Pentru simplul motiv că nu era singurul, ci unul din cei 19 săriţi din termen. Şi, la modul general, doar unul din cei 130 din România care n-au mai binevoit să revină la locurile de detenţie; din care 62 periculoşi. Peste nu mai puţin de opt luni, timp în care nu l-a căutat nimeni nici măcar la ochi, o dublă crimă îl face pe mardeiaşul ieftin de peste Prut vedetă naţională şi principal suspect. Aflat la îndemâna Poliţiei, dat fiind că locuieşte peste drum şi se antrenează în aceeaşi sală cu oameni de la filaj şi de la serviciul secret al Ministerului de Interne, e găsit la cumpărături, umflat în regim de urgenţă şi arătat la televizor. A doua zi, după un maraton de conferinţe de presă din care aflăm că nimeni din sistemul de stat nu-i de vină, este retrogradat la stadiul de simplu suspect. Adică nu el a apăsat pe trăgaci, ci altul, care-i liber. Jurnalul Naţional prezintă, cu documente, cum a fost eliberat Serghei Gorbunov şi nu s-a ostenit nimeni să-l găsească. Pentru că nu se făcea să fie deranjat în ţara urmăriţilor general…
O istorie dementa, cu eliberati si urmariti, in Jurnalul National
Sinteza zilei si Vorbe grele (video si script)
A dat norocul peste el 🙂
Si cand ma gandesc cum faceati misto de OTV – acum ma uit pe Antena 3, ma uit pe Realitatea si dau numai peste OTV cat cuprinde
poate judecatorilor si politicienilor din tara noastra ar trebui sa le aplice cineva ,,Jocul”.(mi-a placut filmul foarte mult cu Michael Douglas).poate asa se gandesc de doua ori inainte sa hotareasca cate ceva numai in folosul lor
Asta-i tara in care traim , ce sa-i faci ! 🙁
Nenea Ciutacu, baiatul ala moldav a fost scos pe operativ din puscarie.
Domnule Ciutacu! Cand va intoarceti de la sinteza din seara asta, va rog sa primiti sincerelemele felicitari pentru modul in care v-ati stapanit nervii la emisiune. Ba chiar ati “dat’o si-n ras”!! Pana si d-l Ciuvica si-a iesit din pepeni!! Va declar sincer si cinstit ca in locul oricaruie dintre d-voastra, barbatii..daca eram in seara asta acolo…o plesneam pe maimuta aia peste ochi in secunda doi! Chiar nu mai au limite nesimtiti astia! Chiar ne cred idioti tot fluturandu-ne fele de fel de nrome impuse de UE. Da’ mai duca’se dracului cu _Ue cu tot daca asta inseamna debandada de la ora asta din tara!!!!
Gorbunov..- nu e domiciliat in Vadul lui Voda..,
si-a inceput cariera de killer ‘de nevoie’ la 11-12 ani (domiciliat Chisinau), dupa ce a iesit dintr-o institutie pt copii ‘dificili’.. – unde a ajuns dupa ce ne-a fost coleg in clasele primare..
Uite ce au facut cei mai tapeni din justitiariii Ro.(se refera si la punerea in libertate):
În şedinţa din data de 14 ianuarie 2009, Curtea Constituţională a soluţionat următoarele sesizări formulate în cadrul controlului anterior promulgării legii, în temeiul art.146 lit.a) din Constituţie:
Sesizarea asupra neconstituţionalităţii Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi modificarea altor legi, formulată de un număr de 55 de deputaţi.
Curtea a constatat că dispoziţiile articolului unic pct.1-23 din lege, referitoare la modificarea şi completarea Codului de procedură penală sunt neconstituţionale, iar cele de la pct.24, privind modificarea şi completarea Codului penal, sunt constituţionale.
ACU NU MAI AU NICIO PROBLEMA!
Domnule Ciutacu v-am admirat si respectat pina acum,dar din seara zilei de ieri cind la emisiunea lui Gidea ati afirmat ca “pute tara de militieni la fiecare colt de strada” dati-mi voie sa nu va mai salut pina cind nu va cereti scuze.Am fost politist(si 10 ani militian) si am iesit la pensie cu grad de comisar sef si “fara vila’fara masina’fara conturi bancare”.Politist de strada nu de birou.M-a durut rautatea cu care ne bagati pe toti in acceeasi oala.Dupa logica dvs.putem spune si noi ca ” pute de jurnalisti la fiecare colt de strada nu”?
