Esti aici:
Prima pagină > Blog > Papornita cu intelepciuni > Vizunea Traiană: tiranie cu acte şi fapte

Vizunea Traiană: tiranie cu acte şi fapte

Foto: Retusuri

Dacă, dintre oamenii care gândesc cu propriul creier, mai avea cineva o brumă de îndoială asupra construcţiei antidemocratice funciare a lui Traian Băsescu, îmi place să sper că intervenţia lui intempestivă, de vineri după-amiază, de la Realitatea TV a risipit dubiile. Să te ceri cu tupeu la televizor şi, odată intrat în direct, să te apuci să ştergi pe jos cu moderatorii, să refuzi orice întrebare şi să trânteşti mârlăneşte telefonul, asta numai atitudine democratică nu se cheama.

Dacă tu nu eşti în stare să-ţi tii gura când participi la zaiafeturile organizate de fratele Păunescu (pe care tu însuţi ai încercat să-l falimentezi în 1997), iar o televiziune îţi captează şi difuzează pe post primitivismul economic, logic ar fi să bagi capul în pământ şi să regreţi public o scăpare inadmisibilă care poate să genereze panică. Nu-i de vină Sorin Ovidiu Vântu, pe care nu-l vedeai aşa de malefic şi de ticălos pe vremea când te cânta în prime time Realitatea TV, că tu eşti nevorbit şi iresponsabil de imprudent. La fel, nu-s de vină cei doi moderatori, poate cu excepţia faptului de natură umană că s-a năruit cerul pe ei când ţi-au auzit vocea, că nici unul dintre şefii lor, care răspund bătând din călcâie la solicitările imperative ale Cotrocenilor, n-are puterea să te trimită să plimbi ursu’ prin curtea Palatului.

Mai mult, aici

Comentarii

comentarii

Similar Posts

89 thoughts on “Vizunea Traiană: tiranie cu acte şi fapte

  1. Mama cata spaga ar da Chiorul sa faca In gura Presei…cred c-ar da-o si pe Udrea ca blonde confuze se mai gasesc

  2. Precum bine aţi subliniat, D-le Ciutacu, ce poa’ să facă doi bieţi moderatori în faţa unei intervenţii venite din partea unei persoane care se recomandă a fi tocma’ Preşedintele României. Păi, dacă stăm olecuţă să analizăm cu cap, în ţara asta, se consideră că există două categorii de cetăţeni: şmecherii şi fraierii. Un dicton inventat de “vedetele” Hip-hop, şi dus mai departe, pe cele mai înalte culmi ale NESIMŢIRII de “vedetele” manelelor. Aşadar stimatul nostru prezident, în acord cu binecunoscuta-i înţelepciune, preia orice se “poartă” în societatea românească, şi se consideră ăl mai şmecher dintre şmecheri. Uită însă un aspect fundamental: nu mai poate prosti douăj’ două dă milioane de cetăţeni, fie ei şi ăi mai fraieri dintre fraieri, cu tertipuri de starletă, cocoţată pe capul celor care, au avut proasta inspiraţie să-l voteze (sau nu), şi care s-au ales timp de 5 ani, cu un personaj sinistru la conducerea ţării în care locuiesc şi muncesc.
    Mai trebuie să apreciez şi să admir (fără a vă zgândări gratiut personalitatea), faptul că v-aţi apărat colegii de breaslă, cu toate că din raţiuni care ţin de personalitatea fiecăruia, ei sunt nevoiţi să suporte astfel de umilinţe, pe care (poate?) nu le merită, dar care trebuie să fie în acord cu DEMNITATEA UMANĂ, şi cu rigorile unei comunicări NORMALE, necesare într-o societate care se doreşte a fi DEMOCRATICĂ.

  3. Asa politicieni,asa presa!
    In Romania nu se mai face presa de ceva vreme. Atat presa cat si politicienii au propria lor agenda de pupat in fund reciproc sau de platit polite. Presa,politicieni si afaceristi dubiosi,par doar niste gasti (in marea lor majoritate) complice si penibile.
    Se toaca talash de dimineata si pana noaptea tarziu fara a tine cont de informatie,de deuntologie,de fapte…nu vezi nicio diferenta intre posturile de stiri si presa tabloid.
    De aici si scaderea in credibilitate a presei in ultima vreme.
    Cand te bagi in troaca…..

