Esti aici:
Prima pagină > Blog > Barfoteca de Net > Să-i dăm tâmplarului ce-i al Cezarului!

Să-i dăm tâmplarului ce-i al Cezarului!

Ministrul de Interne al zilelor noastre este exemplificarea fidelă a tipului de demnitar promovat de partidul aproximativilor. Agramat, cu liceul terminat la vârsta când alţii gătau universitarele şi cu facultate pe puncte, ţâfnos şi obraznic peste putinţă. Momentul în care s-a dus el să corecteze, la pupincureala Turcisto-Cristoiană de labeunu, neadevărurile din documentarea presei privind cariera lui şcolară, anunţând solemn că şi-a dat bacalaureatul la 23 de ani (şi nu la 24) e epocală. Ăsta-i omul nou de tip pedelist, promovat obsesiv de Traian Băsescu! Peste ani, modelul dus la perfecţiune de tovarăşul Nicolae Ceauşescu reînvie cu vigoare. Dacă găseşti un puţintel la minte fără scrupule, îi dai funcţie şi îl trimiţi la şcoala de partid (pe vremuri, Ştefan Gheorghiu, azi, cam orice particulară). Te va sluji cu devotament şi îţi va ucide rivalii fără să-şi pună întrebări de ce o face, fiindcă l-ai scos din mocirlă şi din bezna anonimatului. E unealta perfectă, din lemnul de esenţa cea mai tare.

http://www.youtube.com/watch?v=fLlQmWLo2Sw

P.S. Dacă aveţi răbdare, uitaţi-vă pe CV-urile miniştrilor (nu mai vorbesc de secretarii de stat). Faceţi o socoteală câţi dintre ei, din total, au făcut şcoala la privat (în măsura curiozităţii excesive, notaţi-vă şi vârstele la care au terminat să deprindă numărătoarea cu abacul), număraţi-le doctoratele de la şcolile de ucenici şi veţi găsi, poate, o explicaţie a reformării de tip Funeriu a sistemului de educaţie.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

79 thoughts on “Să-i dăm tâmplarului ce-i al Cezarului!

  1. …poate d-nul ministru doreste o imprimare, sa stiti ca il pot ajuta, asa poate iese mai avantajos…

  2. Dl ministru a avut o “decadere” cand a picat treapta si de aia nu a putut sa termine facultatea mai devreme de 23 ani. Cred ca toate bancurile cu politisti / militieni se refereau la actualul si maretul ministru. Greu cu “competentele” …

  3. Da, măi! Şi eu am greşit când am spus că el a terminat la 24 de ani liceul, iar eu facultatea de cinci ani! Are dreptate, deci rectific: nici eu n-aveam 24 de ani, că-i împlineam abia în toamnă, iar facultatea am terminat-o vara. 👿

    “Dacă găseşti un puţintel la minte fără scrupule, îi dai funcţie şi îl trimiţi la şcoala de partid (pe vremuri, Ştefan Gheorghiu, azi, cam orice particulară). Te va sluji cu devotament şi îţi va ucide rivalii fără să-şi pună întrebări de ce o face, fiindcă l-ai scos din mocirlă şi din bezna anonimatului. E unealta perfectă, din lemnul de esenţa cea mai tare.” ABSOLUT GENIAL SPUS! Ni se întâmplă de câţiva ani, deja. 🙁 👿

    P.S. Prostul dracului!

  4. Să ştii că ai răsucit cuţitul în rană. Şi nu mă gândesc neapărat la mine ci, mai important, la fiica mea. Care-i mult mai deşteaptă decât progeniturile acestor foşti proşti ai clasei. De-aia mă apucă dracii şi de-aia nu tac din gură!
    👿

  5. Dumnezeule, si te mai si lauzi ca ai luat bacul la 23 de ani!!! Wow, omul asta prin semnatura proprie decide cine ramane, cine e concediat si cum trebuie diminuata infractionalitatea in Ro…

  6. Trist, dar adevarat. Intreaga tara este ca o masina cu multi cai putere, cu plinul facut, dar la care nu ajung la volan decat incepatorii sau, mai rau, jumperii care au tupeu in loc de carnet…

  7. Normal ca nu pun in functii importante oameni capabili, cinstiti si/sau seriosi. Atunci cum ar mai putea fura? I-ar trage cineva de maneca: hei opeste-te! Asa, strang bani de campanii electorale, de excursii in tari exotice, de vilute cu piscine, de… In functii sunt numite doar niste marionete care se manevreaza prin firul rosu de la Cotroceni (Golden Sprit). Cei santajabili pluseaza la sefu’ sa nu i se taie macaroana (adica 99.99% din portocalele astea scofalcite). Problema este ca nu scapam usor de molima asta.

