Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Mai subţire cu lecţiile de disidenţă

Mai subţire cu lecţiile de disidenţă

http://www.youtube.com/watch?v=hnUufJH-fcc&feature=player_embedded

Poate-i greu de înţeles, dar eu mă ocup cu făcutul de ziare şi emisiuni de televiziune. Unde, fatalitate, se exprimă şi cei care au poziţii contrare mie sau valului popular de subită indignare după mai bine de 7 ani de tăcere complice şi laşă. Deci şi Bogdan Naumovici, şi Marius Manole, şi Valentin Stan, şi, când au chef să comunice public, diverşi pedelişti sau parteneri de-ai lor cu aparenţă civilă. Spre deosebire de conştiinţele publice inventate pentru consumul voluptuos de proteste al poporului suveran, eu trăiesc doar din meseria asta. Unde nu primesc lecţii, ci maxim sfaturi de la cei (extrem de puţini) care au realizat mai mult decât mine. Ştiu că pare bizar, dar nu m-am angajat, nici măcar cu juma’ de normă, la secţia de propagandă a opoziţiei. Pe vremurile când domnii ăştia radicali de azi făceau, pe rând, guverne cu Băsescu, eu aveam, public, aceeaşi părere mizerabilă despre el ca şi astăzi şi mi-era familia hăituită. Deci mai subţire cu lecţiile de disidenţă, că nu cumpăr.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

130 thoughts on “Mai subţire cu lecţiile de disidenţă

  1. Respect Ciutacule1Eu nu te vreau Presedinte,ca altfel nu mai are cine sa faca emisiuni precum le faceti!Traiasca

  2. I-as fi scris direct daca nu isi inchidea cometariile la blog…

    Badea a MAXIM cand a explicat pentru CE sa protestam. Nu l-am mai vazut de multa vreme atat de clar ca si aici:

    Superb sau ce? 🙂

    La tine, Victore, momentul a fost cand ai urlat la reprezentantul Jandarmeriei. Chiar daca te-a “certat” CTP-ul pentru gestyl facut, crede-ma ca ai reprezentat prin acel gest furia multora care nu puteau sa puna intrebari Jandarmeriei.

    Si mai am o dilema: suntem o natiune care are sansa nefericita sa isi repete istoria ciclic. Aveam 3 ani la revolutie, nu stiu ce a fost atunci decat din pareri culese, care difera de la om la persoana, concluzia fiind totusi una cetoasa, nu se stie clar ce a fost, cum a fost.
    Dar acum, in 2012, e clar ce s-a intamplat in strada? sau se vor clarifica ?

  3. Stimate domn,
    felicitari pentru tot ceea ce sunteti si faceti pentru presa , pentru noi, pentru tara . E clar ca avem in fata politicieni mai agatati de putere chiar si decat Ceausescu.
    Nu declara nimic decat in fata Parlamentului – e replica celor de acum.
    Ceausescu o tinea una si buna cu declaratia din fata Marii Adunari Nationale.
    Stimate domn, de ce nu faceti scrisori deschise catre toti liderii lumii ?
    Nu cred ca este de ajuns ce publicati pe site, pe tv, pe blog.
    Scrisori clare, deschise, chemari la atitudini certe catre Franta, Germania, America .
    Poate numai asa reusim sa daramam nebunia asta de coducere .
    Daca la Cotroceni sunt invitati si aplaudati cei din PDL de catre PPE ( sper sa nu gresesc) pentru politica dusa, e clar ca trebuie sa afle lumea intreaga prin invitatii deschise in Piata Universitatii – invitati dvs ziaristii din lumea intreaga in piata, alaturi de oamenii minunati care scandeaza si -si cer drepturile.
    Am 46 de ani, am fost la Revolutia din 89 , la televiziune nopti intregi.
    Am fost ranita atunci, dar, niciodata nu mi-am permis sa cer drepturi pt asta – nu am avut , nu am certificat de revolutionar ( ca multi adevarati participanti la revolutie ).
    Mi s-a parut nedemn sa cer asa ceva cand tineri au murit langa mine atunci si deloc putini .
    Acum, probleme reale de sanatate ( un picior cu sechele de la revolutie ) ma tin in casa la televizor , desi mi-e sufletul la Piata Universitatii.
    Pot sa merg, dar nu pot sta mult timp in picioare.
    Va rog, va rugam , pe dvs, pe toti ziaristii de la Antena sa faceti invitatii catre presa lumii, catre conducatorii lumii.
    Sigur, asa, vom reusi.
    Va multumesc si inca odata, felicitari !!

