Marele curajos, neîndricatul şi neînvinsul în luptă dreaptă, după ce s-a umilit la familia lui europeană cu nimic mai curată decât el şi la oricine avea de produs un ban în România, face ce ştie să facă mai bine. Dă (cu rahat în adversari) şi fuge (boicot la referendum). Dar înaltele feţe politice occidentale nu vor vedea, de data asta, nici că n-are curaj, nici că nu dă doi bani pe votul poporului ale cărui opţiuni l-au legitimat altădată, nici că are un comportament transparent de securist abject care-şi pune pândarii pe urmele adversarilor săi politici şi ale ziariştilor care-l enervează. D-asta mi-ar plăcea să iasă la referendum duminică peste 50% dintre cei de pe nişte liste electorale neactualizate de când era mama fată. Să-l văd ce mai inventează.
Are sa planga.
PDL-istii din parlament au fost tinuti in banci la motiunile de cenzura, ca Udrea, Boc, Basescu si ai lor sa fie siguri ca piticul ramane la guvernare si ei raman cu banii, de la 4 miliarde pe mana Udrei pana la 15000 pentru capacele de WC (cu ce se ocupa sponsorii PDL…). Acum, Basescu VREA SA TINA OSTATICA TOATA TARA, sa nu mearga nimeni la vot. PDL-istii o sa fie in sectii, ca sa urmareasca ce se intampla, insa populatiei i se va cere sa stea in casa, ca la bombardament. Oamenii ar trebui sa stie ca DACA NU VOTEAZA CU MANA LOR, BASESCU LE VA FURA VOTUL SI-L VA FOLOSI IN FOLOSUL LUI. Antonescu vorbea de o prezenta normala de 55%, cu 66-67% pentru demitere. Presupunand ca doar jumatate din sustinatorii marinarului nu se prezinta la vot, tot mai trebuie scoase 4-5%. Nu e imposibil, dar e greu, mai ales in perioada de concedii.
S-ar putea ca lasitatea basista sa scoata la vot mai multi nehotarati. Unii il vedeau ca un conducator adevarat, nimeni nu-si doreste un presedinte care sa fuga cu coada-ntre picioare. Comandantul paraseste ultimul nava, Basescu a plecat deja de pe vapor si acum vrea sa incendieze barcile de salvare. Pe de alta parte, nu cred ca-i pica bine postura de iepuras. Este dovada clara ca sondajele lui confirmau o prezenta mult peste 50% ceea ce ma face sa fiu optimist si sa sper ca mesajul lui de boicotare a referendumului nu va afecta mai mult de jumatate din sustinatorii sai astfel ca cvorumul impus aberant de CCR sa fie atins oricum. Mesajul absenta la vot = sustinerea lui Basescu ar trebui sa ajunga la cat mai multi. Ne-a luat atatea, macar votul sa-l mai putem exprima liber!
Fiind previzibil de la inceput ca basescu va decide sa boicoteze (chiar si Antonescu a zis asta), nu reusesc sa imi explic de ce au acceptat cei de la USL cvorumul? Sau de ce nu s-au actualizat listele? Nu-mi vine sa cred ca au vocatie de sinucigasi si nici prosti nu-mi par deocamdata. Deci sper ca au motive solide sa creada ca se va atinge cvorumul.
Argumentul USL ca ei au facut tot ce pot si acum depinde de popor nu sta in picioare. Daca UE le cerea ca un vot pentru basescu sa conteaze cat 5 impotriva acceptau si asta? Nu era cazul ca in lupta asta cu basescu sa ne asigure macar conditii egale si arbitraj neutru?
Si mai e o varianta: PDL-ul spunea de mult, in teritoriu, ca nu trebuie mers la vot. Mai mult, incercau sa “cumpere” buletine si sa le dea inapoi dupa referendum. Interventia lui Basescu arata ca mesajele PDL nu au ajuns nici la publicul tinta, altfel el nu ar fi exprimat ferm dorinta de boicotare, ar fi lasat slugile din PDL. Mesajul de boicotare, cu toate consecintele lui, e destul de greu de inteles de un segment neconectat foarte tare la viata politica. Pentru marea majoritate, ajutor dat lui Basescu = vot NU, e greu sa-i convingi, mai ales la sate, ca absenta e mai utila marinarului. Din aceasta cauza, s-ar putea ca mesajul de boicotare sa nu aiba efectul scontat!
