Motto: “Domnul preşedinte e foarte iubit sau foarte respectat?” (Mihai Tatulici)
Băsescu întreţine voit jocul de-a renunţatul la candidatură. Unii spun că-i speriat că se va face de râs şi/sau că şi-a luat pauză de turnir electoral de la Licurici. Alţii bagă mâna-n foc că doar se alintă, că vrea s-o ia din nou de jos, de la statutul de victimă, de oprimat al tuturor, eternul singur împotriva tuturor. Eu încă nu pot emite o părere bine conturată, fiindcă n-am la îndemână toate datele. La cum se mişcă toţi contracandidaţii lui deja anunţaţi, mie mi se arată că doar ficatul poate să-l răpună-n luptă dreaptă. Sau – de ce nu? – un politician nou, scos din pălărie de strategii PD-L. Cred că tocmai l-am scos la lumină pe succesorul Jucătorului.
P.S. Dragoş Boţa l-a imortalizat pe om, eu doar îi fac promovare electorală; sub sloganul “am un dinte împotriva Tonomatului”. Felixe, ce zici, am o bere la tălică?
UPDATE: Fiindcă există o sumedenie de mocofani care nu pricep, dar le potrivesc, precizez că Felix-ul căruia mă adresez se mai cheamă și Tătaru, obișnuiește să patroneze o agenție de publicitate redutabilă și a inventat ardeiul iute Băsescu.
Eu cred ca i-ar trebui mai multi dinti, o proteza chiar. E nevoie de o fiara politica. Si uite-asa ajungem la Vanghelie…
…singur impotriva tuturor
si nimeni impotriva lui.
Cel putin nu pe bune.
Cam atat.
Nu s’a rupt scaunul sub Tatulici cand a produs asa o interogatie ?
Eu sunt de acord cu Oana Dobre în ceea ce priveşte strategia lui Băsescu. Divede et impera pe orice nivel sau palier. Funcţionează de minune. Toţi cad în plasă până acum. Nimeni nu mai reuşeşte să fie credibil, toţi sunt cel puţin “la fel de” în comparaţie cu Băsescu. Pe cine nu poate contracara îi acoperă vocea cu zgomotul. Nu mai are atâţia oameni ca-n 2004 dar acum îi foloseşte mult mai eficient pe cei pe care îi are. Aah! Era să uit că PSD îşi dă practic concursul să-l ajute.
Victore, nu stiu daca asta-i un raspuns la o poza de pe blogul Rahoveanului (Anonymys), care avea cam aceeasi tema :” Alegatorii lor sunt mai stirbi decat ai nostri”(cam asa ceva).
Dar e binevenita si poza si comentariul (stirbul lor era din PSD), mai ales ca la ceilalti reprezentanti de frunte ai portocaliilor , din cauza asezarii ei oarecum strategice , nu se observa ca le lipseste maseaua de minte si tot ce reprezinta sau presupune ea.
Chiparoasa si-a tras blog. Cum taticu n-a mai apucat sa faca alocatia la copchii de 100 euro, a gasit EBA solutia: sa le-o dea ( alocatia, evident:) ) ailalti! Si, doi la mana, asa cum Nicu si Lenuta vroiau sa se dea cu barcuta pe canalul Bucuresti- Dunare, asa si chiparoasa vrea sa se dea si ea .
@Radu Humor: e ultima mea preocupare sa mor de grija stirbilor PSD-ului
Nu cred ca Zeus s-ar faulta singur, deci nu cred in varianta Boc noul candidat al PDL. Daca are impresia ca o sa-i iasa aceeasi schema ca si lui Putin cu Medvedev ar trebui sa inteleaga ca el nu e Putin si nici Boc nu e Medvedev. Personal asa vrea sa candideze Boc, i-ar fi mai usor lui Crin Antonescu sa castige alegerile.
Mi se pare mie sau are totusi un dinte impotriva lui Basea?
Un comentariu pertinent: “MuHahahahahahahahaaa….”
Vai in ce hal a ajuns Tatulici. Si-a facut implant de par da’ i-au cazut dintii.
Aoleu, te rog, şi aşa am avut o zi gretoasă, tot aşa voi termina ziua?
http://www.yodablog.info/2009/05/spalati-va-jegosilor.html
daca pe el ar scrie romania,am avea o caracterizare perfecta!
Aseara m-am uitat la televizor si l-am vazut pe presedintele nostru, Traian Basescu, in actiune.