  4. Mda tara asta este populata de multi imbecili,daca strigi jos Basescu esti cu Ponta iar daca strigi jos pdl esti cu usl-ul daca atat pot ,,gandi,, ei ce vrei sa le ceri mai mult? Mai observ ceva ce tine de ,,noaptea mintii,, tot felul de indivizi invitati ai studiourilor de televiziune personaje ce au stat in piata doua seri la rand au inceput sa ,,imparta blana ursului din padure,, au liste cu revendicari, fac miscari,partide de piata si se viseaza smulgandu-i tichia de margaritar betivului cotrocenist si potrivindusi-o lor. Ma tavalesc de ras cand ii vad asa cum probabil ca face si betivul in palat.

  5. Boc a anuntat ca “nu raspunde decat in fata Marii Adunari Nationale” alcatuita din PDL, UDMR, UNPR… Probabil si escrocul de Basescu la fel…

  6. Coane Victor…poti posta emisiunea de aseara? Pe pagina antenei nu se poate urmari.

  7. Întrebare pertinentă pentru TOȚI pdlacii care se chinuie din flăcările iadului zilele astea pe site-ul Antenei 3 și prin alte părți să împrăștie venin printre români (site-ul vostru dă dovadă de muuuuult bun simț permițându-le să-și spună cică părerea…eu le-aș fi dat cu flit dar…asta este democrația până la urmă)…
    Măi caricaturi de oameni…AȘA-I CĂ ȘI ROMÂNII DIN STRĂINĂTATE AU FOST CUMPĂRAȚI DE USL?

  8. Victore constat ca nu mi-am pierdut complet puterea de a rezista nervos la NEBUNI. Am mai exersasat asta in 1880. Ma uit la Congresul lui Rolls Roice si sunt socat. Astia nu confisca numai Piata, ci si Timisoara, si Revolutia din ’89!
    ma uit si constat ca e mai rau decat am crezut.
    daca astia de la USL se fac ca nu aud si nu vad si nu dau un RASPUNS pe masura lui Diaconescu chiar vor pierde alegerile!
    Deci eu am mai auzit minciuni in 22 de ani, dar DD este MITOMAN,
    Cand am spus ca vor scoate un asa zis “lider” din Piata, am avut dreptate!
    Daca USL va reactiona lesinat, facandu-se ca DD nu exista sau ca este nesemnificativ am sa-ti spun succint – am imbulinat-o!

  9. Bine, ai tot dreptul sa faci presa cum crezi tu, dar Naumovici te-a convins ca nu este in piata in slujba lui Basescu? Cum de nu le-a venit pana acum ideea asta cu inoirea clasei politice? Cum lui si altor “tineri antreprenori” le-a venit ideea taman in piata?

  10. De acord sa invitati inclusiv persoane ca Naumovici (desi ii faceti reclama gratuit dupa parerea mea). Nu este rolul dvs sa-l judecati, probabil o face suficient de bine electoratul. A se vedea pagina lor de facebook care e plina de “laude” sincere. E singura pagina pe care oamenii dau like doar pentru a putea posta pe wall-ul lor injurii. Felicitari tuturor.

  11. NU luati Dolce si Versace cu bani de la SANATATE

    Cumparati Chanell si Armani din taiere de salarii,RUSINE
    Astea sunt 2 sloganuri dedicate doamnei Udrea

    Cu respect Diana

  12. Să se organizeze un referendum pentru alegeri anticipate și astfel am discuta despre alegeri anticipate cu o lege pe masă! Cine ar încălca legea ar merge direct la pușcărie și gata!

