Esti aici:
Prima pagină > Blog > Mintea mea, în gândul ei... > Hai să ne scoatem ochii pe tema cîinilor!

Hai să ne scoatem ochii pe tema cîinilor!

România, ţară tradiţional fără ocupaţie serioasă, şi-a găsit din nou de treabă şi s-a împărţit ferm în două. Dezbate pasional iniţiativa prefectului Capitalei privind eutanasierea câinilor vagabonzi după o perioadă de triaj şi numai în eventualitatea în care nu sunt adoptaţi. Pierde vremea, nu că asta ar fi vreo noutate. Propunerea nu va deveni, după părerea mea, lege. Fiindcă nici nu cred că se urmăreşte asta. Poporul suveran trebuie ţinut perpetuu ocupat ca sa nu-şi aducă aminte că trăieşte prost. Iar o dezbatere despre criminalii animăluţelor sau, privind din celălalt unghi, victimele fiarelor e un ingredient care dă o savoare aparte vorbitului despre nimic.

Personal, n-am o poziţie ferm conturată. Ca tată de copil şi, uneori, parcă din ce în ce mai des, vecin cu interacţiunea câinească, am momente când aş pune mâna pe-o coadă de topor, să le fie eutanasierea mai lină. Ca iubitor şi posesor (deja istoric) de animal(e) de casă, parcă mi s-ar rupe inima să văd că-i bagă la gaz pe lătrători. Dar la fel mi se rupe când îi văd că se devorează unii pe alţii în aşa-zisele adăposturi ale municipalităţilor. Strict economic, şi hingherii, şi mâncarea, şi gazul (ne) costă. Dar (ca om, nu câine) nu pot să nu remarc că, spre exemplu, în privinţa dezbaterii ideii de închidere a Spitalului CF 2, n-am auzit să se spargă poporul suveran în două. Sau poate că vieţile unor femei (care voiau să devină mame şi au ajuns să stea cu tuburi în gură fiindcă spitalele de oameni arată ca nişte cocini de porci) nu valorează tot atât de mult ca existenţa blănoaselor patrupede. Pe care le plâng demonstrativ, cu precădere, nişte demagogi care n-ar lua în ruptul capului un câine la ei acasă.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

127 thoughts on “Hai să ne scoatem ochii pe tema cîinilor!

  1. Ca de obicei, o tema falsa pentru a mai uita necajitii de romani de problemele curente…Penibil si deja periculos…

  2. Alegi si tu niste subiecte Victore..De ce nu iei si tu vre-o doi maidanezi sa ai grija de ei? Nici nu costa mult! Un vaccin, o sterilizare si mancare cam de 100 de lei /luna. Si te alegi cu niste excelenti prieteni: nu te musca pe la spate!!

  3. ECONOMIA NU EXISTA !!!…E ZERO !!!…DE CE MAI E NENOROCITUL DE VIDEANU PE POSTUL ALA ?????
    DOAR SA-I CUMPERE ROCHII SI GENTI NEVESTEI SAU VACANTE EXOTICE ???????????
    CE DRAC DE TARA E ASTA ??????????????

  4. La un popor de barbari care si-a impuscat conducatorul in ziua sfanta a nasterii Domnului va mai mira o astfel de gandire ? In toate tarile civilizate eutanasierea este ultima solutie atunci cand nimic altceva nu mai poate salva viata unui animal ? Ma gandeam domnule Ciutacu ce bine ar fi sa iasa Miorita Videanu pe strada imbracata cu rochia de 100.000 de euro, iar “zdrentarosii comunitari ” sa rupa cate o bucatica din ea ( din rochie adica ) si sa fuga , asa ar putea si ei sa se razbune …

  5. Cei care impart oamenii in doar doua categorii dupa optiunea lor in materie de patrupezi de casa, ii nedreptatesc pe aceia care nu intra nici in categoria ‘criminalilor’ nici in cea a ‘victimelor’.Oare ce ‘epitet’ ar da iubitorii de caini pentru aceasta categorie de oameni?
    Poate in cateva minute aflu.

