Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 2 > Oricine poate să mă scoată de pe sticlă

Oricine poate să mă scoată de pe sticlă

“Fac o provocare publică. Contractul meu expiră, la sfârşitul anului, cu această televiziune. Până în data de 23, când am ultima emisiune, dacă vine un om, unul, invitat în ultimul an şi jumătate – cât am făcut eu emisiune – şi e gata să declare că mi-a dat 5 lei sau 20.000 euro, orice variantă, este invitatul meu în ultima emisiune pe care eu o fac vreodată la acest post (…)Şi nu uitaţi, termenul limită pentru autodemascarea în direct a oricărui om care mi-a oferit mie şi eu am primit (5 lei sau 20.000 euro sau orice altă sumă) este 23 decembrie 2008.”

Vorbe grele de campanie, provided by Monitoring Media

Ma-ntreaba prieteni si cunoscuti de ce pun la suflet si nu-mi bag picioarele in duiosul stil care m-a consacrat. Pentru ca, spre exemplu, la 19 ani de la Revolutie, traim toti intr-un regim politienesc in care oricine poate da cu rahat in tine, iar tu trebuie sa te stergi. Poate ca unora le sunt hranite nostalgiile dupa Ceausescu; mie nu! Pentru ca, in aceeasi tara, care-i si a mea, nu doar a fan-clubului Basescu, nu trebuie ca acuzatorul sa demonstreze vinovatia acuzatului, ci acesta din urma sa-si probeze nevinovatia. Iar presupusele elite intelectuale aplauda aceste atitudini pana li se inrosesc palmele. Pentru ca – daca eu m-am obisnuit si mi-am asumat sa traiesc cu stampilele absurde care mi s-au pus pe frunte – urasc ca asupra oamenilor din jurul meu sa planeze suspiciuni.

La “Vorbe grele” (si nu doar la emisiunea mea, dar fiecare tigan isi lauda puradelul) se munceste pe rupte. Si, va marturisesc eu, care ma exclud din discutia financiara (daca voiam sa ma-ngrop in bani, ma duceam la Vantu si punct), cu toate riscurile ce decurg de aici, oamenii nu-s platiti pe cat ar merita. Dar stau si isi fac treaba, exact ca toti angajatii onesti ai altor televiziuni. Pentru ca le place, pentru ca n-au alternativa, pentru ca asta-i piata media, habar n-am de ce si nici nu ma priveste. Nu merita batjocura la care sunt supusi de niste frustrati fanatici si nerealizati (profesional si uman). Daca are cineva de rezolvat ceva cu mine, s-o faca; in masura in care e-n stare. Acum i-am oferit posibilitatea institutionala.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

121 thoughts on “Oricine poate să mă scoată de pe sticlă

  1. Cred sincer, ca sunteti de neinlocuit la emisiunea pe care o prezidati. Nu exagerez si stiti bine ca sunt un om dintr-o bucata. Succes in continuare! Daca vi se prelungeste contractu (si sper din toata inima) va rog ca acei 5 lei sa mi-i dati mie lunar. Bafta!

  2. Acum nu ne lua chiar asa de fraieri d-le Ciutacu. Ideea nu se refera la faptul ca invitatul v-a bagat personal niste bani in buzunar.
    De pe contul dânsului s-au transferat banii pe contul firmei la care lucrati iar dvs v-ati incasat partea sub forma de salariu, prima, bonus sau cum vreti sa-i spuneti.
    Asa cum puneti dvs problema, mai mult ca sigur ca nu va veni nimeni sa declare ca v-a dat bani. Chiar daca ar fi facut-o. Este in avantajul sau sa-si tina gura.
    Fara foc nu iese fum.

  3. Ai ajus sa bagi in seama toti handicapatii? Pupincuristii lui Basel s-au gandit ca probabil nu puteai sa fi turnator la gradinita sau la pubertate deci o cacealma ca in cazul lui Cristoiu nu prea mergea. Asa ca au marsat pe “pachetele cu ieuro”.