  4. Concubinajul “aliantei” pare a fi ca nabadai…neancrederea creste tot mai mult in tatac iar pe la colturi coledzii pun mana pe cutite…pentru orice eventualitate,nu-i asa? PD-l ul are ordin clar si precis” nu raspundeti la provocari !macar un an…pana dupa alegeri…unii zic pe la colturi ca Geoana va fi propulsat la presedentie cu sprijin basescian dupa care sa fie desemnat premier..doar a fost pohta ce-a pohtit,nu-i asa?..mare invins va ramane micutul Bonaparte de Cluj,care cade tot mai afund in dizgratia olimpianului Zeus…

  5. Observ, cu răbdare, ca începem să avem greutăți în exprimare…Și asta nu datorită lacunelor ci din pricina licenței democrat-liberale, al cărei drept de autor îl revendică cel mai iubit (că vorba aia: dacă l-am ales el se consideră Alesul). Am vaga impresie că nu vom avea emoții la alegeri (nici chiar tătucul) pentru că până atunci cei care ar fi avut drepturi în exprimare se vor fi dus demult.
    P.S Speranța că poate arăta și mai mult mă ține treaz.

  6. Buna ziua d-le Ciutacu,

    Conform titlului Dvs.,tirania cu acte si fapte in democratia,asa-zisa ,a lui Basescu,asta o traim.
    In criza care ne cotropeste si cu politica lor de austeritate pe care o promoveaza(asa cred ei),trebuie sa mai suportam si lipsa lor de minima decenta in fata poporului roman:sa faci o intalnire a PD-L-ui cu parlamentarii lui la Poiana Brasov,sa dai si petrecere(in sfidarea nenorocirilor pe care le traiesc romanii azi),la care se duce si Basescu,ca fara de el nu se poate.La Bucuresti nu mai era un loc unde trebuia sa aiba aceasta intalnire?
    Vai de noi,vedem ca mortul e pe masa,dar petrecem ,dantuind pana in zori-dar de fapt,pe banii cui?Pe banii nostri,bineinteles-ce ne trebuie noua pensii,salarii marite sau siguranta de trai linistit?

    Cu multa apreciere si respect,
    IoanaP

  7. Remarcabila in afirmatia presedintelui este detasarea fata de conceptul de populatie. Sau impartirea societatii in “noi” si “ei”. Cred ca mai firesc ar fi fost sa spuna “ne nenorocim”. De aici trag concluzia ca Base nu face parte din randurile populatiei. Si revin la vechea mea obsesie populista: el ce plateste entru consumul propriu? Snowmobilul? Trascaul? Hartia igienica de acasa? Kerosenul la elicopter cand se plimba in interes propriu? Benzina la Golf sau Logan cand se duce la sediul PD? De ce ne neorocim noi si el nu???? Si uite asa ca prin vis, imi duc aminte de coana Leana cand, acuzata ca a trait pe spinarea noastra fara sa plateasca nimic, a raspuns senin: De ce sa platim cand era ale noastre???

  8. Ar fi bine si pentru ziaristi, sa mai “selecteze”putin banalitatile exprimate prin diverse ocazii de catre cei care ne conduc.Uneori, sunt chiar ridicoli, asteptand ore intregi(neinvitati) pe la portile sau usile unor locatii ce “adapostesc” asemenea intruniri, pentru a culege cateva vorbe rostite cu mare strangere de inima de participanti.

  9. ca base face ce face… asta e, eu sunt curios cat mai poate poporul roman sa ia m…?
    acum voi anticipa raspunsul lui Boss
    “Nici nu-ti poti imagina”

  10. chiar crede cineva ca pe individu asta il intereseaza criza mondiala?eu ma indoiesc foarte tare ca prin creierasu lui trece vreun gind.el actioneaza instinctiv-<ce a zis ala,cum prostim lumea,cum o intoarcem,cam astea sunt preocuparile individului cind nu il preocupa turismul tarii-in interes national,desigur…ce impresie facem la tv. sa mai prostim pe cineva,ce mai regizam si cu cine etc.

  11. Sunteti genial d-le Ciutacu. Trebuie sa cream un front puternic antibasescu deoarece cred cu tarie ca ne indreptam spre dezastru, spre catastrofa. Aveti forta! Impreuna cu dl. Badea si dl. Gadea sunteti oaza de speranta ca in Romania mai exista opozitie fata de “mofturi” si “moftangii”. Va doresc putere in distrugerea sistematica si perseverenta a acestei cangrene. Ma intreb sincer de unde atata indarjire? Sunteti altfel fata de romanii pierduri in propriul lor destin. Sunteti varful de lance. De ce? Aveti sclipire si tais. Senzational!

