Ieri am avut o zi absolut infernala. Am plecat de-acasa la 10 si am ajuns inapoi la 1 noaptea. Timp in care am servit ziar, o scurta pauza de pranz si “Sinteza zilei”. Parca niciodata nu m-am resimtit, fizic si psihic, in halul asta. Cred ca am inceput sa ma hodorogesc. Nu-s in stare sa scriu mult. O sa bag cu linuta de la capat ce-mi vine la mana pe nerasuflate si mai updatez pe masura ce-mi revin.
– Desi azi dimineata am avut o lunga discutie la telefon cu Ion Iliescu (un om pe care – oricat m-ar injura toti cercopitecii portocalii – continui sa-l pretuiesc si sa-l consider cel mai politician dintre tot ce misca-n piata in tara asta), in care fiecare dintre noi si-a scos pe tapet argumentele proprii, continui sa cred ca mesajul de aseara (cel putin, partea din el care s-a dat pe sticla) a fost inoportun. Sunt ultimul om din lume care ar miza pe Geoana (si pe el l-am surprins cu reactia din live), n-am crezut si nu cred ca va ajunge premier, dar nu-ti demobilizezi partidul inaintea negocierilor si nu te predai cand sondajele te arata-n frunte. Poate gresesc eu si n-am vocatie de politician, da’ asa se vede de la mine poza asta; cam miscata.
– Din primele transmisii de la BEC si BEM, noi, muritorii, ar trebui sa deducem ca asistam la o mare rasturnare de situatie. Intai de toate, nu cred in rasuciri de 6 procente intr-o noapte nici daca ma pici cu ceara. Nici in posibilitatea ca atat aia de la Insomar, cat si cei de la CCSB sa fie la fel de tampiti concomitent si nici in ipoteza ca liderii PD-L erau azi-noapte catran fiindca pe toti i-ar fi durut stomacul si dintii. Nu in ultimul rand, ma uit stupefiat la indemnurile la calm si la reactia fara pic de vlaga a PSD. Daca era Traian Basescu-n locul lor (si a fost acum 4 ani), urlau vaile si muntii de acuzatii de fraudare a alegerilor, de contestatii si de transmisii de la sediul “adevaratilor invingatori”.
– Aia cu victoria dreptei e de un ridicol inspaimantator. Daca declarata dreapta din Romania avea crezuri si programe comune, atunci de ce a zburat PD-L din guvern, de ce aproape toti ministrii PNL au ajuns la DNA ca urmarea a acuzatiilor de coruptie lansate de “fratii” lor intru doctrina, de ce si unii, si altii s-au jurat ca nu se poate guverna cu ailalti si, in definitiv, de ce n-au candidat impreuna? Ca tot au o Alianta – numita D.A. – pe care au omis s-o radieze la tribunal…
– Ca sa n-avem vorbe la proces, in masura in care PD-L ramane pe primul loc la numaratoarea finala (fie si cu un mandat in plus fata de PSD), presedintele are tot dreptul din lume sa nominalizeze un premier portocaliu.
P.S. Lavinia Sandru a fost umilita. Deci tot nu o sa ma mut din Rahova!
UPDATE. Hai ca s-a sucit iar situatia, da’ se joaca. E care pe care. Ca sa nu se mai supere nici unii, logica fireasca ar fi o atitudine de rabin din Buhusi: si tu ai dreptate, si tu ai dreptate.
ALT UPDATE: BADEA-I RASPUNDE – INCA BLAND FATA CAT STIU CA POATE – LUI TOLONTAN. EU AZI SUNT PASNIC SI NICI N-AR FI IN REGULA SA FACEM UN COR DE SUDALME. DAR VA ASIGUR CA ABIA ASTEPT PRIMA OCAZIE SA POLEMIZEZ INTELECTUAL CU SINGURUL MONUMENT AL DEMNITATII, CORECTITUDINII SI DEONTOLOGIEI DIN TRUSTUL NOSTRU DE OAMENI GRESITI.
Pai era de asteptat ca Lavinia sa moara sigur..
Nu pricep de ce se incapataneaza si ea si Gusa sa faca politica.
