Marea coaliţie de guvernământ se luptă cu partizanii pedelişti din tranşeele ministerelor. Şi n-are timp sa schimbe nici legislaţia, nici oamenii vechiului regim. Şi, in general, nici măcar să guverneze. Mariana Câmpeanu, ministru plin în exerciţiu, spunea că, pentru acţiunile mai sus enumerate, ar mai avea nevoie de patru ani. Să-şi revina din mahmureală, probabil. Ani de zile, invitaţi în studiourile tv, useliştii făceau totul de mâine, asta presupunându-se că azi era ziua preluării guvernării. Odată ajunşi acolo sus – nu pentru că i-ar fi bănuit cineva că-s deştepţi, cinstiţi şi capabili, ci exclusiv pentru a-l da jos pe Băsescu, împreună cu tot sistemul lui clientelar – au constatat ba că nu-i lasă legea, ba că-s grevaţi de obligaţiile financiare anterior asumate, ba că viaţa-i grea. Dau din umeri cu o seninătate înspăimântătoare. Pe Băsescu n-au reuşit să-l dea jos, de guvernat altfel nici nu se pune problema. Se comportă nu ca o alianţă politică, parcă-s de la un ONG care vrea să salveze orcile eşuate. Iar cei 7,4 milioane de oameni care au pus ştampila apăsat la referendum se presupune că ar trebui să-i voteze la alegerile generale; să fie bine, ca să nu fie rău. Nu există nici o scuză pentru incapacitatea de a urni căruţa din loc. Ori e rea-voinţă, ori e prostie. Au vrut la guvernare, au ajuns acolo, să guverneze. Nu s-aştepte pronia cerească şi să-ntindă ca pe ciungă nervii electoratului. Nu s-o duce lumea buluc să dea cu votu-n alianţa băsistă, că n-o fi alienare generală, dar domnu’ Dan e cu poporul la colţ şi s-ar putea să meargă ei cu săru’ mâna la el pentru o majoritate parlamentară…
P.S. Norocul lor e că tot scoate presa (câtă mai e) pe tapet măgăriile parvenite ale celorlalţi şi le bagă slănina-n traistă, că singuri nu-s în stare şi-şi bagă deştele-n ochi
Pe cât de multă dreptate aveţi, pe atât de evident e că “balerinele” astea de la guvernare, învăţate la pansion, nu se pot pune cu derbedeii lui Băsescu şi Unsureanu – vă rog, să folosim identitatea reală a dreptaciului! Se poartă ca nişte fete mari ajunse la clubul de streeptease, se minunează, chirăie, dar nu trece la fapte!O dezamăgire mare cât “casa poporhului!”, chit că nici eu nu îi creditasem cu exces de creier şi cinste, dar nu mă aşteptam la atâta imobilism tembeloid care îmi sună cam a… dat la pace. Fizicul meu relativ atrăgător cred că nu se va urni la urne!
Totusi, comparatia cu Siria este destul de exagerata. Desigur si acolo este vorba despre o lupta de putere si se poate spune ca abordarea violenta este specifica Orientului Mijlociu. Dar situatiile nu se aseamana, mai ales ca interesele tarilor din jur este mult mai mare acolo decat la noi.
vorba vine cu toata lentoarea astora, sau prostia sau rea-vointa ce o fi, nu ar fi foarte bine pentru tarisoara asta daca usl-eul nu reuseste 50%+1. nu ca ar fi ei perfecti, dar cand ma gandesc la o guvernare pdl+udmr+minoritati+ungurenii si nemtenii+aia a lui domnu dan, ma cam infior.
deci, oarecum sper sa nu fie atat de prosti sa se faulteze singuri prea tare.
Aveti dreptate domnule Ciutacu, insa nu trebuie sa ne facem prea multe griji, oricum “aliatii’ de dreapta sunt pe blat cu pretenarii din USL (mai ales din PSD) ca doar provin din aceeasi ghinda…La cum se comporta onor mister Blaga si la ce charisma are MRU, ar trebui ca Ponta sa faca o crima in direct ca sa scada in sondaje si nici atunci nu bag mana in foc ca stimabilii citati mai sus ar reusi sa emita ceva mai mult decat o miorlaiala lesinata de protest.Cum ati spus, nevolnicia desteptilor= bucuria prostilor, iar domnu’ Dan in direct si in reluare nu face decat sa se foloseasca de ei spre totala si absoluta otevizare a Romaniei (de altfel scopul sau declarat).
