Când unul intră-n belea, principala preocupare a gloatei e să joace tontoroiul pe florile de pe mormântul lui. Când te bagi în troacă, te mănâncă porcii. Dar lăcomia i-a pierit pe mulţi. O grămadă de (încă) nepăţiţi nu învaţă nimic din experienţele antecesorilor. Şi apasă la blană pedala de acceleraţie. Deja nu mai există limite…
Ca să vedeţi că Diaconescu n-a fost umflat de pomană şi băgat la beci, Moraru nu lătra de nebun la gard, Videanu nu dădea din cap a prost şi nimic nu-i întâmplător în ţărişoară, citiţi, dacă aveţi răbdare, proaspăt adoptata (de către CSAT) Strategie Naţională de Apărare. Unde presa e definită, alături de terorism, drept vulnerabilitate şi risc pentru siguranţa naţională. Deci trebuie stârpită de mică. Sunt curios dacă, în viziunea CSAT, preşedintele-consumator care face reclamă la băutură în studioul unui acuzat de şantaj constituie vreo garanţie de securitate.
P.S. Pentru cine are nevoie de traducere din română-n română a recentei decizii CSAT, odată declarat ameninţare pentru stat, poţi fi monitorizat, înregistrat de servicii şi, eventual, săltat de pe stradă de procurori pe legea siguranţei naţionale
mi-e scarba de individul asta.un mediocru patentat.punct.
Nu pot spune ca sunt un mare fan Dan Diaconescu, dar nici vreun anti OTV, pentru ca nu stiu daca m-am uitat mai mult de cateva ori la aceasta televiziune. Vreau insa sa imi spun si eu umila mea parere, nefiind decat un biet economist al acestei tari.
Dan Diaconescu a fost arestat pentru santaj, nimic nou as adauga eu! De ani de zile se stia ca D.D. facea acest lucru si nu cred ca mira pe “cineva” aceasta “bomba”. Sunt agent economic din 1992 si contabil de profesie. D.D. are o avere de 30 de milioane de euro si sa zicem ca in urma crizei, a scazut la 10 milioane de euro! Pentru a avea aceasta avere, D.D. fiind si patron in acelasi timp, acesta ar fi trebuit sa dea statului roman, prin diverse impozite, cel putin 20 de milioane de euro. Am curaj sa pun pariu ca acest om, nu a dat nici macar 1 milion de euro, in toata activitatea televiziunii sau , ma rog,a trustului de presa OTV. Asta din punct de vedere fiscal, aceasta socoteala putand fi facuta de aproape oricine care are cunostinte generale despre managementul afacerii.
Pe de alta parte, se incearca, mai ales de catre oamenii OTV, ca aceasta arestare este facuta la comanda politica. De doua zile il pupu-n fund pe Basescu, poate, poate, astfel, acesta va tine cont de servilismul ingrat al angajatilor OTV, demni de mila si greata, din punctul meu de vedere.
Sunt insa si voci ca arestarea lui Dan Diaconescu a fost pusa la cale de Traian Basescu, de Dan Voiculescu, ori de PNL!
Asemenea beratii nu am auzit in viata mea! Trebuie sa fii handicapat mintal pentru a crede asemenea gogomanii de doi bani.
Dar la cata prostie exista in asemenea tara, nu m-ar mira insa ca toate aceste minciuni, sau macar unele, sa fie crezute de romani.
In final vreau sa imi spun propria mea parere despre acest “caz” DAN DIACONESCU.
Felul ilicit de a “face” bani de catre D.D. era cunoscut de foarte multi ani. Eu cred ca putea fi arestat de foate mult timp. Aceste vremuri tulburi, au fost insa momentul cel mai prielnic, pentru a se gasi ceva, inca o data, de a prosti din nou acest popor demn de mila si ET VOILA.
Asta-i tot, simplu si romanesc!
e vorba de morar.