Cate alegeri trebuie sa treaca peste ei ca sa priceapa .. ca NU au nici o sansa.
Gus aparca zicea ca se lasa… dar Lavinia Nu si NU..
Daca nici acum nu am scapat de tupeul ei Intergalactic .. atunci cand ?
PSD-ul si daca ar fi facut 40% Mircea Geoana premier nu era desemnat.
perfect de acord cu tine.
Inca o data PD-L da dovada ca tot ce are mai drept in partid e “minusul” din nume. Dar daca PNL-ul reface alianta cu stimabilul BA-SE eu imi iau frumusel votul si o sa-l introduc in urna lor dorsala.
PS. Poate in programul ‘rabla’ includem si robotii viitori fosti premieri.
Prin discursul de-aseara Geoana a mai dovedit inca o data ( a cata oara….) cat e de prostanac!
Prostanac a fost, prostanac ramane !
Nastase ( cu Congo, matusi,oua, etc) are valoare enorma fata de el.
…nici noi nu credem in geoana, premier…stai ca aducem acu’ si sacii cu voturi de la ambasade…voi chiar a-ti crezut?…v-ati inselat…pensii..salarii…locuri de munca…25.000 euro/capsunar…1500 lei/ha…cu astea nu se castiga alegerile…frate…o sa va rugati sa aveti servici de la 1 ianuarie 2008…
EU STIAM CA UN SONDAJ ARE O MARJA DE +/- 3%. Chiar s-au prostit toti? Ce se intampla de fapt? Sau mai corect: Se intampla ceva?
Si uite asa votul ALB serveste de minune unora.Daca PNL face alianta cu PD_L in viata mea nu-i voi mai vota.Asta e decizia le apartine,am crezut in ei.Sper sa nu ma dezamageasca.
…adica 01 ianuarie 2009
Victor,neata ! la multi ani,romane! Vreau sa iti spun ca Tulcea e portocalie si ca png are pragul….Ai ca avem o tara misto ! Te culci la 3 noaptea intr/una si te trezesti la 10 in fix alta…..Cum sa facem sa traim?Altceva decat o revolta in genunchi??Faceti ceva…iesiti pe sticla si dati/ne niste apa vie ceva…un pic de normalitate…trebuie sa fie ceva de facut….refuz sa cred ca suntem chiar toti batuti in cap…si sa tragem pe dreapta din capu patrat a’ lu boc….HELP !! HELP !!!
Este ridicol ca domnul deputat de Dabuleni, Mircea geoana, sa strige ca alegerile au fost fraudate. Nu cred ca are curajul sa faca asta. Daca ar fi fost “barbat” ar fi candidat in Bucuresti, unde si-ar fi aratat adevarata “valoare” politica.
Liniste si pace. Auzi cum creste iarba. Ati votat ? Sa va fie de bine, numaram NOI.
Stii ca ieri se laudau MULTI ca au votat in ALB, pt a trage de urechi clasa politica. Am asa o senzatie ca la numaratoare n-au mai fost albe (ci EVIDENT portocalii)!
Ca dovada, BEC-ul va anunta cate voturi au fost NULE!
