Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Metro Goldwin Mayer România SRL

Metro Goldwin Mayer România SRL

A apărut şi faimoasa casetă cu Geoană. Care nu-i cu sex, ci cu cash. Mă scârbeşte că toată lumea vorbşte despre o femeie, dar aproape nimeni nu-i pomeneşte numele. O să trec eu peste tabuu-urile feciorelnice de curve ce roşesc atunci când sunt surprinse cu sânul dezgolit. Şi pesediştii, şi pedeliştii, şi peneliştii, şi ăia de la Green Peace ştiu că misterioasa e Ana Birchall. Care, aşa mustind de inocenţă cum se prezintă, se-ntâmplă să fie protagonistă în majoritatea mizeriilor de gen.

Trecând peste momentul evident neprielnic lui Geoană (cu şacalii din PSD care vor să-l gâtuie în coaste şi cu spectrul previzibilului verdict defavorabil al Curţii Constituţionale), câteva chestii merită a fi remarcate. Scriu cu liniuţă de la capăt.

– După pregătirea atmosferei cu vânturarea prin presă, pe surse, a unei şpăgi de 400.000, iese pe piaţă una de 5.000. Nici măcar de succes, dar bună şi-aia.

– Sărbătorim 20 de ani de la împuşcarea lui Ceauşescu într-o atmosferă de largă efuziune în care toţi îi filează/înregistrează pe toţi. Se mai revoltă cineva?

– După precedentul creat de Băsescu, Geoană poate striga-n gura mare fals ordinar şi să-şi comande o “expertiză” favorabilă. Dar are aceeaşi reacţie anchilozată.

– Nimeni n-o întreabă pe Birchall de sănătate. Care, dacă l-ar fi mituit pe Geoană, aşa cum se dă senzaţia, ar fi avut calitatea (la fel de penală) de mituitor. Dat fiind că n-a apucat la eligibil, poate să se califice maxim la postura de ţepuită.

– Vai, poporul suveran află uluit că politicienii pun botul! S-a mai năruit un mit.

– Geoană nu vrea să priceapă că poartă pe cap o pălărie cu două numere mai mare.

UPDATE: Duţuleasca insinuează că e mâna lui Mitrea. Iar eu nu mă mir…

UPDATE LA UPDATE: În sfârşit, Geoană a descleştat cu greu dinţii. “E o făcătură de campanie şi cred ca dl. Băsescu se pregăteşte de repetarea turului doi”. Dacă asta-i replică de lider adevărat, atunci io-s Michael Jordan corcit cu Tiger Woods. S-a trezit Birchall. Cică aşa se donează legal în civilizaţie, morman la elastic…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

187 thoughts on “Metro Goldwin Mayer România SRL

  1. asta-mi aminteste de ceea ce i-a zis Radu Tudor chiar paratului Geoana, la Sinteza Zilei, inainte de alegeri: aveti grija ca vor aparea cu dumneavoastra tot felul de filme, trucate de catre niste servicii secrete. o sa apareti numarand bani, spunand diverse chestii. nu stiu daca sunt adevarate sau nu, dar ele vor aparea.
    cam asa graia (am citat din memorie) maestrul Tudor acum vreo luna. si ete dovada.

  2. Radu Tudor ii spunea toate astea lui Geoana, a propos de cum pot truca si inscena serviciile secrete ale basescului orice, oricui, oricand.

  3. mi-am amintit un banc stupid. :))un politist trebuia sa treaca examenul de engleza si este intrebat sa spuna 4 cuvinte in engelza. Zice: “Metro Goldwin Mayer”. Profesorul il intreaba “Pai si al 4-lea cuvant??” Politistul: “Raaarrrr!”

  4. @Victor,
    Pai referitor la update, n-a zis Mitrea ca-si infige dintii in beregata lu’ Geoana si musca si musca….. Si a muscat. Si o sa mai muste. 🙂 Total intamplator s-au intalnit acu’ cateva zile: Mitrea, Oprescu, s.a.

  5. ma uit la antena3(sunt in co).ar fi de remarcat cum invitatii PDL-isti incerca sa ne convinga ca albul e alb si portocaliul e roz.