  6. SITUATIA CAINILOR FARA STAPAN

    Sursa initiala o reprezinta demolarile din anii ‘80 care au provocat un prim val de animale ramase fara stapan si indiferenta autoritatilor fata de inmultirea necontrolata a acestora.

    Cauza actuala si cea mai ignorata a aparitiei cainilor fara stapan o constituie persoanele care locuiesc in medii rurale ori urbane, preponderent la casa cu curte, care in loc sa-si sterilizeze animalele, prefera sa le lase sa-si urmeze instinctul iar puii rezultati sunt abandonati in piete aglomerate, paduri de la periferii, pe langa restaurante, scoli, gradinite etc. In ultimii ani s-a marit si numarul cazurilor de abandon al cainilor de apartament. Au aparut pet shop-urile iar tentatia sau insistentele copiilor au facut ca multe animale sa fie achizitionate pe baza unui impuls de moment iar urmatorul pas sa fie abandonul. Totodata familii intregi au plecat sa munceasca in strainatate lasand in urma animale fara adapost.

    Factorii care contribuie la amplificarea fenomenului:
    – sursele de hrana (resturi menajere care abunda), oamenii care hranesc generatii intregi de pui proveniti de la cateaua blocului, in loc s-o sterilizeze si sa-i ofere aceeasi ingrijire pana la disparitia ei naturala
    – lipsa educatiei in randul populatiei privind necesitatea sterilizarii, lipsa fenomenului de adoptie, slaba informare, nepasarea.
    Cel mai grav factor este insa, absenta unor programe eficiente de gestionare a populatiei canine sau mai rau, aplicarea unor masuri total nedocumentate si ca atare, gresite.

    Aparent, exista 3 variante de abordare a situatiei actuale:

    1. Omorarea cainilor. O metoda care la prima vedere pare cea mai eficienta si rapida. La o examinare mai atenta, vom constata ca prinderea si eutanasierea cainilor prin metode “umane” se dovedesc a fi operatiuni foarte scumpe si de multe ori imposibile. Iubitorii de animale isi vor ascunde “protejatii” ori de cate ori se vor organiza prinderi, urletele unui caine prins de hingheri ii fac pe ceilalti “comunitari” sa fuga. In plus, deseori s-au inregistrat incidente cu aceste ocazii: hingherii au fost amenintati sau agresati de catre locuitorii din zona sau in cele mai multe situatii au fost mituiti. In aceste conditii, actiunea de prindere a cainilor se desfasoara intr-un ritm lent si anevoios. O alta metoda este otravirea cainilor. Ilegala si periculoasa, cu posibile victime colaterale (pasari sau alte animale salbatice, animale cu stapan, oameni fara adapost, copii nesupravegheati etc). Impuscarea, este deasemenea o metoda care nu se poate aplica atunci cand vorbim de atatea exemplare care traiesc in zone populate de oameni.
    2. Infiintarea unor adaposturi care ar putea gazdui toti cainii fara stapan. Pare o idee buna si mult mai umana decat omorarea cainilor. Insa adaposturile si-au dovedit eficienta numai in situatia unui numar redus de caini. La nivelul Bucurestiului si al intregii tari, sumele necesare pentru construirea acestor adaposturi – gigant ar fi fabuloase iar pe masura ce s-ar popula cu animale, restul exemplarelor s-ar inmulti nestingherite, profitand de spatiul si resursele ramase. In acest fel, ar trebui construite alte si alte adaposturi. Exceptand costurile constructiilor, ar mai exista costurile prinderii, sterilizarii animalelor din adaposturi plus, cel mai substantial, cel al asigurarii hranei si asistentei medicale pe tot parcursul vietii. Daca adaugam si costurile administrarii (ingrijitori, produse pt. igienizare, medic veterinar, medicamente etc), nici un consiliu local nu si-ar putea permite asemenea buget.
    3. Controlul reproducerii. Cu toate ca pare cea mai lenta metoda, cu efecte care nu se vad instantaneu, aceasta este singura solutie care s-a dovedit eficienta in cazul unei populatii mari de animale fara stapan, ca cea cu care ne confruntam de zeci de ani in Romania. Felul in care se aplica aceasta metoda este unul simplu si cu multe avantaje. Controlul reproducerii presupune: prinderea animalelor, deparazitarea, vaccinarea si sterilizarea lor, identificarea si marcarea intr-un mod vizibil de la distanta si eliberarea acestora in locul de unde au fost capturate.

