Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce dixtractie, ce mishteaux > Prăbușirea galopantă a unui om sinistru

Prăbușirea galopantă a unui om sinistru

– Azi am văzut de ce a refuzat până acum Tiranul confruntările. E din ce în ce mai mic, e tot mai slab, nu mai are faimoasele replici la el. Iar josnicia cu sinuciderea fostei soții a lui Crin, dacă va fi bine exploatată mediatic (credeți-mă, voi avea grijă să fie!), poate deveni începutul sfârșitului politic dramatic al unui personaj sinistru. Trebuie dat în Jucător până nu se mai scoală de pe jos, îi tremură chiloții!

– Crin a fost în formă și, după ce l-a cam dominat Traian la început, a întors meciul și l-a băgat pe Jucător cu curu-n poarta autobazei. Flota, educația și economiile l-au făcut pământiu la față pe mitocan. S-ar putea ca, astăzi, Crin să se fi agățat la momentul oportun de ultima și, totodată, cea mai mare șansă politcă a lui.

Măruță e băiat bun, dar n-are anvergură. A fost timorat și a tăiat toată savoarea cu închistarea lui monahală. Iar Clujul e la o mie de ani de București. O dezbatere au avut și ei de organizat și-au făcut o tăiere de moț la căminul cultural. Mi-a plăcut că Nutzyka era neagră la față și că și-a dat toată măsura țățismului clefăind ciungă. Mai avea să facă baloane, dar încă știe să tragă-n ea în loc să sufle…

P.S. Astăzi, 21:30, ediție specială Sinteza zilei. Jegurile de la Hotnews omit cu bună știință episodul jenant cu aluzia sulfuroasă la sinuciderea soției lui Crin.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

253 thoughts on “Prăbușirea galopantă a unui om sinistru

  1. Am ascultat cu maxima atentia prima confruntare dintre Traian Basescu si Crin Antonescu si nu ma gandeam vreodata ca poate exista un om( daca acest nemernic se mai poate socoti om), care este si presedintele Romaniei, sa foloseasca marea drama din viata domnului Crin Antonescu( pentru cine nu stie-acum cativa ani, sotia domnului Antonescu, fiind diagnosticata cu cancer, s-a sinucis!), ca arma in confruntarea electorala!!!
    Acest atac mizerabil si josnic,al ticalosul Tiran, este ceva ce intrece orice imaginatie.
    NUMAI O MINTE BOLNAVA POATE FACE ACEST LUCRU!
    Tarfa de Nuti se hlizea ca o proasta!
    NU CRED CA A AXISTAT VREODATA VREUN TICALOS SI NENOROCIT, ATAT DE MARE CA TRAIAN BASESCU!
    ASTAZI AM VAZUT PENTRU PRIMA OARA IN DIRECT SI FOARTE REAL, FATA SI CARACTERUL UNUI MONSTRU CU CHIP UMAN!

  2. Victore nu uita ca fiecare popor are conducatorii pe care ii merita. Noi ascultam Guta si scuipam seminte deci…Basescu pt Romania

  3. Basescu a spus la Cluj azi din greseala (sau nu ?) ca “avem prea multa democratie” (12:47).

  4. Crin Antonescu a avut o zi foarte buna! I-a dat chiorului pe unde a apucat! O singura intrebare i-as mai fi pus marinarului: cine-i profesorul din dosarul O.H. 😉 Daca in urmatoarele zile nu se mai intampla nimic spectaculos, parerea mea este ca azi s-a jucat intrarea in turul 2 al lui Antonescu. Si cred c-a jucat-o bine.

  5. mai era nevoie oare sa dea nume antonescu cand vorbea de femeile promovate de basescu? Toti stiam despre cine vorbeste!!!si basescu stia, de asta se facuse vanat la fata; si nutzica stia, si, din pacate, si maria basescu stia… ce nu am reusit eu sa inteleg a fost raspunsul lui basescu. Ca dc il deranjeaza pe antonescu ca el a promovat femei care pe langa ca sunt destepte sunt si frumoase, zicand ca se refera la sotia lui. Toti stiam ca se vorbea dspre nutzi…dar chiar sa o dea asta asa pe fata…sa ii zica “sotia”…or fi adevarate zvonurile ca se iau…:))
    Penibil Basescu prin ce i-a zis lui Crin despre fosta sotie. De la asa ceva poate pierde alegerile!!!!!

