Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce dixtractie, ce mishteaux > Tikrit-ul molcom de târlă de sub Feleac

Tikrit-ul molcom de târlă de sub Feleac

“Mi se pare absolut ridicol ca personalul de frunte anunţat din Palatul Victoria să fie tot mutat de la Cluj la Guvern. Parcă suntem într-un stat… îi zicea Irak şi a avut un dictator care-şi alegea toţi colaboratorii din satul lui natal. Grupul de la Cluj sau varianta nouă a grupului…Ăsta-i un grup mai mare, e o târlă aproape. Şi vine în Palatul Victoria. Sigur, cu costurile respective. Dar mă gândesc, alţi funcţionari… înţeleg, îţi aduci unul, doi, trei, dar se mută toată curtea de la Primăria din Cluj, se mută la Guvern. Clujul…un oraş unde aruncă ăia cu cocktail-uri pe stradă. Nu cu rom cubanez, ci cu benzină…Atunci de ce trebuie să mutăm Tikrit-ul ăla la Bucureşti? Pentru că a venit domnul Boc”

domnu’ nea Dan, la “Vorbe grele”

Dragii mei clujeni pe care vă bate gândul să-mi răspundeţi indignaţi şi plini de patriotisme locale desuete, ştiu în avans că sunt un mitic împuţit, care nu ştie să aprecieze vorbele chibzuite, bunul-simţ ardelenesc, determinarea şi seriozitatea, băncile tricolore şi cele jefuite cu pistolul de ciocolată, statuile falnice şi catedralele neîncălzite, jocurile piramidale, nunţile din parc, oamenii mândri că-n 2008 s-a  deschis şi la ei primul mall şi taximetriştii care (în loc să fie preocupaţi să mă ducă la destinaţie, ca să-mi ia banii) mă întreabă ce am cu preşedintele lor. Deci nu vă mai irosiţi preţioasele cuvinte. Ţineţi-le în voi, că poate mai are nevoie piticul de grădină de carne de tun pe ala Palat şi vă dă adunarea.

PRECIZARE: Acest post chiar nu este adresat clujenilor decenţi şi întregi la cap

UPDATE: “Vorbe grele” cu Ilie Sârbu & Marius Pieleanu, iar deseară, după ce valsez într-un mare fel cu Roberta Anastase la Antena 2, o să mă duc şi la Sinteza zilei.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

84 thoughts on “Tikrit-ul molcom de târlă de sub Feleac

  1. D-ne Victore da mai rezisti.D-na asta cu felul ei de a vorbi cred ca scoate din sarite si pe cel mai “molcum”clujean.Are aerul si vorba”i-a treceti voi in banca bai piticaniilor”curat Caragiale.imi aduce aminte de piesulitza aia de caragiale jucata de Piersic singur de la un cap la altul imi scapa numele piesei.scuze pt antecomentariu de fata da parca nu mai pot astepta pana maine cand vei posta articolul

  2. Dle Ciutacu va rog scrieti ceva si despre “Oprescu face pe mortu’-n păpuşoi cu furăciunea de la Parcuri”.Stiu ca sunteti un ziarist care “n-are mama si tata” si tunul asta de 2 milioane euro nu va poate lasa indiferent.

  3. chestia asta cu luatu’ “argatilor” de la bastina a devenit o stereotipie de ceva vreme… stau si constat stupefiat, cati profesori universitari de valoare, de la Universitatea Babes Bolyai,lideri sindicali si alte categorii de oameni de vaza, pupa “dosu'”, ling farfurii si strang firimituri de pe mesele “consacratilor” in politica…inca o dovada a faptului ca, noi romanii, ne meritam soarta, este rezultatul alegerilor pentru postul de primar de la Cluj – Napoca(si eu tin la rigurozitate, deci scriu corect Cluj – Napoca)…Boc ne-a mintit anul trecut in campanie electorala, spunand ca, daca i se va oferi un post in Guvern, nu va parasi Cluju’…zis si ne-facut, caci au trecut doar 6 luni si a parasit barca pentru corabia marinelului…ei, culmea rasului, clujenii l-au votat acum tot pe el, pentru ca acest Apostu este cum e Boc pentru Basescu, marioneta…asa ca, de ce ne mai miram ca isi bat joc de noi?…nu-i asa ca ne meritam soarta?

  4. Hai că iar m-o enervat Roberta!
    Prima de vacanţă, nu este un drept câştigat de unele dintre sindicate pentru salariaţi care le compun! De ce să-i dau banii MEI unor oameni despre care ştiu că-ş hoţi până-n măduva oaselor?! De ce tocmai acoliţilor lui Udrea? Fiindcă-i la rândul ei acolita Acolitului?! Huoooo! Hoooţiiii!