  13. Poate ca sunt un pic cam extremista dar cred ca,daca ar mai fi functionat pedeapsa cu moartea, multi am fi crezut ca acesti baroni si contese cu singe portocaliu merita sa fie judecati.Probabil ca in Europa nu este nici un stat in care sa se mai aplice legea martiala(sper ca nu gresesc!).Cum in Romania a crescut un dictator in ultimii 7 ani nu se stie ce poate fi iarasi peste vreo 5.Oare niste legi mai dure i-ar face pe cei care conduc un popor sa fie mai moderati din toate punctele de vedere?

  14. Toate vrajelile astea gen Naumovici, cu inoirea clasei politice, “toti sunt la fel”, sunt ordinarii basiste. Voi nu vedeti ca , de cand cu piata, au incetat spectacolele DNA, nu mai avem stenograme, nici vrajitoare si toate punerile in scena care pana acum deturnau atentia. Acum sunt toti ocupati cu noua diversiune: populatia vrea de fapt schimbarea intregii clase politice, asta vor de fapt cand striga JOS BASESCU.

  15. Ce fac APOLITICII? Sunt cumva si ei cetateni ai acestei tari? Ce fac INTELECTUALI NE-PUPINCURISTI? SAU NU MAI EXISTA. Apoliticii stiu sa dea vina pe politicieni dar cind vine vremea ca si ei sa isi spuna cuvintul TARE SI RASPICAT STAU DE-O PARTE SAU BAT CIMPII LA TELEVIZOR. Domnule Nistorescu, domnilor realizatori de televiziune, domnilor ziaristi Puteti redacta un memomorandum si sa cererti demisia actualei conduceri si organizarea ALEGERILOR anticipate? Ce zici domnule Badea, Ciutacu ? Poti sa faci acest lucru? Ca doar suntem cu toti APOLITICI. Apolitic nu inseamna si ACETATEAN AL ACESTEI ROMANII SUFERINDE SI CONDUSE DE 22 DE ANI DE INSTITUTILE DE FORTA.

  16. 1. nu stiu cum naiba la voi nu se vede inregistrarea emisiunii. la mine merge perfect. mergeti direct pe site-ul Antenei 3, la inregistrari emisiuni, apasati pe Vorbe grele si vedeti ce-o iesi.
    2. scutiti-ma de isterii cu vanatoarea lui Tiriac. nu despre asta e textul de mai sus.

  17. Stream-ul emisiunii “Vorbe Grele” nu se regaseste pe nici un server.Nici online transmisia in direct nu e prea buna.

  18. Tu ai fost OK – ca (mai) totdeauna -, V. Stan, la fel, în stilu-i inconfundabil, dar ceilalţi doi, Naumovici şi Manole, iartă-mă, dar mi-au părut nişte măscărici demni de milă. Vorba unuia de mai-sus: pe ăla din Piaţă care-i reproşa lui Badea că ,,n-a ţinut” cu Băsescu în 2009, l-am mai înţeles, atâta îl ducea capul; pe ăştia doi, însă – Naumovici şi Manole – cu toată bunăvoinţa, nu am reuşit să-i desluşesc deloc. Adevărul e că, după câteva minute de vorbărie goală, creierul meu a renunţat să le mai aprofundeze spusele.

  19. e foarte ciudat…nu sunt in tara si va urmaresc pe net…nu s-a mai intamplat pana acum sa fie blocate TOATE inregistrarile tuturor emisiunilor de pe site-ul Antena 3. Apare mereu acelasi mesaj: Stream-ul nu se gaseste pe niciun server…

  20. de ce ne spun cei de pe Hotnews ca Piata Universitatii e un loc periculos pt. copii? Si-o fi anuntat traienel prezenta?