  8. Genial spus, d-le Ciutacu! As putea sa completez si sa spun ca oamenii capabili, cinstiti si/sau seriosi nu sunt buni pentru marinar si sleahta lui, deoarece ar avea un cuvant de spus la toate magariile pe care le fac astia si sunt mai greu santajabili. Marionetele sunt uneltele cele mai usor de manevrat (un ciocan necesita ceva forta)…

  9. Momentul epocal al lui Igaș este o reeditare a corectării numărului de kilometri de autostradă construiți.

  10. Tulai!Ce geniu.
    La 24 de ani terminam medicina iar la 30 de ani eram medic specialist.
    Ce pacat ca nu m-am orientat la timp si acum nu mai eram un bugetar de rand.
    Dar mai am o sansa si urmez sfatul marelui BOU: plec din tara.
    pa pa

  11. Dacă la Cultură ministrul este medic veterinar, de ce n-ar fi la Interne un sfertodoct ? Asta este noua clasă politică a lui Băsescu !!!

  12. Vai de mine… L-am “facut” mai destept decat chiar el recunoaste ca este…
    Mea culpa.

  13. De data asta nu mă mai uit pe niciun CV. Am făcut-o altă dată. Citind eu pe la unul, pe la altul, am ajuns la Spânu Marius de la Iaşi. Concluzia mea: e unul dintre cei mai ticăloşi portocalii, privind şi prin prisma studiilor adevărate pe care le are.
    Ei iese din tipare, nu e deloc prostul cu şcoală, fie el şi fudul ori ba, aşa cum sunt colegii lui într-ale RĂULUI.

  14. Tamplaru asta nu stie sa faca altceva in afara PDL-ului, asa reiese din cv-ul lui…. perfect:D

  15. Le-a redus salariile ca sa-i forteze sa plece din sistem singuri fara sa fie nevoiti sa-i disponibilizeze.Multi isi vor da demisia.Scarba e la cote maxime,oamenii prefera sa se uite la desene animate decat sa-i mai priveasca pe astia.Vestile proaste vin tot timpul cu salariul.Oamenii s-au prins de tactica si au inteles ca trebuie sa plece din sistem.Si se asteapta ca la anul sa le fie crescut salariul tocmai pentru ca vin alegerile.Exista teama ca astia vor castiga din nou,ca apoi sa taie iar salariile.Cam asta e reactia printre oamenii din sistem.

  16. Dom’ne, nu stiu cat e de scolit, oricum nu mai conteaza, marinaru’ invarte cheia si tamplaru’ executa intocmai si la timp, asa cum fiece ministru are datoria s-o faca si-o si face! Asta-i conditia cu care li s-a dat voie sa jure cu mana pe amarata aia de biblie, sa accepte ca domnul si dumnezeul nostru din deal, cu privire indecisa si maniere maliste, sa stea la butoanele fiecarui minister si sa se joace de-a carmaciul! Doar nu va imaginati ca harababura asta generalizata, zburataceala asta inimaginabila, dementa in care se zbate orice ramura ori ramurica a guvernarii, a institutiilor statului, ar fi posibila fara aportul incapatanat si profund patologic al mai sus numitului nostru carmaci! Deci, igas o avea el calitati ori defecte intelectuale ori de alt fel, dar privirea, privirea lui este o bogatie! De inteligenta, de hotarare, de sinceritate, de profesionalism! Privirea lui igas e un poem, un adevarat poem! Un poem alb, desigur!

  17. “Baiatul asta stie carte” zicea ,se stie cine , la investire.Ei as.Da’ mapa profesionala are?Ha haaaa.Ce bairam ce circ.