  6. suntem pe nicaurea.
    – spune ca e spaga?
    – unde se da? la partid ca si contributie.
    Se cere o interventie in justitie?
    Se cere o functie publica numita?
    E ilegal in cadrul unui partid sa iti cumperi un loc pe niste liste?
    Nu e nimic, decit o mare mizerie.
    Suntem in kakat pina la git cu tara si ni se livreaza un rahat de toata jena.

  7. Vae Victis (Vai de Ciuruiți) …

    Acum, inevitabil, Mircea e o țintă a puterii și al propriului partid.

    E ciudată amorțeala noastră față de tot ce se întâmplă, mai suntem cîțiva agitați care mai semnalăm cât absurd e jocul astă de-a securitatea.

    Noi suntem țara OTV-ului si CanCan-ului …suntem penibili și ne merităm soarta.

    Ceaușescu s-ar amuza copios dacă ar vedea situația actuală a țării.

    I-am respectat tot timpul pe cei care și-au sacrificat viața pentru democrație în ’89, dar încep sa cred că au fost niște proști.

  8. Ce nu pricep eu, de ce Geoana, daca este casierul partidului falnic, nu poarta manecute d-alea negre, pana la coate. S-au i le-au scos la montaj ?
    Si ar fi cazul sa ne spuna si noua, ce functie ocupa in partid.
    De casier, de contabil, de incasator (taxe si impozite), de presedinte ?
    Sau caseta nu e corect incadrata.
    De la categoria hardxxx la categoria softpapagal.
    A luat banii, sau a fost montata invers si pana la urma ni se spune ca, de fapt, a dat 5000 de coco pentru vre-un act de caritate, cum a dat si cosul ala plin de bunatati, la ziaristi ?
    Cam intortocheata povestea asta !
    CCR-ul ce parere are ?
    O dam si in turul 2, poate aflam mai multe, sau asteptam turul 3 ?

  9. Domn Ciutacu sa traiesti. Ai spus un “lucru mare”,te citez: “Geoană nu vrea să priceapă că poartă pe cap o pălărie cu două numere mai mare.” Ce ai spus in acesta propozitie este de fapt singura concluzie “cu cap” la tot ceea ce sa intamplat si se intampla. Restul sunt “culori” care de care. Ar fi bine sa se termine astazi “culorile” deoarece imi este teama ca vom asista la un serial TV cu multe filmulete. Sanatate la familie.

  10. Filmuletul este credibil pentru ca aceasta este practica la toate partidele. Locurile pe lista se platesc. Incredibila este doar suma, in sensul ca e ridicol de mica.

  11. Domle’Eu vreau sa ma autodenunt.Am luat mita electorala un pui si o sticla de ulei si mi s-a indicat sa votez cu anticomunistul Basescu pentru ca altfel vin mogulii si comunistii si nu mai imi primesc nici pensia.Am fost trecut pe o lista de patrioti care dupa alegeri nu vor fi ciuruiti.Mai precis mita mi-a fost adusa acasa.S-a si filmat deci exista proba materiala plus autodenuntul.Acum urmeaza al doilea autodenunt.In nemernicia mea am muscat mana care m-a hranit si in singuratatea cabinei de vot am pus stampila pe omul mogulilor si al comunistilor.Drept pt care,spasit, declar ca promit sa inapoiez puiul si sticla de ulei si indemn si pe ceilalati tradatori ca mine sa o faca.Locul returnarii mitei, sau mitelor, sunt sediile PDL din tara ba (de ce nu?)chiar la Cotroceni…

  12. HAI sa va spun una tare rau venita pe surse.SUNT ZVONURI CA DUPA VERIFICAREA MAI MULTOR PROBE ADUSE DE PSD LA CCR acestia ar decide ANULAREA ALEGERILOR SI REFACEREA LOR.Eu nu cred ca sunt in stare de asa ceva,imposibil sa fie atat de drepti.Sa o vedem si pe asta.

  13. Sincer sa fiu ar trebui sa spun ‘si cei-i cu asta?’.

    Victore, vad ca tu si cu Badea sunteti mai revoltati ca ‘Strainezii’ care nu maninca salam cu soia va decide soarta alora care saracutii stati in ROMANICA si indurati oprobiul Besescist.

    (o spun cu intirziere pt ca abea cum am vazut niste emisiuni in reluare)

    Nu v-a intereseaza ca cu toata masluirea etc in strainatate nu au fost decit pustin peste 100.000 de voturi pt Bashinel, pe cind in Romanica peste 5.100.000.

