În joia flăcării mov a-nceput marea reconciliere naţională. Noul premier e vechiul, demisul, interimarul, ieşitul din termen, umilul, slugarnicul şi, nu în ultimul rând, penibilul Boc. La vremuri de criză grea, Băsescu ne umple frigiderele de carne.
În termeni politici, se cheamă soluţie de criză. Dacă tot era disponibil pe piaţă unul dispus să-ndure (la început) miştourile şi (după aia) ura populară şi să mai şi fie fălos ca măgarul la trăsură, atunci era păcat de la Dumnezeu să nu-l folosească.
O să-i treacă şi guvernul, Iudele-s de găsit la tot pasul. Iar noi o să avem treabă. Cu şeful mafiei personale a lui Năstase din ce în ce mai înstelat pe umeri (şi la fel de independent de logică), cu parvenita de Nuţica moţ în vârful grămezii de tupeu, cu rozaliul Adriean la ţuţuroiul lovelelor şi, nu în ultimul rând, cu titlu de premieră (întru fericirea însetaţilor de sânge), judecători de vârf băgaţi în malaxorul DNA. A vrut putere absolută, poporul suveran i-a dat-o, s-o exercite-n voie, amin!
P.S. Dacă invocarea numelui meu a contat unu la mie în motivarea liberalilor de a nu se preda reconciliatorului, trebuie să mă simt mândru.Şi mă simt, că am de ce!
De ce ne mirăm?
E normal ca un preşedinte jucător să-şi aleagă balonul- Boc-, echipa, de fapt o selecţionată PDL, UDMR şi alţii- terenul,suporterii-alegătorii portocalii, adversarul-opoziţia.
Problema e că jucătorul preşedinte nu se plictiseşte să tot câştige.
În rest e iarnă, şi va fi bine dacă hibernăm în linşte să nu deranjăm jocătorii.
PS
Aflu cu surprindere o ştire care pare să nu ne intereseze. O rachetă iraniană ar putea foarte bine să lovească Izraelul, dar şi Bulgaria sau România. Atunci să vezi organizare şi cât de viteji vor fi noii generali Oprea, Iordănescu sau celebrul caporal care a reînviat dictonul lui Napoleon( pe timp de pace)
Presedintele jucator alege din nou sa joace barboc…
Se vede clar, ce tot comentaţi aici?: “interesu’ naţional” ecxcede orice contestare a noii puteri reinstaurate. Banii băgaţi cu lopata sau cu excavatoarele în campania asta electorală trebuie redaţi oamenilor “de bună credinţă” care l-au susţinut pe Zăus! Pe de altă parte, caşcavalu-i mai dulce decât pelinu’- adecă puterea-i mai bănoasă decât opoziţia. Securizarea (sau eternizarea) unei majorităţi favorabile unui Guvern visat de Cârmaci este una dintre priorităţile acestuia. Deci, trădători- în numele “interesului naţional”, desigur- se mai găsesc, nici o grijă! Justiţie aservită avem. Rămâne presa, mass-media! Bine că n-are nici o putere! Ce-ar fi s-o desfiinţăm? Tragem de-un referendum?
Domnule prim ministru, cred că ați crescut mult în propriii ochi, nu mai e nevoie să vă ridicați pe vârfuri… Suntem în țara ridicolului fără sfârșit. Astăzi nu știam de ce să râd mai întâi, de numirea noului premier sau de povestea ezoterico-violetă a lui Hrebenciuc. Of, Doamne, nici masoni adevărați nu mai avem în țara asta… Unde sunt Bălcescu și Alecsandri, să le arate cum se face o revoluție și se schimbă o țară? Teodor Vasile ar trebui să-l dea în judecată pentru aruncare în derizoriu. Tocmai pentru că știu foarte bine despre ce este vorba, nu pot să mi-l imaginez pe Hrebenciuc un inițiat, vă rog, e hilar…și grotesc… cam ca tot ce se manifestă în țara asta în ultima vreme.
boc poc !meteorism curat!
Cum era Victore aia de la PSD ( daca nu ma insel asa suna sloganul electoral la europarlamentare ) ” La vremuri noi tot ei ! ” ? Se potriveste acum ” La vremuri noi tot noi ! “. :))))
Guvernul acesta va tine pana in momentul in care tot Basescu va ordona demisia guvernului in urma miscarilor sociale de starda. Numai atunci romanii pot afla cine si cum s-au fraudat alegerile prezidentiale.