Ma intreb cand vom deveni si noi, poporenii, o “vulnerabilitate”…
mai , victore, toate le inteleg,da’ sa -ti bati joc de presa la care te tarai ca un sarpe, pna nu demult, mi se pare cea mai mare abjectie.nici in gluma nu discuti despre libertatea presei.mi-e greatza de basescu si shleahta lui!
va e asa greu sa intelegeti ca Diaconescu a fost un pretext, iar Moraru o unealta? chiar nu puteti sa ganditi dincolo de condusul la bara din fata?
voi sunteti nenorocitii, presa, voi conduceti treburile tzarii, voi ati semnat acordul cu fmi, recunoaste, victore!
voi sunteti pe cale sa boshevizati presa!
voi sunteti cei care taiati salariile si pensiile!
rusine antenelor, rusine realitatea tv!
traiasca labe1libera si independenta!
Din pacate, Victor, lumea n-o sa inteleaga cu adevarat gravitatea situatiei. Reactiile, cate sunt, sunt dezolante.
Să ne aşteptăm la ce este mai rău pentru presa din Romania. Ştie Moraru ce ştie cînd spune că serviciile secrete trebuie să ancheteze presa anti Băsescu. Mă aştept să-i văd pe Mădălina Puşcalău sau pe Mihai Gîdea percheziţionaţi în direct de către ”justiţiarii” DNA-işti pentru că ascund nu ştiu ce casetă.
Inca un pas facut pentru a instaura pe deplin dictatura distrugerea presei.Radu Moraru stie ce spune doar B1 tv are talk show-uri adevarate ca pupa in fund puterea restul nu pupa nu au talk show-uri adevarate si trebuie exterminati. Da B1 tv este o ,,Scanteia,,un post obedient lui Basescu si doreste ca restul presei ne-obediente sa fie exterminata chiar prin arestari vezi cazul Dan Diaconescu o mascarada prin care se doreste obisnuirea poporului cu arestarile de jurnalisti ce vor urma.Radu Moraru vrei dictatura ??
Daca mai ai nevoie de un motiv pentru a emigra uita-te labeunu! M-am suit pe lustra,nu mai pot,nevasta da-mi distonocalmul!O singura intrebare:EUROPA UNDE ESTI?
INCREDIBIL!! Pe langa penibilul situatiei in care presedintele unui stat participa la extrageri de genul asta, luand painea de la gura fatucii din spate (nici macar nu i-au dat drumul la microfon, nu era nevoie, ele de obicei tac frumos)au dat si premiul (nemapomenit) in contul unei rude (probabil) de-a nevestei (culmea ce coincidenta – femeie din satul doamnei asa cum si-a dorit domnul presedinte). Cat de josnic esti, domnule presedinte? Cat de prosti suntem? Cat mai putem suporta? Atat de prosti!
da oare domnul morar cu emisiunea lui nu e risc pt siguranta nationala?! el e sg moderator cinstit si corect din Romania…mi-e greata efectiv de caracterul murdar a acestui om…e rusinos…ziaristi si moderatori, nu va lasati calcati de niste politici josnice,lupati pt libertatea la cuvand….mi-e ciuda pe mine ca am ramas in Romania…si voiam sa te felicit pt atitudinea farnca si colegiala care ai avut.o fata de dan diaconescu, felicitari meriti respectul nostru..la un om in genunchi, e urat,josnik, murdar sa il pui pe burta.. bravo ciutacu
Da , parca asta spuneam si eu acum doua zile , ca este vorba de o testare a reactiei poporului la daramarea ultimului bastion al luptei pentru democratie …
Cu toate ca mi se rupe sufletul trebuie sa recunosc ca Romania nu mai exista – a fost vanduta de Basescu care acum nu face altceva decat o pregateste sa indeplineasca conditiile cerute de cumparator ( mai putini oameni , ca doar nu vrea nimeni o tara plina de oameni cu problemele lor )iar cei care vor ramane sa le fie predati incolonati…
Daca tot e presa considerata un risc la adresa sigurantei nationale, sa il salte pe papagalul asta de la B1TV. M-am uitat in urmatoarea zi dupa motiunea de cenzura, il avea pe Berceanu in emisiune vorbind despre cum Voiculescu are interes sa distruga aeroportul Baneasa si cum triumviratul mogulilor ( Voiculescu, Patriciu, Vantu) pune la cale sa suga seva tarii. Daca tot se da el asa mare jurnalist independent, sa faca un reportaj despre afacerile fratilor Paunescu de la Portile de Fier.