    Avantaje: creste eficienta prinderilor (iubitorii de animale vor ajuta echipajele sa ia cainii daca vor stii ca acestia se vor reintoarce) iar de multe ori cainii vor fi adusi pentru sterilizare chiar de catre cei care ii ocrotesc. Prin vaccinare se elimina riscul producerii unor zoonoze periculoase (rabie). Numarul exemplarelor agresive (masculi in perioada de monta, femele cu pui) va scadea drastic. In urma sterilizarii comportamentul animalelor se schimba in totalitate, cel mai puternic instinct, cel de reproducere, dispare, nu se mai formeaza haite (in perioadele de monta s-au inregistrat cele mai multe cazuri de agresivitate). In plus, cainii nu mai migreaza, fiind mai facila o pastrare a evidentei acestora si depistarea unor exemplare cu probleme (caini agresivi, bolnavi etc).
    Sterilizarea in masa este singura solutie care da rezultate pe termen mediu si lung, mai mult decat atat, este o solutie decenta, umana si pentru care s-ar primi sprijinul organizatiilor de protectie a animalelor cat si al cetatenilor.

    Numeroase studii si tratate, inclusiv concluziile Organizatiei Mondiale a Sanatatii recomanda aplicarea unui program de control al reproductiei si nu adoptarea unei solutii radicale, inumane, scumpe si cel mai grav, total ineficiente! Cercetarile conduse de Organizatia Mondiala a Sanatatii in perioada 1981-1988 in cadrul programului A.G.F.U.N.D. / OMS de lupta impotriva rabiei umane si canine din tarile in curs de dezvoltare au relevat faptul ca programele de eliminare a cainilor (care prevad prinderea si euthanasierea cainilor comunitari) sint atat ineficiente, cit si costisitoare. Nimic nu dovedeste ca eliminarea cainilor ar fi avut vreodata un impact semnificativ asupra densitatii populatiei canine sau asupra propagarii rabiei. In spiritul viziunilor stiintific fundamentate, exprimate pe plan international si national, programele de “prindere si eliminare” a cainilor fara stapan sunt considerate ineficiente pe termen mediu si lung deoarece nu ataca originea problemei, care este ritmul ridicat al reproducerii. In conceptia promovata,”CONTROLUL populatiei canine se bazeaza prioritar pe: STERILIZARI, VACCINARI, (implicand inregistrari si marcaj), plus EDUCATIE si SUPRAVEGHERE”.