  4. @Laura N: apreciez stradania de a-mi trimite zici de mesaje denigratoare zilnic, cu n-spe nick-uri, portocaliule inspumat. cateodata ti le public doar ca sa te anunt ca iar te-am banat si ca de luni vi se termina finantarile. ca si acum =))

  5. Sta cineva in afara de tine(n-ai incotro,asta este) sa se uite in gura lui Tapalaga ? Pana la urma te-a demascat ca ai intrat in normalitate iar tu te chinui sa demonstrezi ca esti fraier de cinstit.bun,daca figura le tine,maine vor incerca si cu Badea,Gadea,Firea,Grecu…etc.Ce faci,le pui arma asta in mana ?

  6. Daca nu erai insurat te banuiam de un ginerica la Baselu.Esti incomod nu pentru CAMPANIA ASTA ,ailalta din 2009.Apropo sustii DOCTORU?

  7. Ideea este ca tu s-ar putea sa ai dreptate si sa nu stii nimic ce se intampla in culise,nu este treaba ta,dar e foarte probabil sa existe astfel de practici,ce nu face omul pentru bani…

  8. @laura N.:la urmatorul comentariu de genul asta ai putea sa ne atasezi o copie dupa un OP?sau ceva concret prin care sa se demonstreze un transfer”de pe contul dansului”in contul firmei prezidate de mogul,ma scuzati mogulita?adiCA CUm ar veni,o dovada!
    am mare incredere ca am avansat destul incat,in afara de Dumnezeu,sa nu mai credem in nimic fara sa cercetam.
    Imparate,daca nu ti se prelungeste contractul,promit ca bag divort de Antena 2!
    o zi buna!

  9. Personal, sunt convins ca nu ati luat nici un ban in plus in afara de leafa de la Voiculescu, chiar daca aranjamentele astea electorale exista si nu doar la Antene. Dar altceva m-a deranjat, dle Ciutacu: de ce intr-o asemenea situatie penibila va complaceti in a da vina pe “aia de la marketing”, care saraca desigur ca spunea ce fusese invatata nu ce voia ea. Ar fi fost mai demn din partea dvs fie sa va asumati culpa in corpore fie sa taceti, pentru a nu acuza pe nimeni. Aruncatul raspunderii in capul unui Acar Paun nu va face cinste. Pacat.

  10. Buna ziua, Domnule Ciutacu!

    O campanie electorala abjecta. Episodul in care v-ati inscis (fara voie) si dvs. e doar o alta forma a acestei campanii. Speram doar ca pana acum sa va fi calit cu astfel de murdarii si sa nu le dati satisfactia de ai baga in seama.

    Traim in tara in care subiectul principal al mediei romanesti din ultima saptamana este “Traistariu este acuzat de Tarki ca este homosexual”, urmatorul “Falimentul lui Becali”, “Bataia ce statea sa izbucneasca intre Vanghelie si Becali”, “Paharul de apa aruncat in fata deputatei – Ciocu’ mic”, si la mare distanta in spate parca se intrezaresc ceva Campanie electorala. Si asta doar ca sa vedem ceva cancan-uri, daca Basescu l-a mai injurat pe Geoana sau Tariceanu, cine pe cine mai scuipa-injura-bate-acuza-scuza-apara-aliaza-tradeaza-mituieste-este mituit…

    Traim in tara indiferentei cronice si a milei la comanda… Acuzam acum serios nesimtirea unei nesimtite, dar care era pitoreasca in prostia ei atunci cand scotea biletele din geanta ei obtinuta din bani munciti cu greu…

    Traim in tara bascaliei si mishteaux-ului ridicat la nivel institutional. Doar avem in fruntea acestei tari bascaliosul neamului. Ce avem acum de ales:
    Prostanacul – Manechinul – Robocop-ul…
    Senatorul Bideu – Flooooooorin Calineeeescu – Deputata Ciocu’ Mic – Guzganul Rozaliu – Manivela – Chitaristu’ – si lista ar putea continua….

