Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Stingeţi lumina! Noaptea minţii la TVR

Stingeţi lumina! Noaptea minţii la TVR

Desemnarea ca director general interimar al TVR a lui Radu Călin Cristea, vânător consacrat de sinecuri, fost pupincurist apăsat al regimurilor Constantinescu şi (la început) Băsescu, reevaluat pe partea liberală şi dătător preventiv cu bidineaua şi pe pereţii noului premier, e chiar noaptea minţii. Dincolo de partizanatul ei politic evident şi peren, acum cel mai accentuat din istoria recentă, televiziunea publică e-n faliment la propriu. Are datorii, ieşite din orice scadenţar, care bat bine suta de milioane de euro. Nu şi-a plătit de doi ani dările către stat. A fost salvată de la închidere, în afara oricărei logici economice, de o lege de organizare şi funcţionare aberantă şi de intervenţiile politice la nivelul conducerii Fiscului.

Instituţia are nevoie, dacă decizia politică e să mai trăiască, nu de un lifting, ci de un vast program de restructurare: umană, financiară şi, nu în ultimul rând, profesională. Într-un mediu de business normal, TVR ar fi fost bagată-n lichidare şi dată pe mână unui administrator judiciar. În struţo-cămila românească, i s-a pus în funte un trist care n-a lucrat cinci minute într-o televiziune, care se uită-n camera de luat vederi ca broasca la bordură şi care, acum vreo şapte ani, când TVR avea excedent financiar şi el era-n graţiile băsiste, se recuza patetic. Motivaţia era că-i scapă subtilităţile financiare şi n-ar vrea să se bage la ce nu se pricepe. Uite că, între timp, i-au venit în cap şi priceperea, şi meşteşugul cifrelor! (integral, aici)

UPDATE: Fără a face abstracţie de faptul că Lăzescu a fost numit personal de către Băsescu (ba, dimpotrivă!), aici e singura dată în ultimii foarte mulţi ani când gândim şi ne exprimăm la fel. Ideal ar fi fost să aibă revelaţia asta înainte să trateze TVR ca pe curva regimentului, nu după ce nu mai are control.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

44 thoughts on “Stingeţi lumina! Noaptea minţii la TVR

  1. Domnule Victor Ciutacu, cred ca de data aceasta USL v-a saltat mingea la fileu, astept cu nerabdare reactia dumneavoastra si a lui Mihai Gadea.

  2. Buna, Victor! va admir mult, mult de tot pe tine, pe mircica, pe raducu tudor, pe mihaita gidea…sper sa nu mai fie nevoie niciodata sa vin la un miting de sustinere organizat de tine si badea; adica sper sa ne indreptam , in sfarsit, spre democratie. cat despre tvr, nu inteleg de ce nu se decide automat inchiderea tvr info, tvr 3..

  3. Pf, într-adevăr, întreaga situaţie din TVR se poate rezuma prin cele două cuvinte consacrate de dvs: Noaptea minţii!
    Nu numai TVR, dar şi celelalte instituţii publice nu ar trebui înroşite/îngălbenite după o perioadă nefastă portocalie, ar trebui depolitizate total.

  4. Mai degraba ar trebui redusa TVR la dimnesiunea a doua redactii, una de stiri si una de documentare de interes national. In rest, nu vad o alta utilitate a unei TV sustinute de stat. Taranul din varful muntelui, la care n-a ajuns pana acum TV prin cablu sau satelit, chiar nu are nevoie de mai mult. Restul, posesorii de cablu sau receptor satelit, sunt convins ca nu dau doi bani pe TVR.

  5. Cred ca cel mai interesant lucru de urmarit la TVR este nu acest nene (care e clar ca o sa faca o branza) ci modul in care isi va schimba, brusc, TVR tonul fata de noua putere….
    De la rahat la bici…

    Jurnalisti orientati, ca Andreea Pora si chiar acest nene, numit la conducerea TVR, au avut grija sa schimbe, din timp, tonul si abordarea cu privire la PDL astfel incat sa poata fi “reevaluati” din timp de noua putere.