  6. @pentru toti cei din Ardeal,
    Nu va urzicati asa cand se face vorbire despre cei care ne conduc si sunt din Ardeal pentru ca n-avem nici un motiv (nici eu si nici voi) sa fim mandri ca vreo cativa tembeli din Ardeal au ajuns sa ne conduca! Pentru ca toti (fara exceptie) au spulberat mitul ardeleanului cu varf si indesat!
    PS Daca nu s-a inteles si eu sunt din Ardeal, asta pentru a evita eventuale urzicari.

  7. Lui Nastase i-a spus ca-i homo, lui Crin ca n-a avut grija de sotie, probabil lui Geoana o sa-i zica de dulce cu rusii. Ma intreb daca pe Obama il va face “tigan imputit”, pe Medvedev sluga lui Putin sau pe Berlusconi curvar batran. Omul asta trebuie oprit sub orice forma. Cea democratica este a da cu stampila-n floarea liberala.

  8. bai ce om e basescu asta…citeste cartea aia (Levantul) din 2004 si n-a mai terminat-o nici pana acum!!!!! Si vorbeste de educatie!!!!
    Dar consilierii lui nu au fost in stare sa ii zica si ei un titlu de carte, ceva asa mai inteligent sa bage asta vrajeala?? sau consilierii sunt si ei tot la levantul?

  9. http://danielmalaelea-media.blogspot.com/2009/11/povestea-suferintei-primei-sotii-lui.html

    Povestea suferintei primei sotii a lui Crin Antonescu (de Corina Drăgotescu)

    De obicei nu scriu despre viata privata a politicienilor, dar ultimul atac la adresa lui Crin Antonescu mi se pare inacceptabil. Basescu i-a reprosat, indirect moartea primei sotii a liderului PNL, Aurelia. Prima sotie a lui Crin Antonescu s-a sinucis, in 2004, dupa ce a aflat ca are cancer generalizat, pornit de la un cancer ovarian. Nu mai suporta durerile si-l intreba pe Dumnezeu de ce i-a dat-o pe cea mica, pe fetita pe care nu avea s-o vada crescand, niciodata. Cititi toata povestea…

    In 1995 primul copil al sotilor Antonescu a murit. Cativa ani Crin si Aurelia au incercat sa faca al doilea copil. Nimeni nu stia ca ea are cancer ovarian, pentru ca nimeni nu i-a facut analizele specifice. A reusit, dupa multe tratamente, sa ramana insarcinata si, in 2001, a nascut fetita, pe Irina. La cateva luni a aflat ca are un cancer care i-a cuprins tot organismul, pentru ca dintre toate formele, cancerul ovarian este cel mai parsiv si loveste pe tacute.

    A urmat perioada de citostatice, timp in care Crin Antonescu cu o mana legana copilul mic, cu cealalta isi mangaia nevasta aflata in niste chinuri groazanice.

    In 2004, Aurelia nu a mai suportat morfina si durerile pe care ti le da atat tratamentul indelungat cat si un organism cuprins de boala. Intr-o noapte, la ora 4 s-a aruncat de la balcon.
    Asta este povestea primei sotii a lui Crin Antonescu, iar acesta a fost devastat de durere ani de zile.

    Am simtit nevoia sa o scriu, pentru ca, pe vremea cand eram in plin tratament de cancer, domnul Basescu a fost la fel de cinic si cu mine. Numai ca eu am supravietuit.