Nu eram hotarat sa merg la vot ! Am declarat si pe FB asta. Pentru ca nu voiam sa inteleaga USL ul ca-i incurjez, ca-i legitimez pe ei. Dar acum mi-e clar ca voi merge si voi vota clar demiterea acestui las ! Mi-e sila cum se agata de putere, mi-e sila de toti hotii gen boureanu disperat care nu mai tace de doua saptamani,mi-e sila de ascunderea lui udrea, anastase, ridzi… mi-e sila de tactica lor mizerabila pentru fraieri si prosti ! N-am vazut in viata mea asa jeg olitic si om. Un ipocrit mincinos fara scrupule.
Nici un presedinte, nici chiar Basescu, NU va fi sustinut de Uniunea Europeana, daca va avea 7o% de voturi impotriva la un REFERENDUM. Se imbata cu apa rece. Statul lor acasa dar mai ales REFUZUL de a trimite oameni in birourile sectiilor de votare, sunt pentru a delegitima referendul si pentru a-si crea ocazia de a clama FRAUDA. Materialele pentru asta sunt deja tiparite ! Puteti verifica!
@Ioana&Anca
Frumos mai combateți. Brava! Sper să mai postați la fel de bine argumentat ca și acum.
daca cvorumul va fi atins, si va fi atins, au deja stategia cu frauda ( deja au anuntat ca nu vor trimite pdl-isti in birourile electorale)… Vo urla ca din gaura de sarpe ca referendumul a fost fraudat…bla, bla… Oare de ce acest individ nu vrea sa cedeze puterea si e disperat sa o pastreze in ciuda tuturor evidentelor ? Ii e foarte frica .
Cine are dreptul sa intrebe daca pe listele de la mine din comuna mai figureaza 2 persoane,unchii mei,decedati in 2006 si2011 ?Nu sunt nici la litera “mea”.Am un respect,d-le Victor Ciutacu.Tineti-o tot asa !Apropo,si eu sunt tot ca si dvs. de pornit impotriva acestor hotzi portocali,verzi,albi sau dreaq mai stie.Incerc sa adun pe Facebook un grup de oameni capabili si cu coloana.Daca o sa am represalii de la sistemul ticalosit,ma veti ajuta sa nu ma lege astia cu ochi albastri ?”Succesuri”!!
Rapiditatea cu care au fost operate schimbarile USL i a speriat pe multi oameni din popor. Si banuiesc ca multi oameni nu pot trece de aceasta etapa si sa priveasca spre celalat subiect pus pe masa: mai continuam cu Base ?
Era f simplu cind omu statea in fata TV ului si il injura pe marinar.
Acum cred ca e speriat ca are puterea sa decida.
Curand vom vedea daca poporul e afectat de sindromul Stockholm sau nu.
Victore, scrisoarea ta catre barosso circula pe email, in titan casutele postale sunt pline cu flyere cu Ponta si Antonescu cu franghiile de gat ca doi papusari.Cat despre faptul ca basescu vrea boicot la acest referendum, cred ca ii este frica cand vede in ochii unora dintre noi URA de a-l demite si lasitatea de a parasi nava care se scufunda si facand acest lucru primul, dupa el potopul .Stau si ma intreb unde a fost pana acum acest purtator de cuvant boureanu? a stat ascuns, s-au si-a facut curaj sa iasa la rampa dupa ce si-a vandut firma cu datorii unui somer? e arogant, dar nu genial ceea ce spune multe despre caracterul lui infect.
Simt in articolul dvs ca va inneaca furia! Este normal ,toti suntem cu nervii intinsi la maximum.Eu sunt convinsa ca acest om de nimic nu poate castiga,va pleca…..Eu doresc sa se pensioneze, sa nu mai aud de el decat peste 10 ani ca si creste nepotii si ca a terminat tratamentul de care are nevoie, e BOLNAV! ALO,doamna Merkel ,domnul Barroso,etc,nu vedeti nimic in comportamentul lui Traian Basescu? Romania este batjocorita de un nebun cu clica lui de curve si hoti si domniile voastre nu observati ??? De ce ? Da bine unul care pune botul imediat si executa TOT ce i serviti voi??? Oameni buni mergeti la vot, dati jos RUSINEA NATIONALA care se cheama Traian Basescu!