  18. Ei, si ce daca a terminat la 23 ani? Ce dac’ a terminat seralu’? E ministru si conduce generali… Si daca Boc e profesor de drept constitutional e obligatoriu ca ordonantele sa fie constitutionale?
    Ceea ce ma ingrjoreaza ca cetatean si mama este ca, prin reducerea salariilor politistilor dar si reducerea lor ca numar afecteaza grav siguranta cetateanului, incurajeaza coruptia, slabeste sistemul juridic, prin imposibilitate ca in termene rezonabile sa-ti fie solutionate cererile. Dar si un politist cu rate, copii cu nevoi si cu 1000 lei salariu nu asi mai vrea sa-mi faca dreptate.
    Niciodata in cei 20 de ani, nu a existat din partea statului care trebuie sa apere cetateanul, atentat la siguranta lui, la sanatatea lui, prin izgonirea din spitale, lipsa medicamentelor compensate dar si restrictionarea la consultatii medicale , accesul la invatamant gratuit, cu profesori umiliti.La Ministerul transporturilor siguranta cetateanului a devenit o problema reala cand ministrul spune sa nu comentezi o situatie penala iar ministerul muncii e condus de un “specialist” in basme si vrajeli si mai nou “reorganizarea teritoriala a Romaniei” un fel de pupici pe dos UDMR. Ii cred capabili de absolut orice, numai sa ramana la putere. Lipsa puterii duce la lipsa imunitatii…

  19. Buna ziua d-le Ciutacu,

    Aoleu in ce epoca suntem nevoiti sa traim!!!Brrr!!!Mi-aduceti aminte de aia care au facut “Stefan Gheorghiu”,cu numai patru clase in antecedent si care erau genii,ca si astia de acum!
    Sunt cam vulgara,dar sunt niste “labedoi”astia,ca sa nu zic “CODOI” cum zicea Barbuleasca-sora lui Ceausescu in loc de CO2(bioxid de carbon)!!!
    O admir pe “livia’;mare BOU ne conduce!!1

    Cu mult respect pentru Dvs.si pentru toti cei ca si Dvs.,
    IoanaP

  20. asta e prost bocna. a reusit sa fie mai prost decat bijboaca fonfaitu sau chiuariu-haifaiv adevarate borne de hotar in gogomania ministeriala

  21. Uneori si cate-un leu mai ghinionist este rapus de haita de sacali. Ce poate-atunci sa faca o biata turma de mioare?

  22. “…uitaţi-vă pe CV-urile miniştrilor (nu mai vorbesc de secretarii de stat). Faceţi o socoteală câţi dintre ei, din total, au făcut şcoala la privat (în măsura curiozităţii excesive, notaţi-vă şi vârstele la care au terminat…”

    Da’ de ce sa ne uitam numai la ei ? Sa ne uitam si la jurnalisti ! Eu il stiu pe unu’ care a tocat zile in sir invatamantul universitar privat (mai exact, Universitatea Spiru Haret), desi el absolvise prestigioasa universitate Hyperion la frageda varsta de 32 de ani. Apoi a oprit brusc atacurile, cand si-a dat seama ca stapanul lui sustinea universitatea cu pricina. E vorba despre reputatul realizator tv si psiho-sociolog Radu Moraru.

  23. “E unealta perfectă, din lemnul de esenţa cea mai tare.”

    Splendid!

    Zilele trecute mi-am dat seama, Victore, de ce e poporul asta asa cum e si nu reactioneaza pentru ce i se cuvine: pentru ca ne-a prins ’89 fara vreun strop de cultura democratica – pentru care teoretic a cazut Ceausescu si fara dorinta reala sa o avem. De asta suntem niste balegi puturoase.

  24. Nene Victore unu’ să-mi zici, din guvernul ăsta care “să fie pe treaba lui”, cu o şcoală adevărată, făcută cum trebe, la vremea ei şi nu pe puncte, care să aibe habar măcar cu ce se mîncă şmecheria din propriul minister şi io-l mînc! Statuie-i fac! (mă duc acuma să produc nişte material pentru model 🙂 )
    Banzai!