Pui degetul pe rana ca de obicei! Ce bataie de joc si asta cu Diaconescu!!! Da cine credea ca el e vreun sfant!!! Nimeni, dar toti acum nici usturoi n-au mancat si nici gura nu le miroase. Cand El Sailor se ducea in garsoniera “domnul Dan” nu avea aceleasi indeletniciri santajiste!?!? Bai fratilor treziti-va ca si asa e prea tarziu! Cei care mai spun cate ceva acum probabil ca au cuvintele numarate! Si, cum bine zice “Cetateanul Poepescu” asteptam, ca nu mai e mult, pana si noi, poporul, vom deveni o vulnerabilitate! Ca vad ca deja pensionarii atenteaza la siguranta nationala si trebuie decimati!!! Cine urmeaza!!! Arestarile cu tam-tam si plimbatul jurnalistilor in catuse este abia la prefata! Iar noi trebuie sa uitam ca nista trepanati la tot spectacolul asta ieftin! Si sa uitam ca ne scad veniturile si ca intretinerea se va dubla sau chiar mai rau!!! Dar bag seama ca inca mai avem capacitatea sa inghitim rahat!!! Vai de noi!
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 20 decembrie 2004
5. Mesajul domnului Traian Băsescu, Preşedintele României.
Dragi parlamentari,
…Vă asigur că voi colabora bine cu instituţiile statului, pentru a lupta împotriva corupţiei şi sărăciei care macină de ani de zile societatea, sistemul public şi politic românesc…
Corupţia, la nivel înalt, provoacă sărăcie, sunt două forme care se condiţionează reciproc: corupţia şi sărăcia. Astăzi, corupţia la nivel înalt reprezintă cele mai mari pericole la adresa siguranţei naţionale. Nu avem voie să mascăm sărăcia sub statistici. Prea mulţi pensionari au pensii mai mici decât factura la încălzire pe timp de iarnă. Prea mulţi ţărani trăiesc în sărăcie, indiferent de cât de bogată este recolta. Prea mulţi tineri încep să creadă că România nu mai este o ţară în care au şanse. Această realitate trebuie schimbată. Să intri în viaţă ca tânăr sărac, din cauza unui sistem nedrept de promovare şi de carieră este cea mai mare povară pe care o poate purta un tânăr român. Milioane de pensionari au nevoie de o bătrâneţe sănătoasă şi protejată, printr-un sistem de asigurări de sănătate menit să-i ajute, nu să ducă la disperare bolnavii, bătrânii care au nevoie de medicamente şi care au nevoie, în egală măsură, de respect pentru anii munciţi.
…Voi fi un apărător devotat al libertăţii presei, care, în ultimii ani, a înregistrat un regres grav datorită constrângerilor şi presiunilor politice fără precedent practicate faţă de mass-media românească…
scuze, Victore
“Vad” regimul basescu in toata splendoarea lui de muuult timp si-mi racesc gura de pomana cu prietenii. Pana acum nu am fost de acord cu termenul de dictatura, considerandu-l o figura de stil necesara pentru a sublinia realitatea.
Prin chestia asta insa… nu ca ar fi singura sau ultima. Din pacate suntem o mana de oameni care vad implicatiile unor masuri aparent inofensive strecurate prin hg/oug/etc (chiar daca personal nu ma afecteaza).
Una din explicatii ar fi pregatirea pentru viitor. Ca sa abata atentia lumii de la cacaturile pe care le fac, au folosit ceva oarecum tabu: bagarea la bulau a celor din opozitie. Probabil sunt constienti ca se va deschide un mic sezon de vanatoare cand or sa treaca in opozitie.
In CSAT trebuia sa se spuna ca, mai mult decat presa, la capitolul VULNERABILITATI si amenintari la adresa securitatii nationale, trebuie trecua coruptia guvernului. Acest lucru este prevazut si documentele SRI.
