Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Iubesc rictusurile oranj. O să vă doară!

Iubesc rictusurile oranj. O să vă doară!

A picat guvernul Boc! Cel mai prost cabinet din istoria postrevoluţionară a României s-a dus dracului, acolo unde îi e locul. Dacă celelalte partide vor şti să joace, e începutul oficial al sfârşitului celui mai sinistru şi fascistoid regim politic dintr-o ţară democratică. O orânduire-n care toţi derbedeii au ajuns demnitari, în care boarfele au ajuns să facă agenda publică, în care orice mitocan s-a putut şterge la cur cu Constituţia şi şi-a permis să-şi aprindă trabucurile cu suta de euro.

Ador să văd privirea pierită a Robertei şi rictusurile tuturor acefalilor care obişnuiau să turuie ca morile stricate la tv. Sunt disperaţi, se strânge funia la par. Dacă va fi să fie, voi juca drăceşte, fără milă şi sentimente, pe mormintele lor politice. Omul din mine n-are ce căuta în film. La fel ar face şi ei cu mine. E care pe care, băieţi!

UPDATE: Arde ţara sub el şi Tiranu’ se ceartă cu analiştii. Pune-o, bă, pe Nuţi!

PRECIZARE: Creştinii de paradă pe care-i vexează icoana trucată de mai sus şi portocaliii înspumaţi care fac spam de pe proxy să mă pupe fix şi direct în cur

Comentarii

comentarii

Similar Posts

175 thoughts on “Iubesc rictusurile oranj. O să vă doară!

  1. Inca mai exista un Dumnezeu acolo sus, si azi s-o uitat un pic si la noi, pare-se ca i s-o facut greata uitandu-se la al nostru falnic “guvern” si ca reactie le-a dat un pic de minte celorlati ce au votat impotriva. Cu o floare nu se face primavara…..dar macar avem o speranta.

  2. Pe 31 decembrie 1999,presedintele alcoolic la Rusiei,Boris Eltin,a demisionat,acesta fiind un gest de onoare .Astazi,13 octombrie presedintele alcoolic al Romaniei a fost pus cu spatele la zid,mutarile politice ale oponentilor impingandu-l spre pozitia de mat politic,prin “confiscarea” jucariei favorite care spera sa-l ajute sa castige un nou mandat prin frauda.
    Este primul semn de normalitate intr-o tara aflata intr-o tranzitie perpetua de 20 de ani.Refuzul cartoforului mai sus amintit de a admite pe Klaus Johannis ca premier,va inversuna oponentii acestuia sa-l propuna si sa-l sustina pe Klaus Johannis presedinte,moment in care pe 22.11.2009,ora 21 va fi LINISTE dupa 5 ani de conflicte constitutionale nesfarsite…

  3. mama ce m-am racorit cand am vazut-o pe marea colectionara de papusi, duduia roberta, abia stapanindu-si lacrimile de jale cand, scartaind si paraind din toate incheieturile, sandramaua guvernului boc s-a prabusit,in sfarsit, in lada de gunoi a istoriei.

    cat pe ce sa am orgasm privind-o pe intaia colectionara de maciuci a tarii, madam udrea, cum isi stergea nervoasa fruntea aia plina de vanatai de la paftaua curelei prezidentiale.

    blaga-zece-falci era mai rosu la fata decat babuinu-n cur, lui adrean von videle i se scursesera de pe fata nouaspe’ din cele douazeci de staturi de miere.
    fluture-pe-cacat incerca sa-si recompuna figura dar nu-i reusea cu dat dracu, iar theo-laba-trista nu mai avea saliva sa inghita, he he he!

    ce mai tura-vura, ziua de ieri ne arata ca se poate, ca basinosul-sef si gasca lui de mafioti, guristi, pupincuristi, hoti si tarfe deselate nu sunt invincibili. si ei sangereaza, si ei pot sa-si scuipe dinti-n batiste!

    boc, nevertebrat sinistru, iti urez din tot sufletul meu negru durere, multa durere!

