Esti aici:
Prima pagină > Blog > Papornita cu intelepciuni > Partidul liderilor care pierd onorabil

Partidul liderilor care pierd onorabil

Se cere-n gura mare capul preşedintelui PSD. Pentru că a pierdut pe mâna lui nişte alegeri pe care (spune folclorul urban) n-avea cum să nu le câştige. Nu mi-e simpatic Mircea Geoană. Am şi motive. Între altele, fără să intru în amănunte, anul trecut era să rămân fără emisiune din cauza lui şi a politrucilor din juru-i. Nici el nu se topeşte de dragul meu. Are şi motive. Deci suntem chit. L-am susţinut şi votat în turul doi fix în virtutea postulatului şi foca de la circ merită să-i ia locul lui Băsescu.

Ca privitor profesionist de pe margine, cred  – însă, cum nu-mi place să dau în oameni căzuţi, mă abţin să strig în gura mare – că preşedintele PSD ar trebui, dacă e demn, să-şi depună mandatul. Prima la mână, pentru că oamenii care l-au ales chiar dacă nu credeau în el merită (măcar) o reparaţie morală, dacă nu şi nişte scuze că şi-au irosit votul şi timpul. A doua la mână, fiindcă zece ani de opoziţie la Traian Băsescu reprezintă, totuşi, mult prea mult pentru acest partid şi, după umila mea părere, pentru România. Democraţia ne învaţă că majoritatea poporului suveran decide, iar Curtea Constituţională validează (şi Şuţu pozează).

 Dar Geoană nu trebuie să plece din Kiseleff (dacă partidul pe care încă-l conduce va decide asta) ca urmare a strigătelor isterice ale primadonelor de tipul lui Marian Oprişan (mereu de-a dreapta tatălui la împărţirea bucatelor şi primul de lângă popă la toate parastasele alegerilor) ori ale loserilor blatişti Vasile Dâncu şi Ioan Rus. Şi nici prin clasicele uneltiri ale lui Miron Mitrea, combinate (de interesul comun) cu frustrările lui Ion Iliescu şi dorinţa de revanşă a lui Adrian Năstase. Ci, dacă e-n stare să dea dovadă de onoare, din proprie iniţiativă şi bun-simţ. Pentru că a pierdut şi aşa se face. În caz că se agaţă, prin votul forului suprem al partidului…

PSD are nevoie de un lider cu anvergură, nu de un veleitar. Şi, în căutarea acestuia, primul lucru pe care ar trebui să-l conştientizeze toţi mânuitorii politici de hangere e că Ion Iliescu (om care, fatalitate, nu e veşnic) a fost singura soluţie câştigătoare din istoria partidului. Restul au reuşit “performanţa” de a pierde onorabil.

P.S. Binevoitorii portocalii care au impresia că-mi tranșează mie viitorul, fără să aflu, prin crâșmele de fițe din Herăstrău ar trebui să priceapă că, printre altele, trebuie să pună pe masa mogulului o sumă considerabil mai mare decât îi aduc eu. Și nu aduc puțin. Restul condițiilor intră la capitolul micilor noastre secrete…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

230 thoughts on “Partidul liderilor care pierd onorabil

  1. Salut,vreau sa iti spun un singur lucru,sa imi spun oful sa zicem asa.NU mai pot cu ziaristii aia de la evz.ro Ioana Lupea ,M.Bichir etc etc.

  2. Geoana a pierdut alegerile bagand astfel PSDul in randul partidelor democratice. A demonstrat ca pot participa la alegeri fara sa “fure” (prea mult..). S-a detasat astfel de calificativul “comunisti”. In Romania actuala, tigania aduce voturi. Cu cat esti mai spurcat la gura si mai tiganos, esti mai popular. Geoana a aratat ca are ‘stofa’ de intelectual. Nu s-a scaldat in mocirla PDL desi il putea ataca mizerabil pe betivan.
    Se pare ca PSdistii vor sa scape de Geoana. Poate fi un pas gresit… Schimbarea lui Geoana desfiinteaza complet alianta PSD/PNL. Cu toate ca curva UDMR “merge” cu oricine si oricand, nu ii vad in stare sa scoata economia din criza mai mult decat a facut-o PDLul (adica de loc) existand sanse ca guvernul si presedintia sa colapseze in curand. De aia e bine ca alianta PSD/PNL sa stea deoparte uniti si sa adune “cioburile” cand prostitutia de la putere va ajunge cu fundu’ in strada…

  3. Inainte sa aruncati cu oua in Geoana mai bine trageti un ochi si pe aici, nu dau copy paste ca e urat ca postul e lung.
    Respect si Ciutacule, daca te da mogulu afara ca se intalnesc baietii fitzhosi in herastrau, inseamna ca exista vreun dosar cu mogulul foarte important printr-un sertar ascuns, si stii cum e, dai afara omu si dosaru ramane la fund, nu-l dai, pac pac ajunge la DNA.

