Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Trageţi duba la porţile Cutiei Pandorei

Trageţi duba la porţile Cutiei Pandorei

Doi ani cu executare şi interzicerea unor drepturi civile. Atât a luat, prin graţia divină a Înaltei Curţi, Adrian Năstase. N-am nici o apăsare s-o scriu: e o condamnare politică, la capătul unui proces penal desfăşurat ca un maraton judiciar sinistru. Coruptul Suprem din 2004, care îngropase miliardu-n Marea Chinei, va fi priponit cu titlu de exemplu. Cei care cred că premierul vremii, aflat la apogeul său politic în fruntea partidului-stat care strivise şi acaparase România, s-ar fi implicat personal în finanţarea pe bază de postere şi afişe a propriei campanii electorale sunt nişte imbecili. Arogantul de atunci putea, în cel mai bun caz, să dispună. Iar legătura de cauzalitate între făptaşul de azi şi executanţii de atunci, pur şi simplu, nu există-n motivarea primei sentinţe a Înaltei Curţi. Adrian Năstase a fost condamnat cu titlu de exemplu. E execuţia ritualică pregătită opt ani de Traian Băsescu şi aşteptată de electoratul său dur. Cu ocazia proximei încarcerări a primului şef de Executiv din istoria postrevoluţionară a României, întâmplător cel mai performant dintre ei, se deschide larg Cutia Pandorei. Miniştrii foşti şi actuali trebuie să ia aminte că vor face pârnaie ca Berilă cu ocazia fiecărei schimbări de regim politic.

P.S. Dacă-l întâlneşte cineva pe CTP, sfatul meu e să sune rapid la 112. Deşi nici Raed Arafat nu e Dumnezeu. Mai mult de un calmant nu prea mai are ce-i face.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

144 thoughts on “Trageţi duba la porţile Cutiei Pandorei

  1. Doamne cat de rau imi pare…macar daca acesta ar fi un inceput si ar urma toate liftele basiste..

  2. Ciutacule,

    Deci asta merge si pt. MCV-ul ala cu Justitia, nu ? 2 dintr-o lovitura?

    Abdel Kader.

  3. poporu’ a vrut sange de corupt iar basescu l-a dat, de acum toate problemele Romaniei au disparut, “suntem salvati”, e un exemplu,ii si vad pe toti acum cum stau si tremura de frica, ca nu cumva ei sa fie urmatorii pe lista, toti coruptii se vor duce repede la biserica sa se lepede de pacate si sa jure pe “sfanta spaga” ca nu se vor mai infrupta din avutu’ statului fara acordu’ “conducatorului suprem”.

  4. Pai daca nu l-a arestat pe Justitiar pentru furtul flotei, si nu i-a interzis la timp dreptul la candidatura!

  5. La 23 de ani de la Revolutie, Romania are in continuare imaginea unui stat neosecuristic sinistru in care vendetele politice sunt la ordinea zilei. Lipsesc, deocamdata, asasinatele politice de strada, cutzitele infipte pe la spate in Parlamentul Romaniei sau in fata camerelor de luat vederi.

    Nu mai e mult pana acolo…

  6. Cand condamni pe cineva ,oricine ar fi el,ca sa fie dat un exemplu,si nu in baza probelor de la dosar,ca judecator esti o nulitate ,umil;a mea parere si asa se poate intampla exact cum ati afirmat dvs in finalul postarii.Poate si Ponta o sa ia aminte si o sa trimita parchetul militar in vizita la sri-sie sts ,prietenii stiu de ce

  7. Da’ pe chioru’ oare om avea sansa de a-l vedea putrezind la mititica , dupa cadere ? 🙄

    PS: in timp ce toti il anunta pe Nastase la parnaie , la TVR3 , Falca ne rade-n nas , asta in conditiile in care s-a ales cu un viloi la pret de garsoniera de la firma (cu acte clare DOVEDITOARE ) careia i-a vandut o suprafata mare de teren al Aradului mult sub pretul pietei ,si un prejudiciu CLAR dovedit (nu PRESUPUS ca in cazul Nastase).
    Si ,apron , Roberta Anastase n-a creeat un prejudiciu substantial prin furtul DOVEDIT la Legea pensiilor ?