    Va mai mira o acuza de luare de mita? Ca asa a sunat articolu’ cu pricina…

    Astfel, am inteles ca o cafea la dvs. in studio costa intre 5000 – 20000 euro, si nu a venit inca Poponetz, Irinel, Romanitza, chiar fata lu’ tata, sau alte moluste ale vietii monden-nocturne dambovitene sa o bea?

  11. “…în ultima emisiune pe care eu o fac vreodată la acest post…” ???!!!
    Sunt sigur că o ofertă pentru prelungirea contractului, există! Nu trebuie să puneţi aşa de mult la inimă, chiar nu merită. Aşa e viaţa, ne mai pune uneori la încercare răbdarea….
    Ar fi păcat să nu reveniţi după o binemeritată vacanţă de iarnă, serile mele (şi nu numai!)ar fi mai sărace fără “Vorbe Grele”.
    Nu daţi această satisfacţie acelora care exact ASTA au şi urmărit. Să vă facă mai puţin vizibil, dacă nu vă pot reduce la tăcere.
    Vă rog, mai reflectaţi!

  12. Ai ma ce dracu`, cum sa te justifici in fatza idiotilor de la hotnews, astia nici macar nu`s in stare sa lege doua cuvinte fara sa le greseasca. Tre` sa ne mai uitam si la oameni inainte , nu putem presupune automat ca daca au cap peste gat este si functional. Eu nu m`as justificat absolut deloc, si sa presupunem ca ai fi luat bani pentru ca in emisiunea ta ti-ai alocat spatiul campaniei electorale, lucru absolut legal, care era problema ? Doar nu lucrezi la TVR , e televiziune particulara care functioneaza pe legi economice foarte stricte presupun. Din moment ce era voie sa ceri bani invitatilor, ce atata tevatura ? Astia nici macar nu`s in stare sa faca facaturi, vai de mama lor, numa` in bara o dau. Amatori dom`le …

  13. Personal,cred ca nu mai trebuie sa astepti data de 23 Decembrie…Am sa-ti spun eu cand ai primit FOLOASE NECUVENITE de la un invitat in direct,la sfarsitul unei emisiuni,si anume anul trecut,cam prin Decembrie.Invitat,cine altul decat curajosul parlamentar carese ascunde in spatele imunitatii,ADRIAN NASTASE( cel cunoscut ca “cel-cu-cine-mai-stie-cate-case).E…la sfrsitul emisiunii,ti-a oferit( si tu ai primit) ca dar de sfarsit de an un tablou(ca doar ex-prim ministrul are destule).Si sa nu incepi sa negi,pentru ca atunci ai fi penibil.In ceea ce priveste cohorta de prieteni care te sprijina(includ aici pe Primarul General-apropo,cam cum a fost cu listele de adeziune?!?) mai lipsea senatorul Marinescu, despre a carui fapta,toate antenele voastre au pastrat o induiosatoare tacere…

  14. @Sowhat: pentru ca “aia de la marketing” si-a permis sa sustina ca-mi trimite ea mie intrebarile inainte. as vrea sa vad un set de intrebari binevoitoare, unul singur, care mi s-a transmis vreodata.

  15. Privindu-va, mi-ati adus aminte de Sorin Oprescu, cand a fost acuzat de plagiat.
    E pacat, dar nici nu m-as fi asteptat la o batalie curata cand sunt atatea in joc.
    Oricum, tineti-o tot asa. Poate o sa ne spuneti si noua unde va gasim dupa 23 dec. Daca nu suntem prea indiscreti, desigur.

  16. Victor, ceea ce se întâmplă demonstrează echilibrul natural. Nu e tocmai corect ce speculează unii dar dacă e să privim tabloul de ansamblu, am impresia că ăsta este decontul, este răsplata pe care o primeşti pentru ceea ce ai făcut. Şi orice s-ar spune un lucru rămâne, mândria ta, de multe ori a fost nejustificată.