  4. …proces-verbal…( sau oral)
    dezordinea de zi:
    1-boc nu e la prima cadere… sa nu fie reincarnarea lui “hopa-mitica”
    2-nu ca mor de grija, dar se in- toarce la primarie la cluj???sau va fi promovat ambasador?
    3-vrem sa se afiseze progamul de pupaturi in cur… sau cum se fac inscrierile, dupa venituri, dupa ce criterii?dupa valoarea punctului de pensie, oricum, daca merge cu pile caut si eu un loc mai in fata, sa fiu si pupaat… sa vad care este senzatia ,fiorul… se poate sa alegem noi ordinea in care vrem sa fim pupati??? ?oricum nu as vrea sa ma rateze nici unul… din cei ce au “condus cu demnitate”… sau cam asa ceva…
    4-deruta mare in teritoriu… “noi de cine ascultam?”ca de abia se instalasera saptamina trecuta noii iluminati (luxten)…acum???
    5-o fi din cauza vitezei de rotatie a pamintului???trebuie sa treaca toti pe acolo???sa fie toti ministrii?/

  5. eram intr-o mazga slinoasa , unde toti puradeii mizeri din toate colturile neelectrificate ale tarii venisera sa devina oameni politici , demnitari si mai ales combinatori la Bucuresti ! Nu va puteti imagina in ce zoaie ne-am balacit pana acum , ce fete transpirate si abrutizate au misunat prin Bucuresti incercand sa se capatuiasca repede , ce propuneri sinistre si jegoase trambitau in numele marilor capi PDL !!! Mi-e scarba de tot ce a insemnat acest guvern !!! Mai avem un pas – eliminarea excrescentei de la Cotroceni ! Oricine e binevenit in locul acestor ametiti jalnici si soiosi . Avem de dus un razboi pana la capat , sper ca voi : tu , Badea si toti ceilalti care sunteti in prima linie sa nu capitulati inainte de a extermina golania asta !
    O sa va ajut cum pot si eu si , sper sa o mai faca si toti cei care mai au un dram de decenta in tara asta !
    Va doresc succes !!!

  6. Da in sfarsit am scapat de o ciuma. Domnule Ciutacu, de ce domnul Gandea nu invita la emisiunea d-lui si oameni simpli, bineinteles nu pe oricine, ci oameni care urmarasc tot circul asta si stiu despre ce e vorba. Sa-i spuna oamenii simpli presendintelui Basescu ce cred ei despre cum actionaza palatul Cotroceni si in care 2500 va ma obtine dansul un nou mandat de presedinte. Sa vada si clasa politica ce simte romanu si cata incredere ii mai acorda. Cred ca trairile, opiniile unui om simplu ar ajuta clasa politica sa-si dea in sfarsit seama ca Romania este intr-un mare rahat (nu putem vorbi de criza deoarce Romania e in criza de cand ma stiu, nu stiu daca am fost vreodata cu picioarele pe pamant) si trebuie sa faca ceva, bineinteles daca ii intereseaza, dar incep sa ma indoiesc amarnic ca vreun politician ar putea fi interesat de ce se intampla cu amaratul de roman.
    In rest.. sa traim bine…

  7. Fain tablou.Asta trebuie trimis si in Europa si la Vatican etc.Acum daca partidele ar sti sa joace,Basescu si PDL-ul devin istorie.Nici dracu nu-si va mai aduce aminte de ei.