Pasul urmator va fi sa se recurga la restrangerea dreptului la libera exprimare, ceea ce e absurd. Pentru cativa ministri de care Basescu& Boc nu pot scapa fara consecinte dramatice noua ni se ia pana si dreptul de a vorbi. Abia de aici incolo sa-si puna acesti oameni problema furiei maselor. Daca vor ajunge pana la urma sa ia pensiile si salariile in timp ce preturile la carburanti si alimente explodeaza, cred ca ar trebui sa sa-si puna problema cat de vulnerabile devin familiile lor.
periculoasa initiativa CSAT. periculoasa este gandirea unor dezaxati ca Basescu si liota din jurul lui: Avramescu, Lazaroiu, Turcan etc. Moraru asta e un papagal, azi cred ca va mai aduce doi la el in emisiune: Cristoiu si Turcescu. apropos, si-a schimbat parerea pe care o avea Cristoiu cu privire la competenta lui Turcescu???
L-am botezat Moraru deoarece ,,cumatrul,,le macina,le macina sluga.
cam pare a terorist nasul asta, ia sa-l ia in vizor serviciile
Dumnezeule!!!!
Ei bine, eu mă încăpăţânez să cred că toate astea vor deveni, cât de curând, de domeniul trecutului. Suntem, totuşi, în Europa anului 2010. Şi mai cred că unii oameni de care îi e frică beţivului, nu trebuie subestimaţi. O fi ştiind el ceva, de-i pomeneşte de câţiva ani încoace. Poate că motivele sunt mai multe decât cele vizibile din avion.
Diaconescu pretext, Moraru unealta. Bun. Si Cristoiu ce e, capul de elan de deasupra semineului?
¨Daca mai ai nevoie de un motiv pentru a emigra uita-te labeunu! M-am suit pe lustra,nu mai pot,nevasta da-mi distonocalmul!O singura intrebare:EUROPA UNDE ESTI?¨
Pai , infektus , chiar nu intelegeti ? Europa este acum in Romania ca sa o distruga , Basescu este doar o unealta ( cu buna stiinta ) a ¨noii ordini mondiale¨ si Romania va fi EXPERIMENTUL – prima tara care dispare . Se creeaza toata aceasta situatie pentru ca noi sa ne rugam sa fim asimilati de ei asa cum faceam pe vremea lui Ceausescu cand mai in gluma , mai in serios ziceam sa declaram razboi Americii ca sa ne cucereasca . A trecut vrenea razboaielor pentru a impune imperii , acum se lupta cu alte arme , in speta , economic …
DD asta a jucat un rol tare pervers in presa. Pe melteni nu-i ducea capu’ oricum dar dupa o spalare pe creier otevista de vreo cinci ore erau deja detinatorii adevarului absolut. Produsele oteveului erau prostii fuduli.
Ai “citit” bine mutarea cu arestarea lui DD. Multi prosti fuduli vor fi de acum tare frustrati. Si vor vrea sange in continuare. Chiar livrat pe alte canale.
…”colegii! Vreau mesaje mai multe. Luati-le pe toate” …. chiar si pe cele care sunt pentru alti destinatari… luati-le pe toate!
chiar si pe cele mai mici….
Cu astfel de comportament, si cu asa parteneri…. nu mai este mult pana o sa-i vina randul la “tocator”…
Buna ziua d-le Ciutacu,
Intelegem exact ceea ce exprimati Dvs.in comentariu.Dar ce putem face?! Suntem,in mare parte,inutili…
Cu acelasi respect,
IoanaP
niste pupincuristi portocalii.
Am incercat sa citesc “Strategia nationala de aparare”. Nu am putut sa trec de Cuvant inainte, primele doua fraze. Mi-a venit greata, prietenii stiu de ce. Care este diferenta fata de zilele noastre? Niciuna.
@fla
Trebuie sa inteleaga corect mesajul Dvs,TOTI…
Cu respect,
IoanaP
Va salut domnule Ciutacu si va respect f mult,de parca ar exista termen de comparatie la respect….dar doresc prin acesta postare sa va spun cu toata sinceritatea ca va apreciez pt interventia telefonica pe care ati avut-o la postul OTV.