    “In the long term, control of reproduction is by far the most effective strategy of dog population management”
    – World Health Organisation, Guidelines for Dog Population Management, page 72.
    “Removal and killing of dogs should never be considered as the most effective way of dealing with a problem of surplus dogs in the community: it has no effect whatsoever on the root cause of the problem.”
    – World Health Organisation Guidelines for Dog Population Management, page 74.
    “In none of the study areas did the elimination of dogs by any method have any significant long term effect on dog population size.”
    – Report of World Health Organisation Consultation on Dog Ecology Studies related to Rabies Control
    Motivul este ca daca densitatea animalelor dintr-o anumita zona a depasit un numar critic, atunci solutia de mai sus este singura care poate rezolva problema. O data ce numarul cainilor este atat de mare ca in Romania, se pot omori oricat de multi caini, pe perioade extrem lungi si tot nu se va reduce numarul acestora. Rata de inmultire este mult mai rapida decat capacitatea autoritatilor de a prinde si omori animalele. In plus aceasta rata creste proportional cu rata omorarii. Cainii fara stapan se hranesc cu resturile menajere ale populatiei. Asta inseamna ca intr-un oras ca Bucuresti, un numar maxim de caini poate supravietui in limita cantitatii de resturi disponibile. Chiar daca s-ar reusi exterminarea a 50% din populatia canina, tot nu s-ar face nimic mai mult decat imbunatatirea conditiilor de inmultire si supravietuire a celeilalte jumatati ramase si implicit dublarea spatiului disponibil si a cantitatii de hrana. Acest lucru ar spori imediat rata de inmultire si conform studiilor efectuate, in numai un anotimp de imperechere s-ar ajunge la numarul initial de caini. Astfel, metoda uciderii animalelor ar putea fi aplicata la nesfarsit fara nici un fel de rezulatat.
    Argumente: In Romania nu s-a tinut cont de parerea specialistilor. Ani in sir autoritatile au eutanasiat cainii fara stapan. Statistica arata ca in Bucuresti, in anul 2001 erau 90.000 de caini. In perioada 2001- 2007 Administratia pentru Supravegherea Animalelor – Bucuresti a raportat capturarea si eutanasia a 108.000 caini dintre care 80% au fost eutanasiati iar 20% revendicati. O alta statistica data publicitatii de catre aceeasi administratie arata ca intre 2001-2007 inclusiv, cifra exacta a fost de 144.339 caini eutanasiati, astfel :

    2001….47.916 caini eutanasiati
    2002….33.650 caini eutanasiati
    2003….10.159 caini eutanasiati
    2004….13.602 caini eutanasiati
    2005….14.418 caini eutanasiati
    2006….13.236 caini eutanasiati
    2007….11.361 caini eutanasiati

    Pentru aceasta s-a folosit un buget de 9 milioane de euro. Rezulta ca pentru eutanasia unui caine s-au cheltuit peste 60 euro in timp ce o sterilizare costa 20 euro.

    Cu toate acestea si in anul 2010 numarul cainilor de pe strada este foarte mare, dovedind inca o data inutilitatea acestui program , confirmandu-se astfel concluziile raportului Organizatiei Mondiale a Sanatatii, Raportul tehnic al Comitetului de Experti pentru prevenirea rabiei – Raport tehnic nr. 824, Geneva/1992.

    In prezent in Capitala, in urma unor calcule bazate pe metode stiintifice, Organizatia Vier Pfoten estimeaza ca traiesc aproximativ 30 000 de caini fara stapan. Dintre acestia, aproximativ 20% sunt deja sterilizati.

    Constatam ca pe parcursul celor 7 ani, plecand de la cei 90 000 de caini existenti in anul 2001, au fost omorati 144 399, alti aproximativ 50 000 au murit din cauza naturale (batranete, boli, accidente) iar numarul lor s-a redus numai la 30 000. Se deduce clar ca rata inmultirii si supravietuirii creste o data cu rata omorarii. Practic, prin metoda omorarii, nu se poate elimina mai mult de 50% din efectivul de caini dintr-o anumita arie, atata timp cat numarul lor a depasit un prag critic.
    Metoda sterilizarii masive si rapide, “in covor”, micsoreaza drastic rata de inmultire in timp ce procentul deceselor din cauze normale ramane constant.
    In fapt scaderea populatiei canine de la 90 000 la 30 000 a fost cauzata de sterilizarea “pe alocuri” facuta de diverse asociatii, persoane particulare, ASA prin sterilizarea cainilor revendicati sau programe initiate de cabinete veterinare prin reduceri de cost pentru cainii fara stapan. Practic, in nici unul din acesti ani nu s-a reusit eutanasierea a mai mult de jumatate din cainii de pe strazi. In acest fel, daca nu s-ar fi si sterilizat – in mica masura – numarul acestora ar fi fost aproape acelasi. In schimb, daca cei 90 000 de caini de la momentul respectiv ar fi fost sterilizati in masa (peste 90%) acum problema ar fi fost rezolvata. Media de viata a unui caine fara stapan este de 6-7 ani iar numarul acestora s-ar fi diminuat de la an la an pana la disparitie.

