Esti aici:
Prima pagină > Blog > Mintea mea, în gândul ei... > Victoria omului asupra cyborgului…

Victoria omului asupra cyborgului…

Dincolo de maratonul liberal, cu triumful unora şi drama altora, două lucruri n-o sa-mi scot uşor din cap. Primul dintre ele, senzaţionala transmisie de vineri seara a Antenei 3, care mi-a dat fiorul unei noi revoluţii în direct; de această dată, una a mentalităţilor. Oamenii ăia simpli care s-au apropiat pas cu pas de masa Danei Grecu, până au devenit parte integrantă a decorului, spun infinit mai mult decât toate tabelele cu cifre de audienţă. Fiindcă-s naturali.

Şi, cu riscul de a comite un gest care ar putea fi categorisit drept o nepoliticoasă indiscreţie, îl scriu şi pe al doilea. Sâmbătă seara, când toată media-l căuta hămesită să-l scoată la televizor pe omul momentului, primesc un telefon. “Salut, bătrâne, sunt Crin. Te-am sunat să-ţi mulţumesc pentru tot…”

Mai mult, aici

Luaţi şi părerile academicienilor de la Sinteza zilei despre triumful Crinului

Comentarii

comentarii

Similar Posts

147 thoughts on “Victoria omului asupra cyborgului…

  1. @adi : oprescu a fost ales de niste oameni, eventual multi, nu doar de votul lui victor – intreaba-i la rand prin piete – poate te vedem la stirile de la ora 5 pe protv 😀 .. ce voiai sa faca ? sa caute repede in dex sa justifice agramatismul domnisoarei eba – precum primarul bordura, actualmente ministru al economiei !!!?? .. mai bine te-ai intreba ce face acest ministru – ca e la industrie, si industria in criza !! hai ca iti spun eu, portocaliule – l-au prins depasind viteza pe autostrada , si a citit el undeva ca ‘succesuri’ e pe bune .. atat, in 3 luni de zile ..

  2. 1.Uita ca mai exista si alti candidati..care doresc dupa cum spun restabilierea bunului mers a democratiei in Romania, prin inlaturarea lui Basescu.
    2. Gadea nu i-a pus nicio intrebare despre relatiile Romaniei cu celelalte tari..este importan sa-i stim parerile.
    3.Raspunsurile le incepea prost..dar sincer..si termina sincer dar bine..sunt multumit in mare.
    4. Chiar daca a specificat ca va fi rau la adresa lui Crin Antonescu, domnul Stan s-a dovedit destul de diplomat..dar il suspectez de colegialitate..ceea ce ii scuza absenta unei obiectivitati asa cum trebuia.
    5. El nu vrea sa se bata cu Traian Basescu..un raspuns excelent pe care nu l-am auzit la nimeni altcineva. Asa se raspunde..nu ca altii.
    Daca singurul tau scop in viata este inlaturarea lui Basescu inseamna ca Basescu inseamna ceva, ceea ce nu cred ca contracandidatii lui si-ar dori.
    6. Nu este vopsit..arata bine.
    7. Te intreb pe tine, Victor..cate limbi vb bine domnul Antonescu?

  3. Buna seara d-le Ciutacu,

    As putea sa-l parafrazez(dar nu-mi permit,totusi) pe dl Crin Antonescu si sa va spun “Salut batrane!”,pentru ca as vrea sa evidentiez astfel inteligenta si maturitatea Dvs.Ma bucur ca aveti spiritul si fapta de a de a fi alaturi de oamenii-oameni ,cinstiti si curati.
    Cu un drum deschis de d-l Crin Antonescu sper,de fapt cred,ca vom avea o alta perspectiva.Doamne ajuta sa ajunga si presedinte al Romaniei si va fi ce trebuie.
    Or fi trecut cei douzeci de ani de care vorbea Brucan si ni s-a dus prostia -ne mai lumineaza Dumnezeu din cand in cand.
    Succes domnului Crin Antonescu!

    Cu tot respectul,
    IoanaP

  4. Nea Ciutacule, iti multumim si noi, poate ne scapa de Mitocan… Ziceai ca ai mana buna la facut prezidenti, nu ne dezamagi nici de data asta.

