Am lăsat special să treacă o zi de la terminarea Congresului PSD ca să scriu ceva.
– De la solemnitatea de altădată a organizării cu iz comunist, m-am trezit în mijlocul ţăgăniei cu vrăjitoare, amante vocale, huiduieli şi bătut cu statutul în masă. Jenant!
– S-a schimbat curul de pupat. Ăia care, până sâmbătă, nici nu-l băgau în seamă pe Ponta, de duminică încoace, nu mai ştiu cum să-l lustruiască. Asta-i România…
– Vanghelie are portocale şi este, aşa cum s-a fălit, bagabont de bulevard. A rezistat eroic tentaţiei de a mă pocni, a intrat de două ori cu mine-n studio, a avut puterea de a recunoaşte public că i-am tras-o rău cu înregistrarea şi, pe final, a încercat să-mi întoarcă portofelul la manevra cu file-ul livrat, chipurile, de Coldea de la SRI. Oricât l-ar pune pe Boda să încerce să afle sursa (la nevoie, detaliez), nu va reuşi.
– Presiunile asupra celor care l-au susţinut pe Geoană şi au fost aleşi vicepreşedinţi (cu, evident, Marean exemplu-n viaţă) de a-şi da demisia sunt puerile. Sunt voturile lor negociate şi obţinute. Pe cale de consecinţă, poziţiile lor politice sunt legitime.
– Subscriu dezamăgirii generale privind atitudinea lui Cristi Diaconescu, dar, spre deosebire de majoritatea care le ştie pe toate, nu mă grăbesc să dau cu pietroaie-n el. Ştiu jumătate de adevăr (cel al lui), am auzit la nivel de bârfă şi cealaltă jumătate (a echipei câştigătoare), îl aştept în emisiune să-şi detalieze poziţia.
– Victor e fraier dacă face eforturi să oprească hemoragia de plecări către Partidul DNA al multigeneralului Oprea. Oricum sunt şantajabili şi nu poţi conta pe ei. În plus, la puţina politică pe care o ştiu eu şi la vaga pricepere la oameni pe care o am, ăia care-şi închipuie că Ponta va fi o marionetă în mâinile sforarilor consacraţi s-ar putea să aibă nişte mari surprize. Spectacolul de artificii abia acum începe.
– Probabil a fost ultimul congres de partid pe care l-am comentat de la faţa locului.
Mi-a plăcut de Geoană: ” o să rămân o figură importantă în ….”, o mare figură şi atât.
Ponta e cam papagal si il joaca pe degete socru, asta spre deosebire de Geoana care era invartit de soacra!
Domn’ Ciutacu ati vazut ce poza aveti in catavencu?
Tare domne!
Nu prea inteleg ce mare lucru a facut/zis Vanghelie. Eu am inteles din inregistrare
ca a pornit la drum cu Geoana si cu Geoana ramane. O atitudine corecta. Nu ma asteptam sa te vad atat de “insultat” de felul in care a vorbit Vanghelie. Era o discutie intr-un cadru privat si, sincer, stim toti ca nu e vreun academician. Referitor la Diaconescu, mi se pare ca are multe conexiuni dubioase prin PD. Nu mi-a placut niciodata si nu mi-a placut nici ca l-a sustinut pe Geoana. A nu se intelege ca-mi displace Geoana. Este adevarat ca nu are aptitudini de lider dar haideti sa nu dam cu pietre intr-un om “cazut”.
@nascut liber: unde si cand m-am aratat eu vexat de limbajul lui Marean?
@rochiri: da, o chestie extrem de inteligenta
HAI SA-TI SPUN UNA BUNA.
DIRECTORUL FIRMEI UNDE LUCREZ(PRIVATA CU CAPITAL AUSTRIAC 89%) A FOST SUNAT ASTAZI DE LA ANAF SI INTREBAT DACA AVEM DE GAND SA NE PLATIM DARIRELE CATRE STAT. ELE SA PLATESC PANA PE 25 INCLUSIV ALE LUNI.
BOC NU MAI ARE BANI DELOC, E GROASA RAU.
Poate Romania mare are o sansa: langa Crina Antonescu s-a asezat si Ponta.
PDL s-a si repliat : a inceput sa atace PSD-ul ca nu voteaza schimbarea constitutiei respectiv nu tin cont de ce-au zis romanii la referendum..ce altceva pot face? ei il au tot pe BOC :p
Atunci las-o moale cu inregistrarea aia ca nu-i mare smecherie. Tot ce-a zis Vanghelie a fost corect. Chiar si faza cu nevestele (folosita la modul figurat).