    La fel de importanta este aparitia unui act normativ (exista o propunere legislativa in acest sens dar care s-a oprit acum aproape doi ani la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic) care, pe langa reglementarile necesare gestionarii populatiei animalelor fara stapan, sa oblige si proprietarii sa-si sterilizeze exemplarele fara valoare chinologica/drept de monta. Aceasta este singura metoda pentru a stopa fenomenul masiv de abandon al puilor, atat raspandit in zonele cu curti.

    Este regretabil ca in Romania, singura solutie gasita de autoritati este uciderea cainilor sau ignorarea problemei atata timp cat aceste rapoarte exista de foarte multi ani iar autoritatile au fost informate de catre diverse organizatii internationale de protectia animalelor cu privire la metoda sterilizarii masive, ba mai mult decat atat, aceste organizatii au oferit sprijin care presupunea ajutoare materiale, sterilizari gratuite si punerea la dispozitia autoritatilor de personal specializat in vederea demararii unui amplu program de control al reproductiei canine.

    Sterilizarea unui caine de talie medie costa aprox.20 euro care inseamna:
    – 12 euro medicamentele si materiale utilizate (tranchilizant, anestezic,dezinfectant, instrumentar chirurgical, materiale sutura, antibiotic, antiinflamator, manusi chirurgicale, materiale identificare etc).
    – 8 euro regia (salariul medicului si asistentului veteterinar, al prinzatorului, transportul pana la baza unde se fac sterilizarile si retur).

    Eutanasia unui caine costa 62 de euro, facand un calcul simplu prin impartirea bugetului ASA pe 7 ani la numarul de eutanasii efectuate.

    Din cele de mai sus, reiese cat de important este sa se porneasca, de urgenta, un program de control a reproductiei canine, atat la nivelul capitalei cat si la nivelul intregii tari.

  7. Ce putem face noi in problema asta? Ca doar nu putem noi steriliza animalele, iar “autoritatile statului” de-aia nu mai pot, o fi prea mare cheltuiala cu cainii, ei avand ordin ca banii sa ajunga la diverse cucoane care sa isi ia posete, pardon, care sa dezvolte regiunile tarii. Uite ca dezvolatrea cainilor a reusit. Ori e vreo conspiratie, sa avem cu ce sa ne ocupam, sa ne enervam sa ne fie frica pe strada, ca asa ne gandim mai putin sau deloc la ala de la conducere.

  8. pentru @I I :
    “Din bucata mea de paine
    Am hranit un om s’un caine.
    Cainele ma recunoaste
    Omul nu ma mai cunoaste.
    Si te-ntreb atunci pe tine :
    Care-i om si care caine?”
    (e un cantecel vechi vechi vechi , deci problema nu-i de azi de ieri…)

  9. A propos de legea prefectului : am indoieli mari ca tipu’ o sa iasa satisfacut… Din cate ii cunosc pe parlamentari, textul introdus va privi cainii vagabonzi si va iesi reglementand exploatarea blanilor de somon albastru in debaralele mai mici de 0.5mp, instituind si un impozit anual pe firul de par, platibil de catre fiecare cetatean cu varsta peste 1 an care detine mai mult de o suvita….