@Bigradu: Stancu lucreaza in continuare. fiecare-i pe felia lui. la Funeriu-i ca-n tren. a aratat de la distanta o diploma, dar n-a spus si de care e 🙂
Îmi aduc aminte când te-am întrebat ce părere ai despre usele, ai spus că nu-i vezi nici mai brezi si nici mai destepti. Ai avut dreptate!
Am crezut că vor avea puterea sa-l striveasca pe marinar, vor avea o mana ferma la guvernare si vor arata lumii ce furaciuni s-au facut, dar dupa ce au ajuns acolo le-a intrat morcovu’. Dar oare de ce?
Ca sa nu mai vorbesc despre comportamentul de sluga pe care l-au manifestat la Bruxelle.
Ptr. cei care-l critica degeaba pe Ponta au alternativa -boc sau mru.Daca nu va place Cimpeanu e bun Lazaroiu,in locul lui florin Georgescu -marele finantist ialomiteanu.Cred ca morga asta de mari specialisti ai moderatorilor A3 in raport cu Guvernul si mai ales cu Ponta (care actioneaza f.bine ca om de stat nu ca secretar de partid),e usor deplasata.
si eu mi-am pierdut de ceva timp increderea in ponta si psd ,pnl are oameni mai buni dar daca-s condusi de ponta nu o sa se poata remarca.
Antonescu e un politician f bun.Ii tin pumnii sa ajunga presedinte.El incepuse bine dar dupa discutia cu ponta si-a temperat discursul(cred ca i-a bagat chestia cu “nu-i bine sa ne izolam”).Ponta nu are o verticalitate specifica functiei si incepe dupa cum bine ati observat sa se complaca in namolul asta caldut al puterii si banului mult.Binele la el restul firimiturile.Taiatul crengii de sub picioare cu capitularea fara lupta in fata UE m-a facut sa-mi pierd increderea in el si in psd(lipsa de riposta).Astia vor doar sa intre ei la conducere cu efort minim pe seama urii fata de cancerul de basescu.
Consider ca politicienii psd sint dispusi prea usor la compromisuri riscante(ca asa le zice ue) si pot luneca f usor spre un stil de conducere tip nastase.
Sa vedem cum o sa privatizeze ce o mai ramas…asa voi avea certitudinea ca-s si astia buni de nimic.
Funeriu:
Intelegerea mea este ca are o diploma de bac care i-a permis sa faca facultate si sa-si dea doctoratul (in Franta). Deci “bacalaureatul profesional” ar trebui sa iasa din discutie:)
Basescu:
Oana s-a grabit si nu s-a documentat diligent. Era usor sa verifice daca s-a efectuat sau nu zborul.
Din pacate “fumigenele” astea va afecteaza reputatia si atunci cand veti veni cu “the real stuff” vor fi probleme de credibilitate.
@bigradu lasa ca si cu doctoratul lui ponta nu-i clara treaba.M-a facut sa turbez cind sub presiune a declarat ca “poate s-a i-l anuleze” ca nu prea conteaza!!?Pai atunci de ce l-ai mai facut??Sau intr-adevar e furaciune.
Incepe sa nu-mi mai placa baietasul asta.
Imi aduc aminte cum cineva l-a prins fredonind(inaite de a ajunge prim) ceva de paratitii care suna ca parafrazez o sa va vind fara ca sa prindeti de seama.
Urmaresc evolutia baiatului asta si nu-s prea incitat de directa in care se indreapta.
Facerea de bine cum o intelege ponta e f.. de mama.
Pe el baieti ca la presiune isi de arama pe fata.
daca citeste acum base situl tau cred ca are orgasm.
Ce s-a intimplat cu redactorul sef care turna la securitate?Mai lucreaza la JN??
Cum am spus’o si acum cateva saptamani: USL nu mai ia vot de la mine. Cel mai probabil mi’l anulez.