Victor Ponta, noul şef al PSD acoperit, sperăm nu până la sufocare, de mâna maculată a sfătuitorilor pesedei din umbră sau pededişti din faţadă, adică să nu vedem doar un avatar cu picioare de lut ci unul sprinten şi pe alocuri neascultător, poate chiar şi mustrător de pesedei, capitalişti de cumetrie ori baroni, şăibari şi amatori sculeri maşinişti…
Am avut prilejul să discut puţin cu mnealui la Cluj pe când eram la un meci de baschet ”U” Mobitelco cu aia de la asesoft, despre Mircică Geoană, pe când era proaspăt „prostănac” şi enerva cam pe toată lumea pesedistă, mai puţin pe soacră; L am salutat din partea Cafenelei Politice, un ONG, condus de Sorin Platon un social democrat aflat în nepotrivire de caracter cu pesedeii, şi l am întrebat de ce nu scapă de „prostănac” iar el mi a zis cu emfază şi veselie că Geoanică îi ca râia pentru PSD. Iată că amu a scăpat de Geoanică şi s a ales chiar el cu prerogativele puterii…
Azi, Ponta, Victor, Ponta a fost un 007 pentru reţeaua cam risipită şi lipsită de convingeri activiste a „prostănacului” şi astfel i a luat locul, astfel că Geoanică a încasat o şi în interior, de aceea cred că ar fi de bine pentru el să se retragă nu la oltenii lui ci prin Ardeal, la Cluj, spre alţi perdanţi notorii, poate îi află vânzătorul de maşini unelte un job la firma unde este angajat, nu de alta dar poate i se oferă şansa să se ridice financiar şi atunci să poată emite pretenţii de sfătuitor din umbră.
Un congres organizat ca n cutumă, cu negocieri până şi în budă, un Ilici cu brandu mare (aviz amatorilor care ştiu ce s a ales de FSN cândva, au ieşit două lichele, una mai perfidă decât cealaltă, prima care cică îi de dreapta (după ce i a fost refuzată stânga, ce ticăloşie să ocupe un marinel segmentul istoric al PNŢCD) şi alta care simulează stânga, ambele disimulânt comunistoidalul), un Diaconescu îndosariat, pierdut în luptele pesedisto licheliste un Vanghelie tot mai gras şi mereu agitat (deh, îi cam greu saltul ăsta de la bagabont la statutul ăsta printre telectuali, care şi ar da şi nevestele pentru o „foncţie”), cu nişte conflicte asemeni ghicitoarelor care tunau fără fulger împotriva flăcării violet cu iz portocaliu, despre care ziceau ele că este în sală…
Până una alta aşteptam lista aia cu gay, să vedem cam ce viitor are PSD unul de adopţie cu părinţi de acelaşi sex, Ilici a recunoscut că îi o mare problemă cu femeile în partid, sau unul hetero…
apropos, de pupat in cur…
Cică marinelu a zis ca românu iubeşte manelele… păi dacă până şi cercetătorul de la educatie Funeriu a ajuns vedetă după Roxy manelist la oteveu… la ce bun să nu schimbe numele ţărisoarei în romanelia… nu de alta dar cred ca am avea motive prielnice la a ne căuta un alt ţinut unde să reconstruim ROMANIA…
Nu stiu de ce,dar eu am mare incredere in Ponta.Si tanar si cu tatucii in spate tare mi-e ca o sa faca treaba.SI sa-i vezi atunci pe cei care credeau ca”mai merge cum mergea”.E o schimbare in bine dupa parerea mea.O sa vedeti.Si la fel cred ca va fi baiat destept si diplomat si va putea sa lucreze si cu Ecaterina Andronescu si cu alti oameni de valoare care nu l-au sustinut neaparat.Mi se pare un tip hotarat si nesantajabil.Cat despte Mircea Geoana mi s-a parut ca a stiut sa piarda.II felicit pe amandoi si sa speram in lucruri bune si in intinerirea pardidului.
@nascut liber: devii obositor(oare). ati pierdut, gata. spalati-va pe cap cu Marean. el e un supravietuitor, voi sunteti uneltele lui. va tociti, va arunca.
As vrea sa iasa Ponta 🙂 pe bune
Referitor la Vanghelie, Boda etc.