  4. @ Nostradamus

    Nu, man, stai linistit, tu esti diliu. Nu se intampla nimic ciudat.

  5. ca sa nu mai spunem ca de acesti oameni depinde soarta tarii.. si ii mai atragea atentia hrebe lui stan ca sa nu glumeasca cu asa ceva.. doamne , cam cat e de intreg la minte omul acesta? ne mai miram ca a castigat basescu? acesta este un subiect interesant de discutat pe mai departe pt ca dezvaluie o gramada de nereguli in “intregimea” la minte a unor lideri .
    p.s. sper ca ati observat ca avea la gat o cravata mov..

  6. Sa cureti PSD de oameni precum Vanghelie,Hrebenciuc,Oprisan,Rus,inseamna sa lasi partidul fara fonduri…din pacate conteaza enorm intr-un partid.Ca Iliescu a dus PSD pe culmi,iar e adevarat,dar avand in vedere ca acum partidul pierde 10% din cauza lui….nu-i mai vad rostul mentinerii in partid.Daca am fi fost oricare dintre noi in locul lui Geoana,tot pierdeam….de ce ?pai priviti ce se intampla pornind de la demisii,declaratii,schimbari de lider,etc…Sigur ca toti au oameni duplicitari in partid,dar in PDL fata de PSD sunt si lideri fanatici,care chiar cred in iluminatul lor conducator si care ciripesc la cel mai mic semn de tradare,iar rasplata e pe masura.Frica,oameni buni e singura care i-a unit si singura care tine la o natie ca a noastra.In absenta legilor,a conduitei morale,a credintei,frica ramane singurul lor punct forte.Ca au fost furate,ca au fost falsificate prea putin mai conteaza acum pt. noi alegerile.Important este ca PSD si PNL sa ramana in opozitie si sa incerce sa se impuna prin legi,proiecte,planuri,strategii, care sa convinga poporul ca merita urmatorul lor vot.Nu cu 4-5 procente mai mult,ci cu 20-30.Asa se castiga alegerile si asa poti sta linistit ca nu te pot fura.Iar referitor la viitorul lider,sunt oameni in PSD care merita functia,insa fara a curata partidul si fara a promova adevaratele valori nu vor schimba nimic,doar vor mai da tarii pe paine un LOOSER.

  7. Ce e cu adevarat trist pentu PSD este faptul ca nici la ei nu sunt oameni noi. Din 90 incoace… singurul nou si care conteaza este Ponta. Ati prezervat puterea doar pentru cativa.. si acum platiti acest pret. Lumea s-a plicitist de acelasi fete.
    Ati incercat fara succes sa reinventati un brend. Presedinte de partid fost diplomat. Pai… e o problema aici. Daca ar fi fost Mazare probabil ca pentru timpurile pe care le traim ar fi fost cu mult mai potrivit pentru batalia electroala prezidentiala.
    Se pot spune multe. De facut se pot face mai putine.
    Imi amintesc cand Mitrea a spus ca ii rupe gatul lui Geoana.. ori ceva de genul.
    Credti voi ca PSD ca daca dati jos de la conducere un poet numit Geoana si aduceti un cioban numit Mitrea castigati ceva ?
    In stilul acesta va cumpara basescu cu totul in foarte putin timp.
    Nu imi e drag PSD-ul. Deloc. Si cred ca are pre putini omanei de calitate. Aceeasi situatie e pe la toate partidele.
    Dar sunt interesat sa imi spun punctul de vedere sperand sa va ajute cu ceva.
    In urmatoarea perioada de timp avem nevoie de opozitie. Asta vrem de la voi. Si daca veti siti sa o faceti poate ca va vom vota.