Dupa cum vad ,raspunsul il intuim dar nu-l vom sti nici dupa ce Basescu isi va termina mandatul.Sansa de a afla adevarul despre fraudarea alegerilor si cat de mult au furat si fura in continuare Videanu , Berceanu sau Flutur, numai spun de madam Udrea sau fratele Mircea,va fi doar atunci cand acestia si neamul lor vor disparea de pe harta politica a Romaniei si nu atunci cand PD-l ul va reveni in opozitie.
Ma tem ca vom fi in continuare mintiti si cum spunea Mircea Badea o sa se aleaga praful de tara asta in frunte cu toti caraghiosii astia.Sa nu-i mai dojenim pe romanii din strainatate pentru faptul ca au determinat victoria lui Basescu.Sigur or fi fost si romani care l-au votat. Victoria insa a venit DOAR din condeiul comisiilor electorale din strainatate.Si cand te gandesti ca acestia sunt platiti de la bugetul Romaniei.
Cat timp ne-am amanetat pentru inca cinci ani la pretul unui blid de fasole, unui kilogram de ulei sau faina , sa nu ne plangem ca acestia vor lua si pielea dupa noi , ca de furat nu prea mai au ce sa fure atat timp cat nici bani de la FMI nu sosesc iar guvernul continua sa se imprumute .Cine credeti ca vor plati datoriile de miliarde facute de guvernul Boc 1, Boc 2 sau Boc 3? Guvernul este casa de amanet. Datoriile le platesc toti romanii din Romania inclusiv cei 50.03% care l-au votat pe Basescu.
Oare sa nu fi avut in pedele nimeni incredere in Basescu in afara de BOC?
Sau poate ca Basescu din tot pedeleu nu are incredere decat in Boc.
Sau poate il crede capabil. Sunt la acelasi nivel intelectual in definitiv.
O vreau pe EBA la cultura ,Udrea la justitie si pe Blaga la interne sa fie treaba treaba pana la capat!
domnule ciutacu, cu tot respectul, avand in vedere GOGOMANIILE pe care le debitati, este pentru ultima oara cand intru pe blogul dvs. de astazi inainte, voi citi NUMAI articolele d-lui maistru cristoiu, pe care-l respect in mod deosebit. va salut!
GLUMEAM, arde-l-ar gaia de ardei umplut.
Asadar avem revolutia mov(lila,violet). Penibilul situatiei este mortal. Astia l-au dat jos pe piticanie. Si ca in basme, dupa cateva sptamani, iata-l, ca Fat-frumos, spalat, aranjat, pomadat, pieptanat si apretat ca o curva lasata de unu de jegoasa si luata de altu ca noua. Si acum sa-l valideze. Mi-e sila. Pana la urma te intrebi oare a fost nenorocitul plecat sau noi am fost plecati.
Dar tot raul spre bine. DACA Opozitia va fi tare si se va tine pe pozitie si la ce va urma in Romania acest asazis guvern are zilele numarate. Mare lucru si cu marinaru´alcoolist sa nu renunte. Urmeaza timpuri misteaux.
PS
Nu uitati ca au mai fost perioade cand se parea ca totul e in zadar.Cu un pesede ca eternitatea chiar cu un comunism pentru vecie. Va trece si asta…
la cate degete ne-au tras astia… mai conteaza inca unul? romania arata ca anesteziata total , incapabila sa iasa din noroi. prevad un viitor sumbru si nu peste mult timp. as vrea sa vad atunci tupeul lu’ base si clika, sa vad pe cine mai da vina. sigur o sa nascoceasca ceva, sigur. astept sa vad ce anume. iar boc daca e iar pre-mier…e bataie de joc pe fata. chiar arata ca nu-i pasa de nimeni si nimic (pentru a 10000000-a oara). stiu ca altul mai supus nu exista in afara de “aviara gripa”(update:porcina) sau poate mai stii. cati se bat oare in spate sa-i ia locul, cati isi folosesc toate metodele de convingere in fata lu’nea base (inclusiv cea orala) ca sa- bage si pe ei la guverne? e si helen de plescoi pe acolo? sigur trebe sa fie si ea, ca acu e mare guvernu’. astept lista cu “noii” ministri. ce mistoc o sa fie… o sa ne radem iar 5 ani, cati ‘om mai ramane-n viata sa apucam vara viitoare.