Aia cu “lejeri la suprafata” sugereaza foarte
plastic flotabilitatea si “consistenta”. :))
Vreau sa-l vad in vrie, bocind si tipind din
gura de sarpe precum “ofticosii” detinatori
de artex, la fotbal in curtea scolii:
“nu stiu, nene ! se repeta !”.
Cata dreptate ai!Tot ce mai poate produce vietuitoarea asta,e sila!
Cârmuitorul înţelept îşi modelează supuşii după propria lui statură morală. În sistemele democratice, însă, relaţia poate fi răsturnată: poporul îşi merită cârmuitorii pe care i-a ales.
“Lecţia trecutului ne dovedeşte că orice regim care-şi umileşte cetăţenii nu poate dura şi nu merită să existe. Acum, fiecare cetăţean poate să ceară liber respectarea drepturilor sale inalienabile, iar instituţiile statului trebuie să lucreze astfel încât oamenii să nu se mai simtă umiliţi.”
(„Condamnarea Comunismului “–Discursul Presedintelui(suspendat) Romaniei Traian Basescu)
Pe cand Traiane si condamnarea Ta?
Desi s-ar putea sa mai ramana ceva timp pe deal, TB a plecat deja de doua ori cu …elicopterul din parlament, cand a vorbit Tariceanu, respectiv Antonescu.
Cei mai buni agenti electorali ai USL: boureanu, stavrositu, traila.
Si ziaristul ala, catalin prisecaru, asa ceva, de la kamikaze.
Daca mai apar astia 2-3 zile cred ca prezenta la vot e rezolvata…
” Se strange latul ” vorba lu’ regretatul Traian Tomescu .
DELIR .
Asta am putut vedea aseara “labe1″ .
In ultimul timp nu mai am ” puterea” sa urmaresc toate porcariile debitate de Suspendat . Dar aseara am facut un efort sa vad ce il intreaba un “colonel” pe “Seful Statului” – CCR dixit .
Bine am facut .
Parerea mea ca cel mai bun agent electoral pentru iesirea la referendum si votat DA , este chiar Suspendatul.
Da , intr-adevar in articol au fost punctate foarte bine momentele ” iesirii ” de aseara .
1. metode securiste de urmarire a adversarilor politici
2. amenintarea in public cu repercursiuni penale a oponentilor politici si ai detinatorilor de trusturi media .
Auzi expresie folosia de un Presinte – ” daca ma intorc , multe contracte cu statul vei pierde baiatule ” . A uitat sa spuna parghiile legale si constitutionale prin care un Presedinte poate rezilia orice contract din tara asta – ceea ce ne duce cu gandul ca o va face prin abuz .
3. rasuceala obisnuita – “prezentare” – “boicot” la referendum .
4. ignorarea vointei cetatenilor cu drept de
vot .
Un lucru care ma pus foarte tare pe ganduri si pentru care il compatimesc sincer pe Presedintele Suspendat este usurinta cu care trece de la o stare de spirit la alta in doar cateva secunde .
Sa ma explic – a avut cateva momente de ura si incrancenare – cu o privire de te “ingheta” , facand diverse dezvaluiri si amenintari . Dupa ce sa “racorit” a revenit la obisnuita hahaiala , semn ca avea alta stare de spirit .
Cred ca un medic de specialitate ar avea ce analiza la un asemenea comportament .
Si apropos de incrancenare , cred ca daca in acele momente “colonelul ” avea proasta inspiratie sa il contrazica sau sa-i puna o intrebare adevarata , era in stare sa-i traga un dos de palma peste ochi chiar acolo in studio .
Vorba lu’ Badea – basisti sa stea acasa – sa nu ne incurce .
Cred ca trebuie vedem exact cati suntem cei care “nu punem botul ” la toata prosteala incercata din 2009 pana astazi .
DA .