Nu sint o fana a postului Otv,dar nici n-am sa fiu atit de ipocrita incit sa nu recunosc ca m-am uitat de multe din emisiunile lui Dan Diaconescu.
Datorita unor probleme de sanatate,fiind recent operata,am avut mai mult timp sa stau in fata televizorului ,iar in aceste ultime 2 zile am ramas oripilata de cit de schimbatori sint oamenii.Si ma refer la cazul lui Dan Diaconescu.Oameni care au fost invitati la el in emisiuni,oameni care s-au uitat la el in multe seri ,simt acum parca o nevoie acuta de a se delimita de Diaconescu.
Nu cunosc dosarul asa cum majoritatea celor care doar privesc la televizor nu cunosc probele parchetului si nici nu as vrea sa aduc in discutie vinovatia sau nevinovatia lui Diaconescu.Este treaba lui si a acelor care il apara legal in acest caz,dar nu pot sa inteleg cum atita timp cit acel primar MOT declara raspicat intr-un interviu vizionat chiar la antena 3 ca nu-l cunoaste pe Diaconescu,ca nu a vorbit niciodata cu el si ca niciodata nu i-a dat lui Diaconescu ceva ,totusi instanta sa-l considere pericol social si sa il tina in arest preventiv.
Arestul preventiv este o masura exceptonala,acolo unde sint probe clare si certe privitor la gradul de periculozitate al unei persoane…….chiar orice judecator sau procuror se poate juca cu libertatea noastra?
Sa inteleg ca cel mai important lucru pe lume este sa nu imi fac dusman vreun procuror?
Nu judec eu daca Diaconescu e vinovat sau nu,sa asteptam o decizie irevocabila in acest sens ,dar ca el constituie un pericol social e prea mult chiar si pt un incepator al dreptului sau pt un copil…
Ca Diaconescu este un om bogat,se stia,asa cum sint toti patronii din lume…ca si-a dobindit averea pe cai cinstite ,cred ca e treaba acelor institutii sa ii demonstreze vinovatia in acest sens,dar sa tii un om dupa gratii invocind un grad de periculozitate pe care nu l-ai putut proba tu ca procuror si nu ai probat nici faptul ca a incercat sa zadarniceasca ancheta,e deja strigator la cer.
Ma alatur si eu punctului dvs de vedere si mi-am pus aceleasi DE CE -URI?
Eu cred ca exista o strategie pusa la punct , urmata pas cu pas pentru acapararea tuturor pozitiilor de forta din stat . Ceea ce se discuta in acest moment , cu presa – risc strategic pentru securitatea nationala (!!!!) , e un pas . Pentru ca daca se pune botnita presei si publicul va afla doar acele informatii care , nu-i asa ? , nu denigreaza institutiile statului . Iar votul , care in aparenta va fi liber (si formal nu va exista nicio necesitate de interventie a institutiilor internationale) , va fi influentat de fapt de informatia pe care populatia o va avea . Votul va deveni la fel de “liber” ca in 20 mai 1990 . Unii alegatori vor fi mituiti , altii vor fi prost informati , dar vor fi lasati sa voteze liber . Institutiile internationale vor trage concluzia ca alegerile s-au desfasurat normal si ca a fost respectat procesul democratic (aceeasi concluzie a fost trasa inclusiv dupa alegerile din Moldova din aprilie 2009) . Sper ca in Parlament , UDMR sa nu faca jocul acesta atat de murdar . Altfel , singura solutie ar fi redeschiderea unor institutii de presa inafara granitelor , gen “Europa Libera” . Rolul ziaristilor romani fiind ulterior doar cel de a cita materiale emise dinafara granitelor , pentru a nu fi acuzati ca desfasoara o “campanie de presa la comanda , cu scopul de a denigra institutiile statului ” . Speram sa nu mai ajungem niciodata aici , dar se pare ca am fost prea optimist .
PS Nu pare ciudat ca Radu Morar a fost un vizionar cand a dat declaratia aceea pe care ai citat-o in postul precedent ?