Dorindu-se popular cu orice pret, omul se ia la intrecere cu altii organizand diverse mese si baute, atragand de partea lui pe oricine, fara sa conteze ca aia nu au muncit o zi in viata lor si traiesc din ajutoare sociale de cand s-au nascut.
Tare mi-e teama ca noi, “astialalti”, va trebui sa emigram pentru ca cei care indraznim sa il criticam sau sa sustinem alte forte politice tocmai am devenit “agenturili straine”.
Victimizandu-se, s-a declarat umilit de cei care indraznesc sa intrebe sursa anumitor bunuri. Si cum multi nu prea vor sa se stie sursa unor bunuri e clar pe cine reprezinta acest presedinte.
Aruncand lumii o imagine demagogica cum ca “Poporul ma vrea!”, actualul presedinte face ceva ce nu a indraznit nimeni sa faca dupa ’92, sa transforme opozitia in ceva malefic. Declarandu-se mai presus de procesul democratic incepe sa semene a dictator, popular e adevarat, ce e mai presus de opozitie si legi.
Poate ar trebui sa isi reaminteasca Domnul presedinte ca el nu a castigat alegerile decat cu 51%, cu o prezenta la vot foarte slaba si ca restul tarii nu are nevoie de mici si beri aruncate drept pomana.
Oricum, a-l subestima ar fi o prostie din partea opozitiei. Basescu a mai reusit odata sa convinga poporul ca el e victima Parlamentului.
Acum se va declara victima opozantilor si a crizei mondiale?
“Agenturili straine si elementele lor infiltrate”.
Am mai auzit asta candva.
Ca o informatie din auzite, din cei carati la vot de organizatiile PDL primii 20 trebuie sa voteze cu EBA.
@Cetăţeanu Turmentat
Dacă catindează boc pe bune că şi eu o să întreb p-aici pe la Ciutacu pe blog: “Eu cu cine votez?”. Cu Boc, mai mult decăt cu Udrea sau cu Stolo sau, de ce nu, cu Ungureanu, situaţia se schimbă radical, şi o să devin foarte confuz.
Are toate sansele 🙂 dar trebuie tuns, ah pardon am spus cumva suvita, imi cer mii de scuze dar nu m-am putu abtine, felicitari!
Omul si-a strans cureaua. Face fata cu brio crizei. Ce mananca el se poate mesteca cu un singur dinte. Clar e de-al lor! 🙂
Buna asta:)))))
Incrucisatorul e obsedat de putere. Ii place la nebunie sa starneasca presa cu diferite momeli, dupa care se aseaza in fotoliu si se uita hahaind, cu un uischian mare + doua iceberguri, la care televiziune ” pune botu ” la vrajeala lui.
Fotografia prezentata exprima foarte clar celebra vorba: ” Frumoasa tara , pacat ca-i locuita “
Esenţial este ficatul, daca îl tine pe Base dumnealui sare iar la cap. Totul este sa ne mai tina si pe noi stomacul, sa nu dam la boboci !!
Buna seara!Parerea mea este ca,doar se alinta!!!
Este pura imagine a mic-dependentului(fie el de la pdl ori psd), a viitorului votant omniprezent pe langa urnele “bine pazite” ale “celor care stiu ce fac”!
Iata de ce se considera Traian Basescu si PDL, “miezul din Fanta”… Sper a va placa.
E de-al nostru din popor..sigur ajunge presedinte..cel putin
Aici ai fost plin de rautacisme cu bietul om.Sa-l trimita tiranul sa-si faca dantura,ca el si-a facut-o(aici am fost eu rau):-)
neee el merge pe tarii ca si al lui imparat! 😀
Buna seara, tuturor!
Victor, mama, nu se stie ca Pamantul din ce parte bate vantul!Unii mi-au zis ca Isarescu o sa iasa pe ultima suta, ca sa candideze, iar in caz de reusita Basescu va fi primul dintre ministri ca sa fie mai aproape de Elena Udrea. Bineinteles ca Boc va dat la o parte precum cuvantul acela de origine orientala, cu un jet de apa. Lasand gluma la o parte vezi si tu ca nu exista nimic alternativ. Poate ca mogulul tau daca e baiat destept si vrea sa nu ii mai fie scarmanat trecutul cu Grivco face un pas dibaci in mestesug de candoare
Asta-i dintele pe care i l-a lasat Dumnezeu sa mai scoatza cate-un capac de bere la cate-o chermeza prezidentiala …Daca e sa te uiti la figura lui si facem o comparatie asta e mai de dreapta decat Basescu dar cui sa spui…GDS-ului ?
sa-l fereasca dumnezeu pe base ca noi 2 sa fim ultimii oameni de pe Pamant si sa aiba nevoie de o canutz cu apa
Haida de! Coane Victoraş, sper că nu mai cerdeţi în Moş Crăciun! Să scăpăm de Băsel fără “Nici o lacrimă”? Asta una io nu poci ca să crez!