  12. @andreid: multumesc pentru aprecieri, dar ma faceti mult mai mare decat sunt in realitate. nu sunt decat un tip care nu s-a manjit, care-l detesta cu totala sinceritate pe Basescu si care are la dispozitia lui o platforma de exprimare

  13. @polbac pe unde iti desfasori activitatea? Aproape ca ii iei painea de la gura lui Turcan. Ceea ce afirmi tu se incadreaza in genul de dorinte basesciene in care presa este doar un instrument de comunicare a rasinilor celor din fruntea bucatelor. Te gandesti un pic cum ar fi sa traiesti intr-o societate in care stirile sunt “selective”, iar “penibilii” scriu doar conspectand comunicate? Parca am mai trait o data asa ceva si atunci s-a lasat cu impuscaturi.

  14. Imagineaza-ti-l si pe Badea la Cotroceni dupa cate a patimit !
    Ce-ar zice Badea Traian la “In gura presei” despre Mircea Basescu de la Cotroceni ?

  15. Altceva decat sa va luati de basel mai stiti? De la Badea, cristoiu si toata antena? Sunt zeci de mii de probleme in tara asta, de la salarii de rahat pana la bataile de joc nesfarstite pe care le suporta omul de rand. De salarii de ce nu ziceti nimic, de drepturile incalcate permanent sau de oamenii care mor in spitale? Mereu basescu in sus si jos, e cumva psihologie inversa? Oh nu, sa nu ma intelegeti gresit, daca as putea i-as strange pe toti in casa poporului (polticieni si toata clica in frunte cu marinarul) si le-as foc sa nu scape nici unul. Mai intoarceti-va fata si catre popor daca incercati sa va erijati in
    “avocatii poporului”. Cand acea studenta a fost omorata pe trecerea de pietoni cat de indignati ati fost? Si exemplele pot continua.

  16. Lasa Victor, nu mai compatimi cele 2 cucuvele de la iRealitatea, (Laura-gaura si Cosmin-venin)ca si-o merita din plin. Departe de mine de a fi un admirator al Basescului, dimpotriva, m-am pronuntat de fiecare data impotriva iesirilor lui, insa de data asta pur si simplu m-a uns pe suflet. Cred ca a fost chiar prea domn, tinand cont de faptul ca cei doi moderatori sunt campioni (impreuna cu Dragosteasca- cea mai antipatica)la bagatul pumnului in gura invitatilor la mijlocul frazei. Urat obicei ! Apropo, te rog sa-i transmiti amicului tau, Pulifrici Gadea, ca i s-a cam urcat la cap si vorbeste mult prea mult, cheama cate 3-4 oameni intr-o emisiune de o ora cu publicitate cu tot, si el vorbeste cel putin 30 de minute. Inca o sugestie as indrazni pt acelasi Pulifrici, sa-l roage frumos pe maestrul Cristoiu sa vina inapoi la emisiune, ca dansul era sarea si piperul.

  17. Tare poza retuşată! Dar… cum facem cum nu facem, tot don President iese bine. Ce să aibă împotriva unui trup tânăr? De Mircea mi-e că n-o să-i convină schimbarea. Hai, mecla ca mecla, ştim că orice frumuseţe-i trecătoare (deşi, nici chiar aşa!) dar de-ar fi să se trezească şi cu mintea Vrăbiei care se visează scăldându-se în mălai (totalitarism!)… Naşpa!

  18. psd-istul nr.1 al Romanoei are creierii “terci” si paranoia “speculatiilor”;iar in legatura cu fotografia modificata:”jucatorul” modereaza o emisune cu un decor mai putin luminat decat cel de la “in gura presei”.decorul tiranului nu ar putea sa fie decat unul care, sa-i serveasca propriilor interese dar care celorlalti sa le provoace greata .rezultatul:0 % rating=moderator demis.mult succes in contnuare domnule victor ciutacu!

  19. pe noi, ăştia “nevăzători”, ai putea să ne îndrumi să vedem şi noi intervenţia de la realitatea, că pe motoarele de căutare normale nu se găseşte:)
    sau nu e ?…că nu cre’ că te-or fi ajuns (D-ne fereşte!) blestemele, încât să n-o fi postat-o.