    Si nu ar fi cazul ca actuala Putere sa puna picioru-n prag , cand la spete identice say asemanatoare se dau decizii diferite , evident partinice ? 😳

  8. Pai se poate, asa fara batista!? Unde-i lege, nu-i tocmeala!
    Multumesc!

  9. Stiti ce ma bucura pe mine… Faptul ca, de cand e Ponta premier, in TOATA propaganda basista (labe1tv, evz, tvrinfo, romania libera, forumuri, bloguri etc.) se vorbea despre acest dosar in felul urmator: “Gata, acum ca e Ponta premier si ca e USL-ul e la putere, Adrian Nastase va scapa! Pt. ca se vor face presiuni politice si se va interveni in decizia judecatorilor, astfel incat sa-l scape pe Nastase!”. E uita ca desi Ponta e premier si desi USL-ul e la putere, tot face puscarie! Asa ca le arat degetul mijlociu sclavilor basisti si sper sa-si taie venele sau sa se spanzure atunci cand si idolul lor il va urma pe Nastase la PUSCARIE! :))

  10. …poti sa condamni pt nimic pe badea Vasile din vale, dar ma indoiesc ca Nastase ar fi chiar atat de lipsit de aparare incat sa nu-si poata dovedi vinovatia.
    Deci, cred ca este vinovat!

  11. erau multi care spuneau despre condamnarea mizilicului de Apostu ca prolog al viitoarelor arestari din randul opozitiei…stalinismul e in floare!executie sumara dupa 8 ani…cine se pregateste?

  12. Calmati-va, din 2 ani executa maxim 8 luni, iar pentru buna purtare si merite “depline” ajunge pe la 5 luni. Nu e mare branza.

  13. A fost condamnat in lipsa dovezilor. Ca exemplu. Ca sa ia lumea aminte !!! Asadar nu pe fapte, ci pe perceptii. Adica daca cineva te crede cumva, sa zicem hot, esti bun de puscarie. Bravos, justitia romana. S-a facut ordine in tara ! Ar trebui sa fim de-a dreptul inspaimantati. Ce i s-a intamplat acestui om se poate intampla oricui in aceasta tara. Va dati seama ? Nu existau dovezi !!!

  14. @Victor Ciutacu
    Nu inteleg un lucru. Cand era vorba de cazul Mang, un plagiat absolut evident, ati spus ca dumneavoastra nu aveti certitudini.
    Acuma, intr-un caz mult mai complex, cand sentinta a fost unanima, spuneti cu certitudine ca este politic.
    Eu sunt convins ca Mang a plagiat, la fel si Kovesi, Ponta, Udrea nici n-ar trebui mentionata, e din cu totul alta liga…..In cazul Nastase insa, nu am certitudini, pot doar sa cred ca merita.
    As spera, odata cu condamnarea asta, sa-i vedem anchetati si, poate condamnati, si pe Videanu, Ridzi, Udrea.

  15. Daca politicul(in speta base) este implicat catusi de putin in aceasta sentinta cred ca si basistii ar trebui sa se teama , si cred ca chioru doboara doua pasarele cu un singur glont. isi asigura o pozitie de guru in pdl si lumea se aliniaza si le arata si usl-istilor pisica moarta. maine vor rasari basistii care vor spune ca avem un premier a carui lucrare de doctorat a fost coordonata de un condamnat pentru fapte de coruptie…

  16. Bravos ! S-a dat un exemplu: cineva a fost condamnat pe baza de perceptii, nu de dovezi !!!Atentie mare: oricine poate sa fie in locul lui Nastase, adica poti fii condamnat doar pt ca cineva crede ca ai fi putut sa faci ceva, nu ca ai si facut acel ceva.

  17. D-le Ciutacu, cine ne poate spune de ce printre primele decizii ale guv. nou instalat a fost sa treaca in subordine ISC-ul ? Si de ce l-a apucat constiinta pe Grajdan sa trimita hartia aia de retragere din proces ? Ca se conversa Nastase cu Grajdan pe la 5 dimineata nu ne intereseaza, dar restul de fapte raman si nu se pot nega.
    Mi se rupe de PDL, USL, PDF, JPG, BMP, bla, bla da’ ma ia cu frisoane cand vad actiuni de astea “pe banii mei”. Sunt subiecte pe care nu le-ati abordat niciodata si nici nu vad asta posibil in viitorul apropiat.

  18. Nu am avut acces la probatoriu si nici nu m-as pricepe sa-l “citesc”. Pentru cei nedumeriti, sa va povestesc o situatie asemanatoare, de acum cateva saptamani.