  10. De problema cainilor ar trebui sa se ocupe doar primarul Oprescu. El ar trebui sa gaseasca solutii avand in vedere urmatoarele: 1. cainii nu trebuie sa fie in strada – nu este bine nici pentru ei si nici pentru oameni; 2. cainii nu sunt vinovati – vinovati sunt oamenii care i-au aruncat in strada si autoritatile; 3. cainii trebuie sa traiasca;
    Posibile solutii:
    Adaposturi mai multe si mai bine echipate, castrarea masiva a animalelor, incurajarea adoptiilor, chiar si a adoptiilor virtuale de genul “Adopta un caine” prin care animalul adoptat sa ramana in adapost, iar hranirea lui sa se faca din fondurile asigurate de catre cei care adopta si care vor fi informati periodic de starea animalului adoptat, sau sprijinirea adoptatorilor prin masuri care sa ii ajute atat la procurarea hranei si medicamentelor (pentru persoanele in varsta care sunt mai des in postura de a adopta),dar si in relatiile cu vecinii (inlesniri facute asociatiilor de locatari).
    Resurse materiale si banesti: sponsorizari, donatii (de la cei care adopta virtual de exemplu), inlesniri pentru cabinetele veterinare in schimbul serviciilor prestate, asociatiile pentru protectia animalelor, terenuri virane din vecinatatea marilor cartiere (pentru crearea de mici adaposturi), fonduri europene (si poate ca mai sunt si altele).
    Deocamdata idiotul de prefect PDL-ist propune o lege in care nu eutanasierea animalelor este esentiala (vor fi omorati demonstrativ o suta-doua de caini, dar nu se va rezolva nimic) ci colectarea de bani (astia de la putere iar nu mai au ce fura!): pentru microcipare (pe banii cui, cine castiga licitatia si cine incaseaza comisionul), pentru taxe de adoptie, plus eventualele amenzi care au valori raportate la salariile occidentale (cum ar putea plati o pensionara, daca da mancare unui caine, 2000-5000 lei din pensia ei de 250?). Hotii de la putere ne-au aruncat un os de ros (maine-poimaine ne eutanasiaza si pe noi), iar prostii se balacaresc cu ura intre ei pe tema omorati-i – nu-i omorati. Sper ca Oprescu sa nu-si modifice pozitia.

  11. Ne doare capul de cainii vagabonzi si nu ne intereseaza cum invata,traiesc,mananca se dezvolta copiii nostri,ne doare capul sa le facem conditii puscariasilor,mancare,asistenta medicala,scoala,etc. si nu ne intereseaza deloc batranii din aziluri sau oamenii din spitale,suntem saracii saracilor Europei,ne imprumatam(de fapt se imprumuta betivul in numele nostru cu sluga bok)si dam imprumut 100 mil euro fara niciun rost,aruncam banii pe geam,n-avem bani sa mergem la WC da cumparam F-16 vechi de ‘100 de ani’,ca poate o sa luam noi vreodata ultimul tip de avion F nu stiu cat,suntem tara in care un ministru trimite scrisoare sa intrebe daca el poa’ sa ia fonduri europene ‘ca persoana privata’,suntem tara in care presedintele isi da lui casa,tara in care fratele presedintelui ameninta cu moartea in direct,la tv,suntem tara in care se fura in nestire si nimeni nu raspunde,suntem tara care are o armata de serviciile lu’peste care se urmaresc unii pe altii,fura informatii unii de la alti,folosesc aceleasi surse de informatii ,dar le interpreteaza diferit(informatiile) si care n-au prins un spion in viata vietilor lor,suntem tara din care se fura o carca de arme si nimeni nu mai stie,nu mai spune nimic,suntem tara in care elevii se filmeaza cand se bat sau cand fac striptease in clasa,suntem tara in care EBA a ajuns europarlamentar, Nutzy ministru si Andreea Marin-Banica mai tare ca Coanda(ha!ha!).Apropo,eu zic ,totusi,ca inainte de eutanasiere caini vagabonzi sa fie trimisi in croaziera cu un vapor de lux.Da,asta ar fi solutia!