  8. Asta este democratia de Dimbovita Stimabililor….D-le Ciutacu de ce nu joci Fair Play si faci prosti sau idioti pe unii care scriu pe acest Blog.Impui niste principii care de fapt nici tu nu le respecti. Fara jigniri….Ca aduci mogulilor milioane…Asta este treaba ta si a Garzi Financiare daca isi face treaba. In rest romanii ca si in cazul lui Ion Iliescu si-au demonstrat capacitatea de a decide si de a confirma proverbul” Rau este cu Rau dar mai Rau este fara Rau !” Dupa asa zisa Revolutie…..ia fiecare perioada electorala s-a strigat sus si tare ” Alegerile au fost fraudateeee “!!! Si??? Dupa maxim o luna liniste si Ursul a mers mai departe caci catei…A iesit tot Iliescu…De cate ori??? Apoi la Constantinescu….FRAUDE. Ei si??? Acum la Basescu ( sau Base caci noi rominii nu ne putem respecta pe noi insine dar a mai respecta pe altcineva )….Fraudeeeee. Ei si???? Poate cineva sa demonstreze ca PSD-ul nu a facut nici macar o frauda electorala acum ???? Cine ar sustine acest lucru ar trebui sa consulte un Psiholog si un Psihiatru…Asa ca Stimabililor si Stimate D-le Ciutacu ar trebui sa gasiti solutii si sa le aplicati. Presedintele in Romania ar trebui sa fie ca Presedintele in Germania . Reprezentativ….caci santem Republica Prezidentiala… Era bun unul ca Radu Duda cu prerogative numai de reprezentare Deciziile insa sa fi fost luate de un parlament unicameral si fff restrans ( este criza si v-a fi )si de un guvern tot asa format din 5 Ministri (ajung cinci Ministere)si un Premier ( acesta insa sa fie independent fata de orice partid si fff capabil). Oare Romania nu este in stare sa dea aceasta mana de oameni care sa conduca???Ei nu dar cine are acest interes???Trebuie sa fie HAOS DOMNILOR ca sa se poata conduce in stl Dambovitean. Dar Romanului nu-i place sa fie CONDUS—Este Democratie…NU???

  9. sunt curios daca pdl era in situatia psd, din toate punctele de vedere, cati oameni de la ei s-ar indrepta spre fratii lor din celelalt partid. daca ma gandesc bine ar fi fost aceeasi situatie. la fiecare alegeri in partide se alege graul de neghina, dar ca si pe camp tot mai ramane. asta este caracteristica politicii romanesti. cata ani vor mai trece pana sa avem 2 partide care sa decida? atunci se poate spune intradevar ca am suntem o tara stabila din punct de vedere politic.

  10. Eu spun că nu trebuie să uităm în fața cui a pierdut Mircea Geoană. Dacă facem mâine un concurs de popularitate, Victor, și tu ai putea pierde în fața lui Adi Minune. Asta nu te face însă loser! Nici perdant onorabil, dacă diferența de voturi ar fi rezonabilă.

    Nu știu cum se face pe la partide, după niște prezidențiale pierdute; dacă-i ca la antrenori după ce pierd un meci important, au ba. Dar în fotbal, de regulă, se aduce un antrenor mai bun, cel puțin considerat a fi soluția.
    Or, personal nu văd cine ar putea prelua președinția partidului în PSD. Sunt tot felul de contestați care-l vânează ca hienele.

  11. tipic basescian rupturi in partidele mari. O strategie simpla si care are efect de fiecare data. Din pacate sunt politicieni pt care nu conteaza Romania sau doctrina de partid sau omul carel e-a tras cate o flecma intre ochi visatori doar la ciolan, ex ce se intampla in pnl cu tariceanu (omul asta parea demn cand ii tinea piept marinarului, acum pare papusa gonflabila numa buna in lipsa unei partide bune pentru pdl si basescu), in psd e si mai grav grupul de la cluj din care rus are partea lui de ciolan e guraliv oameni care dupa parerea mea trebuiau sa-i zboare afara psd cu mult timp in urma si tot psd-ul putea sa le dea un carnet de membru in pdl. Astfel de greseli ale psd-istilor se platesc, ce motiv mai bun sa te scapi de rus cand el a avut 13% in cluj!
    Concluzia e simpla lu base ii iese pasentza dezbina partidele adversare si comanda dosare si asta e doar inceputul.
    Adevarul e ca daca 50% lau votat pe base ne meritam soarta, adevarul e ca daca adversarul lui base era un contracadindat mut surd si orb si iesea tot basescu tot romani erau de vina.
    Cat de prost (nu am gasit un cuvant mai eligibil pt astia) sa-l votezi pe base?

