Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Politizarea electorală a falimentului TVR

Politizarea electorală a falimentului TVR

ONG-ul lui Mircea Toma, definit ceva cu monitorizarea presei şi care se ocupă cu purificarea ideologică a celor neconformi politic din mass-media, se tăvăleşte pe jos de grija politizării TVR. Pretextul e un oarecare Dan Radu, venit din Iaşi la pachet cu Andi Lăzescu, al cărui mare merit e că a condus zona de programe şi, în calitatea asta, a girat nişte achiziţii de programe de te doare capul, dacă nu Curtea de Conturi. Consiliul de Administraţie i-a desfiinţat postul. El susţine că-i epurare politică şi că  măsura vine din partea reprezentanţilor noii majorităţi parlamentare, că n-a vrut Ani Lăzescu să-l pună şef la ştiri fără concurs pe Claudiu Lucaci. Dacă mă-ntreabă cineva pe mine (şi văd că nu doar pe mine), fostul purtător de cuvânt al lui Adrian Năstase, consul şi director de comunicare al Monică Iacob Ridzi, nu-i de pus, dintr-o sumedenie de motive, şef la ştirile TVR. Dar să urli abia acum că vrea PSD să pună mâna pe ştirile TVR prin Claudiu Lucaci după ce ai tăcut ca rahatu-n tufe un mandat aproape întreg şi profund sinistru al activistei de partid portocaliu Rodica Culcer, ăsta chiar mi se pare tupeu de golan de cartier. În perspectiva marelui audit general promis de Victor Ponta (de s-ar şi ţine de cuvânt!), înlocuirea lui Dan Radu e esenţială. Cu el în funcţie, ar fi extrem de dificil de obţinut documentele sifonării care a băgat TVR în faliment. Şi, dacă tot veni vorba de audit,  luaţi de aici, controlorilor, un hint de la băiatul: căutaţi aplicat şi daţi publicităţii ce ONG-uri, ce site-uri de autointitulaţi analişti media, ce ziarişti oranj (cu emisiuni proprii sau invitaţi ca dătători cu părerea), ce intelectuali subţiri portocalii şi ce SRL-uri de oameni de presă au mâncat, pe contracte, de la TVR. Şi cât, dacă nu vă e greu…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

22 thoughts on “Politizarea electorală a falimentului TVR

  1. bravo, gand la gand cu bucurie,exact ce spuneam la postarea ta anterioara:
    purecarea aparatului de propaganda basist ce provine din fonduri de stat/oculte…nu atit faptele, cit mai ales gura a fost de aceasta haita de pdisti…

  2. desi platesc inutil abonamentul rtv,(oricum nu ma uit niciodata la tvr) nu stiu daca ma pot bucura de falimentul institutiei respective. mi s-a mai intamplat sa fiu cotizant la clubul Dinamo desi sunt stelist. rahaturile ce se intampla la televiziunea nationala nu ma intereseaza desi in urma cu vreo 15-20 de ani, am lucrat pentru institutia din str. Pangratti.
    sper ca in TVR sa se impuna profesionalismul la toate nivelurile ierarhice in asa fel incat sa devina un concurent solid pentru Antene.

  3. Victore,
    Re: Offtopic
    Am inteles ca s-a votat in Camera Deputatilor amnistia fiscala pentru 300.000 de functionari publici care au beneficiat de diverse sporuri (cele mai multe ilegale si aberante).
    Am o intrebare: de ce nu dau putina amnistie fiscala si la altii? Pe mine sa ma scuteasca de niste impozite, pe tine sa te lase in pace cu TVA-ul pe care nu l-ai colectat de la mogul etc.
    Cred ca ar trebui ca Base sa blocheze legea iar Guvernul sa-i puna pe toti cei care au beneficiat de aceste pomeni sa le dea inapoi cu aceleasi penalitati si dobanzi pe care le platim noi (in privat) daca facem magariile pe care le-au facut ei. In plus, ar trebui ca primarii care au dat asemenea pomeni sa fie trimisi in judecata.