    Altfel Laura s-ar putea să aibă dreptate. S-ar putea ca cei pe care tu îi saluţi zi de zi când mergi la muncă să îţi ascundă faptul că s-au primit şi bani câteodată.
    Poţi tu să garantezi că cei de la markenting nu ţi-au ascuns niciodată nimic?

  17. In general, acolo unde se produce miere, zbora multi bazoi, negri, gretosi si urat mirositori… Cunosc pe cineva care era director undeva pe planeta Marte; prin zona se zvonea ca daca vrei sa te angajezi la firma unde el era director, trebuia sa cotizezi cam 500 de euro. Omul era onest, la locul lui, chiar destul de indatorat pe la bancile de pe Marte. Auzind ce se vorbeste prin targ, omul se duce la politia de pe Marte si le spune politistilor ce se aude si le solicita sa demareze o cercetare, pentru ca aceste zvonuri ii strica atat imaginea lui cat si a firmei unde presteaza.Atunci, politistii i-au aratat peste 50 de plangeri si reclamatii, facute de diversi, cu nume/prenume/data si semnatura, in care insii spuneau ca au dat banutu’. Crucit, omul a aflat ca unii dintre cei mai buni amici ai sai din firma, oameni carora le acordase increderea deplina, se ocupau de “incasari in numele domnului director”. Si, precum barbatul inselat care afla intotdeauna ultimul ca muierea sa se futirizeaza cu postasul, a luat masurile care trebuia….
    Insa mizeria era deja facuta…

  18. Excelent emisunea, daca se termina contractul sper ca si se renoieste 🙂 este un proverb “Money Talks Bullshit Walks”

  19. Victor, se cunoaşte faptul că nu negociezi şi vor face în aşa fel (A2) încât să fii de acord cu noul contract astfel încât să ne bucurăm şi noi! Şi tu! Deci vom fi împreună încă un an…şi încă unul, uite aşa!! 😉

  20. Io, in calitate de parte blonda direct implicata, declar, sustin si semnez ca accesul in emisiunea ta a fost urmat de beneficii materiale. Da’ n-ai luat, ai dat. Si nu bani, ci ciocolata. Neagra. Buna. Pe care am mancat-o. Recunosc fapta, da’ sa fiu a naibii daca o regret.

  21. Este de apreciat pozitia dvs. de a apâra echipa si trustul la care “prestati”, dar, în viatä e bine sä “GARANTEZI” doar pentru propria persoanä & your family .

  22. @Dorin: exista o clauza potrivit careia se prelungeste cu acordul partilor.
    @dimitri: marketingul Antenei 3 n-are legatura cu realizatorul Antenei 2.
    @Alexand: in esenta, in Intact, la JN, unde-s redactor sef. si poate la A2.
    @LOGICON_OR_NO: nu garantez decat pentru mine, ca nu-s Vanghelie.

  23. Mai dar chiar au inebunit astia? Eu cred ca acum vor sa disctruga caracterul celor nemanjiti si necoructibili. Nu renuntati, ci luptati! Comentarile doctorului Oprescu sunt extrem de adevarate!

    Cu stima si respect.
    Cosmin Pascu

  24. Dl. Victor, sa intelegem ca oricum va doriti sa plecati de la Antene?
    E tare aiurea in tara asta, unul afirma ca ai furat iar tu trebuie sa faci tumbe peste cap ca sa demonstrezi ca nu e asa, cand el trebuia sa vina cu probe.

  25. Da’ cine a zis ca v-a dat careva 5 lei sau 20000 de euro? Nimeni, parol. Pe hotnews scria ca, daca platesti Antenei 2 20.000 de euro, ti se ofera o prezenta la Vorbe grele si o atitudine binevoitoare a moderatorului.

  26. Am cateva intrebari:
    1.Crezi ca conteaza pe cine alegem?
    2.Mircea Badea chiar si-a facut blog sau e doar o pacaleala?
    3.Cat valoreaza contractul?