@Santinela: imi pare rau daca furia mea de aseara v-a lezat personal si daca ati perceput-o ca o jignire la gramada a unei intregi bresle. nu asta am intentionat si n-am facut-o niciodata, dar dati-mi voie sa nu pot aplauda plimbarea-n libertate a unui detinut periculos si antrenamentele lui alaturi de cadrele Ministerului de Interne. si nici averile nemasurata si nejustificate ale unor bugetari…
Ce a dezvaluit AYA in legatura cu bugetul cred ca ar trebui dezvoltat si urmarit,sunt de acord cu SANTINELA nu trebuie sa ne bagati pe toti in aceiasi oala pentru ca suntem multi ofiteri care muncim si traim cinstit si bineinteles din munca cinstita nu s-a imbogatit nimeni, dar esti iertat pentru afirmatia ta pentru ca iti cunoastem temperamentul si am inteles strigatul de furie, ma incearaca si pe mine tot mai des.te rog,te implor sa incepi tu si alti colegi ai tai ocampanie de presa impotriva tuturor nesimtitilor din magistratura, politie,procuratura care cu un tupeu fara margini incearca sa ne prosteasca pe toti.Cel mai tare ma enerveaza ca ne cred idioti.Daca nu insistati intr-o campanie de presa care sa scota la iveala toate magariile pe care le fac astia, daca nu-i obligati sa va raspunda,nu se va intampla niciodata nimic bun in tara asta, ne luptam toti cu morile de vant.DA SA CANDIDEZE MIRCEA BADEA dar si tu si GADEA si RADU TUDOR si DANA GRECU si FIREA noi va votam, as vrea sa le vad fata magarilor de politicieni care ne conduc.
Domnule Ciutacu,
va apreciez foarte mult si va urmaresc de multa vreme la emisiunile Tv.Vreau sa va spun ca sunt un simplu cetatean ,care demult nu mai crede in justitie,dar care a urmarit cu stupoare toata tevatura asta cu cazul Gorbunov .Parerea mea ,si spun ca se vede de la o posta asta ,e multa coruptie aici,fie ca e vorba de medici,procurori,judecatori sau politisti.As vrea sa cred ca toti cei implicati vor plati cu functiile ,dar tare ma indoiesc ca va fi asa,la noi totul se musamalizeaza.Si cu greu poti penaliza un judecator,avand in vedere ca ei sunt suverani,oare pe cand o lege in care sa raspunda si ei pentru hotararile lor complet in afara legii???!!!.Cel mai mult ma intriga atitudinea celor din sistem care incearca cu orice pret sa acopere toate marsaviile,aparand pe la TV si spunand ca d-na judecatoare a dat o hotarare corecta si in litera legii.Atunci inteleg ca a gresit celalalt judecator care nu l-a eliberat ,dar unul dintre ei a gresit ,iar greselile trebuiesc recunoscute si indreptate.Ma infurie la culme ca daca nu suntem din sistem ,vin ei si ne dau tot felul de lectii,ne considera niste prosti,de parca noi nu vedem ,nu putem face conexiuni si nu intelegem nimic.Mare minune ca mai sunt si oameni ca d-nul Victor Ponta ,pe care-l admir de asemenea foarte mult ,care au curajul sa recunoasca mizeriile din sistemul nostru judiciar.Va multumesc pentru atitudinea d-voastra si sper sa va continuati lupta pentru iesirea adevarului la iveala.
Dle.Ciutacu am urmarit si emisiunea de aseara si mi se pare mie sau tanti avocat impreuna cu tanti Pivniceru (ce nume predestinat) devenisera avocatii din oficiu ai judecatoarei de la Craiova?
Mi-a placut atitudine dvs.,cum mi-a placut si atitudinea dlui.Ponta.
Ce cred eu ca nu au inteles cele doua doamne,e faptul ca puscariasii nu sunt prizonieri de razboi,iar situatia in care au ajuns li se datoreaza in totalitate!
Dupa logica lor totul se rezuma la zicala “hotul c’un pacat si pagubasul cu zece”.
Desi dl.Ponta le reamintea constant ca respectiva a gresit cand nu a tinut cont de pericolul social si de obligatia instantei de a verifica daca acesta nu a parasit tara,se faceau ca nu aud!