in emisiunea de aseara s-a tot mers pe varianta cu basescu contra “vointei poporului” , imposibilitatea de a nu da invingatorului partea leului si cu micsorarea sanselor de realegere a lui datorita neacceptarii ca psd-pc a castigat si ca el a pierdut … … ….stolojan aiurea , geoana pe cai mari ,boc – cioc boc sta la loc , olteanu ferm , basescu nimic …dupa 10 ore in schimb – geoana speriat , vadim e furat de unguri , jiji recunoaste ca e un balon ,mizil in parlament , iar basescu ce face – ce face basescu ??!! face exact ce toata lumea doreste DA INVINGATORULUI PAINEA SI CUTITUL si ASCULTA VOINTA POPORULUI : ce am votata ai vrem … !!! adica conform numaratorii PD-L 🙂 ca in aritmetica pe care vad ca va incurca iar daca pornesti de la o ipoteza gresita rezultatul sigur e eronat … asta ati facut aseara – ati pornit de la o ipoteza neverificata …
Parerea mea e ca ”noaptea e un sfetnic bun” si se vede din atitudinea si jocurile facute de PD-L. Atit de tare sa fi gresit institutele de sondaje? Chiar toate au gresit? Cind s-a mai intimplat acest lucru din 1990 ? Dar in alte tari? asa mari erori dau? eu nu cred..cred mai degraba ca s-a intimplat exact ceea ce Mircea Badea spunea aseara:s-au bagat multi bani la locale si PD-L a pierdut…daca plecat din pozitia secunda si la generale e de rau. Ei tb sa vina musai la guvernare pt a-si putea recupera banii…si vor veni si alegeri prezidentiale…din ce bani isi va face Basescu campanie cind unicul scop este sa mai stea un mandat la Cotroceni…
Hai buna amiaza la Tonomat
Lucrurile ( si serviciile ) se misca mult mai repede decat credeam…Iata ca hora bucuriei de PSD de aseara e pe cale sa devina un fel de “Eu te-am iubit Paraschivo”, dar sa asteptam…Ce vreau eu sa-i transmit lui Il Comandante de la Bacau, e ca “tata Hrebe” a iesit cu peste 65% asa ca, sa stea linistit, va avea cuscru parlamentar:), iar chestia aia cu lupta impotriva coruptiei poate sa si-o bage undeva in cur.
Am aflat ca Nutzi Udrea a lacrimat, ca Blaga isi rodea falcile de buldog, ca Prostanacu’ se viseaza mare premier peste toti Balcanii , ca manechinul scuterist a demarat deja negocierile cu Marko…Dar cea mai tare stire a fost aia ca la sediul PC, Piedone, cu carnetul lui de camionagiu in mana, a dansat impreuna cu Felix “pusca si cureaua lata/ v-am tras-o inca odata”.
Daca datele sunt pe dos decat le-au dat INSOMAR-ul si CSSB-ul, atunci omuletii astia ar trebui sa devina deja someri ai crizei, ca nici dreaku nu va mai crede in ceea ce ei spun.
Dar, asa cum am mai spus, sa mai asteptam nitel..
Salutare taica si noroc/ si un vot la cozoroc
Eu cred ca aseara, la Antena 3, s-a vorbit mult si aiurea, sincer! Va urmaresc zilnic, dar atata rahat, nu s-a mancat niciodata. Iar seful a fost Stan! Noroc de Badea ca a mai adus concretul in emisiune. Ca sa fim intelesi: NU SUNT VOTANT PD-L, dar nu poti spune ca e cel mai mare infrant. Totusi PSD + PC “obtinuse” mai mult, dar nici aseara si nici acum nu stim nimic despre impartirea colegiilor. Acolo vor aparea surprize foarte mari! Bafta!
P.S. Nu mai fi asa suparat! Vei imbatrani de tanar!
Cred ca va hazardati cand spuneti ca toti votanti PNL sun anti Basescu!
Cred ca daca s-ar face un sondaj in randul votantilor PNL(in special la cei traditionali) ce coalitie ar prefera intre PNL+PSD sau PNL+PDL cred ca varianta cu PDL ar castiga!
Eu sunt simpatizant liberal,dar decat cu PSD mai bine cu PDL!
Inca ceva: nu am votat PD-L din cauza candidatilor! In Bacau, fereasca Dumnezeu ce candidati a avut. Toti cei alungati de Basescu in 2004 au fost acum pe buletine. Poate acest lucru nu a fost luat in considerare de catre institutele de sondare: persoane, un exemplu fiind eu, au votat persoana si nu partidul. De aici poate fi eroarea mare de la exit-poll. Zic si eu!
EU STIAM CA UN SONDAJ ARE O MARJA DE +/- 3%. Chiar s-au prostit toti? Ce se intampla de fapt? Sau mai corect: Se intampla ceva?
De PRORAM pe 1 December 2008 la 1:57 pm (#)
Centralizarea de pana acum e facuta din rezultatele din orase mai mult, alea venind mai repede,voturile din zonele rurale – preponderent PSD – nefiind inca ajunse la centru.Probabil PSD va mai creste pe masura centralizarii voturilor.