    Il astept si pe Cristoiu sa-si schimbe tonul fata de PDL dar cel mai mult si cel mai mult vreau sa-l vad schimband CD-ul pe penibilul de Cosmin Gusa, care a adoptat toate discursurile posibile pana acum.

  6. Stam acum sa analizam incompetentele unuia sau altuia… Au fost si vor mai fi. Totusi, o intrebare: De ce nu Cristian Topescu, ca e liberal? Poate intrebi pe cineva.

  7. Nene Victore, cu scrisa asta ” Ieri erau Videnii, azi sunt Vosganienii.” ai spus totul. Vosganian “le are” cu cifrele… De ce trebuie salvată televiziunea aia, în forma ei actuală, mă depăşeste 🙁 TVR1 (pur informativ şi obiectiv) ar ajunge, că restu’…
    Banzai!
    PS. Aia cu broasca şi bordura îi bestială. De cîte ori o citesc îmi dau lacrimile de rîs. Pe la noi îi cu curca şi cu lemnele. 😀

  8. Prostitutia este legala, guvernul fiind el insusi Marele Peste pentru mult tavalita TVR. Acum, ce sa zic…sper sa nu afle cineva ca si eu cotizez la Marele Peste prin plata abonamentului la tavalita TVR…
    Domnul Ciutacu, va rog, astept cu nerabdare dezbaterea subiectului la A3!

  9. Imediat dupa inscaunarea lui Constantinescu la Cotroceni, pe langa mamitza Zoe Petre, l-a luat si pe fi-su, Dan Petre, consilier. Atentionat fiind de ridicolul situatiei, Emil a zis ca a facut asta “pentru ca-si permite”, ca valul popular e cu el. Asa-i si cu astia acum.
    Mie imi place foarte mult de de-astia care n-au facut una de-un leu in viata lor, dar care sunt buni profesionisti si sunt pusi pe tot felul de functii care n-au nicio legatura cu pregatirea lor.
    Dupa parerea mea, TVR trebuie inchisa pentru o perioada de cateva luni, schimbata legea dupa care functioneaza, asimilata unei societati comerciale, curatata de toata mizeria umana stransa in ultimii 50 de ani, si abia apoi repornita pe cu totul alte baze, cu un sef pizdos, care stie cum se fac banii si care sa le manance beregatile tuturor pupincuristilor regimurilor de la Stalin pana astazi.

  10. Eu continui sa imi afirm ideea ca TVR nu trebuie sa fie intr-un “mediu de businesss concurential”. Continui sa cred ca TVR ar trebui sa prezinte tot felul de chestii culturale, campanii care NU fac neaparat rating. Daca vreau stiri – ma uit la A3 / iRealitatea / RamaruTV (dupa preferinte). Daca vreau sange – mut pe ProTV / A1. Daca vreau manele – apas pe RoManele / TarafTV. Da’ daca vreau sa vad despre Piramidele din Egipt, despre hermeneutica, despre Ramayana, despre campanii nationale anticoruptie, educatie sanitara, etc -> atunci mut pe TVR. De ce pe TVR -> pt. ca nici una din televiziunile private care e in piata guvernata de legile crude ale economiei: traim din publicitate care se vinde la rating (cum chiar titularul de blog m-a invatat) nu prezinta asa ceva: nu face rating. Da’ pe de alta parte, nici nu putem trai fara sa avem ocazia sa ne informam vizavi de sujeturile de mai sus. De aia, dupa mintea mea bolnava, TVR e finantata de la buget (ca sa nu depinda de rating) si fie libera sa dea chestii de interes care nu neaparat fac rating (privilegiu pe care privatii nu il au). Ce n-am inteles eu in schimb e de ce TVR si-a facut canal TVR-Info => intrand astfel in piata concurentiala – taindu-si singura macaroana.

    Cat despre acest individ reevaluat, titularul de blog, are dreptate. Multi se vor vor fi reevaluati (poate chiar si HRP) sau se vor autoreevalua (Generalul Imobiliar).