@PDL SENAT
voi cei de dreapta o faceti cu dreapta?
@ Adi…amintind de Cuza:
“Elena, doamna cu priviri senine,
Ti-a stat alaturi, grija iti purta
La bine si la greu a fost cu tine,
Si cea dintai ti-a spus Maria-Ta”
…n-are nici o legatura in afara de amintirile mele, dar mi-am permis…
Domnule Ciutacu,
Pe blogul asta imi regasesc trecutul, ma strecor printre mizeriile prezentului si ma bucur pentru ca intrevad viitor!
Trecand in alt registru… sa nu mai punem la socoteala faptul ca ma dixtrez la maxim! Aici, oamenii “sclipesc” in toate sensurile.
Dupa ziua de azi am numai o suparare: am pierdut un pariu! Eu ziceam Udrea ca sa fiu si mai fericita…si n-a fost asa.
In rest, sa va dea D-zeu sanatate la toti ca mi se mai lumineaza si mie Craciunul. Eram aproape sigura ca voia avea acelasi sentiment de final de lume ca in 1989! Se pare ca ceva tot am castigat.
:))) Si ca tot mi-am amintit!
Mulţămăsc Nălu!:))))))))
P.S.D-aia rezist! Trec usor de la o gama la alta ceea ce va sfatuiesc prieteneste si pe voi!:)
si ps2…Udrea-Premier!!!
stiu o caruta de votanti ai basexului care se dau cu capurile de pereti, le mai trebuie si niste sarpi anali, ca sa fie bestiariul copmplet. cu sarpiii o rezolva biologul sef, ala ce a devenit, intre timp, profesor de drept constitutional (btw, fac ceva pe universiatea bb din cluj, daca javra asta are catedra acolo, la drept constitutional)
@theone88
mai cu dreapta, mai cu stanga, mai cu altceva, dar oricum fara cap…
Intradevar: PASAREA PFÖNIX = guvernul boc. Nu este mitologie. Este realitate.
Deja vu’ este un prim-simptom in schizofrenie.
Cred ca la noi anunta debutul unei boli halucinante a celor aflati la putere.
O tara de splati pe creier care l-au votat si care se vor trezi cand ceilalti s-au alienat deja.
Misto tara daca n-ar fi pe timpul si sanatatea noastra.
La asa dictator,asa sluga.Asa ne trebuie,k la votat jumate de tara pe marinar,si acum ne-a dat el matelotul perfect(in viziunea lui).Oricum eu nu lam votat pt ca oricum nu este un om capabil sa scoata”titanicul” asta implantat in “icebergul”crizei lu*peste prajit.La noi a fost criza mareu,doar ca acum au un motiv intemeiat sa ne fure pe fata sub pretextul crizei.La cat e de mic Boc,sa vedeti ce tavaleala mare ne trage,ca are idei micutu*.Sa ne fie de bine si sa ragaim bine(daca o sa avem dupa ce),si sal voteze pe Base toata tara data viitoare(doamne fereste sa achimbe Constitutia ca nu mai scapam de el nici daca il picuram cu ceara).
‘dialog’ băsescu-boc:
Băsescu:Afară plouă.
Boc:Pic-pic-pic.
si…, omule, tocmai ai produs dovada ca bocu’ e un derbedeu ordinar. uita-te la el ca merge cocosat, mai nou poarta pulovere mov mulate si pantofi cu toc suprainaltat. cariciul asta sa fie primul ministru, oare?
Cred ca e un pic si vina presei ca a transformat aceasta gasca de boschetari de la PDL in vedete…
Pot sa injur colosal? As baga unele cu ce sa imi tarasc pe crucile lor… Dar nu vreau sa te inveninez, pentru ca orice am face tot foamea ne ia…
Respect si coloana, ca pana acum! Si bafta, ca o sa fie nevoie cu seCURistii astia
asta ii place lui ,asta arata .
inseamna ca asta vrea sauuuuuuuuu asta o sa ne dea??????
