Văru’ Zorro din Primăverii

vorbe-grele

De ce o să aibă preşedintele României un rival pe măsură în aceste alegeri? Pentru că Oprescu joacă perfect rolul de preşedinte al scârbiţilor. Şi sunt mulţi, al dracu’ de mulţi, de la cei foarte săraci, până la cei extrem de bogaţi. Iar Oprescu şi-a făcut un antrenament perfect în

Sorine…

vorbe-grele

Azi te lansezi. Și bine faci. Ești singurul care are stomac și coaie să-l facă pe Traian. Da, ai ajuns primar și ai promis că nu te bagi la președinție. Nu te-am crezut un minut, deși te jurai pe cămașa albă. Ai dezamăgit multă lume candidând, în ciuda promisiunilor ferme

Briliantul, egalarea şi maradonista

vorbe-grele

Am două măcinături frământătoare în această zi mare. Simt nevoia unor confesiuni. - Unu la mână: Cică facem chetă publică să-l salvăm pe Mutu de la faliment. Auzi, bre, iniţiatorule care eşti tu iniţiator, transimite-i lu' Briliant că o să vadă vreo para chioară de la Tonomat când o să tragă împreună

Doctore, ce să-ți mai zic? Arde-l pe tiran!

vorbe-grele

Sorine, nici n-ai făcut orașul să se-nvârtă după soare și îți vei mai și încălca promisiunea publică repetată de a nu candida. N-ai fi nici primul, nici ultimul. O sumedenie de oameni vor fi foarte dezamăgiți, dar, date fiind memoria scurtă a românului și dictonul scopul scuză mijloacele, dă-i înainte

Cea mai surpriză plăcută :)

vorbe-grele

Parafrazându-l pe Fane Spoitoru, care a caracterizat România drept cea mai ţară proastă, spun şi eu că Jenica şi Alexandra mi-au făcut ieri, în direct, cea mai surpriză plăcută. Mă jur pe portofel că n-am bănuit ce manevră lucrau ele pe şest şi că n-am fost atât de uluit nici

Triumful cubanezului asupra partidului

vorbe-grele

Marean a fost omul lui DIP: Care, după ce i-a spart Marean uşa de la birou ca să-i facă loc lui Oprescu, azi e istorie pentru PSD. Marean a fost omul lui Oprescu. Care, după ce Marean i-a făcut vânt când a vrut să candideze la Primăria Capitalei, a devenit

Fraţii mei, vă mai cer o singură aroganţă

vorbe-grele

Vă mai aduceţi aminte când v-am îndemnat să le facem portocaliilor o aroganţă? Mă gândeam că nu pot înjura ei cât puteţi posta voi pe bloguri. Şi aţi făcut viral din clipul electoral al Doctorului. Vă mai cer vouă, celor care daţi măcar doi bani pe mine, pe ceea ce

Epistemologic vorbind, jos Tiranu’!

vorbe-grele

Motto: "Nu-i un premiu. Înseamnă să ieşi în maiou pe viscol" (Crin Antonescu) Stiam ca Medelin are o parere execrabila despre prezumtiva candidatura a Prostanacului impotriva Consumatorului, dar mi-a placut cum a formulat-o aseara la "Vorbe grele". Ca eu nu cred absolut nici o iota din tanguielile televizate ale mincinosului sper