  5. @Radovan: la Presedintie inca nu mi-am exersat talentele, da-s gata s-o fac.

  6. ciutacule.miai furato paia cu surferii.ar trebui cand mai intri pe roxania sa ma saluti.te pup.acu hai sa vorbim serios e bine sa visam dar trebuie sa fim si pragmatici.iar treaba cu calin cam pute.sunt dispus sa uit ,sa o accept numai daca crin isi cere scuze fata de calin in particular.si dabia atunci va fi bine.vreau sal vad tot timpul pe calin la dreapta lui cu tot cu seniori din partid si sa schimbe nu doar aparentele dupa acest jalnic congres. astept raspuns altfel ma supar.

  7. @mihai
    Esti total paranoic daca crezi ca cineva ar citi pisatul boului pe care l-ai asternut pe taste.

  8. @everybody: ma gandesc serios sa reintroduc gramatica obligatorie pe blog.

  9. nu ma adresam tie fuxi draga asa ca veziti de treaba ta.scazi nivelu oriunde teai baga.incearca sa te speli pe fata.

  10. @horya

    Mai horica. Eu n-am vazut sinteza zilei ca n-am avut loc.
    din ce lauzi tu, am ianteles ca ”El nu vrea sa se bata cu Traian Basescu..un raspuns excelent”
    Eu cred c-ai i8nteles prost.

    Basescu deja striga: Un CAL. Un repubik, pentru un cal!

    EBA, intelegand replica, ii raspunde.

    Ia tata masina mea dupe al caruia numer ma stie tot orasul! Da’ are 120 de cai!

  11. Stan si Gadea au fost un fel de Mandruta in interviul din seara asta cu dl.Antonescu. Statea si ala saracu si se mira cum baga astia doi. Faza-i ca omu’ asta n-are nevoie de lingai si de menajamente ca sa arate ca-i meserias(cel putin la discutii) si genul asta de abordare copilareasca mie mi s-a parut ca il dezavantajeaza.

  12. Va spuneti arogant si genial. Haideti sa va explic unde se situeaza inteligenta dumneavoastra. Acum nici doi ani strigati tare cat de bun este Remes la Ministerul Agriculturii. “Mama economistilor”, asa ii spuneati. A fost mama , mama spagarilor. Taranii din Romania traiesc la limita supravietuirii. Uniunea Europeanea a alocat fonduri substantiale pentru indreptarea situatiei din agricultura. Ce a facut Remes, pastorul economiei, “mama economistilor” ?

  13. Ce nu a observat nimeni: rinjetul cu titlu de zimbet care il furniza Tariceanu inainte de alegeri.
    S-a dus acolo unde ii e locul. El care se batea cu caramida in piept ca se lupta cu Basescu.
    Si care are pe constiinta afacerea gazelor, influentarea justitiei prin celebrul telefon: “respecta legea” cind se stia foarte bine ce el era legea, adica sa il achite pe Patriciu, bleah.
    A avut bani de la UE suficienti sa continue autostrada, si nu a facut nimic.
    Si va invit sa il puricati ca mai gasiti.

    Mr. Ciutacu, asa, stiu si eu ca slujesti mogulul, si te dai bine pe linga el, ca sa iti mearga leafa, te intreb: esti echidistant ?
    De la mine nu se vede asa, sorry.

  14. Da,ar fi necesar!Dar nu despre asta vrea sa ..scriu. Sincere felicitari pentru Crin Antonescu,una dintre putinele satisfactii din ultima perioada! Sa-i dea D-nul putere de munca ,de care are mare nevoie,ca-l vreau presedintele.
    Si daca asta ar fi si dorinta lui Victor..asa va fi…Doamne-ajuta !!!

  15. Deci ai pariat pe Crin Antonescu!
    Vreau si eu sa fie exemplul romanesc al reusitei celui ce nu are nici os boieresc, nici traditii in neam, nici bani ca sa-si cumpere nemurirea politica ci numai credinta nestramutata in liberalism.

