Esti aici:
Prima pagină > Blog > Mintea mea, în gândul ei... > Pentru cine lucrează Isărescu&Băsescu?

Pentru cine lucrează Isărescu&Băsescu?

M-a ferit Dumnezeu, până acum, să fiu dator la bănci. Partea bună e că n-am fost absolut niciodată presat de rate. Partea proastă e că nu beneficiez de confortul pe care mi l-aş dori. Dar ambele ipostaze, autoasumate, mă privesc doar pe mine. Am avut, însă, confortul de a urmări fără patimă, dată fiind calitatea mea neutră, scandalul generat de faimoasa Ordonaţă 50, aia care încearcă să mai taie din puterea discreţionară a băncilor, exclusiv în calitate de client pentru încasarea banilor din contracte şi, respectiv, de plătitor de facturi şi alte acareturi obligatorii.

N-am emis, până acum, opinii scrise ori vorbite pe această temă. Dar impertinenţa FMI şi a Băncii Naţionale, care nu mai e demult (nici nu ştiu dacă a fost vreodată) a României, care sunt gata să bage-n blocaj o ţară oricum prăbuşită economic doar pentru a proteja băncile în detrimentul cetăţenilor, m-a scos realmente din minţi. După ce România s-a îndatorat vârtos la FMI pentru ca bancherii străini (obişnuiţi să trăiască aici din specula pe titluri de stat şi credite cămătăreşti cu buletinul, că nişte afaceri nu sunt în stare să finanţeze) să închidă liniile de credit de la băncile-mamă şi să-şi ia bonusurile de performanţă de milioane de euro, acum nu mai poate accesa noua tranşă până nu desfiinţează (sau modifică-n folosul băncilor) Ordonanţa 50. Adică a unui act normativ menit să apere (şi) drepturile cetăţenilor, întocmit de o autoritate guvernamentală, promovat de Executiv, aflat în dezbatere parlamentară.

O entitate economică suprastatală, aflată-n buza falimentului înaintea declanşării crizei mondiale, impune explicit, chiar dacă n-o recunoaşte public, unui stat, întâmplător acţionar al ei, să renunţe la bruma de suveranitate pe care o mai are. Şi, ca să fie sigură că impunerea se transformă-n realitate, lasă drept monitor, cu largul concurs (ca să nu-i spun complicitate) al preşedintelui României, o altă instituţie, teoretic tot a statului. Care, pe deasupra, mai şi are-n titulatură atributul de naţională. Vreme de peste 20 de ani, nimeni n-a reuşit să explice de unde prezumţia asta de competenţă atribuită BNR şi intangibilului său guvernator. Poate, cu ocazia asta, reuşeşte, totuşi, cineva măcar să se întrebe, în gura mare, pentru cine lucrează, de fapt, vârfurile puterii politice şi scrobiţii dregători ai BNR.

P.S. Ultima oară când România şi-a asumat, printr-un acord stand-by cu FMI, privatizarea forţată sau lichidarea întreprinderilor de stat generatoare de pierderi, ministrul Transporturilor era Traian Băsescu, iar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Între timp, FMI s-a ocupat cu falimentarea Argentinei şi era să de desfiinţeze, Băsescu a ajuns preşedintele României, iar Isărescu a fost făcut academician.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

138 thoughts on “Pentru cine lucrează Isărescu&Băsescu?