  25. ce mai conteaza cand a terminat scoala,este ministru,ce mai vreti mai mult de atat,este in clica mafiota al lui Traian Basescu,este.A reusit in viata,a reusit,nu se stie prin metode,dar a reusit si acum face praf acest minister,si din pacate nu este singurul care-l faca praf,mai este si Boc&co.E jalnic unde s-a ajuns,dar ce sa facem asta este situatia din tara asta,asta am vrut si de asta o sa avem parte multa vreme de acum inainte,desigur ca nu am vrut toti sa se intample acest lucru,dar s-a intamplat si acum sunt greu de dat jos,cine stie daca o sa reuseasca opozitia sa schimbe situatia din tara asta,o situatie de astfel penibila, in care ne place sau nu ne complacem in ea,si nu e de ajuns sa miste doar opozitia niste lucruri in tara asta,trebuie sa ne miscam cu toti,fiindca astfel nu o sa reusim nimic cu portocalii care ne-a dus la sapa de lemn,si daca o s-o continuam tot asa o sa ne duca in prapastie de tot,si nu cred ca vreti sa ajungeti acolo sau vreti?

  26. daca nu l-a batut mamicuta lui la timp, vezi ce-a ajuns? asa-i trebuie ! sa se-nvete minte altadata si sa-i fie rusine. sau poate gresec eu undeva?

  27. Hai sa ne uitam un pic si mai jos la purtatoarele de cuvint de la diferite institutii de stat,de obicei ale MAI.Au coafuri si machiaje pe care le mai vezi doar pe taraftv.Despre capacitatea de a comunica ceva,in afara de limbajul de tip Garcea,nu auzi altceva .
    Daca luam un pic la puricat Consiliile Judetene,Locale,Prefecturile,Primariile,Directiile de Munca,Directiile Agricole e jale.
    Numai daca imi aduc aminte,ce oameni se trimit in sectiile de votare,ca presedinti si vicepresedinti ai sectiilor de votare mi se face rau!!!

  28. Domnilor, am avut senzatia ca am cazut cu totii de acord ca nu se zice Turcisto-Cristoiană ci corect este Curcisto-Tristoiană! Daca traia, marele Marin Preda ar fi avut material cacalau sa scrie o noua capodopera cu un titlu posibil “Era molustelor”. Problema e ca aceste nevertebrate cu ventuze extrem de lipicioase vor cauta in scurt timp alte perechi de baterii de inteligenta dorsala de care sa se lipeasa cu duiosie post-comunist.

  29. HA! Acum 30 de secunde, la Dana Grecu:
    “Dacă vreţi să vedeţi cum s-au dus fondurile europene, o să vedeţi – ţineţi-vă bine! – O MARE DUNGĂ ÎN SUS.”
    Dunga aia o fi rectilinie sau curbilinie? 😆 Ar fi fost frumos să-l întrebe Dana pe prost. Cum care prost: Petrescu de la PDL!

    😆 😥

  30. si la Opozitie e altfel? liberalii sint un pic mai spalati, in rest…uite, de exemplu, daca vor sa cistige alegerile cu madam Minca, ex-Ghervasiuc, imi e teama ca tema portocalie cu “toti sint la fel” va prinde mult mai usor…

  31. Tâmplarul la Gabi Firea: ” n-o să fac o presiune aşa cum îşi DOREŞTE sindicatele…”
    Încerc să nu mai scriu azi. 😀

  32. Victore, ai folosit cuvinte prea blinde pentru acesti imbecili. Daca nu ar fii toti cu coada pe sus, mai treaca mearga, dar cand deschid gaura gurii iti vine sa iei campii. Nu’s cum dracu’ s-au adunat in acest partid portokaliu toate scursurile societatii, toate curvele indiferent de sex, parvenitii, sfertodoctii si toate lichelele. Probabil din puterea exemplului intaiului carmaci al tarii. Tocmai am primit un mail cu o alta aratare pedelista: Marius GERARD Nicula (nume de tigan), individul este posesor al unui tupeu iesit din comun si al unei mame sexagenare care construieste sali de sport. Iata:
    “datele provin din fişa personală a senatorului Marius-Gerard Necula, de pe situl senatului):