  12. Nu cred ca Geoana ar trebui sa-si dea demisia, sau cel putin nu acum, dintr-un motiv extrem de simplu: i-ar face jocul lui Base, care acum, ca si-a vazut visul cu ochii, vrea sa strice si ultimele doua “jucarii” ramase in joc: PSD si PNL. Doar ca au “indraznit” sa se puna cu ‘mnealui. N-o fi Geoana perfect, dar Mitrea, Ioan Rus &Co nu-i ajung nici la glezna!

    Balzac zicea cam asa: “Cand femeile ne iubesc, ne iarta orice, pana si crimele. Cand nu ne iubesc, nu ne iarta nimic, nici macar virtutile!”. Chestia asta se aplica si la Base si Geoana. Lui Base i se poate ierta absolut orice: nesimtirea, imoralitatea, mojicia, apucaturile dictatoriale, cele violente, trecutul comunisto-securist, coruptia si proasta crestere. Pe Geoana sa-l executam si ca a topait de bucurie, crezand ca a castigat alegerile!
    Prima mea optiune a fost Antonescu, l-am votat cam cu strangere de inima pe Geoana, dar mie mi-a fost de-a dreptul simpatic cand l-am vazut topaind si spunandu-i sotiei “Mihaela, dragostea mea”. Probabil orice femeie s-ar fi topit in fata acestei declaratii in fata natiunii! Poate pentru prima oara in campanie, am vazut un Geoana uman, nu un Geoana-diplomat-sloi-de-gheata. Eu cred ca asta a fost greseala lui fundamentala in campanie, ca nu si-a aratat latura umana, nu ne-a lasat sa vedem cine e dincolo de “masca” de om politic!

    Omul pe care mi-as dori sa-l vad reintrand in politica este Petre Roman, care are inca un potential enorm, carisma cat si cuprinde si priza la mase. Am sperat pana in ultimul moment ca va intra in cursa prezidentiala.

  13. Si Crin Antonescu, si Geoana si eu am gresit crezand ca in tara asta se castiga cu proiecte si programe. Ca sa castigi in tara asta (si mai ales in diaspora) trebuie sa fi sustinut de Guta si Salam. Acesta e poporul, acestia ii sunt conducatorii. V-as ura ceva pe tiganeste dar nu stiu.

  14. Geoana este un om onorabil dar din punct de vedere politic este mediocru.
    Daca ar fi avut anvergura europeana si geniu, se retragea si-l lasa pe Crin Antonescu sa se confrunte cu Traian Basescu in turul 2.
    Ar fi fost un alt deznodamant, iar Romania ar fi avut o alta soarta.
    Pare-se ca fiecare tara are un Waterloo al sau, iar Geoana a fost fie un Ney, fie un Grouchy, in niciun caz un Bonaparte, precum Romania nu a fost si nu va fi niciodata Franta.

  15. Acum, tot o apă şi-un pământ… Dacă cineva işi făcea iluzii că Geoana poate câstiga ceva, undeva, era la fel de credul ca mine. Când tătuca Iliescu te face public “prostănac” ar trebui măcar aşa, din politeţe să stai două minute să reflectezi: oare o fi vre-un sâmbure de adevăr? Şi dacă mai şi ştii că ai în spate gâdele cu securea ridicată, strângi din fese şi chiar te schimbi, măcar pentru două luni, într-un om politic cât mai vertical. Dar dacă n-ai minte… uite. Îţi baţi joc…

  16. Ce se intampla cu Cristoiu ca am intrat pe jurnalul.ro si am citit o declaratie in care il ataca pe Crin Antonescu si il pupa in trei litere pe Basescu? Stiu, se mai suceste lumea dupa cum bate vantul

  17. Incepand din 21.12.2009 in Romania totul se trateaza cu vitamina B4.
    Contine: esenta de “cerebel” de Basescu, Boc, Blaga, Berceanu.
    Efect: te lumineaza pentru urmatorii 20 ani (rata de “luminare” a poporului roman este de 40 ani).
    Contraindicatii: a nu se consuma de votantii lui Geoana, poate provoca decesul.

  18. Spiritele se incing din ce in ce mai mult in PSD, mai ales pentru ca Mircea Geoana vrea sa “linisteasca” aceste spirite prin mesajul care trebuie sa fie transmis in teritoriu ca “o infrangere face cat o victorie”. Discutiile nesfarsite doar “subrezesc” pozitia partidului in societate si in fata electoratului.
    Singurul om politic care pune mana pe rana este D-l Nastase care admite “necesitatea unei analize interne” dar “pornind de la NEVOIA DE UNITATE.