  5. Hai să fim serioşi! Ştia că vine unde vine, că nu va scăpa de “întrebarea de baraj” şi ea se va interesa… când? Mâine?! Şi ce ieftin a scăpat!

  6. Da sunt off topic, stiu, dar trebuie sa-mi spun si eu frustrarea. Ma duc azi cu o colega la Parlament, mai un pic de lobby, mai o maslina, ca studentu’ stagiar. Si pe cine vad? Pe prima fiica a tarii, ai mica a lu’ tati. E stagiara la Parlament, vai va rata ea oare sesiunile din Bambu? Imbracata de cafenea, ca sa ma exprim elegant, nu ca si colega mea ce ma intreba daca nu e ceva femeie de moravuri indoielnice, solarizata si cu o mare parte din europarlamentarii romani gudurandu-se pe langa ea. Aaaaaaaaaaa in numele tuturor celor care au muncit si 80 de ore pe saptamana sa se apropie macar de Parlament!!!!!!!!!

  7. D-le Ciutacu ,nu va pot urmari emisiunile si sper sa nu renuntati la emisiune in viitorul apropiat ca sa va pot urmari si eu, dar
    citesc si comentariile de pe blogul d-stra si am vazut comentariul lui Radu S in care spune ca romani nu vor sa se apuce de munca ,iar in linkul cu podul am vazut ca daca unii s-au apucat de munca si au construit un pod intr-o zi ,au fost dati in judecata de cei care asteptau “parandaratul”si culmea au si castigat.Atunci cum sa te mai traga inima sa faci ceva pentru tara, pentru ca daca faci si nu dai parandaratul unde trebuie te trezesti ca te condamna, dar pe cei care au cheltuit banii autostrazilor si nu au construit nimic nimeni nu ii da in judecata, de condamnat nici nu poate fi vorba.
    Ne invartim intr-un cerc vicios fara iesire.
    Referitor la media ,sa nu se uite ca pe Ceausescu media l-a facut ce a fost prin osanalele aduse cu orice prilej si acum se aduc osanale dar la mai multi oameni din politica,”politicieni”!?? dar tot atat de rele se vor dovedi ca si in cazul Ceausescu.

  8. Fara legatura cu textul de sus , care suna a parere de rau ca vin Clujenii la Bucuresti . Las’ sa vedem poate , poate .. In emisiunea de aseara (miercuri seara ) am vazut porcaria “romaneasca la romani” 🙂 Pe scurt : ne indignam ca Berlusconi il face “prost imbracat” pe min justitiei , demonstreaza invitatul ca Bush poarta cravata rosie iar dl. Ciutacu mai baga o bota la carul cu oale sparte .. ” de fapt ministrul nostru chiar era imbracat ca un taran …:)”

  9. toar’su…..va scriu aici pen’ca nu s obisnuit sa intru prea des pe canalele voastre de propaganda…intreb si eu ca…. porta noua…..nu prea vad ca va inversunati pe oprescu…nu i timpul sa vedeti cam ce face pe acolo……multam’…si sa auzim….macar atat

  10. Sunt din DEVA deci as putea zice ca sunt ardelean … insa trebuie sa recunosc ca atunci cand merg in Cluj toate bancurile facute pe seama noastra capata sens. Incepand cu circulatia haotica (sensuri si semne care se schimba saptamanal si soferi care nu au auzit in viata lor de reguli de circulatie)si continuand cu toate aspectele vietii clujene, TOTUL te face sa te gandesti la un preparat culinar care este caracteristic zonei – VARZA A LA CLUJ. Si din nefericire BOC este un exponent de seama a ceea ce are acest oras sa ofere Romaniei. Asadar cu toate animozitatile si ideile mai mult sau mai putin preconcepute vis a vis de “mitici” in nici un caz Clujul cu “bocii” sai nu reprezinta o varianta mai buna.

  11. Domnule Ciutacu, vad ca sunteti tare ofuscat de numirea lui Boc ca si prim ministru cat si de echipa lui de clujeni. Trebuia el oare sa colaboreze cu mitici? Sau cu moldoveni? Ori poate cu oltenii? Eu sunt ardelean si m-am saturat ca tara sa fie condusa doar de acestia. Transilvania contribuie cel mai mult la bugetul tarii dar primeste inapoi cel mai putin. Am fost studentul domnului Boc si pot sa va spun ca este un om deosebit si cred ca este mult mai capabil decat toti prim ministrii pe care i-a avut Romania.