    Eu pariez pe Melescanu. Din curentul liberal in el as avea curaj sa mai am incredere. Il vad si singurul din liberalism capabil sa il invinga pe Basescu si chiar sa il spulbere, in masura in care poate sa scape de imaginea malefica a partidului si sa isi demonstreze independenta fata de cumetria liberala.
    Deci pariez pe Melescanu. O lada de bere!

  16. La toamna………
    March 23, 2009 by mariusmihai
    La toamna:decat un om care se Base(scu) toata ziua cu “usile inchise”,mai bine un buchet de Crin(i) cu ferestrele usor deschise! Prostia fara margini,pozitia interpusilor,caracterul cinic al personajelor sus-puse,inclusiv al “presedintelui ales”,au indemnat gloata spre vot.De ce avem nevoie de “maini de fier”,suntem mamaligi?!Taranii lui Rebreanu,ai lui Preda sau ai lui Cosbuc ne-au dovedit contrariul prin rascoale,delir si iubire de pamant.Realitatea actuala este palida fata de trairile predecesorilor nostri.Boierii de ieri,mitomanii de azi.Darzenia umana,prin fapte,ajunsa la stadiu de toleranta maladiva.

    Simbolismul a luat locul euforiei, starea de fapt maximizata in detrimentul fondului.Fata navazuta a individului periculos,in timp,trece in extrema valorilor comune .Cazul tenebros al unui criminal,incarcerat pentru dublu asasinat, dezbatut pentru public prin prisma pocaintei ,un demers moral de apreciat,bruta redevine umana in defavoarea desfranarii,alcoolizarii,sodomiei prezente in puscarii ;gasind alternativa in fapte de buna credinta, prin efort(meditatie,autoeducare,pictura,poezie,munca in toata regula), merituos implinite:ajutarea materiala,dintr-o postura ingrata totusi,a unui caz social,strain . Politicienii sunt de departe mult mai primejdiosi decat sceleratii(impresionant, dar adevarat),pentru ca nu au niciun miez de cainta,instictele de regret naturale au disparut cu desavarsire din “lipsa de timp”.

    Traiectoria “manageriala”a bine-cunoscutului “presedinte ales” este la apogeu,deci “moartea prin asfixiere politica” este iminenta.Iar “sala de reanimare” nu va repara absolut nimic,paranoia nici atat.Dar camera de tratament ermetica va fi plina doar de crini.

    P.S: La o taraba improvizata,din fata unei statii de metrou,se vindeau pungi cu “struguri fara samburi foarte dulci”.Intrebarea unui client fidel,dornic de “noi provocari”:Maine,samburi acrii fara struguri o s-aduci?!.Raspuns:Daca e ceva.vorbim la telefon!:)))

  17. Dle.V CIUTACU,
    off-topic;
    am o mik intrebare (poate e de…radio Guerrilla) : poate si Dv. stitzi -….persoanele(n.b.)de fatza se exclud,binentzelesz!….- exista INTELECTUALUL-GENIAL-MITOCAN in atlasul zoo “romania’s Atlas Zoo” ?
    Dak avetzi timp shi chef, mi-ar face placere sa-mi raszpundetzi.Doar dak doritzi. -…if not….who cares….maybe I’m not interesting (anyway).

  18. @Victor Ciutacu: Excelenta idee. Daca introduci gramatica obligatorie, elimini cel putin trei sferturi dintre portocalele mecanice care se perinda p-aici. Uite, de exemplu,pe Mihai,ala de mai sus, care zice ca i-ai furat nu stiu ce chestie, dar el saracul nici macar n-a invatat sa scrie.

  19. Basescu Traian are stofa, reuseste sa treaca prin sticla TV, le are cu vrajeala, iar angrenajul mediatic clientelar, contribuie din plin la formarea ( iluziei ), imaginii unui om care “face”. Paradoxul e ca el si-a propus sa ajunga presedinte tocmai ca sa “nu faca” nimic pentru oameni. Crin Antonescu sau oricine altcineva nu il poate invinge pe T.Basescu doar demonstrind cu vorbe ca presedintele n-a facut nimic. Ci facind el insusi ceva. Daca, sa zicem, prioritatea romanilor e justitia, omul sa gaseasca un caz de abuz al magistratilor strigator la cer si sa-l puna in dezbaterea opiniei publice pina cind Justitia isi va recunoaste eroarea si va fi obligata sa faca dreptate. Din acel moment votantul are un reper si o certitudine. Bila neagra pentru Antonescu vine din faptul ca el fiind subiectul pus in discutie de Razvan Dumitrescu, a acceptat ca un membru PNL care abia daca-l cunoaste, si nu el insusi, sa fie prezent la emisiunea RTV in care si PSD, dar mai ales PD-L, in necunostinta de cauza, a fabulat despre persoana lui.