  20. Problema este alta, acum suntem prea zăpăciţi de abundenţa asta de neseriozităţi, atât din partea politicienilor cât şi a presei…

  21. am mai vazut fotografia pe un blog dar nu mai stiu unde,a aparut acum cateva zile(vreo 5-6),esti cam in urma victoreee:P!

  22. @adi: scrie si pe poza, si la sursa de unde e preluata. totu-i sa si citesti.
    @T de la TIMISOARA: captura video e atat pe blogul meu, cat si pe site la JN
    @Chat Noir: nici eu nu-i plang, da’ tot mitocanie se cheama
    @Mircea: la viitoarea jignire, zbori instant de aici. am apucat deja sa-ti aprob comentariul, nu ti-l mai sterg, dar este ultimul de acest tip. cheama-l tu pe Cristoiu inapoi, noi avem treaba sa facem emisiuni de unde au fugit altii.
    @rr: inainte sa-njuri pe cineva, mai si cauta inainte date despre el.

  23. Ooooo, Doamne…Iarna urata,gri,aproape sinistra in lipsa zapezii,facturi pe care le filezi ca pe lozul in plic sa nu te pocneasca prea brusc suma de plata riscand astfel un infarct,o societate atinsa si ea de nebunia si prostia celor pe care putini dintre noi i-am asezat in “nemurirea” nesimtirii pe care ti-o da puterea cand esti lacom, prost crescut,infatuat si gaunos.
    Mama mea,o profesoara de moda veche , foarte educata si bine informata mi-a reprosat un singur lucru inainte de a muri : cum de m-ai dus , mai, mama, sa-l votez pe individul asta ? (Mama suferise atunci un accident vascular si am luat-o la sectie cu forta :”sa fim mai multi,sa-l dam jos pe Nastase,sa dam o sansa dreptei…”.
    Vorba lui Badea : pe mine omul asta nu ma va mai prosti niciodata ; nici pe mama mea !

  24. D-le Ciutacu poate imi explicati si mie unde am injurat? Nici macar aluzie nu se poate spune ca a fost, pentru ca pur si simplu nu este. Dar put si simplu s-a ajuns la saturare cu acest personaj sinistru si chelios. Peste tot numai el, nu te mai poti uita la o emisiune ca invariabil apare marinaul. Ce e prea mult strica. Dar totusi unde am injurat?

  25. Intr-o tara in care slugarnicii,nu slugile ,au devenit stapani lucrurile iau o intorsatura periculoasa.pentru ca :”cei multi si saraci au muncit pentru cei putini si bogati” cum spunea colegul dumneavoastra mircea badea dar, as mai dori sa fac o adaugire modesta:s-au “trezit” sclavii pervesi,parveniti,partari din multime cu gandul sa “prosteasca”in continuare “populimea”(ati furat destul bai cocosatilor!)…nu cred ca exagerez cand spun-avem nevoie de prospetime-voi ati avut curaj sa le tineti piept “politicienilor de carton”.As avea o rugaminte:daca puteti sa ma indrumati cu un nr. de telefon de la redactie pentru o (multsperata) colaborare.astept un mail va rog daca se poate!multumuesc!P.S:Student la jurnalism(astept concurs pentru colaborare)

  26. daa, suntem douj’de milioane de dezamagiti si scarbiti dupa declaratia lui ilie sarbu, douj.de milioane de cetateni turmentati care s-au pacalit si au votat aceleasi personaje caragialesti ce-si dau mana si se se bat pe burta in fumoar pt verocitatea cu care se gratifica in fata “prostimii” intru pacalirea ei. Romanie! tara mea…

  27. De mirare,ca va mai mirati de…ce face Traian Basescu?Dar,asa ne trebuie-sau le trebuie!-celor care l-au ales!!!

  28. Victor,Ceausescu ar fi gelos pe Traienel.Ce a facut Ceausescu in 30 de ani a reusit Base in 5 ani.Mama ce ne-o meritam.

  29. Si cand te gandesti ca totul a pornit de la o susoteala intre Basel si fratelo Paunescu pe motiv ca era frig in sala.

    Pacat ca Geoana n’a cerut evacuarea lor. Si asta foarte rapid.

  30. @Mircea,
    daca spuneai tot ce-ai spus politicos fara chestii de alea de ma fac sa-mi trimit copilul repede la culcare,eram de acord cu tine.Chiar m=am mirat,putin,cum de-a trecut prin furcile ciutacesti.Apoi,nu stii ca cei doi domni nu se-nteleg ? Chiar deloc.Era suficient sa urmaresti atent Sinteza si vedeai cum baciul cel tinar,muntean,il altoieste pe cel moldovean.E drep ,nici noapte ,nici pe la spate.Asta e,divergentele intre generatii !