Şi totuşi, dacă personaju’ din foto are tupeu, de ce nu? De ce să mai aibă nevoie omu’ în ţara asza să ajungă sus? Cu tupeu, orice e posibil!
Victoras o singura intrebare.
Daca Base nu mai iese presedinte voi de cine va mai luati ca sa se simta bine Felix ?
@kgb: cred ca ne decurcam noi cumva. auzi-te-ar Dumnezeu sa fim pusi in greaua (si aparent fara de iesire) ipostaza, vecine 🙂
Geniala poza!
@kgb
Sa te auda Dumnezeu,tu cred c-o sa te spanzuri:-))
Mai bine cel din poza decat marmura bordura Videanu, Berceanu sau Boc!!!!!!!
dl Ciutacu,esti mai mult decat subiectiv,din astia sunt la toate partidele,stii prea bine,pana mai ieri ii aparai pe amaratii astia din toti porii.Sunt tot concetatenii tai,indiferent de partid.Te suspectez de interpretare a realitatii spre a manipula.
Ala fara dinti e tot de-al tau.Sau vrei numai romani care vibreaza cu considerentele tale politice ?Ma indoiesc de tine.Nu cred ca renegi romanii,fie fara dinti,fara bani sau fara creier.indiferent de linia politica,inteleasa sau nu(de ei).Incepi sa ma dezamagesti.Asta e.
Greseala mea.
Nu am inteles niciodata asta cu ardeiul;de la Basescu sau in Basescu:-)
Curiozitate… Cum se face ca cei care il confunda pe Tataru cu Voiculescu, nu s’au lovit si de diminutivul “talica” ? 🙂 ( eu recunosc ca am fost surprins sa’l mai regasesc )
Subllim 🙂
nu mor de dragul lui base dar la cum se manifesta contracandidatii anuntati (si ma refer la crinisor si natarau) base iese presedinte chiar daca pana la toamna da coltul si sustinatorul asta cu un dinte…
am presimtirea ca discursurile lui geoana si antonescu nu se vor referi la program de presedinte, la ce ar face fiecare din ei (jucator sau nu, arbitru – piei satana, ca aude dna – sau nu etc… nu, ei vor continua ca si pana acum cand ceea ce spun incepe cu “basescu e ala naspa”… asa o fi dar gresesc de doua ori:
1. electoratul mai educat asteapta candidati care sa prezinte oferte (sau macar sperante) nu injuraturi
2. electoratul mai putin educat si cel fidel lui base va constata iarasi ca baselu e injurat si trebuie aparat prin vot…
voi crede ca basescu are un contracandidat realmente cu sanse doar cand il voi vedea pe respectivul contracandidat vorbind 60 de minute (la tv sau in alta parte) fara sa pomeneasca numele actualului presedinte;
atunci va inseamna ca acel politician are ceva de spus, are proiecte, are ceva de facut pt tara asta;
pe discursul actual inteleg ca traian e rau si de aia eu crin sau eu geoana tre’ sa -i iau locul.
atata timp cat contracandidatii lui base vorbesc doar de el, il fac si victima si important; ii fac notorietate la greu si nu numai
Vad ca succesorul lui Traian Basescu este o adevarata fiara politica !
Emisiunea lui Tatulici a fost o regie de brigada artistica de la Azvirlita din Vale, caci cea din Deal e prea sus, de propaganda ordinara , Cu Basescu Traian in rolul lui Fat Frumos si cei trei “jurnalisti” in rolul ursitoarelor. Penibilul in forma lui cea mai pura!
Iar nenea Dinte din poza :tipul votantului fara minte , doar cu-n dinte si cu presedinte!
Sa mai plece dupa sifoane, taica, ca s-a facut corent si nu sade frumos sa stea cu dinaintea goala!
@DE biggi : simtul umorului e apanajul oamenilor destepti.Nu mai plinge…
Nu stiu cat de destepti suntem noi romanii cand votam. Un lucru este cert. Toti dintre noi votam chiar si cand NU mergem la vot.Atunci vom vota EXACT pentru cel ce nu-l dorim.Este un exercitiu si un drept democratic pe care noi romanii nu-l intelegem inca.