Ce are boc nu e guvern! E curvern. Cine se aseamana se aduna. PDL+UDMR! Imi amintesc pe vremea studentiei cum vorbeam bozgoreste intre noi folosind singurul cuvant pe care il stiam pronunta :Bosmeg. Nici acum nu stiu exact ce inseamna… ceva urat cred. Oricum, doresc sa urez guvernului etern boc traditionalul Bosmeg!
Care stiti exact ce inseamna, da-ti-mi un “hint”, nu de alta dar sa am si eu o idee vaga despre ce vorbesc in viitorii cinci ani.
Oamenii nu se schimba.Fundamental, Basescu ramane tipul de individ care dpdv comportamental se incadreaza in combinatia organizat-conducator la care se adauga din nefericire caracteristicile comportamentului antisocial (este dominator, agresiv, tupeist, mincinos si razbunator). Comportamentul lui nu are justificare rationala. Raporteaza totul la propriul sistem de valori, orientat spre binele propriei persoane, insa nefiind nebun, stie sa manipuleze masele carora le induce un sentiment de solidaritate. Este tipul de manipulator perfect. Sigur ca adresabilitatea lui catre o masa usor de jucat nu are acelasi impact asupra celor care au un comportament normal, rational.
“Unii m-au sprijinit, altii mi-au dat o lectie”, sunt cuvintele spuse de acest individ cand a fost sigur de victorie. Analiza lor arata tocmai ceea ce gandeste el despre acest popor. Unii – pe care i-a inselat, i-a mintit in fata, dar au fost orbiti de carisma lui, l-au ales, iar pe acestia ii dispretuieste, cum il dispretuieste si pe umilul slugarnicul Boc, iar altii – care i-au dat o lectie, sunt cei pe care-i uraste, deoarece au vazut capacitatea lui manageriala (dezastruoasa).
Tot ce se va intampla de acum inainte, in urmatorii 5 ani, este previzibil. Analiza comportamentala este cea care indica felul in care va reactiona individul in timp.
Suntem inainte de sarbatori si cred ca este important sa incercam sa ignoram in aceasta perioada raul care exista in conducerea tarii. Macar acum, pt ca in anul ce vine vom avea nevoie de multa putere sa rezistam.
Unnu guvern Boc serios nu trebuie sa-i lipseaca EBA la Educatie, Oprea la Armata, Don Costel la Cultura
Şi cu asta ce-am făcut?
Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?
Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?
Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?
Traversam ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?
Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?
Constantin Tanase
Domnule Ciutacu cum e in Bucuresti iarna? ca in Congo lucrurile merg bine cu toate ca nu avem primari doctori.
Inca o flegma intre ochi!!! Ce surpriza! Chiar nu ne asteptam! HAHAHA Oare exista ceva mai presus de ura? Chiar cred ca nu este suficient sa spun ca il urasc si ca-mi provoaca scarba Basescu si toate slugile lui. Boc ar avea nevoie de o cura de calciu. Poate printr-o minune i-ar creste si lui coloana vertebrala. RUSINE!!!
UAU
CE MISHTO!!!
VOI, IN LOC SA VA BUCURATI…..
CE NAIBA!
” basescu 2 l-a numit pe boc 4 ”
hai ca mi-a placut 😀
ma uit acum la emisiunea ta si vad ca te intrebi de ce s-au mai organizat alegeri. se pare ca tocmai din acest motiv, nu uita ca 5 milioane de oameni au votat presedintele si nu uitat ca marea majoritate a sustinatorilor au fost din ardeal( unde boc e mult mai apreciat decat iti imaginezi). nu imi vine sa cred ca ceea ce se intampla la antene se numeste jurnalism si nu imi vine sa cred ca tocmai voi vb de moralitate si de profesionalism. am auzit pe multi ca au iesit la vot tocmai din cauza voastra , si prectic a fost un vot impotriva voastra. ma bucut ca nu ati castigat si se pae ca poporul roman stie sa alega si ii vede pe adevaratii parsivi.
Ehe, domnule Ciutacu, eu cred că preșul României s-a gândit că are nevoie de un premier inteligent, nepătat, viril intelectualicește vorbind, de o moralitate înălțătoare care să-i anihileze complexele de om mic la stat…
PSD-istii, TARANISTII au luat pielea de pe noi,
Cind au venit PLD-istii, ne dau pielea inapoi.