  21. Azi a fost o zi de miting rece, zapada, etc.
    Dupa ora 14, multa lume mai in etate, oameni de conditii
    diferite, lume amarita, cu probleme.
    Un cearceaf cu “PDL, PSD la fel bla bla”.
    Un nene (cica de la OTV) fluierat cu sirg si la greu de
    protestatari.
    Pustani cocotati pe niste cadre de metal, multe steaguri,
    vuvuzele, etc. Baieti cu inele pe fiecare dest.
    Oameni de toate felurile.
    Nu conteaza ce fel de oameni sint acolo, te imprietenesti usor.
    Nasol e cu zloata ce-ti patrunde prin botfori si pe la sale in oase.
    Apropo, am ris si-am re-redescoperit solidaritatea.
    Multe portavoci si fluiere.
    Steaguri girla, parinti cu copii in brate, figuri pitoresti.
    A fost decent, am stat pina acum; si miine e o zi.
    Am sa-mi cer scuze daca n-am sa precizez locul unde ma voi
    afla exact 🙂 si nici orele (eventual de la cit la cit).

    @Nina Balan:
    Dom’ profesor Stan de fiecare data cind a avut ceva de spus,
    a spus-o. Cu subiect si predicat. Asta e maniera dinsului.
    Dealtfel domnia sa nu menajeaza poporul suveran.
    Ca sa vin in sprijinul spuselor mele, n-a menajat-o fix
    acum un an nici pe d-na Pandele + sotul domniei sale.
    Eu zic ca e o constanta in a fi periculos de franc vis-a-vis
    de persoanele publice atunci cind acestea calca in strachini.
    Asta este o caracteristica a dumnealui.
    Si Victor a spus-o de nenumarate ori. Si Mircea Badea.
    Sa fii franc recunoscind anumite lucruri inseamna tarie de caracter.
    D-l Voiculescu a avut dreptate din punct de vedere moral, dar
    din punct de vedere al informarii, d-l Stan este imbatabil.
    Acum, daca d-l Stan nu spunea nimic, probabil ca portocaliii
    ar fi jubilat pe seama respectivei scapari.
    Sigur ca domnul Stan supara figurile triste si persoanele
    frustrate (de ambele sexe), dar ce poate face ?!
    Nu-i poate multumi pe toti…
    Pe de alta parte, d-l profesor Stan este mult mai subtil decit
    oricare dintre noi, ca si d-l profesor Teodorescu.
    Nu-mi pot permite sa-i compar, dar tot ce pot spune e ca fiecare
    are o maniera proprie, unica de a impacheta mesajul de transmis.
    Fiind profesori, stima mea creste pentru ambii exponential.
    Stimata doamna, puteti sa cititi sau nu ce scrie lumea pe bloguri.
    E optiunea dvs. Puteti sau nu sa continuati.
    N-am inteles PS-ul dvs, poate detaliati.

  22. Un amanunt, cred eu foarte important: Desi politicienii induc ideea ca manifestatiile devin din ce in ce mai sterse, eu cred ca acestea incep sa capete o identitate. In Cluj si Timisoara manifestantii au inceput sa poarte un insemn comun, care simbolizeaza ‘C’oruptia trasa in tzeapa. Probabil in scurt timp miscarile vor avea acceasi voce. Sa dea Domnul!
    Vezi simbolul protestatarilor pe facebook (edi quinet)

  23. Mi se pare mie, sau Mr. Valerian Stan s-a sucit: se pare ca incet-incet se duce pe cararea batatorita pe care mai deunazi s-a dus si “micul pitifelnic”. Iesirile sale publice sunt, cel putin pentru mine, ciudate… A batut palma cu Cotroceniul, omu’? Pe vremuri era atat de anti, iar acum e destul de pro…

    Cu stima

  24. Toti sint in doliu la PDL ,udrea nu mai are extensii la par ,imbracata in sobru ,boc nebarberit ,nervosi spre isterie ,mai au citeva zile pina la decizia Curtii si ADIO! nici numele sa nu-l mai aud (chiar asa va fi )dar am vazut in treacat partidul lui diaconescu la congres ,ceva nu este in regula in societatea romaneasca ,ma sperie .Unde-i societatea civila sa-si spuna un punct de vedere ? Unde a fost societatea civila cind PDL a savirsit atitea acte antidemocratice ?Voci sporadice ,atit ,poate-i vad in piata acum ,poate….multumesc d-le Ciutacu ,spuneti ca sinteti ziarist ,relizator de emisiuni ,etc. ,f. bine .va faceti meseria , dar noi va simtim sufletul ,sinteti cu noi si ne bucuram mult ,ne dati sperante . Noapte buna si sanatate ,Maria