  8. Cand baselul a pornit razboiul prin gura bocului, mazilindu-l pe Nica, am sperat ca pesedeii ar putea sa aiba o scilpire de inteligenta si sa-l propuna in loc pe Nastase (ca doar era din coalitie) sau pe Tariceanu (ca era din opozitie). N-au facut-o, desi asa il faceau de maro pe matelotul tarii. Acum sclipirea de inteligenta sper sa nu o aiba idiotul asta abrutizat de alcool. Pentru ca, de fapt, toata tevatura asta e doar de suprafata. Si arunca praf in ochii nostri, care traim la maxima intensitate luptele televizate. Important cu adevarat e sa-l dam dracului jos pe cretinul asta care nu numai ca se uita crucis, dar si gandeste crucis. Altfel, o sa ne dam cu curul de pamant si cu capul de pereti ca sa mai prindem vreun vapor spre Australia si sa plecam cat mai departe de tara asta in care totul a ajuns de cacat.

  9. @mishulescu,
    Invata-ma cum pui emoticoanele pe blog! Am oaresce cunostinte in a manui calculatorul da’ indiferent de cum am incercat asta am esuat lamentabil de fiecare data…….

  10. Stiti cum a cazut guvernul gabonez (Udrea-Basecsu-Boc)? S-a rupt creanga pe care statea.

  11. credeam ca acum, dupa ce-a fost trasa apa peste facatura aia dezgustatoare pe numele ei de guvernul boc-fleosc 2, ceata de zombie urlatori si portocalii se vor mai da la fund, prin zona hemoroizilor, si nu le vom mai vedea fetele alea de kapo macar pentru o vreme, dar nu, nu scapam asa usor de plaga asta…

    deschid televizorul sa urmaresc news magazin, unde alina si andrei au o prestatie placuta si profesionista, dar primele sunete deja imi invinetesc urechea dreapta: vocea ca de maciuca a lui ‘jelu’ visan, pedelici sef de grupa, vajnic pedagog, spalator de creiere si chiloti de dama la liceul traian vuia,unde a fost remarcat de profu’ de aeronautica,un drac batran si portocaliu pe numele lui radu berceanu.

    urmeaza apoi marius necula, un boboc de barbat cu freza pe mijloc si-un potop de:
    -va rog sa nu ma intrerupti!
    -va rog sa ma lasati sa vorbesc!
    -daca nu ma intrerupeati imi duceam ideea la capat!
    -dar ma lasati odata sa vorbesc?!

    banuiesc ca pe margine deja isi fac incalzirea costiCACAnacheu, frizerul de serviciu sau marcelino hoara, cel a carui voce suna precum o lada cu scule cazuta pe scari, iar deseara, in prime time, o sa dam ochi cu mosh morfina, adica mirciulica toader, batranelul cu aspect inofensiv de sef de asociatie de locatari, cel care cu o candoare de neegalat ne explica ranjind ca semnaturile alea false de pe declaratiile de avere ale coanei udrea sunt un rahatis, un fel de moft fara urmari juridice.
    dintre toti, mosul asta mi se pare cel mai sinistru. mi se maciuceste parul cand il vad aparand, cu trusa plina de seringi cu morfina si, cu un jeomanfisism suprem, incepe sa ne administreze dozele:
    -ce atata vorbarie domle’ cu semnaturile alea ale doamnei udrea? avem lucruri mai serioase de rezolvat.
    -care transport de arme? mircea basescu doar a inchiriat respectivei firme un utilaj de descarcare…
    -care flota? hai domle’ sa fim seriosi…
    -ce ridzi dome’, de asta ne arde noua acum?
    -ce perdele si mochete? hai sa vorbim de criza, ca aia-i doare pe romani, nu perdelele doamnei udrea…

    ceea ce mi se pare ciudat este ca multi moderatori chiar cad in capcanele acestui codos batran si-l privesc cu respect, ca pe-un bunicut taman bun sa i te asezi in poala si sa-l lasi sa te mangaie duios pe crestet, sa te-adoarma spunandu-ti povesti despre marele capitan de vapor infruntand furtuna…

    este un lucru frumos si sanatos, chiar o datorie, sa respecti un batran, dar unul care merita, nu un limba-dulce din asta libidinos, cu gura plina de fixodent, care nu-si putea lua ochii de pe fesele rubensiene ale tarfei prezidentiale cand o conducea spre scaunul de la comisia parlamentara de ancheta.