  27. Victor,

    Ti se pare ca tu respecti ceea ce pretinzi in postul asta? Ma refer la ideea ca la noi acuzatul trebuie sa probeze nevinovatia, si nu invers… Tu nu esti in tabara aruncatorilor de rahat niciodata? Exemplele generale care-mi vin in minte sunt legate, evident, de pedelisti. Un exemplu particular e faza cu Udrea care a raspuns prin intermediul blogului ei, si cred ca avea dreptul la mai mult de atat, la o replica in ziar, nu de alta dar (si) povestea ei pare plauzibila (nu ca in “parut” ar sta ideea).
    Dar are si ea o imagine cum ai si tu, nu?
    Tu respecti ceea ce pretinzi?
    Chiar nu sunt fan PDL dar in toate disputele astea, in toate luptele astea de care pe care, tu zici de tapalaga, tapalaga zice de tine, tu de udrea si PNL si tot asa am cateodata impresia ca sunteti toti ceea ce spuneti unul despre celalalt si nu mai stiu unde sa gasesc adevarul. In ultima instanta, scrii articole & posturi de-astea semi-dramatice, cu principii inalte dar in dese randuri mi se pare ca le incalci flagrant.

  28. Domnule Ciutacu,
    Stiu ca va enerveaza nedreptatea, dar daca mai aveti un pic de sentimente, nu parasiti echipa de la Antena 2 si Antena 3, pe care noi o adoram si o asteptam sa o vedem pe sticla in fiecare seara!
    Normal ar fi, intr-o tara cum NU este Romania, ca cel care improasca cu noroi, daca se dovedeste ca este de rea intentie, sa plateasca.

  29. CNA-ul n-a facut decat sa consfinteasca o realitate: se plateste ca sa apari pe sticla. Si se plateste inainte, ca sa nu existe vreo nelamurire. Daca e cazul si pentru Ciutacu e mai putin relevant. Sila mi-e si de politicieni, si de analisti.

  30. esti unul dintre cei mai talentati jurnalisti din Romania..si trebuie sa existe si un pret pentru asta..asa k ar trebui sa faci ce stii tu mai bine..

  31. Domule CIUTACU.. FELICITARI… TOCMAI M-ATI CONVINS SA MA DUC SA VOTEZ… SA DISPARA PORTOCALA MECANICA…..
    INTREBATI PE PRIETENUL OPRESCU… CATE A AVUT DE INDURAT IN LUPTA CU BULDOGUL SI CAMARILA…
    DACA FACETI LOBBY PTR SORIN OPRESCU IN 2009 , EL NU ARE CUM SA NU IL BATA PE BASESCU …
    NU VA DATI LA O PARTE SA LASASI TOTI MASCARICII IN FATA…
    E PACAT… NU MOR CAII CAND VOR CAINII….

  32. Am vazut acum 15 ‘ discursul presedintelui referitor la calendarul postelectoral.
    Ma mira ca nu a inteles nimeni confuzia pe care vrea sa o induca intre “consultari”, adica intre presedinte si partide, si “negocieri” adica discutiile intre partide pentru formarea unei majoritati. Practic a incercat sa statueze prin aceasta confuzie faptul ca partidele nu au voie sa negocieze inainte de validarea alegerilor, chestie absolut stupida. Ma dezamageste faptul ca a fost de fapt o conferinta de presa, si din toti ziaristii din sala nu s-a prins nimeni si nu a intrebat nimeni nimic. Sunt curios daca se prind “analistii” lu’ peste.