    Campanie electorala, primar in functie, contracte in derulare, bani publici, comisioanele standard.

    Probleme: a primarului – campania electorala; a constructorului – cum se scade de banii de comision din contabilitate.

    Rezolvarea: echipa care se ocupa de campania primarului si-a facut treaba in Photoshop (afise, bannere, pliante, scrisorele pentru fete si babutele cochete etc., etc.) dupa care a luat de manuta contabilul firmei constructoare si s-a dus cu el la firma de imprimari si alte tipograficesti. Au dat stick-ul si comanda, iar factura a fost facuta pe… pe… firma de constructii.

    Toata lumea si-a rezolvat problema: primarul reales, comisionul dedus integral din contabilitatea firmei constructoare …

    Vi se pare cunoscut tiparul?!… Mie potrivit mi s-ar parea in zilele astea un control al ANAF la toate firmele care au contracte in derulare cu autoritatile locale. Sa te tii atunci cate tiparituri, tricouri, pliante le-au trebuit, brusc, dulgerilor, zidarilor si asfaltagiilor…

    Sper ca aceasta condamnare sa aiba un efect care mie mi se pare dezirabil: sa simta politicienii, toti, indiferent de partid, o sudoare rece in spate… Poate atunci va fi mai multa corectitudine in actiunea lor.

    Din ultimii doi-trei ani de mandat ai lui Base, ce a inceput zilele astea este singurul lucru pe care il apreciez: a deschis cutia Pandorei, dand drumul spaimelor intre politicieni. In plus, ma bazez pe setea de razbunare a pesedistilor, ca situatia sa nu ramana doar la acest nivel. Meritam, noi, romanii, facuta putina curatenie printre politicieni.

  19. Intrebarea e: vor urma si altii la rand?
    Daca da, inseamna ca lucrurile incep sa se miste.

    Daca nu, inseamna ca-i doar o facatura politica.

  20. ma ia cu capul!! se duce nastase la mititica si jigodiile infloresc pe campii!!!! Pai, Nastase- 4 case si taica Iliescovici is pui copil pe langa ce fac piticanii fara nici un fel de 7 ani de-acasa, macar!!!!!!!!!!!!!!! si aroganta le sta prost! ne ducem dracului!! daca vine Igas si ne esplica’mnealui cum sta cu doctoratul lui Ponta si daca Funeriu umbla prin boscheti dupa dovezi, cand el era papagalul d-nei Badea (pentru vorbe de trei lule, trei surcele), ptiu c-a disparut necalificata!!!… atunci de mana toti la rapa!!!

  21. Procesul a durat atit ptr. ca asa a vrut basescu . A folosit procesele cu Nastase cind avea nevoie ! A astept finalul ptr. un moment potrivit . Acum basescu a considerat ca e momentul . Consider ca este o dreptate f tirzie si efectul nu va fi cel scontat ptr. ca timpul a jucat in favoarea lu’ Nastase , ptr. ca aceasta condamnare vine dupa guvernul basescu , care a depasit toate recordurile de coruptie si ptr. ca increderea in basescu e mica ! Condamnarea lui Natase mi-ar da frisoane chiar daca as fi coana nutzi , basescu e f razbunator , ar da-o si pe ma-sa daca e nevoie si nu-si vede decit propriu interes ! Nu-l intereseaza ca DAAA se va deschide o cutie a Pandorei !Procurorul Ponta va reactiona si-i va lovi oamenii . !

  22. e turbata javra… si-a pus toate celulele securiste sa traga din toate pozitiile… justitia basista si-a facut datoria fata de securistul suprem

    partea comica e faptul ca acum 2-3 zile nastase era unul din cei mai infocati suporteri ai usl impotriva suspendarii javrei… cu ocazia asta poate-si reconsidera pozitia si alde mitrea sau hrebe

    daca tot s-a dat drumul la singele politic prin intermediul justitiei ultra securist-mafiote romanesti poate e cazul sa intre si javra la puscarie dupa suspendare pentru toate hotiile si crimele facute impotriva romanilor incepind cu magafurtul flotei

    hotii precum videanu, berceanu, udrea, ritzi, falca, pinalti, flutur, anastase etc. cind o sa ajunga la puscarie…

    poate e cazul totusi sa fie data o lege de interzicere a agentilor sub acoperire in justitie printre judecatori si procurori precum si a colaboratorilor celulelor mafiote ale serviciilor secrete

  23. O vorba veche spune ca “nevasta trebuie batuta, daca nu stii tu de ce, stie ea!”
    Cam la fel si cu Nastase, poate n-o fi vinovat pentru Trofeul Calitatii, dar sigur e vinovat pentru ceva si merita sa stea putin la puscarie.
    Si lista cu urmatorii e foarte lunga, ramane de vazut cine va inchide Cutia Pandorei.