    Nu v-a interesat ca de fapt Geoana si-a tras singur CLAPA ducindu-se la Vintu si l-a tras curentul.

    Nu v-a interesat ca Geoana s-a dus ca tampu la Timisoara sa le dea PDL-acilor ocazia sa zica ca au furat 1 Decembrie.

    Nu v-a interesat ca Geoana s-a adresat tuturor cu LA PERTU de parca e in Hamerica si lumea vrea tutuiala lui.

    Basecu i-a fript una copilului si Romanii si 5.000.000 l-au crezut Macho, asa ca daca Geoana ia o mica spaga, fie ea si adevarata, ce-i cu asta?

    Nu v-a interesat ca cei din Romania i-au ales pe Ritzi, Bashineasca mica, Mantzoc, domn Costel, Udrea, Boureanu, Hoara, Preda 1 si Preda 2. Cu asta ati fost OK dar nu mai puteti cu Basecu inca 5 ani?

    Si care-i treaba cu Geoana?

    (Intr-o zi poate o sa discutam si chestia cu Geoana – Vintu, intelegind ca la origine esti Inginer, aceea a CAUZEI-EFECT in politica intrind si SCOPUL).

  14. Mai suntem?

    Sarmana tara mea,
    ajuns-ai o hasna.
    Microbii deceniilor pierdute,
    Astazi spun vrute si nevrute.
    Cei de rand o luaram razna,
    Viata fi-va tot mai grea.

    Venit-au cei ce ne vor suge,
    L-e teama ca nimeni nu conduce,
    Banul lor spurcat, nu-i de aruncat,
    Vor sa spele numai aprenta de rahat,
    Sa ne-infometeze, sa ne puna cruce,
    Tara e distrusa, pe noi au a ne distruge.

    Suntem angrenaje ale noii oranduiri,
    Masina infernala, ne umple azi de boala,
    Politica-i ranchiuna, hotie, minciuna si ciolan,
    Politicianul este secatura, cinica faptura, vesnicul golan,
    Omul de rand, faptura ce nu intra-n socoteala
    Tara astazi, nu-i un orizont decat de cioburi!!!

  15. So,incep sa cred ca sursele se misca si o sa avem surprize mari.O parte din servicii se pare ca vor scoate ceva spectaculos in scurt timp care va schimba dramatic situatiile aparute dupa 5 decembrie.Oare nu-l mai doresc pe Basescu multi oameni sau nu si-au primit tainul la timp.

  16. Am şi eu o întrebare apropo de decizia Curţii Constituţionale, la care poate răspunde cineva. Eu pe Geoană nu l-am mai văzut sau auzit la tv de marţea trecută şi până aseară. Ştie cineva dacă domnul Geoană a fost în ţară zilele astea ?

  17. Domnule Ciutacu
    Aceste atacuri la nefericitul Geoana sunt actiuni tipice de securist ale lui Basescu. Acum imi dau seama si mai mult ca Basescu a furat alegerile si incearca prin metode securistice sa santajeze pe oricine concureaza cu el. Bataia de Dumnezeu o sa vina si pentru Basescu. Nu este plata fara rasplata. Aceasta
    caseta a aparut acum fiindca Geoana nu se da batut.Acestea sunt metodele prin care Basescu
    vrea sa-l termine pe Geoana in caz mai continua cu contestatiile. De fapt aceasta caseta o avea Basescu mai de mult si de aceea Geoana era timorat in fata lui si nu-l ataca.
    Asa este in viata pica de fraier cel care ia mizilic si nu cad milionarii PDL . La ce propaganda electorala au facut ei donatiile pentru partid au fost enorme.Regimul seuristic a lui Basescu aterminat multi oameni, unii s-au sinucis din cauza lui ;Ierbasu si inca un om de afaceri nu-mi aduc aminte.O sa porneasca o campanie impotriva PSD-istilor de urmarire si care nu trec in tabara lui vor fi executati. Asa a fost santajat Gabril Oprea, Nicolicea, Flutur si altii.Coruptii din PSD care vor trece de buna voie in tabara lui si se inroleaza sub comanda sa vor fi iertati.Presedintele Basescu este diabolic. Toata lumea pesedista e corupta numai fiicele lui au cistigat cinstit ,fratele lui este cinstit, cit despre Blaga ,Videanu,Berceanu sunt curati ca lacrima. Cem atacuri murdare poate folosi acest presedinte.