  19. Cred ca romanii nu stiu sa aprecieze un om politic cum este Mircea Geoana care se comporta decent, este diplomat si care ne-ar fi reprezentat mai bine decat Traian Basescu. Nu cred ca un Viorel Hrebenciuc sau Marian Vanghelie au influentat alegerea lui Traian Basescu. Cred ca si PDL-ul ar trebui sa-si faca curatenie in partid pentru ca oameni ca Videanu si Udrea au fost in staf-ul de campanie al lui Traian Basescu si nu a vazut nimeni. Domnul Basescu este campionul anticomunismului.
    Oameni ca Ludovic Orban, Norica Nicolai sau Cristian Diaconescu ar trebui promovati mai mult pentru ca lideri politici ca Traian Basescu sau Udrea sa nu mai apara pe scena politica.

  20. Vorba lu’ Vanghelie Marean, organizator de vanghelioane in anii fara criza: si daca baietii din psd imbracau o pisica in haine rosii, castigau lejer alegerile. De aici rezulta urmatoarele dezavantaje pt.”Mihaela, dragostea mea”:
    1. Geoana nu-i pisica, adica n-are tractiune 4×4, ideala iarna; nu combate daunatorii pititi pe la colturi; n-are carisma aferenta felinelor.
    2. Geoana vorbeste, pisica nu.
    Cum D-zeu. sa castigi alegerile in conditiile astea vitrege? Vantul schimbarii sa mai astepte! Geoana pisiceste-te!

  21. Opozitie la liber, eu cam asa vad treaba. Proaspatul reinstalat in functie tocmai se va lasa scuipat si injurat de toata lumea ca sa dea impresia de impartialitate. Facem pariu ca-l va injura inca vreo 2-3 luni, toata lumea, pe toate posturile TV, fara sa carcneasca CNA-ul nimic-nimic ?
    Zicea cineva ca s-a terminat campania si Marinarul nu mai are de ce sa se razboiasca cu nimeni. Pai, stati putin. Marinaru’ trebuie sa-si pregateasca asternutul pentru alegerile de peste 3 si respectiv 5 ani. De ce nu mai dizolva Parlamentul, asa cum ameninta ? Pentru ca n-are nevoie de chestia asta. Acum va folosi FMI-ul ca sperietoare, va sustine ca dizolvarea Parlamentului, respectiv reducerea celor doua camere la una singura, e doar o chestiune de timp. Momentan este evident ca nu are nevoie de asta. Ii ajunge amenintarea cu FMI-ul, care oricum nu ne va da suficient sa traim, ne va da cat sa nu murim.
    Planuri ? Fiti siguri ca Matelotul are planuri, cat se poate de negre, pentru fiecare dintre noi. Ramane o singura axioma etern valabila, cine va face alianta cu PD-L, va disparea definitiv de pe scena politica.
    In rest, bucurativa de Sarbatorile astea, ca nu se stie cand o sa mai avem ocazia.
    O sa ne aducem aminte de iarna asta multi ani de-acum incolo si nu pentru ca ninge ci pentru ca va marca inceputul dezastrului acestui taram, care a devine, pe zi ce trece, de cosmar. Previziunile lui Brucan, ziceri de agent dublu cu curu-n doua luntre. Kafka ? O sa ne dam seama ca era un copil nevinovat, daca ar trai si-ar rescrie intreaga opera dupa modelul Romaniei de azi si de maine.
    Sa traim … asa cum am votat in utimii 20 de ani, adica de fiecare data mai rau. Nu-i u urare, e doar o constatare. Votul, furat sau nu, a fost posibil numai datorita mentalitatii noastre. Cred ca in Romania a ajuns sa fie la fel de onorabil sa pierzi sau sa castigi. Amandoua se petrec pe fondul unor mizerii de nedescris. PSD va scoate, acum atat de mult gunoi la vedere, pe cat de multe mizerii va folosi PD-L-ul Marinarului pentru a-si atinge scopurile. Geoana este expus inca unui meci pierdut, de data asta in PSD. Metodele de exterminare a Prostovanului, vor fi perfect comparabile cu metodele Matelotului de uscat.

  22. la învestire ,nu stiu daca ati sesizat, revolutionarii aveau bannere portocalii.până şi simbolurile revolutiei sunt furate si pdlizate!e prima oara dupa 20de ani cand apar bannere cu revolutionarii pdlisti!