  24. sa vedem si partea buna (oare?): urmeaza Udrea, Anastase, Videanu si ultimul, dar nu cel din urma, collonelo Basescu!
    o fi bine? o fi rau?

  25. toti derbedeii numiti impropriu clasa politica din momentul acesta vor trebui sa stie ca viitorul fiecarui borfas politic este mai devreme sau mai tarziu acelasi, puscaria.
    facem inscrieri in asociatia viitorilor detinuti politici…in aer pluteste miros de sange si se aude zanganit de catuse…

  26. Trebuie sa ai o chiftea pe post de creier sa crezi ca prin condamnarea lui Nastase(pe dosarele astea, altfel Nastase a facut multe, fie primit) a inceput sa mearga justitia in romania. Miroase manufactura de la o posta, aia pe care o lua Vantu si a ramas s-o mulga Cocos(posta).

  27. Dle Ciutacu,banuind ca ne aflam,oarecum,de aceeasi parte a baricadei optiunilor electorale,va intreb (evident,retoric):cind am chibitat pt.schimbarea pdloilor de la guvernare,tinta nu era tragerea la raspundere a acestora pt.toate ororile financiare comise de-a lungul anilor? Cand colo,ce sa vezi?Intra la puscarie Nastase, il purica ‘justitia’ pe Diaconu si cine stie ce-i mai asteapta pe USL-isti!Eu nu stiu cat de emblema a coruptiei romanesti ar putea fi Nastase dar,la prima mana,mi-amintesc de Miky Spaga care, culmea,este bine mersi daca a stiut de unde bate vantul! Ca atare,strabunul proverb ‘pe cine nu lasi sa moara,nu te lasa sa traiesti!’este mereu validat de realitati,mai ales de cele romanesti. In justitia actuala vad o reintrupare a Inchizitiei si,sperand naiv intr-o revolutie in reluare,mi-asdori ca cineva s-o poata ‘judeca’ si pe ea pt.’impartialitatea’manifestata. Ceea ce,insa, mi se pare absolut revoltator este modul deschis/fatis/sfidator in care Marele Licurici il sustine/sfatuieste pe vechilul arvunit in punerea in aplicare a tuturor acestor actiuni caci,stim cu totii,fara lobby-ul acestuia, s-ar alege praful de Rosia Montana, Cuprumin,gazele de sist, asigurarile private de sanatate etc. Insa, faptul ca USL este incapabil sa raspunda eficient si barbateste la toate aceste manevre murdare, ma face sa ma intreb daca USLul este ceea ce ne-ar trebui? Cum sa te scuzi tu,USL, ca desi te afli la guvernare nu ai acces la documentele ce le-ar putea asigura o vacanta prelungita in spatele zabrelelor atator ministri, parlamentari, primari, baieti destepti ai pdloilor?!

  28. dana,
    la romanica merge orice, la ce bun dovezi si probe intro cauza penala daca instanta apreciaza ca esti puscariabil? cu aceasta cauza penala s-a deschis cea mai neagra pagina din istoria festelita a justitiei romanesti, justitia hitlerista ar pali fara indoiala daca ar fiinta in zilele noastre, dar ce vrei intrun regim fascistoid ca regimul basescian merge orice…

  29. Buna seara d-le Ciutacu,

    Avu dreptate azi dl Ponta ca vor veni multe belele…
    Imi pare rau pentru dl Nastase,mai ales ca si eu cred ca e o condamnare politica.

    Vreau sa traiesc sa-i vad condamnati pe toti hotii astia care au adus tara de rapa;ne-au furat si libertatea,de fapt.

    Chiar as vrea sa-i dau un branci(ca un calmant) lui CTP.