  25. Victor, a lua bani de la rmgc pt campanie publicitara reprezinta sau nu o mizerie si o lipsa de caracter pt tine?

    plecam de la adevarul absolut recunoscut de 90% din populatie ca rmgc este echivalentul hotiei absolute… la fel ca multe alte hotii deja infaptuite

    p.s. si o nelumrire foarte mare pt mine: pt ce le trebuie campanie publicitara?! au nevoie de acordul prin vot al romanilor sau vor cumva sa vinda actiuni catre populatie?!

  26. Pot sa se adune si sute de mii. Dca ocupa frumusel un trotuar, iar la semnul jandarmeriei, se indreapta spre casele lor, nu se va schimba nimic. Poti striga linistit m..e Base, sau Boc, o putem chema vesnic pe Anastase sau altii la raport. Eu cred ca nici macar un fior rece nu vor simti.
    Dar suntem un popor care pana la urma va reusi sa traiasca mai bine.

  27. Eu, sincer sa fiu, tot nu inteleg…..sau ca sa citez din clasici in viata “sa ma bata Dumnezeu daca inteleg ceva”……e a 10-a zi de proteste, sau a cata o fi, si in strada tot nu reusesc sa se stranga mai mult de 10.000 (zece mii) de oameni. Intr-o tara de 20 de milioane asta inseamna ca 0.05% sunt nemultumiti, iar 99.95% sunt multumiti sau indiferenti de situatie. In schimb insa toata lumea vorbeste despre asta si la tv, si la radio, si la piata, si la mall, si pe blog, si pe bloc, si pe etc.
    Deci, mai fratilor, daca situatia e atat de grava cum se vorbeste, iesiti in strada macar 50.000 in Bucuresti si macar 5-10.000 in orasele de provincie. In caz contrar rezulta ca situatia nu e atat de grava cum se spune si totul se reduce la comentarii pe blog sau facebook si filmulete pe youtube sau trilulilu.

  28. Ce rost are sa ne futem in gura? Nu asta este ce isi doresc closetele portocalii? Badea si Ciutacu au luptat inaintea protestantilor, in 90 altii inaintea lor, in 89 altii inaintea lor, in 87 altii inaintea lor si tot asa prin puscarii si razboaie de-a lungul darei de cacat care este istoria noastra. Important este ca noi in masuri mai mari sau mai mici sa nu fim niste basini in vant si sa spunem: bai cacatilor suntem si noi aici!

  29. Pentru a preveni o eventuala manipulare,dat fiind ca pd-ul si-a facut strategie de comunicare la Cotroceni si din informatiile pe care le am,situatia e cam asa:pd-ul nu va accepta in ruptul capului alegeri anticipate ,am inteles ca isi pun serios problema intrarii in parlament.Vor taragana situatia pana in toamna cand se vor chinui sa scoata un 15% cu tot cu furaciuni.CCR-ul ,cam la fel,cred ca vor admite comasatele,cam din motive de axistenta institutionala.Din cate stiu eu ,proteste au avut loc la Cluj,Arad,Brasov,Piatra-Neamt,ce sunt conduse de primari pd.Aceleasi proteste au demonstrat pana acum ca agenda pd-ului si a lui Basescu e complet diferita de agenda populatiei:oamenii cer locuri de munca,salarii ,pensii decente,Basescu ne vrajea cu reformarea statului prin constitutie,reorganizarea teritoriala ,votul prin corespondenta.Acum temele astea sunt ridicole.Ultimul discurs al lui Base a fost penibil,spus cu curul la popor.In mod normal,presedintele trebuia sa isi dea demisia.Nu a facut-o .Demonstreaza intregii lumi “valoarea caracterului”.Sa nu-l mai aud ca spune altor politicieni ca vor da cu gherutele la usa lui pentru a-i pune la guvernare.Parca asa erau cuvintele.Omul se tine cu ghearele de scaun.Proteste vor mai fi si ele vor fi privite ca atare de catre exterior.Legitime si justificate de traiul mizerabil al romanilor.