    @andreid,
    domnul Gidea ce sa faca ? sa mai puna un filmulet,vechi,de pe net ? ori poate,nu-i asa,sa mai mizgileasca ceva pe tabla.Uite, decembrie am sa propun Jurnalului sa scoata o editie speciala,pe dividi evident,cu cintece de Craciun interpretate de catre Mihaiiii Gideeeeeaaa !

  31. Eu cred ca acest om nu poate sa treaca un test psihologic amanuntit.Schizofrenia are multe forme de manifestare.Acest cretin handicapat mai are putin si termina mandatul si nu lasa numic bun in urma lui.

  32. Ramai stupefiat vazand de cata nesimtire sunt capabili “catavencii” pedelisti. Pe de o parte fac economie la o calimara cu cerneala, pe de alta parte trag chiolhanuri la greu invitand si flotantul cotrocenist, ca …..deh….nici o cinzeaca fara el dar nici el fara vreo cinzeaca….Si cand te gandesti ca toata aceasta mascarada orchestrata si dirijata de “manca-l-ar ma`mare de marinel” este facuta exclusiv pe bani publici. Cam cate salarii minime pe economie a tocat fiecare participant cu cazarea, papica, bauturica, masinica…..si eventual ceva diurna de deplasare ca …..era tooooooooooocmai la Poiana Brasov. Parca la Palatul Parlamentului sau la sediul central le statea in gat…..dar da bine dupa o discutie sa te mai dai cu o tiribomba pe zapada, mai o tuiculitza fiarta…..

  33. Distractia nici n-a inceput. Se incalzeste Miron. Nu, nu cel care e ocupat cu Geoana.Cozma. Cu un partid adresat muncitorilor. Coincidenta – intr-un an de criza, cand oamenii muncii vor avea cel mai mult de suferit. Facem pariu ca Basescu i-a transmis discret un mesaj : hai Miroane, baga carbuni ?

  34. Jurnal de dictator

    Aseară, cînd sa plec acasă, m’am trezit la uşă cu nea Nicu Văcă. Se plictisise toată ziua la Curtea de Conturi şi avea nevoie de un suflet cu care să stea de vorbă. Băiat valabil, n’a venit cu mîna goală. Avea o plasă de un leu de pe vremea lu’ nea Nicu ăl bătran, originală. Nu scria pe ea nici Billa nici Carrefour. Cînd am văzut-o mi-au dat lacrimile şi mi-a venit să-l pup. Ce mai, îl iubesc. În plasă, o sticlă începută de zeamă de prună bătrînă, băgată într-o pungă de hîrtie maro, autentică, de alimentara. Ce vremuri!

    Urmarea…

  35. @rr- sa-nteleg ca trebuie aprobare despre ce putem sa postam sau nu ? Credeam ca e ca la tv , nu-ti convine, schimbi canalul, nu te ofilesti. Probleme sunt mii , zeci de mii , milioane.Dar , zicala cu “Pestele de la cap se impute !” explica vehementa si obstinatia pentru atacul la marinel. De la el , cei ca el , cei ce-au crezut in el , ni se trag multe . Inclusiv problemele de care pomenesti. Dar vreau sa ne respectam dreptul la opinie, buna-proasta , cum e ea !

  36. buna ideea, frumoasa realizarea! Intre noi fie vorba, n-ar avea curajul sa intre in studiourile antenelor, da’ frumusel si finut ca mircelu ce si-ar mai dori si el sa fie, macar putin, ca la cate complexe are, avem si explicatia obrazniciei si mitocaniei prezidentiale! De fapt, in afara de astea, mai are alte calitati?!

  37. Victor,
    a fost prima data cand am regretat nespus audientele mici facute de Realiatea .
    Am auzit zilele trecute urmatorul dialog purtat de macanicii ce-mi reparau masina,,Doamne, ce baiat bun a fost Ceausescu,asta daca sta inca o data la conducere nici cu tabul nu-l mai scoti de la putere”
    Am realizat in acel moment ca mai avem o sansa cata vreme oamenii incep sa-l perceapa asa cum este, asa ca ii doresc sa merga cat mai des la televiziuni si sa intervina cta mai des telefonic.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.