  33. Asa cum am promis am stat departe de media in ultimile 30 zile (colaborarile cu Capital nu se pun :)) si nici in urmatoarele zile nu ma apropii. Dar cand voi incheia cateva rapoarte de mandatar financiar.
    M-am lovit insa de 2 aspecte concrete:
    1. un client de-al meu – publicitar- asta a facut toata luna noiembrie: a “cumparat” timpi de antena si print pentru candidati si nu ma refer la “clipuri electorale” ; inclusiv in trustul Intact. Victor pentru mine e mai presus de orice banuiala deoarece am devenit prieteni dupa ce ne-am ciondanit luni intregi 🙂 si-i cunosc caracterul incapatinat si spiritul de luptator. A rezistat altor tentatii muult mai mari. Eu cred ca duduia de la marketing ar fi vandut spatiu de emisie si la programele pentru copii nefacand legatura cu caracterul emisiunilor. De aici pana la cele scrise de tapalaga e cale lungaaa. Dar eu as fi suparat in primul rand pe colegii idioti care ma pun in astfel de situatii jenante.
    – am citit ieri la Victor prostia facuta de duduia blonda Udrea. Acelasi lucru l-am facut si eu cu acelasi copil cu (reale) probleme dar cu niste rude care pur si simplu m-au scos din minti cu telefoane, reprosuri si amenintari. Bunica lui are probleme mentale grave si e pacat ca cel mic are in primul rand de suferit. Nu stiu daca Jurnalul a prins pleasca s-o atace pe blonda, nici nu ma intereseaza, eu NU sunt persoana publica asa ca madam Coscos si-o merita cu prisosinta. Dar nici sa extrapolezi un caz – ca foarte multe altele in Romania – doar pentru a creea un subiect de presa. Ce sa fac? sa nu mai dorm noaptea pentr ca nu am ajutat aceasta bunica nesuferita in conditiile in care din febr a.c. virez lunar catva mii de euro pentru a salva viata unei rude bolnave de cancer? Si asta fara mari sanse de reusita 🙁

  34. nu va suparati MIRCEA BADEA chiar si-a facut blog???pe blogul lui huidu scrie ca mircea si-a facut blog!!!mircea badea.ro de existat exista dar sunt curioasa daca este blogul lui sau l-a facut altcineva sa il super pe MIRCEA BADEA

  35. Fiecare are dreptul sa-si apere imaginea publica.Nu sa se dezvinovateasca.Victor nu se dezvinovateste, isi apara imaginea publica.
    @ Celor carora va place sa-i minjiti pe altii si asta va aduce suprema satisfactie : Sinteti mult prea goi , si la suflet si la cap, imprumutati creierii altora ca sa actionati.Ei bine, creierii de imprumut va vor duce in perete cu mare viteza. Si ce bine ca nu aveti creier ca sa va dati seama. Sinteti nimici care faceti rau degeaba sau pentru citva maruntis ,frimituri. Citeodata reusiti in demersul vostru. DAR Ciutacu, oriunde si-ar desfasura activitatea ,va avea succes.Pentru ca el isi are mobila proprie in dotare .
    Orice v-ar spune oricine , voi ramineti niste fericiti, fara riduri pe frunte, caci sinteti atit de saraci cu duhul…Sarmanilor!

  36. Asta e o mare marlanie, sa sustii ceva fara sa ai dovezi. Eu nu stiu cine a spus chestia asta, dar in locul tau i-as da in judecata. Nimeni nu are dreptul sa denigreze imaginea altcuiva fara o dovada palpabila. Eu sunt sigura ca nu ai luat nici macar 5 lei, stiu cat de mult tii la invitatii tai si ca faci ce faci cu placere, se simte din felul in care vorbesti despre toti acei oameni, indiferent de culoarea lor politica.

  37. Indiferent ce o sa fie in viitor cu contractul de la A2, am sa trec pe aici sa citesc.

    Sunt convins ca o sa fie aceeasi calitate a articolelor.

    Iar daca o sa fie si o emisiune undeva pe sticla (ca “Tonomat” sau nu), o sa zapam televizorul acolo sa aruncam un ochi.

    Pentru deussa: M Badea chiar are blog. http://mircea-badea.ro/blog/ Sigur e al lui, cine altcineva putea sa scrie despre “orificiu” si “ciocanul in luneta masinii lui Gadea” in primele postari ?

  38. Sotia mi-a atras atentia si fac cuvenita rectificare (dat fiind ca este o ruda de a ei) 🙁 : sunt vreo 7.000 de euro din febr pana acum asa ca ar fi mai putin de 1.000 /luna. M-a luat valul.