  30. @Dan: nu, inseamna ca-si face meseria. unde a fost consultata populatia? mie mi-a scapat referendumul ala. publicitatea le foloseste, daca ma intrebi pe mine, umanizarii imaginii business-ului in lupta impotriva contrapublicitatii agresive si, mai ales, speculatiilor bursiere externe. si, ca sa preintampin alte intrebari, eu sunt cel care a refuzat doua invitatii, doi ani consecutivi, in Noua Zeelanda; alaturi de mine au mai fost doi ziaristi, cu cate un refuz.

  31. Coane Victor la faza asta dădeam ”mucles” la comentarii 😉 Da’ așa te-ai hotărât mata să fii democratic! Io, în schimb, îmi rezerv dreptu’ să ”mucles” (adică ”no comment” ca să zâc cu zâcere ”trendi”)! 🙂

  32. Domnule Ciutacu , au fost difuzate de catre ANTENA 3 in ultimii ani
    doua sau trei filmulete
    animate in stilul The Wall – ma refer la alea
    cu lupii-securisti care isi apara seful
    inchis intr-o reduta
    si cu populatia de oi si miei.
    Poate ca ar merita o reluare a lor , acum, cand se vede infinit mai clar cat sunt de adevarate.
    *
    In alta ordine de idei: mai, mai sa ma
    bage in sperieti cat de multe trompete
    sufla in media, in blogosfera si – prin raspandaci infiltrati – si in Piatza, emitand mesaje cetoase, confuze, smekere, drese cu toate alifiile.
    Ma refer la ”jandarmii ideologici” ,
    diferiti de caftangii MAI prin lipsa
    uniformei, dar urmarind cu totii,
    chiar daca ”zic ca spun” invers
    – fie ”SUS BASESCU”
    – fie inlocuirea lui Basescu cu Basescu.
    *
    Probabil ca lumea nu va cadea
    in capcanele lor, mai ales ca,
    oricat s-ar da ei de flexibili in
    vorbe , frica de Basescu e mai puternica
    decat teama de chelfaneala populara
    pe care o vor primi,
    din pacate doar la figurat cei mai multi
    (… desi eu personal imi propun ca la un moment dat sa fac un TUR (cesc) al catorva dintre ei…spre a le transmite un APEL
    (contondent) CATRE LICHELE).
    *
    Ziceam ca uneori ma baga ”in sperieti”.
    Pe urma imi trece frica pentru ca ma gandesc la voi – muschetarii de la ANTENA 3 care ati luptat cu PORTOCALA
    MECANICA si cand nu se vedea vreo speranta de a
    fi vreodata storcita- cum a ajuns acum…
    *
    Domne, deci si dac – o fi, Doamne Feri – sa mai ameteasca lumea ”un rand”
    zilele astea de ianuarie 2012 au meritat
    sa fie traite pentru clantanitul dintilor
    tampitului de Boc pe care l-am auzit
    ”in direct”, si pentru pemparsii pe care aud ca Basescu si-i schimba de 3 ori pe zi ….iar pentru toate astea va multumesc si voua , celor
    de la ANTENA 3 , ciumpalaci ce sunteti !