  12. Amu` nu ca is de la Cluj si vreu sa ii tin partea piticului, da` asta-i tara in care traim. A iesit asta de la Cluj, si-a dus trupa cu el, iesea unul de la Iasi, facea la fel. Baiu ii ca noi o ducem din ce in ce mai rau.

  13. Domnule Ciutacu , o institutie a statului roman ignora politic justitia si legea , aducandu ma in situatia abuziva si nelegala ca intr un proces , o parte sa execute iar eu sa ma judec in continuare la inalta curte de casatie si justitie.Desi recursul suspenda executarea , spune legea, institutiei nu o respecta. Si asta se intampla la cluj.Cu deosebit respect si mult succes.

  14. hahahahahahaha…asha circula bancu’ cum circula (circulasese) e la olteni.La ardeleni….”vb multa -saracia omului”.

    Da’ mi-o placut asha mult aceasta….nu “completare” ci “replik” a Dv., Dle.V.Ciutacu.Sincer,no!

  15. ..si mi se pare absolut normal ca sa isi ia consilieri oameni pe care ii stie, cu care a lucrat. Ca doar nu o sa ii ia pe aia de ii stie Nastase sau Tariceanu. Calitatea lor, insa, o sa se dovedeasca in timp. Nu vad absolut nici o problema ca duce echipa din Cluj.

  16. de obicei la 9 fix sint la antena 2 da aseara m-am enervat rau da rau de tot cind duduia a inceput sa se laude si n-am mai rezistat si am schimbat canalul

  17. @elena: de ce m-as fi suit cu picioarele pe ea?
    @Traian: nu va impiedica nimeni sa-l apreciati pe Boc, da’ platiti pe dracu’ cele mai multe impozite din tara. intrati pe site la Statistica si-o sa va desumflati. scutiti-ma de patriotisme ieftine si de teorii cu arieni, ca nu cumpar.
    @dorucristiandeliu: daca nu m-am inversunat pe Videanu trei ani, de ce-as face-o pe Oprescu la un an de mandat?
    @Clujeanul de Cluj: eu nu reprezint statul, iar dumneavoastra sunteti cam putintel la minte.
    @SuKaRiT: daca-s domn cu pesedistii & penelistii, de ce-as fi magar cu pedelistii? doar ca-s ai lu’ Traian? ce-am eu de rezolvat cu el nu se face prin intermediari.

  18. Domnule ciutacu va rog nu mai zice-ti ca sunteti prieten cu domnul Falca nu de alta dar poate-i face Base cu ochiul lui Morar sa-l mai cheme pe iar pe la DNA, sa-l invete astfel minte sa nu mai fie prieten cu tonomatele:)

  19. @Traian:aşa profesor,aşa student!
    Dacă acest profesor nu are cele mai elementare noţiuni de dreptul muncii şi nu ştie că în perioada concediului pentru incapacitate de muncă şi în cel de concediu de maternitate sau de îngrijire a copilului până la 2 ani,situaţii în care contractul individual de muncă este suspendat de drept,acesta nu poate fi desfăcut,Ce mai vorbim de competenţe.Vae victis !!

  20. @pt.SuKaRIT : la 1:31pm ti-am raspuns da’ eram pe…graba mare si tare.Poate ai citit tu SuKaRiT deja.Sa ai o zi faina( si nu incurca banatzenii cu ardelenii data viitoare, de vrei – nu-i musai no.)

  21. @pt. SuKaRiT p.s.ma grabeam sa vad “VorbeleGrele” -reloaded ale Dlui.V.Ciutacu de la Antena2.

    O zi minunata Dle.V.Ciutacu ! ( m-am shukarit pe @ SuKaRiT si era sa uit sa fiu politicoasa in blog-ul = livingul Dv. azi)

  22. @Alexandru
    idei “preconcepute” , se pare, ai tu…si te inseli amarnic in ceea ce afirmi…daca imi citesti postarea de mai sus, iti vei da seama ca nu il apar pe Boc….ma refer la ceea ce ai zis despre clujeni, in general…nu generaliza si nu iti mai da cu parerea “aiurea in tramvai”…merci

  23. @Imperatorule, aveţi dreptate. (Dar tot ieftin a scăpat Roberta!) Şi v-aţi prefăcut (foarte elegant!) că o credeţi atunci când a promis că… mâine. Azi e “mâine”, dar nu-mi fac iluzii că a trimis răspunsul. (Ori l-a trimis şi iar îs cârcotaş?!) 😀

    @The G.P.R, no las’ că nu-i mare bai… :))
    P.S. La cum mitraliază vorbele, nu ţi se pare că Primariu’ Clujului (care-o fost!) îi ardelean pârât? Şi mie!