    Cu mult respect pentru Dvs. si pentru oamenii de buna credinta,
    IoanaP

  30. Exista asazisi oameni bolnavi de razbunare si nu numai…Pe CTP as vrea sa-l vad in aceeasi situatie,la comiterea unui eventual delict,avand parte de acelasi mod de a fi judecat.

  31. Exista asa zisi oameni bolnavi de razbunare si nu numai…In ce-l priveste pe CTP,as vrea sa-l vad in aceeasi situatie,la comiterea unui eventual delict,avand parte de acelasi mod de a fi judecat.

  32. Pai, marele corupt are sechestru numai pe 118.000 euro? Fara sechestre pe imobile, mobile scumpe, conturi, etc? Inseamna ca instanta( sechestru DNA) e multumita cu recuperarea unui prejudiciu de max. 118.000 euro? Cat au valorat cheltuielile justitiei romane in 8 ani de proces penal?

  33. BĂSESCU LA PUŞCĂRIE!

    Acum sunt sigură că se va întâmpla. Nu ştiu când…

  34. o zi trista pentru democratia romana. pentru mine justitia a incetat sa mai existe. cred ca singura metoda ar fi, parafrazandu-l pe basescu, desfiintarea si reinfiintarea ei pe baze noi.
    cioclul CTP a pierdut o ocazia sa taca. “premiera politica” are alt sens decat cel pe care il crede. este premiera politica a incetarii existentei unei justitii adevarate in romania.

  35. @alphas: “…ce a inceput zilele astea este singurul lucru pe care il apreciez: a deschis cutia Pandorei, dand drumul spaimelor intre politicieni. In plus, ma bazez pe setea de razbunare a pesedistilor, ca situatia sa nu ramana doar la acest nivel. Meritam, noi, romanii, facuta putina curatenie printre politicieni.”

    Desi mi-as dori din tot sufletul “sa-ti fie gura aurita” 😉 , nu crezi ca te-mbeti cu apa de ploaie ? Ca e doar un razboi pt. suprematie intre Basescu & gasca si noua Putere , care , odata cu castigul uneia dintre parti , va mai continua cu inca una-doua victime din randurile pierzatorilor , iar apoi totul se va linisti , in dulcele spirit romanesc.
    Pt. ca eu , unul , sunt aproape convins ca asa va fi ! 🙁

    Si asta pt. ca ne tradeaza caracterul neserios , inconsecvent si , mai ales , lipsit de demnitate si moralitate (exceptiile mult-prea-putine nu fac decat sa intareasca regula). Iar politicienii (si nu numai) pe care atata-i hulim , sunt tot “produsele” acestei natii . Spui ca “Meritam, noi, romanii…” Oare chiar meritam ? Cand fiecare din noi asteapta ca schimbarea sa vina din alta parte , dar nu de la noi insine … ! Cand noi criticam moralitatea politicienilor dar facem abstractie de lipsa de moralitate a multora dintre noi … Mai gandeste-te …! 😉

  36. sunt trist,
    nu pentru ca face parnaie nastase, sa faca dar nu pentru asta, sa faca 10-15 ani pentru subminarea economiei nationale prin vanzarea Petrom la OMV. Sunt trist pentru ca ni se da un exemplu de rahat al capacitatii jutitiei din Romania, a capacitatii ei de a slugarnici pulpana basista, asta mi se pare infect, daca am fi avut un dosar beton, dezbatut, cu probe covarsitoare, dar totul mi se pare superflu in dosarul asta.
    Vreau ca Nastase sa faca parnaie dar nu pentru un rahat ca asta ci pentru treburi grele, pentru ca sa fim seriosi Nastase nu e Hoffa ca sa te bucuri ca macar face parnaie. Dar asta e (din pacate pentru Nastase), slugile basiste se vor urca pe gard si vor urla ca s-a facut dreptate! Dar va intreb si eu, pentru cine s-a facut aceasta dreptate si ce inseamna ea? Trebuie oare sa ne bucuram, cei care am suferit atunci pentru ca Nastatse face parnaie pentru un rahat, sau ar trebui sa ne faca sa ne simtim jigniti ca justitia din dorinta de nu tulbura apele unora care au schimbat barca ne-a vandut suferintele regimului basist. Kovesi sper sa te dea pe fata cel caruia te-ai si ne-ai vandut!