  33. Nu imi permite varsta si sanatatea pentru a manifesta in piata. Dar numa pot abtine sa nu spun ce gandesc.Domnule Ciutacu continua sa ne reprezinti cat poti.Emisiunea dvs. a aratat ce inseamna cu adevarat impartialitate. Aveti dreptate, trebuie ascultate ori ce pareri,dar este inadmisibil sa primim cu usurinta parer care nu au nimic de aface cu realitatea.Visatori de cai verzi pe pereti ca Naumescu si Manole dela care nu am putut retine nimic ar fi mai bine sa fie ignorati chiar macar ca prezenta. La fel si tipi de genul Ciorbea care aseara la Q&A incerca sa ne abureasca cu realizarile guvernului sau si personalitatea sa de pamblicar. Tara geme iar Ciorbea intra in vorba cu ce a facut el. Nu imiramane decat sa zic la fel ca multi altii: MULTUMIM ANTENA 3 CA EXISTI SI AI LANGA TINE OAMENI CA CIUTACU, RADU TUDOR, BADEA, URSU,GADEA,GRECU, SI TOTI CEILALTI ZIARISTI CINSTITI CARE ISI RESPECTA CREZUL PROFESIEI LOR, incaodata va multumesc… sile 1933

  34. @ ソリン :

    Fiecare rând, dar absolut fiecare rând scris despre profesorul Valentin Stan, dar şi despre profesorul Bogdan Teodorescu şi Mircea Badea, mi-a mers la suflet.

    all:

    Ieri am stat cam 10 minute în total, din mai multe bucăţi, pe OTV. Este inadmisibil ce se întâmplă acolo. M-am tot gândit cum să repartizez procentele în ceea ce-i priveşte pe cei din sala plină de la “Congres”. M-am hotărât la:
    90 % ticăloşi, mizerabili, caracter infect, chiar mai mult decât la pedişti;
    10 % bieţi fraieri şi /sau oameni de bună -credinţă imbecili (zaţi ).

  35. Mesaj catre Romani,

    ROMANIA, TREZESTE-TE!
    Voi, toti nemultumitii care pana acum v-ati soptit durerea intre pereti, aveti acum sansa sa o strigati din rasputeri, sa va faceti auziti!
    Voi cei calcati in picioare de politicieni si de bratele lor lungi din institutii, functionari politici ce ne scuipa in fiecare zi cu nepriceperea si nesimtirea lor,
    Voi cei furati de paine si medicamente, de caldura si drepturi, condamnati la moarte lenta pentru ca ei sa-si adune averi pe care sa ni le etaleze sfidator, iesiti din case! AVETI DREPTUL SA LE-O SPUNETI! Acum este momentul.

    Ei trebuie sa stie ca durerea noastra conteaza, ca nimeni sa nu-si mai permita sa ne umilesaca!

    APEL CATRE OAMENII EDUCATI
    Este momentul sa-i invatati pe ceilalti ce inseamna DEMOCRATIA! Este momentul ca si noi sa invatam odata cu ei! IESITI LA LECTIA DE DEMOCRATIE!

  36. Pentru ultima data despre acest subiect (desi ma intreb care este subiectul): eu am exprimat niste opinii plecand de la ideea de jurnalist/analist si militant, opiniile mele sunt doar atat: opinii, nu judecati de valoare. Pentru noi toti unele personaje publice (caci eu ii tratez ca pe personaje si nu ca pe oameni reali, necunoscandu-i personal, utilizez doar ceea ce ei imi ofera: imaginea lor publica si vorbele/parerile/opiniile/judecatile/teoriile expeimate) sunt credibile, altele sunt detestabile etc. Rezonez cu dl B.Teodorescu, dar nu ma intereseaza opiniilor dlui V.Stan (cu exceptia celor care se bazeaza pe lungi si obositoare demonstratii documentate – si, cred, deosebit de exacte – eu nu am spus ca nu este un om bine documentat si cu o stiinta profesionala de a corobora texte).
    PS-ul era doar un mod de a spune ca prejudecatile nu sunt opinii si nu au nevoie de argumente.
    Cat despre faptul de a scrie sau nu aici, este optiunea mea si probabil ca am fost extrem de neclara daca nu s-a inteles ca o fac pentru ca dl V.Ciutacu – in opinia mea – este interesant, altii nu sunt.