  20. Crin e Crin, nu-i Obama. Nu-ţi spun ţie, Victore, chestia asta, o spun celor care, în loc să fadă luna arătată de deget, se uită la deget. Crin are nevoie de susţinere, pentru că alegerea lui nu înseamnă plecarea lui Băsescu de la Cotroceni, ci aluntarea mitocăniei de acolo. Alungarea minciunii, fariseismului şi a tot ce reprezintă RĂUL din această ţară. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

  21. Am pus un pariu ca Base va cheltui 20 miliarde euro pt. campania sa electorala numai sa iasa presedinte, adica fix banii de la FMI. Se pare ca am pierdut pariul deja pt.ca nu mi-am luat o marja de + 20 miliarde = 40 pentru a castiga urmatorul mandat si apoi schimare constitutie si o dictatura pe viata, etc. Nu cred ca are scrupule omul asta, inadoreaza tara pana in gat numai sa castige si sa faca el toate jocurile.
    Pe Crin sper sa-l voteze oameni care mai au cat de cat ratiune si vor ca ei, dar mai mult copiilor lor sa le fie mai bine. Macar sa nu le fie si lor rusine cand le vorbeste presedintele. Desi nu cred ca la noi se va intampla ca la americani ca presedintele invins sa vina sa spuna “imi respect presedintele meu”, sper totusi sa fie decenta si nu strigate si urlete si instigare la violenta ca s-au furat voturile exprimate pt. X si nu pt. Y.
    Este posibil ca aceasta intelegere sa se fi facut cu PSD-ul inca de la inceput, de la formarea guvernului actual, sa se sprijine reciproc daca unul din candidati ajunge in turul doi cu Base. Si Crin a spus ca pana la alegerile prezidentiale sunt in opozitie dupa… si cei de la PSD vorbesc printre randuri despre o guvernare cu PNL dupa alegeri deci…
    Si totusi pentru noi ca tara democratica si ca popor nebun dupa senzatie si mistocarii dar mai ales pentru o evolutie frumoasa a campaniei, as vrea din tot sufletul sa vad in turul doi pe Crin Antonescu cu Cristian Diaconescu si atunci revin cu intrebarea: pe cine ati alege?
    Dar romanii nu vor doi oameni integri, intelectali care sa le vorbeasca frumos, sa-i respecte si sa-i reprezinte cu demnitate ca ei sa fie mandri de presedintele lor, nu, la romani trebuie sa vii sa scuipi, sa injuri sa fii cool altfel esti un nimeni.
    Cu speranta ca voi merge la vot cu sufletul deschis sa-mi votez un presedinte decent, onest, cu bun simt si care sa reprezinte toti romanii, va urez toate cele bune.

  22. @marian

    – Dupa ce scapam de marinar, ne nastem a doua oara! Vom vedea atunci de ce ne apucam. Chiar si orice portar de pe la Guvern sau de la Parlament va fi mai bun decat marinarul beat, cu atat mai mult un politician din opozitie.
    – Intr-adevar, “liberali ca adomnitei, chiuariu, fenechiu si altii precum ei” nu se compara cu pedelisti ca videanu, boc & compania…
    (Parca liberalii nu au avut nici un “domn’ Costel, sau ma insel?)
    PRECIZEZ CA NU SUNT SIMPATIZANT LIBERAL.