  10. Domnule Ciutacu, dumneata de ce nu te feresti dom’le de limbajul injurios (asa cum se intampla pe baselu.ro, unde comentariile sunt triate de “baieti” inainte de afisare ?
    Da, daca se va exploata mojicia, miselia, dracu’ mai stie cum, ca orice pare eufemism, oamenii de bun simt sunt sigur ca vor mai dezlipi o foita din arama baselului. Senzatia dupa confruntarea de azi – “regele e gol”, doar ai lui sustin ca e “la patru ace” (si, pare, nici ei nu vad hainele, dar au acces la ospat si ignora realitatea. Ce ne facem totusi ca mai e putin pana la alegeri ?! Daca mai dura mult, autobuzele de vacanta electorala erau inutile – cand iti vine in oras cu tot cu aplaudacii cumparati cu mici, ti-l bloceaza, parca zicerea de mama este neadecvata – ce vina are dumneaei ?
    Si apropo de femeile din familie : se aude ca baselu face exercitii de box cu prima doamna (cel putin asa spunea posibilul cuscru al dumnealui – Hrebenciuc); n-avem probe, dar rictusul primei doamne atunci cand cei doi s-au atacat pe tema asta ramane pe sticla – oare, chiar de ne-misoginism se putea prevala zeus, dupa “pasarica” de ziarista data pe de gard ?!
    Ma astept, ca “tonomat” si “dobitocu’ dracului” ce va aflati, sa-l tocati zilele astea pe basel pentru tampeniile pe care le face, chit ca cei care-l aplauda nu stau pe A3 sau pe A2, merg al varu’sandel si la nasu. Aveti destul public pentru asta – va urez succes, asteptam noi “Vorbe grele” pe tema asta.

  11. maria basescu a suferit in fiecare secunda cat a stat in scaunul ala lunaga udrea.Se vedea pe chipul ei..saraca..cred ca ar vrea sa il paraseasca pe alcolist dar nu poate.

    Crin e spontan si pregatit si l-a surclasat pe a “cel ce nu o sa ii pronunt numele” , ca mi-e scarba.Sper sa intre in turul 2.
    Respect celor de la sinteza zilei si lui badea.
    bafta domnule ciutacu si deja traditionalu “mori base”

  12. Victore, mare ai ajuns!
    M-am surprins pe mine insami intrind pe blogul tau imediat dupa ce am vazut “dezbaterea”. Se pare ca am devenit “dependenta”. Si m-am bucurat sa gasesc amendarea mirsaviei lui Basescu.
    Atitudinea lui Basescu nici macar nu mai e surprinzatoare. Surprinzator este numarul din ce in ce mai mare al celor cu IQ care tinde spre minus infinit si cu valori morale inexistente.
    Sper ca Antonescu sa cistige. Nu va curge lapte si miere . Va avea un mandat foarte greu.Intr-o societate din ce in ce mai bolnava.

  13. Domnule Ciutacu, imi esti simpatic si te apreciez , am mai spus-o. Totusi mai in gluma, mai in serios vreau sa-ti spun ca daca eu traind intr-o metropola nord Americana de 8 milioane de suflete pretuiesc Bucurestiul cu “provincialismul” lui, poti si tu sa fi mai ingaduitor cu Clujul meu natal.lol Ca te iau acuma la rost de vina e doar Einstein cu teoria relativitatii… Trecand peste sentimentele mele ranite de provincial ,lol, ce vreau sa spun este ca se pare, dupa informatiile pe care le-am primit de la clujenii mei, ca suporterii PDL/basescu care au fost adusi cu autocarele la Cluj au fost de fapt elevi de liceu si cadre didactice. Veneau cu pancarte (ex Huedinul e cu Basescu) in grupuri compacte tineri care nu aratau mai in varsta de 18 ani cu cativa adulti intre ei. Va rog sa investigati daca e asa. Daca e adevarat, e o mizerie mare!

  14. Crin a pierdut orice bruma de credibilitate. E absolut aerian. Bietul “bibliotecar”

  15. Base nu s-a asteptat la acest gen de asalt, dar nu grotesc. Nu s-a gandit ca va veni Antonescu la confruntare. Si nu avea fituicile pregatite in amanuntime. Dar apropos, ce s-a intamplat cu Geoana? A fugit el acum de Basescu?
    Oricum ma bucur ca Antonescu a fost in forma. Abia astept Sinteza…, si nu-l invidiez pe Base pentru ceea ce va trebui sa auda! “Biciul” i l-ati pregatit? Cu siguranta, ca de la eveniment totusi vor trece niste ore, si aveti timp sa va faceti lectia.Succes!

  16. “numai un om stapanit de un spirit malefic poate conduce o tara infelul acesta”

    Repet aceasta fraza din predica mons. Robu cu ocazia liturghiei care a precedat marsul nostru pentru apararea catedralei Sf. Iosif.
    Omul asta stie ce spune, a vazut multe si cunoaste multe. A fost multa vreme un observator tacut dar extrem de competent.
    Este o afirmatie de mare gravitate si trebuie luata in serios.