    Poate noi, cititorii din Ciutacosfera , am fi fost inspirati sa pasam urmatoarea intrebare pt. Ponta la interviul de vineri: Care sunt criteriile pt. reevaluare. Pt. ca, atunci cand au inceput dezertarile, Ponta / Crin au zis ca NU toti incap la USL. Unii da, unii nu. As vrea sa vad si eu :

    a. refuzatii
    b. grila / criteriile de autoevaluare.

    Vespasian.

  11. Poate nu a vrut nimeni serios sa se bage in hasnaua tvr, pt. ca o sa se prabuseasca cat de carund… :)) Dupa ce a facut lazescu acolo, cine e nebun sa se bage sa rezolve ceva?! L-au gasit pe asta interimar si asta a fost, o sa se sparga in capul lui toate! :)) Probabil ca anul asta tvr va fi ca si inchis, pana isi rezolva cat de cat problemele si de la anu’ s-o gasi unu mai bun sa-si asume conducerea…

  12. Sunt iarasi “off-line” :))
    Mr. President…..”cacatul” ala pe care-l tineti in mana cu o asa mare scarba la aceasta ora, e mai mult decat ceva politic 🙂
    E ceea ce ne reprezinta, o democratie…. E mama democratiilor printre muritori.Se numeste Constitutie.Daca plecati acum,in lipsa de pdl si alte asemenea partide, v-as ramane intotdeauna recunoscator 🙂
    Va multumesc,
    Un cetatean liber al Clujului.
    Cu aleasa consideratie,
    Eu

  13. Tvr ar trebui redus la doua posturi, cu minim de salariati si cu o conducere asa zisa militarizata! O mana forte care sa taie in carne vie, care sa instituie disciplina financiara si care sa achilibreze situatia in doi-trei ani. Altfel, daca scapam de dracu’ si-l inlocuim cu o ruda apropiata, nu rezolvam nimic. Totusi e vorba despre bani publici!

  14. TVR nu dă în direct toate meciurile de la Campionatul European de fotbal, singura explicaţie cît de cît rezonabilă fiind lipsa fondurilor. Mai ales că televiziunea naţională a ales să finanţeze confruntări mult mai spectaculoase, în care cohorte întregi de băsişti s-au luptat între ei care să îl pupe în cur mai abitir pe Băsescu.

  15. Domnuuuuu! Matali nu ti-i bini?!… Sezi binisor, ca eu unul stau extrem de prost cu banii, altii de pe aici tot cam la fel, asa ca… Asa, poate, unul, altul dintre noi… un leu, doi om mai gasi – de-un sprit, de-o vodca. Da mai mult, nu! (Eu unul am şi acces la ceva vin bunicel – şi mai alb, şi mai rosu, chiar şi un Merlot facut, exprimental, roze; foarte apreciat de dame!)

    Iti apreciez verticalitatea. Nu doar stilul. De aceea te şi citesc. Pe tine şi nu şi pe altii din preajma trustului şi, mai ales, de pe langa A3. Ca tu ai parerile tale, ei au parerea trustului. Şi aici, in contextul de fata, apreciez parerea ta.

    Da, TVR-ul e o catastrofa. Nici o sansa de redresare, chiar daca li se sterg toate datoriile trecute, prezente şi, sa zicem, viitoare intr-un orizont de 2-3-5 ani. Pentru ca pe o piata in scadere constanta de patru ani incoace, ei se umfla cu noi şi noi angajati, iar salariile cresc in fiecare an. La toti angajatii! Cateva mii, parca peste 3000. Adica mai mult decat TOATE televiziunile private la un loc. Probabil daca ar ramane trei – patru posturi (din sapte, parca) şi 1000-1200 de angajati, in 2-4 ani ar ajunge macar pe “0”.

  16. Deci, ma uit la basescu acum si aproape ca ma sperie! 😐 A citit doua informatii despre institutiile europene, care se gasesc si pe wikipedia, a aratat un act stampilat care sincer nu dovedea nimic (cica arata faptul ca el colaboreaza cu guvernul foarte bine) si a dat 3 exemple de intalniri, unde nu s-au dus ministrii nostrii, ci niste secretari de stat sau sefi de agentii, desi acest lucru este perfect valabil si ok… A, si repeta la infinit faptul ca el stie mai multe, dar nu vrea sa ne oboseasca pe noi cu atatea informatii! Omul asta chiar e bolnav psihic!