  18. Unii sustin ca firmele cu personaje importante, ar fi trucaje, inscenari…lucru cu care nu sunt de acord: in politica romaneasca spaga electorala, crima morala si felatia politica sunt la ordinea zilei, trebuie doar niste camere care sa le surpinda…

  19. Buna ziua d-le Ciutacu,

    Si eu cred ca este mana lui Mitrea.Eu nu l-am agreat niciodata-il vad mereu in Piata Victoriei pe camion ,ca lider de sindicat in manifestatiile din ’90, cred….si pe mine liderii de sindicat m-au dezamagit mereu.
    Au fost inregistrati banii la PSD?Daca da,ar fi un lucru pozitiv pentru dl Geoana.Oricum,cred ca a pierdut trenul…
    Si vreau sa va mai spun ceva ceea ce cred(de multe ori intuitia,nu ma insala,daca ma lasa altele):basescu ,cred eu,nu a vrut sa ajunga presedinte; simt ca nu ii mai convine ,cu atmosfera din jurul lui.Dar a aranjat sa piarda alegerile la un procent foarte mic pentru diferenta ,si ai lui ,crezand ca vrea sa ajunga presedinte,au sarit calul si i-au dat 0,33%in plus,decat in minus.Daca nu o sa clacheze altfel,sigur fizic si mai ales psihic,va claca.
    O sa mai vorbim.

    Cu acelasi respect si cu sinceritate,
    IoanaP

  20. Sa aiba legatura aparitia casetei anuntate cu surle si trambite la B1 de Anca Alexandrescu (fosta consiliera a lui Nastase si director de comunicare al lui Sorin Oprescu), cu intalnirea celor 3: Oprescu, Mitrea si Diaconescu? Mai exact, cu succesiunea “tronului” in PSD? Sa nu uitam ca Ancutza noastra a marturisit pe blogul ei ca o leaga “o prietenie sincera” cu Adrian Nastase, iar antipatia pentru Geoana este mai mult decat evidenta?

  21. Suntem o tara minunata !…
    Barfe si mizerii , nu ne intrece nimeni !!!!!!!
    Daca am munci pe cat barfim si ne prostim i-am intrece usor pe americani !

  22. 5000 E pentru un loc pe liste???!!! Si eu muncesc ca prostu’ 8 ore pe zi… Pai, frate, e chilipir curat… Aproape gratis. Dau si eu 5000, si apoi sa vezi trai, nenica pe vatrai… Decat sa injur pe altii ca iau spaga, mai bine sa fiu eu injurat… Ca “uite-a dracu’ cum s-a imbogatit”… Ce?!! Eu nu stiu sa o dau cu “succesurile din vanzari anterioare”?!

    Hai, hai… Toata lumea incolonati… La partid cu spaga… ca-i de bine…

  23. Pe amaratul asta l-ai aparat D-le Ciutacu…este asa de prost ca nu stie nici banii sa-i ia…cand ma gandesc ca era sa fie presedintele romanilor…

  24. Nu ma pot abtine de la a comenta aspecte de manipulare folosite chiar si de MASS MEDIA;Dupa mine, toate titlurile din presa ar fi trebuit sa sune:Presedintii sectiilor de votare,iresponsabili! Cum e posibil sa treci cu vederea faptul ca s-a refacut nr de buletine nule prin completarea(in proportia votului anuntat) cu buletine apartinand celor doi?Am pus lupul sa pazeasca la stana!Apoi,l-am pus sa-si inlature urmele…Nu-mi place Geoana,dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa-mi pastrez neutralitatea.Ceea ce a facut Curtea Constitutionala poate fi vazut ca un gest de a verifica responsabilitatea Comisiilor judetene, prilej cu care acest lucru a fost scos in evidenta suficient cat sa tragi o concluzie asupra modului de organizare a alegerilor.Eu si familia mea nu vom mai merge niciodata la vot!

  25. Bine venit filmuletul asta, mai bine mai tarziu decât niciodata. Am aflat de existenta a ce se tot zvonea : fratele geaman.