Daca aveau oua USL-ul putea sa faca ceva pe ordinul primit de la marile imparatii occidentale referitor la pragul electoral… inca nu e timpul pierdut… daca nu, atunci o sa stam toti sa ne uitam cum o sa revina mizeria asta subumana de securist penal sa se declare un mare invingator al democratiei dupa invalidarea referendumului si cu 90% voturi impotriva lui iar cancelariile occidentale o sa fie foarte multumite pt “reinstaurarea democratiei” adica reinscaunarea vasalului perfect care-si tine poporul in sclavagism atit pt interesul securistilor cit si pt mizeriile de imparatii occidentale.
astfel se putea salva si pierderea de singe care o sa vina… n-am nici cea mai mica indoiala
cacanarii aia de occidentali au jucat la cacealma cind au inceput sa tipe la Ponta si Antonescu… si le-a reusit din plin.
in parlament se pot face multe cit inca nu e prea tirziu… luni s-a terminat
pai n-ai auzit, fraude ca-n ’48. vin comunistii 🙂 pentru unul care i-a convins pe 5 milioane de oameni ca pixelul albastru e un degenerat violent, asta cu frauda e floare la ureche. o sa tipe in piata universitatii “frauda” dar n-o sa-l auda nimeni. lumea s-a saturat de mecla marinarului. basescu la brutarie!
Pentru mine nu este o surpriza. Niciodata nu l-am suspectat pe Basescu de fair play sau instincte democratice. Sunt sigur ca ar face orice, sunt sigur ca s-ar intoarce daca ar putea si daca 15 milioane de romani ar vota impotriva.Pentru ca gasca lui a prins gustul banilor si se tem de pierderea puterii si pentru ca Basescu are probleme la mansarda.
Stiam si ca fanii lui, nucleul dur, vor accepta orice explicatie indiferent de cat este de absurda. Am vazut zilele acestea chestii incredibile, am vazut basisti care sustineau ca nu vor sa legitimeze “lovitura de stat”, apoi dupa ce au privit mitingul lui de la Iasi se jurau ca vor fi primii la vot ca sa dea de pamant cu “pucistii”, iar acum iar s-au sucit 🙂
Nu e nimic de speriat, acum este momentul cand minciuna poate fi vazuta in toata splendoarea. Important este daca noi, cei care luptam impotriva minciunii, vom fi destul de multi. Si daca suntem dispusi sa luptam pana la capat.
saptamana viitoare vom face un recensamant mai misto: ii controlam pe toti la C.I. si unde nu vedem stampila votat vom sti ca avem de a face cu javre basiste!!! ce zic ,, marii patroni” gen Ionut Popescu??? e bun contraatacul???
Ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat. Nu am nimic de comentat un”DA” la vot i-am aplicat !
Decat sa tipam noi a deznadejde mai bine sa planga el ca e demis prin frauda;imi doresc sa-l vad disperat ca nu mai are ce sa faca.
Cum ar fi ca Duminica pe 29, dupa inchiderea urnelor sa ne adunam in centrul Bucurestilor un MILION de oameni si sa-i “cantam” lui Basescu binecunoscutul refren; “IESI AFARA, JAVRA ORDINARA” ?
oare s-ar auzi pana la Bruxelles ?
Am mai spus-o, TB este mort de frica ( frica de cvorum ) si disperat ( il asteapta ceva dosare penale ), si ambele, frica si disperarea, ataca intelectul omului, oricat ar fi el de redus, cu atat mai mult la unul care sufera de paranoia puterii. TB nu mai are puterea de a disimula, frica si disperarea l-au facut sa ni se arate asa cum este el in realitate, un presedinte trisor, rau si las, caruia ii este frica de verdictul poporului.
Si, a propos de cvorum, un citat din motivarea Decizia CCR nr.731 din 10 iulie 2012 ( decizia cu referedumul ), citat care nu s-a bucurat de atentia cuvenita:
“Participarea la referendum a majorităţii cetăţenilor reprezintă un act de responsabilitate
civică, prin care corpul electoral urmează să se pronunţe cu privire la sancţionarea sau nu a
Preşedintelui României, având posibilitatea demiterii sau menţinerii acestuia în funcţie.”
Ergo, CCR statueaza ca cei care nu voteaza la referendum dau dovada de iresponsabilitate civica.
PDL-istii care cer sustinatorilor lui TB sa boicoteze referendumul comit infractiunea ( cel putin morala, daca nu poate fi incadrata la vreun articol din Codul Penal ) de instigare la iresponsabilitate civica.