    – Voiculescu e cel mai tare politician din ultimii 15 ani, de cand s-au mai asezat apele. Forta lui o depaseste atat de mult pe a celorlalti incat e greu de perceput in context. E ca un licean fata de copii de clasa a cincea.
    O demonstratie de forta care nu ar trebui uitata este plasarea sa in fruntea comisiei senatoriale care il “ancheta” pe matroz, la suspendare. Cat a durat sa ajunga in acea pozitie: parca o zi si jumatate, nu?
    Bine, ca a sarit betivanul si a racnit ca din gura de sarpe ca dusmanul lui – Voiculescu – a ajuns sef al comisiei, nu ma intereseaza – e o chestiune de imagine. Eu vorbesc despre forta. (Basescu si l-a facut dusman, Voiculescu nu avea nimic cu el. Marinarul i-a tras teapa si l-a insultat public, ca pe atatia altii. Betivanul si-a facut dusmani la tot pasul, majoritatea dintre ei nu aveau absolut nimic contra lui).

  23. Crin Antonescu va ajunge cu siguranta presedintele Romaniei.
    Eu cred ca va fi un altfel de conducator! Se poate observa cat este de diferit in comparatie cu ceilalti politicieni. Sper sa ramana asa.
    Pentru toti portocalii, pentru toti pupincuristii basescieni am o veste foarte proasta: CRIN ANTONESCU NU NUMAI CA-L VA INVINGE PE TIRAN, EU CRED CA IL VA UMILI DIN CAUZA DIFERENTEI FOARTE MARE DE PROTENTAJ PE CARE O VA OBTINE LA ALEGERILE PREZIDENTIALE DIN TOAMNA. EU SUNT PESEDIST ADEVARAT, DAR LA ALEGERILE PREZIDENTIALE VOI VOTA CU CRIN ANTONESCU! SI NU NUMAI EU!
    ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU!

  24. Victore ai mina buna si vad ca pe cine sustii iese.Crin ca si Oprescu merita si te felicit pentru fler.Vad ca-ti merge.Apropo spune-mi si mie numerele cistigatoare la LOTO.Hai ca impartim premiul.Te salut cu respect si bafta in continuare.

  25. Nu ma pot abtine si voi spune aici ca emisiunea de aseara a domnului Gadea impreuna cu domnul Stan si ca invitat Crin Antonescu mie personal mi-a parut geniala. Eu sunt destul de tanara si sincer nu ma pasioneaza politica. DAR! Aseara nu m-am putut dezlipi din fata televizorului. In afara de domnul Gadea si domnul Stan pentru care am un respect enorm si care isi dovedesc zilnic profesionalismul, m-a surprins Crin Antonescu prin felul de a fi, felul de a vorbi, prin degajarea de care a dat dovada. Am devenit o admiratoare si a domnului Antonescu, inca ma mai gandesc daca ma voi duce la vot dar daca ma duc, as vota cu dumnealui. Sper sa nu fie o dezamagire. Imi pare rau sa spun dar am o retinere foarte mare fata de orice om politic. Voi ce ziceti? Gresesc?