  17. P.S. A zi iar ca el nu abdica! =)))) ahahahah =))) Omul asta chiar e dus! =)))

  18. Victor draga imi permit sa va tutuiesc din doua motive:primul pt,ca am un fiu totVictoriar al doilea virsta.vb lui Badea matusalemica.Am o mare rugaminte daca se poate:la urmatoarea emisiune cind il veti invita pe Min Dobritoiu,sa-l intreba-ti in ce tara normala o mama de 3 baieti sotie de cadru militar nu primeste pensie de urmas si aj de inmormantare.Sotul meu a deceda acum 7 ani a fost cadru 23de ani.daca va poate raspunde inseamna ca macar am avea o mica scapare din noaptea mintii.La final trebuie sa recunosc ca esti genial si iti doresc tot binele din lume si mult succes in continuare.Maria Dota Oradea.

  19. Hahaha! Basescu zice ca mine si nu ne-am vorbit inainte. Deci, solutia cea mai buna, desfiintarea TVR si reinfiintarea ei pe alte baze!

  20. Domnule Ciutacu va scriu a 3-a oara pe aceiasi tema, dar vreau sa va intreb ceva… Raman uimit ca la o intalnire pe tema participarii la Consiliul European, vine tolontan si ii ridica o minge la fileu lui basescu, care spune ca el a fost mereu pt. desfiintarea TVR, pt. ca are cheltuieli mari si nu e bine, plus ca nu da nici meciurile de la Euro, asta pe langa faptul ca el oricum nu s-a dus prea des pe acolo, la emisiuni! Acum intrebarea care imi vine in minte, s-a dus tolontan acolo cu o “misiune”? Misiunea de-al face pe basescu putin mai popular, ca tot se vorbeste zilele astea de dezastrul din TVR si de faptul ca nu da toate meciurile de la Euro… Eu cred ca da! 😐

  21. Tolontan l-a interpelat pe Basescu in problema jafului de la TVR.

    Basescu a raspuns senin, fara niciun stres:

    “Ar trebui sa se faca dreptate!”,
    “Eu as desfiinta TVR-ul!”
    “Hotii, borfasii… au supt din sangele tarii!”

  22. normal si de bun simt ar fi sa o inchida , televiziunea publica e un produs comunist care nu isi mai are rostul … atata vreme cat este platita si sustinuta de stat prin intermediul oricarei institutii , v a fi folosita ca arma politica de catre toate guvernele ce vor urma .
    daca am pe piata N televiziuni care mai este rostul finantarii acesteia ? ce plus aduce aceasta , informatiei/divertizmentului cotidian?

  23. e unu care-mi baga mana mereu in buzunar. unu de la care nu cumpar nimic…de ce sa-mi fac inutil griji? ma intereseaza daca de maine nu mai exista? cred ca nu. desfiintarea mi se pare o solutie ok si atunci mai scap de una din mainile ce-mi cotrobaie prin buzunare la fel ca si mainile banditului de stat roman bagate adanc in buzunarele si sufletul meu. cand voi scapa de toate aceste maini care tot iau dar care nu-mi asigura un minim de trai decent? pana la urma duca-se dracu cu totii…

  24. i-am scris lu nea antonescu:
    D-le Antonescu,
    Am votat USL dintr-o ura din fikati nutrita firesc pt PDL. Acum vad ca PUTOAREA INFECTA numita Placinta si-a dat demisia din pdl si s-a inscris la pnl. Pai, nu asa nenika ! Nu v-am votat pe dvs ca de fapt s-o votez pe boarfa aia. Vreau s-o vad pe Placinta la puscarie! NU in parlament !
    Mare atentie la alegerile prezindetiale din acest punct de vedere….