Iar acum sa fim cinstiti, din declaratiile si miscarile pe care incearca sa le faca, vor sa actioneze exact ca PD-L. Adica sa isi puna peste tot doar oamenii lor. “Pai nu putem ca acolo nu sunt oamenii nostri.” – bine tati.
Acum ma uit din ce in ce mai rar la posturile de stiri. Adica la A3, ca la voi ma uitam 90% din timp. Asta pentru ca am vaga impresie ca PD-L nu mai e la guvernare si totusi numa’ de PD-L se vorbeste de dimineata pana seara. Si ca s’ar vorbi si daca n’ar mai exista partidu’ lu’ peste.
Asa ca ar fi mai bine sa schimbam putin tema si sa vorbim mult despre USL si mai putin despre PD-L, de care sincer m’am lamurit de mult. Nu mai am nevoie sa imi spuna cineva de ce’s ei in stare. Ca nu’i mai votez oricum. Nici daca lanseaza rachete pe luna.
Mult succes Victor. 🙂
Respect si admiratie pentru tine, Victor, si pentru colegii tai jurnalisti care inca va zbateti pentru a scoate adevarul la iveala.
Sunt suporterul vostru!
@cris: citeste sigur si mi se rupe de orgasmele lui. nu mai lucreaza
@gigi: a se scuti. Campeanu n-a facut nimic mai luminos decat Lazaroiu. nu ma incalzeste cu nimic ca s-au schimbat niste lepre cu alte lepre. altfel, cand superiorii astia de la A3 isi anulau concedii pe motiv de referendum, multi reformatori uselisti erau prin tarile calde.
@Bigradu: intelegerea ta nu e echivalenta cu diploma. zborul a avut loc. si a fost platit de Administratia Prezidentiala
Ponta are un comportament dubios. Discursul de la investirea lui MRU in Parlament, numirile penibile de la ministerul Educatiei, sustinerea lui Ioan Rus, incapacitatea de a stabili numarul alegatori din Romania, etc. Enervant e faptul ca face copy-paste si dupa ce zice Barosu…omul chiar nu e capabil sa conduca singur guvernul. Dezamagire maxima. Eu iarna nu votez.
@nic pe 18 September 2012 la 17:45
🙂
😡 Na , ca mi-am gresit numele … !
Inseamna ca ati crezut si credeti in ei daca faceti atitea eforturi.Eu cred in ei si nu imi permit sa-l compar pe Lazaroiu cu Cimpeanu numai ptr. ca sint suparat ca n-am reusit sa scapam de golan.
Nu m-ar mira ca sa aflam intr-o buna zi ca serviciile secrete i-au cumpatat jucarii sexuale din bugetele mereu marite. Oare nu cu asa ceva il are marinarul la mana pe istoric? Oare nu sunt la el chitantele cu care si-a cumparat “cremele pentru moravuri grele”?
Sa descalcesti masinaria de furt si itaraia aferenta,e de lucru sefule!.Sa compari pe lazaroi cu Campeanu este cam fortat,respectele mele dnei.Cred in ei,da-mi voie sa am o optiune ca liber ganditor.Critica este constructiva daca este facuta onest si asta stiu ca ai.
Un articol dintr-unul din cele doua ziare nebasiste ramase ne spune ca Antonie Solomon nu va intra in Parlament pe listele USL!La prima vedere stirea este imbucuratoare.La o privire mai atenta realizezi tupeul indivizilor si slabiciunea sefilor USL,daca acestia nu ar fi fost un soi de cocosi de hartie,lui Solomon (sau tanarul Prigoana cel care si-a adus contributia la marirea numarului de automobile de lux ale PNL…)nici macar nu i-ar fi trecut prin minte o astfel de chestie.Constat si ca talibanii USL sunt la fel de incinsi la minte ca cei PDL si la fel de lipsiti de argumente.Asa ca sa nu mire pe nimeni daca o sa ne trezim cu domnu’nea Dan fancand onorurile prin Parlamentul Romaniei…
@14you: i-auzi! madam Campeanu-i sacra 🙂 crezi in cine vrei. e dreptul tau sa te prajesti
Victor, stii ce e inspaimantator? Ca nenea asta nu avea bani nici de hartie igienica! Eu cand am inceput sa fac bani imi luam carti si pantofi, asta – frunze de brusture – ce sa-i faci lipsurile copilariei!