Detaliază!
ufff… nu ii iau apararea lui Vanghelie. nu ma intereseaza deloc nici ca om, nici ca om politic. pur si simplu n-am inteles de s-a discutat atat despre ce-a zis. sunt liberal, nu eu tre’s sa ma spal pe cap cu Marean. incercam sa-ti spun ca m-ai surprins prin publicarea inregistrarii tocmai pt ca stii cum stau lucrurile intr-un partid politic. scuze pt osteneala!
Nici eu nu am inteles faza cu Diaconescu…Sincer, nu-l cred santajabil ( sau poate ca e… tu in mod sigur stii mai multe ca mine)… Logica mea spune ca nu e, pentru ca la neuronii lui, daca era, nu mai candida…Sau… naiba mai stie care erau de fapt jocurile…
Oricum… in momentul asta, PSD are o sansa cu Ponta… Si da, sunt de aceeasi parere – sa-i lasa sa plece pe cei care vor… acum e cel mai bun moment ( nu in ajun de alegeri sau mai stiu eu cand ai mai mare nevoie).Nu conteaza nici daca raman cu 50% din nr de senatori si deputati… Mandatul asta e oricum compromis…
Generatia 71/72 la putere!
Nu ca ma dau “inteligent” dar de cind a spus Geoana ca nu stiu ce cu “flacara mov” am zis coane preda-te! Pacat de calitatile lui de diplomat. Sta bine acolo la Senat!
@DeSePe: iar tu te plictisesti si analizezi comentatorii de pe blogul lui Ciutacu? Cred totusi ca eu sunt mai putin penibila decat tine 😉
@@DeSePe & Manuela: mai usor cu smardoiala, ca, daca intentionam asta, va faceam un ring special de k1
Geoana pierdea alegerile si daca se afla in lupta cu portarul din Kiseleff. Daca este cineva pe lume care nu a castigat nicio intrecere pana in zilele noastre,acum este momentul sa il provoace pe Mircica.
Ponta ar trebui sa lase ”votul democratic” si diplomatia deoparte si sa inlature toate capusele din partid.
Putin fotbal:Stii care este filmul preferat al lui Borcea?
-Daca nu vreau sa fluier, nu fluier.
Cred ca asteptam prea mult si prea repede de la membrii PSD,care nu sunt dedicati politicii,ci o folosesc doar pentru interese personale si de grup,deci un partid de “cameleoni”.
@ciutacu: n-am inceput eu! 🙂
Revin pe blogul tau dupa aproape doua luni in care m-am detasat de conditia supravietuirii in realitatea ingust-damboviteana la care suntem fortati – profesiunea si criza mi-au permis un concediu (fara plata) pe care l-am folosit ca sa ies din cotidian, ca din tara era cam scump pentru mine iar in tara prea costisitor.
Si, ce sa vezi, dau iar cu nasul de inepuizabilul Vanghelie, seful PSD-ului din orasul meu si edilul din sectorul in care votez. Constat ca m-am saturat pana peste cap de aceasta primata care nu ma mai distreaza nici la ”În Puii Mei” (un rateu de televiziune cum nu imi puteam imagina)
Este legitim si legitimat de o parte din PSD – probabil exact aceea care reprezinta 66,7 (%) din cangrena PSD care este necesar să fie drenată și lăsata să umple bazinul de independenți pe care se sprijină puroiul produs de Băsescu.
Dar, Ponta mi-ar face o mare bucurie daca l-ar izola corect statutar in primaria lui si l-ar specializa tranzitoriu in vicepresedinte cu matura si atat.
Ii sugerez si o metoda. Sa impuna vicepresedintilior sa faca un curs de nivel post-universitara sustinut cu o lucrare de dizertatie sustinuta public televizat. Pana atunci, sa le delege responsabilitati numai celor in care are incredere politic si profesional. Vanghelie trebuie autodistrus. Ca si Basescu&co.
Asta nu inseamna ca Vanghelie este cel mai nociv lucru pentru nivelul de educatie al politicii romanesti. EBA il depaseste cu mult.
Acum, cand ma pregateam si eu. Stiu ca nu e voie, dar, incerc.
Ponta e inventiv si a invatat si bine scoala de la Base. In mediul rural se descurca el cu un pansament la ochi, cu o carja, cu vreo boala…
Am ajuns sa fac A.M.R. Sinteza Zilei.
Si o intrebare: Cine stie daca Victor Ciutacu vine diseara, la Sinteza? A.R.
Tare, Manuela! Hi,hi.