  25. Cu tot respectul, dar mi-am amintit de D-l Sobaru cand s-a aruncat de la balcon, din greseala cazuse langa D-na aceea infecta care a fost mana dreapta a lui Basescu. Era atat de miscata de ceea ce i s-ar fi putut intampla ei, nu de drama tuturor romanilor autisti. Cum de reuseste PNL-ul sa atraga numai pleava si oamenii de nimic??!! Dureros si foarte trist. Ne obligati sa nu mai iesim la vot.Totusi ne datorati ceva respect.

  26. 🙂 ce bine presteaza tolontan in scenetele de tip propagandistic securist… pacat ca e in postura de sustinator al rolului principal jucat de manelistul base…

  27. Al dracului jegos! Cand primea limbi pe banda rulanta era perfect, nu? Acum trebuie desfiintata! Basiescu sau Candtupeulsinesimtireanuaulimite.

    Cu mintea mea de economist de renume mondial intreb: oare de ce TVR nu a fost fortata sa se limiteze la banii proveniti de la consateni si cei trei firfirici din publicitate? Din acea suma trebuia sa se puna deoparte bani pt. evenimente (campionate mondiale, europene de fotbal, gimnastica, Bute etc.) si de restul sa faca emisiunile lor anoste.

  28. Acum vrea Basescu desfiintarea TVR ? Dar pana acum de ce nu a vrut ? Poate fiindca n-a dorit sa le ia painea de la gura slugilor lui ? Abia astept sa-i vad pe Mircea Marian, Rodica Culcer, Lupea, Pora si care or mai fi pe-acolo bocindu-si cruda soarta !

  29. Bla,bla,bla….,dar desigur ca sa continui si eu sirul solutiilor:
    Pentru ca TVR se afla tehnic in faliment,trebuie ca toata lumea de acolo sa-si faca bagajelul,cladirea inchisa si sigilata,cei gasiti raspunzatori de situatia creata dati pe mana justitiei si judecati conform legii si nu a rafuielilor personale sau de partid…
    Dupa care se va putea vorbi de o noua TVR pe care eu o vad in primul rand apartidica si care sa nu depinda de Presedinte sau Guvern,cu un Consiliu de Administratie alcatuit numai din profesionisti din domeniul presei,radio-tv-ului,culturii si sportului,personalitati care s-au dovedit a fi echidistanti politic si care doresc sa serveasca cetateanul,pentru ca el este clientul si de la el vin si banii pana la urma…Iar ca si concept de programe:stiri enuntate,fara a fi comentate,promovarea valorilor romanesti din tara si strainatate,emisiuni concurs cu si despre tineri pe diverse tematici,umor si nu “mistocareala ieftina” care pana la urma nu produce nimic de valoare,de-manelizarea completa si eventual inlocuirea acestui specimen de “lalaiala de harem” cu muzica de taraf(daca chiar e necesar),si asta numai de 2 ori pe saptamana,cate o ora vineri si sambata noaptea cand in mod normal audienta pentru acest gen ar trebui sa fie maxima…
    Nu cred ca TVR ar trebui sa fie implicata,ca sa nu zic partasa,la nici un fel de afaceri de (re)distribuire a unor drepturi de transmisie pentru care s-au platit bani publici!
    De fapt am convingerea ca TVR “in normalitate” poate deveni chiar competitiva pe piata “ratings”-urilor,chiar daca nu din asta va trai si ca ar putea fi un partener respectat in lumea televiziunilor romanesti;)…bla,bla,bla,sau poate ca nu.

  30. Cu oamenii propusi la tvr v-or cadea din lac in put.Tvr este demult intr-o mare groapa, dar tot i se mai da a n mia oara o sansa. Ai dreptate Victore daca era altcineva in locul lor, la datoriile imense pe care le au intrau direct in faliment, si se ocupau de aceasta afacere un administrator judiciar.CAT despre nenea asta propus acum,in 2005 nu a vrut sa preia carma ,doar era imediat dupa plecarea lui Nicolau care demonstrase ceva, si atunci se dadea ca nu are habar, dar acum are?Bine zis : se uita in camera de luat vederi ca broasca la bordura, iar traianel care nici usturoi nu a mancat nici gura nu ii miroase, acum cere ca tvr sa fie desfintat.