  1. Imaginile din ultima vreme cu reprezentantii FMI pe de o parte si cei ai Romaniei pe de alta parte mi s-au parut umilitoare si m-au facut sa imi fie rusine. Ce penibili! Au facut din noi toti niste cersetori!
    Cat despre acordul cu FMI, mai ales dupa imaginile de la Vaslui, e interesant ca asa cum reiese dintr-un raport UNO din 2001, FMI-ul este unul din motivele principale care impiedica realizarea “dreptului la mancare”:
    “The Special Rapporteur identifies seven major economic obstacles that hinder or prevent the realization of the right to food:
    (a) …
    (b) External-debt servicing and its impact on food security, including the structural
    adjustment programmes of the International Monetary Fund (IMF), which consistently aggravate undernourishment and malnutrition in debtor countries; …” (raportul complet aici).
    Cat despre Ordonanta 50, mi se pare chiar si in calitate de consumator indatorat evident neconstitutionala datorita faptului ca se aplica retroactiv. Statul nu ar trebui sa intervina din principiu intr-o maniera atat de punctuala. El are – bineinteles in cazul in care institutiile sunt populate cu oameni care au creier – parghii mult mai drastice si mai eficiente impotriva unor segmente, ca de ex. bancile. Sa nu uitam ca este un segment reglementat care se bucura de o bariera uriasa de acces pe piata, orice banca trebuie sa prezinte un capital minim enorm si sa obtina licenta. Daca statul ar relaxa aceste conditii in asa fel incat orice Nutu (camataru) sa isi poata deschida banca si sa le faca concurenta bancilor lacome, el pretinzand doar jumatate din dobanda lor, piata libera ar reglementa in cele din urma si profitul bancilor. E adevarat ca ar mai fi o conditie, si anume consumatori informati, dar in zilele de azi, cine nu se informeaza nu merita protectie dupa parerea mea. Dar mecanismele astea sunt prea complicate ca sa le poata macar intelege unul ca Boc, d-apai sa le mai si foloseasca.
    Lui Isarescu i s-a conferit asa o aura de competenta fiindca el chipurile “a reusit” sa stabilizeze leul si sa il mentina la un curs ridicat fata de euro, de parca asta ne-ar ajuta pe noi ca economie de tara. De fapt, mai mult ne incurca, pentru ca asta descurajeaza exporturile deci ne diminueaza noua ca tara veniturile din vanzari. Dar pentru ca Romania nu are un popor unit, ci o suma de indivizi tinuti in bezna si fara un sentiment de apartenenta fata de concetateni, asa cum au nemtii de exemplu, asta pare a fi un merit pentru cei cativa care au si ei cumva acces la euro si cred ca sunt castigati fata de restul care cred ei ca n-au acces. Vremurile alea au trecut, acum au cam toti acces la euro, asa ca ar fi bine sa incepem sa gandim ca popor la ce e bine pentru noi toti, nu pentru fiecare individual, mai ales atunci cand votam.

  2. asta nu stiam. daca boc a pus impozite retroactive e chiar unic si irepetabil. asa ceva nici pe vremea lui horia closca si crisan nu s-a intamplat. si daca fmi nu a zis nimic de imbecilitatea asta o sa zica ue si cedo in mod sigur. violeaza pana si cerneala cu care s-a scris declaratia drepturilor omului la faza asta.

  3. Si aici, in Germania, daca vrei sa platesti un imprumut inaintea termenului, platesti ceva in plus. Cand am intrebat da´ de ce,raspunsul a fost:
    “Interesul nostru nu este a plati dv. inainte, deoarece si noi ne facem un plan, iar dv ne dati prin acta planul peste cap.”
    Deci, daca faci un contract, in legatura cu orice si cu oricine, dechide ochii, citeste atent ce scrie cu litere mici (acolo-i esentialul); daca nu intelegi intreaba un specialist in care ai incredere si dupa aia semneaza.
    Si inca ceva; imprumuta numai daca ai nevoie; daca nu aduna banutii si cand ii ai cumparati ce doresti. Alfel vei fi “robul” bancii. Si sa te eliberezi ii foarte greu; spre imposibil…

  4. A, si inca ceva:
    Ordonanta 50. Nu-i corecta retroactivitatea. Bun!
    Dar ce face guvernu´; de ce nu ia in seama tocmai interzicerea retroactivitatii legilor, hotararilor si a ordonatelor. Unde s-a mai vazut scimbarea fiscalitatii in mijlocul anului financiar? Taiera salariilor in baza carei legi s-a facut? Nepunerea unor legi in vigoare prin ordonate de guvern; asumarea Legilor fara a fi trcute prin Parlament nu se pune?
    Iar lumea tace si inghite…
    O ultima intrebare. In baza carei legi trateaza
    basescu cu femeiul; cine-i da dreptul sa-si de-a macar cu parerea? Io nu inteleg…

  5. Domnule Ciutacu, dar trebuie precizat si cine se afla de fapt in spatele bancilor si FMI: finanta oculta, masoneria si sionismul, care vor sa subjuge intreaga planeta! Lor le datoram toate relele de dupa 1989, si toata lumea tot lor le datoreaza criza asta, la alde Goldman and Sachs, Lehman Brothers si altii. Isarescu e minor pe langa astia.

  6. Basescu-Boc ne va baga in faliment pe toti. De fapt tara e condusa de Franks (ce fata de activ are …..)iar interesele straine sunt singurele care conteaza. Basescu nu ii reprezinta nici pe cei cinci milioane de fraieri care l au votat!
    Singura solutie este o noua revolutie, care sa dea de pamant cu majoritatea celor din actuala clasa politica! Si asta pana nu se duce dreacu tara asta de tot.
    Insa eu cred ca mai avem un pic de asteptat, o luna doua, caci mamaliga explodeaza doar in decembrie!
    Basecu sper sa calce pe urmele lui ceausecu la propriu!