  24. Dle.V.Ciutacu,

    Ma bucur pentru faptul ca in “livingul ” Dv.( = blog) sunt atat de multzi invitatzi.Eu am intrat pe acest blog ca sa schimb cate-o idee cu Dv. si sper ca ma-ntzelegetzi shi de data asta.

    Va doresc o zi minunata,Dle. V . CIUTACU !

  25. si-a dus piticu gasca din cluj la guvern nu din cauza de competente ci din cauza de obligatii!oamenii au cotizat in campanie si acu isi vor banii inapoi![spun lucrul asta ,,pe surse” cum sez ice in lumea deontologilor din media]

  26. deci domnule ciutacu….. stiu ca acest blog nu mi se adreseaza mie sau altui clujean intreg la cap dar totusi… tot felul de lucruri asemanatoare se intampla peste tot in tara.
    Sunt indignat ca Baselu’ cel mic duce toata gasca la Bucuresti “ca dara nooo, n-ar manca si ei o pita” cu se zice pe la noi. Mai ales ca acum a venit un veterinar la primaria Clujului.

    In politica din tara noastra circul primeaza peste tot de la Cluj, la Bucuresti sau Timisoara si in toata tara.
    Am vrut sa intru in politica dar am fost scarbit de circul si promisiuniile false facute de toti politicienii.
    Suntem tara lu’ Papura Voda!!!!

  27. Ei,ei Victore,Victore (te rog eu sa-mi dai voie sa te tutuiesc, nu de alta dar te urmaresc de atata timp incat parca ne cunoastem) oare de unde e pornirea asta? Oare cand mergi pe un post de conducere nu aduci cu tine oameni pe care ii cunosti, in care ai incredere(valabil si in business nu numai in politica)? oare niste bani in plus de cazare fac diferenta cand in joc sunt miliarde care trebuie economisite? oare nu cumva vedem paiul si nu vedem barna? oare nu ar fi bine sa-i lasi si pe astia, de unde or fi ei, macar anul ala pe care l-ai oferit si lui Oprescu (si urmatorii ani, dupa parerea mea, tot asa o sa-i lasi, ca nu vad munca acolo in afara de circ) sa vedem ce fac si dupa aia sa le ii acuzam de ceva? Pacatul lor e ca e mic Boc, ca i-a chemat sa-l ajute, ca sunt din Cluj?
    Iar in ceea ce priveste pacatele orasului: le stim, le cunoastem, mai avem multe altele, nu ne plac si nu am vrea sa le avem dar care oras e fara pata?

  28. “tineti-le” e absolut corect. Asta pentru a o lamuri pe aburica care (suna bine nu?) v-a corectat gresit :). Numai bine si spor la treaba!

  29. Clujenii sunt de vina!!! Pentru tot ce se întâmplă rău în România ultimelor luni.

    Cam atât ar mai trebui să apară pe crawl-urile televiziunilor centrale şi pe deschiderile de ziar ale multora dintre ziarele naţionale pentru a ilustra cum arată în mintea unor frustraţi România anului 2009. Asaltul clujenilor spre capitala României deranjează. Este o realitate cruntă care, parcă, în aceste zile devine mai vizibilă decât oricând. A deranjat şi atunci când Adrian Nãstase a hotărât să le dea o şansă celor care au devenit, peste ani, liderii Grupului de la Cluj, Ioan Rus,Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş.

    A fost doar o chestiune de luni pentru ca ardelenii sau, mai corect, clujenii din Guvernul Nãstase să intre în coliziune cu grupările de la Bacãu, Vrancea, Dâmboviţa sau Bucureşti. In ultimii 20 de ani de democratie neaoşă, Ardealul nu a dat nici un preşedinte al României şi a avut un eşec lamentabil prin promovarea ca premier a lui Victor Ciorbea, cel răpus de sistem şi maşinaţiunile dâmboviţene din sferele puterii. De altfel, ca o mică paranteză, merită specificat faptul că după ani buni, în care Ciorbea a fost efectiv aruncat în lada de gunoi a istoriei, exista minţi perverse care l-au “înviat pe sticlă” tocmai în încercarea de a-l identifica pe actualul premier ardelean al României, tot cu ochelari, tot de maxim bun-simţ şi tot de pe meleaguri ale Apusenilor, cu premierul-eşec Ciorbea! Cu siguranţă, ardelenii deranjeaza astăzi şi, extrem de sigur, clujenii scot din sărite “miticii” din capitală.