“Ca sa n-avem vorbe la proces, in masura in care PD-L ramane pe primul loc la numaratoarea finala (fie si cu un mandat in plus fata de PSD), presedintele are tot dreptul din lume sa nominalizeze un premier portocaliu.” Din pacate, ca sa aiba dreptul de a nominaliza de la un partid anume, trebuie ca acel partid sa aiba 50%+1. Daca nu e cazul, poate sa numeasca si de la UDMR. Important e ca acel om sa-si asigure o majoritate in Parlament care sa-i voteze guvernul. A castiga alegerile nu inseamna sa ai cel mai mare numar de voturi. Cel putin asa scrie in Constitutie.
Victor, ai dreptate sa-l critici pe Iliescu, dar e un batrinel ce se comporta ca un copil caruia i s-a luat jucaria. Atit il duce mintea, contrar sentimentelor tale de apreciere fata de acesta. Fata de piticii ce anima spatiul clasei conducatoare din Romania, recunosc ca este deasupra multora, dar referinta la noi este extrem de joasa.
Geoana probabil ar putea fi poreclit Moligeoana, dar eu consider ca in cazul acesta a procedat corect. Astazi, este totusi ZIUA NATIONALA A ROMANIEI. Sa o sarbatorim in liniste si sa ne proiectam gindurile intr-un viitor luminos. Putin patriotism nu strica, iar acesta nu se clameaza prin circ si oratorie sforaitoare, ci prin actiune, prin uramrirea unor scopuri cu tenacitate si rabdare, cum e motto-ul unui post de radio: “muzica, nu zgomot”. Gata ca devin lacrimogen…
Evident ca nespalatul ala de Basescu ar fi urlat si fi facut un scandal monstru indiferent de circumstanta, ca numai de atita e in stare. Poate ca oamenii ce au iesit la vot ieri (mult prea putini) prefera mai degraba sa construiasca in liniste ceva, decit sa-si piarda timpul uitindu-se in gura unui zurbagiu care nu e capabil decit sa-si refuleze resentimentele si sa gindeasca si sa actioneze precum un pitic complexat.
Sper ca Geoana va arata, contrar opiniilor unora, ca poate sa se ridice la statutul cerut de vremurile in care traim. Daca nu, va veni altul…
Victore, ai greşit grav faţă de Ion Iliescu. Pentru că măcar un lucru trebuia să-l fi învăţat de la prietenul tău, Mircea Badea: că trăim în România, unde nu există certitudini, ci doar impresii. Tu ai avut impresia că II a stricat bucuria PSD. PSD NU avea să se bucure, în condiţiile în care la Cotroceni e cine e, decât dacă lua 51%. N-a luat, asta e! Restul e şoubiz…
AICI PE BLOGU TAU TOTI TE LAUDA NIMENI NU SPUNE CEVA DE RAU.AAAAAAA ASTA INSEAMNA SA FIE APROBATE.
Exit-pollurile au marja +/- 1%, nu 3%
Nu cumva si-a bagat dracu’ coada si peste noapte s-a rasturnat situatia voturilor???
Se poate sa greseasca CCSB si Insomar-ul in halul asta???
Avea dreptate Badea cand spunea sa nu avem incredere in sondaje…
Numărotoarea voturilor este incorectă. Rezultatele reale nu sunt cele contabilizate de BEC ci cele de la sondaje.
Stie cineva cat a scos madame Udrea ? sau tuta de Sandru ?
Aseara l-a sinteza zilei ce-a fost cu sceneta aia anti-portocaliu?Candva il stimam pe domnul Ion Cristoiu…PNL-ul este singurul partid care o sa aiba de castigat…
cred ca straregia psd sa apara imediat dupa inchiderea urnelor cu acest tip de discurs a fost extrem de riscanta,iar daca vor ramine pe locul 2 pentru Geoana va fi extrem de greu sa scape de caracterizarea facuta de Iliescu
Pentru mine, Tatucul a avut din nou grija de pd-l-ei! Una votam noi, alta contabilizeaza ei! Aia e! Oricum, sunt si eu de parerea lui Victor Ciutacu: PSD-UL ASTEAPTA PREA LINISTIT UN REZULTAT DEJA EVIDENT ”ARANJAT” IN NUMELE – VEZI BINE – AL UNINOMINALULUI, CARE FACE CA ”SONDAJELE DE OPINIE SA DIFERE DE REZULTATELE OFICIALE CU DIFERENTE SEMNIFICATIVE”!