  7. Este posibil ca, în 2004, Băsescu să fi beneficiat de un rând din partea Casei (Albe). Al doilea rând, din 2009, a venit din partea masei suspecte din străinătate. Dar oare Băsescu nu este ținut în funcție pentru a asigura interesele unei obscure Omerte internaționale în ceea ce privește falimentarea României?

  8. V-aş spune mai simplu pentru cine NU lucrează cei doi: Pentru cetăţenii României… Deci nu lucrează nici pentru ei înşişi… că pentru FMI… Apropo, care ştie, Români(c)a mai există?

  9. Ei pentru cine, pentru bubuli, ca mai toti sefii de guverne si de banci centrale din ultimii ani. Sau cum iti explici ca se gasesc instantaneu mii de miliarde pentru salvarea speculantzilor dar cand e vorba de cateva miliarde pentru programe sociale se dau toti cu curu’ de pamant?

  10. Pe langa cele scrise de tine,lucruri care dau de gandit, as adauga:miscare interesanta din partea presedintelui,ce se ascunde dupa fusta FeMeIi.Daca toate masurile impuse de aceasta banca dau gres,bineinteles va fi vina FMI,nu a unui presedinte care ne-a indatorat pana in gat si si-a cumparat un nou mandat,cu sprijinul acestei banci.Iar Isarescu si-a obtinut un nou mandat la BNR.Perfect logic.Ne vin investitorii?Cand?Mai avem mult de asteptat.

  11. de fapt nu isarescu e guvernatorul adevarat,ci adrian vasilescu..unii stiu asta,acum poate toti

  12. recomand la toata lumea sa citeasca cartea..

    Confesiunile unui asasin economic
    Autori: John Perkins

    aici aveti toate raspunsurile la tot ce se petrece in tara noastra!
    lectura placuta tuturor!

  13. Nu e nici o indoiala… OUG 50 e un rahat facut in graba si prost aplicat pe deasupra… Crunta-i boala prostiei cunducatorilor statului nostru… Situatiile litigioase pe care le creaza pe piata bancara reprezinta pentru avocati, juristi si judecatori probleme de contemplat la fel de dificile ca si problemele existentiale ale filozofilor. FMI este pe deplin justificat sa-si bage nasul in sistemul de reglementare al pietelor financiare, este pe deplin justificat sa-si bage nasul in problemele interne, tine de modul de functionare al institutiei, fata de care toate tarile care cotizeaza la FMI, inclusiv Romania, au subscris. Principiul neaplicarii retroactive a legilor este foarte important, iar OUG 50 are un efect important asupra piatei financiar-bancare, deci solicitarea FMI e pe deplin justificata.

  14. Jeffrey Franks e un bun profesionist care isi face treaba, isi indeplineste mandatul. Deciziile nu le ia de capul lui. Nu merita condamnat pentru asta, injurat cu atat mai putin. Rolul FMI este discutabil, dar sa nu uitam ca tarile care apeleaza la asistenta FMI sunt in general vlaguite de resurse… nu din vina FMI suntem rupti in fund. In general, FMI incearca sa ajute guvernele sa mai dreaga busuiocul, dupa ce au facut deja cacatul prastie… uneori se poate, alteori nici cu asistenta FMI, nici cu expertiza extraterestrilor nu se mai poate iesi din fundatura.

  15. Ciutacule,

    Uie, ma bucur ca in afara de atacuri la peroana asa de vadite ca imi venea sa sar pe laptop poti sa faci si jurnalism cu manusi.

    Un articol bun care ar trebui sa ne dea de gandit. Din pacate eu cred ca mafia financiara e prea intinsa ca sa poti face ceva ca tara, daca nu esti China.

    Poti incerca, in orice caz, ceea ce la noi nu se vede.