Azi-maine prima decada a secolului XXI se termina si in Romania cel mai mare partid al opozitiei, PSD (asa considera liderii ca sunt!) practica angajarea unor ‘aplaudaci’pe suma de 25 lei ora, la sedinte mai importante, conferinte extraordinare, care, bineinteles, vor sa-si incaseze banii pentru prestatia facuta. Oare cine putea sa angajeze asemenea persoane la ultima conferinta extraordinara a PSD Bucuresti? Ati ghicit! El, marele Vanghelie,cu “portocale”, care vine acum cu marea intelepciune ca in viata concurezi si fie ca pierzi sau castigi mergi mai departe.Laudabila reflectie, fara misto. Dar pe cand sa-si faca efectul in mintea noastra vine cu o afirmatie care ii transforma meditatia adanca intr-o mistocareala ieftina:Vrajitoarele prezente la Congres “i-a” transformat pe unii in figuranti si dupa aceea in maimute. Marca Van Gheele.
@JOHN FFFFFF TARE!UITATI-VA CU TOTII LA POSTAREA LUI JOHN!!!DAR MA INTREB CINE E DOMNUL ,,SELECT,,CARE O ,,INTRODUCE,, PE DIVA?AI IDEE?
Puţin îmi pasă cine a câştigat!!Un lucru e sigur: dacă şi Victor Ponta e o jucărie a cuiva, ştiţi al cui, vorba lui Caragiale, persoană importantă!, atunci aş vrea ca generalul Oprea să dea o lovitură de stat, dacă se poate de catifea, să ne arate şi nouă că-şi merită stelele. Poate ia exemplul caporalilor din Niger, aclamaţi că au restaurat democaţia în ţara lor. Dar, oare mai avem caporali!!
Nene “zdringhi_zdringhi” e cumva Badea? Ca mie asa imi suna….
Banzai!
Veche felicitare
Că Victor Ponta-i maimuţoi, Băsescu zise,
Precum citi-i recent într-un ziar ;
Felicitare la nivel de oaie, pare-mi-se,
Că de ceva mai nobil n-a avut habar.
Bătrâne cimpanzeu, ca tată de maimuţe,
Puteai să fi mult mai prevăzător…
Să nu-i faci poftă de ceva lenuţe !
Vai ţie, fă-ţi o cruce, lipsit eşti de umor!
da ce sa mai zic …
Tipic…”regele” a murit!… träiascä “regele”! Singura necunoscutä “renuntarea” la candidaturä a lui C. Diaconecu !!! Parafrazä : “… dar sä nu uitäm ca si ‘el’ este … ‘om’ !
Cazul Diaconescu nu poate ramane asa.
A fost Ministru de Externe (chiar foarte recent).
SRI sau SIE sunt OBLIGATE sa il protejeze informativ (sa nu fie filat de altii!!!).
Asa ca: ori au fost ei, ori ii platim degeaba fiind incapabili sa protejeze un obiectiv de prima importanta pentru securitatea nationala.
In rest, e treaba lui Diaconescu ce-a facut, cu cine sa intalnit, cat s-a coit si cat de slab de inger a fost.
Victore, presa nu poate lasa cazul asta sa se stinga!!!
Votul impotriva lui Geoana a fost un vot din ura. Ura impotriva lui pentru ca nu a fost in stare sa castige alegerile. Ca si cand e numai vina lui INTEGRALA ca nu l-a debarcat pe betivan.
E usor sa dam vina pe altii si sa nu vedem partea noastra de vina (pentru ca au fost 5 milioane de voturi probasescu si cel putin 3 milioane au fost voturi REALE) si e usor sa minimalizam “puterile” serial killer-ului de la cotroceni.
Lupta impotriva lui basescu este si devine pe zi ce trece o lupta din ce in ce mai imposibil de castigat. Are serviciile secrete in spate impreuna cu toate metodele lor abjecte/criminale. In definitiv ce datoreaza Geoana acestei natii sa isi puna pielea la bataie cu asa un adversar criminal?Ce ne datoreaza el noua care nici macar incredere nu am reusit sa-i aratam. Geoana a scapat de o povara infernala.
Acum in locul lui e un tantar care face primii pasi in leadership-ul celui mai mare partid din Romania: Is etaleaza muschii lui de parking enforcement agent!
Bravo lui! Asa da! What’s next? Pai pe lista ASTA de prioritati ar fi introducerea obligatorie a uniformelor pentru membri PSD. Da, sa fie toti la fel. Asa sta bine unui partid de stanga.
Situatia din PSD seamana tot mai mult cu bancul cu marinarii si bucatareasa.
…………….
O nava esueaza si echipajul scapa cu viata ajungand toti pe tarmul unei insule: capitanul, matelotii si bucatareasa.