    Cu respect,
    Sorina

  26. Amocul si disperarea, arsenal pupinbasist

    Daca PD-L-ului, conform spuselor “ilustrului” politician paleolog, i-a cazut in cap o mare pleasca, sub infatisarea si prezenta mesianica a basescului, acestuia, la randul sau i-a cazut, dupa alegerea d-lui Crin Antonescu, ca presedinte al PNL si viitor contacandidat la presidentie, o la fel de mare, daca nu chiar mai mare, belea.
    Si acest lucru se poate vedea chiar si cu ochiul spectatorului neavizat, neutru politic, din modul in care strechea a inceput sa faca ravagii printre pupinbasisti, de la ultimul forumist si pana la consilierii prezidentiali.
    Daca am fi fost un popor african, cantonat intr-o anumita zona geografica a acestui continent, respectivii pupinbasisti ar fi putut fi suspectati de contractarea amocului, a nebuniei tropicale, care te determina sa te comporti exact asa cum se comporta acesti sustinatori talibani ai basescului, intrati intr-o vrie periculoasa si daunatoare grav sanatatii.
    Doar asa se explica abundenta de acuze idioate si imbecile, cu care incearca, pur si simplu isterizati de frica, sa-l decridibilizeze ca posibil contracandidat la presidentie, pe actualul presedinte al PNL.
    Mie personal, mi-ar crapa obrazul de rusine, daca m-as numi basescu si de pe aceasta pozitie as incerca sa-mi ironizez adversarul, pe motiv de nume de floare.
    Lui basescu, in schimb, nu i-a crapat, ba mai mult, a dat si tonul lingailor de dos prezidential, care mai de care mai “oripilat” de aceasta “blasfemie”, de aceasta “fapta impotriva naturii” si anume, sa te numesti Crin si sa ai tupeul de a intra in lupta pentru fotoliul prezidential cu Ditai basescu.
    Bre, oameni buni, daca “imaginand” basescu, orice roman de bun simt nu stie cum sa-si tina respiratia si sa paraseasca in viteza locul accidentului gastro-anal urat mirositor, atunci cand pronunta numele Crin, gandul il duce, pe langa aroma imbataoare si puritatea acestei flori minunate, in conditiile in care il ajuta si oarece cultura generala (portocalii nu intra in aceasta categorie), direct pana la Curtea Regala a Frantei si nu numai.
    Dar asta este doar unul din pacatele de neiertat, de care se face vinovat numitul Crin. In opinia marlanilor, faptul ca a absolvit niste “amarate de cursuri de istorie” si apoi a predat la un “amarat” de liceu de provincie, iar este motiv de rusine si deci de lapidare politica.
    Unde mai pui ca, ce fel de om poate fi ala care de ceva ani traieste doar cu venituri realizate in politica?
    Adica, n-a vandut si el o Flota, n-a dobandit ilegal ditamai palatul in buricul capitalei, n-a luat spagi de la Primarie sau parandaraturi ca exministru al transporturilor de la drumarii tarii, dar asa, tam-nisam, are pretentii la presidentia tarii?
    Pai, asta-i om “prezidentiabil”, neamule??!!
    Hai sa fim seriosi!!!
    Dar cea mai aberanta gaselnita pupinbasista a fost enuntata in baza declaratiilor lui Ion Iliescu, cu adresa la politicianul Crin Antonescu.
    Brusc, acesta din urma a devenit agent KGB si omul Moscovei, desemnat sa readuca comunismul in Romania, aceasta asertiune fiind “asezonata” cu deja specialitatea casei “Jos comunistii si securistii din PNL”.
    Curat murdar, nene Iancule!!
    Toate aceste manifestari paranoice si cretinoide au totusi o explicatie. Panica si disperarea fac deja casa buna cu Cotroceni-ul si cu sustinatorii fara frontiere ai asimetricului.
    Daca si PSD-ul, la randul sau, va veni cu un contracandidat credibil, altul decat Mircea Geoana, Serviciul de Ambulanta al Romaniei va avea enorm de lucru in aceste luni ramase pana la alegeri, sufocat fiind de naveta facuta intre sediile intrunirilor PD-L si spitalele de nebuni din toata tara.
    Si unde mai pui ca acum, iubitul si invincibilul nostru presedinte, privind impreuna cu contracandidatul sau in oglinda, nu mai are de ce sa ne planga de mila pe motiv de reflectie a doi comunisti.
    A ramas cu oglinda in brate, singur, pe baricadele infierate de el de la tribuna Parlamentului!

  27. Victore,

    de aceea Cristoiu e asa mare. Pentru ca nu se arunca cu capul inainte, asa cum o faceti voi, astia mai tineri, ajungand la a va declara public prietenia cu anumiti politicieni. Pe Cristoiu nu l-am auzit facand asta si in acest fel nu risca sa isi piara din credibilitate. Iar despre alegerile din PNL are o parere nuantata. Isi pune intrebari, ezita, e sceptic. Eu, ca cititor, telespectator si eventual alegator, chiar de asta am nevoie. Nu sa mi se spuna ca nu stiu care ziarist e prieten bun cu Antonescu iar nu stiu care conferentiar universitar, de altfel un analist si comentator politic de elita, i-a fost coleg de an la facultate.

  28. @dr. b

    Cristoiu e un mare analist. viitorul insa nu se analizeaza, SE FACE! … Parerea mea.