    Te-am salutat

  16. Matrix-ul si adevarul depsre cei ce ne vor bunul trai

    Pai da, dragi romani. Ani de zile au fost pusi in posturi hilare si luati drept paranoici, toti cei care sustineau ca totul e un complot masonic. Aceleasi voci sustineau ca serviciile secrete romanesti servesc aceleasi interese, hai sa nu le numim tocmai oculte, pentru ca se poate vedea cu ochiul liber ce fac de cand se stiu.
    Acum cercul se strange si iata ca nevoia ne invata, de data asta, sa vedem lucrurile mai clar.
    Supercorecta remarca referitoare la axiomatica experienta si competenta a lui Mugur Isarescu. Hai sa ne aducem aminte ca intr-un interviu televizat Isarescu se dadea drept un hipiot razvratit, intocmai ca si Udrea care se dadea tocilarita pe vremea studentiei.
    Nu ma intereseaza ce-au facut guvernantii nostri in ultimii 20 de ani, esential este ce am facut noi in ultimii 20 de ani. Le-am creat niste masti, in spatele carora se ascund diverse grupari mafiote si masone, prin reprezentantii lor “pe pamant”, adica la nivelul nostru de prosti incurabili. De ce spun asta ? Pentru ca ani de zile, ori de cate ori cineva incerca sa-i acuze pe unul dintre acesti mascarici, reflexul era sa-i luam apararea, fara sa ne gandim ca trebuie sa ne luan apararea si sa-i banuim de ceea ce poate fi mai rau. De ce ? Pentru ca jivinele astea, nu au facut altceva, decat sa ne faca viata cat mai grea, cat mai greu de suportat.
    Ziua in care nu ne vom mai putea ascunde de executorii care vin sa ne ia casele, se apropie. Va dau o veste buna, dragi romani, dragi colegi de suferinta, ziua asta va insemna, chiar daca tardiv, trezirea la realitate, trezirea din adormire.
    Pentru cei care accepta exprimari mai plastice, ceea ce unii au gandit in Matrix, chiar se intampla cu noi azi. Trezirea la realitate este extrem de dureroasa, dar absolut mecesara, iar ziua asta se apropie, dureros de repede.

  17. Argentina nu a dat faliment din cauza FMI, ci din cauza hotiei elitelor, a coruptiei si tradarii interesului public in favoarea unor grupuri de afaceri. Prostia si tradarea elitelor este problema, nu retetele FMI.

  18. Fondul ne ofera credite cu dobanda foarte mica si nu cere in schimb decat disciplina fiscala si de reglementare. Daca asistenta FMI, cu retetele sale, nu este avantajoasa pentru o tara, acea tara nu trebuie sa apeleze la acorduri stand-by. Nu a obligat nimeni gasca base – pdl sa solicite asistenta FMI pentru centura de siguranta a cui ?! a bancilor straine, a cetatenilor supraindatorati fata de banci ?! a unui guvern inept ?! … sau centura de siguranta personala a lui Base, pentru a fi reales, cu girul de-a dreptul obscen din partea BNR !!!

  19. @unu.
    ei da. vasilescu …
    simpatic personajul, e carismatic cum era ilie serbanescu dar …
    nu e vasilescu nici in bilderberg nici in trilaterala nu e nici in consiliul guvernatorilor bancilor europene nici nu trece asa des pe la washington…
    stai tu usurel cu vasilescu.

    cat despre rezistenta lui isarescu … au incercat si florin georgescu si tanasoiu si baltazar si asa mai departe sa ajunga la varf. nici iliescu nici constantinescu nici basescu nici macar nu au luat in considerare chestia asta. a mai fost el ceva premier, ceva candidat la prezidentiale samd dar doar sa mai scoata pe cate cineva din rahat. nu a reusit intotdeauna dar nici nu a lasat niciodata bnr din mana. nu pot sa ii evaluez performanta dar in mod sigur a fost la fel de important dupa 89 cat iliescu si nastase la un loc. cat de bun sau rau a fost s-ar putea sa nu stim niciodata. istoricii se uita mai degraba la razboaie si guverne decat la guvernatori de banci centrala. si cum tipul nu prea a fost in reflectoare …

  20. putem sa ne intrebam pentru cine lucreaza “vârfurile puterii politice şi scrobiţii dregători ai BNR”, dar nu e clar? pentru FMI, ca doar nu pentru’poporul suveran’
    garantat vom ajunge in aceiasi situatie ca Argentina, daca nu mai rau, doar ne conduc din umbra niste ‘asasini economici’, ca doar acesta e rolul FMI-ului, nu? cat despre ‘varful puterii politice’ nu se intrevede ca ar dori si altceva pentru tara asta (ce nu pare a fii si a lor), ci doresc doar buzunarul lor sa fie plin si chiar doldora.

  21. Si o idee fulger in capul meu:seful fmi-viitor candidat la prezidentialele franceze,cel putin asa spera,iar Sarkozy a jucat la doua capete sau nu.Rivalitate pe taram romanesc intre francezi?Cine l-a sustinut de fapt pe Basescu?Ma gandesc si eu.

  22. pot sa spun doar ca nu am nimic decent de spus. Cred ca s-a terminat vremea vorbelor, fara aluzii la acest blog. Orice as scrie, din ceea ce am de spus, ar putea si ar fi folosit impotriva mea pentru ca as sustine un nou ’89. Nu cu prefixul 19 ci cu 17. Si nu la francezi.

  23. Ne descurcam!!! Mai o spaga, mai o teapa, mai o smecherie – important e sa fiu “mai tare” decat “prostul” de vecin/coleg/prieten, sa arat ca pot, ca ma descurc, ca am, ca stiu cum sa fac bani. O fi si FMI-ul de vine, si clasa politica, dar si masa mare de populatie nu stie si nu vrea altceva!

