de Dana Mladin
Câtorva vedete li se cer autografe. Şi bani… Acum văd care dintre cei care au asistat la înmormântare sunt, de fapt, cerşetorii locului.
“Daţi-mi şi mie un milion măcar” – asta mi se pare peste orice aşteptare! Or fi şi înmormântările pe categorii? Asta o fi fost considerată una de rang inalt? Dumnezeu ştie… Scăpăm repede de ei, pentru că pun ochii pe oamenii cu pachete de împărţit.
Lăsăm toţi lumânările la capelă şi gata. S-a terminat. Plânsul. Noroiul. Drumul Mălinei prin viaţa asta. Spectacolul. Toate s-au terminat. Rămâne suferinţa. Plec din cimitir şi îmi doresc un singur lucru de la mine, de la cei de lângă mine, de la cei care au stat cu bocancii plini de noroi pe mormintele unor oameni, de la cei care s-au îngrămădit să fotografieze şi să filmeze: DECENŢĂ.
UPDATE: A doua zi merg, ca în fiecare week-end, la mormântul surorii mele. “V-am văzut aseară la televizor, la Mălina!” – îmi spun lucrătorii din cimitir. Am devenit brusc o vedetă pentru ei. Deduc că a fost “un spectacol” cu audienţă…
Articolul integral, aici
Buna seara d-le Ciutacu. Eu stiu ca SATU MARE apartine ROMANIEI (INCA)! Daca aveti un corespondent la noi in SM as vrea sa iau legatura cu el, sau cu dumneavoastra. Si la noi se intampla destule lucruri de care ar mai trebui sa se auda in tara. Astept raspuns pe mail. VA DORESC SARBATORI FERICITE si LA MULTI ANI.