  23. Foamea din tara:

    In Constanta s-a trecut la rationalizarea furnizarii de agent termic, respectiv apa calda intre orele 17-22, caldura 17-05. Azi dimineata se discuta la CET Constanta ca rezervele de pacura mai ajung doar pana la Craciun daca se respecta acest program.
    In aceasta dimineata nu a ajuns niciun fel de presa centrala in Constanta. Traim din ce in ce mai bine in Republica Portocalie Romania.

  24. Domnule Ciutacu nu am crezut vreodata sa-l vad pe domnul Cristoiu aproband cele spuse de “Nasul” si declarand ca emisiunea doamnei Firea din seara alegerilor a fost comandata de catre mogul.

  25. Vanghelie il face magar pe Mitrea, Mitrea il face obraznic pe “Vanghele”, Dâncu, Voicu (Mădălin), Rus şamd îl neagă pe Geoană …

    s-a dus naibilui imaginea aia de partid unit pe care cu voiosie o afisau in campanii

  26. Nu mai pot!Am intrat pe realitatea fm si nu mai pot sa suport fanaticii si orbii lui basescu.Doamne,oamnenii astia cred ca au ceva la cap,nu-i pot intelege,oare ce ar mai trebui sa faca primul om si marele partid ca sa vada adevarul pana la urma?Am o stare de nervi si deznadejde de la alegeri,si cand l-am mai auzit aseara si pe dl Victor Ciutacu ca se tot gandesc ei cum sa le inchida gura,parca nu mai pot sa vad nici o luminita.Imi propusesem sa nu ma mai uit la stiri,dar au inceput sa ma scarbeasca si unii din presa care s-au dat cu pdl pe fata.Rusine lor!

  27. Basescu – eu 2:0. Ca imbecilu’, din partea mea piratul sasiu s-a ales cu 10 ani de domnie. In 2004 l-am votat de fericire ca vin liberalii la putere. Acum l-am votat pe Antonescu si am stat acasa la turul 2. Stiu, merit toate injuraturile. In Geoana ar fi si trist sa mai lovesti, domnu Ciutacu. Practic la emisiunea de la antena 3 mi s-a parut imbatranit cu 20 de ani… e terminat fizic dupa campania asta. Arata la ultimul interviu ca un actor tanar cu make-up de batran. Sasiul highlander desigur l-a stors ca pe-o lamaie pe Geoana.

  28. Dl Ciutacu, poate aveti timp sa ma ajutati in 2 probleme, nu sunt si nici nu am fost de partea nimanui la aceste alegeri, am vrut la fel ca si alti sa scapam de basescu si revenid la acele intrebari daca ati putea sa ma lamuriti v-as multumi.
    1.Cine, de ce si cum si-au permis a le refuza dreptul navigatorilor si oamenilor de pe platforme sa nu poata vota prin lege ( aprobata pe 13 septembrie 2009)si de ce nu s-a mediatizat acest eveniment?
    2. este ilegal ca, la sectiile de votare speciale cererea sa fie completata inainte de a intra in sectie, caz intamplat in madrid, persoanele din sectia de votare imparteau cereri pentru toata lumea aflata la coada!?

    Sper sa imi puteti raspunde.

  29. Dupa 20 de ani a fost validat un presedinte votat de votanti imaginari din afara deoarece nimeni nu putea vota in cateva secunde si noi ne resemnam cu acest lucru. Cum putem accepta asa ceva pentru ca asa au zis niste judecatori traiti, educati si formati in epoca tatucilor si care au evident o slabiciune pentru autoritarism ? Cum se face ca intotdeauna partea care are dreptate cedeaza? Ce democratie e asta, ce libertate? Este de neimaginat asa ceva, Basescu este cu adevarat presedintele hotilor! Dupa 20 de ani avem in fruntea tarii un foat securist ce nici macar nu a fost ales de popor si noi toti acum mimam o democratie. Democratia a murit cu adevarat doar in clipa in care s-a dat verdictul Curtii si el a fost acceptat.