    Mizeria cu aluzia la moartea sotiei domnului Antonescu este o actiune tipica de posedat, este aflarea placerii, a satisfactiei, in suferinta aproapelui.
    Singurele bucurii a posedatului Basescu sunt moartea, raul, dezbinarea, distrugerea.
    Stie cineva sa vorbeasca despre o fapta buna, sau despre o actiue constructiva a astuia?

  17. Portocaliul de duce, asta nu ar fi pacat, pacat ar fi ca dupa plecarea lui ceilalti sa ramina cu tot ce au furat si nimeni sa nu-i traga la raspundere.

  18. BASINESCU E IN CORZI,COJA LUI DE NUCA,PENTRU CASTA A MAI RAMAS DIN FLOTA ROMANEASCA,SE AFLA IN DERIVA,SE INDREAPTA VERTIGINOS SPRE TRIUNGHIUL BERMUDELOR,DUCASE INTRO ALTA DIMENSIUNE,CU TOTI LINGAII LUI,VREAU SA-I SPUN,VORBA LUI ILARION CIOBANU,JUCA INTRUN FILM SI SA ADRESAT UNU MARE BOGATES,IA SPUS ADIO BA ADIO,ASA-I SPUN SI EU ACUM,ADIO BA ADIO.

  19. dacă până azi refuzam să votez s-ar putea să mi pun ştampila pe Crin, azi a fost genial iar marinarul a fost din nou penibil oricum faza cu flota din partea lui Crin a fost genială..

  20. De Nora D. pe 14 November 2009 la 7:28 pm (#)
    DESPERADO E NUMELE TAU? NORA, NORA DESPERADO? lol

  21. In primul rand m-ai dejamagit total cu raspunsul de ieri.Nu sunt membru de partid nu fac propaganda liberalilor,dar ati trait bine pe vremea lor,nu?Am inceput sa fiu dejamagit de Antene si chiar Realitatea pe care le credeam televiziuni de stiri care dau in cei ce conduc prost,dar dupa ce am aflat mai multe magarii subterane sunt dejamagit total.Nu am spus sa plecati de acolo toti voi cei ce stiti cate ceva si sa ramaneti fara marafeti pe praful asta,dar voi produceti pentru patronii acestor TV-uri si nu ei produc pentru voi.A propulsa oameni noi catre presedentie nu este propagada si caratul de tucaluri cuiva.Sa traiti bine,da!

  22. Domnule Ciutacu,
    Dupa parerea mea Crin trebuia sa il loveasca mai mult azi, cand a avut ocazia.
    Mi-ar fi placut sa fi fost dumneavoastra in locul lui Crin si sa-i puneti intrebari. 🙂
    Vreau sa va spun ce am retinut din discursul pe care l-a avut in fata sustinatorilor lui.
    Au fost 2 afirmatii care m-au pus pe ganduri:
    1. “Avem prea multa democratie” in loc de avem prea multa BIROCRATIE – Gura pacatosului adevar graieste!
    2. Basescu si Boc comunica telepatic!? – “Nu avem nevoie sa vorbim la telefon….. stie cum gandesc”….. probabil asa se explica cum reuseste Boc sa reproduca cuvant cu cuvant declaratiile lui Basescu.
    Am cautat pe net discursul dar nu l-am gasit
    Cu respect

  23. In privinta aluziei facute de catre Basescu la viata personala a lui Antonescu, cred ca trebuie spus cam asa:
    “Oamenii sunt răi şi proşti. Iremediabil răi şi proşti.”

  24. bassesscu e un mitocan!fiecare ‘pasarica’ pe limba lui piere!trebuie ‘exploatata’ mitocania betivanului.betivane, stiu ca citesti si blogul asta,mi-e scarba de tine!

  25. nu exaltati prieteni,Bashina e vulpe batrana poate ca in seara asta n-a apasat deloc pe acceleratie simuland multiple slabiciuni lasandu-si adversarul sa dezvolte tactici pe care sa invete sa le contreze eficient in eventuala intalnire din turul 2….Basescu a fost periculos de vulnerabil in seara asta,in mod sigur a fost o capcana,Antonescu sa nu se culce pe urechea ca-l rezolva in finala fara sa fortzeze…Basescu e un vulpoi turbat,aici se joaca soarta catorva miliarde de euro pentru urmatorii 5 ani,bani care vor intra sau nu in conturile LUI si ale LOR…portocaliiLOR !