  24. Dar tu pentru cine lucrezi Ciutacule..!?!?
    E problema ta ce si pe cine critici …dar esti absurd si penal …!Tu te-ai vazut vre-o data prin ochii publicului ?Ia uitete tu la tine sa vezi ce marioneta pari ..!

  25. @Ionut: pentru ala cu care am contract. da’ tu unde ai invatat sa scrii “vre-o” si “uitete”? 🙂
    @Balogh Zoltan: inteleg ca vrei sa ne convingi ce minune Dumnezeiasca e FMI, da’ incearca s-o faci din prima, ca asta-i blog, nu chat.

  26. Mi-a placut foarte mult atitudinea dumneavoastra circumspecta de-a lungul timpului fata de Mugur Isarescu, invocand motivul just, anume ca e impropriu sa-l slavim pe Isarescu ca un mare competent, odata ce nu avem cu cine sa-l comparam. Two thumbs up la faza asta! 😉
    O practica meschina pe care de exemplu’ Alpha Bank o practica, era aceea de a calcula dobanda la 360 de zile, asta poate nu inseamna mult, dar raportat la volumul de credite acordate, inseamna o dobanda mai mare si mai repede obtinuta. Ordonanta aceea i-a obligat sa revina la calculul pe 365 de zile. Degeaba zice Balthazar ca bancile de la noi nu sufera de avaritie… Aproape ca am ajuns sa cred 100% in teoria conspiratiei dintre marele credit boom si bailoutul facut de FMI pe spinarea cetatenilor. Nu-mi explic altfel, cum bancile puteau sa acorde credit hai hui, chiar si persoanelor care aveau situatia financiara catalogata drept risc ridicat… Parca stiau/miroseau un bailout gratuit. Primele transe s-au dus catre BNR, care a actionat fata de banci, de parca creditele alea nu ar fi fost incheiate intre privati si banci, ci intre banci si stat. Isarescu a preferat sa pastreze rezervele si sa indatoreze tara asta pe nu stiu cati ani, amanetand viitorul pentru o labareala de tot cacatul din prezent. Odata bancile trezindu-se cu banii de bailout i-au repatriat si si-au lasat sucursalele de aici pe uscat… Si acuma astea baga noi comisioane, le maresc, si fac diverse magarii fara macar de a instiinta clientul, asta pe langa faptul ca incalca anumite puncte fixate prin contract.
    Isarescu, de fapt intreg BNR-ul lucreaza pentru BCE si pentru Inter Alpha Group, iar Basescu nu-i decat un “mij” de loc, prin care astia isi vara instrumentu’ in fundul tarii asteia, noi cetatenii stand capra pentru ei.

  27. @toader Aaaa… toader, ce dragalas esti! Da-mi, te rog, adresa ta, sa-ti trimit niste acadele. Si un tutu.

  28. @Victor Ciutacu: nu sunt un admirator al FMI, dimpotriva… incercam sa demonstrez doar faptul ca responsabilitatea apartine exclusiv elitei noastre, iar pozitia FMI fata de OUG 50 este corecta… Doar atat. Argumentele, le-am expus deja.
    Multumesc pentru spatiul acordat.

  29. Daca tot e vorba de bani si datorii…
    Intrebare: daca o dam in bara cu imprumuturile de la FMI si trebuie sa ne execute silit (e posibil asa ceva???), atunci vor veni sa-mi ia o camera din cele doua pe care apartamentul meu le are??? Daca da, cat imi mai ramane sa huzuresc prin completa mea locuinta???
    (Mergea pentru Guran intrebarea, dar daca s-a sobolanizat, o agat aici).

  30. Cum pentru cine lucreaza? E simplu, The Fed! Dar si acolo astia doi sint pe statul de plata doar la … plata cu ora.

  31. Vedeti domnule Ciutacu ca unii zic de mult.
    Noi am tot vorbit de sfantu’ Gheorghe pe cal alb care se lupta cu balaurul cursului spre bunastarea gigeilor si a bancilor la care sunt indatorati in euro.