De curiozitate ce s-a mai intamplat cu procesul vostru cu ANAF?
@Radu Alexandru Vasilescu: a facut guvernul recurs. dupa ce a anuntat Ponta in direct ca nu face. ne judecam la Inalta Curte
azi la emisiunea Danei Grecu, mihaita calimente m-a lamurit, usl-ul este mai de cacao decat pdl. nu poate face nimic, dar cel putin nu fura ca ailalti…cam putin. si atunci sa ne miram daca la generale, electoratul va migra masiv catre pp-dd? de fapt catre basescu sub acoperire.
astia asa blegisunt sau nu le pasa..tin fosta conducere a ra-apps si in alte posturi cheiein functii..ma face sa cred ca-s pe-o mana
Trebuie luati in suturi, deoarece le merita si poate ii si ajuta sa se trezeasca. Oricat de suporteri am fi, ar fi stupid sa ne facem ca nu observam ca deocamdata ii bat basistii la scor. Pana acum au aratat suficienta, lipsa de profesionalism, delasare, incapacitate de a-si gandi actiunile, strategie zero… Daca ar fi meci, as regreta banii de bilet si in tot cazul as pleca la pauza. Aici nu am de ales, trebuie sa stau pana la capat si sa ii mai si votez. Sper din suflet sa se trezeasca, chiar imi doresc sa ii respect.
Ma intreb ce as face in locul lui Victor cand l-as intalni din nou pe Ponta la o emisiune (va veni ca are nevoie la alegeri). Probabil ca macar l-as intreba de ce m-a mintit in fata la tv asa de penibil (minciuna directa, cand putea macar sa dea un raspuns evaziv).
Problema cu USLul e ca de multe ori se faulteaza si singuri…
hehe, cind ziceam prin primavara “la brutarie cu
unguentu'” se uita lumea la mine ca la urs…
apropo, la cit de abuzatori sint baietii astia
cu banu’ public, miine o sa-i ia poporul ursului
peştiocul precum in reclama aia de pe vremuri
funny fish commercial “john west red salmon”.
iar in buna traditie crestineasca, gusterii astia
sper sa intoarca si celalalt obraz atunci cind vor
fi alergati si atinsi cu pesti peste muian…
noi nu sintem animale sa-i alungam cu pietre ori
papuci ca in tarisoarele din orientul mijlociu…
Bine zis Victore!
O intrebare scurta si curioasa: de ce pe blog titlul e “Uniunea Salvatorilor Orcilor Esuate” iar in JN e “… Morselor Esuate”?
Aveti mare dreptate , domnule Ciutacu . Din pacate , masurile economice asteptate …nu sunt pe masura dorintelor noastre , ale celor ce am iesit la vot in 29 iulie . Ca democratia nu are nici o valoare in ochii celor mari din UE , nu e greu de observat . Ca avem o Curte Constitutionala care este un factor politic se vede si cu ochiul liber . Dar ca guvernul sta s-o pritoceasca la infinit pana ia niste masuri care sa porneasca ce este de pornit in economie , e de mirare .Daca USL-ul crede ca se poate multumi cu capitalul dobandit pana acum , grseste amarnic ! Sunt atat de multe de facut in tara asta incat pasivitatea nu poate sa nu fie sanctionata ! Funia a ajuns la par ! Alegerile sunt aproape …si atunci se vor numara “bobocii” .
@ioan: fiindca l-am schimbat eu intre timp
1.Una din trasaturile comune ale tuturor partidelor este incapacitatea crasa de administrare.USL da semne ca este campion la aceasta proba.
2.PSD are predilectie pentru masuri economice care necesita mult efort ( hartii ) din partea angajatorului si au efect minim sau nul.
Vezi reducerea CAS pentru noi angajati in primul an de contract.Valabila daca angajatul respectiv ramane sub contract minim doi ani.
PSD, care are o gandire comunista, pleaca de la ideea ca angajatorii sunt niste hoti si dupa expirarea perioadei de scutire vor da afara persoanele respective si-i vor angaja din nou pentru un an.Lumea din mediul de afaceri nu se ocupa cu asa ceva, ei au nevoie de contracte, sa faca valoare adaugata si profit.