  30. Oare vor reusi PSD-tii “sa se adune si sa priveasca inlauntrul lor, in trecutul lor”? Maram asta ar fi reteta de baza pentru a sti ce au de facut. Aceasta privire retrospectiva le va da clarviziunea: “Ne vom redescoperi demnitatea”.
    D-l Ciutacu formuleaza aceasta idee putin altfel,umbland la “papornita lui cu intelepciuni”: “Geoana nu trebuie sa plece din Kiseleff…ca urmarea a strigatelor isterice ale primadonelor…ci, daca e in stare sa dea dovada de onoare, din propria initiativa si bun simt”.Grea sarcina pe umerii lui Geoana;mult prea grea. Si asta stim si noi. Si D-l Ciutacu isi continua ideea, schimband tonul:”In caz ca se agata, prin votul forului suprem al partidului…” si il lasa pe Geoana, si ne lasa pe noi toti sa tragem “cortina” dupa o deziluzie totala.

  31. Se trezeste Zeus vorbind pe blogul lui Nastase si se preface ca il critica pe Mitrea.
    De parca n am sti toti ca Base si Mitrea sunt aceeasi marfa.
    Basescu o are pe Elena blonda vopsita,Mitrea are si el blonda lui vopsita(numai ca nu se numeste Elena) da’ asta nu conteaza.
    Elena lu’ Basescu e maritata cu Cocos,blonda lu’ Mitrea era si ea maritata.
    Basescu si a facut blonda deputata, Mitrea si a facut si el blonda deputata si inca de mai multe ori. Acum se repede in gatul lui Basescu sa l sperie, ca sa si “bage” blonda la guverne ca nu mai are trai bun cu ea de cand marinarul a facut o pe a lui ministreasa turizda.
    Besescu si a pus maimutoii pe posturi importante la pedeleu, Mitrea si a pus maimutoiul care este pa post de shef pesedeu la Bucuresti.
    A fost Basescu ministru al transporturilor,a fost si Mitreaaa.
    L a muscat Base pe Nastase de cur,l a muscat si Mitreaaaa.
    Diferenta este ca Basescu e cu carma,Mitrea e cu manivela…mare diferenta n am ce zice.
    Basescu zice ca iarna nu i ca vara,Mitrea zice ca
    viata e dura ca caldaramul.
    E’te potriveala dracu’.

  32. E nasoala treaba cu PSD-ul. Geoana nu are cum sa evite propria decapitare. Impreuna cu el, Vanghelie, Dragnea si toata gasca se duce la vale, la anchete etc. Intre timp, se pare ca Mitrea se aciueaza cu o parte din baronetzi in spatele lui Cristi Diaconescu. Sa vedem ce iese dar deja pute…

  33. Trebuie sa ne impacam cu gandul ca si unii si altii au furat( PSD si PD-L) dar PD-L a furat mai mult. Lasa ca peste cinci ani PD-L nu o sa mai aibe lider.( asa cred)
    PSD trebuie neaparat sa isi schimbe liderul, Geoana e prea moale sa conduca partidul
    Cezici de varianta Crin Antonescu, daca PNL il debarca , presedinte PSD , a zis Iliescu odata ce bine era daca Antonescu era la PSD

  34. Nu pot sa cred. Traim intr-o lume in care e preferat un om care a castigat miseleste in detrimentu unuia care a pierdut onorabil. Si cine sa tine franele PSD? VA rog sa faceti lumina. NUmai lumina dvs ne va salva. Garantat VanGhelie !!!

  35. @VanGhelie: e de preferat unul care sa castige; fie el si din PSD. eu auzisem ca lumina vine de la Luxten, nu de la mine 🙂

  36. Basescu a mai castigat un mandat cu toate ca in primul mandat nu a realizat nimic pentru multi dintre cei care l-au votat.
    Daca intr-o tara poti castiga alegerile prezidentiale, prostindu-i pe prosti cu teme ca “Mogulii”, “Comunistii”, “salarii si pensii nesimtite” si alte, fara sa ai un proiect pe termen lung atunci suntem o tara de retardati.
    Nu a contat ca Basescu a facut scapat un terorist,(in timp ce serviciile secrete profesioniste au putut sa-l urmareasca pe Geoana), nu conteza ca familia sa s-a asigurat bunastarea, nu conteaza ca timp de cinci ani nu a venit cu idei de modernizare a Romaniei, singurul lucru care a contat a fost vizita lui Geoana la Vantu.