  26. VIATA POLITICA A LUI MIRCEA GEOANA S-A SFARSIT!!!

    Desi am votat cu el…a facut niste greseli capitale!!! ADIO…

  27. S-a inselat minunatul analist/politician/deontolog, scriitorul nepereche, unicul ilustrator contemporan al naturii, iubirii si conditiei omului de geniu in societate, maretul, grandiosul, the one… the only….. Paaaaatapieeeevici…

    Pai nu ne spunea contemporanu’ (trecut ii fie numele in hall of fame) ca stie “din surse sigure” ca-i pe baza de sexut oralut? Sau aia “iese” de anticipate? Nu de alta, da’s curios care-i pasivu’…

    Problema se simplifica… Care moare de Craciun, ala-i porcu’…

  28. “Repet intrebarea din totalul de NULE (initial, sau dupa, renumararea asta) cate sunt in final nule pentru Basescu si cate pentru Geoana ? ”
    Ina, PDListii au anulat voturile lui Geoana prin stampilarea pe dreptunghiul lui basescu deci la multe voturi nule cu stampila dubla este imposibil de spus pentru cine era votul.

  29. Nu pot spune decat super tare.
    Dupa cea mai penibila mita cea cu caltabosi vine una la fel de penibila 5000 de euro.
    Doar astea mici se inregistreaza alea mari se sarbatoresc cu jack da doar cat sa pluteasca gheata.

  30. Referitor la replica lui Geoană: se ştie că nu-i el tatăl replicilor. Nu le are cu astea şi gata.
    Nu s-a putut să intre Crin în turul doi…să fi văzut şi noi replici pe bandă rulantă, pe orice subiect.

  31. @Lucius Fascius
    Corect. Asa da. 5000 + oral mai inteleg mita !
    Da unde e oralu’ ? La Bac ?

  32. @ IACOB:

    De o săptămână mă tot întreb cine şi de ce l-a votat pe Băsescu. Dacă ne mai scrii tu, încep să întrevăd nişte răspunsuri.

  33. Eu nu pot decat sa savurez faptul ca cei ce sustineau ca filmul cu Basescu e veridic, acum trebuie sa spuna de asta ca e trucat 🙂

  34. Din cele 2 filme, cu Basescu si Geoana, sa facem unul singur. Se poate numi sugestiv ,,Pumnul si spaga”” si , pe langa faptul ca ar fi o descriere perfecta a Romaniei de azi, poate luam si un premiu cu ele la Cannes sau vreu Oscar…Oricum, la asa tara, asa conducatori !

  35. fratilor, ce pana mea va mai tot mirati? filmul este la fel de real precum cel cu Base care loveste copilul! nu vad insa de ce toata lumea pare mirata de aparitia acestor clipuri electorale, cand rezultatul votului din 6 dec spune clar> asta vrem asta ne place. Oamenilor, satui ca nu au nimic in stomac nici in buzunare, le-a mai ramas doar o solutie ca sa se ingrase: rasul. Asa ca tot rad de toate rahaturile politice, isi fa cruce si se roaga la mai multe, ca poate poate odata si odata, cineva o sa fie tras la raspundere…cat despre madam care da banii…intrebare, oare stia ca-i filmata…da oare pe bani scria mita?

  36. @ bănăţean:

    Nu, nu asta am vrut să spun şi nu te preface că n-ai înţeles. Şi voi spune şi un detaliu: am făcut parte dintre membrii unei secţii de votare în mai 1990. Deci am habar.

  37. Caseta asta e din zona lu’ Manivela; lupte interne pesediste.
    Geoana nu mai iese president orice ar face.
    Daca se tine turul n+1 in decembrie, o sa mai fie 1 milion de “capsunari” in plus pe acasa, de sarbatori; nasol momentu’!

  38. Inainte de turul doi, a aparut o chestie in Catavencu ca Geoana ar fi pus deoparte 400.000 de euro din banii de campanie, undeva la soacra-sa, pentru zile negre, fiind probabil constient ca poporul e suveran in vot si atunci cand il da pe bune si atunci cand e indemnat la frauda.
    Filmuletul e praf in ochi pentru creduli mai, ca si renumararea voturilor nule, oricum nu se intampla nimik.
    In Romania nu se intampla nimik nici din filme cu felatii, nici din pumni in gura, nici cand se sesizeaza presa… Niciodata.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.