    http://financiar-imobiliar.guvernarea.ro/forum/viewtopic.php?t=414&start=70

    Da’ de…BNR e monument al naturii, prilej de mandrie nationala precum Eminescu, Decebal si Burebista. Risti sa te sfasie poporul daca zici de rau.
    Pai nu vedeti ca asupra BNR nici control parlamentar nu exista? Se face un raport anual, si se numesc din cand in cand membri in CA prin votul parlamentului, dar cam atat. In privinta deciziilor majore de politica monetara nu exista cenzura nimanui.
    Amintiti-va numai de chestia obsedanta cu “mizati pe leu” chestie care evident i-a indemnat si determinat pe gigei sa se indatoreze in euro. Si bnr nu a facut nimic in perioada de varf a boom-ului imobiliar si de creditare ca sa-i descurajeze.
    Gunoiul e sub presul cursului valutar si nu se pricepe nimeni sa-l scoata de acolo.
    Se face cam asa:
    fmi-rezerva bnr-sustinerea cursului-sustinerea indatoratilor in euro-sustinerea bancilor.
    Cat costa e greu de spus. Valoarea imprumutului plus dobanzile plus pagubele colaterale rezultate din restrictiile stupide ale fmi.
    Pai dracu’ a mai vazut domnule Ciutacu sa iasa o tara din criza fara NICI UN FALIMENT BANCAR?
    PANA SI FED a trebuit sa lase sa crape niste megabanci pentru a asana sistemul. D’ in paralel a devalorizat si dolarul, chestie care a permis reluarea cresteii economice si a exportat criza la papagalii cu “monede puternice”.
    Cat de nebun poti sa fii sa ai nevoie de lei pentru deficit si in loc sa-i tiparesti sa te imprumuti ca si cum ai fi in zona euro, precum Grecia.

  32. @alex.dumitrascu: acu’, daca e sa ne masuram in perioade de carcoteala, sa ziceam ca eu am niste mici dezacorduri suficient de publice cu multimea pe tema ultracompetentului domn guvernator cam de pe vremea cand era premier si-si dadeau foc feneistii-n Piata Victoriei 🙂

  33. Total de-acord si …. cam atat , ca oricum li se rupe lor de parerile noastre ! 🙁

  34. @
    ciutacu victor
    Nu ma masor. Da’ zic.
    Crezi ca toti aia care zic umbla sa se masoare.
    Adevarul e un bun special, poate fi posedat independent simultan si integral de mai multe persoane.

  35. Din pacate, povestea si drama Argentinei se aseamana destul de mult cu cea a Romaniei.De la sefi de stat corupti si macinati de servicii pana la lideri de sindicati cumparati.
    Spre deosebire de noi, ei sunt mai inversunati in ceea ce ii priveste disperarea, si mai uniti.
    Cred ca nu peste multa vreme , sub auspiciile FMI, Basescu si Boc ( asta micu nu creca va mai apuca) vor fi si ei la un protest spontan distanta de a fi dati jos.

  36. Ca de obicei, lucrurile sunt mult mai simple decat par: FMI si Isarescu pot sa-l schimbe pe Basescu!
    Acum, mai ganditi si voi, ca eu am obosit!

  37. Dintotdeauna Isarescu a fost un farseur. Basescu, oricum, nu se pricepe la nimic. Amandoi si-au atins de mult nivelele de incompetenta. Din pacate, pe spatele nostru, al tuturor. Mai nou, gurul Vasilescu, angajatul Scanteii comuniste pe post e critic economic al capitalismului a ajuns sa se priceapa si la chimie alimentara. Fara nerusinare afirma ca scaderea TVA-ului se face la alimentele cancerigene. In capul lui spongios (ca si pufuletii pe care-i considera cancerigeni exact din cauza asta) a fost inoculata ideea ca se pricepe la toate si ca este ascultat. Omul asta -daca poate fi numit asa- trebuia scos la pensie inca din 1989. Asa se lafaie impreuna cu maestrul lui Isarescu intr-un loc pe care nu-l merita. Daca ar fi stiut Eugeniu Carada ca vor veni astia doi, n-ar mai fi creat Banca Nationala. Nici un leu pentru investitii, nici o autostrada terminata, numai jafuri … Pe spatele tuturor. Au ascuns banii veniti de la FMI, i-au inghitit pe toti si acum vor sa platim noi creditele pe care le-au luat fara sa ne intrebe!

  38. Aveam un mare avantaj! Nefiind in zona Euro puteam revigora economia controland o usoara devalorizare si inflatie printro emisiune de Lei noi. Pe langa noi criza trebuia sa treaca in zbor precum pe langa polonezi. Ca si Roosevelt si Hitler in anii ’30 o evitam prin investitii publice.