  37. Singurul lider puternic care exista acum si care il incomodeaza in mod real pe Basescu este Crin Antonescu. Restul sunt in plin haos si chiar si in PSD nu exista acum un personaj sustinut, care sa-i se opuna vehement tiranului. Eu cred ca Basescu va face tot posibilul sa-l distruga pe Crin, pentru a nu mai avea, in setea lui de putere, nici un fel de adversar. Daca ati remarcat, multi propagandisti portocalii, gen Cristoiu, incearca sa-i subrezeasca pozitia lui Crin, pentru a veni un plapand din PNL in locul lui, cu care Basescu sa faca ce vrea. Daca dispare Crin, Basescu va “straluci” singur pe scena politica, pentru ca altfel, Crin va fi cel preferat de lumina reflectoarelor si Basescu nu suporta gandul asta, gandul ca mai exista unu mai bun ca el.

  38. Zicea unu’ in “Ticalosii”:
    – In politica fiecare il are la mana pe fiecare…
    Mai are cineva indoieli ca nu e la fel si in viata adevarata?

  39. ce-ar fi ca aripa zbirlita a PSD-ului (nemultumitii)sa intre la guvernare cu pedelistii.anticomunistii si baronii neocomunismului:))) asta ar fi o promisiune respectata de base??????

  40. Dom Ciutacu, sa n-o dam in legile fizicii, ca si la asta tot de 5 am fost. Dar asa, ca idee, pentru sufletelul meu, ca sa ma exprim asa, prezidential, pe cine ati vedea la conducerea PSD?

  41. Basescu la inscaunare declara “Este un alt obiectiv al celui de-al doilea mandat: acela de a fi mai bun decât în primul mandat.”, se pare ca pentru el este doar al doilea mandat nu si ultimul.

  42. Basescu s-a bazat pe faptul ca toti ceilalti vor respecta asa zisul “joc democratic” cu exceptia lui stiind ca toti vor ceda, ca vor “accepta decizia curtii” si vor “respecta institutiile statului”, institutii ce merita orice dar respect nu, pentru ca nu ai cum sa respecti o institutie profund corupta si viciata. Basescu s-a bazat pe faptul ca desi ceilalti aveau dreptate, tot ei vor fi cei care vor renunta la castigul alegerilor, de dragul democratiei, in timp ce el o va calca in picioare, o va distruge si o va inlocui. Absurdul e pe culmile sale, cand de dragul democratiei, sacrificam democratia! De dragul democratiei respectam institutii corupte, pentru ca nu-i asa, altele nu avem, de dragul democratie acceptam tirania, in numele democratie ne declaram invinsi, pentru a face loc imposturii! De dragul democratiei, instauram ticalosia si nebunia! Intradevar, in aceste conditii, traiasca democratia, este tot ce ne-am dorit!

  43. Sunt de acord cu ce spune Alex. Băsescu e ,,distrus” să-l ia şi pe Crin în guvern pentru a avea (şi) pe cine să dea vina dar, mai ales, un Crin în opoziţie e naşpa rău de tot pentru marinar. Ce caraghioşi sunt portocaliii când îi cer peste tot pe liberali în guvern! Sunt de-a dreptul ciudoşi că nu reuşesc să-l păcălească pe Crin !
    Naşpa, băieţi! Vă daţi seama ce toacă la voi Crin? Şi se şi pricepe. Să mai amintesc şi sanşele mari de a duce cât mai sus partidul în acest fel?
    :))))))))))

  44. Da.GEOANA,probabil ca ar trebui sa-si dea demisia din functia de presedinte sau cel putin sa-si valideze mandatul in fruntea PSD, asa cum s-a intamplat si la PNL,cu Crin Antonescu.Insa inlocuirea lui GEOANA nu trebuie sa se faca plecand de la ambitiile unor patati,fie ei si unsi cu toate alifiile,gen Nastase, a unor oportunisti de serviciu, gen Mitrea si Oprisan, a unor resentimentari haiosi de tipul lui Madalin Voicu sau, mai rau, tradatori de-a dreptul si defetisti precum Rus si gasca de la Cluj,Dancu si altii de asemenea teapa.Geoana,asa cum este el perceput,poate fi mentinut, cred, intr-un soi de triumvirat la sefia PSD,alaturi de Cristian Diaconescu si Titus Corlatean iar oameni de tipul Vanghelie si HREBENCIUC sa faca un pas in spate.Oricum va fi cred cu tarie ca PSD trebuie sa mentina colaborarea cu PNL in opozitie.

  45. Nu a iesit GEoana,dar sa speram ca Basescu nu va fi inca 5 ani ca-i prea mult pentru unu ca el,ie imposibil sa nu mai bata un copil sau o tiganca

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.