea cealalta a gratiilor. Poate asa, stiindu-l cu lacat pe usa, vom putea si noi, pulimea, sa incepem sa credem ca viata este frumoasa , de fapt, si ca merita traita; si ca viitorul presedinte se va ocupa, in sfarsit, de menirea lui constitutionala si ATAT! Sa lase dracului parlamentul, guvernul, justitia si presa sa-si faca treaba. Cat despre prezenta la “Vorbe Grele”, sunt sigur 100% ca nu va onora invitatia “tonomatului”. O fi nebun, dar prost nu e, stie ca ar fi sinucidere curata (si-asa e c-un picior in groapa).
A! Si nu pot sa nu remarc, asa, ca un simplu cetatean ca, d-nul presedinte constata ca de vina pentru situatia actuala a Romaniei nu e guvernul, nu e presedintele care avea rolul de a supraveghea si garanta siguranta economica, sociala, ci de vina sunt mogulii.
Pai, mogulii erau la guvernare? Domnia sa avea puTerea de a-i opri. De ce nu a facut-o in 5 ani? Daca nu a reusit, inseamna ca este un presedinte ineficient si trebuie inlocuit.
Disperare, vino sa cante cinstit Tonomatul …
Victore, cat e de adevarat zvonul ca domnul Crin Antonescu a avut sau are “simpatii” fata de Elena Udrea?
Daca vine si incepe sa planga sa nu-ti fie mila de el. Trimite-l pe mare
Sincer eu acum vad poza D-lui Ciutacu impreuna cu Tonomatu’ :)))) Cat de atre poate sa fie 😀
@zacky Basescu va fi bagat la puscarie asa cum a fost bagat si Nastase, si Remes, si Iliescu pentru mineriade, si multi altii ! Corb la corb nu-si scoate ochii !
Ai loc sub birou? Ca Nuti nu poate sta aplecata, sufera de spondiloza! 😀
@gods: ii prefer oricand pe Oana si Mugur lui Traian. aspiratii sa va atinga Zeus aveti voi, supusii lui umili. noua, celorlalti, ne plac oamenii normali
ce naiba cauta sustinatorii potrokalii prin aceste teritorii antibasesciene?
ma tot intreb si ma gindesc daca eu m-as plimba prin tenebrele lor morale si le-asi zice doua de la obraz si ca voi vota cu George?
Nu m-as duce nici cu melitzia.
Atunci ce cauta ei pe acilea? Simplu REFULAREA, dupa ce fac plecaciuni zilnice, dupa ce inalta imnuri de slava lui Zeus, dupa ce se lasa clipa de clipa calcati in picoare, mentinind un zimbet timp in coltul gurii, dupa ce ca li se umfla limba de atita pupat, trebuie sa vina si ei undeva unde pot sa isi racoreasca sufletele chinuite.
Deci, eu zic, sa ii tratam cu intelegere si multa compasiune.
Nu are curaj cheliosul sa vina la tine Ciutacule, este mult prea las, sa de-a Domnu sa si-o ia in freza de la oricare contracandidat si sa-l vad cu tinicheaua pe mana in dosarul flota.
nu vine.
pe chestia asta, victore, poti face si tumbe, ca to’ nu vine.
dupa alegeri poti sa-l folosesti si pe post de majoreta, si daca nu(ti) merge cu el, poti sa-i ceri orice parasuta pestita de el. s-ar putea sa aveti amandoi surpriza ca nici una nu-l mai baga nici macar in pizda ma-si.
si, fin’ca e vorba de vorbe grele, foloseste, si tu, referinte la altceva decat la prezervative (eba, nutzi, traienel), altfel vei fi dat in judecata pentru reclama mascata. poi,daca existau anticonceptionale, io cre’ ca astia nu ar fi fost, avortonii …..
La Belu pe aleea artistilor proaspat descoperiti nu vrea?
100% nu va veni …e sinucidere…poate vine sever :))) lingaul de serviciu
Nu cred ca vine la “Vorbe Grele”.Mai curind la Sinteza Zilei”…dar cel mai probabil,la Doamna Firea.
Este cea mai blinda,mai politicoasa,mai putin deranjanta.
Are emisia la o ora,la care se zgiiesc toti la televizor.
Facem pariu ?
ps
nu vine fiinca e’vita