  26. Crin a fost supertare si ieri la Botosani ,unde a fost asteptat de cateva mii de oameni care au venit pentruca si-au dorit asta si nici nu li s-au dat lichori pentru a crea atmosfera.Bravo Crin!

  27. Oricum, după socoteala mea a fost 3-0 pentru Dl. Antonescu! Şi Cătălin Croitoru (Doamne, cât îl “iubesc”) a făcut o nouă demonstraţie de pupinbăsel pe RTV. Că cică nu Băsel e disperat, ci pesedeii, că Băsel va fi iar Preş’dinte! Poate ne spune şi cum! Prin fraudă!

  28. Antena 3 live nu se mai prinde in strainatate, Realitate mai merge din cand in cand, dar in timpul confruntari de astazi nu a mers si a pornit fix cu prezentatoarea care a spus “Aceasta a fost confruntarea dintre baselu si Antonescu”. Ori secureii sunt foarte zelosi zilele astea si au inchis accesul IP-urilor din afara, ori nu suporta site-ul asa acces online.

  29. Crin=relaxat, Base foarte crispat

    Crin a atins ca in treacat (poate prea delicat pentru doritorii de sange) sensibilitatile lui Base…Base a ripostat cu ciomagul, uneori in propriul cap

    Udrea a zambit in timp ce Doamna Basescu a plecat ochii si capul…

    Cred ca cel mai castigat e Geoana, pentru ca i s-a servit analiza (pe care cei mai multi am facut-o deja live) miscarilor lui Base….nervos, rigid,crispat, neavand raspunsuri altele decat clisee…cred ca urmatorul face to face cu Base are un imens avantaj

    PS; Stream not found a3..va rog frumos, pentru cei care urmarim pe internet A3, treziti-l din cand in cand pe responsabilul cu site-ul

    PS2: Clujul e un oras splendid, cu oameni minunati. Ideea era exclusiv a jocurilor si dezbaterilor politice. Atat.

  30. Corect. La ce popor estem, sansele sunt, oare, mari sa se realeaga marinaru’?
    Dar daca s-a desteptat populatia, dar voturile sunt manarite?

  31. ce nesimtit. de fata cu nevasta-sa povestea ca udrea e inteligenta si frumoasa???? dupa care a intors-o ca vorbea despre nevasta-sa. de parca saraca si avea vreo implicare in politica.
    iar aia cu fosta sotie a lui crin antonescu este o voma a unui imputit cazut in propria disperare. cum isi permite sa compare felul in care trateaza el femeile cu felul in care le trateaza antonescu?????? cazul fostei sotii a lui crin este similar cu cel al iepei aleia blonde de udrea sau a recuperatoarei de fonduri electorale din bani statului de ridzi????

  32. Bai mARTINE…fiti-ar diminutivul de cap sa-ti fie!!! Ce dreaq vii la ceas de seara cu sperietori din astea????!!!
    Da’ nu ti-i somn?! Da’ nu ti-i de hibernat??!!!
    Du-te frate in alta parte, macar d-aici sa dorm visand frumos!!!

  33. hotnews cenzureaza, desi nu am folosit limbaj obscen… nu s-a discutat nimic despre criza, ce ii asteapta pe romani dupa alegeri (blocaj financiar, inflatie, cresterea euro, somaj ridicat); cfr constanta executat silit, cel mai bun exemplu ca romania (economica) e pe butuci; nu-i doare pixul sa mareasca sau sa micsoreze tva-ul sau cota unica; am impresia ca guvernantii sunt interesati doar cum sa aduca bani la buget nu sa ii incurajeze pe cei care aduc bani la buget; asistam la “falimentaria 2009” (zeci de mii de firme inchise), care din pacate va continua si anul viitor.

  34. bashescu e previzibil de mitocan dar a trecut vremea cand i se acceptau toate doar pentru a-l darama pe Nastase… by,by, matrozului!!!

  35. Azi am avut doua satisfactii in plan politic:
    1. Confruntarea, care a fost un deliciu pentru mine si tot neamul meu 🙂 ;
    2. Aparitia in oras, pe panouri mari, a intrebarii ,,Traiti bine?”, cea de pe traianbasescu.org.
    Atat deocamdata.
    🙂

  36. Domnule Ciutacu,
    Cunoasteti cine este acest domn profesor Catalin Croitoru ? Care este activitatea acestui om?? L-am ascultat pe Realitatea,m-a surprins slugarnicia acestui domn fata de Traian Basescu.