Fara nici o legatura cu subiectul : doar un fapt divers !
Astazi in bloc nu s-au adus pensiile decat la jumatate de pensionari .
Postasul s-a scotocit ca sa-i dea ” norocoasei ” de mama a mea , banii si a ” umplut-o ” numai de hartii de 10 mii si 50 de mii …
Postasul a mai spus ca de-acum nu vor mai putea aduce la toata lumea asa cum era pana acum !!!
Deja cativa pensionari vor trebui sa astepte o zi , doua , pana le aduce si lor !
IN CE TARA NENOROCITA TRAIM !!!… SI ESTE ABIA INCEPUTUL !!!
Batui-ar DUMNEZEU sa-i bata !!!
Murfatlar S.A, sponsorul premiilor OTV, are ca actionar majoritar firma EUROAVIPO GRUP S.A.,patronata de domnul George Ivanescu, un puternic si principal sponsor portocaliu, in special al deputatului PDL-Cezar Preda.
Faceti dvs. legaturile acum…
Este doar o impresie de-a mea sau presedintele Basescu face mult mai putine deplasari in strainatate decat Ceausescu?
Oare s-au saturat omologii marinarului de hahaielile si bancurile de prost gust invatate prin bordelurile ieftine de prin porturi?
Suntem mai izolati de lume decat eram inainte de ’89?
Sau toti asteapta sa explodeze mamaliga romaneasca?Iar!
De data aceasta nu o sa mai fie cu vrajeli ca data trecuta, cu tras aiurea dupa teroristi inexistenti sau securisti pe tancuri.
De data aceasta tintele sunt clare si se plimba cu mai multi SPP-isti dupa ei astazi, decat acum o saptamana.Oare de ce?
Basescu urmeaza sa o rezolve si cu inchiderea granitelor si dupa asta ne ducem din nou pe stadioane si cantam…Partidul, Basescu, Romania,traim decenii de impliniri marete…
La punctul 6.2,pag.14 din Strategia Naţională de Apărare sint definite toate porcariile pe care actuala conducere portocalie la face cu nerusinare! Da’ pentru ca voi le aratati la norod, normal ca sinteti de vina.
Io nu stiu daca in rechizitoriul ceausestilor erau atitea puncte ca in 6.2
Aia au platit! Stim cu totii cum! Ar fi cazul sa ….. Dar sa nu instigam la violente!
Banzai!
Ce scarbos e primul video, cel cu nasul. Sa-mi bag…
Eu nu inteleg legatura dintre Basescu si arestarea lui Diaconescu?Din cate stiu eu, Base se perinda pe la DD prin televiziune(tot acolo a fost si Dumitrescu amenintat parca)si nu numai.Propaganda electorala ca la OTV n-a avut nicaieri Basescu.De ce ar fi uneltit asa ceva Base impotriva lui DD?
Cat despre Morar,nu mai am niciun habar, intr-o emisiune mi se pare OK, in alta mi se pare ca slugareste si tot asa.In continuare o sa-mi mentin opinia ca-si prezinta opiniile lui si ca-i este fan lui Base, dar nu neaparat ca actioneaza la “comenzile” acestuia…
P.S. Daca Base a uneltit arestarea lui DD, inseamna ca e mare mare mare jigodie…
cat de actuala este scrisoarea lui Nica leon,daca inlocuim doar numele ceausescu si-l introducem pe basescu si fara nuantele istorice ale momentului
Clar! Ce mai vreti?
Cititi ce spune CSAT azi.
astazi m-am hotarat sa creez acest contpe blogul tau impins de o puternica revolta, dar paradoxal dupa ce am citit cateva dintre comentariile de pe blog m-am gasit in imposibilitatea de a incropi un comentariu care sa aduca ceva diferit, cert este ca aceste vorbe grele pe care le arunca toti vor ramane doar niste vorbe. Asta e defapt problema noastra a celor care traim in aceasta tara.