  12. De Roxana…
    Draguta,mai ai frati acasa ?

  13. latrand la luna, mi-aduc aminte de o poezie cu dulai si catelusi.si-mi aduc aminte ca dulaul spunea ca ,,dreptatea nu-i pt catei,,. credeti ca dulaul boc va da bani pt cateii vagabonzi, cand nu da bani pt OAMENI vagabonzi? disputa aiurea….roxana faci cheta?

  14. @ Genus

    Ultimul paragraf din postarea ta contine exact esenta noii mizerii care ni se baga pe gat. Noi o sa ne injuram de pe cele doua pozitii pro si anti, si intre timp prefectul si camarila de partid si de stat o sa marcheze banu’ la greu. Succesurile (sic) vor fi depline : distragerea atentiei de la problema adevarata -incompetenta si coruptia regimului- asociata cu deturnarea unor sume imense din bugetele primariilor.

  15. mai bine i-am vinde pe toti , alti cauta caini si noi nu stim sa scam de ei , e pacat sa ii omori , ar trebui macar sa oprim inmultirea lor..

  16. Revin cu amaraciune. Cand don doctor s-a ales la primarie, am spus ca devotamentul sincer, nu cel electoral, fata de oras, il va demonstra daca rezolva problema cainilor. Nu-i pe baza de borduri, de asfalt ori terenuri, deci daca face ceva, se vede de catre orice parlit de bucurestean. Don doctor e la jumatea celor 4 ani si acum vine prefectul sa propuna alta grozavie, dupa ce primarele n-a miscat o unghie in problema? Personal nu-mi fac iluzii, stiu cati descreierati deranjati la mansarda abia asteapta se ucida singeros, nepedepsiti ba si platiti, fie chiar si numai caini, deci ajunge sa se dea startul. O sa-i doara fix in cur ca cel putin o treime din catei au fost castrati si vaccinati pe banii nostrii, nu se vor incurca in considerente de umanitate si tot in cur o sa-i doara si de parerea batranei europe, din care, cel putin geografic, cica-am face parte. Suntem o tara de frustrati si avem conducatori la fel de frustrati si care nu se dau indarat de la a ucide ceva, fie si prin intermediari.

  17. Eu nu am caine in casa sau alt animal pentru ca locuiesc la bloc si dupa parerea mea nu e bine cu animal la bloc. Dar nu sunt deloc de acord cu omoratul cainilor de pe strazi. Problema poate fi rezolvata prin castrare. Consider ca chiar e o problema asta cu javrutele si trebuie rezolvata. Dar printr-o metoda mai putin sangeroasa si “nervoasa”. Ar putea fi eventual eutanasiati cainii care se descopera ca au luat-o razna sau au anumite boli (asa cum s-ar intampla si cu cei cu stapan). Dar asta necesita o anumita organizare si niste bani. Ceea ce e cam de rau pentru ca nu dispunem de nici una din ele.

  18. Ce faceti cu ciinii astia nenica ! Du-te seara sau noaptea pe racoare la plimbare ca te maninca haitele de ciini vagabonzi !
    In anii 50 Armata britanica a fost scoasa pe strazi si a impuscat toti ciinii vagabonzi !
    Da-ti frate o lege prin care oricine are ciine sa plateasca taxe si impozite , pt ca lasa kkti peste tot, in iarba parcurilor, pe strada, trotuare, etc.., kkti plini cu tot felul de paraziti dintre care Echinococus glanuralis este cel mai periculos, deoarece produce boala HIDATIDOZA sau Chistul hidatic !
    Singura metoda terpautica este calea chirurgicala, dar si asa factorul de risc este foarte mare, deoarece chistul cum simte lama bisturiului se sparge, iar pacientul moare pe masa de operatie prin Soc anafilactic !
    Aveti cu totii copii, nepoti, se joaca, cad, pun miinile pe pavaj, se infesteaza cu parazitii din fecalele ciinilor si pisicilor !
    Calcati pe un kkt de ciine uscat, intra in secul piciorului, intrati in casa, apartament, se scutura, curentii de aer vor ridica ouale chistice in aer, inhalindu-le, inghitindu-le si in acest mod va infestati cu paraziti !
    In afara parazitozelor, inca 20 de boli numite zoonaze pot transmite acesti ciini vagabonzi si pisicile ! Sint adevarate focare de infectie miscatoare !
    Ginditi-va in primul rind la copiii ce se joaca in parcuri si ating excrementele acestor animale !
    Nu sint medic, sint taximetrist, dar care am absolvit Academia Militara din Chirigiu in ” 80 !