Am auzit de foarte , foarte multe ori ca “ce naiba domne l-a bagat in puscarie pt. un sac cu cartofi?”,da l-au bagat in puscarie pentru ca hotul nu are si nu vrea sa plateasca paguba pricinuita.Pe ala de a lucrat pamantul cine il despagubeste?El ce vina are,in afara de aceea de a fi muncit pamantul,ca hotul vine la furat si ca pe langa ce fura mai si distruge inca pe atat!
Trebuie sa se spuna clar,instanta nu pedepseste prejudiciul ci FAPTA!
Referitor la politisti ce dracu sa spun,ca in politie sunt o gramada,dar o gramada,de persoane care n-au nici in clin, nici in maneca cu meseria,ca au ajuns in postura de politisti atrasi de salarii,ca la controlul psihologic sunt la limita,ca unii nu stiu sa se exprime satisfacator nici oral dar nici in scris?Astia sunt cu astia defilam!
Infractorii pe asta mizeaza,pe calitatea slaba a oamenilor care activeaza in politie,pt. ca in loc ca politistii sa prevada urmatoarea miscare a infractorilor,infractorii cunosc urmatoarea miscare a poltistilor.
O zi buna!
revin ca sa va spun ca sunt din Baicoi, ca Baicoiul i l sustine pe Micea Badea daca doreste sa candideze, poate i l convingeti, va rog sa=i spuneti pentru ca el iubeste orasul Baicoi,iar eu ma angajez sa adun semnaturi de aici si din Ploiesti.Va rog sa nu renuntati la lupta impotriva nesimtitilor si tupeistilor din justitie, politie, etc.Dupa cum vedeti merituosul Morar a fost reales, probabil pe motive de competenta, pentru multele dosare de coruptie solutionate, binenteles ca motivul este slugarnicia fata de basel, insa nu ma asteptam ca si un tanar ca PREDOIU sa fie atat de pupincurist si oportunist.In ce tara traim unde sa plecam?
V-am spus eu ca e mai bine la parnaie, ai mai multe drepturi si esti bine ingrjit cand esti bolnav, un nou caz Slatina de data asta la Satu Mare, ce se intampla cu medicii din Romania au inebunit?Ei zic sa nu-i bagam pe toti intr-o oala, dar cand apar tot mai multe cazuri de oameni ucisi de profesionalismul lor noi ce sa credem?Au devenit de un cinism greu de imaginat.Ce se intampla in tara asta:judecatori nesimtiti , medici cinici, militieni prosti si toti corupti.Dupa mega scandalul de la Slatina nu a invatat nimeni nimic pentru ca nu le e frica de nimic ca de rusine ce sa mai vorbim.D-le.Ciutacu va rog sa-i intrebati public pe BOC si BAZAC au dat un ordin de exterminare a cetatenilor acestei tari si mai ales a batranilor, ca sa mai economiseasca niste bani de pensii si salarii?Luasi-ar lumanari de ei….
De ce va mira ca cei care fac crime sunt in stare de libertate?Pai trebuie sa faca noi crime. PENTRU CRIMA OBTII O PEDEAPSA DE 16 ANI SI SCAPI CU AJUTORUL UNUI JUDECATOR INCOMPETENT CARE CONSIDERA CA NU ESTE PERICOL PUBLIC !!! Va vine sa credeti ca un judecator de la Vilcea dupa terminarea sedintei de judecata sa strige dupa avocat sa-si aduca clientul din arest ca a uitat sa-i ia declaratia de la inceputul sedintei,ca apoi sa judece din nou!Daca ordinul vine de sus inainte te aresteaza si apoi cauta probe sau te roaga sa spui tu ceva care sa te incrimineze.HAL JUSTITIE AVEM .SUNT JUDECATORI CARE NU VIN IN SALA DE JUDECATA DECIT DUPA CE AU SCRIS MANDATELE DE ARESTARE. DACA O SA AM POSIBILITATEA SA FUR DE LA STAT AM S-O FAC FARA SA CLIPESC.CRIMINALII SE PLIMBA PE STRAZI CA EI NU SUNT PERICOL PUBLIC IAR CEI CARE NU AU FAPTE DE VIIOLENTA REPREZINTA PERICOL PUBLIC.ELIMINATI JUDECATORII INCOMPETENTI,DALMATIANU DE BASESCU ,TARICEANU ,GEOANA SI TOTI DIN FRUNTEA TARII SA FIE PUSI LA MUNCA CIMPULUI SUB STRICTA SUPRAVEGHERE .SUCCES
Nu mai pot cu Gorbunov ăsta! M-am săturat!