  37. Din nou off topic…din nou imi cer scuze.
    L-am ascultat pe Stolojan acuma…wow…nu credeam ca vor gasi vreun personaj mai enervant decat boc cel mic sau Toader de la Galati care sa vina si sa vorbeasca…da’ uite ca-l gasi.
    Si daca am inteles eu bine, zice ca daca cineva (opozitia in special) se duce in parlamentul european sa spuna despre abuzurile nedemocratice care se fac in Romania de actuala putere,riscam sa pierdem 6 miliarde de euro(care intre noi fie vorba sunt cel mult virtuali banii astia…ca Romania nu-i Polonia).
    Deci indiferent ce fac astia de la putere sa stam linistiti ca democratia e prea scumpa?…sau care e mesajul pt prosti???

  38. @violet: merci, soro; aseara numarul celor din Piata ajunsese pe la 1500;
    eu nu pun botul la USL = (PDL+UNPR+UDMR), pentru ca in ultima instanta
    democratia cere ca orice tara sa fie guvernata; oricare ar fi istoricul
    celor trei partide din opozitie (implicit al membrilor lor) si oricit
    m-ar fi exasperat ei/ele, acest lucru nu ma va impiedica sa-i votez.
    N-am crezut niciodata in “partidul poporului X” (oricare ar fi acesta),
    pentru ca e susceptibil de a corespunde intereselor subterane ale puterii,
    iar in orice partid se regasesc personalitati; e nevoie de timp
    sa-i aduni sub o cupola si e nevoie de expertiza lor; cu cit sint mai
    multe personalitati din diverse domenii intr-un partid, calitatea
    acestuia se va imbunatati; daca domniile lor au verticalitate si vor
    observa ca lucrurile scirtiie, vor lua atitudine in cadrul partidelor,
    ori vor pleca (in caz ca nu, vor fi sanctionati pe viitor de cetateni,
    ceea ce nu prea cred pentru ca au realizari in spate si nu doresc sa-si
    maculeze imaginea [de monstri sacri ai cinematografiei sa zicem]); ceea
    ce doresc eu, e ca baronii locali, de orice culoare, sa dispara in timp,
    iar traseismul politic sa fie sanctionat, cirtitele si oportunistii sa-si
    piarda privilegiile (dreptul la secretara, girofar, birou parlamentar).

    @Nina Balan: ok, forget about (nici eu nu-i cunosc personal),
    dar are sens in opinia mea ceea ce spune d-l Stan; frustrarile
    de care pomeneati (daca acestea exista) apartin fiecarui om obidit
    care vede politicienii ca nu corespund/nu reactioneaza de multe ori
    (ma refer la Opozitie, nu la cei de la putere, pentru ca de la
    acestia nu avem ce sa cerem, ei sint un monolit de indiferenta
    la durearea si problemele oamenilor) si nu personajului Stan.
    Cred ca pina si domnia sa are dreptul la o opinie “pe persoana
    fizica”; e drept ca are o maniera “neortodoxa” de a prezenta
    lucrurile ce te lasa masca, dar asta este farmecul d-lui.
    Din cite stiu, sarcina istoricilor e aceea de a (re)stabili adevarul.
    Noi putem sa ne batem mult si bine cu palma pe burta unii pe altii si
    sa ne laudam reciproc cit de buni sintem bla bla, dar daca mergem
    intr-o directie gresita nu ne diferentiem cu nimic de portocalii
    (prin respectiva culoare atribuita unor grupuri de persoane intelegind
    orice individ ce-a sustinut actualul sistem) si putem sa ne mintim
    la infinit ca sintem altfel decit ei.

  39. “Aseara , o fetita la ora 10 , in loc sa fie in pat , la caldura , sa i se spuna o poveste de ” noapte buna ” , ea ingheta pe strada din cauda nenorocitilor astora”

    Nenorocit si dobitoc e taica-su; ce treaba are copilul cu politica ?!

  40. @urs,
    Si ce, ramane Udrea fara posete? Stolojan sa-si bage miliardele astea in cur, ca si daca n-ar fi virtuale tot in buzunarele lor ar fi ajuns!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.