Acum, chiar presedintele trisor cheama direct la boicotarea referendumului, pe un motiv asemanator cu cel din povestea cu drobul de sare.
Cei care vor sa stea acasa, pentru ca nu-i intereseaza daca TB va ramane sau nu presedinte, dau dovada de lipsa de responsabilitate civica si de dispret fata ceilati care participa la referendum ( votand DA sau NU ), contribuind la distorsionarea referendumului si a vointei poporului. Daca vor sa se abtina, sa fie cinstiti si sa se prezinte la referendum si sa-si anuleze votul, stampilandu-l de doua ori.
Cei care stau vor sta acasa si nu vor vota vor da dovada de iresponsabilitate civica si comit infractiunea de favorizare a infractorului.
Daca pedelistii infecti nu se duc la vot, acesta va fi invalidat din lipsa de prezenta, iar Basescu se va intoarce la Cotroceni sa inceapa arestarile pe care le-a promis. Sfatuiti-va toate rudele si neamurile posibile sa iasa la vot.
Cifra de 9 milioane de votanti este nerusinat de mare si foarte greu de realizat.
@Decebal Traian: Se poate. Un milion de oameni iesiti pe strazile din Bucuresti nu se vor limita la a-i canta lui Basescu binecunoscutul refren. Cred ca il vor scoate cu forta de la Cotroceni. Nu i-as dori lui Basescu sa faca aceasta baie coroziva de multime. Poporul furios il va face bucati. Romanul are o vorba: Cine scoate sabia de sabie va muri.
Abia astept duminica ora 23, ora exit-pollurilor, dupa care voi pleca in centrul Bucurestiului sa urlu de fericire ca s-a terminat perioada de trista amintire.
Sa nu aveti nici o indoiala, nici un indemn la boicot nu va tine lumea in casa sa isi exprime optiunea pentru viitor.
Basescu in 10-15 ani va fi un mosneag neputincios, daca va mai trai, Macovei va fi o baba hidoasa, Preda, Blaga si Boc vor fi niste penionari cu boli si bube, MRU va fi un Ciorbea al noilor timpuri, ne vom intreba pentrui cine si ce am fost orbiti astazi, insa in tot acest timp copiii de astazi ai celor care vor vota duminica vor deveni niste adolescenti sau tineri absolventi de scoli sau facultati, cu nevoia unui loc de munca, a unui camin, a unei societati libere, corecte, a unui mediu care sa permita o dezvoltare armonioasa, tineri care NE VOR JUDECA daca am procedat corect sau nu cu 15 ani in urma!
Interesul de moment al unui om politic nu trebuie sa va faca sa sacrificati cu buna stiinta viitorul copilului vostru, nascut sau nenascut!
Ganditi-va la voi, pentru ca sunteti singurii care veti raspunde pentru faptele voastre seara, cand va veti privi in oglinda!
Mergeti in parcuri, la locurile de joaca pentru copii si uitati-va in ochii lor!
Veti vedea niste sufletele pentru care conteaza mancarea pe care mami si tati muncesc sa le-o asigure pe masa, pentru care conteaza acel tricouas cu personajul de desen animat preferat imprimat pe el, pentru care conteaza ca mami i-a putut cumpara acea jucarioara pe care si-o dorea atat de mult, pentru care conteaza ca bunica sau bunicul sunt suficient de sanatosi sa poata avea grija de ei cat mami si tati sunt plecati la servici.
Si ganditi-va!
In ultimii 2 ani, mami sau tati multor dintre acei copii au pierdut din salarii minim 25% pentru asa a vrut basescu, desi se putea si fara.
Din pacate, intr-o buna seara, mami sau tati au venit acasa fara jucaria mult dorita, nestiind cum sa explice copilului ca nu mai au un servici. Numai in sufletul acelui copil sa nu fi!
Ganditi-va ca bunica si bunicul, din pensiile mizere pe care Basescu si PDL au inteles ca nu trebuie majorate, nu au mai putut sa acopere toate chesltuielile cu tratamentul bolilor care ii macinau si intr-o zi, au plecat de langa nepotelul mult iubit, in cautarea unei lumi mai bune, departe, in raiul bunicilor. Oare ce a fost in sufletul acelui copilas? Puteti sa va uitati in ochii acelor copilasi si sa le spuneti: imi pare rau pentru laptele si jucaria pe care le vei mai vedea, pentru bunicul sau bunica pe care nu ii vei mai vedea, insa eu ma duc sa il sustin la vot, duminica, pe cel care este capul vinovatilor pentru toata nefericirea ta de copil!