  4. @bigradu: total de acord cu tine, dar numai pana la penalizarea salariatilor. oamenii nu au nici o vina, ca nu si-au dat singuri sporurile, fie ele cat de aberante

  5. TVR nu e singura institutie de stat care a dat bani portocaliilor. De fapt, nu cred ca exista vre-o companie sau institutie de stat care sa nu aiba contracte, prime, organizari de cursuri, audituri etc. doar de la specializatii portocalii. Sper doar sa nu se schimbe culoarea…

  6. Poate ai dreptate si ar trebui sa dea inapoi doar principalul. Dar, atunci cand primesti spor de haine, de vancanta (inainte si dupa) si alte alea, nu ar trebui sa te intrebi: “Oare e bine?”.
    Pe de alta parte, e adevarat ca nu si le-au dat singuri. Doar au facut “lobby” pe langa primari. Primarilor le-a convenit ca si-au “tras” si ei prime (direct sau indirect).
    Asa ca raman la opinia cu penalitatile. Pentru ca pe tine, daca te vor gasi vinovat, te vor “arde” cu dobanzi si penalitati. Pentru ca pe mine, daca nu-mi platesc impozitele, ma “ard” cu dobanzi si penalitati.
    In sfarsit, repet ceva ce am spus de mai multe ori: in ultimii ani nu am vazut dezbateri despre cat de greu este in sectorul privat si cat de putin castiga cei din sectorul privat. Dar am vazut ce putin castiga profesorii, medicii, magistratii, administratia locala si centrala, politistii, etc. Numitorul comun al tuturor acestora este ca sunt bugetari care au ajuns sa castige mai mult decat in mediul privat si inca nu le ajunge. Si daca ma uit in jur, imi dau seama ca profesorii nu prea-si fac treaba, la medici trebuie sa dau spaga, magistratii sunt mai mult preocupati de pensii si sa ia spaga, administratia locala isi da sporuri ilegale, administratia centrala este corupta iar politistii ii apara pe cei pe care ar trebui sa-i bage la racoare.
    O imagine destul de sumbra!!!
    Inca o data, scuze pentru offtopic.

  7. Cloaca de la TVR trebuie sparta cumva iar ocupantii ei exilati in cele patru puncte cardinale. Pacat de banii care s-au bagat in aparatura de acolo si stiu asta inca din ’90 cand au cumparat primele care de studio moderne, cele mai performante la ora aceea. Se vede prin calitatea emisiei(tehnic vorbind) ca s-au investit camioane de bani. Dar ce minte sa ai sa lasi un diamant pe mana (copitele) porcilor. Numai “specimene” s-au perindat la toate nivelurile de conducere din TVR culminand cu Rodica Culcer. Culcer, care uitand ca are in spate ani buni la Europa Libera, a gasit de cuviinta ca si Basescu merita putina atentie. La Europa Libera avea alte principii, sau poate eram eu prea mic si nu intelegeam anumite lucruri.
    Taxa lunara pentru Radio si TV trebuie desfiintata. Nu vreau sa mai tin in spate un instrument media, ce se dovedeste a fi subiectiv vis-a-vis de o putere sau alta. Sa traiasca din reclame cum face orice televiziune. La ei acuma e un mix, traiesc si din banii fraierilor si din reclame ( si culmea, au deficit de 40 mil. euro pe 2011) iar eu personal nu stiu daca apas butonul de pe telecomanda alocat TVR de doua ori pe luna pentru maxim 2 minute.
    Pe de alta parte ceea ce se intampla acum referitor la invazia de capuse din parcurile oraselor tarii,acelasi lucru s-a intamplat din ’90 incoace la nivel “macro” (sa nu fac nota discordanta cu guvernele trecute si viitoare). Prin “capusirea” tuturor institutiilor statului fie ele fabrici, uzine sau TVR-ul se intampla intr-un final inevitabilul: corpul se imbolnaveste si cedeaza, sucomba daca nu i se administreaza leacul. Asa au disparut multe obiective industriale si in special cele rentabile. Au fost stoarse si excrocate pana la ultima hematie. Nu se va intampla asta cu TVR, e prea importanta dar o curatenie si asigurarea independentei de orice fel este necesara. Si desfiintarea taxei in cauza…sunt mari, se descurca ei.

  8. Dupa cat se vede asistam zilele astea la Marea Debarcare a capuselor portocalii si simt o placere,ar fi de ras dar treaba e serioasa,directori,directorasi,punctele cheie si nu numai,ce au supt din banii publici,nu ma mira si curatenia din tvr,pentru postul asta dam bani dar nu beneficiem de nimic,nu ma uit dar din respectul celor ce-au facut odata televiziune serioasa ma pronunt si cu asta sper ca ifosele si arogantele adei mesesan,membru c.a,sa dispara!Patratele…exista peste tot perioada de gratie,raspunsul la postul anterior,s-o acordam!De pe vremea pcr-ului,nu mi-au placut propagandistii si propaganda sunt fanatici si obsedati iar ce a facut tvr-ul in acesti ani a fost gretos.