  37. Stiti ce nu pricep eu? Incrucisatorul asta este chiar intangibil? A reusit el sa-si stearga toate urmele, desi la ce fel de om este ar trebui sa se vada dara lasata precum dupa melc? USL-ul nu are persoane cu acces la informatii, care sa-l expuna in adevarata sa infatisare? Sau intr-o tara de can-can-isti ei o dau pe Academiei, si nu se coboara la nivelul asta?
    Ori te pomenesti, minunea minunilor, baiatul asta e asa de curat ca miroase doar a flori in urma sa?

  38. LUCRAREA, LUCRAREA, UNDE-I LUCRAREA? CARE LUCRARE? LUCRAREA DE LICENTA A LUI BASESCU! MOR DE DORINTA DE A-I SAVURA ORIGINALITATEA!!! SUNT CONVINSA CA A INVENTAT BASESCU LA TEHNOLOGIE NAVALA, DE I-AU ARS SI I-AU DISPARUT NAVELE NU STIU CATI ANI MAI TARZIU!

    VEDEA-L-AS CA PE NASTASE IN ACESTE MOMENTE!

  39. D-le Ciutacu,

    Mare mizerie e in tara asta!Cand ii vad pe coloneii astia ma apuca greata!
    Eu am facut armata trei ani in facultate-cate o zi pe saptamana si trei convocari in vara de trei saptamani,cu armata-armata(dupa sesiune si cele trei saptamani eram ca un schelet umblator) si am ramas slt. pana la pensie ,si Robert Turcescu ditamai colonelul, fara sa faca stagiul militar?!Si ceilalti?!
    Fratele meu a termintat scoala de ofiteri(de politie-militie atunci) in 1981,cu grad de locotenent si cred ca dupa anul 2003 a fost gradat colonel,dupa o munca corecta si preacinstita,care l-a dus la un infarct acum 3 ani si jumatate si e in …cer.
    Si astia…n-am cuvinte!

    Cu mult respect pentru Dvs.,
    Ioanap

    Acum ma uit ce se intampla la casa d-lui Adrian Nastase…Groaznic!Sper sa nu se intample ceva rau,ca vad ca a venit SMURDU-l…

  40. Este o stire care consterneaza. Ca persoana fizica nu prea pot sa imi dau cu parerea nefiind in masura sa am acces la documentele si fortele care au stat la baza deciziei prin urmare pot comenta ceea ce vad. Insa imi pun intrebarea justa un domn presedinte ce se va intampla cand dosarul X care sta in stand by si atentie pentru care altul a facut inchisoare si a fost gasit tap ispasitor va fi pus pe tapet? O sa vorbeasca singur? eu zic ca da fiindca anumite persoane de neatins s-au ocupat ca dosarul sa isi pastreze bunul mers si integritatea . Sint extrem de curios ce se va intampla atunci daca tot au pornit pe drumul asta. Ba mai mult ar trebui bagati la inchisoare toti membrii parlamentului din ultimii 16 ani cel putin . Hai sa fim seriosi. Dar domnul fost prim ministru a facut o greseala de sah si mat. In pozitia dumnealui trebuia sa se astepte ca totul sa fie ascultat si monitorizat . Asta a fost greseala care a marcat intreaga actiune ulterioara a completului de judecata. In momentul dovedit in care domnul Grajdean a emis curtii retragerea ISC ului ca parte iar apoi procurorii au depus probe la dosar asta a naruit tot edificiul apararii oricate recursuri de anulare pe exceptie de fond ar fi depus .

  41. felicitari justitiei bashiste, care si-a facut treaba mare!
    de-abia astept sa felicit aceeasi justitie pentru condamnarea leprei de la cotroceni la 15 ani de prison CU EXECUTARE, la anchetarea ca la carte a jafului de la institutul cultural roman si a condamnarilor in consecinta si la redeschiderea anchetei privind tipografia ziarului “azi”, unde patronul talhariei a fost redactorul sef de atunci, catalin tolontan.

  42. sper ca de azi incolo sa inceapa prabusirea lui base. i-o doresc lunga si umilitoare!

  43. Si nu mai e nimeni in tara asta care sa ridice vocea impotriva mizeriei din tara asta?Fratilor in fata la Cotroceni PUTEM rezolva problema!!! Sa stam acolo pana pleaca Basescu!!!

  44. Nastase ajuns in pragul sinuciderii. Daca Ponta nu trece la lucruri serioase si concrete in ceea ce priveste jaful coordonat de ”presedintele meu” il mananca Base la micul dejun.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.