  31. Foarte bun articolul, felicitari. Eu inca mai sper ca este doar o alegere nefericita pentru un interimat refuzat de oameni de valoare care ar fi meritat acest post. Crin Antonescu este unul din putinii oameni politici in care mai cred, insa au existat cateva numiri sustinute de PNL, printre care si asta, care sunt cel putin dubioase. Ceea ce s-a intamplat la TVR in ultimii ani este pur si simplu de neimaginat: posturi deschise cu nemiluita, oameni angajati pe salarii extravagante in conditiile in care prin media nefinantata de stat se dadea afara, sezatori portocalii in care ni se spunea ce bine merge tarisoara etc. Sunt de acord cu un comentariu de mai sus ca ar trebui sa existe in continuare o televiziune finantata de la bugetul public pentru lucruri care nu fac rating insa cred ca doua canale ar fi suficiente.
    Oricum, vineri il ai invitat pe Crin si sunt sigur ca nu-l vei menaja deloc. Poate ne explica ratiunile pentru care a facut numirea, de care vorbesti, la TVR in conditiile in care dupa cum s-a vazut si aseara Traian Basescu nu este resemnat si incearca sa obtina absolut tot ce va putea acum pe ultima suta.

    PS: ce zice Basescu despre TVR este corect in esenta, dar ca multe altele cand vine de la el nu pot sa trec peste ipocrizie si ticalosie.

  32. Eu zic sa nu mai zicem nimic de noul sef al TVR caci s-ar putea Usl-ul sa-si dea seama ca nu e bun de conducator si sa o puna pe Placinta care este:are Srleu ,are angajati ,le face alora costume ,iar feciorul dansei poate produce niste seriale horror cu care ar cuceri audientele!El fiind un tanar obisnuit cunoaste gusturile tinerilor obisnuiti si poate crea pt. ei…

  33. Acum imi dau seama ca ar fi buna si la Educatie caci a dovedit ! Sunt sigura ca multi dinte voi ati dori sa fiti atat de multumiti de cum v-ati educat copii precum e d-na Placinta!Acum precis va primi ajutorul indelung cautat cu dosarul copilasului!

  34. În loc de comentariu la subiectul despre ce a mai zis Băsescu ( 😡 😡 😡 ) în general, şi despre desfiinţarea TVR în particular, voi face un exerciţiu de imaginaţie:

    Băsescu şi X-ulescu merg la furat împreună, ţinându-se de mână. Fură o dată, fură de două ori etc. La un moment dat, Băsescu vede Poliţia la doi paşi de ei. Ce face el? În loc s-o ia la fugă, stă pe loc şi arată cu degetul la X-ulescu, strigând ca din gură de şarpe: “Hoţul, hoţul!”
    Ce fel de om e ăsta, oameni buni? Dar este el om? Sau e …ĂLA, cu faţă de om, ca să ne păcălească?

  35. Habar n-am de TVR, nici macar la METEO nu ma uit la ei ca nu cumva sa-mi spuna ca afara este cald si soare cand eu vad ca este furtuna, dar din punct de vedere al PDL-istilor, sigur eu sunt cea care nu vede bine, si la urma urmei de ce ar fi avut TARA LUI BASESCU vreo obligatie fata de platitorii de taxe??? noi ar trebui sa fim ONORATI ca ne-au luat banii si nu ne-au dat nimic in schimb..CRED CA ASTA A FOST FILOZOFIA guvernarii PDL!!!!!!!!!!
    Sunt in schimb uluita de atitudinea purtatorilor de mesaj PDL, nu s-a schimbat cu nimic, ei au castigat alegerile ………”noaptea mintii”, nu alta!!!!!!!
    dar in tara lui Basescu au mai ramas inca multi de un tupeu nemarginit, daca USL-istii nu vor realiza”, tare mi-e ca se vor replia si vor creste exponential