    Universitatea „Danubius”, Galaţi , Master Drept Comunitar: 2006-2008

    Doctorand în Economie: 2006-2008

    Student, Drept, Universitatea „Danubius”, Galaţi : 2007-2008

    Student, Studii Economice, Universitatea „Titu Maiorescu”, Bucureşti: 2007-2008

    Aşadar, în 2006, s-a gândit omu’ că nu i-ar sta rău cu un doctorat în economie şi s-a înscris la aceste cursuri, nu se ştie la ce facultate, în ce centru … acu, ce-aţi vrea şi voi, toate amănuntele? Ei, şi după un an, ce se mai gândi Gerărdel al nostru: bă, dacă se prind ăia că io-s pe nasoale, că vreau să fiu doctor, da’ n-am terminat şi io o facultate de profil, acu’ nu că nu se poate – ce nu se poate? – da’, orişicum, mai bine s-o fac şi pe aia? Şi uite aşa se făcu că, la frageda vârstă de patruzeci şi trei de cotolani, Jagardel s-a înscris şi la facultate, la economie, ca „simplu student”. Şi la drept, de asemenea, fiindcă începuse şi un master în drept cu un an înainte.”

  33. Victore , tu descrii F. BINE “uneltele” PDL-iste , dar descrierea ta se potriveste F.BINE (cu mici ajustari) si pt. “unealta principala” :

    “Dacă găseşti un puţintel la minte fără scrupule *dar ceva mai smecher si tupeist* , îi dai funcţia *suprema* şi *îi trimiţi Seviciile tale secrete sa-l ajute si sa-i ofere logistica , iar cele economice sa-i dea bani de jecmanit* . Te va sluji cu devotament şi îţi va *PREDA TARA* fără să-şi pună întrebări de ce o face, fiindcă l-ai scos din mocirlă şi din bezna anonimatului. E unealta perfectă, din lemnul de esenţa cea mai tare.” 😈
    – si uite asa “Marele licurici” isi va rezolva problemele de control si infiltare in zona, iar “Micii licurici occcidentali” isi vor REDESENA sferele de influenta strategica , economica si , MAI ALES , geopolitica , RETRASAND HARTA EUROPEI Centrale si de Est , FARA RAZBOI !!!!

    Deci , cine este aceasta “unealta fanariota” …?! Cine alta decat “coada suprema de topor a Romaniei” , tradatorul de glie si de neam , mercenarul Securitatii si al Serviciilor secrete americane si , posibil , occidentale , nimeni altul decat :
    TRAIAN BASESCU

    PS: dupa sadirea VRAJBEI si “scarbei supreme” de Romania si de TOT CE-I ROMANESC in constiinta romanilor 😥 , reimpartirea teritoriala a tarii de catre ACTUALA Putere , cred ca este inceputul ETAPEI FINALE … a ceea ce s-a incercat , brutal , la Targu Mures in 1990! (similar cu ce s-a realizat PRIN RAZBOI cu fosta Iugoslavie)
    Oare sa gresesc eu …?! 🙄 M-as bucura , sincer !

  34. Asa a zis? Ca a luat bacalaureatul la 23 de ani nu la 24 este? :)) TARE!!!
    Nu imi aduc aminte cateva exemple, dar stiu sigur ca le’a mentionat Mircea Badea in cateva emisiuni, in care tot diferiti ministri aveau afirmatii de genul celei mai sus amintite.
    “Domnee, nu a costat 1 mil de euro, a costat 900 de mii”…O DA!! DEJA MA SIMT MAI BINE=))…
    Asa si asta, a terminat la 23 de ani nu la 24…SUPER! INCEP SA IL ADMIR :))
    Apropo de Funebru, poate vad mascati la mine la liceu ca ghici…dau bacu’…
    Salutare!

  35. Una buna..Cum-i zicea lu’ ala care va dansa pe maical in direct la antena2.Tealmacean,asa..Ei bine,pana si un orb va poate spune,ca dupa fizionomia fetei si constructia frazei,maical de antena2 are foarte multe in comun cu d-ul de la interne 😀

  36. D-le Ciutacu,
    Auziti,ca mi-amintii de Turcescu(ca tot il pomenirati)-o sa candideze la primaria Pitesti!Fereasca Dumnezeu,ptiuuu,drace!!Asa ceva la Pitetsti nu trebuie sa existe!!!