  37. Cititi si voi…ceva atat de gretos eu nu credeam ca poate exista…
    dar uitati-va la comentarii…OH MY GOD ! ESTE incredibil !
    eu banuiesc ca (cenzurat) ala de Moraru s-a laudat singur…vad ca se poarta printre mizerabilii portocalii.
    Ma rog ca marinarul sa nu mai iasa presedinte !!EU NU VREAU SA TRAIESC INTR-O TARA CA ASTA DE JOS !!!!

    Felicitari dl. Moraru (Sâmbătă, 14 noiembrie 2009, 15:22)
    mihuta [utilizator]
    Ma bucur ca mai sunt roman in in tara asta..care isi iubesc tara si care o doresc sa faca ceva bun. Continuati dl. Moraru pe acest drum..si sa dea Dzeu ca Basescu sa fie castigator al acestor alegeri..ca altfel nu stiu ce se va alege de poporul roman.

  38. Fac precizarea ca am urmarit Realitatea online si nu mai locuiesc in Romania de 18 ani.

  39. Atacul sub centura a lui Crin este incalificabil. Numai cine nu a trecut prin iadul citostaticelor si nu are Dumnezeu poate fi atat de cinic. Sunt momente cand sinuciderea iti face cu ochiul. Cand afli ca nu mai ai nicio sansa, te logodesti cu Sinuciderea.
    Pana aici a decazut nenorocitul cu atacurile. El este cancerul democratiei si trebuie eliminat in 6 decembrie.

  40. Parerea mea ca Basescu a castigat detasat aceasta confruntare. Antonescu a venit cu aceeasi retorica antibasesciana, intr-adevar frumos impachetata, dar care nu mai poate produce efecte printre nehotarati. Basescu a venit cu acuzatii concrete, unele noi (absenta de la servici, parasirea sotiei bolnave) pe care Antonescu nu le-a negat, chestii care nu dau bine in ochii electoratului nehotarat. Degeaba incercati sa indreptati lucrurile la organele Intact, nehotaratii nu consuma! Insa ei reprezinta miza! Nu mai radeti de Etno TV ca acolo se castiga mult mai multe voturi decat la posturi extremiste gen Antena 3 sau B1 TV!

  41. Geoana, probabil ca nu poate sa depaseasca statutul de prostanac. Crin a dat dovada de tarie a caracterului.
    marinelu insa mi s a parut ca de obicei, buhait, ragusit (probabil dupa logoreea de afara in fata unor adusi de prin tot Clujul si nu doar… am inteles ca toate zonele limitrofe sunt luate, cand vine marinelu in vizita de lucru) si nu in ultimul rand marlan.

    Astazi s a vazut diferenta, aia din spatele lui hahaiau, cand el isi batea joc de un om cu statut, adica slugile in funte cu Boc, atent studiat de fufa din cabinetu 2; sper ca doar cu o hahaiala amara sa ramana astia si nimic mai mult dupa alegeri; afara de sinistra epoca iliesciota cred ca aceasta perioada este cea mai neagra din istoria tarii mele; lipsesc niste victime, mai stii, poate tiranului ii va savarsi ideea unui raboi civil…

    Doamne in ce hal, imi este iubita mea tara

  42. Domnule Ciutacu,
    Nu mai reusim sa prindem antena3 si 2 online,va rugam sa comunicati technicienilor.
    Va multumim anticipat pentru amabilitatea dvs.

  43. Daca Basescu a citit vreo carte in ultimii ani, am curaj sa ma spanzur!
    Poate daca ne referim la ceea ce “citeste” in fiecare zi si in mare cantitate: Chivas Regal,Ballantines, Jack Daniel’s,Teacher’s, Grant’s,Jim Beam etc!
    Acest sinitru personaj vrea inca 5 ani la Cotroceni?! AR INSEMNA SA NE INTOARCEM IN DECEMBRIE 1989!

  44. @Mircica

    Faptul ca nu a dat nume , lucru ce ii arata caracterul ce nu e de mahala, lasa pe alegator sa ii numeasca, sa participe si el la lupta, mai ales cei care nu l-ar fi votat, dar sunt atrasi in lupta contra lui Base.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.