Cum va rabda pamantul?!
Din fericire, mai suntem inca destui care ne iubim familia si copiii mai mult decat pe sceleratii care ne cred un popor de prostituate, iar duminica noaptea vom avea motiv sa mergem sa ne strigam bucuria eliberarii de Basescu pe strazi!
cred ca marinaru` si-a pus singur piedica cu declaratiile din ultima vreme …
@Decebal Traian – nu suna rau 🙂 🙂 🙂
Domnule Ciutacu,
In lumina noilor dezvoltari basesciene, nu vad de ce noi romanii trebuie sa mai acceptam asa zisa democratie impusa de la Bruxelles. Democratie pentru cine ? Daca nu pentru noi poporul roman. Pai unde mai este democratia daca noi votam sa fie dat jos, dar nu stiu ce lege idioata ii permite miseleste sa ramana la putere.
Nu le puteti cere va rog, celor din USL SA FACA CEVA. O ORDONANTA DE URGENTA. ORICE ! NUMAI SA SE RENUNTE LA CVORUM.
La începutul săptămânii Băsescu se bătea cu mucii în piept că el e mare bărbat şi că nu va accepta să câştige fără vot, ba chiar se va certa cu PDL dacă acesta le cere membrilor şi simpatizanţilor să nu participe la referendum!!! După numai cateva zile distanta, la B1TV, acelaşi Base anuntă că s-a razgândit şi că îndeamnă oamenii să boicoteze referendumul prin neparticipare.
Asta arată cât de tâmpiţi şi labili psihic sunt susţinătorii băsişti dacă acceptă aşa ceva de la idolul lor.
Nu cred ca exista cuvant pt a descrie caracterul malefic al suspendatului.
pai dece doar in Bucuresti!?
@Decebal Traian – fii sigur ca vom iesi duminica noaptea si ca vom fi invingatori
Basescu 05 Iulie 2012 – Nu contest dreptul Parlamentului de a iniţia procedura de suspendare.
Basescu 12 Iulie 2012 – Nu vreau să câştig la masa verde referendumul.
Basescu 18 Iulie 2012 – Opţiunea mea este să le cer românilor să vină la vot. Nu vreau să mă întorc la masa verde şi nici nu vreau să mă întorc cu 5% pentru şi 95% contra. Cei care mizează pe invalidarea alegerilor din cauza prezenţei cred că se înşeală. Poziţia mea este să-mi fac datoria faţă de români este să-i chem să se exprime şi să le explic importanţa votului pentru români.PDL riscă să intre în coliziune directă cu mine dacă ei vor opta pentru neparticipare. Să nu participe ei. Eu îi voi chema pe români la vot.
Basescu 23 Iulie 2012 – Este foarte posibil sa nu mă prezint la vot. Dacă PDL va lua o decizie de boicot, eu nu ma pot duce singur, trebuie să ma coordonez cu ei.
Basescu 29 iulie 2012-Ati votat bine.M-ati ciuruit, ha ha ha…
Concluzia : mare om, mare caracter
Toata lumea se plange de Basescu dar cred ca nu vom fi suficienti
Nu inteleg de ce nu s-au publicat rezultatele recensamantului de anul trecut si de ce au cedat cei din USL la prostia cu jumatate plus 1 cvorum. Oricum sper din suflet sa vina vreo 10 milioane la vot si sa scapam de Basescu. Totusi, chiar daca nu pica Basescu acuma, se va acumula si mai multa ura impotriva lui care va izbucni la alegerile parlamentare din toamna. Ora judecatii lui si a celor din PDL e din ce in ce mai aproape.
Asta e stilul inconfundabil al lui Basescu! Nu ma asteptam nici o secunda sa spuna ceva si sa si faca! Probabil ca la el minciuna e trecuta in ADN, minte precum respira! Ca sa nu mai vorbesc de lasitate sau presupusa lui demnitate!