  9. poza e geniala.

    s-a furat mult si simt ca nici astia nu o sa ierte hartiile alea de nici o culoare. nu inteleg la ce dracu’ iti trebuie atatia bani ? pentru ce p**a masii ai nevoie de triliarde de euro ? iar aseara chioru’ avea niste glume in el de tot cacatul.

    moartea il cauta si fuge ce fuge, dar nu mai fuge mult. o sa scape sapunu curand…

  10. Da, intr-adevar, m-am uitat ieri la TVR si se pare ca cei de acolo inca n-au aflat ca nu mai e Basescu la putere si o tin cu acelasi discurs dubios, de culoare portocalie…

    M-am intalnit ieri cu niste oameni care sug la diverse tzatze ale PDL (bani publici) si sunt suspect de linistiti in privinta continuitatii pe post….

    Sa nu fie BLAT…

  11. TVR nu mai reprezinta demult ceea ce a fost odata pentru noi,in afara de cativa oameni cu mult bun simt care au ramas in institutie, dar chiar asa sa ne prosteasca pe fata si sa le dam si atatia bani luna, de luna pe abonamente si taxa radio, parca nu prea ne convine.Ei isi fac treaba si noi tacem, asa ca foarte bine ca se intereseaza cineva cum s-au cheltuit banii si mai ales cum.Asteptam si noi auditul general cu sufletul la gura,dar sa speram ca il v-a si cere,asa cum ne-a anuntat prim ministru.

  12. Cea mai tare faza legata de presa, pe care vad ca lumea nu prea a bagat-o in seama, a fost in discursul “doamnei” udrea de ieri din Parlament, care, intr-un mod aproape isteric, il acuza pe Crin Antonescu ca vrea sa inchida postul ei de suflet labe1tv si ziarul ei de suflet evz, pt. ca este un om rau, care ataca libertatea si independenta presei! :)) Sa inteleg ca e panicata duduia ca isi pierde investitia sau ce?!? :)) Oricum trebuie sa fii un munte de ipocrizie sa vorbesti despre libertatea presei cand in ultimii 3 ani a existat un singur post non-basist si anume Antena3! Dar obrazul parasutei blonde e prea gros! :))

  13. @bigradu Intrebarea ta “nu te intrebi, oare e bine?!” e o ipocrizie fara margini, sincer! Nici tu daca primeai niste sporuri, nu te duceai imediat la seful tau sa-l intrebi “stiti, aveti acoperire pt. banii pe care mi dati?”. Unii devin mai sfinti decat Sfintii doar atunci cand nu le convine ceva, in rest lasa ca e bine. Astfel de comentarii ar trebui insotite de avertizarea “Ipocrizie vomitiva!”.

  14. Ponta si cu Stanford-istii lui vad ca au inceput ,,bine,, cu protectia si iertarea bugetarilor,poate ca nu stie dar din pacate in Romania nu sunt toti bugetari si pensionari cu bani luati ilegal. Acum ca tvr abonament japca incepe ca de fiecare data in cei 22 ani sa cante la masa noului inscaunat ode sper ca sa nu inceapa sa placa Stanford-istilor si sa se continue cu mentinerea acestei gauri si comuniste televiziuni. Hai Ponta baga mare ca astia din tvr i-au bani din trei surse,abonament,buget si reclama si tot falimentari sunt….bate la ochi hotia…..asta ca tot ai promis intrare in legalitate.

  15. De necrezut! Ai zice ca l-o fi parasit partenerul de viata pe domnul Mircea Toma, de s-a trezit brusc din hibernarea dulce care a inceput o data cu venirea lui basescu la putere!
    Dar nu cred ca e asta. Pur si simplu e criza de furie a unui lingau portocaliu, care are tot atata credibilitate cata mai are si basescu.
    Astia (Mircea Toma cap de lista, Ioana Avadani, catavencii, Ioan T. Morar, gasca de la Institutul Cultural Roman) toti astia trebuie descaunati si anchetati.