  29. Domnule Citacu, cred intradevar ca domnul Antonescu poate fi bucuros ca va are alaturi. Doamna Firea m-a dezamagit profund aseara, deoarece nu mai termina sa-l insulte indirect pe Crin, comparativ cu Orban. L-a laudat excesiv pe Orban, si il avertiza in permanenta ca nu trebuie sa se lase dominat de Crin, care nu e prea capabil si care oricum va dezamagi in curand. Noroc ca mai sunteti dumneavoastra, pentru ca altfel lucrurile ar degenera total!!

  30. @Alina: Am vazut si eu. Mi s-a parut evident ca Gabriela Firea era intoarsa cu cheita. Turuia intruna, cazand in penibil din propozitie in propozitie. Nici nu mai avea loc pe scaun de deranjata ce era. L-a enervat si pe Cristoiu care a si exclamat la un moment dat “ia uite la ea”.

  31. buna ziua, d-ule Ciutacu daca de ex. ar fi peste ceva timp o mare dezamagire si d-ul Crin Antonescu????? ce facem?

  32. @dorinutz

    Nici o atitudine gen drobul de sare nu ne duce tare departe. 🙂
    Eu inca mai cred in faptul ca atat inteligenta/prostia, cat si curatenia gandurilor/parsivitatea se vad foarte bine pe fatza unui om. In cazul lui Antonescu eu nu vad decat inteligenta si ganduri curate.

    In plus, dintre o varianta care e clar negativa, cu tendinte de inrautatire grabnica, si o varianta despre care inca nu stim nimic concret, dar pare in regula, nu gasesc nici un motiv rational sau emotional pentru care am alege-o pe prima.

  33. @dorinutz: Nu ne casatorim cu Crin, nu-l luam acasa. Daca ne dezamageste nu-l mai votam. E simplu.
    E mai bine cu marinarul?

  34. O fi Crin un baiat mai citit, mai stilat, dar in spate ( partid ) are tot hiene. Daca mergem pe varianta care ai zis-o cu Oprescu, ( daca nu poate, pleaca ) atunci ii bai; asta facem de 20 de ani, ii testam ( in timpul asta ei isi fac mai multi bani ), nu-s buni, ii schimbam, numai ca viata ne trece, mai avem un pic si dam coltu’ si nu vedem nici o schimbare in bine. Cu stima, Calin.

  35. sunt simplu cetatean roman aflat in germania. am privit antena3 pe internet si am lacrimat dincauza emotiilor date de speranta ca exista o sansa a schimbarii in bine a romaniei.multumesc,pnl!multumesc,victor ciutacu!

  36. Este oare domnul Antonescu capabil sa faca fata, in cazul in care castiga, unui guvern ce va fi condus cu siguranta tot de Basescu(prin Boc evident)?

  37. Crin trebuie sa-si schimbe atitudinea de maicuta care nu doreste sa supere pe nimeni. Daca nu promiti nimic romanilor asa cum a spus intr-un interviu eu dau scris ca nu v-a prinde turul II la prezidentiale.

  38. @ De Calin de la Dej
    O.K. Si ce propui?

    @ De Branko
    Poate ca acest guvern nu va mai exista inainte de disparitia lui Basescu… Domnul Antonescu e capabil sa faca fata la mult mai mult decit unui guvern condus de oricine.

    Si inca va face fata cu demnitate si cinste, asa cum a facut-o pina acum, indiferent cit de grele au fost incercarile prin care l-a trecut viata.”Cu pasiune si cu compasiune”si , as mai adauga eu, cu altruism.

  39. Daca te uiti pe Antena 3 la Gadea, ai sa vezi vreo 3-4 persoane (dintre invitatii permanenti ) care sunt extraordinari de buni politicieni si nu au avut de-a face cu persoane mai mult sau mai putin dubioase. Parerea mea e ca merita incercat.

  40. Cred ca inlocuirea lui Tariceanu cu Antonescu e un lucru bun care va ajuta partidul .
    Ca o parere personala insa , PNL nu poate scoate in Romania mai mult de 20-22% in alegeri chiar si cu Crin Antonescu la conducere
    Romanii prefera tipi mistocari gen Traian Basescu .

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.