@Zeigeist: Sacii cu voturi de la ambasade? Nu av votat decit 1 din 5 sositi la vot. De ce? Au avut grija sa faca si sa interpreteze legea asa cum le-a convenit.Deci…
Peste noapte au luat-o in fata PDLul, deci s-a rezolvat cu “Sa vedem daca Basescu il va nominaliza pe geoana.” Ce sa-i faci?: noaptea e bun sfatuitor si multe se pot intimpla la umbra ei.
Votul alb frate. Mai suprinzator este ca pe Bucuresti cel putin, PNG are 6 %, cvadruplandu-si rezultatul de la exit poll. Si cum Becali a pierdut, inseamna ca partidul a fost tras in sus de celelalte valori. 😀
Acum intrebarea e, nu eu cu cine votez ci eu de ce dracului mai votez.
Daca PNL face amor cu PDL inseamna ca Sodoma si Gomora au existat in realitate si in politica, orice act sexual “in contra naturii” este posibil.Iliescu,e un senil care ar vinde orice numai pentru -l bate pe Geoana.Mi-e scarba de Geoana dar in clipa asta ma intreb de ce am crezut in Iliescu.PUNCT.
poza cu baselu e geniala!
cam instabil va fi noul guvern…
“La nivelul Capitalei, candidatul PD-L Silviu Prigoană a obţinut 59,01% din voturile alegătorilor, cadidata Alianţei PSD-PC Aurelia Vasile a obţinut 51,07% din voturi iar candidata PSD-PC Oana Mizil – 50,72% din voturile alegătorilor, potrivit datelor parțiale centralizate de Biroul Municipal Central.” – Deci trebe sa vina Marian Vanghelie cu tirul de whiskey la domnul Gadea
Să vedem mai întâi, numărătoarea paralelă (sper că se face!).
Le doresc pedeliştilor să ajungă la guvernare (fără PSD, sper că atâta minte cât să nu se alieze cu marionetele astea, mai au!) să guverneze zic, în anul de grea cumpănă care se prefigurează. Singuri!
Şi-apoi, vom râde noi. La toamnă!
P.S. La marionetele lui Băsescu fac referire, să nu existe dubiu!
@Constantin Gheorghe: nu cred ca am gresit deloc. cand sunt de acord cu el, sunt baiat bun, cand il contrazic, ma pripesc. daca ma intrebi ce parere am, o sa-ti raspund ca greseala e a voastra, a celor apropiati lui, care considerati ca orice atitudine a lui Ion Iliescu e axiomatica. da’ mi-e teama ca n-o sa cadem de acord niciodata.
OK. Mare dandana! Se repetă cuvinte de-a dreptul hilare…
Răsturnarea răsturnării!
Confirmarea confirmării!
Eu tot pe pedelişti îi doresc la guvernare. Singuri!
Ca să ne luăm de-o grijă. Decât aliaţi cu ei, mai bine-n opoziţie!
Mestere scoate poza aia cu Lavinia, mi-aduce aminte de toate pacatele si esecurile (si-s destule)… 🙂
Geoana vorbeste din nou fara sa gindeasca spune ca psd a cistigat votul politiccu 0,2% peste pd-l cred ca uita ca majoritatea se face cu numar de mandate nu pe procente indradevar se pare ca este cam prostanac
culmea ar fi sa fie la egalitate.
M-am saturat!… de frustratii care luau suturi in dos in liceu si astazi se erijeaza in acuzatori publici (societatea civila) de panarame care si-au aratat chilotii in public si astazi sunt leaderi de opinie, de betivi si demagogi care conduc Romania, de analisti impartiali care au mancat timp de 4 ani din mana portocaliilor. M-am saturat sa il vad pe Stolojan cu zambetul lui de fermoar, de CRETINUL de boc cu fata lui de pion, de udrea cea scarboasa! PLEC IN AFRICA si ma voi intoarce cand frustratii isi vor lua din nou suturi in dos ! URA si la gara popor Roman
Domnule Ciutacu,
stirea zilei vine via tonomatu’ badin. Prietenu’ Orban, Antonescu si Bogdan Olteanu, baieti extremi de vizibili in campanie, au luat bataie de la niste necunoscuti. Cum comentati?