  16. Despre institutiile de stat si cine le populeaza:

    – cum va evolua de acum incolo CNA ?
    – ii intreaba cineva de sanatate pe RCS&RDS, sau
    sint stat in stat ?
    – ii bate cineva la usa baiatului aluia (Nitulescu)
    de la Teleorman, care atunci cind era prefect, se
    comporta in institutie/judet ca pe mosia lui
    (e.g. bruscat jurnalistii) ?
    – ii trage cineva de mineca pe producatorii/
    realizatorii emisiunilor alea de larga respiratie
    de la TVR cu Flutur & co (e.g. 16/04/2011) ?
    – se face curat prin ministerul de externe si
    prin ambasade ?
    – TVR info va continua pe aceeasi linie ?

    Yeap, apropo de taxa radio-tv (pe acelasi tipic cu biserica),
    va dispune cabinetul Ponta reducerea cheltuielilor alocate
    diverselor institutii / “anexe publice” care papa bani din mai
    multe locuri si care-s folosite politic, ori dupa caz, le va
    desfiinta ?

    Off-topic: am tot auzit zilele astea diverse personaje pe sticla
    vorbind de retehnologizare, da’ s-a intrebat vreunul dintre acestia
    daca, in loc sa se fi imprumutat bani de la FMI, banii aia nu s-ar fi
    dus mai degraba SPRE retehnologizare si extractia tuturor resurselor
    romanesti IN FOLOSUL ROMANIEI, astfel incit sa adunam bani la buget,
    facindu-se si investitii, si dindu-se si o piine de mincat multor romani ?
    Imi cer scuze daca continui, da’, in perioade nasoale, nu se investeste
    “in draci” in infrastructura (nu vorbesc de mizeriile de contracte
    cu autostrazile care nu se mai termina si flinticurile lu’ peste
    prajit ca care taia ala panglici la greu [e.g. centimetrul si panglica]) ?

  17. Crisy:

    Eu ştiu un… şef al unei instituţii- nu vreau să zic care – care nu pare deloc relaxat. 👿 😆

  18. Subiectul este excelent, parca cititi gandurile unota, in ultima vreme! Nu auditul este o incertitudine, rezultatul lui este mai putin real, nu sunteti de parere ca, poate, nu se doreste dezvaluirea tuturor detaliilor socante ?
    In ce priveste legea amnistiei, va multumesc, personal , pentru raspunsul pe care l-ati dat d-lui … Intr-adevar, nu toti salariatii au beneficiat de sume fabuloase, mai mult, nu toti salariatii care au beneficiat de aceste sume sunt portocalii si inca, mai mult, unii, chiar daca meritau, nu au beneficiat! De exemplu, in sistemul de invatamant, secretara, beneficiaza de sporul de ecran (stabilit conform legii, de CA, ca procent mediu intre limitele maxima si minima recomandate de lege, deci nu maximul admis), iar directorul nu! Stupefiant,
    nu-i asa, el nu lucreaza oare pe calculator, cine credeti ca-i redacteaza toate llucrarile, secretara? Nu ca, saraca, abia are timp pentru ale ei, dat fiind volumul extrem de mare de munca? Ma intriga faptul ca toata lumea crede ca la stat nu se munceste, ba bine ca nu, si inca cat , si pe cat, dar asta este, cineva trebuie sa faca si aceste treburi ale statului!
    Nu mai este cazul de lauda la adresa dvs, ne-ati dovedit pentru a mia oara sau mai mult ca, macar unii, sunteti alaturi de noi, de puturosii dar indispensabilii tarii!

  19. Inclusiv relaxarea nepermisa a lui Basescu si linistea lui Ponta arata clar ca e mana americanilor in aceasta stare de lucruri. Nu mai vorbim de munca tradatorilor locali, care e evidenta.

    Porcul ala de Oprea chiar a afirmat pe fatza, cu tupeu, ca oricine va veni la putere va avea nevoie de tradatori ca sa faca majoritate, asa ca ei, UNPR, vor avea vesnic o paine de mancat.

    Bai, misto democratie avem in tara asta…

  20. Cite posturi are TVR, 7 ?

    erata1: ii intreaba cineva de
    sanatate din institutiile de stat
    (CNA,…)pe RCS&RDS, sau sint stat
    in stat ?

    erata2: flinticurile lu’ peste prajit, la
    care taia ala (Boc) panglicile la greu

  21. Televiziunea Romana, tvr1,tvr2,tvr info etc etc, toate trebuie sa dispara.Ne-am saturat sa platim aceste posturi de televiziune si sa vedem cum unii si altii le foloesc pentru propaganda!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.