    Frustrarile erau “abscunse” până mai ieri, dar de la începutul acestei luni se poate observa o creştere în intensitate a vocilor contestatare la adresa clujenilor, cei socotiţi, pe bună dreptate sau nu, reprezentativi pentru ardeleni!? Aici intrăm pe un alt subiect ce ar merita dezbătut!). Mircea Badea transformă o frustrare personala în scopul de a pune la zid tot ceea ce vine de la Cluj, aproape seară de seară, în excelenta sa emisiune “în gura presei”. Cotidianul a reusit să se facă de râs prin execuţia publică la care a supus clujenii, vinovaţi – în viziunea distinşilor jurnalişti de acolo – de creşterea bugetului Cancelariei prim-ministrului!

    Subiect care, de altfel, a fost preluat răutacios şi tocat marunt pe Realitatea TV, Antena 3 şi în Jurnalul Naţional, Financiarul sau alte cotidiene naţionale. Creşterile bugetului şi sfidarea crizei au fost, în viziunea unor jurnalişti şi a unor politicieni de Bucureşti, în directă legătură cu faptul că premierul şi-a permis să-şi aduca la Guvern colaboratori clujeni !? Măi, să fie!? Nu a contat ca bugetul general al Cancelariei fusese scăzut per ansamblu. Vinovaţi sunt clujenii lui Boc! Adică, în viziunea celor care au lansat un atac furibund, dacă oamenii premierului nu sunt vorbitori “dă pă Bucureşti” şi nu sunt născuţi pe asfaltul încins din Pantelimon, Titan sau Colentina, sunt nişte ţărani şi nişte provinciali.

    Ca să nu aducem tot aici în discuţie şi execuţia la care a fost supus fostul-aproape purtător de cuvânt al Guvernului, clujeanul Rareş Niculescu, de către cei care s-au grăbit să asocieze Clujului şi Ardealului valori incontestabile ale prostului gust şi lipsei de educaţie-manelele, stil muzical atât de drag Sudului prin influenţa balcanică. Sigur că Niculescu a greşit atât în momentul când a intrat acolo, cât şi în cel în care nu a plecat rapid, respectiv atunci când nu a renunţat singur la poziţia oferită de premier tocmai pentru a feri persoana premierului şi Guvernul de ciclonul acuzaţiilor ce au urmat, dar parcă tot ceea ce s-a întâmplat a depăşit orice limită a decenţei!

    Totuşi, omul nu a omorât pe nimeni şi nici nu a sechestrat, dacă e sa-l comparam cu Dom’ Costel de la Craiova! Sigur că din ecuaţia frustrărilor ce răbufnesc dupa ce apare “încă un clujean la Bucureşti”, nu se poate face abstracţie nici de Virgil Ardelean, Nelu Pop, Toma Rus, Daniel Morar, Doru Ţuluş, Virgil Andreieş, distinsul academician Ionel Haiduc, ce au precedat în debarcarea pe malul Damboviţei pe Boc, Ferencz, Baba, Puşcaş, Dascălu, Bădescu, Hinţea, Lazăr, Ioana Muntean, Benea, Sabo sau ceilalţi! Aşa cum nu se poate face abstracţie de faptul că Banca Transilvania nu-şi mută sediul de la Cluj spre Bucureşti, iar Nokia nu a ales să mearga la Caracal sau la Dorohoi. Şi exemplele pot continua.

  30. Deci clujenii sunt inferiori restului tarii pentru ca s-au deschis mallurile in 2008? (apropo era 2007) Asta e criteriul de performanta pentru Romania? Mallurile?
    Pentru ca Boc e prim ministru asta ne face pe toti clujenii retardati? Care e problema ca nu inteleg? Nu au antenele audienta in orasul cu catedralele neincalzite?
    Macar Boc nu are “dosare in asteptare” ca cei din orase in care abunda mallurile..

  31. @ramona Bravo! Chestia cu Mall-urile este o chestie de gandire superficiala. Prefer sa nu am in oras nici un Mall dar sa stiu sa RESPECT oamenii, sa ma port cuviincios si sa nu fac misto de nimeni pentru ca asta denota proasta crestere. Eu militez pentru FORMA CU FOND, nu pentru FORMA FARA FOND,…daca ati inteles ce vreau sa spun…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.