  12. @ cineva: simplu, intra pe goagal :), tasteaza emoticons,si gasesti tot ce vrei. Succesuri !

  13. uitasem sa-mi dau si eu cu parerea despre icoana trucata de catre victor.

    victor n-a facut decat sa exprime punctul LOR de vedere. hai sa nu ne mai cacam pe noi si sa recunoastem ca trio-BUB (bassse-udrea-boc) s-ar da cu curul de toate colturile palatelor si mitropoliilor numai sa ramana in istorie ca mari salvatori sau ctitori ai neamului.
    mai lasati-ma dracu cu “blasfemia” comisa de victor!
    daca asta-i blasfemie, atunci ce coaiele popii cauta numele ala flatulant si urat mirositor, de basssescu, pe clopotu’ cotroceniului?

    nu-i tot o blasfemie sa-ti zaca mama in spital, iar tu sa stai cu ochii pe cracii si chilotii lui jojo la pro-tv, recitand poezele de depou, parca scrise cu creta pe vagoane, despre marinarul partz care se intoarce de pe mare si-si gaseste mama moarta?! oare mama lui, inca in viata, stie ce prapastii indruga “zeus” pe la tv?

    ce cacat, chiar nu ne dam seama ca omu’ asta n-are toate mintile acasa si se crede deja un fel de sfant, care numai asa, in marea-i marinimie, ne mai lasa inca putin sa respiram, da’ las’ ca apasa el butonu’ ala sub care scrie “dupa mine potopul” si ne-arata cine-i el cu-adevarat si ce puteri are el?

    mie mi-a placut icoana, asa c-am copiat-o si-am adaugat-o colectiei mele de fotografii.
    “blasfemii” de genul asta ma delecteaza, zau!:)

  14. @mishulescu,
    Mersi! Data viitoare iti trimit unul care rade langa multumiri! Esece multe! Nu tie, lor…..

  15. Ai castigat o batalie si dupa cum vad eu,o sa castigi si razboiul!In rest,de morti numai de bine,basescu,udrea,ridzi,poc si restul turmei de antiromani.Sa le fie tarana usoara.

  16. sa te pupe’n cur, Victor?! cine, boarfele si borfasii portocalii?! nu m-as lasa pupat in cur de leprele astea nici pentru “faranumarfaranumar”, sa se pupe’n tranji unu’ pe altu’ si toti pe bashinescu pana le-or ramanea buzele tuguiate pentru vesnicie, sceleratii dracului!

  17. Subscriu: “Cel mai prost cabinet din istoria postrevoluţionară a României s-a dus dracului, acolo unde îi e locul.”
    Sa vedem ce va urma, mereu ne umflam in pene si ne umplem de sperante, iar la final vom fi umpluti de “respect”.

  18. Vad ca sunt destui care o tot dau cu Doktorul.
    Voi chiar nu vedeti ca in vorbe nu e prea mare diferenta intre Base si Dr.?
    Cind un om te minte si nu asa de amorul artei, cita incredere sa mai ai in el?
    O fi niste sfori interesante si interresate, sa candideze si atunci de ce nu ne-o spune pe aia dreapta?
    Iar cu independenta, sa ma lasati mai moale, ca doar Maica Tereza a fost independenta in relatia cu Cel de Sus. In rest, toti din aceata tara, suntem dependenti, unii de wisiki, unii de bloguri, altii de a cinta osanale, unii de a purta tzucalul, altii in a face parte din corul lobotomizatilor basescieni, unii in a avea posibilitatea sa injure din tastatura, ca in fata stau doar in genunchi si se cade sa injure bokancul la care se inchina, etc.
    Asa ca mai baieti si fete sa punem mina pe “lopeti” si sa cucerim “garile”!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.