  19. Javre fara stapan

    de Adrian Mangu

    Nu ne musca si ne-omoara
    Cainii nostri vagabonzi,
    Cat ne fura si doboara
    Politicieni norozi

    Imping patria spre stele
    Prin mocirla vietii nostre.
    Vedeti raza de la ele
    Din bmwurile voasre!

    Senatori si deputati
    Nespalati ,libidinosi,
    carismatici si versati,
    Demagogi si mincinosi,

    Ne conduc spre disperare,
    Ne subjuga nencetat.
    Bestiile carnivoare
    Ce fac banii din pacat!

    Ne indoctrineaza n masa,
    Suntem multi dar suntem prosti.
    Cu-n televizor in casa
    Stam si plangem dupa fosti.

    Ne arunca in sictir
    Cate un mic si o bere chioara,
    Si ca prostii platim bir
    Gazilor ce ne omoara!

    O,ce trist o duc cateii,
    Cei lasati fara stapan!
    Ne prostesc pe noi, miseii,
    Cu o bula de sapun!

    Sa-i scapam de suferinta
    Sunt si rai ne si mai musca…
    Ne supun la umilinta!
    Sunt prea multi sa-i bagi in cusca…

    Omorati,deci,orice caine,
    Ce pe strada intalniti
    Ca mai mult rau el va face…
    Decat marii parveniti !!!

  20. Salve! Nu am nimic impotriva cainilor dar ma deranjeaza, ma agreseaza .. nu isi au locul aici si se pare ca nu se pot acomoda intr-un oras. Sunt foarte ok la curte, la tara. Peace!

  21. Pe asta ati vazut-o?
    Nu-i despre caini, e despre pisici, dar m-am gandit se potriveste…

  22. Anul trecut, au fost eutanasiati cainii din zona Grozavesti, de la camine. Acum sunt cel putin 15 caini pe aici. Nu iti fac nimic, poate doar sa te latre cand si cand, dar nu stiu daca eutanasierea rezolva ceva pe termen lung…

  23. Victoreeeeeeee, astia au innebunit!!!!!! Nu am vazut pe nimeni sa fie scandalizat de ceea ce se intampla prin spitalele romanesti nici chiar acum cu atatea cazuri grave mediatizate. In schimb vad o mobilizare generale in ceea ce priveste situati cainilor vagabonzi. Eu stau in Cotroceni si pot spune ca in utlmul an numarul cainilopr vagabozi s-a triplat. Mie imi esti frica sa ies seara sa ma plimb doearece de sub orice masina sare la gioale cate un patruped din asta bine hranit de mamaile fara ocupatie. Sa ne mai lasa toti militantii pentru drepturile cainilor. Dar pentru drepturile pacientilor cine se zbate???? Sufletul…. Suntem patetici, Victore! In rest, toate bune! Pe diseara la Vorbe Grele! Hai pa (cum zice Mircea Badea).

  24. poezia aia e “full of shit”. Ce vina au cainii ca nici ei nu mai au ce sa manance in tara asta. De aceea stau in preajma tomberoanelor.

  25. Personal, nu imi plac animalele, insa nici nu raman indiferenta in fata unor acte de cruzime de genul acesta. Insa, sunt total de acord cu ceea ce spuneti- asa-zisa lege nu e decat o modalitate de a distrage atentia oamenilor. Vai de capul nostru!!!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.