Chioşcul cu democraţie, în insolvenţă

vorbe-grele

UPDATE: Terminati dracului cu tampenia boicotului! Ghise v-a vandut, din interes politic propriu, o tampenie poleita si voi ati pus botu'. Juridic nu se mai putea face nimic. Mai statea Basescu-n garaj trei zile. Asa, si! USL a jucat prost toata campania referendumului si s-a taiat ca maioneza cand au

Un farsor…

vorbe-grele

Imediat după constituţionala-i suspendare din funcţie, a început în forţă, cu un soi de aer demn, campania electorală. Marţial, de la pupitrul Cotrocenilor, ne-a anunţat că n-avem de ales şi că trebuie să ne vedem la urne. După aia, s-a întors circu-n oraş. Toată lumea-l persecuta, postura de victimă de

Un saltimbanc politic tot mai trist şi laş

vorbe-grele

Marele curajos, neîndricatul şi neînvinsul în luptă dreaptă, după ce s-a umilit la familia lui europeană cu nimic mai curată decât el şi la oricine avea de produs un ban în România, face ce ştie să facă mai bine. Dă (cu rahat în adversari) şi fuge (boicot la referendum). Dar înaltele

Martorii lui Băsescu, în silenzio stampa

vorbe-grele

Sub pretextul străveziu că se solidarizează cu tristul ăla de Funeriu (arată diploma de absolvent din prima al bacalaureatului, campionule!), secta portocalie şi-a trimis un nimeni în drum la televizor să ne anunţe că nu mai vine la televizorul mogulului rău. Eu înţeleg că Fuhrerul e trist că Duduia a