Sunt printre cei ce nu se invart in preajma lui Basescu. Nu ma dau in vant sa ma pozez cu el pentru eternitate, nici pe litoral, nici la sambra oilor si nici macar sa dau mana cu el, asteptand trei ore la coada sa vad cum arata palatul Cotroceni pe dinauntru. Am incetat de mult sa iau aminte la ce zice Basescu. Minte cu nerusinare crezand ca romanii din diaspora sunt deloc informati despre impotenta politica a celor de teapa lui.Ne-am amagit cand Basescu si-a vazut visul cu ochii cand si-a creat guvernul PD-L/PSD. Pe atunci ne spunea ca criza mondiala nu ne va atinge, iar criza economica nu are nimic a face cu criza financiara.
Acum romanilor din Franta li se spune ca doar criza l-a determinat sa faca aceasta nedorita alianta.Mai mult , le-a sugerat ca inca nu-i tarziu sa faca o schimbare.Se dovedeste clar ca nu-i presedintele tuturor romanilor.
Sa cred ca Boc ii poate fi succesorul? Este si el bolnav grav. El declara ca vorbeste in somn si ” NICI macar in somn nu o spune “.
Imi trebuie prea mult spatiu sa fac un inventar a tuturor minciunilor si diversiunilor cu care al nostru Presedinte ne abureste vigilenta.
Eu cred ca toti cei ce frecventeaza acest blog stiu despre ce vorbesc si-ar trebui sa ne procupe mai mult modalitatile prin care vom putea sa eliminam din viata politica a tarii clanul Basestilor, cu tot cu familie, ministerese blonde si brune,sefe de camera si cabinet precum si pe toti pupincuristii domniei sale.
Ar trebui sa fim mai atenti la strategia de tip lapusnean:” De voi nu ma vreti , eu va vreau”.
Sunteti invidiosi, omul are charisma bre. In plus , freza aduce aminte de un Ion Cristoiu tanar.
are si sexappeal si charisma…
cred ca si IQ-ul este impresionant…
si, foarte probabil vorbeste si vreo 7-8 limbi straine in mod fluent…
nu zici nimic de studiile pe care le are, dar se citeste pe fata lui un master in economie la Princeton si un doctorat in stiinte politice la Harvard…
eu sunt de parere ca va avea o cariera politica deosebita. pentru el se va modifica si constitutia, pentru a putea sta la Cotroceni mai multe mandate…
si la final, cand o sa moara, o sa il impaiem!
“Succesorul” intarzie sa apara chiar daca
“Adversarii ma provoaca, dar nici o sansa, fiindca lupta-i castigata inainte sa inceapa,
nascut invingator nu ma va opri nimic” (formatia Altar).De ce? Pentru ca prostimea tot il mai percepe ca singurul om care vrea bine pentru popor.
Reproduc cateva cuvinte din cantecul “Nascut invingator” (Altar)prin care imi exprim indoiala puternica ca ar putea cineva inlocui pe stapanul actual Cotrocenilor
Arta de a invinge este specialitatea mea,
Chiar de ar fi sa cad de 7 ori
Ma voi ridica…
Cuvant de incheiere pentru orice barosan,
Sunt si voi ramane intotdeauna “number one”
“What shall we do with the drunken sailor?”
Mi-am mai exprimat parerea ca strainii care
conduc tara noastra l-au anuntat pe marinar ca nu
se pune problema unui nou mandat. Lui i-au
trebuit cateva luni bune pt a asimila ideea, iar
pe la sfarsitul lui ianuarie 2009 a negociat
imprumutul FMI.
Acesta reprezinta o incercare disperata de a-i
mitui pe unii straini in scopul obtinerii
imunitatii dupa schimbarea puterii la Cotroceni.
Daca asa stau lucrurile, Basescu nu va mai fi tras la raspundere pt Flota sau pt celelalte
fleacuri. El si familia lui vor fi de neatins.
L-am vazut si auzit vorbind pe Radu Duda la Antena3. Apoi din nou l-am auzit pe Basescu si pe ceilalti. Privind in viitor, dupa parerea mea, nu cred ca mi-ar mai fi rusine cu un astfel de presedinte. Apoi schimbind sufixul “escu” poate ne schimbam dracului si norocul..
Faina poza si credibil candidat.Mai bine cu el si sa-l ascult pe el decit emisiunea de la Cotroceni.Ce penibili si de risul lumii au ajuns Hurezeanu(deontologul) si Tatulici.Pacat de Ursu,asta mai este recuperabil.In rest domnule Ciutacu stai la tv.ca la dentist si te crucesti de ce pot scoate unii pe gura sau cit de lingai pot sa fie.Succes deseara!