    Cu acelasi respect,
    IoanaP

  37. Haaa!M-am amuzat teribil,asta ca sa nu ma enervez si mai mult de neputinta pt ca vreau sa ies in strada si nu pt a protesta ci pt a le da in cap si a-i linsa.Protestele nu cred ca-i sperie.Dar atata vreme cat sunt singura nu prea pot sa fac mare lucru.Asa ma simt in tara asta,singura.Multi ar vrea sa faca asta,dar lipseste curajul.Oare cat vom mai “dormi”?Astia isi bat joc de noi si ne rad in fata,cum a facut si dl. din acest post,s-a dat rotund ca el nu a dat bac-ul la 24 de ani,ci la 23.WOW!!!!!Pai nu-ti vine sa-l impusti in cap?

  38. Cred ca orice tinar agent de politie proaspat absovent stie mult mai bine cu ce se maninca munca in Ministerul de Interne decit Igas. Azi o aburea pe Gabi Firea pe la emisiune ca nu stiu ce proeict pilot au aplicat ei in 4 judete…vrajeala PDL-ista patentata!!!!

  39. Regimul acesta nu are nevoie în punctele cheie de oameni bine pregătiti;mutarea vine în plic.Uitati-vă la Interne,la Muncă(fost si actual),la Finante plus d-na ministru,ca să iau 4 exemple la întâmplare,si veti vedea despre ce este vorba.Dar sunt convinsă că deja ati făcut-o,de mult.

  40. Basescu n-a facut altceva decat sa aplice, si in cazul lui Igas, un principiu mentionat si de Silviu Brucan in lucrarea “Pluralism si conflict social”. Constatarea dv. este pertinenta, concludenta si utila, dar situatia este caracteristica sistemului, specialistii neavand ce cauta in functii mai inalte decat cea de sef de birou, de laborator, de serviciu. Pentru restul, subordonarea este de tip cazon. “Democratia” e pentru plebe, fiind o idee utopica, nu pentru structurile de conducere.
    Si ne-a mai spus noua un important om de stat,intrat in istorie, ca un sistem mai bun nu exista.
    Prin aceeasi metoda Nicolae Ceausescu si-a intarit pozitia si Statul si a realizat ce se vede si foloseste si astazi. Basescu isi intareste propria pozitie si cea a PD-L desfiintand practic statul, cu consecintele evidente (si existente) pentru toti cei care vor sa le vada si recunoasca.
    Cu respect.

  41. Da’ auzi, daca nu l-o primit pe Base regina Mary Britany, de ce n-o sunt-o pe regina Elisabeta? Ca si aia-i in Anglia si e mai de gashca si l-ar fi primit sigur…

  42. @eu: importanta are , de fapt , “cat te duce mintea (?!)” …
    Deci , DA! Conteaza! “Puterea” (NU ţara !) TE VREA PROST !!!

  43. @eu: cand le termini pe cele de baza odata cu varsta de masterat, al dracu’ de tare. in orice tara intreaga la cap, elitele conduc. iar unul care are o cumpana la ceas de seara si pica treapta I, indiferent cat de baiat bun ar fi, e departe de elita

  44. Caracterizarea TIMPlarului e conform realitatii. Azi a sunat un operator sondaje. Unele intrebari ai fost nereale : 1 ) – duminica ce votezi : partidul x, y … partidul poporului ? Am zis ,, nu exista partidul poporului ”, el : , , – ba da ” , eu – ba nu , n-a fost recunoscut ” , el – ba da , exista ” ! ! ! – 2 ) -,, la consiliile judetene ce votezi ?”, eu :- USL, el : – nu se voteaza asa , eu : ,, pai au spus ca vor avea candidat comun ” , el – nu , nu se voteaza asa ! ! ! – 3 ) -,, ce partid votezi ” dupa care s-a prefacut ca nu intelege ce zic si a zice : – pdl ? , eu – ,, nuuuuuuuuuuuuuu ”.Au mai fost intrebari despe increderea acordata unor parlamentari ? Concluzia trasa de mine e ca unele sondaje sunt manipulatoare !

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.