  39. 1. Qui prodest?
    Banul, statul, binele, adevarul sunt CONVENTII.
    Cui folosesc destructurarea statului, a formatorilor de opinie si mai ales a cutumelor sociale din sfera “moralei”?
    Poti gasi multe raspunsuri.
    Cui folosesc in conditiile pauperizarii populatiei la limita subzistentei? Inca poti gasi 3 raspunsuri diferite. (al 3-lea: conspiratia “progresivilor” blamata de parti din “tea party”)
    Dar in conditiile revenirii crizei economice, care sa centrifugheze eprubeta UE pina la spargere?
    Ramin 2 raspunsuri si ambele sunt catre est.
    2. In trecere, despre guvernator.
    Drumul spre iad e PAVAT cu bune intentii. El are in cap o BORDURA – opera magna, zona euro.
    Simtindu-se aproape face greseli mai simple si mai putine – adica cele mai periculoase.
    3. In trecere, despre FMI
    E predictibil, poate fi folosit fara a fi controlat. Lasa-l liber si o sa se repete.
    4. En passant, das E.U., with sorrow.
    Daca nu-si construieste sistematic viziunea pe termen lung va merita ce i se va intampla!
    E dragut: pare ca cineva ne pregateste in rol de fitil pentru o explozie mai mare. Si UE rasuceste la noi cu ochii la propriile tzitze in timp ce altii ne impregneaza, nesimtiti (sic) cu praf de pusca. Ar fi “genial”. Incepe sa nu mai sune paranoic ipoteza unui sef suprem de trib care sa fie volens nolens locotenent acoperit la cele mai elevate nivele diplomatice (vezi IMAGINEA frictiunilor cu estul care nu inseamna IN FAPT decit gaz mai scump, migratia in masa din dreapta gaussienei moldovenilor, etc)
    5. Constatari suplimentare.
    Din pacate este inca usor (1-2 ani) sa impingi UE intr-o noua criza (regionala sau nu).
    Din pacate este inca usor sa manipulezi boborul in masa, sa-i indrepti ura catre “aia bogati din vest”, “banci straine”, “democratie”.
    6. Deci intrebarea imediata “pentru cine lucreaza” este anti-fertila. Pot sa aiba impresia ca lucreaza pentru orice, pot sa lucreze efectiv pentru oricine.
    Intrebarea corecta: cui foloseste?
    7. Justificat tactic si reactie sincera articolul dumneavoastra imi pare mie (gindacelul politic) o prostioara la nivel strategic. O mare prostie daca este preluat intr-o campanie mai sonora, pentru ca… nu argumentele ci emotiile focalizate conteaza la boborul nost, pe termen scurt si mediu.
    8. De ce nu aratam “cui foloseste”? Inainte ca… altii sa lanseze tinte tentante?
    Retroactivitatea – in cazul bancilor – afecteaza cit, un an de dobanzi si comisioane?
    PS: postez asta si pe “cartea facies-urilor”, majoritatea emanatiilor de mai sus le-am postat in ultimele 6 luni pe bloguri liberale si inca respir. As vrea ca Mos Craciunu asta sau urmatorul sa-mi aduca dovezi ca ma insel.

  40. Victore nu ti se pare ca Isarescu a cotit-o pe aleea portocalie in mod vizibil? Adica mai precis pe aleea spre Cotroceni?Acum orice zice marinarul este de o “adinca analiza economica”.

  41. E o vorba din batrani, ceva de genu’ : “Nu te intinde mai mult decat te acopera patura”. Iar cat despre astia, noi lucram pentru FMI, iar ei pentru ei insasi.

  42. foarte bine scris, Victore!

    bancile in tara asta nu sunt decit niste camatari cu acte in regula!

  43. Ca suntem datori vanduti cu tot neamul de acum inainte este sigur pentru toata lumea.Probabil se lucreaza pentru poporul roman spre a fi incolonat portocaliu spre a ridica osanale prealuminatului vaporean.Vom incepe sa vorbim “argentineste”si sa ne batem in strada precum chiorii ,spre deliciul acelora care acum isi freaca mainile cu satisfsctie pentru ca supusii nu stiu cu ce se mananca drepturile lor ,inclusiv acela de a protesta .Se lucreaza vartos la spalarea creierelor noastre si la marea indobitocire.Sunt milogucolateral,condamnat la saracie pe perioada nedeterminata.