  36. Socot ca noi romanii trecem brusc de la o extrema la alta.TVR nu trebue desfiintat ci restructurat .Dupa “omul sfiinteste locul “trebuie sa fie pusi oameni potriviti unei misiuni de cultura si informare rol pe care trebue sa-l o aiba TVR.Trebue sa dispara din TVR si de peste tot spiritul”fesenist”.Concret/practic dupa 1989 FSN-ist=cumunist+securist si dusman de moarte a seniorului COPOSU.Dupa 1989 Romania a luat-o pe o cale gresita,impusa de FSN-isti si de “SPIRITUL FESENIST”care mai vietuieste inca la noi.Cum poti sa-ti explici ca un partid in care ai svut incredere,un partid istoric cu “staif” sa o primeasca pe Placinta, decat daca si PNL s-a molipsit in aceasta alianta de fesenism.Pai doamna asta trebuia trimisa la racoare/reciclare cativa ani.Se poate intelege calculul matematic(vorba lui ROBERTA 80=170) pentru orice(promovare legi,suspendare pres. ,etc) dar nici asa fara o explicatie beton.Asa incat eu unul cred ca Placinta a intrat in pdl,a sustinut fara rezerve pdl,a facut declaratii de un cinism si tupeu feroce cand era pe val si prietena lui Udrea, numai si numai sub AMENINTAREA CU MOARTEA.

  37. Nu pot sa pricep un lucru Victore si pace.Cum drac de nu-si infiinteaza primul ministru un cabinet,nici nu stiu cum sa-i spun,a carui oameni sa-i verifice pe cei care vor fi pusi in functie.Altfel daca mai da chix de citeva ori Ponta poate sa se duca pe urmele lui Boc.

  38. Intrebare:
    Daca se desfiinteaza TVR si se reinfiinteaza,vom plati in continuare OBLIGATORIU taxa radio-tv?Adica aceeasi Marie cu alta palarie?

  39. Cred ca e foarte greu/spre imposibil sa se faca o restructurare a TVR. Da, ar fi posibil daca ar fi o firma privata, dar avand in vedere ca restructurarea aceste institutii “bugetare” se va face cu acord politic imi este greu sa cred ca va avea succes.

  40. TVR a jucat la barbut drepturile de televizare a Campionatului European de Fotbal.

    Practic lumea plateste degeaba taxele alea la TVR, in loc sa beneficieze de servicii de calitate, aia de acolo au inceput sa vanda din casa iar banii ii baga in buzunar.

    Basescu, in calitate de sef de trib absolut, e partas la aceste escrocherii si trebuie sa raspunda penal.

  41. Fereasca marxistul al de sus sa desfiinteze careva TVR! Pai sa ne gindim cu capu’, daca mai iese de o revolutie ca in 89, unde dracu se mai face un Mircea Dinescu ca lucreaza, de unde mai dirtijeaza un Sergiu Nicolaescu ostile poporului, si in fine, unde mai auzi ca dictatorul a fost prins la Tirgoviste, de data asta ascuns in cala unui vapor virtual din flota inexistenta? Fiti seriosi oameni buni, TVR e pe miini bune!

  42. Victoras…ai grija de copiii astia care repeta cu obstinatie “noaptea mintii”…este chiar enervant sa vezi niste oameni culti in cap ca voi ,repetind aceeasi sintagma,neavind la indemina alte comparatii si eufemisme decit asta…intelegi tu ,ca esti baiat destept (vezi ca te-am inclus si pe tine in lista asta de prieteni )…in rest stiu ca ai dreptate ,ca te urmaresc de ceva vreme si stiu ca gindesti corect in acest plan. ar trebui sa mai taie din ele(da-le dreacu’) si sa se descurce din sponsorizari si publicitate astia de la TVR…ca si asa nu ne alegem cu nimic din taxa asta obligatorie…

  43. Victore,asta e …noaptea polara a mintii !!Credeam ca am scapat de astia din Salaj(de la mine !),din Cluj (de la Boc!),din Arad…(de la Falca !)…!(A’ dracu’,in ce lista m-am bagat,sa nu ma manance porcii !)
    Deh…!Vad ca si Ponta iubeste Ardealul !
    Mai urmeaza ca sa-l (re)aduca pe Vulpea la 2 si-un pic,s-apoi,io m-am suit in Dealu’Clujului!!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.