  39. Nu stiu cum stau lucrurile la Antene, dar la alte televiziuni mi s-au cerut,pe fata, bani!
    Si nu putini! Iar contractul se facea intre televiziunea respectiva (nu cu moderatorul) si partid sau o firma de PR (nu cu candidatul, direct).
    Din motive subiective NU CRED ca cineva va poate impune pe cine sa invitati!
    Dar ceilalti fac exact cum spune Hotnews si asta va afecteaza, indirect!

  40. @Victor Ciutacu,

    offtopic, am o intrebare: Cineva, folosind numele tau a postat recent la @Roxana Iordache pe blog mai multe materale copy/paste privind campania antiOlteanu?

    Mi s’a parut ca nu e stilul tau si ca cineva folosindu’se de prestigiul tau vrea sa dea credibilitate respectivului scandal.

    Daca ai fost tu, e ok, macar stim ca nu se foloseste nimeni de numele tau.

    Numai bine,
    Bogdan

  41. Dom’ Victor,
    E clar ca cineva nu poate inghitzi adevarurile care se spun in emisiunea ta si incearca in disperare sa indeparteze pericolul viitor. Ca vine 2009 si sunt necesare osanale ,nu critici.Dar cu noi cum ramane , omule ? Ca ne-am obisnuit ca macar prin tine sa ne mai varsam oful.Nea cutare a iesit mai adineauri pe sticla sa strige disperat ca va tergiversa totul pana cand va trage cartea castigatoare.Cu cine ? Cu al de-a fost azi la “Ordinea zilei” si amintea perfect de Agamita ca mai avea un pic si incepea cu “clopotzeii linca .
    ,linca,zdronca ,zdronca ” ? Lasa dom’le catzeii sa latre si mergi mai departe !!!

  42. De mirare este faptul ca se folosesc aceleasi metode de a denigra pe cineva care “nu-i cu noi”.Pe vremea Pietei Universitati,unde printre “golani”m-am numarat si eu,eram platiti de Coposu sau drogati de Campeanu.Poate atunci cand fac astfel de afirmatii indivizii se gandesc ca daca ei se lasa cumparati asa fac si altii.Ca traim intr-un stat politienesc nu poate nega nimeni.La intrebarea cui foloseste asa ceva,raspunsul este ca nimanui.Baietii pluseaza ca jucatorii la ruleta,doar doar i-o lovi si pe ei norocul.In realitate se afunda si mai rau in pierdere.Sunt disperati si asta se vede.Sunt disperati pentru ca minciuna iese la iveala.Oricate eforturi fac,sunt pierduti…

  43. Din toate discutiile si-n crucis, si-n curmezis, eu am retinut o singura idee care ma nelinisteste: contractul care expira! Restul, doar rahaturi portocalii de campanie. Deci, ca sa citez un post de mai sus, divortez de antena 2 daca nu se prelungeste contractul! Si anu’ trecut imi amintesc de aceeasi neliniste, da’ bag io de seama ca nici mogulu’ nu-i fraier sa scape din maini vreuna dintre gainile outoare de aur! Si don ciutacu e dintre ele! Asa ca da-i in ma-sa pe pupinbasesti, traiasca-ai nostrii de la antene! Vivat!

  44. Buna seara,d-le Ciutacu,

    Eu va felicit sincer,cu tot sufletul,pentru tot ceea ce faceti!

    Eu nu cred ca veti pleca -aveti toata taria,meritele ,superioritatea etica ,intelectuala-aveti tot ce vreti sa tineti piept oricarei marsavii care vi se pune in fata.

    Nu le este rusine celor care sunt animale pur si simplu,niste gunoaie ale bietei noastre societati,sa apara in fata Dvs.?Nu merita nici sa ridice ochii spre Dvs.

    Orice ati face,oriunde veti fi,VETI FI MEREU ACELASI-meritati toata aprecierea,veti fi totdeauna un invigator!

    Cu deosebita pretuire si mult respect,
    IoanaP

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.