  44. De foarte multi ani guvernatorul Bancii Nationale este Isarescu .Este un personaj cu o aura de cel mai bun finantist fara probleme de imoralitate sau acuzatii de coruptie . Sau altfel spus este singurul personaj ,pe care nu l-au atins mizeria politica si coruptia maligna a acestei societati .Mereu cand sistemul politic din aceasta tara era in impas aparea numele lui Isarescu .El era si mai este considerat de multi salvatorul patriei .Care au fost motivele din cauza carora s-a creeat o noua institutie si anume institutia Isaresu ,nu stim cu exactitate ,dar putem banui .Oricate guverne s-au succedat Isarescu a fost de neclintit .Astfel stand lucrurile ,in Romania avem doi zei Basescu si Isarescu .Fara de ei, este de neconceput existenta acestei tari si supravetuirea acestui popor.In criza mondiala ,care a cuprins lumea Romania este tara in care nici o banca nu a dat faliment .Sistemul bancar a supravetuit ,ba mai mult ,a avut profit .Intre politica PDL -ului si politica monetara si financiara a guvernatorului Isarescu este o asemanare interesanta .Si guvernul Basescu si Guvernatorul Isarescu se salveaza cu masuri dure impotriva celor saraci .Cei avuti sunt intangibili.Suntem saracii Europei si toate masurile au fost luate in scopul unei redresari in defavoarea celor multi .Dl Isarescu nu a facut nici o declaratie inainte de campania electorala privind criza foarte grava in care se afla Romania .A tacut facand astfel jocul puterii care avea drept scop realegerea lui Basescu .El ,Isarescu,ca intaiul finantist al tarii ,trebuia sa prognozeze cu mult inaintea guvernului ,criza fara iesire pe care o va traversa Romania.Nicicand presedintele Basescu facea declaratiile stiute ,ca Romania este departe de criza ce a cuprins Europa ,nu l-am vazut pe Isarescu ,aparand la vreun program TV ,sa spuna romanilor ,ca Basescu minte si sa atentioneze guvernul si presedentia ca fac o grava greseala cand afirma ca Romania nu va cunoaste nici o criza .El ,in calitate de bun specialist ,trebuia sa spuna ca masurile de austeritate se impun a fi luate rapid si nu tegiversate din cauza campaniei de realegere a presedintelui Basescu.Nu a facut-o pentru ca a atras Banca Nationala in jocul politic .Din aceste motive se face vinovat .

  45. Basescu si Isarescu lucreaza la un pulover.Fac ceva pe lacheii astia. Si sa nu-l uit si pe aiuristicul de Adrian Vasilescu care atunci cand vorbeste (delireaza) pe tv am impresia ca e transmisiune directa de la Balaceanca,psihiatrie sectia cazuri fara speranta.

  46. Noi nu mai avem banci romanesti.Bancile straine isi externalizeaza profitul si nu contribuie cu nimic la pornirea economiei.Am devenit o colonie abandonata ai carei scalvi moderni ,cati au mai ramas ,vor avea tot mai putine drepturi.Finanta Mondiala ne-a rezolvat pentru totdeauna.Nu mai avem nici macar miliardari de carton.Poate ca vor urma lucruri interesante cum ar fi disparitia statului repopularea tarii si inlocuirea limbii oficiale.Stiu un lucru, saracii romaniei ii vor da tot mai mult de lucru coanei Europa.Doar saracii au idei , bogatii se complac in luxul lor .

  47. @bigradu

    Chestia cu garsoniera era o ironie…

    1. Oamenii nu mai apeleaza la credit acum pentru ca nu le mai obtin de la banci. Nu mai bagati in aceeasi oala pe cei care si-au amanetat salariile pana la 100% pentru a-si luat telefoane , plasme etc cu cei care si-au dorit o casa pe care nu si-o puteau lua altfel
    2. Da am vrut mai mult.. Si am platit pe vremea aceea ~500 eur/mp construit -un pret bun chiar si astazi… dar asta tot nu scuza banca pentru modalitatea de tratare a clientilor
    3. Conditiile din contract au fost facute cunoscute abia in momentul semnarii lui ( ti-am explicat mai sus). Pe vremea aceea nici-o banca nu-ti dadea contractul pentru studiu. Negocierea nu e exista – avea 2 posibilitati – semnezi asa cum e sau nu. De fapt doar una – semnezi asa cum e, pentru ca deja dadusesi avans, etc etc… si nu prea te mai puteai intoarce…

    @Ioana S.
    Stimata doamana… aveti o experienta cu banca? Nu cred…
    Citate pot sa dau si eu…
    La negociat ma pricep mai bine decat toti ce-i de aici impreuna ( prin natura meseriei – n-o dezvalui ca nu-i treaba nimanui). Negocierea de obicei se face din pozitii egale, inainte de a creea obligatii. Modul in care se desfasura “negocierea”cu banca inainte de OG 50 era de pe pozitii de forta, acceptate tacit de BNR etc. desi sunt( si erau si atunci) legi care reglementau aceasta situatie ( legea 193/2000 etc) dar nu le aplica nimeni – mureai cu dreptatea in mana…
    Prin urmare, am o rugaminte catre toata lumea…
    Daca nu aveti o experienta cu banca, nu mai emiteti pareri – dupa bunul obicei romanesc conform caruia ne pricepem la orice.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.