Dupa doua zile de la naufragiu, capitanul anunta convocarea unei adunari generale a echipajului pentru a le face un comunicat important: “Sunt complet dezamagit de comportamentul echipajului. Ce se intampla pe insula este inacceptabil. Am hotarat sa impuscam bucatareasa”.
Dupa inca doua zile, e convocata o noua adunare generala pentru inca un comunicat important din partea comandantului : “Sunt complet dezamagit de comportamentul echipajului. Ce se intampla pe insula este inacceptabil. Am hotarat sa ingropam bucatareasa”. Peste inca doua zile… alta adunare, alt comunicat… de data asta : “….. Am hotarat sa dezgropam bucatareasa..”
Good luck flacailor jmekeri din PSD. Da, Geoana e prostalau pentru ca nu-i viclean, isi tine cuvantul dat (vezi relatia cu PNL) si si-a dat seama ca lupta impotriva lui basescu nu se poate/nu se merita sa o faci de unul singur.
Geoana are tot respectul meu, fiind singurul membru PSD care mi-a castigat increderea din ’89 incoace.Imi plac mie prostalaii, de aia!
Erata: s-a intalnit
Coane Victor. Auzit/văzut-aţi vreodată o altă atitudine la poporu’ romăn în afară de PROJUPÂNISM? Nu că mă dau io vreun înţelept (cu toate că mi-ar place să fiu, sau cel puţin să mă vadă cineva aşa), da’ pupăciunismu’ face parte din gena noastră, din fibra noastră ca popor. Deasupra noatră, a projupânilor, tronează inevitabil TĂTUCII. Cred că nu putem încă depăşi stadiul de “Homo superstiţios”, câtă vreme găsim cu mult mai multă uşurinţă explicaţii pentru eşecurile noastre sau succes(uri)esele altora în fenomene paranormale. Ba chiar susţinem veridicitatea paranormalului foarte vocal!
Cine vrea să ţină un pariu: Ponta va fi căutat şi găsit cu bube-n cap de instituţiile “statului de drept” băselian, iar informaţiile vor fi furnizate şi de subalternii săi? Cu alte cuvinte, jupânii “vine şi se duce”, numa’ trădătorii “rămâne”.
SALVE, geniale !
(Pardon, corect ar fi fost să scriu SALVE, genialule !, dar numai aşa mi-a ieşit…).
P. S. D.-ul mi-a fost urât, începuse să-mi devină simpatic, iar acum mi-a stârnit o curiozitate neutră.
Ce avea de ales P.S.D.-ul între un Geoană hiper-vanghelizat şi un Ponta care-mi pare, totuşi, mai mult o poantă? Cred că nimic…
Şi cum dintr-un nimic ar putea ieşi ceva (ca-ntr-un banc de-al lui Murphy…) sunt (neutru) curios acum dacă Ponta se va putea urca pe poante ca să încalece P.S.D.-ul.
Se prea poate ca încălecatul P. S. D.-ului să înceapă cu descălecatul şefilor la poarta intrării în sediu (că se arată cu toţii încântaţi să facă mişcare…) şi cu interdicţia declaraţiilor pe scări (acolo unde noul Săf se pare că nu-şi iartă faptul că a spus cea mai mare poantă a sa, cea cu „maşina de furat voturi”).
Oricum, ţinând cont de faptul că sfaturile bunicuţei par (de la graţierea revocată a lui Miron Cosma) atinse de o uşoară tendinţă spre senilitate, că va avea mult prea multe ouă de numărat, că va trebui ca veşnic să-şi păzească beregata, iar familionul nu-l poate ajuta din provincie şi numai cu rugăciuni de la Bruxelles…începutul nu pare promiţător.
Ce rau imi pare ca singurul cur cald de pupat nu este a lui C. Diaconescu. Si acest om politic integru, de incredere a ajuns sa fie tocat de toti politicienii, toata presa fara sa se stie ceva cu precizie. Da, este bizar ca s-a retras, este chiar un paradox dar de ce nu se asteapta prima data niste clarificari. Sunt indignat profund. Sper sa aflam la emisiunea D-lui Ciutacu adevaratele motive pentru retragerea lui intempestiva.
Dupa umila mea parere, Ponta imi pare un oportunist, dar destul de inteligent incat sa nu rateze nimic. Asteptam o schimbare prin alegerea lui Diaconescu, dar nu cred ca e suficient de abil incat sa fenteze viperele din PSD. Marean, in schimb, e invincibil, niciun congres fara sa fie… reales!