Mai e putin, mai e putin si toate strategiile lui o sa dispara! Adulatorii sai fideli o sa-l paraseasca nu pe rand ci toti deodata!
basescu e capabil de orice pentru a-s pastra imunitatea!!! Nu stiu daca e o lupta “pe viata si pe moarte”, dar sigur e o lupta pe “libertate si detentie”…. Cred ca la aceasta ora multi PDL-isti tremura de frica ca va fi luata pe pe Justitie “plapuma” de care vorbea Basescu… Cat despre acuzatiile ca se pregatesc fraude: hotului totdeauna ii e frica ca o sa fie furat….
De ce trebuiesc sa iasa la vot Romanii care nu sunt de acord cu demiterea lui Basescu .
1. Sa-si utilizeze dreptul ‘De a vota’, drept castigat cu SANGE in 89.
2. Le place Basescu sa se duca sa-l voteze si sa nu-l bage inapoi la Cotroceni ca pe o JAVRA PLOUATA, sa-l bage ca pe un PRESEDINTE, cu demnitatea unui presedinte al Romaniei nu ca pe un ghertoi ce a castigat presedentia la Alba-Neagra prin exploatarea unei chichite. Romania nu merita asa ceva!
3. Basescu sa nu devina ‘Marlanul LAS de la Cotroceni’.
Tocmai ce au anuntat ca de la anul v-a scadea tva la aliumentele de baza la 9% ceea ce ar fi foarte bine pt puterea de cumparare, pt ca stim cu totii ca mancarea ne indoaie si soc soc soc pdlistii au anuntat ca v-or boicota referendumul, dar cum se v-or prezenta la urne cu reprezentantii sai , dar le cer oamenilor sa nu se prezinte.Te ascult online si bine ai inceput, lasi -lasi- lasi.Alo dle Barosso, Merkel,Viviane nu se aude bre la UE? vedeti ce democratie avem in tara, bataie de joc.Sper ca romanii sa se mobilizeze si sa voteze, e dreptul nostru.
Omul asta nu are scrupule dar nici rusine..E maimult decat machivelic..E Baselic ceea ce face..Si probabil si cei din guvernul actual vor prelua acest model de politica…Nu sunt mai breji decat el…
Cel mult 8 mil vor veni la vot e greu de atins cifra de 9 mil, minus pdl, minus ppdd (probabil ddd se va da cu stapanul) minus o parte din udmr.
La locale au votat 6 mil cu usl (votat masiv impotriva lui traian basescu cum spuneau analisti) deci mai trebuie inca 3 milioane, ceea ce e imposibil.
O sa readuca in discutie afirmatia lui Videanu: “cica s-au furat vreo doua voturi la Arad”.
Lichea ordinara vrem, asta o sa avem.
Fara sa para a observa cineva dintre cei care sunt la timona, “Titanicul” isi continua cu trufie marsul spre impactul final, in timp ce noi, cei cu creierul pane gata de folosit in luptele electorale cantam pe puntea superioara imnul cucoanei Europa, o cocota ajunsa matroana autoritara. Ea ne spune de ani de zile “cu cine, cand si cum”, iar noi, docili, ne straduim de fiecare data sa ii demonstram ca putem si mai mult decat isi imagineaza ea, cocota.
Boicoteaza dar lasa reprezentanti in sectii ptr. a face scandal,va fi o zi de groaza incercind sa acrediteze ideea fraudarii si vor nauci Europa.
Hai ca iar a dat cu mucii in fasole .Desteptii de la PDL au facut rost de cvorum.Cum ?? pai e simplu Incepind de azi daca nu te duci la vot esti Basist.Am scris cu litera mare din respect pentru mine.In comunitatile rurale cine nu va aparea la vot va primi aceasta stampila.Si cum nu e una de glorie se va prezenta toata lumea ,si daca tot i-a rupt mina ghiciti cum va vota un astfel de om ,catalogat pina azi “nehotarit”
Idioti au fost,idioti mor.
HAI LA REFERENDUM
Referendumul va trece peste prag si ii vom auzi pe PDL-isti strigand HOTII!! din toti rarunchii! Boureanu-si drege vocea de-acum, Basescu va avea o cadere nervoasa, Macovei va incepe iar cu puscaria in gura! Apara-ne, Doamne, de puterea prostiei si neroziei poporului pdl-ist si a conducatorilor lor!