UMIL BOC – mare om, mare caracter
Exista o categorie de oameni care n-au ce face si studiaza comportamentul celorlalti. Si fac evaluari ale coeficientului de inteligenta. Si a capacitatii de analiza-sinteza. Si a discernamantului… Ei bine, sa n-o mai lungim, una peste alta, concluzia este: un procent ridicat din populatia acestei tari are un coeficient de inteligenta ca al lui Boc. (Nu confundati inteligenta cu smecheria, tupeul si obraznicia).Acest procent reprezinta, din pacate, alegatorii invingatorului. Un alt procent prezinta o capacitate redusa de a discerne binele de rau si o putere de decizie la fel de proasta, acestia fiind cei ce nu s-au dus la vot. Mai exista unii care au mers si au spus NU lui Basescu. Si care sunt dezamagiti si disperati, deoarece realizeaza ce va urma.
Imaginati-va urmatoarea situatie in trafic: unul merge linistit cu masina, pastrindu-si banda si fiind atent la semne si la stopuri. Tipul A, cu A de la Antonescu – rational. La un moment dat, opreste la (un) stop. Din spate, vine unul care nu gandeste suficient de bine si de rational – tipul B, cu B de la Basescu si Boc. Si opreste fix in masina celuilalt, tot el incepand sa strige – bip, bip, ce dracu’ ai oprit ca un bip, bip. Si mai imaginati-va va rog, un al treilea – tipul C, cu C de la Cocos, care sta pe margine, nedumerit, uitandu-se difuz si adanc spre nicaieri.
Tipul A – reprezentat de cei ce au dorit schimbarea, atenti la raul care trebuia inlaturat.
Tipul B – caruia – iertati-mi expresia va rog, i se rupe de tot, el lupta contra mogulilor, in rest poa’ sa crape toti de foame, inclusiv el
Tipul C – absentul de la vot, care parca ar vrea ceva dar nimic nu e asa de bun incat sa se bage la vot.
Astia suntem. Impartiti. Nu ne-am nascut egali, din fericire. Insa pe noi, romanii, asta nu ne ajuta cu nimic, ci din contra…
@Claudia:
Ştii ce-i mai trist?
Că în momentele în care eşti doar cu tine ştii că alegerile au fost falsificate şi pă banii tăi.
Asta ca să văd mai bine că esti atoateştiutoare!
Sper sa nu ajung sa ma las de facultate din cauza ca nu ma mai pot intretine in Bucuresti…
@claudia
Este perfect. Astia de la Antene au candidat.Si au pierdut. Fato esti dilie. Ce are pixul cu prefectura. Jegul de boc pentru ce ar fi de admirat? Pentru supusenie? Pentru slugarnicie? Pentru lipsa de coloana vertebrala? Si eu sunt ardelean; am fost tot timpul mandru de asta. Dar acest nemernic m-a facut sa-mi fie rusine. Unde ai mai vazut tu un BARBAT sa se lase calcat in picioare si pentru asta sa fie mandru. Daca era cu adevarat ardelean si barbat ii zicea aluia: “Ia mai meri tu dracului de chior. Eu is PM si eu iau hotararile.!” Asa ar fi facut!
Iar tu esti o spalata pe creier si te-ai pierdut pe blogul tonomatului. Meri fato acolo une ti locu´…
@ claudia: sa scrii in numele tau, nu in numele ardelenilor, care NU l-au votat asa de mult pe presedinte, pe cat au fost furati. Trecand peste greselile de scriere din textul tau, nu pot decat sa-ti urasc sa traiesti bine de tot, si sa ne trimiti si noua o vedere din Imperiul basescian! Incearca sa o prelucrezi inainte, sa nu arate ca “mondo umano, mondo cane”, cum vor ajunge romanii din imperiul basescian in urmatorii ani…
Tot pt claudia: ai gresit blogul, aici e Ciutacu, nu moraru. Deh, e nasol sa bei palinca pe burta goala, ca nu mai nimeresti unde bati cu destele!No, adio, ma!