La alegeri ma rugam de cei din jur sa nu-l voteze! Sa voteze nu pentru mine, nu pentru ei, pentru copilul meu! Pentru copiii nostri…degeaba! Surzi si orbi! Nu am vorbele la mine sa mai comentez…vai de noi, pe tarlaua si in tara lor!Sunt pur si simplu ingrozita!
Om vedea ce va dori Cel de Sus cu noi. Nu, nu sunt deloc o bisericoasă.
Mie mi se pare foarte misto mesajul transmis de basistii astia care au sarit sa-l infiereze pe DD. Deci, niste politicieni furau, Dan Diaconescu ii santaja cu casete. Acu’ l-au arestat pe DD, pe primarul ala nu. De ce i-a dat, totusi, suma de 30000 de euro, daca era nevinovat? Am citit si o declaratie a primarului care se plangea ca il tot suna DD (sau cineva din anturajul acestuia, nu mai stiu exact) sa-i ceara bani si ca ar fi trebuit sa-si vanda casa ca sa aiba DD avion, ceea ce era inacceptabil! Mi se pare de-a dreptul halucinant! Deci mesajul este ca ar trebui sa ma bucur ca l-au arestat pe DD fiindca uite ce naspa era, cerea bani de politicienii corupti? =)) Ma face sa ma gandesc la ce spunea Mircea Badea: “Nu mai protejati infractorii!” Cum poti sa te bucuri ca l-au arestat pe DD si sa nu intelegi ca DD nu putea sa ceara bani de la niste persoane care nu facusera nimic ilegal si ca, in cazul de fata, doar DD este prezentat ca un infractor si hotii sunt prezentati ca victime? Ceea ce am inteles eu este ca procuratura s-a bagat intre doi hoti care se certau pe partea economica si a dat dreptate unuia dintre ei. Ceea ce este foarte tare!
Nu zic ca n-o fi DD nasol, dar mie imi este indiferent daca banii furati ajungeau la primarul din comuna aradeana sau la DD. Sigur ca DD e un pretext, sigur ca este interesant ce se intampla in spatele acestei povesti, dar daca ar fi sa cred ca se testeaza ceva, as crede ca se testeaza din nou cat de prosti pot fi romanii. Mie mi se pare atat de ciudat cazul, incat uneori ma gandesc ca poate, totusi, DD a inscenat asta. Numai ca sunt atat de multe “de ce”-uri ca nu-mi vine sa cred nici varianta asta.
undeva in tara asta sunt o gramada de oameni care au fost neutri la ultimile alegeri nu au fost nici da nici ba ci pur si simplu dezinteresati de viitorul sumbru care ni se arata de catre actuala putere in frunte cu dragul nostru tovaras pardon conducator iubit acesti oameni sunt de condamnat ptr pasivitate iar acum striga dar cine-i aude eu unul nu.
In sfarsit, are domnul CTP o interventie (telefonica) la Antena3 si vorbeste despre cea mai grava decizie impotriva libertatilor castigate la Revolutia din ’89!
Deci, presa libera e o amenintare la securitatea nationala a Romaniei!!! Ce minte “lucida” a putut ajunge la asemenea concluzie si la asemenea decizie?!
Adica voi faceti presiuni politice? Adica scopul presei nu-i tocmai acela de a face presiuni pentru a nu deraia puterea intr-un stat? Victore s-a dus si asta. Ce m-ai urmeaza?
Maine v-om declara vulnerabilitatea numarul de inspiratii-expiratii, sunt prea multe si dauneaza poporului roman. Citesc ca prostu` si nu-mi vine sa cred ca s-a aprobat asa ceva. Asa cum spui orice se poate intampla acum, sunteti sub incidenta CSAT, nu m-ai aveti nici o protectie. “fenomenul campaniilor de presa la comanda cu scopu de a denigra institutiile statului” si ma rog cine face diferenta dintr-o o libera exprimare si una directionala? Adica pe viitor daca-ti v-ei exprima o opinie superi intitutiile statului si treci la intrebari. Clar, nici un dubiu, suntem intr-o nou dictatura, ave-ar Dumnezeu sa nu-i raman nici nisip din oase lui Basescu sa-i piara urma cum piere urmele-n desert…