Ce sa zic, nu-mi displace c-a iesit ponta, depinde ce conduita o sa aiba, aia cu “nu masinile la partid” i-a iesit! Diaconescu n-a facut nimic deosebit, a fost el, cum il stim, sovaitor, inconsecvent si alunecos, in plus tot mai neplacut vederii si mai aparent vinovat, naiba stie de ce. Da’ marinelu’ cotrocelu’ s-a iesprimat pe tema?
Prima realizare a noului sef rosu e un aport original la legea circulatiei, si anume amplasarea in curtea PSD a unui nou semn – parcarea interzisa … cu exceptia domnului Ion Iliescu. La mai mare!
woohooo ce e aici … cata agitatie… hai ca la prezidentiale mai intelegeam (poate castiga Crin) dar aici? PSD ? Wtf cares? acelasi r**at pe fond … Romania tot in groapa e !!!
Azi, nepoata-mea de 6 ani desena, la tv vorbea Orban.
Ma uit un pic la “capodopera”: un ciolan sanatos facuse picioare si alerga cu un catel infipt in dos … si o intreb:
– Cine e ciolanul care fuge si cine e catelul cu dintii infipti in el?
– Basescu e ciolanul si Orban e buldogul , raspunde senina nepoata-mea.
Mi-am dat o palma peste frunte si am fugit la bucatarie ca mi se ardea mancarea 🙂 ca sa nu-i dau indicatii sa completeze desenul cu un caniche care sa alerge dupa buldog…. imbracat in steagul PSD 🙂 … Ponta ! 🙂
Cel mai bun titlu legat de congresul PSD=))…
Buna seara d-le Ciutacu,
Am urmarit putin sambata seara tarziu ce se intampla la congres(am avut din pacate un necaz in familie-un deces) si abia astazi am aflat ce s-a intamplat acolo.
Sunt perfect de acord cu Dvs;sunteti totusi prea modest cand spuneti ca stiti putina politică si ca aveti o vaga pricepere la oameni -nu e adevarat:stiti si intelegi foarte bine politica si “cititi” la fix oamenii.
Asteptam deci ce va urma-spectacolul ,cum ziceti,de-abia incepe.
Va doresc sanatate si o saptamana buna,cu acelasi respect,
IoanaP
Sper ca cei care acum se avanta patriotico-revolutionar sa se inscrie in PSD au un simt al umorului mai negru. Nu cred in misionarul Ponta, nu m-a convins ca politician, sigur e inteligent si exploateaza foarte bine orice oportunitate, dar nu il vad schimband PSD-ul, nici macar nu si-o doreste. Imi pare mai degraba o solutie de imagine/avarie a PSD-ului, care l-a vrut jos pe Geoana, dar nici nu l-a vrut sus din nou pe Nastase, prea compromis public. Da, e o schimbare care se vede bine in multime si poate starni isterii colective. M-am cam saturat de schimbarile de suprafata in partidele made in Romania. S-a schimbat liderul. Si? Cine e in spatele lui? Cine sunt vicepresedintii? Marean, Oprisan si compania.
sa zicem ca inainte de votuk pt. presedintele psd nea miki spaga statea de vorba cu un vechi prieten al sau de pe timpul guvernarii nastase, sa zicem nea mircea, si zicea: “plec ba, in p… mea, ma duc la oprea”.
Nou, NEW, Novo, pe ecranele din Romania Avatar II in rolul Handicapatului -adrian nastase, in rolul avatarului Victor Ponta, in rolul generalului Bunicuta,in rolul calului Vanghelie :))))Daciana este avatarita aia lunga cu nasul mare…. tatal avataritei tatal dacianei.samd
Titlul este valabil si pentru multi deuntologi.
Vad ca posturile de stiri nu au pierdut timpul si presteaza cu harnicie la soclul lu’ mica Bombon(el)ika cubaneza. 🙁
mareane da banii la oamenii care te-au aplaudat
Realitatea este ca o purificare prin plecarea “independentilor” ar fi utila pentru PSD. Si odata cu ei bine sa plece toti comunarzii? Insa, cine mai ramane?
Despre situatia care a condus la asemenea manifestari “misticoide” am scris pe http://www.traianpopovici.ro (click pe link catre blog-ul Asociaitiei)Suntem caracterizati de o mare economie de constiinta, in conditiile in care inca mostenim un mental colectiv din timpul comunismului. Citeste articolul CONSTIINTA MORALA VS. REGIM TOTALITAR