Ninge cum nu a mai nins de mult…
Fulgii de nea se străduiesc sa ne aline sufletele…
In parc, un grup vesel de copii:
– Băi, vino să facem un om de zapadă!-striga unul.
– Ia mai dă-l dracului de om de zăpadă ! se aude răspunsul.
Ce se întâmplă, oameni buni?!
@Claudia
Si Ardealul va fi afectat…
Respect D-lui Boc, respect tuturor din PDL, dar ar trebui sa se formeze guvern dupa competente.Oamenii seriosi nu se angajeaza pe lucruri unde nu au competenta.Scorul guvernului Boc pe anul trecut a fost 1,3 din 10… (cam atat despre competenta)
Guvernul Boc este ca o Matriosca de lemn.Chiar daca deschizi o papusa vei gasi totdeauna una la fel dupa chip si asemanare.Doar ca este din ce in ce mai mica pana cand se alege praful de ea.Aveti putintica rabdare fratilor ca nu suntem decat la a patra incercare.
Si uite-asa, marele balon portocaliu in loc sa faca “BOC” a facut fasssss.Intrebarea e daca Nutzica se pune in genunchi, ca sa-l umfle?
Asteptam cu interes :))
Boc revine/se intoarce/reloaded… “trilogie” in patru episoade… un fel de “Terminator” 4 – “Salvation” – cu mult accent pe primul si multa ironie in ultimul
Doar o senzatie : DEZAMAGIRE !!!!
Cu ce e mai bun acum Boc decat era cand a fost dat jos prin motiune de cenzura ???
De ce acum poate “trece” ??? Oare acum chiar sa-le fie frica la PSD,PC,PNL de Basescu si de ceva alegeri anticipate daca nu fac cum zice Zeus ??? Cumva se pierde ciolanul de ros din scaunele de parlamentari ?? Chiar sa fi avut dreptate Zeus ?
…Noi nu cu asa ceva am mandatat PNL-ul sau PSD-ul… Sa-ne lase cu “binele natiunii”..cu “trebuie sa avem un guvern” .. NU TREBUIE !!!! D-aia i-am sustinut la motiune si atunci cand l-au trantit pe Croitoru…
RUSINE si DEZAMAGIRE…
Portocalii-mov au reusit sa adune nu o larga majoritate dar e o majoritate, si atunci cu ajutorul “Iudelor” cu care Romania e plina, “Iude” care foarte usor se vand, ei vor reusi sa treaca noul guvern “comprimat”.
Situatia politica e de asa natura incat simtim nevoia sa evocam personajul din Noul Testament, “Iuda”, “Tradatorul” cu atat mai mult cu cat cu totii acceptam axioma ca istoria se repeta.
Prin articolul, la care face D-l Ciutacu trimitere, intitulat “Actualitatea lui Iuda” ni se ofera o profunda retrospectiva asupra tradarii lui Isus Hristos pentru 30 de arginti. De ce l-a vandut? Nu are importanta. “A facut-o si a schimbat nu numai cursul unei vieti, ci gestul lui a avut impact asupra intregii istorii, cat o fi ea de adevarata” remarca D-na Ciutacu.
Recentele alegeri, cumpararea iudelor, ni-l aduce pe Iuda in actualitate: “Iuda crede ca e castigator. Preda si incaseaza. Merge mai departe de parca pretul vanzarii sale i-ar tine de cald, de sete, de foame, de urat, de iubire”. Dar de fapt Iuda este perdant doar ca de la el nu se vede. Se minte ca e puternic , “ca nimeni nu vede ce a facut. Si-si rade in barba”.
Nu-si da seama ca de fapt se tradeaza pe el insusi,si-si tradeaza tara, surorile, fratii, parintii, prietenii pentru bunastare materiala.
Realitatea zugravita de D-na Ciutacu este cutremuratoare.
Iudele devin elemente necesare inerente sistemului politic romanesc. Indiferent de motivatie ele devin rotite necesare ca intreg sistemul sa fie pus in miscare.
PDL e clar ca a fraudat alegerile si pe foarte multe Iude le-a cumparat pe fondul foamei,saraciei, lipsei de prestari de servicii,etc.
Imi exprim convingerea ca aceste Iude, acesti tradatori ulterior va plati pentru fapta comisa; va fi aruncat din sistem, din societate.