Deci s-a rasturnat rasturnarea.Ca sa vezi!De aia Boculet nu sarea in sus de bucucrie si ne tot amintea ca vezi Doamne este Ziua Nationala si ca trebuie sa ne bucuram scl.Nu stiu ce fel de oameni or fi “liberalii” aia care iubesc PD-L-ul dar (zic ei)voteaza PNL dar stiu ca votul romanilor pentru “dreapta”este o fantasmagorie.Care “dreapta”?Aia pedelista care cerea cresteri salariale de 50% si ai carei sef ii indemna pe toti functionarii publici sa ceara si ei cresteri salariale?Sau aia penelista care ne-a cocosat cu impozite si care a marit numarul de saraci din Romania?Dreapta aia care a dat puteri nemasurate activitilor portocalii facuti peste noapte procurori anticoruptie care fac dosare pe baza unor fapte neincriminate de Codul Penal?Asta este “dreapta”?Pai atunci mai progresistii portocalii ai lui peste luati-va acasa dreapta asta si faceti cu ea ceea ce faceti cu propriile maini drepte…
Aiureala asta cu cine este pe primul loc la procente este pentru prosti. Conteaza la final de redistribuire cine are mai multe mandate in Parlament,fie el si numai cu unul in plus.
* A se lua in calcul si eventualele dezertari din Parlament un numele “stabilitatii Romaniei”.
PS: Cum campania electorala s-a incheiat,poate se face si ceva presa in trustul asta. Jihadul ala de aseara de la sinteza a fost penibil.
Este valabil pentru toti “jurnalistii” care au prestat partizan in campanie.
nemernicii cu votatul la ambasade au organizat nu stiu cate sectii de votare dar au dat acces doar pe baza de rezidenta. De exemplu cei care muncesc in Luxembourg, cum e cazul meu, majoritatea stau de fapt peste gard in Belgia, Franta sau Germania unde chir
rile sunt mai mici. In loc sa fiu acceptat la o sectie in Luxembourg la 25 de km de mine ma trimiteau la Bonn la 250 km . In timp ce toti urla ca vor dreptul la libera circulatie insasi Statul roman ingradeste dreptul la vot a celor din afara pe tot felul de chichite si gaselnite. O doamna din comisie imi spunea ca ea find in comisie nu are drept de vot 🙂 si a recunoscut ca lista de acte cerute a fost o absurditate.
In rest sa auzim numai de bine. .. 🙂
Ati observat ceva la Boc : cand da sfaturi si critica dur este ca un arici cu tepii in sus la 90grade iar cand este la inghesuiala arata ca o pisica plouata inghesuita intr-un colt?
“E asa senina slava
Si-i atata pace-n aer,
Stau culcat si torc intr-una
Dintr-al gandurilor caier.”
Si uite-asa ma gandesc ca noi ,cetatenii de rand,nu trebuie sa ne mai punem intrebarea ” cine castiga ? ” Ca intotdeauna, EI castiga ! Dormi linistit popor roman ! Basboc si Iligeon vegheaza pentru tine ! Voteaza , ca da bine la Iropa.Ce conteaza unde ai pus stampila ??!!?? “Fiecare voteaza pe cine vrea si din urna iese cine trebuie” Ca e democratzie si….”, “nu zi altfel leat , ca te ia mama dracu’.” Nu va iesi niciodata altfel decat “pohta ce-au pohtit” ei.Zis-am io grig dintr-o ratacanie de tzara.
Gata ..de azi ma tot uit in paralel la A3-Realitatea sa gust si eu circoteca de serviciu. Aseara am preferat “shourilor” o iesire scurta cu familia asa ca am ratat isteriile partidelor etern “castigatoare” si a comentatorilor isterizati. Greul deja a inceput pentru noi ca natie indiferent de batalia pentru ciolan.
ps: Tolo remarca diferenta neta de audienta dintre Realitatea si A3. Victore n-ai fost pe plantatie??