Eu vin si intreb; dar daca angajatul pleaca inainte de vreme din proprie initiativa? prin demisie, sau ce se intampla daca societatea ramane fara contracte si trebuie sa faca reduceri de personal ? da afara oamenii vechi ca sa-i tina doi ani pe acestia cu CAS -ul ?
PSD- ul zice , sa se dea CAS – ul retroactiv.
Eu cred ca marea problema a PSD – ului este ca dopa 22 de ani de la Revolutie considera mediul privat de afaceri ca fiind format exclusiv din infractori si nu sunt capabili sa emita reglemantari care sa afecteze numai infractorii nu tot mediul de afaceri.
3.Toate partidele cand se gandesc sa stimuleze dezvoltarea se gandesc numai si numai la reducerea unor taxe.Din nefericire climatul de afaceri este compromis si de alte lucruri pentru rezolvarea carora nu este nevoie de bani ci doar de luciditate si bunavointa.
Respectarea contractelor, respectarea promisiunilor de plata BO; CEC; etc;durata proceselor comerciale, legislatia care favorizeaza teparii, legislatia care permite falimente frauduloase fara pedeapsa etc. lista este lunga.Parca sunt orbi, nu se aude nimic pe linia asta, totul este un haos.
4.Activitatea privata este suprareglementata iar cea a institutiilor statului deloc sau aproape deloc.
Ne tot miram, ba ca unul are nu stiu ce masina, ba ca altul cumpara parfumuri si deodorante, ba ca altul are salariu de 400 milioane, ba ca altul are zeci de sporuri la salariu.
DE ce nu sunt reglementate ? Exemplu: ce masini pot avea demnitarii ? Prim ministru 2500 cmc , ministru 2000 cmc, secretar de stat 1500 cmc etc. Lista cu bunurile care se pot deconta pe protocol, exista ? sau fiecare cumpara ce vrea ? samd.
Tara este pseudoadministrata si nu se vede nici un semn de schimbare.
domnule Ciutacu,tare as vrea sa stiu care a fost treaba cu “rapirea ziaristilor” perioada in care a tremurat sufletul in noi si despre care am avut mereu suspiciunea ca a fost o facatura!!!!!!!!!banuiesc si despre acel eveniment ca a fost o mare porcarie si batjocura la adresa noastra…si o mare manevra !
@Doru: si ailalti considerau intreprinzatorul la fel de hot
Am vazut ca a facut cineva referire la teza de doctorat a lui Ponta. Ce se mai aude cu plagiatul lui Kovesi?
Am vazut ca s-a dus la comisia de etica cu document si ca cei de acolo au decis ca n-a fost plagiat. De fapt, se pare ca “plagiatii” au fost de fapt “plagiatori” ale unor lucrari anterioare ale lui Kovesi.
Ciuvica a mai “investigat” ceva, sau el se ocupa doar cu crearea de subiecte de presa?
@Bigradu: kovesi a copiat barbar de pe referate.ro si de pe clopotel.ro, plus dintr-o lucrare de diploma de la Chisinau (pe care a transformat-o-n carte), nu din ea insasi. faptul ca unor politruci sinistri le tataie cururile ca i-ar putea beli regimul procuroresc nu sterge urmele
Asteptam noi masuri si reforme in invatamant, sistem sanitar, justitie. Asteptam cod rutier, constitutie noua si facilitati pt. elevi si studenti. Alocatii, pensii si cazari studenti.
Iulia Motoc..a prins glas…., minte tot nu are…, dar din păcate , are putere…împreună cu alți netoți ca și ea.
putin offtopic : jurnalistii independenti de la adevarul si-au facut rubrica despre “Probleme in usl”.
S-a demonstrat ca toate “ouale” USL-ului, luate la un loc, nu fac cat “pepenii” lui Diaconescu, cu sau fara Basescu, cu sau fara Gazprom, Munai Gaz sau alte pepenarii, inclusiv alea din Dabulenii lui Geoana,in spate.
Viata-i grea si complexa, intr-adevar, iar alienati sunt aia care se dovedesc a fi mereu depasiti de evenimente.
Sa castige cel mai bun!
Nici o problema! Las’ ca instituim si noi “cenzura” in Decembrie!