1. Se vede treaba că omu’ nu avea nici pe dracu’, da’ a fost eliberat, deşi era periculos.
2. Teza D-lui Cristoiu cu implicarea unor autorităţi mi se pare acum mai plauzibilă:
– a “circulat” cu un act fals de identitate, cu numele unui cetăţean român, ori cine are acces la date privind cetăţenii români?
– poza lui, ca urmărit general, a fost ţnută într-un sertar, nu la vedere, că altfel de 8 luni, îl dibuia Miliţia şi din greşală
– de ce a stat tocma’ la Braşov, unde împuşcase un om? Nu cumva aveau nevoie “organele” de nişte informaţii cu privire la găştile care conduc casele de schimb valutar în Braşov?
N-o fi Gorbunov autorul asasinatelor şi a jafului, da’ ceva tot ştie, că-i de-al casei
Şi o ştire: M-am jucat o ţâră pe Google şi l-am căutat pe individ. Ieri erau 26.300 de rezultate, azi 61.300. Cred că dacă i-ar face unu’ blog, ar avea succes. Poate îi fac magistraţii un site de fun-club…
eu cred ca ca gorbunov a fost autorul asasinatelor .modul suspect in care a iesit de la inchisoare si faptul ca nu a fost cautat niciodata dupa aceea, ba chiar se plimba sub nasul politistilor, ma face sa cred ca in brasov, ca si in craiova, crima organizata a cuprins si structurile politiei si ale sistemului judiciar.cred ca in aceasta afacere fiecare parte si-a primit spaga, obtinuta prin santaj de la oamenii de afaceri locali.in aceste conditii e normal sa se acopere reciproc,si sa-l protejeze inclusiv pe gorbunov, executantul treburilor murdare.nu cred ca este nimic surprinzator in faptul ca se plimba a doua zi dupa asasinate in mall, pana atunci sigur a primit asigurarile ca – i va fi furnizat un alibi, ceea ce s-a si intamplat.nu va putea fi condamnat pentru crimele acestea, cel mult va fi retrimis la inchisoare.politia nu ancheteaza serios cazul, ma refer aici la camerele de supraveghere descoperite prea tarziu,la martorii descoperiti de ziare, nu de politisti.cred ca se fac eforturi imense sa se musamalizeze cazul si sa arunce banuielile cat mai departe de gorbunov.
Poveste adevărată despre viaţă şi moarte,fara medici.
A fost asasinat un sportiv roman in Republica Ungaria de catre niste rromi.Regret sincer foarte mult aceasta nefericita intamplare.
A fost grav ranit si un sportiv croat.Atentie!
Daca rromii aceia ar fi stiut ca acela pe care l-au ranit grav este fiul unui fost luptator sub comanda lui Arcan ( vezi frica de moarte a americanilor de a patrunde terestru in aceasta tara de frica paramilitarilor condusi si de Arcan in anii 1999)din fosta federatie yugoslava , ar fi fugit mancand pamantul.Sant sigur ca neam de neamul lor va tine minte aceasta intamplare prin urmarile ce vor veni asupra lor si a familiilor lor.Va rog sa urmariti acest caz ,daca e posibil, sa vedeti ce va mai ramane din asasin si din famila lui. Politia ungara a gasit faptasul in foarte scurt timp.Bravo !!!Apreciez foarte mult reactia cetatenilor simpli din acel oras ( la noi nici vorba de asemenea solidaritate).
La Brasov asasinul nu va fi gasit niciodata.
Pedeapsa pentru criminali :inchisoare pe viata plus 100 de ani ca la americani ,sa nu zic ghilotina.
ce iti e si cu legea asta…Legea din Romania e de tot ra..tu asta e criminalii si violatorii lasati in libertate si pe ceilalti din piete si oameni nevinovati care se chinuie sa faca rost de Mancare le aplica asa zisa lege…
Domne, treaba in romania sta in felul urmator…pe cine ar trebui sa acuze nu acuza iar pe cei nevinovati si curata si de piele….e o problema mare…tara noastra e plina de coruptie…nu stiu in cat timp se va reglementa totul…